Pilda Sfântului Maxim Mărturisitorul

Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. […] Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Maxim Mărturisitorul

Astăzi, 21 ianuarie Calendar Ortodox, (3 februarie calendar papist), Biserica Dreptslăvitoare a Răsăritului face slăvita prăznuire a Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul.

Atunci când toţi patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi, Sfântul Maxim, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei. Pentru el problema nu era aceea a canonicităţii acestor biserici, ci înainte de toate aceea a Ortodoxiei lor. Fără credinţa cea dreaptă, la ce ar folosi presupusa lor „canonicitate”?

Când trimişii patriarhului au venit la el în temniţă au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite:

De ce Biserică ţii? De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite. Deci, de eşti fiu al Bisericii soborniceşti, intră neîntârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi!

Grăit-a Sfântul:

Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe acea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire. Totuşi eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi.

Apoi, văzând că această mărturisire se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze.

Mai apoi, când patriarhul Romei care era încă ortodox, în ciuda spuselor trimişilor Patriarhatului, a condamnat monotelismul patriarhilor răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de credinţa ortodoxă, patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea apostolică, deci şi ‘puterea de a lega şi a dezlega‘.

A mai spus sfântul:

Au fost depuşi şi lipsiţi de treapta preoţiei în sinodul local ce s-a întrunit de curând la Roma. Ce Taine mai pot ei săvârşi? Sau ce duh va coborî asupra celor ce sunt hirotoniţi de ei?

Vrăşmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:

Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?

Iară sfântul, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:

În Babilon, când tot poporul se închina statuii de aur, cei Trei Sfinţi Tineri nu osândeau pe nimeni la pieire. Ei nu se îngrijeau de ce făceau ceilalţi, ci erau cu băgare de seamă la ce făceau ei înşişi, din teamă să nu se înstrăineze de adevărata milă. Ca şi ei, aruncat în groapa cu lei, Daniel nu osândea pe nimeni dintre cei ce nu se rugau lui Dumnezeu, pentru a împlini legea lui Darius, ci el păzea în inimă lucrarea sa şi a voit mai degrabă să moară decât să păcătuiască împotriva conştiinţei sale, călcând Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.

Zis-au lui:

Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din preacuratele Taine.

Răspuns-a cuviosul:

Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou la credinţă.

Cum se vede, poziţia Sfântului Maxim este clară, de unde şi numele de Mărturisitorul: criteriul Ortodoxiei este credinţa apostolică, scripturistică şi patristică, şi nu patriarhii, Bisericile locale prin ele însele. Dacă ele încetează să mai mărturisească credinţa transmisă până atunci, trebuie să ne rupem de ele pentru că au încetat să mai aibă autoritatea dată de Hristos Apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii. [1]

După pilda Sfântului Maxim, o putem înfăţişa şi pe cea a Sfântului Theodor Studitul care, în timpul prigoanelor iconoclaste, nu a primit comuniunea cu patriarhii potrivnici icoanelor, nici chiar cu patriarhul ortodox – când acesta din urmă, de teamă, a încălcat canoanele slujind a patra căsătorie a împăratului.

Vedem că această atitudine ortodoxă a fost întărită de canoanele Sinodului I-II, citate mai sus.

fragment din Părintele Patric Ranson, Prigonirea monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol

NOTĂ:

[1]. Deci o Biserică locală, oricare ar fi ea, nu este criteriul credinţei, ci dimpotrivă, credinţa universală este criteriul eclezialităţii unei Biserici locale. A se vedea, pe această temă, comentariul lui Wladimir Guettée despre vestita frază a Sfântului Irineu de Lyon (Împotriva ereziilor, III, 3), pe care au vrut să-l facă să spună că Roma era prin firea ei centrul adevăratei învăţături, centru cu care toţi trebuia în mod obligatoriu să se potrivească. Sfântul Irineu demonstrează, dimpotrivă, Orthodoxia Bisericii din Roma din acea vreme, prin potrivirea sa cu credinţa mărturisită pretutindeni: W. Guettée, De la Papauté, L’Age d’Homme, Lausanne, 1990, pg. 64-68.

A se vedea şi:

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Sfântul Vasilie cel Mare şi Rezistenţa Ortodoxă

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Patric Ranson Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol

Epistolia Stareţului Savva de la Esfigmenu

Ieromonahul Ioan Vasilevski – Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist