TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Cazania Duminicii a XXVIII-a după Pogorîrea Sfântului Duh

Posted by traditiaortodoxa pe Decembrie 6, 2008

Despre îndreptăţirea păcatelor

Fraţi creştini,

Evanghelia de astăzi cuprinde învăţături pentru mântuirea fiecărui om. Nu se află în lume nici un om care să nu aducă îndreptăţiri păcatelor sale. Unul are o pricină, altul alta, şi aşa, fiecare, găsind diferite pricini, doarme liniştit în adîncul păcatului şi se leneveşte de grija mântuirii sale sufleteşti.

Toţi creştinii suntem chemaţi de Dumnezeu ca să gustăm din Cina cea cerească, adică să ne facem părtaşi ai Împărăţiei Domnului nostru Iisus Hristos. În fiecare zi ne cheamă Dumnezeu la pocăinţă, uneori prin cuvintele apostolilor, sfătuindu-ne „să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani XIII, 12), iar alteori prin glasul Evangheliei Sale, strigînd: „Veniţi la Mine toti cei osteniţi şi împovăraţi”, făgăduind celor care vor veni la Dânsul odihna cea veşnică, zicând: „Şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei XI, 28).

Dar noi ce răspundem când auzim această chemare a lui Dumnezeu?

Noi, de multe ori, sau ca nişte surzi, nicidecum n-o auzim; sau ca nişte nebuni, n-o luăm în seamă. Conştiinţa noastră ne strigă neîncetat: Scoală-te, scutură înşelarea care te-a cuprins, apropie-te de Iisus Hristos, Care te cheamă, şi umblă pe calea faptelor bune. Dar, iubitorul de agoniseală şi de avere răspunde la aceste sfătuiri ale conştiinţei: am cumpărat ogor, pe care trebuie să-l cercetez; sădesc vie, pe care trebuie s-o muncesc; zidesc casă, sub toată luarea mea aminte. O, omule, aşa răspunzi tu lui Dumnezeu, Celui care, prin conştiinţa ta, te sfătuieşte, te mustră şi te cheamă la Împărăţia cea veşnică? Oare, nădăjduieşti că aceste îndreptăţiri ale tale te vor îndrepta şi înaintea lui Dumnezeu, Care te cheamă? Te amăgeşti! Hotărârea pentru cei care îşi pun înainte diferite pricini, s-a scris: „Căci vă spun, nici unul din acei oameni care au fost poftiţi nu va gusta din cina Mea!”

Fiul lui Dumnezeu ne îndeamnă să postim, învăţându-ne şi chipul nefăţarnic al postirii, zicând: „Iar tu, postind, unge capul tău şi spală faţa ta”. Ne cheamă la rugăciune, învăţându-ne rugăciunea: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri”. Cel lacom şi rob al pântecelui răspunde că nu poate posti, pentru că este neputincios. Apoi, găteşte masă îndestulată, plină de felurite mâncări şi de băuturi, mănâncă peste măsură şi bea până se îmbată cu prietenii săi. Cel fără evlavie şi leneş zice că atâtea ceasuri nu poate sta la biserică, slăbeşte şi se oboseşte. Dar el cheltuieşte atâtea şi atâtea ceasuri în plimbări şi petreceri, iar nopţile la jocuri. Apoi toţi se liniştesc, socotind că aceste îndreptăţiri îi vor îndrepta şi înaintea lui Dumnezeu. Să nu se amăgească! Hotărîrea s-a dat: „Nici unul din oamenii aceia care au fost poftiţi nu va gusta din cina Mea!”

Toţi creştinii suntem chemaţi de Dumnezeu la mântuire. Pe toţi, deopotrivă, Însuşi Iisus Hristos, stând nevăzut în mijlocul nostru, ne cheamă acum prin glasul Său, precum chema atunci pe toţi cei din Ierusalim, zicând: „Veniţi, că iată gata sunt toate”, adică iertarea păcatelor, îmbrăcămintea sfinţeniei, fericirea cea cerească, Împărăţia cea veşnică, bunătăţile pe care ochiul nu le-a văzut, şi de care urechea nu a auzit, şi la inima omului nu s-au suit. Acestea sunt bunătăţile pe care le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe El. Ce răspundem noi la această chemare? Aşa, Doamne, voim şi noi ca să venim la Tine, Dumnezeul şi Părintele nostru cel iubitor de oameni, ca să ne învrednicim de cereştile Tale daruri! Dar neputinţa trupului, deşertăciunea lumii şi ispitele diavolului ne opresc de la împlinirea voii Tale sfinte. Acesta e răspunsul nostru. Ca să vă încredinţaţi însă că acestea nu sunt piedici nebiruite, ci îndreptăţiri cu totul goale, mă voi folosi de următoarea pildă:

Dacă vreun împărat pămîntesc te-ar fi chemat în casele sale împărăteşti, făgăduindu-ti bogăţie, cinste, dregătorii împărăteşti: oare, ai fi fugit de această chemare, îndreptăţindu-te cu neputinţe, sau cu diferite piedici sau ispite, sau cu altceva de felul acesta? Nu! Atunci tu te-ai fi sârguit, întărindu-ţi neputinţa ta, şi ai fi alergat, călcînd peste toate piedicile, şi ai fi sărit peste orice ispită, şi n-ai fi deschis nicidecum gura pentru îndreptăţire. Deci ceea ce facem cu bucurie şi cu multă osârdie pentru o desfătare vremelnică, nu vom putea face acelaşi lucru pentru o împărăţie şi o slavă veşnică? Vedeţi dar, cât de necuviincioase şi nedrepte sunt îndreptăţirile ce aducem?

Dar să nu socotiţi, fraţi creştini, că numai îndreptăţirile cele fără de rost sunt neplăcute lui Dumnezeu şi să credeţi că pe cele care s-ar părea binecuvântate Dumnezeu le primeşte, căci nici cele care s-ar părea binecuvântate, nu sunt bineplăcute înaintea Lui. Care îndreptăţire poate fi mai binecuvântată şi mai după Lege decâît cea pentru cinstirea datorată părinţilor? Însuşi Dumnezeu a legiuit aceasta, zicând: „Cinsteşte pe tatăl tău”, făgăduind celor care păzesc porunca aceasta, tot binele şi îndelungarea de zile, zicând: „Ca să-ţi fie ţie bine, şi să fii îndelungat în zile pe pămînt”. Dar Însuşi Domnul a zis către cel care se îndreptăţea şi zicea că voieşte întâi să-şi îngroape pe tatăl său, apoi să vie după El: „Vino după Mine şi lasă pe morţi să-şi îngroape morţii lor” (Ev. Matei VIII, 22). Însuşi Domnul a zis: „Cel care iubeşte pe tată sau pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Ev. Matei X, 37). Cum se potrivesc acestea? Pentru ce nici cea mai dreaptă şi după Lege îndreptăţire nu află nici o primire înaintea prea Dreptului Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu are toate drepturile, pentru care I se cuvine Lui şi dragostea, şi cinstea, şi ascultarea, şi frica, şi proslăvirea mai mult decât prietenilor, decât rudeniilor, decât părinţilor şi decât însăşi vieţii noastre.

Dumnezeu este Ziditorul a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută;.acesta este întâiul drept al lui Dumnezeu. El este Domnul şi Stăpânul tuturor făpturilor văzute şi nevăzute; acesta este al doilea drept. Dumnezeu este Făcătorul şi Ziditorul omului; acesta este al treilea drept. El este Dătător de viaţă; acesta este al patrulea drept. El este Dăruitor de toate bunătăţile cele de pe pământ; acesta este al cincilea drept. Dumnezeu este fiinţa cea mai desăvârşită, cea mai iubitoare de oameni, cea prea bună, cea prea înţeleaptă, cea prea dreaptă, cea prea milostivă, cea făcătoare de bine, prea sfântă şi prea dorită; acesta este al şaselea drept. Dumnezeu a pregătit, celor care-L iubesc pe El, Împărăţia fără de sfîrşit şi slava veşnică; acesta este al şaptelea drept. Dumnezeu, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, a trimis pe Fiul Său, în lume, Care, făcându-se om, a răbdat cruce şi moarte; acesta este alt drept, mai presus de celelalte drepturi. Oamenii fiind neînvăţaţi şi răi, poruncesc cele cu neputinţă: cei nedrepţi, cele nedrepte; cei nemilostivi, cele aspre şi rele. Dumnezeu, ca un prea înţelept şi prea bun, nu porunceşte nici un lucru cu neputinţă; ca un prea drept, nici un lucru cu nedreptate; ca un milostiv, nici un lucru aspru. Când porunceşte, porunceşte cele cu putinţă, cele cu dreptate, cele uşoare. Domnul fiind prea desăvârşit şi prea bun, cheamă spre cele bune, spre cele folositoare, spre cele mântuitoare. Apoi ce îndreptăţire mai poate avea loc, câînd El porunceşte, iar noi nu ascultăm? Ce îndreptăţire poate avea cuvânt, cînd El ne cheamă, iar noi fugim de dumnezeiasca Lui chemare ? Îndreptăţirea înaintea oamenilor are rost, pentru că drepturile omului faţă de om sunt mici şi puţine, iar înaintea lui Dumnezeu nu are nici un rost, pentru că drepturile lui Dumnezeu fată de om sunt foarte mari şi nenumărate.

Fraţi creştini, să nu ne amăgim, căci îndreptăţirile pentru neîmplinirea poruncilor lui Dumnezeu, nu sunt cuvinte de îndreptare, ci cuvinte viclene. A cunoscut aceasta bine proorocul şi împăratul David, care, rugându-se, zicea: „Să nu abaţi, Doamne, inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele”. Precum în cer se face voia lui Dumnezeu fără cuvânt de împotrivire, fără cârtire, fără îndoială şi fără nici o împiedicare, tot aşa voia lui Dumnezeu trebuie să se împlinească şi pe pămînt, cum de altfel ne şi rugăm: „Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt”. Orice îndreptăţire este vicleşug al diavolului, prin care linişteşte pe păcătos, ca să moară în păcatale sale. Fugi dar, creştine, de îndreptăţirile păcatului, ca să scapi de osânda iadului. Tinde mâinile şi ochii tăi la cer şi cu evlavie te roagă lui Dumnezeu, zicând ca şi David: „Doamne, să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele” (Psalm 140, 4). Amin!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: