TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Testament duhovnicesc al Sfântului Mitropolit Filaret Noul Mărturisitor, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora

Posted by traditiaortodoxa pe Iulie 5, 2007

Ţine cu tărie ceea ce ai!
Sfântul Mitropolit Filaret Noul Mărturisitor, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (Apocalipsa 3,11)

Aceste cuvinte, luate din sfânta carte a Apocalipsei, arată în vremea noastră, în aceste zile atât de tulburi, rele şi pline de ispite, au o însemnătate cu totul aparte. Ele ne amintesc cât de scumpă este bogăţia duhovnicească pe care o avem noi, fiii Bisericii Ortodoxe.

Da, suntem bogaţi. Şi această bogăţie duhovnicească este averea Sfintei Biserici şi a tuturor fiilor Săi credincioşi. Este învăţătura de credinţă, a minunatei şi mântuitoarei noastre credinţe ortodoxe, nenumăratele pilde din vieţile oamenilor trăitori potrivit credinţei, potrivit canoanelor şi învăţăturilor înalte ale Bisericii şi care au atins această curăţie şi înălţime duhovnicească pe care o numim sfinţenie; frumuseţea şi măreţia slujbelor noastre ortodoxe şi participarea noastră vie la ele prin credinţă şi rugăciune. Plinătatea unei vieţi duhovniceşti scăldată în har, deschisă oricui şi o încununare care le întrece pe toate, unirea tuturor fiilor Bisericii în această dragoste despre care Mântuitorul spune: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.

Îndreptarul Creştinului Ortodox

1. Aminteşte-ţi: eşti un fiu/o fiică a Bisericii Ortodoxe. Acestea nu sunt vorbe deşarte. Adu-ţi aminte la ce te îndatorează asta.

2. Viaţa pământească este trecătoare. Nici nu-ţi vei da seama când va ajunge la capăt. Dar prin ea se va hotărî partea sufletului tău în veşnicie.

3. Sârguieşte-te să vieţuieşti cu evlavie. Roagă-te lui Dumnezeu în biserică, roagă-te lui Dumnezeu acasă cu evlavie, cu credinţă, lăsându-te în voia Domnului. Împlineşte canoanele sfinte şi mântuitoare ale Bisericii, hotărârile şi poruncile sale. În afara Bisericii, în afara ascultării de ea – nu este mântuire!

4. Darul cuvântului: mare dar de la Dumnezeu! Îl umple de cinste, îl înalţă nemăsurat deasupra tuturor celorlalte zidiri pământeşti. Dar cât de mult se foloseşte de asta acum omenirea căzută! Păzeşte acest dar şi să ştii să foloseşti cuvântul în chip creştinesc. Fugi ca de foc de vorbele necuviincioase şi ispititoare. Nu uita cuvintele Mântuitorului: Prin cuvintele tale te vei îndreptăţi [izbăvi] şi prin cuvintele tale te vei osândi.[Matei 12,37] Nu te învoi cu minciuna. Sfintele Scripturi ne previn cu asprime: „Domnul îi va nimici pe mincinoşi”…

5. Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, potrivit poruncilor lui Dumnezeu. Fără dragoste, nu există creştinism. Adu-ţi aminte: dragostea creştină e dăruire de sine, iar nu iubire de sine. Nu lăsa să treacă nici un prilej de a face o faptă bună, de milostenie.

6. Fii smerit, cuviincios şi curat în faptele, cuvintele şi gândurile tale. Nu-i urma pe desfrânaţi. Nu-i lua pe ei drept pildă, fereşte-te de părtăşia cu ei. Să nu ai treabă, fără nevoie, cu necredincioşii – ateismul este molipsitor. Păstrează smerenia şi cuviinţa întotdeauna şi pretutindeni, nu te lăsa molipsit de obişnuinţele neruşinate de azi.

7. Teme-te de slava deşartă şi de mândrie şi fugi de ele. Mândria a aruncat din înaltul cerurilor pe cel mai înalt şi mai puternic dintre îngeri. Îţi aminteşti: ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce…[Facere 3,19] Smereşte-te din adâncul inimii.

8. Ţelul cel mai însemnat al vieţii noastre este să ne mântuim sufletul pentru veşnicie. Aceasta să fie ţinta de căpătâi a vieţii tale. Vai celor ce-şi pierd sufletul din negrijă şi nepăsare.

Domnul să te binecuvânteze şi să te ajute!

Părintele tău duhovnicesc,
† Mitropolitul Filaret

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: