TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Scrisoare deschisă către toţi credincioşii Bisericii lui Hristos ce păzesc cu credincioşie nestrămutată Calendarul Ortodox şi predaniile Uneia, Sfintei, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici (1929)

Posted by traditiaortodoxa pe Iulie 13, 2007

Preasfinţitul Inochentie (Figurovski) Arhiepiscop Ortodox al Pekinului

Preasfinţitul Inochentie al Pekinului

Din toate părţile ne sosesc ştiri îngrijorătoare cu privire la persecuţiile aprige la care sunt supuşi cei ce păzesc cu fermitate predaniile Sfintei Biserici Ortodoxe, în faţa uneltirilor fraţilor mincinoşi care au îndrăznit să-şi bată joc şi să calce în picioare legile dumnezeieşti cu ajutorul autorităţilor civile.

Dându-se drept înţelepţi şi civilizatori, aceşti lupi în piei de oaie, orbiţi de fumăraia astei lumi, lepădând orice frică de Dumnezeu, au întreprins „corectarea” legilor Bisericii lui Hristos, considerându-se deasupra Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, prin gura cărora grăia Însuşi Hristos.

Domnul însă, a întors înţelepciunea lor în nebunie. Aceştia nici nu-şi dau seama ce vorbesc şi nu mai pricep ce vor să „îndrepte”. Ei s-au apucat de reforma calendarului fără să ştie ce fac.

Calendarul nostru ortodox, afirmă ei, s-a îndepărtat mult de precizia astronomică; în felul acesta, demult ar fi trebuit să se treacă la calendarul gregorian, recunoscut ca exact de către savanţi şi adoptat de întreaga lume apostată.

Mint ei oare cu intenţia vădită de a-i induce în eroare pe cei neîntăriţi în credinţă, sau repetă în toată ignoranţa minciunile altora? Cine poate spune? Vădit este însă, pentru cei ce înţeleg problema, că nici una din afirmaţiile lor nu conţin nici cea mai mică urmă de adevăr.

Calendarul ortodox, comentează ei, se află în întârziere cu 13 zile faţă de calendarul corect; astfel că, echinocţiul cade la data de 8 martie, în timp ce Sfinţii Părinţi ai Sinodului I Ecumenic au hotărât o dată pentru totdeauna că acesta ar urma să cadă în data de 21 martie, ceea ce ar îndreptăţi, chipurile, calendarul gregorian.

Ei sunt incapabili totuşi, de a prezenta vreo dovadă. Originalul hotărârilor Sinodului I Ecumenic nu s-a păstrat, iar în culegerea noastră de canoane nu se găseşte nici o hotărâre a Sinodului I Ecumenic referitoare la echinocţiu; alte documente, la care se referă cu atâta entuziasm nou stiliştii, nu s-au păstrat nici ele. Cea mai mare parte a dovezilor menite a arăta că Sfântul Sinod I Ecumenic ar fi stabilit să se socoată data de 21 martie ca zi a echinocţiului, au fost inventate şi aranjate de papişti, începând din secolul al XV-lea, cu scopul de a pune pe o bază canonică inutila şi dăunătoarea reformă a calendarului din 1582. De asemenea, afirmaţia nou stiliştilor, potrivit căreia calendarul nostru ortodox încalcă hotărârile Sinodului I Ecumenic, nu este întemeiată pe nimic anume.

Iar declaraţiile lor potrivit cărora calendarul gregorian ar fi adevărat, nu au nici ele, nici un temei. Astronomii au demonstrat cu mult timp în urmă că este cu neputinţă de a realiza un calendar de o precizie absolută. În ceea ce priveşte calendarul gregorian, el e, în plus, atât de neconvenabil, încât savanţii din lumea întreagă au pus deja problema înlocuirii lui. Un mare număr dintre ei (Newcomb, Bolotov, ş.a.) au recunoscut că vechiul nostru calendar ortodox este atât de simplu şi lesnicios, încât s-au exprimat în favoarea revenirii la calendarul iulian.

Prin urmare, sunt lipsite de orice temei afirmaţiile nou stiliştilor, potrivit cărora introducerea calendarului gregorian ar fi fost determinată de necesitatea de a îndrepta calendarul iulian. În realitate, introducerea sa a fost motivată numai prin dorinţa iezuiţilor, care cuceriseră la sfârşitul secolului XVI o enormă influenţă în sânul bisericii papiste, de a o rupe definitiv cu Răsăritul Ortodox, de aşa manieră încât chiar şi sărbătorile să fie în zile diferite.

Faţă de aceste argumente principale, celelalte argumente avansate de nou stilişti în apărarea calendarului gregorian sunt tot atât de lipsite de temei şi de dovezi. Dar nu aceasta ar fi greşeala lor esenţială; ci ea constă în aceea că ei consideră calendarul nostru ortodox şi Paschalia noastră drept solare, iar nu lunare. Ignoră ei oare, sau ascund în mod intenţionat faptul că vechiul calendar ortodox se sprijină pe calendarul lunar ca temelie? Noi, ortodocşii, nu sărbătorim Paştile în baza îndrumărilor date de calendarul gregorian sau iulian, ci urmând pe acelea lăsate nouă de calendarul biblic, după care era prăznuită sărbătoarea Paştilor de către Israelul Vechiului Testament, potrivit Legii Dumnezeieşti transmisă prin Moise.

Biserica Noului Testament, Biserica Ortodoxă, având în cuget cuvintele Mântuitorului: „Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate” (Matei 5, 18), păstrează cu toată sfinţenia vechiul obicei de a prăznui Paştile după calendarul lunar.

Cum trăia Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe pământ? El trăia după calendarul lunar al vechii Biblii, împreună cu tot Israelul Vechiului Testament, El venea la Ierusalim în perioada lunii pline a lunii Nisan, prima lună a anului evreiesc, pentru a sărbători Paştile. El a fost judecat, răstignit şi a Înviat din morţi tocmai în acest răstimp.

În anul morţii pe cruce a Mântuitorului nostru, Paştile evreiesc a căzut vineri şi sâmbătă. El a fost răstignit vineri, 14 Nisan, (în timp ce Paştile începeau în ajun, joi seara, aşa cum se întâmplă în Biserica noastră până azi). Mântuitorul a petrecut sâmbătă, 15 Nisan în liniştea grotei mormântului, şi, dimineaţa devreme, în prima zi a săptămânii, duminică, 16 Nisan, a înviat. Astfel, evenimentele morţii şi Învierii Mântuitorului apar ca de neseparat legate de Paştile evreiesc şi îi urmează. Chiar din primul secol al creştinismului s-au prăznuit Sfintele Paşti după Paştile evreiesc. Cuvântul „paşti” vine din cuvântul „paschein”: a pătimi. Când se sfârşeşte Paştile Crucii, începe prăznuirea Paştelui luminat, aşa cum se întâmplă în zilele noastre în Sfânta Biserică.

Cu scopul de a stabili această ordine pentru toate secolele şi de a păstra pentru totdeauna această legătură, Sfinţii Apostoli au hotărât să se prăznuiască Sfintele Paşti, după Paştele evreiesc şi după echinocţiul de primăvară. Cum echinocţiul are loc în septembrie şi în martie, iar în vremurile trecute, anul nou începea ori în luna septembrie, ori în luna martie, Paştile sărbătorite după echinocţiu, nu puteau să cadă niciodată la sfârşitul anului, ci totdeauna la început. Sfânta Biserică nu s-a depărtat niciodată de această regulă; chiar atunci când au avut loc discuţii, acestea se refereau doar la chestiunea de a şti dacă Paştile Crucii pot fi sărbătorite în acelaşi timp cu evreii. În urma acestor discuţii a rezultat decizia luată de Sinodul din Antiohia, canonul 1, referitor la timpul prăznuirii Paştilor; această hotărâre a adeverit statornicia canoanelor apostolice. Apoi, în secolul IV, a fost alcătuită Pascalia ortodoxă, întocmită de Biserica cea mai savantă a antichităţii, Biserica Alexandriei, înaintea căreia reformatorii papişti din secolul al XVI-lea apar ca nişte ignoranţi obraznici, demolatori ai lucrării desăvârşite realizată de către aceasta.

Alcătuirea Pascaliei avea ca scop stabilirea sărbătorii Paştelui pretutindeni în acelaşi timp, şi aceasta, păstrând cu stricteţe regulile apostolice: a nu se sărbători Paştile nostru înainte de Pastile evreiesc, nici în acelaşi timp.

Savanţii care au alcătuit Pascalia îşi dădeau bine seama de inexactitatea calendarului iulian pe care îl acordaseră la calendarul lunar evreiesc. Ei aveau cunoştinţă şi de inexactitatea calendarului lunar, însă eroarea calendarului iulian corecta atât de bine eroarea calendarului lunar, încât, după mărturia astronomului Predtechenski, eroarea Pascaliei noastre, a tabelului mişcării lunare, nu depăşea 3 ore în 1900 de ani. Aşa se explică acel fapt uimitor că Pascalia noastră, alcătuită în secolul IV, nefiind de atunci corectată, indică, fără greş, până-n zilele noastre, fazele lunii şi timpul sărbătoririi Paştelui evreiesc. Prin urmare, toate încercările de „a îndrepta” ori de a schimba Pascalia noastră pot fi considerate ca o tentativă de a fura din vistieria Bisericii una din bogăţiile sale, de care poate fi mândră pe bună dreptate, chiar şi în faţa savanţilor zilelor noastre.

Aşadar, putem păstra calendarul nostru ortodox şi Pascalia noastră cu conştiinţa împăcată; procedând astfel, noi niciodată nu vom sărbători Pastile înaintea evreilor ori în acelaşi timp cu ei, şi nu ne vom face vinovaţi de încălcarea sfintelor canoane.

Nu trebuie să uităm niciodată că pricinile ce ne obligă a păstra calendarul ortodox sunt aceleaşi care i-au silit pe sfinţii Apostoli şi Părinţi ai Sinodului din Antiohia să ia hotărârile privitoare la sărbătorirea Paştilor, deoarece dacă noi vom urma calendarul gregorian, vom fi deseori obligaţi să prăznuim Paştile noastre înainte de Paştele evreiesc; iar alteori împreună cu ei şi cu progenitura lor masonii, lucru de care să ne păzească Dumnezeu.

Mai mult decât atât – trecând la calendarul nou, întreaga structură a vieţii bisericeşti va fi perturbată. Aşa de exemplu, în acest an 1929, perioada postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel va dispărea cu totul. După stilul nou, 29 iunie cade într-o sâmbătă, înainte de săptămâna Tuturor Sfinţilor; acelaşi lucru se va întâmpla cu alte perioade de post.

Toate acestea sunt de natură să-i bucure pe fraţii mincinoşi; în acest caz de ce n-ar introduce ei, odată cu calendarul papist, posturile papistaşe, şi nu s-ar întrema cu brânză şi ouă în timpul postului?

Noi nu ne vom opune faptului ca nou stiliştii să introducă stilul nou la ei. Să facă ce vor; să anuleze posturile, să prăznuiască Pastile împreună cu evreii, să treacă peste dumnezeieştile canoane. Dumnezeu le va fi Judecător! Dar de ce încearcă ei să ne facă complici ai ticăloşiilor lor, forţându-ne prin prigoane cumplite să devenim călcători ai predaniilor lăsate ca legământ de către Părinţi, şi care nu vin în contrazic cu nimic nici Sfintele Scripturi, nici Sfânta Tradiţie? Biserica a dus-o foarte bine până la fatidicul an 1583, urmând calendarul iulian şi nimănui nu i s-a întâmplat nimic rău. De ce dintr-o dată această situaţie a devenit jenantă? La urma urmei, şi cu toată rigoarea, la baza calendarului nostru ortodox nici măcar nu stă calendarul iulian, nici calendarul lunar, ci calculul săptămânal al timpului, fapt ce transpare limpede din cărţile noastre liturgice, unde calculul se bazează în întregime pe săptămână. De la facerea lumii, sfârşim treburile a şasea zi, a şaptea fiind închinată lui Dumnezeu. În prezent, numeroase ţări civilizate au abandonat calculul lunar al timpului, şi toate calculele se efectuează urmând principiul săptămânal.

Neavând nici un argument în favoarea reformei, nou stiliştii încearcă să ne facă a crede, prin constrângere, în argumentele lor pseudo-savante în sprijinul stilului nou. Ei ne prigonesc, întrucât calendarul iulian ar fi, chipurile, mai puţin exact din punct de vedere ştiinţific decât calendarul gregorian.

Dar să ştie că e mai folositor pentru ortodocşi a se lăsa călăuziţi de har decât de ştiinţă.

Vedem unde i-a condus pe apuseni pasiunea lor pentru ştiinţă; cum, pentru a o servi, au denaturat Pascalia, încălcând legile Bisericii pentru cinstirea cărora a şi fost alcătuită Pascalia.

Nou stiliştii ne prigonesc pentru că, zic ei, calendarul ortodox păstrat de noi, va fi şi mai incorect peste o mie de ani. Să-şi amintească deci, aceşti ignoranţi pretenţioşi că, în antichitate, calendarul egiptean era şi mai greşit, ceea ce n-a împiedicat poporul, care avea cea mai vastă cultură a lumii antice, de a-l urma timp de milenii şi de a-l păzi, împotriva oricăror reforme, prin legi speciale. Dar, la drept vorbind, de ce să ne îngrijorăm noi de ceea ce va fi peste o mie de ani, când Mântuitorul ne-a spus să nu ne facem griji pentru ziua ce vine? Nimic nu adevereşte că pământul însuşi va dura atâta timp. La ce ne vor sluji calendarele „îndreptate” dacă, după cuvintele Domnului nostru, însuşi timpul va dispărea.

În zadar însă vom încerca de a-i convinge pe nou stiliştii obstinaţi. Chiar de-am formula critici şi mai serioase, ei tot n-ar asculta cuvintele adevărului. Altfel nici nu poate fi, pentru că ei n-au îmbrăcat decât masca dragostei şi râvnei pentru Biserică. De fapt, ei sunt pasionaţi de ţeluri complet diferite, şi care sunt departe de a fi ale credinţei: ei îndeplinesc voinţa celor ce sapă la temelia Bisericii lui Hristos de mai multe secole. Pentru ei, introducerea calendarului gregorian nu este importantă în sine; ceea ce caută ei, este suprimarea calendarului nostru ortodox şi introducerea dintr-o lovitură, a discordiei şi a tulburărilor în rândul credincioşilor, instalarea schismei şi stingerea dragostei frăţeşti. Ei au ridicat cizma asupra tuturor aşezămintelor noastre bisericeşti, transmise de Părinţi, consfinţite de veacuri, fiindcă uneltele prinţului lumii acesteia ştiu bine că Biserica noastră Ortodoxă este puternică anume prin aceste aşezăminte. Ei cunosc la perfecţie sfintele canoane dumnezeieşti pline de înţelepciune, care apără ca o fortăreaţă de netrecut Sfânta Biserică de duhul de putreziciune al astei lumi, de toţi cei ce au acceptat pecetea antihristului; iată de ce ei depun toate eforturile în vederea anulării canoanelor; în acest fel, Sfânta Biserică va rămâne fără cârmă, şi va cădea pradă furtunilor lumii acesteia. Vrăşmaşii lui Hristos au surpat neîncetat şi cu îndârjire temeliile Sfintei Biserici, pentru a atribui în locul ei o altă biserică, capiştea umanităţii auto-divinizate, biserica masonică, templul satanei.

Să nu-şi închipuie nimeni că noi luptăm din pricina secolelor, lunilor şi zilelor şi că noi suportăm lipsurile şi prigoanele pentru lunile pline şi pentru echinocţiu. Noi luptăm pentru Sfânta Biserică, noi o vom apăra până la capăt contra forţelor iadului care s-au ridicat împotriva ei. Vrăjmaşii lui Hristos cunosc însemnătatea pentru popoare şi Biserică a sărbătorilor şi posturilor la date fixe, obligatorii pentru toţi; ei ştiu că în acestea constă rânduiala cea mai puternică şi cea mai unitară pentru neamuri, pentru stat, şi cu atât mai mult, pentru Biserică. Întreaga structură a vieţii israeliţilor din Vechiul Testament se sprijinea pe rânduiala zilelor de sărbătoare: acestea nu ofereau doar ocazia unor ceremonii religioase, ci şi a unor reforme sociale şi a organizării modului de viaţă în totalitate. La fiecare al şaptelea an, pământul se odihnea, şi toată recolta ţarinilor necultivate şi a livezilor fructifere era pusă la dispoziţia săracilor şi a animalelor. La fiecare 50 de ani erau eliberaţi toţi sclavii şi erau restituite proprietarilor iniţiali toate terenurile cultivate de ei. Aşa erau compensate toate tarele sociale. De aceea, evreii au resimţit o frică imensă la ideea că Hristos a venit să desfiinţeze sărbătorile, pentru că asta ar fi însemnat pierderea naţionalităţii lor (arhidiaconul Ştefan). Aceasta a fost cauza pentru care Sfinţii Apostoli au statornicit atât de ferm înlocuirea sărbătorilor evreieşti cu sărbători creştineşti şi aceasta este cauza pentru care, în zilele noastre, ateii militanţi încearcă să facă să dispară sărbătorile. Încă Sfântul Prooroc David, insuflat de Sfântul Duh, proorocea felul în care duşmanii lui Hristos vor începe lupta împotriva Sfintei Biserici (Psalmul 73). Să nu se încerce a ne impresiona, pretinzând că noi luptăm în maniera de a vântura aerul. Nu! Domnul ne-a făcut demni de a lupta pentru Sfânta Biserică şi de a pătimi pentru numele Său. Cinste şi slavă celor care au suferit lipsuri şi prigoane, pomenire veşnică celor ce au fost încununaţi de Domnul cu sfârşit mucenicesc. Nu există nimic în Biserică care să fie fără importanţă, pentru că în fiece rânduială s-a întrupat Duhul lui Dumnezeu, Care este Viaţa şi respiraţia Bisericii. Cei ce îndrăznesc să se ridice împotriva aşezămintelor şi a legilor Bisericii, întemeiate pe Sfintele Scripturi şi Sfânta Tradiţie, aceia se ridică împotriva Duhului lui Dumnezeu, şi, chiar prin asta, ei arată tuturor celor ce au ochi de văzut, ce duh îi poartă. Este demn şi drept ca Biserica să pronunţe împotriva lor anatema…

† Inochentie, Arhiepiscop Ortodox al Pekinului

Scurte date biografice

În 1896, Preasfinţia Sa Inochentie, la acea vreme arhimandrit, rector al Academiei Teologice din Petrograd şi stareţ al Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Moscova, este numit episcop al Pekinului şi Chinei şi conducător al Misiunii din Pekin. Sub păstorirea sa, misiunea din China a cunoscut o dezvoltare deosebită.

După întreruperea oricăror relaţii cu nou înfiinţata Patriarhie a Moscovei ca rezultat al semnării infamei declaraţii a uzurpatorului Serghie, Preasfinţitul Inochentie, care între timp fusese numit arhiepiscop, se alătură Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor de la Sremski-Karlovţi, a cărei autoritate a recunoscut-o şi sub a cărei jurisdicţie s-a pus. Pentru slujirea Sfintei Biserici şi strădania sa de a întemeia viaţa bisericească în China, a fost ridicat la treapta de mitropolit, cu dreptul de a purta cruce pe camilafcă albă.

Ca întâistătător al Misiunii Ortodoxe din China, Mitropolitul Inochentie a înţeles că era de datoria sa să facă din comunitatea din Pekin o biserică misionară, ceea ce a şi împlinit, aducând la Ortodoxie aproximativ 20-30.000 de chinezi. După revoluţia bolşevică, a avut de asemenea grija slujirii celor 75.000 de ruşi refugiaţi în mitropolia sa din pricina comunismului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: