TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

CAZANIA DUMINICII A XXVII-a DUPĂ POGORÎREA SFÂNTULUI DUH

Posted by traditiaortodoxa pe Decembrie 5, 2008

DESPRE FĂŢĂRNICIE

Spânzurarea lui Iuda

Spânzurarea lui Iuda

Fraţi creştini,

Aţi auzit cum a numit Domnul pe mai marele sinagogii, care una grăia şi altceva cugeta. „Făţarnice” i-a zis Domnul, apoi a mustrat şi a dat pe faţă făţărnicia lui. Păcatul făţărniciei, pe care unii îl numesc iscusinţă firească, iar alţii meşteşug folositor, este un păcat mare, care, la rândul lui, dă naştere la alte multe şi mari păcate. Făţărnicia are ca rădăcină vicleşugul, iar ca roade: minciuna, înşălăciunea, şiretenia, necinstea şi vătămarea aproapelui.

Dumnezeu, din iubirea Sa faţă de oameni, voieşte ca purtările oamenilor să fie cinstite, mintea lor curată şi sufletul lor sfânt. De aceea porunceşte, zicând: „Cuvântul vostru să fie da, ceea ce este da, şi nu, ceea ce este nu” (Ev. Matei, V, 37). Cum cugetă mintea ta aşa să grăiască şi gura ta, iar ce este mai mult decât da şi nu, adică cuvintele cele cu dublu înţeles şi răspunsul cel meşteşugit şi încurcat, sunt de la diavolul. Acestea cad sub aspră judecată, cum ne spune şi Sfântul Apostol Iacov, zicând: „Ci să vă fie vouă ce este da, da; şi ce este nu, nu; ca să nu cădeţi sub judecată” (Iacov V, 12). Când una gândeşti, şi alta grăieşti, când una cugeţi şi alta făgăduieşti, când una zici şi alta faci, atunci cazi în păcatul făţărniciei, adică te faci mincinos, înşelător, vătămător şi viclean.

Dacă îţi întorci ochii la faptele făţarnicului, îl vezi făcând milostenie, rugându-se, postind, mustrând pînă şi cele mai mici greşeli ale altora, respectînd Legea, învăţând fapta cea bună şi sfinţenia. Cu aceste chipuri viclene şi înşelătoare ale făţărniciei, făţarnicul, înşelând pe oameni, dobândeşte de la ei slăvirea faptelor bune şi a sfinţeniei şi se face stăpân al inimilor lor. Atunci, cuvântul lui are putere şi tărie; atunci aleargă lumea după el; atunci dobândeşte, nu numai cinste, plecăciuni şi închinăciuni, ci şi bani, averi şi orice doreşte. Acestea s-au săvârşit în vechime şi se săvârşesc şi astăzi de învăţătorii eretici şi sectanţi. Aceştia, prin minciună şi făţărnicie, s-au prefăcut că ei nu urmăresc decât lucrurile cele adevărate şi sfinte, şi s-au propovăduit pe ei înşişi prooroci şi trimişi de Dumnezeu; s-au prefăcut că grăiesc cu îngerii; au plăsmuit vedenii şi minuni. Prin acestea, făţarnicii au amăgit oameni şi neamuri neînvăţate. Aceşti făţarnici, eretici şi sectanţi, înşelând cu făţărnicie pe cei neînvăţaţi, răpesc avutul şi casele lor, prin zeciuielile adunate. Pentru unii ca aceştia Iisus Hristos a rostit asprele şi mustrătoarele cuvinte, zicînd: „Vai vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit şi când a ajuns, îl faceţi fiu al Gheenei, încă o dată cât voi” (Ev. Matei XXIII, 18).

Am spus că făţărnicia se numeşte meşteşug diavolesc, pentru că învăţătorul cel dintâi al ei, este diavolul. El s-a prefăcut cel dintâi în chipul şarpelui, precum se preface făţarnicul în chip de binevoitor şi de prieten. El, cel dintâi, în loc de a spune: „cu moarte veţi muri”, cum a grăit Dumnezeu celor dintâi oameni, le-a zis: „nu veţi muri cu moarte”. El, cel dintâi, a minţit, a amăgit şi a vătămat neamul omenesc. Iar făţarnicii de azi, ca şi diavolul de odinioară, zicând în loc de da, nu; şi în loc de nu, da: mint, amăgesc şi vătămă pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă: oraşe, sate şi noroade.

Într-adevăr, această făţărnicie diavolească stinge fapta bună, care este atât de trebuincioasă, nu numai pentru mântuirea sufletului, ci şi pentru întemeierea vieţii pămînteşti şi pentru buna trăire a oamenilor. Făţărnicia a stins dragostea şi a aprins neîncrederea, din care a răsărit în lume toate răutăţile. Prietenii se îndoiesc de prietenia arătată de prietenii lor. Fratele nu se mai încrede în fratele său. Tatăl are bănuieli asupra fiului său, iar fiul, asupra tatălui său. Bărbatul se teme de cinstea pe care i-o făgăduieşte femeia, iar femeia, se îndoieşte de curăţia bărbatului ei. Şi, unde stăpîneşte bănuiala, îndoiala, frica şi neîncrederea, de acolo fuge dragostea, pentru că „da”, nu mai este da, ci „nu”; iar „nu” nu mai este nu, ci „da”. Dacă avem bănuieli că „da”, nu este da, iar „nu”, nu este nu, ce fel de dragoste să mai fie între noi? Ce unire într-un singur gând să mai fie între soţi? Ce pace între rudenii? Ce încredere între prieteni? Ce fel de unire între oameni? Unde să mai fie o inimă? Unde, un suflet şi un gând? Cum se mai poate înfăptui mântuirea lumii şi a sufletului, când oamenii au unul spre altul îndoială, când unul pe altul se înşeală şi fiecare se străduieşte, ca prin mai multă făţărnicie, să amăgească pe ceilalţi?

Calea făţărniciei este calea celui viclean, este calea pierzării. Să fugim de ea, chiar dacă am rămâne singuri. Să mergem pe calea cinstei şi a curăţiei, pe care merge omul, al cărui cuvânt, da, este „da”, iar nu, este „nu”; pe calea pe care merge omul, care niciodată nici nu minte, nici nu înşeală, nici nu vicleneşte, nici nu vatămă pe aproapele, ci grăieşte totdeauna adevărul, urăşte înşelăciunea, fuge de vicleşug, ajută cât poate pe fiecare şi de obşte pe toţi; pe calea pe care merge omul cinstit, lăudat şi iubit de toată lumea, pentru că el povăţuieşte de bine pe semenii săi, sporeşte cinstea şi adevărul în inima lor, este pildă de corectitudine în casa sa şi în viaţa sa.

Mântuitorul a numit păcatul făţărniciei aluat, zicând către ucenicii Săi: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia” (Ev. Luca XII, 1). Şi, într-adevăr, aşa este, căci precum aluatul dospeşte toată frământătura din făină, tot aşa şi făţărnicia strică mintea, strică inima, strică limba, strică cuvintele, strică purtarea bună, strică sufletul, strică pe om cu totul. Mintea făţarnicului gîndeşte totdeauna cele viclene; inima lui doreşte înşelăciunea; limba lui minte; cuvintele lui sunt viclene; chipul îi este prefăcut, purtarea falsă şi sufletul plin de vicleşug. Dacă vom lua aminte la Iuda Iscarioteanul, vom vedea toate acestea. Mintea lui cugeta vânzarea, iar el se arăta prietenos. Inima lui dorea arginţii, dar limba lui grăia despre iubirea de săraci. Dacă am fi auzit cuvintele lui, am fi socotit că de nimic altceva nu purta grijă, ci numai de săraci. Iar dacă i-am fi văzut faptele, l-am fi văzut ca pe un fur, care căuta să vândă mirul şi să fure banii. După înfăţişare, se arăta prieten al lui Iisus Hristos, pentru că nu s-a sfiit să-L sărute; dar după fapte, el era un trădător, pentru că prin sărutare L-a vândut pe Iisus judecătorilor celor nedrepţi. După chipul cel dinafară, era ucenic al lui Iisus Hristos, iar după cel dinăuntru, era iubitor de arginti, trădător şi fur, plin de tot vicleşugul, de toată făţărnicia şi de toată răutatea. Iuda a întrecut pe toţi făţarnicii, câţi au fost vreodată, câţi sunt acum şi câţi vor mai fi în lume, pentru că el a mers cu îndrăzneala făţărniciei lui, până acolo, încît a trădat şi vândut pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Cât de mare este păcatul făţărniciei, ne putem da seama din asprele mustrări făcute de Hristos cărturarilor şi fariseilor, prin cuvintele: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!” (Ev. Matei XXIII, 13-15). De aceea, fraţi creştini, să ne fie milă de noi înşine, să ne întelepţim cât timp mai avem vreme. Să lepădăm faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu haină de lumină. Întuneric este făţărnicia, căci ea este izvorul minciunii; lumină este bunătatea, pentru că ea este maica adevărului. Să lepădăm, cât mai avem vreme, întunericul făţărniciei şi să ne îmbrăcăm cu lumina Domnului nostru Iisus Hristos.

Frate creştine, mintea ta să fie luminată, inima ta curată, limba ta fără nici un vicleşug, cuvintele tale adevărate, chipul tău neprefăcut şi sufletul tău fără răutate. Atunci te vei face adevărat ucenic al lui Hristos, cinstit de lume şi prieten al lui Dumnezeu. Atunci te vei îmbrăca cu haina potrivită împărăţiei cereşti; atunci te vei face vrednic de cămara slavei dumnezeieşti, întru Iisus Hristos Domnul nostru, a Cărui slavă şi stăpînire este în veci. Amin!

A se citi şi Vlădica Averchie de Jordanville – „Sarea ne pătrunde” – semnul apropierii sfârşitului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: