TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Postul cel Mare în Legislaţia Ortodoxă a României Medievale Creştine

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 27, 2011

Miniaturi din Pravila lui Matei Basarab

Miniaturi din Pravila lui Matei Basarab

PRIMELE CODURI DE LEGI

Poporul român este prin tradiţie creştin, iar Sărbătorile Pascale, ca de altfel şi cele ce prefigurează Învierea şi Înălţarea Domnului, erau respectate cu sfinţenie de toţi locuitorii ţării, indiferent de rang, avuţie sau prejudecăţi politice şi culturale.

Documentele ce au supravieţuit până în zilele noastre adeveresc pe deplin grija românilor în a preîntâmpina Paştile printr-un regim alimentar sever de post, pe durata celor 40 de zile. Introducerea unor noi culturi, în secolul al XVII-lea, precum porumbul, fasolea, unele leguminoase şi cartoful, aduse din America prin Apusul european, a făcut ca românii să suporte mai uşor regimul auster din Postul Paştilor.

Alături de tradiţia moştenită din moşi-strămoşi privitoare la post, un rol important l-au avut legiuirile bisericeşti de factură bizantină ce au avut o largă răspândire încă din secolul al XIII-lea. O asemenea Pravilă (cod de legi) a fost şi Nomocanonul diaconului Alexios Aristsimes de la Patriarhia din Constantinopol, alcătuită în veacul al XIII-lea, care, pe lângă unele învăţăminte bisericeşti, cuprindea şi norme de respectare a unor posturi şi praznice împărăteşti. Au existat şi alte asemenea pravile datorate lui Emanuel Malaxox, Daniil Andrian Panonianul, precum şi Nomocanonul patriarhului Constantinopolului Ioan Nesteutes. Ele sunt adevărate „dreptare” privitoare la credinţa creştină, dar conţin şi sfaturi practice pentru respectarea cu scumpătate a posturilor ortodoxe.

PRAVILE. În veacul al XVII-lea apar primele pravile sau texte de legi româneşti tipărite. Începutul îl face Matei Basarab cu Pravila de la Govora, din 1640, urmat de Vasile Lupu cu Pravila sa apărută la Iaşi, în 1646. Mai târziu, în 1652, Matei Basarab se va îngriji pentru un nou cod de legi, numit de data aceasta Îndreptarea Legii. Aceste norme legislative cuprind elemente de drept laic şi de drept bisericesc, cele din urmă fiind precumpănitoare. Ele prevăd sancţiuni ce se vor aplica preoţilor, călugărilor şi mirenilor în caz de greşeală; printre aceste abateri se prevedea şi pedepsirea – mai cu seamă a clericilor – celor ce nu păzeau cu sfinţenie Postul Paştilor şi al Naşterii Domnului sau alte posturi pentru prăznuirea marilor sfinţi şi mucenici din sinaxarul ortodox. Aceste codice de legi s-au întrebuinţat până la începutul veacului al XIX-lea* şi alături de ‘Legea pământului’, au reprezentat norme juridice pentru toţi locuitorii Principatelor Române; dar, ca peste tot în Europa acelor vremi, prevedea inegalitatea pedepselor după criteriul rangului social deţinut.

PEDEPSE. De pildă, pedepsele aplicate înalţilor ierarhi, preoţilor de rând, ca şi dascălilor nu erau uniforme pentru acelaşi păcat săvârşit. Anume: „Popa ce va bea la cârciumă, sau va juca, nu va ţine posturile, sau va cânta mireneşte, să se gonească din popie”. Mai târziu, se va aplica şi tunderea părului, de unde expresia „ţi s-a dus buhul ca de popă tuns”. Pentru dascăli pedeapsa putea merge – dacă era dovedită – până la aplicarea bătăii cu toiege în maidanul de lângă Curtea Domnească. Numărul loviturilor, în „părţile moale ale trupului”, puteau să meargă până la 200. Pedeapsa se aplica, mai cu seamă, în târgurile săptămânale organizate, unde era mai multă lume adunată, fiind un mijloc de pildă şi învăţătură pentru toţi cei ce-ar fi fost înclinaţi spre încălcarea legii şi canoanelor bisericeşti. Pentru poporul de rând, pedepsele erau – cea mai gravă – afurisenia, sau executarea unui număr de mătănii (cu zecile sau cu sutele), fie la biserică, fie acasă. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, o dată cu domnia lui Alexandru Moruzi, considerat unul dintre cei mai mari justiţiari ai Evului Mediu românesc, apar şi primele manuale „de îndreptare” ale celor certaţi cu normele bisericeşti şi civile. Un asemenea manual, intitulat Pedagogia Creştinească, a fost scris de Grigore din Moldova, un călugăr elenizat, de presupusă formaţie athonită. Lucrarea, potrivit lui Nicolae Iorga, ar fi fost scrisă pe la 1799, la Mănăstirea Neamţului.

Pedagogia Creştinească a călugărului Grigore este un manual unic în felul său, destinat în principal învăţătorilor şi părinţilor copiilor de şcoală primară. Nu e vorba de un îndreptar privind în special formarea lor spirituală ca autentici creştini; acest ţel nu poate fi atins decât printr-o bună educaţie, care, pentru a putea să-şi dea roada, trebuie administrată copiilor în primele două din cele şapte etape ale vieţii omului, adică până la vârsta de 14-15 ani, căci numai atunci bunele deprinderi de gândire şi comportare creştinească pot fi pe deplin însuşite, natura celor de această vârstă fiind încă maleabilă. Copiii trebuie deprinşi de mici cu gesturile rânduielii bisericeşti; metaniile, îngenuncherile, sărutarea icoanelor, închinarea, sunt prezentate în fiecare moment al zilei şi se desfăşoară conform unei ordini stricte. De asemenea, copiii sunt deprinşi cu tehnicile rugăciunii şi învăţaţi să facă rugăciunea inimii [Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul]. Postul, mărturisirea şi Împărtăşania sunt practicate riguros. Copiii trebuie să se mărturisească şi să se împărtăşească, împreună cu dascălul lor sau cu părinţii, la sfârşitul primei şi a ultimei săptămâni din fiecare post (al Naşterii Domnului, al Paştilor, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, al Adormirii Maicii Domnului), aşadar, cel puţin de opt ori pe an. Alexandru Vodă Moruzi, referindu-se la respectarea Postului Paştilor, spunea: „frate de ţi-ar fi, încă să nu-i ţii parte daca iaste om vinovat”. Mergând pe această linie, domnitorul îi ameninţa chiar cu spânzurătoarea pe cei ce nu voiau să meargă la biserică. Nu întâmplător, în preajma Paştilor, pe la răspântii de ţară, se ridicau ţepe, spre luare şi aducere aminte.

PILDĂ. În general, familiile domnitoare erau cele ce dădeau exemplul cel mai însemnat pentru păzirea Postului. La Curtea Domnească, în post, ospeţele (mesele festive) erau înlăturate, iar bucătăria domnească trecea pe mâncăruri de abstinenţă pe toată durata Postului. În acelaşi timp, domnitorul şi Agia (poliţia) dădeau porunci straşnice cu privire la vânzarea de carne la măcelarii (scaune de carne) pe durata postului. În momentul în care se putea vinde carne către popor (după săvârşirea postului), rigorile impuse erau la fel de mari; măcelarul ce-ar fi îndrăznit să vândă carnea mai scump se putea aştepta la diferite pedepse, în mod gradat: bătaie cu legarea „cărţilor la gât” (pedeapsa era scrisă pe o foaie de hârtie, motivându-se aplicarea ei), amenda consistentă, iar în caz de recidivă, măcelarul era trimis la ocnă pe diferite termene.

În acelaşi timp, atât domnia, cât şi organele orăşeneşti se îngrijeau de pregătirea alaiurilor care aveau loc de Înviere, dar şi în zilele următoare. Cu două săptămâni înainte de terminarea Postului Paştilor (în săptămâna de dinaintea Săptămânii Mari), slujbaşii domniei alcătuiau ordinea în care urma să se meargă, fie la Mitropolie, fie la o altă biserică de frunte a oraşului, la Slujba de Înviere. Alaiul urma să fie deschis de domn şi familia sa, apoi urmau boierii de diferite ranguri, negustorii, breslaşii şi poporul de rând a oraşului.

În cartiere, poporul, sub directa supraveghere a preoţilor de parohii şi îndrumaţi de slujbaşii Agiei, făcea curăţenie în curţi şi uliţe, văruia casele şi gardurile, dregea podurile şi săvârşea alte activităţi menite a da o faţă nouă mahalalelor. Mersul la biserică era o regulă generală, de la mic la mare, toate acestea desfăşurându-se fără constrângere, ci din dorinţa întâmpinării Învierii Domnului aşa cum se cuvine pentru orice român creştin. Pentru românul de altădată, venirea Paştilor era cu adevărat un moment de evlavie şi prăznuire.

articol apărut sub titlul „În Evul Mediu” în publicaţia ‘Jurnalul National’, martie 2006, uşor diortosit de Tradiţia Ortodoxă.

- Matei Basarab se va îngriji pentru un nou cod de legi, numit Îndreptarea Legii. Aceste norme legislative cuprind elemente de drept laic şi de drept bisericesc, cele din urmă fiind precumpănitoare. - Vasile Lupu cu Pravila sa apărută la Iaşi, în 1646; se prevăd sancţiuni ce se vor aplica preoţilor, călugărilor şi mirenilor în caz de greşeală; printre aceste abateri se prevedea şi pedepsirea – mai cu seamă a clericilor – celor ce nu păzeau cu sfinţenie Postul Paştilor.

– Matei Basarab se va îngriji pentru un nou cod de legi, numit Îndreptarea Legii. Aceste norme legislative cuprind elemente de drept laic şi de drept bisericesc, cele din urmă fiind precumpănitoare. – Vasile Lupu cu Pravila sa apărută la Iaşi, în 1646. Se prevăd sancţiuni ce se vor aplica preoţilor, călugărilor şi mirenilor în caz de greşeală; printre aceste abateri se prevedea şi pedepsirea – mai cu seamă a clericilor – celor ce nu păzeau cu sfinţenie Postul Paştilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: