TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Wladimir Guettée – Despre autoritate în Biserica Ortodoxă

Posted by traditiaortodoxa pe Iunie 28, 2010

~ † ~

Biserica Orthodoxă nu îngăduie exercitarea nici unei puteri temporale în lucrurile Bisericii.

Ea nici nu primeşte vreo putere spirituală, în afară de cea a lui Dumnezeu şi nu crede ca Dumnezeu să fi delegat unuia sau mai multor oameni puterea al cărei depozitar este El singur.

Această afirmaţie poate părea ciudată, cel puţin la prima vedere, atât de mult ne-am obişnuit în diversele biserici eretice să acceptăm o anumită delegaţie a autorităţii dumnezeieşti. Ultramontaniştii [1] acordă această delegare numai papei; galicanii, care erau liberalii papismului, o acordau corpului episcopal unit cu papa. Anglicanii pretind pentru ipoteticii lor episcopi o anumită autoritate dumnezeiască; prezbiterienii o atribuie prezbiteratului; simplii protestanţi ei înşişi arată o nevoie de a investi pe pastorii lor cu o putere, nedefinită, dar care se exercită în realitate.

Biserica Ortodoxă, care are episcopatul său, prezbiteratul şi diaconatul său, aşa cum au fost constituite pe vremea apostolică, manifestă, pentru calitatea lor de episcop, preot şi diacon, o cinstire profundă, dar nu le recunoaşte nici o autoritate individuală sau colectivă.

Doar Hristos este Capul Bisericii; doar El îşi exercită slujirea în ea; doar El vorbeşte cu autoritate; numai El are dreptul de a I se supune toţi.

De pildă, dacă este vorba de o învăţătură de credinţă, iar dacă Biserica are de a face cu o afirmaţie care să o contrazică, Biserica, reprezentată prin episcopi, va judeca ea această problemă cu autoritate? Episcopii ortodocşi, ca reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, vor spune oare precum papa şi episcopii romani: „Noi am judecat astfel, iar voi trebuie să vă supuneţi”? Nu; ci vor spune: Biserica a păzit dintotdeauna această învăţătură pe care a primit-o de la Hristos şi de la Apostoli, urmaşii Săi; are deci în ea însăşi autoritatea lui Dumnezeu; noi trebuie să o păstrăm, iar Dumnezeu Însuşi a încredinţat-o Bisericii Sale ca pe o comoară sfântă pe care ea trebuie să o păstreze cu credincioşie.

Biserica, în învăţătura ortodoxă, este una; episcopii ei nu sunt dascăli, iar preoţii, diaconii şi credincioşii, nişte elevi. Ea este un singur trup, având aceeaşi trăire ca din vremea apostolilor, păstrând învăţătura pe care a primit-o de la Dumnezeu. Ierarhii, doctorii, propovăduind-o, predau această învăţătură moştenită celor ce nu o cunosc şi o propovăduiesc ca pe o învăţătură dumnezeiască, pentru că ea este o comoară dumnezeiască păstrată de Biserică.

Deci Dumnezeu este Cel ce propovăduieşte neîncetat în Biserică; Biserica, prin viaţa sa una şi necontenită, este mărturia necurmată a învăţăturii dumnezeieşti; iar cei care, precum episcopii, au datoria de a propovădui, nu propovăduiesc nici în calitatea lor de episcopi, nici în virtutea unui titlu care le-ar da dreptul de a propovădui în numele Bisericii. Ei învaţă ca nişte glasuri ale Bisericii, care este glasul învăţăturii apostolice pe care a primit-o şi a păstrat-o.

Deci în Biserica Ortodoxă nu există nici o autoritate umană care să se impună în faţa raţiunii; aici nu întâlnim autorităţi divinizate prost, în mod oportunist, atât de numeroase în bisericile autoritare. Ea nu recunoaşte decât autoritatea lui Dumnezeu şi mărturiseşte că numai Dumnezeu are dreptul să propună raţiunii omeneşti adevărul.

Nu este vorba aici de o simplă teorie, ca în mai multe şcoli teologice ale căror teorii erau acceptabile, dar rămâneau la stadiul de simple teorii. Episcopii ortodocşi, în materie de credinţă, au rămas mereu simple glasuri ale Bisericii şi ale învăţăturilor păstrate neîncetat. Ei nu îşi recunosc nici un drept asupra conştiinţelor credincioşilor. Cine nu-şi aminteşte de admirabilul răspuns al Patriarhilor Răsăritului către Pius al IX-lea care li se adresase pentru a face unirea cu biserica romană? Papa romanul, care-şi arogase dreptul de a vorbi în locul bisericii sale, credea că Patriarhii Răsăriteni dispuneau de conştiinţele ortodocşilor, cum dispunea el de cele ale papistaşilor. Dar Patriarhii i-au declarat că ei nu erau investiţi cu o astfel de putere; că ei nu erau stăpânii Bisericii lor; că ei nu erau decât smeritele ei slugi şi credincioşi păstrători ai învăţăturilor sale.

Nu există deci, în Biserica Ortodoxă, nici un intermediar între Dumnezeu şi om.

Wladimir Guettée – L’Union Chrétienne (Unitatea Creştină), 1883.

NOTĂ :
[1]. Partizani (în Franţa, sec. XIX) ai extinderii puterilor papale.

A se citi şi: Adevărul ne va izbăvi de moarte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: