TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Calea cea îngustă

Posted by traditiaortodoxa pe Octombrie 28, 2007

Mântuitorul nostru Iisus HristosPredoslovie la scrierile Vlădicăi Averchie

De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte; în zadar vă sculaţi de dimineaţa, sculaţi-vă după ce aţi şezut, voi cei ce mâncaţi pâinea durerii, atunci când El va da iubiţilor Săi somn.

Psalmul 126

Recitind acest psalm în mijlocul frământărilor lumii contemporane în care trăim, credinţa noastră se întăreşte şi psalmodia noastră se preface într-o cântare de încredere în singura milostivire a Domnului, Carele a zis că nu va dăinui decât ceea ce a fost întemeiat pe El şi numai pe El!

În vremea noastră este de neapărată trebuinţă să nu pierdem din vedere singurul bun al existenţei noastre – pe Iisus Hristos, Dumnezeul desăvârşit, Omul desăvârşit, măsura absolută a tuturor lucrurilor. Da, măsura absolută, cu care noi ar trebui să cântărim toate cele din viaţa noastră, mai cu seamă în aceste „zile rele” în care trăim şi care ne-au fost prevestite de Sfântul Apostol Pavel…

Noi nu lucrăm pentru noi; nu zidim nimic pentru noi. Iată de ce lupta Adevăraţilor Creştini Ortodocşi nu este alta decât cea a Bisericii celei Una, al cărei Cap este Hristos.

Astăzi curenţi tulburi şi otrăviţi împresoară Ortodoxia. Impostura şi apostazia unor anumiţi ierarhi par mai curând rezultatul decât începutul unei crize. Mare este numărul celor ieşiţi din cristelniţa Ortodoxiei care vând tezaurul adevăratei Credinţe în schimbul unui surâs monden al heterodocşilor eretici. Câtă iresponsabilitate, dacă ne gândim la hula ecumenismului – pan-erezia ce este cu adevărat trădarea Sfintei noastre Biserici, şi, prin urmare, a lui Hristos Ce este Capul Bisericii. Şi nu exagerăm cu nimic.

Ecumenismul desfigurează chipul preacinstit al Domnului nostru Iisus Hristos, ţesând un văl des ce ascunde existenţa Bisericii celei Una, Ortodoxă, de ochii oamenilor bine intenţionaţi.

Cât de mare greşeală, câtă iresponsabilitate faţă de toţi fraţii lor în Adam!

Într-adevăr, printre structurile creştine, atât în papism cât şi în protestantism, există atâtea suflete ce-şi doresc cu ardoare să ajungă la Dumnezeu şi care se află în căutarea cetăţii viitoare, care scrutează cu nelinişte universul religios, căutând Adevărata Biserică. Însă, din pricina acestei noi apostazii, nici mediul, nici mentorii lor nu-i lasă să păşească pe calea dorită de inima lor.

Fie ca această dragoste pentru fraţii noştri, care doresc să-şi deschidă inimile către Adevăr, să ne aprindă de râvna cea cu adevărat ortodoxă. Aceste vremuri, care necesită atâţia lucrători pentru seceriş, sunt vremurile când oamenii cei mai conştienţi de situaţie „se gândesc să-şi cumpere ţarine” în loc să răspundă la chemarea Stăpânului. Aceste vremuri, când cei din lume, mirenii împreună cu familiile şi copiii lor, au nevoie de călugări sfinţi care să le slujească drept pildă, sunt vremurile când cei ce au fost chemaţi se retrag, dau înapoi în faţa exigenţelor iubirii lui Hristos.

Fraţi creştini, să ne trezim, să ne ridicăm la luptă, să spălăm cu lacrimi de pocăinţă tronul de sub picioarele lui Hristos. Să mărturisim înaintea Lui neputinţa noastră, păcatele noastre, slăbiciunea noastră, a celor ce ca nişte nou-născuţi fiind în Biserica lui Hristos, suntem împinşi în arena luptelor, unde noi, copiii ce suntem, vom fi atacaţi de cei mai vârstnici ca noi, care au trecut din tabăra lui David în cea a lui Goliat!

Astăzi Goliat triumfă. Diavolul şi-a pus în mişcare drăceasca lui maşinărie de tăgăduire, atacând încă din anii ’20 Ortodoxia pentru a-i înlocui calendarul, în pofida tuturor canoanelor stabilite. În acest fel s-au pus bazele acestui idol al lumii deşarte, care urma să devină pan-erezia ecumenistă. Această erezie a tuturor ereziilor, uitând adevărata dragoste, i-a deprins pe oameni să „iubească” pe toţi şi pe toate, însă nu Adevărul. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm „dacă ei ştiu ce fac”, atunci când trădează cu atâta vioiciune „dragostea răstignită”, unica şi adevărata moştenire păstrată doar în Biserica Ortodoxă.

În preajma unei lupte atât de grele, fără îndoială, ne-am fi simţit descurajaţi în faţa acestui gigantic Goliat, dacă n-am fi avut în persoana înaintaşilor noştri, a Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Rusia, Grecia şi din lumea întreagă, exemplul personificat al lui David. Exemplul acesta, care jertfeşte totul pentru „iubirea ce s-a jertfit”: respectabilitate, situaţie stabilă şi oficială – totul pentru Hristos! Alegerea cea bună a Ortodoxiei a fost însoţită întotdeauna de sacrificii grele. Cu toate acestea, Iisus Hristos Carele ne cere să fim credincioşi până la moarte, nu ne părăseşte, dăruindu-ne pacea pe care lumea nu ne-o poate oferi. Această pace întru Adevăr nu este cea a drogului ereticesc sau cea a cimitirului. Mântuitorul ne-a spus, aşa cum le-a spus şi ucenicilor Săi, că vom fi respinşi de lume la marginea societăţii, şi că va trebui să răbdăm până la sfârşit pentru a câştiga cununa Vieţii.

Fie ca Domnul să nu ne lipsească nicicând de comoara Credinţei dreptslăvitoare pe care am primit-o spre pază de la botezul nostru, chiar dacă pentru Numele Lui vom fi trataţi de „sectari” şi vom fi nevoiţi să purtăm o cruce prea grea după opinia societăţii noastre moderne: şi anume de a fi consideraţi nişte fiinţe stupide! Să cerem de la Dumnezeu curajul de a-L mărturisi mereu şi pretutindeni înaintea oamenilor, în ciuda apostaziei înconjurătoare ce cotropeşte mentalităţile.

Să ne amintim de aceste cuvinte ale Domnului din Evanghelie: Dacă cineva se va ruşina de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi ruşina de el înaintea Tatălui Meu din Ceruri!

Iată de ce Adevăraţii Creştini Ortodocşi din Rusia, Grecia, România, Bulgaria şi din Apus, fie sunt prigoniţi, fie dispreţuiţi, fie „nerecunoscuţi” de către ecumeniştii care se pretind în chip samavolnic deţinătorii oficiali ai Ortodoxiei. Însă, pentru orice creştin a suporta dispreţul lor este un titlu de slavă, oricare ar fi slăbiciunea lui personală. O astfel de atitudine devine obligatorie pentru orice adevărat creştin ortodox.

Numele de Adevăraţi Creştini Ortodocşi este purtat cu demnitate şi smerenie de către fiii Sfintei Biserici care, fiind conştienţi de slăbiciunile şi păcatele lor, nu osândesc pe nimeni pentru greşalele lor. Greşalele altora nu primejduiesc mântuirea sufletului nostru. De aceea, Adevăraţii Creştini Ortodocşi se separă de comunităţile ce participă la încălcările şi erorile contemporane nouă, atât de distructive pentru Ortodoxie, şi care în mod sigur ne pun în pericol mântuirea sufletelor noastre.

Sub această denumire Biserica Ortodoxă fiinţează şi lucrează în lumea întreagă. Numele de Adevăraţi Creştini Ortodocşi nu s-a ivit în plin secol XX, altminteri s-ar fi vorbit despre ceva nou şi nu de tradiţie. În epoca iconoclastă ereticii se aflau şi ei în posesia „oficialităţii” Ortodoxiei. Creştinii din acea perioadă nu erau „iconolatri”, ci Adevăraţi Creştini Ortodocşi. Atunci când în secolul al XIII-lea a avut loc tâlhărescul sinod fals de la Lion, tirania patriarhului apostat Vekkos păstra aparenţele unui „patriarhat” ortodox, totuşi Adevăraţii Creştini Ortodocşi au fost cei care au păstrat Credinţa sub îndrumarea Sfântului Marcu al Efesului, în timp ce majoritatea episcopilor a semnat „falsa unire”, vânzând Credinţa Ortodoxă unui papă eretic pentru un blid cu linte. Aşadar, noi, Adevăraţii Creştini Ortodocşi ai secolului XXI, suntem conştienţi că acţiunea noastră nu este o opoziţie seacă, definită printr-o negare (anti-ecumenistă sau vechi-calendaristă), ci reprezintă îndeplinirea unei datorii de absolută trebuinţă a conştiinţei noastre. Noi nu facem decât să prelungim istoria mai departe, ca nişte fii nevrednici ai Părinţilor noştri. Cu adevărat îngustă este calea, mult mai îngustă decât cred cei mai mulţi creştini.

Şi să nu uităm că: toţi sfinţii, pe care îi cinstim în Biserică, au fost Adevăraţi Creştini Ortodocşi.

Arhiepiscopul Averchie de Jordanville, egumenul Mănăstirii Sfintei Treimi şi rectorul seminarului teologic de la Jordanville, era foarte conştient de toate aceste realităţi. Minunata sa figură de ierarh contemporan va dăinui veşnic în sufletul nostru. Până la sfârşitul său pământesc, el a rămas prietenul Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia.

În urmă cu peste 30 de ani, Vlădica Averchie a scris o justificare a termenului de Adevăraţi Creştini Ortodocşi, reamintind însemnătatea istorică a acestui titlu impus de tragicele evenimente din Rusia şi Grecia, de când Bisericile de stat [oficiale] au introdus inovaţii în credinţă, păstrând totodată masca tradiţiei.

Acest om îndumnezeit, deţinător al unei atât de luminoase conştiinţe ortodoxe, cu adevărat este în măsură să ne povăţuiască, el care, potrivit cuvintelor Sfinţilor Părinţi, „s-a curăţit pentru Dumnezeu mai înainte de a ne vorbi despre Dumnezeu”. Acum, când se află în ceruri, reunit cu Domnul său, să primim învăţătura lui, cum am asculta o voce venită astăzi din împărăţia cerească.

Nobles et saints combats des Vrais Chrétiens Orthodoxes de Grèce, Tome 1,
Monastère Orthodoxe St. Michel, Lavardac

Vlădica Averchie de Jordanville – Este oare astăzi suficientă denumirea de “ortodox”? / “Să fim ‘Adevăraţi Ortodocşi’ !”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: