“În ce-i priveşte pe cei ce trăncănesc, să-i lăsăm să trăncănească despre lucruri fără noimă cât voiesc, iar pe defăimători să-i lăsăm să-şi rostească clevetelile. Noi suntem gata să ne apărăm în orice privinţă şi să respingem orice acuză ce se aduce împotriva noastră”

Sfântul Theodor Studitul

Citiţi continuarea epistolei la adresa
http://hristofor.wordpress.com/2009/11/18/zbuciumul-sufletesc-al-razboinicilor-impotriva-cuvintului-partea-i/

Ieromonahul Ioan (Vasilevski) este un luptător zelos pentru Adevărata Ortodoxie în Bulgaria. Este binecunoscut şi în Serbia, fiindcă a slujit o liturghie Adevărat Ortodoxă pentru prima dată după revoluţia comunistă şi robirea Bisericii Ortodoxe de către comuniştii lui Tito şi nemţii ecumenişti.

Întregul conţinut al discursului său este foarte actual, probabil mult mai actual decât vremea în care a fost rostit. Tema despre care Părintele Ioan vorbeşte s-ar putea intitula Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist. El explică foarte pe înţeles un fenomen contemporan apocaliptic, desfăşurarea globalizării întregii omeniri, pe cele mai importante trei nivele: politic, economic şi religios, care stau la baza puterii vrăjmaşului lui Dumnezeu, antihristul.

†

Este important să ştim cine suntem, de cine aparţinem. Nu există creştinism în afara Bisericii Ortodoxe! De pildă, în multe convorbiri cu cei ce ţin noul calendar, ei încep să vorbească despre calendar şi despre lucruri ce sunt şi ele importante, dar ce este cel mai important? Cel mai important este de cine aparţinem!

Astăzi, când vedem state atât de puternice precum America, precum Europa deja Unită într-un singur stat, mare, trebuie să ştim că există un Unic Mare Stat, ce nu este trecător, ci veşnic. Acest stat este o Împărăţie absolută, a unui Împărat absolut, Domnul nostru Iisus Hristos. Această Împărăţie este absolută, nu este trecătoare, ci veşnică. Există, este reală. Are guvernul ei, legile ei, are ambasadă [reprezentanţă] în fiecare stat. Aceasta nu este poveste, nu este filosofie, nu e legendă populară, este realitatea! Un stat absolut, o Împărăţie a Împăratului absolut, Domnul nostru Iisus Hristos. El a trimis reprezentanţii săi, preoţii în diferitele state.

Închipuiţi-vă statele puternice… uitaţi-vă la America, ce gigant economic, cât de puternic este! Şi totuşi este un statul pământesc – statul antihristului. Însă toate aceste state sunt atât de slabe în comparaţie cu Statul atotputernic al Atotputernicului Împărat şi Domn, Iisus Hristos. Şi vreţi să ştiţi ce mijloace va folosi Domnul nostru când va veni pentru a înfrânge statul lui antihrist? O răsuflare a gurii Sale! Fraţilor, aceasta este realitatea! Închipuiţi-vă America de azi, ce puternic stat e! Şi închipuiţi-vă cât de puternic va fi statul lui antihrist, fiindcă va avea putere asupra întregului Pământ. Statul, cu toate puterile sale, va fi biruit de Domnul nostru Iisus Hristos cu o singură suflare a gurii Sale! Împăratul nostru şi Dumnezeul nostru! Pfff.. aşa! Este ceva real, dar noi nu ne gândim la asta!… Acestea sunt lucruri foarte simple, dar noi le trecem cu vederea şi nu ne amintim de ele. Nu trebuie numai să citim Evanghelia şi să păzim ceea ce este scris în ea, ci şi să credem că este adevărată! Această realitate este, există!

Aşadar, nu trebuie să fim deznădăjduiţi din pricina vremurilor grele în care trăim: toate acestea vor trece; toate aceste state… Toate aceste mijloace puternice pe care ei le folosesc pentru a ne prigoni pe noi, toate acestea vor trece. Acestea sunt nimic pe lângă Statul Atotputernic al Domnului Iisus Hristos, ce se cheamă Adevărata Biserică Ortodoxă. Aceasta este Împărăţia Cerească, acesta este Raiul. Şi este tăinuit. Hristos, atunci când se va arăta în toată puterea Sa, toţi vor fi atât de îngroziţi, încât vor rămâne fără de glas. Totul este de neînchipuit, ochiul şi mintea omenească nu pot imagina cum Îl vor vedea pe Domnul Iisus Hristos când se va arăta în toată slava Sa. Este înfricoşător! Este ceea ce ochiul n-a văzut şi nu poate vedea. Toate aceasta se vor vedea doar când El le va arăta. Închipuiţi-vă ce lucruri minunate ne sunt tăinuite de Învăţător! Aşa că nu trebuie să deznădăjduim de aceste zile îngrozitoare ale noastre!

Când vorbiţi despre toate acestea cu nou-calendariştii, adică cu oameni ce sunt în cea din urmă erezie a vremii de azi, ecumenismul, ei răspund: „Eşti în înşelare”. Chiar acum aştept un băiat ce a cerut să fie botezat, dar a zis că îi este teamă să nu cadă în vreo înşelare. Păi, omule, tu eşti în cea mai mare înşelare, a ecumenismului, fiindcă toate ereziile sunt adunate în ecumenism! Toate înşelările care există sunt strânse într-o singură religie mondială a ecumenismului. Tu trebuieşte să ieşi din aceste înşelări, pentru a veni în Sfânta Biserică Ortodoxă!

Deci trebuie să ne folosim mintea şi să vedem adevărul. Care este realitatea de fapt? Aşadar fiindcă vorbeam despre fanatism, ce este fanatismul? Fanatismul apare când omul nu îşi foloseşte mintea. Noi ne folosim minţile. Şi atunci vedem care este realitatea. Antihristul, pentru a conduce lumea, îşi va ridica imperiul pe trei stâlpi: economia, politica, religia, – nici chiar un necredincios nu poate nega ceea ce am spus aici; nu poate vedea realitatea acestei lumi diferit. Îşi va ridica imperiul pe trei stâlpi.

Iar pentru a avea un cap peste aceşti trei stâlpi, trebuie să existe o economie mondială, o politică mondială, o religie mondială, universală. Economia mondială o vedem deja. A fost creată treptat. Avem o Americă cu un dolar şi avem o Europă cu o monedă economică, euro acum. Mai târziu aceşti doi coloşi economici vor fi uniţi şi va apărea o nouă monedă; care-i va fi numele, n-are nici importanţă… „lingură”. Cum o vom numi şi cum o vor numi masonii, n-are nici o importanţă. După aceea, această monedă unică mondială va trece din material în electronic, astfel va deveni o monedă electronică. O monedă unică electronică mondială. Astfel, economia mondială unică va fi completă, perfectă. O singură economie mondială.

Politica mondială globalistă, un singur stat politic. Şi vedem cum totul merge spre asta, ca pentru monedă. Nu este aşa? Aceasta este politica globalistă, statul globalist. Pe tot globul va fi un stat ce va avea propria lui poliţie globală. Totul se îndreaptă către statul în care toată lumea are paşapoarte electronice – carduri. Iată de ce se lucrează la aceste paşapoarte, pentru a face posibilă urmărirea prin ele de către o poliţie globală. Deci acest Interpol va deveni Super-Interpol. Nu va mai fi nici o altă poliţie. Pot sta altfel lucrurile când un singur conducător – rege va conduce întreaga lume? Nu. Numai în felul acesta un rege poate conduce întreaga lume.

Tot aşa, este de asemenea necesară o singură religie globală, religia universală. În care, pe de o parte, toate dorinţele omeneşti vor fi satisfăcute, prin toate religiile, iar pe de altă parte, în ciuda diferenţelor dintre ele, ele vor fi unite într-una singură şi vor avea un rege care va conduce peste toate. Astfel se va împlini proorocia Sfântului Prooroc Daniel, care spune despre antihrist: un cap şi trup din fier şi ţărână, ce nu pot sta împreună, dar cu toate astea fac un trup. Aceasta înseamnă că fiecare îşi mărturiseşte credinţa lui, dar uitându-ne la organizaţie, ei sunt una.

Iar această religie mondială există deja. Este realitate! Nu este poveste, nu este filosofie, nu e poezie populară, ci este realitate! Această religie există. N-a fost iscălită o înţelegere la Chambesy între monofiziţi şi aşa-zişii „ortodocşi”? (căci nu sunt ortodocşi, fiindcă ei acceptă doar primele trei Sinoade Ecumenice). Nu s-au rugat ei împreună la acea adunare eretică în Assisi? Da, ei au făcut-o! Prin aceste rugăciuni comune, acea religie mondială există cu adevărat!

Cineva dintre nou-calendarişti – greci sau bulgari, nu neamul este important, ci mărturisirea de credinţă (cui aparţii) – îmi va spune: „Ierarhii s-au rugat acolo cu papa, cu budiştii, cu mahomedanii, nu eu. Eu sunt ortodox.” Tu zici asta, dar de cine ţii? – te întreb. Preotul la care te duci pentru slujbă pe cine pomeneşte? Grecii îmi vor răspunde: „Eu ţin de Christodulos” (ierarhul nou-calendarist). Atâta vreme cât ţii de Christodulos, tu ţii de religia mondială unică, religia globală, al cărui cap nu este Domnul Iisus Hristos, aşa cum crezi tu, ci antihristul. N-are importanţă că n-a apărut încă pe pământ, el este adevăratul cap al acestei religii mondiale.

Şi să nu vă miraţi, domnilor ecumenişti, când o să spuneţi: Panagia mas! (Maica Domnului a noastră!) eu o să vă răspund: NU „Maica Domnului a voastră”, ci Maica Domnului a NOASTRĂ! Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu este a voastră. Ea este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a noastră! Să spuneţi că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ţine de religia mondială a ecumenismului este hulă! Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a noastră este!

Un zilot, un adevărat ortodox grec i-a spus unui ecumenist:
– Spune-mi numele unui sfânt pe care voi îl cinstiţi mai mult.
– Eu îi cinstesc pe toţi sfinţii.
– Spune-mi unul.
– Sfântul Nicolae.
– Lasă-l pe el, el e al nostru, spune-mi altul.

Toţi sfinţii sunt ai noştri, înţelegeţi? Ei aparţin de Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos. Ei n-au nimic în comun cu ecumenismul. Dacă cineva ne învinuieşte de fanatism – fiindcă eu sunt aşa de entuziast când vorbesc – el atunci îl învinuieşte şi pe Sfântul Nicolae de fanatism, căci el, după cum ştiţi, l-a pălmuit pe Arie în Sobor, înaintea tuturor. Ei imediat l-au dezbrăcat de hainele arhiereşti, (ca să placă oamenilor) şi imediat s-a petrecut minunea: Dumnezeu a făcut o minune şi l-au făcut ierarh din nou. Fiindcă aceasta era voia lui Dumnezeu. Acel suflet evlavios al sfântului nu putea sta liniştit când hulitorul hulea împotriva Domnului Iisus Hristos. Dar acesta nu este fanatism, aceasta este dragoste; dragostea de Dumnezeu, dar şi pentru oameni!

Iar când ei încep să vorbească despre credinţă, întrebaţi-i: „Bre, tu de cine ţii? Ţii de Împărăţia Domnului Iisus Hristos? Eu da. Cine este preotul tău?” „Acela” „De ce episcop aparţine?” Lucrurile sunt foarte simple. Atât de simple încât şi o bunicuţă le poate înţelege. Şi nu-mi spuneţi: „Nu ştim care este adevărul.” Fiindcă noi îl ştim, îl ştim. Cine vrea să cunoască adevărul, îl va găsi. Simplu. Adevărul este atât de simplu!

În realitate sunt două religii în lume: una este Împărăţia Domnului Iisus Hristos, care este Una Sfântă Biserică Ortodoxă – ADEVĂRATA BISERICĂ ORTODOXĂ, iar cealaltă este religia mondială a antihristului. De aceasta aparţin ecumeniştii, biserica nou-calendaristă greacă, bulgară, Patriarhia Sârbă condusă de Pavle, care s-a rugat cu papistaşii. Asta este! Dacă cineva nu voieşte să cadă în asemenea înşelare, trebuie să ţină de Sfânta Biserică Ortodoxă a Domnului nostru Iisus Hristos şi să se păzească pe sine de toate rătăcirile lumii – religia mondială a antihristului numită ecumenism. Domnul Iisus Hristos să vă mântuiască pe toţi. Iar dacă va trebui să mor, atunci să mor, dar să nu cad din Sfânta Biserică Ortodoxă Adevărată, în vecii vecilor, Amin! Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi cei ce vedeţi sau ascultaţi această înregistrare! Fiţi atenţi la fiecare înşelare, Amin.

traducere a unei înregistrări video publicată la http://stjenichanka.blogspot.com/

A se citi şi: Dialog cu un preot Adevărat Ortodox: Părintele Steven Allen

Vlădica Averchie (Tauşev) de Jordanville cu un an înainte de trecerea sa la Domnul, în 1975, dimpreună cu Arhiepiscopul Petros de Astoria, întâistătătorul tradiţionaliştilor (vechi-calendariştilor) greci din America, în catedrala din Astoria hotca.org

Sfântul Ioan Maximovici în 1968, la sediul Exarhatului american al Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia, dimpreună cu ierarhii tradiţionalişti (între care Arhiepiscopul Petros de Astoria) hotca.org

Sfântul Ioan Maximovici în 1968, la sediul Exarhatului american al Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia cu arhiepiscopul Petros de Astoria

Reporter: Părinte Steven, aţi fost multă vreme în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR), apoi aţi plecat în anul 2000 în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei; ce anume v-a determinat să luaţi această hotărâre?

Părintele Steven Allen: Am fost îngrijorat de faptul că în ultima vreme în ROCOR în unele locuri unii ierarhi şi clerici slujeau împreună cu Biserici Ortodoxe membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi cred cu hotărâre că apartenenţa la CMB este de facto apostazie. Pe măsură ce studiam scrierile Sfinţilor Părinţi şi istoria Bisericii şi mă rugam, înţelegeam că nu poţi fi în comuniune cu ereticii.

Iar în ROCOR preoţii spuneau: „Noi nu suntem eretici! Dar dacă avem comuniune cu Patriarhia Sârbă care face ecumenism, nu-i nici o problemă, pentru că noi nu facem.” Însă, desigur, ecleziologic asta este ceva ridicol, fiindcă dacă ei se roagă cu papa şi cu cardinalii sau chiar cu muftii şi rabinii, iar tu te rogi cu ei, atunci boala, infecţia apostaziei intră în sufletul tău, pentru că unitatea Bisericii este întemeiată pe mărturisirea de credinţă şi unitatea în Sfintele Taine. Deci când te rogi împreună cu cineva, aceasta înseamnă că îi împărtăşeşti mărturisirea de credinţă. Şi le-am spus: „Vedeţi că Patriarhia Sârbă este în CMB, aşa că ei sunt apostaţi! Dacă voi slujiţi împreună cu ei, liturghisiţi cu ei, sunteţi părtaşi la apostazia lor; iar dacă eu vă pomenesc pe voi, eu mă fac părtaş la apostazia voastră.” Aşadar singura cale de a-ţi păzi sufletul este de a rupe comuniunea cu această apostazie.

Aşa că după câţiva ani am văzut că direcţia ROCOR-ului nu urmăreşte retragerea din Ortodoxia Mondială [1], ci intrarea din ce în ce mai mult în ea: mai multe legături, mai multe împreună-slujiri, mai multe identificări cu Ortodoxia Mondială. Iar Ortodoxia Mondială este în apostazie: ei sunt în ecumenism, în mişcarea mondialistă care creează o singură religie, un singur guvern mondial, o singură ideologie pentru toată lumea. Ei susţin că nu, dar faptele lor sunt foarte clare. Deci ei asta fac!

Aşa că mi-am dat seama că ROCOR-ul se adâncea şi mai mult în această apostazie, iar mie nu mi-a rămas decât să mă rup de ei. Iar Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei încă mărturiseşte drept credinţa: nu are comuniune cu ecumeniştii, nu propovăduieşte nici o erezie, aşa că am simţit că pot fi în siguranţă duhovniceşte, dacă voi trece în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei. Iată de ce m-am alăturat acestei Biserici.

Reporter: Sunteţi preot adevărat ortodox de mai bine de 20 de ani: care este experienţa Sfinţiei Voastre ca preot în America în aceste vremuri de apostazie?

Părintele Steven Allen: Trebuie să înţelegem că această apostazie a cuprins întreaga lume, iar experienţa noastră în America este doar o variantă locală a apostaziei globale. Esenţa acestei experienţe a apostaziei este aceeaşi pretutindeni: este pregătirea pentru antihrist şi cred că, în primul rand, este caracterizată de lipsa de dragoste pentru Adevăr. Nu există dragoste pentru Adevăr. Oamenii nu vor să cunoască Adevărul, ei vor doar să se simtă bine şi vor să trăiască doar într-o aparenţă de realitate, dar nu în realitate!

Şi desigur America este locul unde a fost plăsmuită pseudo-realitatea timpurilor moderne: Holywood, televiziunea şi celelalte. Putem spune că America este laboratorul în care apostazia a creat tehnologia şi metodele de a plăsmui o virtualitate sau o pseudo-realitate pentru a spăla pe creier pe toţi oamenii. De pildă tehnologia folosită în ţările comuniste: putem vorbi de filmele de propagandă comunistă care au fost perfecţionate în America şi care au fost finanţe şi create de aceleaşi persoane.

Americanii – într-o anumită măsură – sunt naivi, ei nu sunt cinici ca europenii. Poţi vorbi cu americanii despre religie şi ei ascultă, dar pe de altă parte americanii sunt foarte superficiali: dacă încerci să mergi în profunzime, mai la adânc, nu-i mai interesează. De aceea este dificil să-l faci pe americanul cu psihologia tipic americană, să aprofundeze Ortodoxia. Ortodoxia Mondială, nou-calendariştii, moderniştii fac convertiţi în America: antiohienii, grecii nou-calendarişti, O.C.A. Dar aceştia, care sunt protestanţi, nu devin ortodocşi, ci aduc Ortodoxia în ceva protestant. De pildă nişte predicatori, reverenzi protestanţi, trecând la Ortodoxie, într-o zi sunt mirunşi, iar a doua zi sunt preoţiţi. Ei vin împreună cu prozeliţii lor şi într-un an au scris deja cinci cărţi în care spun tuturor ce-i Ortodoxia. Modul lor de a scrie este grosier şi superficial, iar dacă încerci să-i aduci la o înţelegere mai adâncă a Ortodoxiei, devin neliniştiţi, căci sunt implicaţi în marketing: au cărţi de vândut, au nevoie de adepţi şi vor o ortodoxie facilă, de consum. Iată ideologia americană, care se împrăştie în toată lumea: „fă-o repede!”, „fă-o uşor!”, „fă-o superficial!” ca la TV. Uitaţi-vă la un show TV tipic: într-o oră, ei prezintă o problemă şi o şi rezolvă: au ucis „băiatul rău” – „bum!” – şi toată lumea e fericită!

Aşa este religia americană. Ea trebuie caracterizată ca pseudo-ortodoxie; este americanizarea religiei: e ceva superficial, frumos ambalat. Gândiţi-vă la ceva frumos ambalat pentru supermarket, ca să fie bine vândut. Iar ierarhia Ortodoxiei Mondiale a devenit expertă în aşa ceva. Ei produc o Biserică de faţadă: „o, ce catedrală frumoasă!”, „uite, ce biserică frumoasă!”, „ce veşminte frumoase!”, „ce cântare frumoasă!”. Iar oamenii zic: „Aceasta este adevărata Biserică!” Dar din spatele acestor lucruri frumoase rânjesc francmasonii! Apoi clericii acestor biserici frumoase se roagă cu papa şi aşa mai departe… Deci e totul de faţadă!

Cred că acest fel de religie a fost creat în America. S-ar putea spune că America este un laborator în care a fost creată o falsă religie.

Aşadar din experienţa mea, am văzut că americanii sunt foarte politicoşi: nu ar atacata preoţii sau Biserica ta. Ei vor spune: „O, eşti ortodox? Ce nostim!” Eu vorbesc cu tine: Ce nostim, eşti ortodox! Eu sunt închinător la draci. Şi asta-i nostim! Deci totul este nostim şi toată lumea se distrează, dar probleme serioase nu se pot discuta.

Nu este doar o problemă de dogmă, este o întreagă problemă de cultură şi de mentalitate, iar sistemul educaţional din America este acum răspandit în Uniunea Europeană; NATO cu bombele ei, Banca Mondială cu banii ei împrăştie sistemul american de educaţie peste tot în lume. Iar esenţa educaţiei americane este de a tâmpi lumea.

Americanii nu pot gândi. Ei nu cunosc istorie, nu învaţă limbile clasice, nu sunt deprinşi cu logica, ei nu ştiu nimic şi nu pot gândi; dacă nu rezolvi ceva în două minute, nici nu se uită la tine! Dacă vorbeşti despre istorie unui american: „Ştii cine a fost ţarul Rusiei?”, „Ştii ce este un Sinod Ecumenic?”, ei spun doar: „nene, nu vreau să vorbesc despre asta, spune-mi despre Isus.; vreau să îl simt aproape pe Isus!”- lucruri de felul acesta. Deci cum să vorbeşti cu astfel de oameni?

Cum am spus: nu este doar o problemă dogmatică, este problema unui nou tip de fiinţă umană: ştiţi că în Rusia bolşevicii au creat homo sovieticus; în America, Holywood-ul a creat homo americanus; rezultatul este acelaşi: prostia. Ei nu pot să gândească lucruri serioase şi de fapt ei nu pot crede în Adevărul obiectiv. Acesta este Adevărul! Aceasta este realitatea! Ei zic: „nu; asta-i realitatea ta, eu am realitatea mea!”. Este mintea Dysneyland-ului! Este crearea unei false realităţi: „Simte-te bine!” şi „Tu ai realitatea ta, eu am realitatea mea!” Iar acum cu internetul şi cu jocurile video, oamenii trăiesc psihologic şi mintal în lumea virtuală. Ei trăiesc în această lume, dar în virtual! Fără nici un interes pentru lumea reală. Aşadar dacă vorbiţi cu ei despre Dumnezeu, realitatea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este Adevărul, Adevărul obiectiv, n-are importanţă pentru ei ce spui despre El. Dumnezeu este undeva acolo şi cu asta basta. Lor nu le place, ei nu pot nici măcar să se gândească la lucruri serioase, fiindcă în şcoală sunt învăţaţi: „Ceea ce crezi tu este bine, dar şi ceea ce cred eu este bine!” Este slăvirea ego-ului şi a subiectivismului. Ceea ce cred eu este adevărat pentru mine, iar ceea ce crezi tu că este adevărat e valabil pentru tine. În aceste condiţii este foarte greu să aduci oamenii moderni la credinţă.

Pot spune că experienţa mea în America nu este prea diferită de experienţa pe care o simt acum cu tinerii europeni sau tinerii ruşi şi chiar şi cu bătrânii. Este greu să-i faci să gândească la problemele serioase şi să zică: „Există o realitate obiectivă şi poate fi cunoscută prin studiu, prin rugăciune, prin folosirea minţii şi a inimii; putem cunoaşte această realitate. Şi trebuie să o cunoaştem! Este de datoria noastră; este responsabilitatea noastră, ca fiinţe umane!” Nu doar ca ortodox, ci doar pentru a fi o fiinţă umană. Vrei să fii om? Trebuie să înveţi ce este Adevărul, trebuie să cauţi Adevărul! Dar oamenii nu acceptă aceasta acum. Ei vor doar să se simtă bine. Filosofia lor este filosofia de zi cu zi, este hedonismul, este plăcerea – ei caută numai plăcerea.

Deci filosofia maselor este hedonismul: „Doar fă-mă să mă simt bine; dă-mi drogul meu, dă-mi băutura mea, dă-mi plăcere sexuală, dă-mi filmul meu, vreau doar să mă simt bine!” Iar filosofia conducătorilor este nihilismul: „Nimic nu contează decât dorinţa mea de putere!”. Deci, avem o mică oligarhie a nihiliştilor ce controlează masele hedoniştilor. Nihiliştii nu recunosc nici o autoritate, decât propriul lor ego. Iar hedoniştii nu recunosc decât dragostea lor de plăcere: „dă-mi fotbal, dă-mi filmul şi o să fiu fericit”.

Iar ca să rupi această mentalitate şi să spui „NU!” trebuie să-ţi cauţi mântuirea sufletului. Tu ai un suflet! Tu ai o minte! Trebuie să-ţi biruieşti plăcerea care te robeşte.” Pentru oamenii de astăzi este un concept necunoscut. Strămoşii noştri creştini se gândeau la moarte şi la Judecata lui Dumnezeu: „Ce se va întâmpla când voi muri?” Oamenii de azi nu se mai gândesc la aceste lucruri.

Eu zic că este o minune când vezi pe cineva cu inima deschisă; oamenii încep să îşi dea seama că există un Dumnezeu şi chiar că acel Dumnezeu este Sfânta Treime. Dumnezeu este Sfânta Treime, aşa cum învaţă Ortodoxia. Aceasta este o minune! Şi preoţii trebuie să se roage mai mult şi mai mult pentru ca inimile oamenilor să se deschidă.

Reporter: Biserica Oficială Sârbă [Patriarhia Sârbă] pare să fie foarte puternică, iar Biserica Ortodoxă Adevărată din Serbia pare să fie slabă; mulţi oameni nu pot înţelege diferenţa dintre Adevărata Ortodoxie [2] şi Ortodoxia Mondială; ne puteţi spune ceva despre acestea?

Părintele Steven Allen: Cuvântul cheie pe care l-aţi spus este „pare”. Biserica oficială pare puternică; ei au clădiri, conturi bancare, în ziare se spune: „Aceasta este Biserica Ortodoxă”; dar tocmai de aici reiese diferenţa: esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu duhul acestei lumi şi cu instituţiile antihristice ce controlează acum viaţa în lume.

Să revenim: esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu această lume, iar stăpânul acestei lumi este diavolul şi instituţiile pe care diavolul le foloseşte pentru pregătirea venirii lui antihrist. Bisericile Ortodoxe Oficiale sunt ca nişte cadavre cu aparentă înfăţişare de Biserici, dar care îşi iau energia din altă parte. Ştiţi povestea lui Frankenstein? Bisericile oficiale sunt monstrul Frankenstein: el arată ca un om, dar puterea lui vine din altă parte. Puterea vine de la bani, vine de la oameni care Îl urăsc pe Dumnezeu! Deci cum pot fi acestea Biserica Adevărată, dacă puterea lor provine din bani şi prestigiu?! Bisericile Oficiale sunt recunoscute de guvernele moderne şi corporaţiile de afaceri moderne, de la bănci etc – instituţii ce-L urăsc pe Dumnezeu.

Dar ei înşeală poporul spunând că ortodocşii au o întreagă istorie a Bisericii de stat. Să nu uităm că Biserica de stat ortodoxă a existat într-o perioadă când aveam regi, domni creştini, când aveam autorităţi ce se supuneau legilor lui Dumnezeu: ţarul, regele, domnitorul. Autoritatea lor era de la Dumnezeu, iar regele întrupa tradiţia poporului său şi era fiul Bisericii, un fiu credincios al Bisericii! Aşadar în această situaţie este normal să avem o Biserică de stat!

Iar în situaţia în care suntem acum, nu avem guvern legitim; astăzi avem guvern al mafiei: indiferent care ar fi – guvernul american, guvernul sovietic, rusesc, guvernul sârbesc – acestea nu sunt guverne legitime! Acestea sunt guverne ce au rezultat din rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Deci cum poate o Biserică să fie Biserică de stat într-un stat antihristic?! Şi toţi aceşti patriarhi cu sinoadele lor slujesc acestor inşi! Dacă aceşti oameni răi ce conduc guvernul rus, grec etc. vor zice: „Sări!”, patriarhii vor sări. Când vor spune: „Fă asta!”, „Roagă-te cu papa!”, ei se vor ruga cu papa. Când vor zice: „Schimbă Liturghia!”, ei vor schimba Liturghia. Când vor zice: „Trebuie să avem homosexualii aprobaţi de lege, iar voi trebuie să tăceţi”, ei vor zice ceva, dar nu vor face o rezistenţă efectivă. Fiindcă ştiu bine cine le sunt stăpânii!

Biserica Ortodoxă Adevărată este doar continuarea Bisericii Ortodoxe, nu este ceva nou; când spunem Biserica Adevărată Ortodoxă, ca să fie clar, ne referim la Biserica Ortodoxă Reală. Cu ajutorul lui Dumnezeu noi nu compromitem dogmele Bisericii sau trăirea ortodoxă, pentru a sluji o filosofie antihristică şi instituţiile înaintemergătoare lui antihrist, noi nu slujim duhului lui antihrist.

Aşadar există criterii specifice pentru a vedea diferenţa dintre Adevărata Biserică Ortodoxă şi restul: Adevărata Biserică Ortodoxă nu se alătură Consiliului Mondial al Bisericilor, Adevărata Biserică Ortodoxă nu face ecumenism. Adevărata Biserică Ortodoxă nu schimonoseşte Sfintele Taine, cum ar fi Botezul şi celelalte; acestea sunt semne specifice sau indicii. Dar mai presus de toate există un alt semn ce dovedeşte că Adevărata Biserică Ortodoxă este Adevărata Biserică: acela că eşti liber să fi creştin. Noi suntem liberi să fim creştini fiindcă nouă nu ni se dau bani, nu suntem controlaţi de Noua Ordine Mondială şi alte instituţii ce au fost ridicate de subversivi distrugători ca: lojile masonice, finanţele internaţionale, de bolşevism, de versiunea americană sau occidentală a bolşevismului – francmasoneria şi dominaţia sionismului şi băncile internaţionale.

Aşa că noi suntem liberi să fim creştini. Despre asta este vorba: este un duh al libertăţii, o libertate duhovnicească! Noi nu suntem constrânşi de duhul antihristic, dar în Bisericile oficiale, patriarhii şi sinoadele lor sunt cu toţii nişte sclavi ai urâtorilor de Dumnezeu antihrişti. Şi iată de ce fac ei activităţi ecumeniste: fiindcă şefii lor le spun să facă aşa. Este simplu! Mai putem spune despre Ortodoxia Mondială că este expertă în a crea o faţadă frumoasă, o aparenţă a unei Ortodoxii fastuoase, o religie cu slujbe frumoase; ei sponsorizează conferinţe de muzică bizantină, expoziţii de icoane bizantine! Vedeţi?! Ei iau bani de la UNESCO, bani de la Banca Mondială, ca să facă o expoziţie frumoasă a culturii ortodoxe; şi tot ceea ce fac este să înlocuiască realitatea Ortodoxiei cu aparenţa ei.

Sigur că trebuie să încercăm să păstrăm cultura ortodoxă, sigur că trebuie să organizăm conferinţe, fără îndoială că trebuie să propovăduim învăţătura şi cultura ortodoxă, dar ceea ce fac ei este prin colaborarea cu UNESCO, prin colaborarea cu Uniunea Europeană şi instituţiile ei culturale care susţin că „Ortodoxia este o altă opţiune, Ortodoxia este o altă Tradiţie. Noi o avem pe a noastră. Aceasta este o cultură şi vrem să o împărtăşim fraţilor noştri musulmani; aceasta este o cultură şi vrem o împărtăşim fraţilor noştri protestanţi.” Toate astea fac din Ortodoxie încă un rând în lista de meniu: mergi la restaurantul Religiilor Lumii: „Aceasta este o mâncare islamică. Aici avem o mâncare protestantă, iar aicea e cea ortodoxă. Ce drăguţ! Vreau să gust un pic şi din asta!” Iată cafeneaua culturii mondiale!

Noua Ordine Mondială vrea să creeze această idee că toate religiile şi culturile sunt egale, iar tu nu trebuie decât să le încerci pe fiecare. Iar aceste sinoade şi patriarhii lor spun: „Mulţumesc, UNESCO!” sau „Mulţumesc, guvernule american!” sau „Mulţumesc, guvernule rus că mi-ai dat bani să fac un frumos muzeu al culturii noastre, să facem un concert coral în biserica noastră istorică!” Ştiţi expresia „ca o pasăre într-o colivie de aur”: sunt o pasăre, iar colivia este de aur, dar sunt în colivie! Aceasta este Ortodoxia Mondială: ei sunt o pasăre într-o colivie de aur – „colivia mea este făcută din aur!”… Nu sunt liberi, nu sunt liberi duhovniceşte.

Părinţii din Biserica de Catacombă din Rusia şi mai târziu părintele nostru duhovnicesc din ROCOR, spuneau că acesta este deosebirea – esenţială – dintre Biserica de Catacombe şi biserica sovietică, dintre ROCOR şi alte grupuri: noi avem libertate în Hristos. Sufletele noastre sunt libere, noi suntem liberi să ne urmăm conştiinţa noastră. Fiindcă dacă omul îşi pierde conştiinţa, nu mai are nimic.

Nu contează, poţi avea veşminte frumoase, poţi învăţa o teologie frumoasă; dar dacă îţi distrugi conştiinţa şi îţi trădezi credinţa, nu mai ai nimic. Fiecare om are un singur suflet şi fiecare din noi trebuie să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre! Eu sunt în Biserica Ortodoxă Adevărată ca să-mi pot mântui sufletul!

Acum, întorcându-ne la întrebarea frăţiei voastre – acesta a fost prologul, prolegoumena – Biserica Ortodoxă Adevărată din Serbia doar pare a fi foarte slabă; dar e foarte puternică: fiindcă puterea noastră este de la Hristos. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu ne poate sta împotrivă. Uitaţi-vă la Sfinţii Apostoli: erau numai 12 apostoli, 70 de ucenici şi apoi câteva sute de ucenici, dar Sfântul Duh i-a făcut în stare să convertească lumea! Vedeţi? Ei n-au zis: „O, nu, rabinii au toate sinagogile sau păgânii romani au toate templele; noi suntem doar câţiva, cred că noi greşim, noi suntem puţini!” Nu, nu e aşa: nu contează, mulţi sau puţini, nu contează; contează unde e Hristos şi unde este Adevărul! Dumnezeu este acolo unde este Adevărul, iar puterea este acolo unde este Dumnezeu.

Dacă vă uitaţi la mucenici, Sfinţii Mucenici din vremea romană, de exemplu, şi dacă vă uitaţi la Cezar – el era foarte puternic: avea soldaţi care i-au chinuit pe mucenici; capetele lor au fost tăiate; ei păreau fără putere, dar sufletele lor au mers direct la ceruri!

De-a lungul istoriei răul pare adesea puternic, iar binele are adesea aparenţa slăbiciunii; dar este o aparenţă, fiindcă diavolul lucrează cu părelnicii, iar Dumnezeu lucrează cu realităţi. Iar lucrul important este realitatea!

Şi spuneam mai devreme că oamenii trăiesc într-o realitate contrafăcută, iar noi trebuie să fim foarte conştienţi de „frumoasele” realităţi fabricate. Şi-ar trebui să căutăm realitatea – ce se întâmplă în spatele ecranului, ce se întâmplă cu adevărat? Iar atunci când cercetăm toate aceste Biserici oficiale, vedem că ceea ce se întâmplă cu adevărat acolo nu este deloc frumos, nu e deloc bine, fiindcă la ei totul se bazează pe compromisuri.

De asemenea Ortodoxia Mondială promovează diferite şcoli teologice eretice, fiindcă ei trebuie să creeze o nouă teologie pentru a pregăti religia lor mondialistă. De pildă discutam despre Zizioulas, acest ridicol „mitropolit” al Pergamului, care este omul Patriarhiei de Constantinopol. Citind scrierile lui, dacă vrei să fii prostit, poţi fi prostit; poţi să zici „O, ce deştept e!” Dar dacă te uiţi mai atent, constaţi că e o prostie! E ridicol! E ca filosofia modernă.

Ştiţi, când eram student la colegiu, am studiat filosofia şi mi-am dat seama că toată filosofia modernă este o prostie. Fiindcă aceşti oameni a trebuit să inventeze noi cuvinte şi un nou mod de a vorbi, pentru a exprima filosofia lor, iar după ce îi citeşti îţi dai seama că ei de fapt nu spun nimic. La fel este şi noua teologie; îl citeşti pe Ziziulas, sau pe Ioan Romanidis, sau Şcoala de la Paris: Atanasiev, Schmemann din America. Cu aceşti autori ei îşi formează oamenii deştepţi; în şcolile teologice vin oameni inteligenţi şi ei le hrănesc mintea cu aşa ceva: „ Uite, tu eşti deştept şi poţi învăţa cea mai nouă, cea mai interesantă, cea mai grozavă teologie!” Fiindcă dacă aceşti oameni citesc teologia „de modă veche”, să zicem un text teologic dintr-o Academie Ortodoxă de Tradiţie, vor zice: „Dar asta-i ceva plictisitor!” Nu-i antrenant pentru minţile lor. De ce? Fiindcă este doar Adevărul! Cine este Dumnezeu? – Acesta este Dumnezeu. Cine este Hristos? – Acesta este Hristos. Cum ne-a mântuit Hristos? – Astfel ne-a mântuit Hristos. Iar ei zic „Asta-i ceva plictisitor!”.

În Ortodoxia Mondială instituţiile lor promovează aceste lucruri. Iată încă un semn că sunt pe o cale greşită. Ei cheltuiesc banii şi efortul pentru propovăduirea învăţăturilor mincinoase ca „teologia euharistică”- cu alte cuvinte Biserica este unită prin Euharistie: „Tu ai împărtăşania catolică, noi avem împărtăşania ortodoxă; noi avem euharistia, deci suntem una”; sau „Teologia baptismală”- „tu ai botezul catolic, noi botezul ortodox, dar noi avem botezul, deci suntem una”.

Ei scriu într-un limbaj foarte intelectual, într-un limbaj de efect: pun note de subsol cu citate din Sfinţii Părinţi în Greaca veche, dar de fapt nu-s mai buni decât un hipiot care fumează drog şi zice „Hai să ne simţim bine!” – „Hai să facem teologie!” Ei nu au nevoie de drog, ci îşi strâmbă minţile fără drog! O persoană serioasă n-ar trebui să-şi piardă vremea cu astfel de lucruri. Dar ei de ce îşi pierd vremea? Din pricina banilor: banii îi călăuzesc. Banii se duc la seminare, în facultăţile de teologie, pentru a învăţa acest gunoi. Încă un indiciu al Ortodoxiei Mondiale este că Ortodoxia Mondială implică închinarea la ban. Ei sunt stăpâniţi de bani. De ce nu părăsesc ecumenismul? De ce nu denunţă Uniunea Europeană? De ce nu demască Organizaţia Naţiunilor Unite? Fiindcă ar pierde banii. Iată că aceasta este religia lui mamona, iar Domnul nostru Iisus Hristos spune că nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Acum desigur, suntem fiinţe omeneşti, avem nevoie de mâncare şi de bani, pentru a ne hrăni familia, deci trebuie să muncim vieţuind în lume. Dar să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea nouă cât e nevoie pentru a avea grijă de familii, pentru a ne clădi bisericile, pentru a avea grijă de oamenii noştri, însă fără a compromite credinţa noastră!

Dar patriarhii şi sinoadele Ortodoxiei oficiale zic: „nu, noi trebuie să avem toţi aceşti bani, fiindcă trebuie să salvăm Biserica; noi vom salva catedralele noastre frumoase, vom salva cultura noastră naţională, numai să cooperăm cu Naţiunile Unite, cu UNICEF, cu instituţiile culturale şi financiare ale Uniunii Europene!”. Numai să ardeţi tămâie Cezarului, iar Cezarul vă va da ceea ce aveţi nevoie. Şi veţi avea veşminte voastre frumoase şi bărbile voastre şi vă vom da şi patriarh! Dar în interior nu este nimic. Este gol.

Deci puterea Bisericii Ortodoxe Adevărate din Serbia este puterea Bisericii Ortodoxe Adevărate de pretutindeni, Care este Hristos. Domnul nostru este puterea noastră! Ce îi spune Domnul Sfântului Apostol Pavel? „Harul meu îţi este îndeajuns!” Iar frumosul condac de la Înălţarea Domnului spune: „Eu sunt cu voi şi nimeni nu poate fi împotriva voastră!”. Deci noi trebuie să fim credincioşi Dumnezeiescului nostru Mântuitor şi trebuie să fim smeriţi. Noi nu suntem cei mai mari ortodocşi din câţi au trăit vreodată, ci suntem cei mai slabi ortodocşi din câţi au trăit vreodată! Dar noi suntem ortodocşi. Adevăraţii Ortodocşi de astăzi nu sunt cei mai mari ortodocşi care au trăit vreodată, noi suntem cei mai slabi; dar noi stăm în Biserică, noi doar ne ţinem agăţaţi ca să nu cădem! Am zis oamenilor când eram preot tânăr în ROCOR – oamenilor ce veneau în ROCOR şi spuneau: „Eee, am trecut în ROCOR! Aceasta este Biserica Sfântului Ioann Maximovici, a Vlădicăi Averchie! Vai, ce grozav sunt, fiindcă sunt în ROCOR!” Le-am zis: „Ascultaţi! Noi nu suntem deosebiţi, fiindcă ROCOR-ul este îngrozitor, dar cel puţin suntem ortodocşi!… Ne agăţăm cu unghiile de Ortodoxie… Căci Ortodoxia oficială este dusă…” Dar ei cred că au o viaţă deosebită, că sunt grozavi!

Aşadar cuvântul meu de încurajare pentru fraţii mei din Serbia este: fiţi credincioşi Domnului nostru, rugaţi-vă, iubiţi-vă unul pe altul, nu vă întristaţi de aceste aparenţe, fiindcă diavolul vă dă tot felul de gânduri ca să vă prindă în capcană, de ex. această aparenţă a unei Patriarhii puternice, a unei Ortodoxii Mondiale puternice. Este o realitate virtuală! Dacă nu credeţi că e o realitate virtuală, mergeţi de pildă la o biserică de la Oficiali, şi întrebaţi-i numai:
– „Părinte, îmi botezaţi copilul prin întreită afundare?”
– „Nu!”
– „De ce nu, părinte?”
– „E ceva nepotrivit, incomod, noi nu mai facem aşa ceva!”
– „De ce nu?”
– „Vezi-ţi de treaba ta şi taci!”
– „Dar aveţi o biserică frumoasă, o cristelniţă frumoasă, puteţi face asta uşor!”
– „Nu, noi nu facem aşa Botezul!”

Acesta este doar un exemplu. Dar astfel puteţi vedea că ei nu gândesc prin ei înşişi, ci că prin ei vorbesc un soi de duhuri necurate.

Dar ce se întâmplă când un evreu sau musulman sau lider religios vine să viziteze o biserică? Episcopul este amabil cu el, îi arată dragoste. Iar dacă unul din clerul nostru îi spune: noi nu vă vom mai pomeni, ei trimit poliţia, vin după noi şi închid bisericile noastre. Iată pe cine reprezintă ei cu adevărat! Aşadar nu ne trebuie mult ca să-i facem să-şi arate adevărata lor faţă. Aceste lucruri ne ajută să nu fim prostiţi de aparenţe.

Deci rugaţi-vă şi trăiţi o viaţă ortodoxă! În Adevărata Ortodoxie nu putem spune doar: „noi credem în dogme, noi credem în canoane”. Da!, dar ne trebuie de asemenea miezul Ortodoxiei, adică rugăciunea şi viaţa duhovnicească. E ceva foarte important! Deci să continuăm lupta noastră şi în smerenie să fim credincioşi Domnului! Şi El sigur ne va mântui. Ce-a spus Domnul nostru: „Nu te teme, turmă mică!”

În Vechiul Testament Adevărata Biserică era rămăşiţa, o mică parte din Israel, nu mulţimea! Iar noi trebuie să fim nişte buni studenţi ai istoriei şi să înţelegem că Era Constantiniană a Bisericii s-a terminat. Noi trebuie să înţelegem că este normal pentru Biserică să fie mică; că este normal pentru Biserică să fie prigonită. Era Constantiniană care a ţinut de la Sfântul Constantin cel Mare până la moartea ţarului mucenic Nicolae al II-lea a fost o foarte mare minune. Aceasta a fost o excepţie, un dar de la Dumnezeu: ţările ortodoxe, culturile ortodoxe, statul ortodox! Dar noi trebuie să înţelegem că acestea s-au terminat! Nu trebuie să fim tulburaţi că nu mai avem puterea. Nu trebuie să fim tulburaţi. Suntem într-o perioadă diferită acum; noi suntem o minoritate. Dar, slavă lui Dumnezeu! Fiecare generaţie are lucrarea sa şi noi avem lucrarea noastră şi trebuie s-o împlinim. Iar lucrarea noastră este credincioşia nestrămutată faţă de Hristos, statornicia şi stăruinţa. Să nu vă închipuiţi că trebuie să săvârşim lucruri mari, ci doar lucrarea smerită, zi de zi, pas cu pas. Iar Dumnezeu ne va da oamenii pe care El îi va voi. Iar cei ce vor să se mântuiască, vor fi mântuiţi.

traducere a unei înregistrări video publicată la http://stjenichanka.blogspot.com/

NOTE:

[1]. Ortodoxia Mondială = sintagma prin care se denumesc Bisericile oficiale, aflate în comuniune cu Patriarhia de Constantinopol.

[2]. Vezi Vlădica Averchie despre Adevărata Orthodoxie.

“Acolo unde este ierarhul care drept învaţă Cuvântul Adevărului, care merge pe urmele Sfinţilor Părinţi în mijlocul turmei sale, acolo este Biserica lui Hristos. Vai nouă dacă, în loc să vedem Biserica în ierarhul ce propovăduieşte şi mărturiseşte Adevărul, noi privim către un anume ierarh pentru că este patriarh într-un oraş mare, fie el şi Capitala, dar rămânem nepăsători faţă de propovăduirea lui! Astfel făcând, vom merge împreună cu el la pierzarea sufletelor noastre!”

Părintele Ambrozie Fontrier

Citiţi continuarea epistolei la adresa
http://hristofor.wordpress.com/2009/10/02/parintele-aldea-si-razboiul-lui-intru-cuvint/

sau Predania Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR)

Vlădica Antonie al Los Angelesului, părinte duhovnicesc şi stâlp al vechii linii a ROCOR-ului

24 noiembrie/7 decembrie 1995
Sfânta Muceniţă Ecaterina

Domnul ne-a dat să trăim într-o vreme din-cale-afară de grea, cum n-a fost nicicând alta în istoria Bisericii Ruse. De aceea într-un testament omul vorbeşte de lucrurile cele mai importante. Când un organism viu este pe moarte, toate gândurile sunt aţintite asupra sforţării de a supravieţui. La fel şi noi. În vremurile noastre de apostazie făţişă de la Dumnezeu şi Adevăr, trebuie să căutăm două lucruri: cum să păstrăm credinţa faţă de Adevăratul Dumnezeu şi cum să ne mântuim sufletele.

1. Potrivit multor sfinte canoane, toţi aşa-zişii episcopi, arhiepiscopi şi mitropoliţi ai Patriarhiei Moscovei, fiind agenţi KGB, sunt apostaţi de la Hristos. Canonul Apostolic 62 îi lipseşte de rangurile ierarhice, iar dacă aceştia se pocăiesc, ei vor fi primiţi ca mireni şi nu mai pot fi hirotoniţi. Hotărâri asemănătoare se găsesc în numeroase rânduieli canonice (24 la număr). Din toate acestea vedem că Dumnezeieştile Canoane nu îngăduiesc Dumnezeieştile Daruri la apostaţi – agenţi KGB.

Tot aşa mărturiseşte şi Sfântul Patriarh Mucenic Tihon în epistolia sa prin care anatemizează puterea sovietică; fericitul mitropolit Antonie (Hrapoviţki) face la fel când osândeşte Declaraţia mitropolitului Serghie (Stragoroski), întocmai ca mitropolitul Anastasie (Gribanovski) în testamentul său.

Ascultaţi cuvintele Sfântului Patriarh Tihon ce ne stau înainte, rostite de îndată după anatemizarea puterii sovietice luptătoare-de-Dumnezeu: „Vă poruncesc, fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, să nu vă alăturaţi în nici un chip acestor vrăjmaşi ai omenirii.”

Cuvintele sale s-au dovedit a fi prooroceşti… Cât de groaznic au fost pedepsiţi credincioşii de către comunismul pe care mulţi dintre ei l-au sprijinit.

În scrisoarea sa către mitropolitul Serghie, fericitul mitropolit Antonie numeşte declaraţia [lui Serghie] o trădare. Iar în acea vreme (1927) episcopii, arhiepiscopii şi mitropoliţii Moscovei nu deveniseră încă agenţi KGB. Scopul principal al KGB-ului era „eradicarea religiei”. Aceasta face ca activităţile episcopilor, arhiepiscopilor şi mitropoliţilor Patriarhiei Moscovei să fie cu mai mult mai rele decât trădarea.

În testamentul său, mitropolitul Anastasie a spus: „Cât despre Patriarhia Moscovei şi episcopii, arhiepiscopii şi mitropoliţii ei, Biserica Rusă din Afara Graniţelor nu tebuie să aibă nici o legătură canonică, de rugăciune, ori nici chiar simple legături de zi cu zi, lăsându-i totodată în seama judecăţii Soborului unei viitoare Biserici Ruse libere.”

Aceste cuvinte întăresc cea dintâi şi mereu repetata osândire a Patriarhiei Moscovei de către Biserica Rusă din Afara Graniţelor. După cum învaţă Sfântul Apostol Pavel: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3:10).

Vlădica Antonie de Los Angeles dimpreună cu Vlădica Averchie de Jordanville

2. Domnul nostru ne-a hărăzit unei mari binecuvântări: să fim mădulare ale Sfintei Biserici Ortodoxe, căci doar aici putem dobândi mântuirea, dacă nu pierdem vremea pregătirii noastre pentru veşnicie.

Ca să nu pierdem această vreme a mântuirii, să ne întoarcem la povăţuirile Cuvântului lui Dumnezeu, la pildele Evangheliei, la rugăciunile şi cântările bisericeşti, ce ne învaţă că mintea noastră este plină de nimicuri şi griji fără de folos, PE CARE NI LE DĂ VRĂŞMAŞUL MÂNTUIRII NOASTRE. Iară nouă, în lipsa noastră de trezvie, ne place să credem că sunt propriile noastre gânduri nevinovate şi plăcute. Având mintea abătută de la Dumnezeu, vrăjmaşul începe să aducă gânduri păcătoase şi dorinţe împotriva cărora ne este foarte greu să ne împotrivim. PENTRU A IZBÂNDI ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA PĂCATULUI, TREBUIEŞTE SĂ ÎNLOCUIM GÂNDURILE PĂCĂTOASE CU RUGĂCIUNEA NEÎNCETATĂ A LUI IISUS. [Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul].

Toţi sfinţii au făcut aceasta pentru a ajunge la sfinţenie. Nu există nici o altă cale. Sfinţii cei mari din vremurile vechi, ca şi Sfântul Părinte Serafim de Sarov, Sfântul Ioann de Kronştadt, Sfântul Părinte Paisie Velicicovski şi marii Stareţi de la Optina, toţi dau mărturie pentru aceasta.

Această rugăciune mântuieşte şi e rodnică numai dacă este făcută cu răbdare şi smerenie, nu pentru plăcere şi slavă deşartă, ci mai degrabă pentru slobozirea de păcate şi ea cere foarte mult timp.

Domnul nostru Cel Atotmilostiv Iisus Hristos, să ne dăruiască mântuirea veşnică pentru rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria şi ale tuturor Sfinţilor! Amin.

(Semnat:)
Arhiepiscop Antonie de Los Angeles

24 noiembrie / 7 decembrie 1995
Sfânta Muceniţă Ecaterina

Vezi şi: Chipuri Vlădiceşti (VII) – Vlădica Antonie al Los Angelesului (foto)

Comuniunea cu episcopii eretici este de neîngăduit
Comuniunea este o problemă de esenţă, iar nu de formă

Sfântul Ierarh Vasilie cel Mare

1. În Tradiţia Ortodoxă, ierarhii eretici, chiar încă neosândiţi de către un sinod, au fost socotiţi dintotdeauna caterisiţi: în afara comuniunii de Credinţă şi în afara Bisericii.

Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de mărturisirea ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.

Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a ‘îngrădit pe sine’ Sfântul Vasilie cel Mare? [1]

Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare, “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).

2. În data de 29 iunie 1995, la Vatican, patriarhul de Constantinopol Bartolomeu şi papa Ioan Paul al II-lea au semnat un document intitulat “Comunicat comun”.

În acest document, ce se vădeşte clar ca o mărturisire de credinţă, s-au stabilit: teologia “Bisericilor Surori”, teologia baptismală (a botezului comun), posibilitatea ca “începând din acest moment, romano-catolicii şi ortodocşii să ofere o mărturie comună de credinţă”, teologia “slujirii comune” şi proiectele pentru un dialog interreligios.

Aceasta acţiune, apogeul multor alte iniţiative “ecumenice” asemănătoare, este fără tăgadă căderea din Credinţă; susţine şi proclamă o nouă “Mărturisire de credinţă”: o mărturisire eretică. [vezi Nota no. 2]

Cum este cu putinţă pentru [pseudo]patriarhul Bartolomeu şi pentru [pseudo]ierarhii cei de o împreună-cugetare cu acesta, care clar, constant şi cu convingere – ceea ce nu este făcut deloc din slăbiciune de caracter – tăgăduiesc exclusivitatea ecleziologică şi soteriologică a Bisericii celei Una (şi Singura), anume, cea Ortodoxă, să fie altcumva decât caterisiţi?

Mai mult, cum este cu putinţă pentru ecumenişti să fie în comuniune cu noi, de vreme ce ei participă din plin în mişcarea ecumenistă, deţin funcţii şi sunt membrii ai structurilor ei instituţionale, dinlăuntrul cărora vedem cultivarea necontenită a unui minimalism dogmatic, canonic şi moral ce este protivnic Orthodoxiei?

Dacă Sfântul Vasilie cel Mare ar trăi astăzi, s-ar afla în comuniune cu “ortodocşii” ecumenişti? Categoric nu; şi asta pentru că ceea ce el a propovăduit este veşnic valabil: “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate“.

sursa: Orthodox Tradition, Vol. XVI, No. 1 (1999), pag. 9-10
http://synodinresistance.org

NOTE:

[1]. Întreruperea comuniunii din motive de credinţă este stabilită de Canonul 15 de la Sinodul I-II din Constantinopol din anul 861: „[…] cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfinţii Părinţi se despart de împărtăşirea cea către întâiul stătător al lor care predică eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia din pricina îngrădirii de sine de împărtăşirea cu numitul episcop mai-nainte de cercetarea Sinodicească, nu numai că nu sunt supuşi certării canonice, ci şi de cinstea cea cuvenită dreptslăvitorilor se vor învrednici, căci n-au osândit episcopi, ci mincinoşi-episcopi şi mincinoşi-învăţători; şi n-au rupt unitatea Bisericii prin schismă, ci s-au silit [astfel] a izbăvi Biserica de schisme şi dezbinări.” (vezi Pidalion).

[2]. A se citi şi Documente oficiale ce vădesc mărturisirea de credinţă eretică a BOR.

O vedenie a creştinei Anna

Se făcea că treceam prin mai multe încăperi, una după alta, fiind însoţită de un înger care îmi arăta calea şi îmi lămurea cele ce vedeam.

Prima încăpere era în acelaşi timp şi maternitate şi clinică de avorturi. Am intrat acolo împreună cu prietenele şi rubedeniile mele (care vieţuiesc în lume şi cu care mă însoţeam înainte vreme). Ele au rămas în continuare în această încăpere. Mie îngerul mi-a spus să merg mai departe.

Am intrat în cea de-a doua încăpere şi am văzut că acolo târguiala era în toi. Se vindeau şi se cumpărau cele mai felurite mărfuri. Era foarte multă lume şi toţi păreau absorbiţi de târguielile lor, îşi numărau banii, examinau mărfurile – ca la târg. M-am uitat pe unul dintre pereţii acestei încăperi şi am văzut că avea un geam ce dădea spre o pajişte verde cu cer senin şi azuriu, cu soarele strălucind – era o privelişte foarte frumoasă. Priveam desfătându-mă, însă oamenii, într-atât erau de ocupaţi cu vânzarea-cumpărarea lor, încât nu vedeau această frumuseţe dumnezeiască. Mă miram cum de ei nu observă această privelişte! Îngerul însă m-a îndemnat: „Mergi mai departe.”

Am intrat în a treia încăpere, pe pereţii căreia erau zugrăvite nişte chipuri de fiare (dragoni) de diferite mărimi. În jos, la temelia zidului, am văzut o broască ţestoasă uriaşă, înspăimântătoare la vedere, din a cărei gură larg căscată ieşeau doi dinţi ca două săbii ascuţite. Jos, pe podea, se zărea capul unui om al cărui trup se afla sub duşumea. Îngerul mi-a zis: „Atinge-te de ei.” (Adică să mă ating de balaurii zugrăviţi pe perete). Mi-am întins mâna, deşi nu vroiam, pentru că îmi era tare frică. Şi iată că dragonul pe care l-am atins, dintr-o dată a început să se mişte. Mişcarea s-a transmis altui dragon, care se afla alături, şi mai departe, de la dragon la dragon, ca-n mecanismul unui ceas. Astfel toate aceste fiare s-au pus în mişcare, ajungând până la broasca ţestoasă care a început şi ea să se mişte ameninţător. Deodată cele două săbii ascuţite s-au înfipt drept în capul omului aceluia, care a murit pe loc. Îngerul mi-a lămurit: „La cea mai mică atingere de acest sistem, omul este pierdut… Mergi mai departe.”

Am ieşit din acea clădire cu trei încăperi şi am văzut că mă aflam într-o pădure, printre copaci. În pădure era o căsuţă de bârne, afumată ca după incendiu, dar în care totuşi se putea locui, îngerul mi-a zis: „Iată unde vei putea să te mântuieşti.” Înţelegeam că sfârşitul acestei lumi este aproape (după căsuţa care era ca după incendiu) şi atunci l-am întrebat pe înger: „Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?” „Da, a răspuns îngerul, e sfârşitul, iar ei continuă să vândă şi să cumpere”.

Aici vedenia a luat sfârşit.

După un timp am ajuns la părintele Ieronim şi i-am povestit despre vedenie. I-am spus cum l-am întrebat pe înger: „Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?” Atunci, părintele, apucând-o înainte, a răspuns el însuşi cu cuvintele îngerului: „Da, e sfârşitul, iar ei vând şi cumpără. Acesta nu este doar un vis, a adăugat el, ci aşa va fi cu adevărat.” Părintele Ieronim a repetat aceleaşi cuvinte care în visul meu au fost rostite de către înger! Am înţeles că stareţul ştia de vedenia mea, adică i-a fost descoperită şi lui.

+ + +

Tâlcuirea pe scurt a acestei vedenii, potrivit Sfintei Scripturi:

1. Înainte de toate, cele două încăperi prin care a trecut roaba lui Dumnezeu Anna se potrivesc întocmai cu următoarele cuvinte din Evanghelie asupra vremurilor din urmă: „Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pre toţi. Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pre toţi, la fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17, 26-30). Dealtminteri Anna a trecut prin aceste încăperi după cum scrie în Evanghelie, unde cuvintele „cumpărau şi vindeau” se află după cuvintele „se însurau şi se măritau”.

2. Prin urmare, prima încăpere (maternitatea – clinica de avorturi) arată răspândirea între oamenii din zilele noastre a senzualităţii. Toată lumea aleargă după plăceri senzuale. Păcatul desfrânării este larg răspândit. (în prima încăpere au rămas toate rubedeniile şi prietenele Anei). Unii copii sunt lăsaţi să se nască (maternitatea), iar alţii sunt ucişi în pântecele matern (clinica de avorturi).

3. A doua încăpere, unde „toată lumea cumpără şi vinde”, ne arată că oamenii zilelor noastre sunt robiţi de societatea de consum, când întreaga viaţă este închinată unui singur scop-achiziţionarea bunurilor de larg consum şi dobândirea de bunuri (cultul banilor, al bogăţiilor). Pentru Sfinţii Părinţi târgul (piaţa) a fost întotdeauna simbolul „acestei lumi” depravate. Deci încăperea semnifică adâncirea lumii actuale în hăul deşertăciunilor. Drept urmare, în inimile lor nu mai există loc nici voinţă pentru a duce o viaţă duhovnicească.

Ca rezultat al deşertăciunii vieţii înconjurătoare, a întunecării minţilor, ei nu mai sunt în stare să observe minunăţiile lumii duhovniceşti, care sunt vizibile numai pentru cei ce, după cuvântul Sfântului Efrem Sirul, „nu sunt legaţi toată vremea de treburile vieţii”, ci „au lepădat orice grijă lumească” (din Cuvânt la Venirea Domnului, la sfârşitul lumii şi la ieşirea antihristului). Iată de ce toţi cei care târguiau în cea de-a doua încăpere nu observau minunata privelişte care se vedea dincolo de geam.

4. A treia încăpere arată că înainte de sfârşitul lumii se va edifica un sistem al fiarei, îndreptat spre căsăpirea oamenilor. Faptul că pe pereţii acestei încăperi erau reprezentaţi balauri (adică fiare, monştri) se află în corelaţie directă cu „fiarele” din Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul (vezi Apocalipsa 13, 1-11; 17,8 ş.a.m.d.). Toate aceste fiare (reprezentate pe pereţi), mai mici şi mai mari, în esenţă sunt componente ale sistemului unic totalitar al „fiarei”, al acestui angrenaj ucigaş de oameni -„Noua Ordine Mondială”. Atingerea de oricare din părţile componente (de pildă acceptarea din partea acestui sistem, adică de la „fiară”, a numărului de identificare [CNP] – numărul numelui fiarei din Apocalipsa 13,17, sau a noilor documente electronice) înseamnă pentru om participarea la acest sistem, de fapt coparticiparea la moartea fizică şi spirituală a milioane şi miliarde de oameni.

5. Ce simbolizează broasca ţestoasă? Este o imagine ce semnifică instalarea treptată a sistemului care, tot aşa ca o ţestoasă uriaşă, se îndreaptă asupra locuitorilor planetei. Tot astfel în Apocalipsa vedem ieşind din mare „fiara” căreia i se vor închina toţi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în Cartea vieţii, a Mielului (Apoc. 13,8). Numeroşi tâlcuitori ai Apocalipsei sub chipul „fiarei din mare” subînţeleg tocmai sistemul autorităţilor luptătoare-de-Dumnezeu.

6. Acest sistem îl atacă pe om drept în cap, ceea ce arată că angrenajul distrugător este îndreptat înainte de toate spre anihilarea personalităţii umane, cu alte cuvinte este un sistem de depersonalizare a omului. La om personalitatea (duhul) este esenţială, este chipul lui Dumnezeu în el, în principiu este omul însuşi. Dacă omul încetează de a vieţui ca o personalitate duhovnicească, asemănătoare lui Dumnezeu, atunci din punct de vedere duhovnicesc el se transformă într-un cadavru. Distrugerea a însăşi naturii umane zidite de Dumnezeu, adică a transformării omului într-o bestie, a sălbăticirii lui spirituale – iată scopul mistic primordial al acestui sistem antihristic.

7. Faptul că Anna a ieşit din edificiul cu cele trei încăperi se potriveşte cuvintelor Mântuitorului din Apocalipsa despre cum ar trebui creştinii vremurilor din urmă să se raporteze la ceea ce le propune cultura modernă ultimilor creştini care se află în noul Babilon desfrânat (societatea modernă civilizată) – „curva cea mare”, „şezând pre o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne” (Apoc. 17,3). Domnul le porunceşte: „Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei” (Apoc. 18,4-5). Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi veliar. Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla cu ei şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi; şi Eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul (II Cor. 6, 14-18).

+ + +

Vedenia acestei roabe a lui Dumnezeu seamănă cu una din vedeniile proorocului Iezechiel: „Şi mi-a zis Domnul: „Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de-ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur” (Iez.8, 9-10). Din specia târâtoarelor (a reptilelor) fac parte şi animalele ca şerpii, şopârlele, varanii, ţestoasele, crocodilii, cât şi animalele antedeluviene [de dinainte de potop] ca dinozaurii, pterodactilii ş.a. Iată cum tâlcuieşte Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul vedenia lui Iezechiel în una din predicile sale: „… pe când şedeam eu în casa mea şi bătrânii lui Iuda şedeau înaintea mea, s-a lăsat peste mine mâna Domnului Dumnezeu. Şi privind eu, am văzut un chip ca de om, de foc parcă; şi parcă de la brâul lui în jos era foc, iar de la brâul lui în sus era o strălucire, ca de metal în văpaie. Şi a întins, parcă, acela un fel de mână, şi m-a apucat de părul capului meu şi m-a ridicat Duhul între pământ şi cer, şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la intrarea porţii dinăuntru, îndreptată spre miazănoapte, unde era aşezat idolul geloziei care stârneşte gelozia. Şi iată acolo era slava Dumnezeului lui Israel asemenea aceleia pe care o văzusem eu în câmp. Atunci mi-a zis Domnul: „Fiul omului, ridică-ţi ochii spre miazănoapte!” Şi mi-am ridicat ochii spre miazănoapte şi iată acel idol al geloziei era la uşa dinspre miazănoapte a altarului, la intrare. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu ce urâciuni mari face casa lui Israel aici, ca să Mă îndepărtez de locaşul Meu cel sfânt? Dar întoarce-te şi urâciuni şi mai mari vei vedea!” Apoi m-a dus pe poartă în curte şi privind, am văzut o spărtură în perete. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, sapă în perete!” Şi am săpat în perete şi iată am dat de un fel de uşă. Şi mi-a zis Domnul: „Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de-ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur. Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus” (Iez. 8, 1-11).” Ce înseamnă aceasta? Oare aşa s-a întâmplat în realitate? – întreabă Sfântul Ierarh Teofan şi tot el răspunde: „Nu. Prin acestea toate sunt preînchipuite gândurile fiecăruia pe paturile lor spunându-şi: nu vede Domnului. Prin fiare se preînchipuiau patimile de care erau pline inimile lor, iar prin tămâiere, robia lor faţă de aceste patimi.” (din cartea Viaţa lăuntrică. Cuvintele episcopului Teofan. Ed. Mănăstirii Russikon, Muntele Athos, 1893).

Interesant că această vedenie i-a fost arătată proorocului Iezechiel înainte de cucerirea Ierusalimului de către hoardele haldeilor. Atunci au fost ucişi mulţi bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar nu s-au atins de nici un om, care avea pe frunte semnul crucii “X”! (9,6), tot astfel şi, în timpurile noaste dinaintea sfârşitului, „pecetea Dumnezeului Celui viu” va fi pusă pe fruntea acelor creştini care suferă şi se tânguiesc din pricina acestei lumi apostate, se întristează de lepădarea de credinţă din zilele noastre, fără să se atingă de „urâciunile cele dezgustătoare”, şi nici de semnul fiarei cel potrivnic (numărul numelui fiarei). Tocmai pe aceşti creştini, potrivit Apocalipsei (7,2-3; 9,4) Domnul îi va feri de grozavele încercări fizice şi duhovniceşti care se vor abate asupra omenirii.

Într-adevăr, ca să înţelegem esenţa acestui fenomen – a atribuirii codurilor numerice personale – trebuie să-1 cercetăm în contextul edificării în prezent a sistemului global – împărăţia „fiarei”. Tocmai în contextul construirii „Noii Ordini Mondiale”, multe dintre evenimentele şi fenomenele vieţii actuale care la prima vedere par haotice şi absurde, dintr-o dată capătă o „logică”. Astfel de fenomene ca propagarea ideologiei societăţii de consum şi a „culturii de masă” primitive, a reclamei, a muzicii rock şi pop, a distrugerii familiei (prin planningul familial), a cultului plăcerilor şi distracţiilor dobitoceşti, a propagandei curviei, avorturilor, contracepţiei, sodomiei şi altor spurcăciuni, propaganda făţişă sau în ascuns a drogurilor şi a satanismului, programele de „educaţie” sexuală în şcoli, vaccinările în masă, medicamentele „miraculoase” cu efectele lor colaterale, alimentele modificate genetic, alimentele conţinând elemente cancerigene, E-urile chimice şi biologice, donarea, terapia fetală (întrebuinţarea organelor fetuşilor în producţia farmaceutică), tehnologia de însămânţare artificială, propagarea realităţii virtuale, a jocurilor pe calculator care distrug psihicul şi sănătatea, dereglarea conştiinţei socio-umane prin intermediul mass-mediei, inclusiv acţiunea psihotronică asupra omului, codificarea depersonalizată şi introducerea celor mai noi biotehnologii în scopul identificării omului (biocipul), înscenarea de conflicte armate, de crize şi războaie, inocularea în conştiinţa maselor a mitului „terorismului internaţional”, armele geofizice (cu plasmă) şi, în sfârşit, concentrarea puterii mondiale în mâinile unei elite paramasonice de aceeaşi etnie (evreiască).

din publicaţia Usman Pravoslavnaya, nr. 4, 2005

Pustnicii de la Karulia
(fragmente)

Curând, un alt pustnic, care venise pe plajă cu acelaşi scop, s-a apropiat şi m-a salutat. Era cu mult mai tânăr decât celalalt, având, probabil, peste patruzeci şi cinci de ani. Am început să vorbim, iar călugărul m-a chemat la el în colibă, ca să bem o ceşcuţă de cafea şi să ne continuam discuţia la adăpost de soarele torid. I-am acceptat invitaţia şi l-am urmat urcând o cărare foarte pieptişă, până la coliba lui, care se află în prelungirea unei peşteri mai mari decât coliba propriu-zisă.

- Mă vei întreba de ce am venit aici, spuse pustnicul pe care îl chema Ioan. De dragul veşniciei. Viata noastră de aici, de pe pământ, fie că suntem oameni de rând, savanţi sau profesori, prinţi sau regi, se va sfârşi. Când murim, aceste titluri şl poziţii nu mai înseamnă nimic, absolut nimic. Singurul lucru care contează atunci este calitatea sufletului nostru, dacă este bun sau rău, dacă ni l-am mântuit sau l-am pierdut. Raiul şi iadul sunt veşnice, pe când viaţa noastră pământească este neglijabil de scurtă.

M-am născut la Atena, unde aveam o slujbă bună, într-un magazin universal, a continuat Ioan, şi, după un timp, aş fi putut ajunge proprietarul unui astfel de magazin, însă am renunţat. Am plecat din Atena acum optsprezece ani, am lăsat mamă, tată, prieteni, am renunţat la vechiul meu mod de viaţă şi am venit la Athos.

Ioan s-a oprit vreme de câteva clipe şi apoi a adăugat, zâmbind:

- La un moment dat, pe când eram în lume, visam să plec în America şi să ajung actor la Hollywood, căci simţeam că aveam calităţile necesare pentru a reuşi într-o astfel de meserie.

În ceea ce priveşte acest “vis” al lui Ioan, trebuie să spun că nu se baza pe o falsă idee despre sine. Ioan era înalt, chipeş, cu un profil grec clasic, ochi albaştri, păr blond şi o vorbire curgătoare. Este foarte probabil să fi simţit imboldul de a deveni actor.

- Am căutat fericirea, continuă el. aşa cum o fac oamenii De obicei – în jocuri, dansuri, petreceri şi altele asemenea, însă, de fiecare dată când făceam acestea, mă întorceam acasă dezamăgit. Am înţeles din ce în ce mai mult deşertăciunea acestor lucruri. Pe de altă parte, în credinţă am găsit ceva care să mă desăvârşească cu adevărat. Decizia de a mă călugări a venit în urma unor vizite la o biserică vechi-calendaristă; am fost adânc mişcat de pocăinţa şi evlavia credincioşilor şi am devenit serios interesat de Ortodoxie şi, în cele din urmă m-am hotărât să o trăiesc în forma ei cea mai înaltă şi mai aspră.

Pentru Ioan, Ortodoxia este cel mai important lucru în viată, în comparaţie cu care orice altceva păleşte, însă Ortodoxia trebuie să fie fidelă Tradiţiei în toate privinţele. Ioan este unul dintre acei călugări numiţi “ziloţi”, datorita modului de viaţă extrem de ascetic şi marii lor rigori în toate chestiunile legate de Ortodoxie.

Cu ce se îndeletniceşte Ioan? Se roagă, citeşte scrieri duhovniceşti şi face mătănii, în cămăruţa în care am stat, am văzut un exemplar din Filocalie, alte lucrări de Sf. Nicodim şi Cuvintele ascetice ale Sf. Isaac Sirul. În timpul convorbirii, a luat una din aceste cărţi şi mi-a citit din ea ceva referitor la rugăciune. Mi-a recomandat practica Rugăciunii lui Iisus.

Ioan câştiga mica sumă de bani de care avea nevoie făcând mătănii din scoici, crustacee sau fire de lână. Mătăniile de lână sunt de diverse mărimi şi culori, unele negre, altele albastre sau de alte culori. Toate au o sută de noduri, fiecare dintre ele fiind făcut cu grijă printr-o împletire foarte dibace a firelor, astfel încât să formeze, potrivit lui Ioan. şapte cruci. Ceilalţi pustnici de la Karulia îşi câştigă existenţa în acelaşi fel sau făcând coşuri şi mături.

- Cum vă descurcaţi cu apa în aceasta zonă secetoasă? l-am întrebat pe Ioan.

- Avem rezervoare ca nişte puţuri. în care se aduna apa în timpul anotimpurilor ploioase. Unele dintre ele sunt făcute din ciment, altele sunt nişte scobituri în stâncă. Apa trebuie folosită cu multă economie, pentru că este atât de puţină. Când unul dintre noi nu mai are apă, ceilalţi îi dau cu bucurie din a lor.

- Probabil e foarte frig aici iarna, am observat.

- Uneori da, însă majoritatea timpului nu, a spus Ioan. Iernile noastre sunt printre cele mai blânde de la Athos. Karulia nu se află în bătaia crivăţului, iar soarele străluceşte deasupra noastră de dimineaţa devreme până la asfinţit.

După ce mi-a oferit cafea şi apă şi a împletit un şir de mătănii, ca să îmi arate cum se fac, gazda mea s-a oferit să-mi fie ghid până la căsuţele de pe stâncile abrupte aflate mai jos de coliba Părintelui Gavriil. Foarte puţini au vizitat aceste colibe, pentru că zona în care sunt construite este înspăimântătoare la vedere. Nici un fel de argumente – nici măcar cele ale unui pustnic perseverent ca Ioan – nu ar îndupleca pe aproape nimeni dintre puţinele persoane care trec pe aici să încerce să se caţere în această zonă. Am mers până într-un loc aflat mai jos de coliba părintelui Gavriil şi apoi am început să coborâm pe peretele vertical de stâncă. Ioan era în frunte. M-a avertizat să nu mă uit în spate, la marea de dedesubt, pentru că asta m-ar putea ameţi şi nu m-aş mai putea ţine. Am coborât încet, ţinându-ne strâns, cu ambele mâini, de un lanţ şi proptindu-ne în mici scobituri în care abia ne încăpeau vârfurile picioarelor. După o vreme, am ajuns într-un loc în care stânca ieşea puţin în afară. Ne-am oprit aici câteva minute şi Ioan mi-a arătat o peşteră enormă în peretele de stâncă. Mi-a spus că pustnicii o folosesc ca atelier unde fac coşuri şi mături. Un alt lanţ leagă acest loc de zona de dedesubt. Mai jos, pe lângă lanţ, mai sunt şi două scări de lemn. Lanţurile şi scările sunt prinse de stânci în cuie, dintre care unele par a fi aproape în întregime mâncate de rugină. După ce am coborât pe aceste scări, am ajuns la cea mai de jos locuinţă monahală. Aici se află o colibă cu două etaje şi un balcon de lemn suspendat deasupra mării. De la balcon atârnă o frânghie într-un scripete prins de un stâlp. Cuvântul “scripete” este “karouli” în greaca şi numele regiunii vine de la folosirea unor astfel de scripeţi (karoulia). În această colibă locuiesc doi monahi greci, care însă nu erau acasă în momentul vizitei noastre. Ioan mi-a explicat că ei leagă un coş de un capăt al frânghiei şi îl coboară pentru a ridica din bărci proviziile. Uneori îl lasă coborât, în speranţa că vreun pescar va pune o bucată de pâine în el.

După ce am văzut căsuţa, am început să ne căţărăm pe stâncă, urmând alt traseu decât la coborâre. Peretele de stâncă nu era la fel de drept precum cel pe care coborâsem, dar totuşi şi pe aici a trebuit să ne ţinem de lanţuri şi frânghii. Ne-am despărţit când am ajuns la drumul care face legătura între digul de la Karulia şi coliba Danieleilor.

Ioan a luat-o la vale către coliba lui, iar eu am mers la Danielei ca să mănânc şi să rămân peste noapte. A doua zi, dis-de-dimineaţă, am coborât pe stânca destul de pieptişă pe care o urcasem cu Ioan, în ziua precedentă. M-am oprit la prima colibă ieşită în cale, am bătut la uşă şi am aşteptat. Am auzit mişcare înăuntru. Apoi uşa s-a deschis şi în faţa mea a apărut un pustnic bătrân, drept, înalt, foarte slab, cu o barbă albă, stufoasă, cu o faţă încreţită de riduri dar cu ochi limpezi şi strălucitori. Era desculţ, purta haine zdrenţuite şi un culion uzat.

- Ce doreşti, fiule? m-a întrebat, senin.

- Aş vrea să vorbim, să cunosc vieţuirea ta de aici şi să învăţ din experienţa ta, am răspuns.

- Îmi pare rău, dar eu sunt un om simplu şi neînvăţat. Ce poţi să înveţi de la mine? Dar intră şi vom vorbi. Sau putem sta aici, afară, dacă vrei.

- Bate vântul, iar eu sunt transpirat, am spus. Ar fi mal bine să intrăm înăuntru.

Coliba acestui pustnic numit Filaret este alcătuită din două camere extrem de mici, separate printr-un perete despărţitor. Camera în care am fost invitat avea aproximativ un metru pătrat şi o singură fereastră înspre mare. Podeaua era de lemn, neacoperită. Singurul obiect de mobilier din încăpere era o ladă de lemn. Pustnicul m-a rugat să mă aşez pe ea, iar el s-a aşezat pe podea, sprijinindu-se de perete. El a început conversaţia.

- Am venit la Sfântul Munte când aveam şaptesprezece ani. Acum am şaptezeci de ani. Am petrecut cel mai mult timp la mănăstirea Stavronichita. Stau aici, la Karulia, de zece ani. Când aveam şaptesprezece ani, plănuiam să merg în America şi chiar m-am pregătit pentru asta. însă s-a întâmplat ceva neprevăzut, care mi-a stricat planurile şi am ajuns astfel la Muntele Athos. Harul Preabunului Dumnezeu m-a adus aici.

Filaret a rostit cuvintele “Preabunul Dumnezeu” cu un sentiment adânc de recunoştinţa şi pocăinţă, făcându-şi cruce.

Pe lângă o evlavie adâncă, Filaret a arătat o smerenie fără margini:

- Sunt cel mai rău dintre oameni, a spus el. Sunt mai rău decât un gunoi.

De ce a venit în această pustietate înfricoşătoare?

- Am renunţat la tot şi am venit aici din iubire faţă de Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor noastre, spuse el. Omul trebuie să se lupte să îşi mântuiască sufletul. Dacă dă greş, tot ce face rămâne zadarnic. Mulţi oameni nu înţeleg de ce stăruim atât de mult asupra unor lucruri care, pentru ei, sunt nişte amănunte neînsemnate. Însă noi, cei veniţi aici, nu putem privi altfel nişte lucruri legate de credinţa noastră. Ne îngrijim de fiecare amănunt pentru ca nu cumva să dăm greş.

Filaret nu a arătat nici o urmă de resentiment sau de indignare pomenindu-i pe cei care nu înţeleg importanţa acordată amănuntelor de ei, monahii cunoscuţi sub numele de “ziloţi“.

Filaret a stăruit cel mai mult asupra rugăciunii minţii.

- Repetă rugăciunea lui Iisus cât de des poţi, m-a sfătuit el, spune-o cu mintea în inimă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.” Cel mai bine faci asta stând în linişte, în camera ta.

Despre regimul său alimentar, Filaret a spus următoarele:

- Mănânc foarte puţin. Când muncesc pentru alţii, ca de pildă la repararea drumurilor sau în construcţii, nu mănânc decât când mă întorc în colibă. Mă feresc de produsele artificiale sau de conserve. Nu sunt sănătoase. Probabil ştii că noi, pustnicii, mâncăm rar mâncare gătită. Hrana noastră constă în principal din pâine uscată sau pesmet, măsline, fasole înmuiată şi zarzavaturi.

L-am întrebat pe Filaret cum îşi încălzeşte coliba când e frig afară. Mi-a răspuns astfel:

- Nu trebuie să menţii o temperatură constantă acolo unde locuieşti. Trebuie să te obişnuieşti cu schimbările de temperatură din tot timpul anului. Nu aprind niciodată focul în casă, nici măcar pentru gătit. Iarna mă încălzesc purtând mai multe haine, mâncând puţin mai mult, făcând mai multe metanii, iar din când în când, atunci când este soare sau frumos, stau afară, într-un loc mai ferit şi mă încălzesc de la soare.

- Vine cineva să te ajute în vreun fel?

- Nu vine nimeni. Eu îmi cos şi cârpesc singur hainele, îmi repar încălţămintea şi coliba, îmi gătesc şi fac singur toate celelalte.

În ciuda modului lui de viaţă foarte aspru. Filaret este foarte sănătos şi cu adevărat fericit.

- Nu mă duc niciodată la doctor şi nu iau niciodată medicamente, îmi zise el. Mi-am dat seama că cea mai bună doctorie este postul total, adică să te abţii de la orice fel de mâncare o zi sau mai multe şi apoi să mănânci legume de sezon. Slavă lui Dumnezeu! Sunt sănătos şi am tot ce îmi trebuie ca să fiu mulţumit.

În acel moment s-a ridicat şi m-a rugat să îl urmez până afară. Mi-a arătat magnifica siluetă a stâncii care îţi dădea fiori, tufişurile răzleţe înfipte în ea, câteva flori de câmp, mica lui grădină de legume, via din apropierea casei şi, la picioarele noastre, marea adâncă şi albastră. Aceste lucruri, pe care Filaret le vede nu numai ca pe nişte obiecte de interes estetic, ci şi ca pe manifestări ale puterii şi bunătăţii dumnezeieşti, sunt pentru el izvor de bucurie.

- Uite, zise, arătând către un vrej de cartof din grădina lui, iei un cartof, îl îngropi în pământ şi din el creşte o plantă cu frunze şi flori frumoase şi o grămadă de alţi cartofi. Ce minune! Şi dacă Preabunul Dumnezeu – Filaret se închină – face lucruri atât de minunate aici, minuni mai mari îi aşteaptă pe cei care vor intra în rai! O! Ce bun este Dumnezeu şi cât de recunoscători ar trebui să Îi fim!

După o oră petrecută cu Filaret, l-am întrebat dacă ar fi atât de bun să mă ducă la ieromonahul Nikon, despre care ştiam că locuia în această zonă. Filaret a fost de acord, însă m-a rugat să mai aştept puţin, ca să îmi aducă o trataţie înainte de a pleca de la el. Mi-a adus un biscuite din făină neagră, îndulcit cu miere şi o căniţă de apă. Când mi le-a oferit, şi-a cerut scuze că nu are ceva mai bun. I-am primit darul mulţumindu-i sincer.

Ultimul pustnic pe care l-am vizitat la Karulia a fost ieromonahul Pahomie. El locuieşte în ultima colibă vizitată cu o zi înainte, cea cu balcon şi scripete. Pahomie ne-a chemat înăuntru şi ne-a arătat un coş la care lucra. Apoi ne-a dus afara, pe balcon şi apoi în paraclis. Acesta este surprinzător de mare, ţinând seama de mărimea casei şi locul prăpăstios unde este construită. Te minunezi de credinţa şi măiestria pustnicilor care au construit aceste adăposturi, ca şi de dârzenia celor care locuiesc acum în ele. Este o realizare doar să cobori până la această casă şi numai puţini s-ar încumeta să locuiască aici tot anul, mai ales atunci când marea învolburată se zbate la picioarele stâncii, iar vântul puternic dinspre sud bate cu violenţă.

Când tocmai plecam, Pahomie a mers într-una dintre camere, a adus câteva bucăţi de brânză, o ceapă şi doi pumni de colţuri şi bucăţele de pâine neagră primite, probabil, de la una dintre mănăstiri, le-a înfăşurat într-un ştergar de pânză şi i le-a oferit lui Filaret. La început, Filaret a refuzat să le ia, spunând că mai are nişte mâncare acasă. Însă, în cele din urmă, Pahomie l-a convins să le ia, spunându-i că ar putea să le dăruiască altcuiva.

La plecarea de la Pahomie, ne-am căţărat pe stânca verticală care se înalţă deasupra casei acestuia, trecând pe lângă peştera vastă pe care o văzusem cu o zi înainte. Când am ajuns în cealaltă parte a Caruliei, am luat-o pe o cărare abruptă şi îngustă care trece prin Katunakia, ne-am oprit pe drum la câteva sihăstrii şi am vorbit cu vieţuitorii de acolo.

După-amiaza târziu m-am despărţit de Filaret. Mă simţeam foarte îndatorat faţă de acesta. înainte de a-i ura rămas-bun, l-am întrebat ce ar dori să-i trimit la întoarcerea mea “în lume”.

- Nimic, a răspuns el categoric. Am tot ce îmi trebuie şi sunt mai mulţumit decât un rege. M-ai supăra dacă mi-ai trimite ceva.

Astfel s-a terminat tovărăşia mea de o zi cu un om care, deşi în vârstă, este tânăr la trup, care, deşi se consideră “cel mai rău dintre oameni”, este, de fapt, un sfânt şi care, deşi nu are nimic, totuşi le stăpâneşte pe toate (2 Cor. 6, 10).

Urma să aflu mai târziu următoarea întâmplare despre Filaret de la Părintele Teodosie de la Mănăstirea Sf. Pavel, editorul periodicului Sf. Pavel de la Xiropotamu. Cu câteva luni înainte de a ne întâlni, Filaret fusese citat la tribunalul de la Salonic, pentru că cineva care vizitase Sfântul Munte a mers la Karulia, a spart coliba unui pustnic şi a furat nişte lucruri. Pentru că nu fusese prins, câteva persoane, inclusiv Filaret, au fost chemate să depună mărturie. Cu rigoarea lui caracteristică, Filaret a refuzat să jure că declară adevărul, afirmând că jurământul este contrar poruncii lui Hristos, Care spune: “Să nu te juri …Ci cuvântul vostru să fie: Da, da; Nu, nu; iar ce este mai mult decât atâta, de la cel-rău este” (Mt. 5, 34, 37). Refuzul lui Filaret de a jura a dus la închiderea lui în închisoare timp de patru luni, pentru că legea penală din Grecia stabileşte că oricine refuză să depună mărturie sub jurământ trebuie să fie pedepsit. Acesta a fost primul lui contact cu “lumea” după o perioadă petrecută peste cincizeci de ani la Muntele Athos. Ceea ce este remarcabil la această întâmplare e că Filaret a îndurat întemniţarea fără să se tulbure câtuşi de puţin, păstrându-şi tot timpul obişnuitul calm. A considerat sentinţa o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru vreun grăunte de slavă deşartă care, poate, i se furişase în suflet.

Constantine Cavarnos – Ancoraţi în Dumnezeu – Viaţa, Arta şi Gândirea Monahală în Sfântul Munte Athos. E.I.B.M.B.O.R., 2005

2009: Monahii şi mirenii ce doreau să participe la hramul Mănăstirii Esfigmenu - numiţi în presă fanatici, extremişti, violenţi - bruscaţi şi împiedicaţi de trupele de poliţie

1951: Vinerea Mare: Sf. Epitaf al tradiţionaliştilor este răsturnat de forţele de poliţie la Pireu

1935: Poliţia la îndemnul lui Hrisostom Papadopulos, primatul Bis. oficiale a Greciei atacă credincioşii vechi-calendarişti

Ziare lascive controlate de ocultă, ieri şi azi...

Arhimandritul Gherasim Skourtsaniotis din Kuvara înainte şi după puşcărie

Preotul Nicolae Smyrlis din Kalamata înainte şi după puşcărie

A se citi şi: Măcelul de la Cucova – mărturie a părintelui Ioanichie Pârâială, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Românul