TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Părintele Arhimandrit Nifon (Marinache) de la Slătioara şi legionarii

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 7, 2010

Părintele arhimandrit Nifon (Marinache) de la Slătioara

Părintele arhimandrit Nifon (Marinache) (1915-2008)

Credeţi-mă că văd în mine o mare neputinţă. Mă simt neputincios cu mintea. Nu mai am putere… Cândva, mi s-a părut că mintea mea lucra. La închisoare la Jilava, pe vremea când nu fusese încă omorât Corneliu Codreanu (şase luni am stat acolo) m-a apucat Duminica Tuturor Sfinţilor, după Pogorârea Sfântului Duh. Erau închişi acolo foarte mulţi legionari absolvenţi de teologie. Alţii fuseseră în momentul arestării studenţi în anii I, II, III la teologie…

S-a găsit unul şi, referitor la viaţa Sfinţilor Părinţi, a ţinut o cuvântare aşa de frumoasă încât am fost toţi impresionaţi. După ce a terminat, am început să feresc aşa… uşor din calea mea pe cei ce erau acolo şi am ajuns la persoana care a ţinut cuvântarea. Şi i-am spus: „Tare sunt mulţumit că s-a găsit cineva şi pe-aici ca să vorbească despre Sfinţii Părinţi şi despre Dumnezeu. Ai vorbit cum a vorbit Sfântul Ioan Gură de Aur şi… pe mine m-ai zidit până la cer…” „Dragă frate, mi-a răspuns acela, sunt mulţumit eu că s-a mai găsit câte cineva să asculte…” „Dar… mai lipseşte ceva, am adăugat eu”… Şi m-am dat pe faţă că sunt pe vechi… Când a auzit că sunt pe vechi, a rămas uimit o clipă, s-a uitat lung la mine, apoi a răspuns: „Ce să-ţi spun, noi suntem pe nou dar… n-am schimbat regula bisericii.” „Da, poate n-aţi schimbat dar… s-au schimbat de la sine multe în biserică, de la schimbarea calendarului…

A început apoi un scandal între legionari. O parte ţinea cu mine şi altă parte era împotriva mea. S-au făcut două cete. S-a găsit în cele din urmă un bătrân legionar, avocat dintre cei pregătiţi. El a spus: „Camarazi, de ce vă certaţi între voi? Lăsaţi-l pe mâna mea!

M-a luat din adunare avocatul acela şi m-a ţinut de vorbă de la masa de prânz până seara. Atât ce s-a discutat între noi despre Sinoadele Ecumenice, din vieţile Sfinţilor Părinţi şi din învăţăturile Mântuitorului, încât l-am convins că, dacă nu ţii credinţa curată, nu te mântuieşti. Aveam puţină pregătire dar a fost întemeiată.

Mi-a cerut apoi adresa, să ne întâlnim în libertate şi să discutăm mai mult… I-am răspuns: „Domnule, de la mine nu aveţi ce să aflaţi mai mult. Aţi luat destul acum…

S-a dus apoi la ceilalţi spunându-le: „Ei… eu am stat de vorbă cu băiatul… Care dintre voi are curajul ca mâine să stea de vorbă cu el? Pe mine m-a corectat în multe pe care le ştiam greşit… Dacă aveţi curajul, mâine staţi la discuţie… Eu am terminat. M-a adus în starea asta ca să… zic ca el.” Asta se întâmpla în 1938…

Extras din cartea Chipuri monahale de ieri şi de azi, Editura „Adormirea Maicii Domnului” Bucureşti, 2009.

A se citi şi Persecution in Romania extras din The Orthodox Church at the Crossroads – From 1900 to the Present Day de Vladimir Moss

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: