SINGURA OSÂNDIRE ÎNGĂDUITĂ – Arhimandrit Serafim Alexiev

Satana cel mai cu osârdie ne influenţează să osândim pe alţii pentru neputinţele lor fireşti, lucru pe care Dumnezeu îl opreşte; nu însă şi pentru credinţa rătăcită, care ar fi de osândit. Prin aceasta, satana se străduieşte să aşeze o aureolă unei false virtuţi a osândirii aproapelui, fratelui nostru, iar osândirea ereticilor fanatici o prezintă ca mărginire şi obscurantism.

Sfânta Biserică, prin puterea dată ei de Domnul nostru Iisus Hristos şi de la Sfinţii Apostoli, dă dreptul de a osândi numai pe o categorie de oameni – ereticii, cei ce deformează credinţa ortodoxă. Conform convingerii de nezdruncinat a luminaţilor şi plini de har Sfinţi Părinţi ai Ortodoxiei, ereticii sunt cei mai rafinaţi slujitori ai satanei. Pentru că ei par a propovădui pe Dumnezeu, dar ne conduc către diavol; par a se prezenta cu Biblia în mână, dar ne aruncă în iad; zic că ne cheamă la mântuire, dar ne duc la pierzare.

STAREŢUL SAVA, MONAH LA ESFIGMENU

Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor nouăsprezece mânăstiri conducătoare ale Muntelui Athos, crezând, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei, pentru o perioadă.

De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cucernicul părinte Sava?

Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a concelebrat împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea „ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mânăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mânăstiri, sau în chiliile ori dependinţele ce le urmau.

Toţi comemoratorii Patriarhului au început să se agite; din mânăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, ce au devenit împovărătoare, nu au slujit la nimic.

În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotăraţi să îl convingă pe Stareţ de greşeala sa.

Iată textul scrisorii Stareţului:

Scrisoare privind atitudinea Părintelui Iosif Isihastul de la Sfântul Munte cu privire la problema calendarului

Ortodocşii tradiţionalişti din Franţa au tradus în limba franceză la începutul anilor ’90 cartea Înţelepciunea monahală [în română: Mărturii din viaţa monahală, vol. I-II, editura Bizantină, Bucureşti, 1996, - n. tr.]. Ortodocşii tradiţionalişti din Franţa folosesc calendarul tradiţional (stil vechi) şi nu au comuniune cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol (Istambul – Fanar) din cauza implicării acesteia în mişcarea ecumenistă. Ortodocşii care urmează noul calendar şi sunt în comuniune cu Patriarhul de Constantinopol i-au întrebat pe ortodocşii tradiţionalişti din Franţa de ce îl susţin pe bătrânul (gheron) Iosif ca pe un mare luminător al Bisericii, dar nu îi urmează exemplul de a rămâne în comuniune cu Patriarhia de Constantinopol, în ciuda puternicului dezacord privind adoptarea noului calendar şi implicării acesteia din urmă în mişcarea ecumenistă. Ortodocşii tradiţionalişti din Franţa l-au rugat pe părintele Pantelimon [unul dintre ucenicii părintelui Iosif - n. tr.] să scrie o istorie a complicatelor evenimente care l-au făcut pe părintele Iosif să abandoneze partida celor care nu-l comemorau pe patriarh (cunoscuţi şi sub numele de ziloţi) şi să înceapă să-l pomenească la liturghie la începutul anilor ’50. Ei i-au cerut să explice de ce sinodia a încetat să-l mai pomenească pe patriarh în 1965 şi să reia comuniunea cu acesta în 1972. Mai mult, ei i-au cerut părerea ca să spună de ce părintele Iosif nu simpatiza cu această mişcare. Părintele Pantelimon explică cum a ajuns la aceste concluzii din cauza diferitelor situaţii pe care le-a cunoscut personal în timpul cât părintele era în viaţă şi despre diversele atitudini pe care sinodia le-a avut pe parcursul celor şapte ani cât nu l-au pomenit pe patriarh.

Ieromonahul Ioan Vasilevski – Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist

Ieromonahul Ioan (Vasilevski) este un luptător zelos pentru Adevărata Ortodoxie în Bulgaria. Este binecunoscut şi în Serbia, fiindcă a slujit o liturghie Adevărat Ortodoxă pentru prima dată după revoluţia comunistă şi robirea Bisericii Ortodoxe de către comuniştii lui Tito şi nemţii ecumenişti.

Întregul conţinut al discursului său este foarte actual, probabil mult mai actual decât vremea în care a fost rostit. Tema despre care Părintele Ioan vorbeşte s-ar putea intitula Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist. El explică foarte pe înţeles un fenomen contemporan apocaliptic, desfăşurarea globalizării întregii omeniri, pe cele mai importante trei nivele: politic, economic şi religios, care stau la baza puterii vrăjmaşului lui Dumnezeu, antihristul.

†

Este important să ştim cine suntem, de cine aparţinem. Nu există creştinism în afara Bisericii Ortodoxe! De pildă, în multe convorbiri cu cei ce ţin noul calendar, ei încep să vorbească despre calendar şi despre lucruri ce sunt şi ele importante, dar ce este cel mai important? Cel mai important este de cine aparţinem!

Astăzi, când vedem state atât de puternice precum America, precum Europa deja Unită într-un singur stat, mare, trebuie să ştim că există un Unic Mare Stat, ce nu este trecător, ci veşnic. Acest stat este o Împărăţie absolută, a unui Împărat absolut, Domnul nostru Iisus Hristos. Această Împărăţie este absolută, nu este trecătoare, ci veşnică. Există, este reală. Are guvernul ei, legile ei, are ambasadă [reprezentanţă] în fiecare stat. Aceasta nu este poveste, nu este filosofie, nu e legendă populară, este realitatea! Un stat absolut, o Împărăţie a Împăratului absolut, Domnul nostru Iisus Hristos. El a trimis reprezentanţii săi, preoţii în diferitele state.

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor şi Biserica Ortodoxă Vechi-Calendaristă Greacă

Vlădica Averchie (Tauşev) de Jordanville cu un an înainte de trecerea sa la Domnul, în 1975, dimpreună cu Arhiepiscopul Petros de Astoria, întâistătătorul tradiţionaliştilor (vechi-calendariştilor) greci din America, în catedrala din Astoria hotca.org

Sfântul Ioan Maximovici în 1968, la sediul Exarhatului american al Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia, dimpreună cu ierarhii tradiţionalişti (între care Arhiepiscopul Petros de Astoria) hotca.org

Dialog cu un preot Adevărat Ortodox: Părintele Steven Allen

Sfântul Ioan Maximovici în 1968, la sediul Exarhatului american al Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia cu arhiepiscopul Petros de Astoria

Reporter: Părinte Steven, aţi fost multă vreme în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR), apoi aţi plecat în anul 2000 în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei; ce anume v-a determinat să luaţi această hotărâre?

Părintele Steven Allen: Am fost îngrijorat de faptul că în ultima vreme în ROCOR în unele locuri unii ierarhi şi clerici slujeau împreună cu Biserici Ortodoxe membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi cred cu hotărâre că apartenenţa la CMB este de facto apostazie. Pe măsură ce studiam scrierile Sfinţilor Părinţi şi istoria Bisericii şi mă rugam, înţelegeam că nu poţi fi în comuniune cu ereticii.

Iar în ROCOR preoţii spuneau: „Noi nu suntem eretici! Dar dacă avem comuniune cu Patriarhia Sârbă care face ecumenism, nu-i nici o problemă, pentru că noi nu facem.” Însă, desigur, ecleziologic asta este ceva ridicol, fiindcă dacă ei se roagă cu papa şi cu cardinalii sau chiar cu muftii şi rabinii, iar tu te rogi cu ei, atunci boala, infecţia apostaziei intră în sufletul tău, pentru că unitatea Bisericii este întemeiată pe mărturisirea de credinţă şi unitatea în Sfintele Taine. Deci când te rogi împreună cu cineva, aceasta înseamnă că îi împărtăşeşti mărturisirea de credinţă. Şi le-am spus: „Vedeţi că Patriarhia Sârbă este în CMB, aşa că ei sunt apostaţi! Dacă voi slujiţi împreună cu ei, liturghisiţi cu ei, sunteţi părtaşi la apostazia lor; iar dacă eu vă pomenesc pe voi, eu mă fac părtaş la apostazia voastră.” Aşadar singura cale de a-ţi păzi sufletul este de a rupe comuniunea cu această apostazie.

Aşa că după câţiva ani am văzut că direcţia ROCOR-ului nu urmăreşte retragerea din Ortodoxia Mondială [1], ci intrarea din ce în ce mai mult în ea: mai multe legături, mai multe împreună-slujiri, mai multe identificări cu Ortodoxia Mondială. Iar Ortodoxia Mondială este în apostazie: ei sunt în ecumenism, în mişcarea mondialistă care creează o singură religie, un singur guvern mondial, o singură ideologie pentru toată lumea. Ei susţin că nu, dar faptele lor sunt foarte clare. Deci ei asta fac!

Aşa că mi-am dat seama că ROCOR-ul se adâncea şi mai mult în această apostazie, iar mie nu mi-a rămas decât să mă rup de ei. Iar Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei încă mărturiseşte drept credinţa: nu are comuniune cu ecumeniştii, nu propovăduieşte nici o erezie, aşa că am simţit că pot fi în siguranţă duhovniceşte, dacă voi trece în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei. Iată de ce m-am alăturat acestei Biserici.

Un drept la replică ce nu a fost acordat…

“Acolo unde este ierarhul care drept învaţă Cuvântul Adevărului, care merge pe urmele Sfinţilor Părinţi în mijlocul turmei sale, acolo este Biserica lui Hristos. Vai nouă dacă, în loc să vedem Biserica în ierarhul ce propovăduieşte şi mărturiseşte Adevărul, noi privim către un anume ierarh pentru că este patriarh într-un oraş mare, fie el şi Capitala, dar rămânem nepăsători faţă de propovăduirea lui! Astfel făcând, vom merge împreună cu el la pierzarea sufletelor noastre!”

Părintele Ambrozie Fontrier

Citiţi continuarea epistolei la adresa
http://hristofor.wordpress.com/2009/10/02/parintele-aldea-si-razboiul-lui-intru-cuvint/

Testamentul Duhovnicesc al Arhiepiscopului Antonie al Los Angelesului

sau Predania Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR)

Vlădica Antonie al Los Angelesului, părinte duhovnicesc şi stâlp al vechii linii a ROCOR-ului

24 noiembrie/7 decembrie 1995
Sfânta Muceniţă Ecaterina

Domnul ne-a dat să trăim într-o vreme din-cale-afară de grea, cum n-a fost nicicând alta în istoria Bisericii Ruse. De aceea într-un testament omul vorbeşte de lucrurile cele mai importante. Când un organism viu este pe moarte, toate gândurile sunt aţintite asupra sforţării de a supravieţui. La fel şi noi. În vremurile noastre de apostazie făţişă de la Dumnezeu şi Adevăr, trebuie să căutăm două lucruri: cum să păstrăm credinţa faţă de Adevăratul Dumnezeu şi cum să ne mântuim sufletele.

1. Potrivit multor sfinte canoane, toţi aşa-zişii episcopi, arhiepiscopi şi mitropoliţi ai Patriarhiei Moscovei, fiind agenţi KGB, sunt apostaţi de la Hristos. Canonul Apostolic 62 îi lipseşte de rangurile ierarhice, iar dacă aceştia se pocăiesc, ei vor fi primiţi ca mireni şi nu mai pot fi hirotoniţi. Hotărâri asemănătoare se găsesc în numeroase rânduieli canonice (24 la număr). Din toate acestea vedem că Dumnezeieştile Canoane nu îngăduiesc Dumnezeieştile Daruri la apostaţi – agenţi KGB.

Tot aşa mărturiseşte şi Sfântul Patriarh Mucenic Tihon în epistolia sa prin care anatemizează puterea sovietică; fericitul mitropolit Antonie (Hrapoviţki) face la fel când osândeşte Declaraţia mitropolitului Serghie (Stragoroski), întocmai ca mitropolitul Anastasie (Gribanovski) în testamentul său.

Sfântul Vasilie cel Mare şi Rezistenţa Ortodoxă

Comuniunea cu episcopii eretici este de neîngăduit
Comuniunea este o problemă de esenţă, iar nu de formă

Sfântul Ierarh Vasilie cel Mare

1. În Tradiţia Ortodoxă, ierarhii eretici, chiar încă neosândiţi de către un sinod, au fost socotiţi dintotdeauna caterisiţi: în afara comuniunii de Credinţă şi în afara Bisericii.

Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.

Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a ‘îngrădit pe sine’ Sfântul Vasilie cel Mare? [1]

«Sfârşitul este aproape, iar lumea continuă să vândă şi să cumpere…»

O vedenie a creştinei Anna

Se făcea că treceam prin mai multe încăperi, una după alta, fiind însoţită de un înger care îmi arăta calea şi îmi lămurea cele ce vedeam.

Prima încăpere era în acelaşi timp şi maternitate şi clinică de avorturi. Am intrat acolo împreună cu prietenele şi rubedeniile mele (care vieţuiesc în lume şi cu care mă însoţeam înainte vreme). Ele au rămas în continuare în această încăpere. Mie îngerul mi-a spus să merg mai departe.

Am intrat în cea de-a doua încăpere şi am văzut că acolo târguiala era în toi. Se vindeau şi se cumpărau cele mai felurite mărfuri. Era foarte multă lume şi toţi păreau absorbiţi de târguielile lor, îşi numărau banii, examinau mărfurile – ca la târg. M-am uitat pe unul dintre pereţii acestei încăperi şi am văzut că avea un geam ce dădea spre o pajişte verde cu cer senin şi azuriu, cu soarele strălucind – era o privelişte foarte frumoasă. Priveam desfătându-mă, însă oamenii, într-atât erau de ocupaţi cu vânzarea-cumpărarea lor, încât nu vedeau această frumuseţe dumnezeiască. Mă miram cum de ei nu observă această privelişte! Îngerul însă m-a îndemnat: „Mergi mai departe.”

Ziloţi aghioriţi zugrăviţi în cartea prof. Constantine Cavarnos Ancoraţi în Dumnezeu

Pustnicii de la Karulia
(fragmente)

Curând, un alt pustnic, care venise pe plajă cu acelaşi scop, s-a apropiat şi m-a salutat. Era cu mult mai tânăr decât celalalt, având, probabil, peste patruzeci şi cinci de ani. Am început să vorbim, iar călugărul m-a chemat la el în colibă, ca să bem o ceşcuţă de cafea şi să ne continuam discuţia la adăpost de soarele torid. I-am acceptat invitaţia şi l-am urmat urcând o cărare foarte pieptişă, până la coliba lui, care se află în prelungirea unei peşteri mai mari decât coliba propriu-zisă.

- Mă vei întreba de ce am venit aici, spuse pustnicul pe care îl chema Ioan. De dragul veşniciei. Viata noastră de aici, de pe pământ, fie că suntem oameni de rând, savanţi sau profesori, prinţi sau regi, se va sfârşi. Când murim, aceste titluri şl poziţii nu mai înseamnă nimic, absolut nimic. Singurul lucru care contează atunci este calitatea sufletului nostru, dacă este bun sau rău, dacă ni l-am mântuit sau l-am pierdut. Raiul şi iadul sunt veşnice, pe când viaţa noastră pământească este neglijabil de scurtă.

M-am născut la Atena, unde aveam o slujbă bună, într-un magazin universal, a continuat Ioan, şi, după un timp, aş fi putut ajunge proprietarul unui astfel de magazin, însă am renunţat. Am plecat din Atena acum optsprezece ani, am lăsat mamă, tată, prieteni, am renunţat la vechiul meu mod de viaţă şi am venit la Athos.

Ioan s-a oprit vreme de câteva clipe şi apoi a adăugat, zâmbind:

“Dragostea” oficialilor pentru tradiţionalişti: prigoana – ieri şi azi

2009: Monahii şi mirenii ce doreau să participe la hramul Mănăstirii Esfigmenu - numiţi în presă fanatici, extremişti, violenţi - bruscaţi şi împiedicaţi de trupele de poliţie

1951: Vinerea Mare: Sf. Epitaf al tradiţionaliştilor este răsturnat de forţele de poliţie la Pireu

1935: Poliţia la îndemnul lui Hrisostom Papadopulos, primatul Bis. oficiale a Greciei atacă credincioşii vechi-calendarişti

IMPORTANT!: Documente oficiale ce vădesc mărturisirea de credinţă eretică a BOR

A ajuns, retrimis şi redacţiei noastre, un e-mail ce are ataşat un fişier ce conţine scanate documente oficiale de maximă importanţă, ce vădesc – încă odată dacă mai era nevoie – erezia BOR. Deoarece la sfârşitul textului e-mailului ce însoţeşte această mărturisire de credinţă eretică există îndemnul de a-l face cunoscut, am considerat că este şi de datoria noastră să ne informăm cititorii despre aceste documente eretice, ţinute ascunse credincioşilor de rând ai BOR, despre care însă se ştia în mediile conservatoare ale BOR, dar care nu ştim să le fi făcut publice până acum. Între semnatarii acestei mărturisiri de credinţă eretice se află şi fostul patriarh Teoctist şi actualul mitropolit BOR al Moldovei Teofan, pe atunci vicar patriarhal. În felul acesta cade (încă odată) şi mitul întreţinut (voit) de unii în BOR, potrivit căruia aripa securistă a BOR – Teoctist(-Teofan), era mai ortodoxă decât aripa masonică a BOR – Dan Ilie Ciobotea &Co. Îndemnăm şi noi la rându-ne, la preluarea şi pe alte saituri a acestui document de maximă importanţă, fiindcă a păstra tăcerea = a fi părtaş ereziei şi a trăda pe Dumnezeu, constatând totodată că iată, suntem totuşi primii care îl facem cunoscut pe internet.

Descărcaţi de aici (fişier pdf)

Iată întocmai şi textul e-mailului ce îl însoţeşte:

„Doamne, ajută!

Vă rog să parcurgeţi cu atenţie ataşamentul care este anexat mesajului de faţă. Sunt nişte documente ţinute de către ierarhii noştri cu foarte mare discreţie departe de ochii credincioşilor.
Oare împărtăşirea deciziilor conducătorilor Bisericii reclamă o cunoaştere ezoterică?