TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Vămile văzduhului

Posted by traditiaortodoxa pe Decembrie 21, 2008

Dragi cititori,

Redacţia noastră are bucuria de a vă pune la îndemână cartea Vămile Văzduhului, aşa cum a circulat în traducere Românească încă înaintea perioadei interbelice. Cartea conţine Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Vasile cel Nou scrisă de ucenicul său Grigorie, care cuprinde descrierea vămilor văzduhului şi Descoperirea cea înfricoşată a Judecăţii lui Dumnezeu.

Un rol nefast în contrafacerea acestei cărţi l-a avut şi protos. Nicodim Măndiţă, prin adăugire de interpretări proprii, ‘corect politice’ – cum s-ar spune astăzi – mergând chiar până la a inventa vămi noi (!), însă nu ne vom ocupa acum despre aceasta.

Despre importanţa cercetării sufletelor la vămi în contextul păzirii Drepteicredinţe, ne vorbesc şi Cuvioşii Arhimandriţi tradiţionalişti [vechi-calendarişti] bulgari Serafim Alexiev şi Serafim Jazadjiev în lucrarea lor Ortodoxia şi Ecumenismul – De ce un Creştin Ortodox nu poate fi ecumenist, editată în traducere românească într-o primă ediţie la Mănăstirea Slătioara în anul 1997. Cităm:

Duhul ecumenist, care apasă foarte puternic asupra ortodocşilor contemporani, conduce la o micşorare tot mai crescândă a rolului Credinţei Ortodoxe în lucrarea mântuirii, ceea ce se poate vedea chiar în paginile organului oficial al Patriarhiei Moscovei – „Jurnal Moskovskoi Patriarhii”, în care, în legătură cu Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos sunt scrise literalmente următoarele: „Judecătorul Ceresc nu va întreba în nici un chip pe om de care credinţă, care biserică sau confesiune aparţine… Domnul va judeca pe om doar după faptele sale, şi nu după criteriul exterior.”

O asemenea interpretare a Sfintei Scripturi este vădit ne-ortodoxă şi anti-ortodoxă. Mai întâi că imaginea Judecăţii de Apoi, înfăţişată de Sfântul Evanghelist Matei (25, 31- 6), nu redă întregul proces al Judecăţii de Apoi a lui Hristos asupra neamului omenesc, ci doar etapa care corespunde încercării acelei vămi la care vor fi cercetate faptele de milostenie, precum şi manifestările de nemilostivire potrivnice celor dintâi, potrivit Sfântului Apostol Iacov, Căci judecata fără de milă este, celui ce nu face milă (Iacov 2, 13).

Înainte însă de această încercare a moralităţii omului de către Judecata lui Dumnezeu, sufletul va trece de o altă vamă, la care vor fi cercetate păcatele împotriva credinţei: înainte de toate, ereziile şi falsele învăţături. Astfel, cel ce n-a trecut vama de dinainte, nu va mai putea ajunge până la următoarea vamă. În felul acesta, cei ce se împotrivesc dreptei credinţe nu vor fi îndreptăţiţi, în temeiul faptelor lor de milostenie, nici la Judecata universală a lui Hristos.

Cât de bine arată arhiepiscopul Serafim (Sobolev) în cuvântul său despre Înfricoşătoarea Judecată: „Ne va mântui dragostea cea adevărată – iar nu cea sentimentală, nu cea umanistă – faţă de cei apropiaţi, care vine din dragostea noastră pentru Hristos. Iar dragostea pentru Hristos este cu neputinţă fără de adevărata credinţă în El, ce se naşte din dobândirea harului Sfântului Duh şi este mărturisită de Biserica Ortodoxă. Prin urmare, ne va mântui acea dragoste faţă de semeni care izvorăşte din Dreaptacredinţă şi dintr-o viaţă bisericească [în Taine] plină de har, acea dragoste despre care Sfântul Apostol Pavel zice: dragostea, care este legătura desăvârşirii (Col. 3, 14).”

Aşadar dragostea, virtutea creştină cea mai înaltă, este cu neputinţă fără principala virtute creştină – Credinţa. Însuşi Domnul Iisus Hristos întăreşte categoric necesitatea credinţei în cuvintele: Cel ce va crede şi se va Boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16), iar în convorbirea avută cu Nicodim, El spune: Cel ce nu crede a şi fost judecat (Ioan 3, 18). Desigur că şi faptele sunt de neapărată trebuinţă, căci fără fapte credinţa nu te mântuieşte (Iacov 2, 14-17). Dar pentru a fi mântuit este nevoie să mărturiseşti adevărata Credinţă Ortodoxă, despre care scrie Sfântul Apostol Pavel: Cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 10) şi Credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii (II Tim. 4, 7-8). Sfântul Fotie, Patriarhul Ţarigradului, a explicat foarte bine legătura dintre credinţa cea dreaptă şi faptele cele bineplăcute lui Dumnezeu: „Virtuţile trebuie să fie ocrotite de credinţă: cu ajutorul amândoura trebuie să se formeze adevăratul om, căci dogmele cele drepte fac vrednică viaţa, iar faptele curate arată dumnezeirea credinţei”.

Puteţi descărca aşadar Vămile văzduhului aici. Să fie de folos tuturor pentru mântuire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: