TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Ortodoxia vs umanism

Posted by traditiaortodoxa pe August 25, 2007

Deşi nu avem vreo legătură cu grupul conservator intitulat MIREM, preluăm de pe pagina lor un excelent articol despre manifestarea ereziei umanismului, articol în care se găsesc şi referiri la o altă erezie, filetismul.

Prin umanism, care poate fi îmbrăcat şi în formă părut creştină, omul nu vrea să se ridice pe sine la Dumnezeu, ci îl coboară pe Dumnezeu la nivelul percepţiei firii lui căzute.

În Ortodoxie, creştinul se concentrează pe relaţia lui cu Dumnezeu, iar nu pe propriile lui simţiri şi nici pe idolatrizarea vreunui preot, oricât de îmbunătăţit ar fi, fiindcă acestea aduc după sine înşelarea (în acest sens, cartea Sfântului Ignatie Brianceaninov Despre Înşelare poate fi îndreptarul).

O manifestare a umanismului este şi prostul gust în biserică sau în casele creştinilor; obiectele de prost gust, deşi par nevinovate, schimbă percepţia/simţirea ortodoxă a omului.

Sentimentalismul firii căzute duce la boală duhovnicească, a cărei manifestare este pietismul. Un semn al bolii este şi că atunci când i se atrage atenţia persoanei în cauză că greşeşte, nu suferă mustrarea sau sfatul! Deci sentimentalismul sau pietismul este rod al mândriei. Astfel, cântările plângăreţe de tip romanţă cu iz religios (promovate în special în organizaţia ‘Oastea Domnului’), cele de tip coral, tablourile realist-renascentiste cu culori aprinse şi cupidoni bucălaţi în chip de îngeri, toate de mare prost gust, sunt izvodite din firea cea căzută şi au ajuns nu în puţine locuri să ia locul cântării ortodoxe psaltice şi iconografiei bizantine, care cuprind în sine o adevărată teologie şi sunt lucrări ale Sfântului Duh. Prostul gust este boală sufletească, schimonosirea sufletelor şi hulă! Când se pierde discernământul acesta, există într-adevar o problemă duhovnicească.

Aşadar, se petrece la o anumită scară acelaşi fenomen ca în papism şi protestantism, unde, datorită mândriei omului şi a lipsei harului Sfântului Duh, Dumnezeu este înlocuit cu o entitate după chipul şi asemănarea firii omului căzut, iar nu omul este acela ce îşi doreşte să se ridice la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel se petrece nu închinarea la Dumnezeu Cel adevărat, ci la un dumnezeu fals, închipuit, adică la un idol, făurit după chipul omului lipsit de harul Sfântului Duh şi care reduce viaţa doar la o morală lipsită de înţelegerea temeiului Ortodoxiei autentice.

Se ajunge – de cele mai multe ori din neştiinţă şi din mimetism – la adevărate hule sau blasfemii: de pildă Mântuitorul apare pictat prin biserici în profil, adică aşa cum iconografia Sfinţilor Părinţi ne spune că se pictează doar Iuda, sau fără literele OΩN (‘Eu Sunt Cel ce Sunt’) în aureolă, ceea ce tot în iconografie (erminii) Sfinţi Părinţi ne spun că este Antihristul! Nu întâmplător bunăoară, în cartea Păcate Împotriva Credinţei Ortodoxe de Ieromonah Nil Arcaşu, găsim în capitolul II un Scurt îndreptar de spovedanie în care putem citi:

+ Am în casă tablouri catolice, aplice (din ghips, ciment, plastic, etc.) goblenuri religioase (adevărate hule din pânze şi aţe) pe care din neştiinţă le numesc icoane şi mă închin lor? Am dat şi altora?

+ Am în casă bibelouri religioase (şi nu numai), statuete şi mici machete (din porţelan, sticlă, lut, ghips, plastic, etc.) reprezentând: îngeraşi, „sfinţi”, Madone luxoase, etc., obiecte pe care catolicismul le venerează însă Biserica Ortodoxă le numeşte idoli? Am dat şi altora?

Dar prostul gust se găseşte şi în textele ce se doresc a fi bisericeşti, însă în care se folosesc neologisme ori un limbaj umanist. Acesta este şi argumentul care bănuim că a motivat scrierea acestui articol, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:

 

ORTODOXIA UMANISTĂ
de Ieromonah Agapit Chiliotul

De la o zi la alta, ortodoxia se „smereşte” alarmant, convertindu-şi generos rânduielile tradiţionale după duhul înnoitor al vremii. De la tablourile religioase cu pretenţii de icoane, cucifixuri cu leduri, policandre elecrificate, microfoane şi difuzoare plasate printre sfinţi cu proporţii de bucătari – până la corala rece-academică combinată cu „conţana” ori tânguirile romantic-lacrimogene de tip „Oastea Domnului”. Semne ale priorităţii omenescului în luptă cu rânduielile Duhului aflăm şi în predicile moi şi pufoase ale amvonului, cât şi în paginile unor publicaţii „ortodoxe”.

Astfel, revista „Lacrimi”, editată de Mănăstirea Robaia – Argeş, invită cititorul la un adevărat maraton umanist printre articole părut ortodoxe. În cuvântul introductiv, semnat de un cunoscut episcop, românii pravoslavnici sunt ispitiţi să-şi revizuiască ortodoxia „mucegăită”, prin abordarea unui limbaj neo-ortodox profesional, proaspăt şi spilcuit, doct-academic, scuturat de orice rezonanţă „noduroasă”. Termeni precum „armonia din Univers”, „fiinţa noastră”, „superficialitate”, „delicateţe sufletească pentru cele sfinte”, „înaintarea celor spirituale” etc., împănează respectivul articol, cumpănindu-l parcă între un „nobil” discurs catolico-protestant şi orientala morală pacifist-universalistă a „integrării în absolut”. Ce să înţelegem din această paradă de sofisme duhovniceşti? Că ortodoxia contemporană şi-a pierdut până într-atât vlaga, încât nici „grai” nu mai are? Că pentru a fi citit şi admirat, limbajul trebuie să-ti fie neapărat „cult” şi „elegant”? Că smerenia trebuie să-ţi fie „graţioasă”, iar căinţa „politicoasă”?

Pentru a ne lămuri pe deplin asupra incursiunilor umaniste pe tărâmurile ortodoxiei, să purcedem spre identificarea de noi sensibilităţi „ortodoxe”, zăbovind asupra istoricului Mănăstirii Robaia, unde ni se spune că lăcaşul „se înscrie planimetric (!) în categoria construcţiilor ecleziastice de plan trilobat (!), cu abside poligonale (!), absida altarului prezentând un uşor decroş (!).”

Ce să însemne aceste rânduri pentru gospodina din piaţă cu bărbat strungar? Că doar şi ea e ortodoxă şi merge la biserică? Aşa se întreabă săraca „fiinţă”, şi mulţi alţii, şi noi odată cu ei: oare să fie ortodoxia un bun al celor deştepţi, rezervată elitelor? Să fie mai multe „ortodoxii”: una o universitarilor, a teologilor, a doctoranzilor, şi alta a nevoiaşilor şi prostimii neînvăţate?

În continuare, ni se vorbeşte în acelaşi limbaj dulceag, pretenţios, „important”, despre „membrele comunităţii monahale”, „pioşi donatori”, „altare de credinţă”, „har artistic”, „orizont de viaţă”, etc.

În graiul Sfinţilor Părinţi, toţi cei botezaţi în Hristos sunt numiţi creştini, bine-credincioşi, nevoitori, drept-credincioşi, de Hristos iubitori etc., iar în rânduiala Botezului, cel chemat să devină ortodox este „robul lui Dumnezeu”, în nici un caz „membru”, „cetăţean”, „domn”, „tovarăş”… în Hristos, ori „avă civic” al vreunui „Pateric umanist”.

Cât despre „pioşii donatori” ai „altarelor de credinţă”, ce putem spune? Le urăm să devină „ctitori evlavioşi” ai „duhovniceştilor sihăstrii” – vetre de pocăinţă întru smerită vieţuire călugărească – iar nu „sponsori” ai „centrelor de iradiere culturală”, după cum se revendică orgolios unele mănăstiri.

Iată cum, înşelaţi de mirajul „harului artistic”, cărturarii monahi „împătimiţi de frumos”, prind a se prosterna „suav” şi „divin” noului „orizont de viaţă”: monahismul umanist; căruia, dându-i „viaţă din viaţa lor” (după cum spune însuşi autorul elogiilor aduse maicilor), îl usucă apocaliptic, lipsindu-l de Hristos, care e viaţa Sfinţiţilor Mucenici şi a cuvioşilor monahi.

În încheierea acelui articol, cititorul ortodox e informat că rostul mănăstirii – aşezată în „locuri mirifice” – e altul decât îşi poate închipui şi diferit de ceea ce Biserica, prin Sfinţii de Dumnezeu purtători, a hotărât, anume – zice revista – „altar al încrederii în veşnicia neamului”, adică loc de umanistă închinare la neam şi la „sfânta încredere”. Paşoptism religios, în care neamul-idol ia locul lui Hristos, Cel uzurpat de umaniştii naţionalişti şi de patrioţii nihilişti.

Mai mult decât atât nici marele apostat reformator Cuza Vodă nu şi-ar fi dorit: o Biserică în care nu Hristos e atotputernic, ci neamul plin de patimi (fie el şi românesc: e tot urmaş al lui Adam cel înşelat de diavol, adică „integrat” morţii, după cum zilnic observăm), care neam – iată – a devenit dogmă, canon, altar căruia până şi veşnicia i se supune cu „încredere”.

Poate unii cititori mai „naţionalişti” vor striga patriotic, cu umanistă indignare: „De unde aceste hule «globaliste» împotriva bietei tărişoare?” Acestora le răspundem cu creştinească înţelepciune: Oricât de „drept” şi „sfânt” ar fi un neam (ceea ce e cu neputinţă), nu poate fi mai presus de Hristos şi de Biserică, şi nici măcar egal. Nu neamul (care într-adevăr e „trunchiul mlădiţei”), ci Hristos, Mântuitorul tuturor.

Dar, pentru că obiectul discuţiei noastre nu e neamul (căruia îi vom rândui un articol aparte cândva), ci prezenţa umanismului prozelitist în lumea ortodoxă, camuflat în fel şi chip, continuăm citirea revistei noastre. Şi ce mai aflăm? „Cuvântul de folos” din articolul „pedagogia creştină aplicată la Mănăstirea Robaia” (semnat de stareţa Petronela Dobrescu). Aici, cititorul este vătămat fără rezerve de limbajul gnostico-scolastic al smintelilor sincretist-umaniste, care te lasă năuc de atâta „cultură ortodoxă”: se vorbeşte de izbăvirea păcatelor printr-o „pedagogie creştină”, ce „are ca ideal punerea în acord a vieţii umane cu voinţa lui Dumnezeu”, temă protestantă ce vizează crearea unei parităţi egalitariste între om şi Dumnezeu, prin mijlocirea moralei simplist-pietiste.

Pentru a risipi orice bănuială faţă de bunele-i intenţii, maica autoare ne avertizează că încrederea în „sentimentul religios nativ”, stimulat printr-o „educaţie religioasă adecvată”, este argumentată de însuşi Pestalozzi, „marele pedagog şi gânditor umanist”. Despre liberalismul ateu propovăduit în învăţământului elveţian şi european îndeobşte de raţionalistul Pestalozzi, dimpreună cu alţi „iluminaţi” (de focul iadului), s-ar fi cuvenit să ştim nu numai noi, ci si maica iubitoare şi ostenitoare întru umanistă rucodelie.

Apoi, articolul purtător „de mare forţă evocatoare” ne poartă paşii tandru şi ocrotitor către „puritatea copilăriei câştigată prin taina sfântului Botez”. Iată-ne aşadar pricopsiţi vrând-nevrând cu o nouă dogmă: dogma sfintei copilării, prin care mica obrăznicătură e slobozită de păcat şi pusă în rândul sfinţilor. Curată infailibilitate umanistă. Responsabil de această teologumenă: Sfântul Botez, împuternicit cu duioasele înnoiri.

Nu ne miră această supra-venerare a „purităţii”, adevărată blasfemie asupra sfinţeniei şi a dogmelor ortodoxe, când ştim bine că Biserica, devenită instituţie umanitară, se dedică împlinirilor pământeşti – „păcii lumii”, „egalităţii sexelor”, „drepturilor omului”, „eradicării şomajului”, „promovării valorilor culturale” şi aşa mai departe – „idealuri” pe care nu Hristos i le-a hărăzit, ci singură şi le-a luat, din încredinţarea „Pedagogului suprem” – un fel de „Spirit universal” stăpân peste lojile iniţiaţilor – confundat în articol cu Mântuitorul.

Mai departe, apologia „bunătăţii” şi înnăscutei cuminţenii, ce are „rădăcini adânc împlântate în interiorul sufletului”, prin mijlocirea perfecţionistei „evoluţii spirituale” ajutată de o „educaţie bună”, ajunge la culme vorbind de o nimicnicire hinduist-nirvanică în „realitatea supremă, atotputernică, dumnezeu” (nu ni se spune care).

Taoişti şi confucianişti, şintoişti şi budişti, brahmani, şamani, ocultişti, umanişti, nihilişti, anarhişti şi alţi antihrişti ai tuturor „cultelor”, cu dogmele şi filosofiile lor, se regăsesc în aceste „reflexe ale principiului divin”. Găzduiţi inconştient (sau poate nu) în paginile acestei reviste (în care Hristos e „Marele Anonim”, ce apare sporadic, secundar ori deloc), se propovăduiesc „noi sfere de viaţă”, o nouă ortodoxie: ortodoxia fără Hristos, în care adevăratul stăpân va fi OMUL apostat, eretic, omul umanist-ecumenist al viitorului-prezent.

preluat de la: http://arhiva-ortodoxa.com/mirem/crez_orth/umanism_agapit.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: