TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Cazania Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului Sec la brânză)

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 16, 2009

Despre adevăratul chip al Postului

Fraţi creştini,

Dintre cele trei fapte bune, despre care a vorbit Sfânta Evanghelie de astăzi, socotim că faptă bună a postului este prilejul cel mai potrivit pentru vorbirea noastră de astăzi, înainte de marele Post al Păresimilor. Diavolul, fraţi creştini, care dintru început a invidiat şi a vrăjmăşit neamul omenesc, nu încetează nicidecum lupta lui, ca să lipsească pe om de mântuirea ce i s-a dat prin Patima şi moartea lui Iisus Hristos. El însuşi grăind inimilor oamenilor, pe unii îi sfătuieşte spunând că postul nu este poruncă a lui Dumnezeu, ci fiecare este liber să mănânce şi să bea cât va voi, ce-i va place şi când va vrea; iar pe alţii îi sfătuieşte că postul vatămă sănătatea şi aduce multe feluri de boli. Diavolul înşeală şi pe unii şi pe alţii, cum a înşelat la început pe Eva şi pe Adam.

Că postul este o poruncă dumnezeiască, n-avem decât să ne gândim la porunca pe care a dat-o Dumnezeu celor dintâi oameni: „Şi a poruncit, spune dumnezeiasca Scriptură, Domnul Dumnezeu lui Adam, zicând: Din toţi pomii grădinii vei mânca, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, fiindcă în ziua când vei mânca, vei muri” (Facerea II, 16-17). Cuvântul acesta „să nu mâncaţi” nu este, oare, o poruncă a postului? Dumnezeu a dat această poruncă a postului primilor oameni cu pedeapsă înfricoşată, zicând: „În ziua când veţi mânca, cu moarte veţi muri”. Porunca postului a întărit-o Iisus Hristos prin dumnezeiasca Sa pildă, postind patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Mustrând pe făţarnici, care posteau fără nici un folos, i-a învăţat, precum am auzit în Evanghelia de astăzi, chipul prin care se face postul bineprimit la Dumnezeu. Aşişderea şi Sfinţii Apostoli nu au legiuit postul, care era legiuit de la începutul lumii, ci amintesc că ei de multe ori posteau şi că mai înainte de orice lucru bun, ţineau post şi făceau rugăciuni, sau făceau rugăciuni cu posturi. Pentru că se cuvine ca şi noi să postim şi să ne îndeletnicim cu posturi şi cu rugăciuni, au rânduit prin sfintele canoane vremile în care se cuvine să postim. Una din aceste vremi începe mâine şi tine patruzeci de zile.

Cei ce fug de post, temându-se să nu-şi vatăme sănătatea din pricina lui, sunt neştiutori şi puţin credincioşi. Neştiind ce înseamnă postul cel adevărat, ei socotesc că postul este îndepărtare de la două, trei sau mai multe feluri de bucate. Ei cred că noi, când postim, trebuie să colindăm pământul şi marea: pământul, ca să adunăm legume, roade, poame şi alte lucruri ce cresc pentru mâncare; marea, ca să aflăm scoici, stridii, raci şi alte jivine care se află într-însa. Mai cred că trebuie să gătim bucate uscate, sărate, iuţi, dulci şi prin amestecarea acestora să facem mâncăruri multe şi de multe feluri, unse cu untdelemn, îndulcite cu miere, presărate cu miresme şi în felul acesta să umplem masa mai mult decât atunci când mâncăm carne. Apoi să mâncăm şi să bem din acestea peste măsură, socotind că postim. Acest fel de post, într-adevăr vatămă, pentru ca bucatele ce s-au spus mai sus sunt anevoie de mistuit şi cer multă băutură.

Dar cine i-a învăţat pe ei că postul înseamnă aceste multe feluri de bucate şi multă mâncare? Unde au citit, sau au auzit, că cel care se îndepărtează de carne şi de peşte, acela posteşte, chiar dacă mănâncă alte multe feluri de bucate? Altceva este postul şi altceva mâncarea cea multă. Postul este atunci când cineva nu mănâncă nimic, sau mănâncă, odată pe zi, un singur fel de mâncare şi acesta uscat. Când de dimineaţă până seara nu mănânci nimic, atunci posteşti. Când nimic altceva nu mănânci, fără numai un fel de hrană, pâine, sau verdeaţă, sau poame, sau legume, şi aceasta fără îndulciri şi fără unsori, atunci posteşti. Acest fel de post nu numai că nu vatămă nicidecum, ci foloseşte foarte mult: foloseşte trupului, căci îmbuibarea cu mâncare este întotdeauna aducătoare de multe şi mari suferinţe trupeşti; şi foloseşte sufletului căci în urma înfrânării de la mâncare multă, cugetul omului se simte mult mai uşor, zboară cu mult mai multă uşurinţă către Ziditorul său şi simte multă bucurie întru a împlini voia lui Dumnezeu.

Iar câţi ne apropiem cu râvnă de postire, de acest Post, sau de oricare altul, să fim cu toată luarea aminte, căci în timpul postirii noastre diavolul săgetează împotriva noastră mai vârtos decât împotriva oricui, silindu-se să rănească sufletul nostru şi sa facă neroditoare osteneala postului nostru. El sădeşte în mintea noastră neluare aminte, căutând să ne înduplece să trecem cu vederea celelalte fapte bune. De aceea cei ce se lasă robiţi de pofte şi de patimi, chiar atunci când postesc, înlătură harul şi răsplata postului. Unul posteşte, dar se ceartă şi se judecă, fără dreptate, cu fratele său. Altul posteşte, dar se mânie şi ocărăşte, bate şi necăjeşte pe cel neputincios. Acest fel de post nu este primit de Dumnezeu. Nu acest post am ales eu, zice Dumnezeu. Acela posteşte, dar ţine strâns zapisele nedreptăţii. Are stomacul gol de hrană, dar inima plină de nemilostenie. Nu acest post am ales eu, zice Dumnezeu. Dacă posteşti, într-acest chip, chiar dacă vei încovoia, zice Dumnezeu prin proorocul Isaia, ca un belciug grumazul tău şi sac şi cenuşe vei aşterne sub tine, nici acesta nu va fi post primit. Acela posteşte de untdelemn şi vin, dar înghite munca lucrătorului şi soarbe sângele săracului. Acesta nici hrană, nici băutură nu pune în gura sa mai înainte de apusul soarelui, dar o umple pe ea, toată ziua, de osândiri şi de bârfeli. Are pântecele gol de bucate, dar mintea plină de gânduri spurcate. Nu acest post am ales eu, spune Dumnezeu (Isaia LVIII, 3-6). Într-adevăr mare este ticăloşia unor postitori ca aceştia. Cel care nu posteşte, fie că este amăgit şi socoteşte că postul nu este o poruncă a lui Dumnezeu, fie pentru că se teme ca nu cumva să se îmbolnăvească, acela păcătuieşte şi se osândeşte, dar îşi satură pofta pântecelui său. Însă cel ce posteşte, dar calcă celelalte porunci ale lui Dumnezeu, acela nu numai că nu se foloseşte cu nimic din postul său, ci este lipsit şi de gustul plăcut al bucatelor.

Faptele cele bune, fraţi creştini, sunt legate unele de altele, ca un lanţ necurmat. Dacă vei tăia o parte din lanţ, toate celelalte părţi sunt netrebnice. De va lipsi o faptă bună din tot lanţul faptelor bune, toate celelalte fapte bune se fac nefolositoare. Pentru aceasta zicea Iacov Apostolul că: „Cine va păzi toată Legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat fată de toate poruncile” (Iacov II, 10). Când postul este unit cu celelalte fapte bune, atunci înfrânează patimile trupului, atunci înalţă mintea la cer, atunci are mare putere.

Deci, dacă posteşti, precum înfrânezi gura ta de la bucate, tot aşa înfrânează şi limba ta de la minciună, de la năpăstuire, de la clevetire, şi de la tot păcatul care se face prin cuvânt. Dacă posteşti, precum posteşti cu gura ta de hrană, aşa posteşte şi cu ochii tăi de la cele ce se văd şi smintesc sufletul tău; posteşte şi cu auzul tău de la toate zvonurile cele rele şi stricate; posteşte şi cu mirosul tău de toate miresmele cele dezmierdătoare: posteşte şi cu tot trupul tău de la toată dezmierdarea trupească; posteşte şi cu toată mintea ta de la tot gândul rău. Dacă posteşti, îmbracă pe cel gol, hrăneşte pe cel flămând şi întinde mâinile tale spre ajutorarea săracilor. Atunci, zice proorocul Isaia, se va ivi de timpuriu lumina faptelor tale bune şi vindecările păcatelor tale curând vor răsări; va merge înaintea ta dreptatea ta şi slava lui Dumnezeu te va înconjura; atunci vei striga şi Dumnezeu te va asculta pe tine; încă grăind tu, va zice: „Iată, de faţă Sunt” (Isaia LVII,7-9).

Fericiţi sunt creştinii ce postesc în toate aceste sfinte patruzeci de zile, acest post adevărat şi bine priimit de Dumnezeu; fericiţi sunt cei ce, aşa postind, vor ajunge Patimile cele sfinte şi mântuitoare ale lui Iisus Hristos. Fericiţi sunt cei ce prin acest fel de post curăţindu-se, se vor învrednici dumnezeieştii împărtăşiri cu preacuratul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fericiţi sunt cei ce, împresuraţi fiind de slava lui Dumnezeu, se vor învrednici să se închine Mântuitorului şi Izbăvitorului nostru, carele a Înviat.

Doamne Atoţiitorule, toţi voim acest har, toţi dorim acest mare dar şi fiindcă toată darea cea bună şi tot harul desăvârşit, de sus este pogorând, de la Tine, Părintele luminilor, Ţie ne rugăm şi ne închinăm întru numele Unuia-Născut Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, carele pentru noi oamenii a postit patruzeci de zile şi a suferit Patimile cele de viată purtătoare şi pre cruce şi-a dat sufletul Său, şi în mormânt nou S-a îngropat şi întru slavă a înviat: învredniceşte-ne şi pe noi să săvârşim cu multă bucurie curgerea postului şi cu fapte bune să ajungem să ne închinăm Învierii Tale celei mântuitoare, căci Ţie se cuvine slava şi stăpânirea, în vecii vecilor. Amin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: