TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunţată în Duminica Biruinţei Ortodoxiei

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă luptată de vrăjmaşii păgâni şi eretici

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă luptată de vrăjmaşii păgâni şi eretici

Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!

Dată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, august 1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi adăugată la sfârşitul anatemelor din Synodicon, şi pomenită întotdeauna în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Biruinţei Ortodoxiei.

A se citi şi:

Anatema împotriva ecumenismului – Părintele Patric Ranson

9 Răspunsuri to “Anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunţată în Duminica Biruinţei Ortodoxiei”

  1. nicolae said

    Daca sinodiconul nu se citeste in bor pt a nu se autoanatemiza, se citeste in schimb in occident, de exemplu in norvegia s-a citit astazi in parohia lor din oslo, numai ca ce-i drept un pic cam scurtat, doar o singura data au zis anatema (prima) celelalte nu, iar presedintelui lojii masonice H.A.N.care e si papa de istambul, Bartolomeu ucigasul de calugari athoniti si urmasul lui Vekkos, predicatorul din sinagoga sionistilor si impartitorul de corane i s-a cantat de vreo 3 ori zile indelungate, sanatate si multi ani. Evident ca am protestat nesuferind o asemenea batjocura si am cerut stergerea noastra ca membrii din parohia lor. Mai departe Dumnezeu cu mila. Apostazia generala cuprinde toata lumea, foarte trist…

  2. În vremea noastră asistăm la un fenomen absurd: în încercarea lor de legitimizare, jurisdicţiile oficiale – ca de obicei însă cu excepţia ”Patriarhiei Române” – nu se dau înapoi de la a citi Synodiconul Orthodoxiei, chiar dacă aceasta înseamnă literalmente să se autoanatemizeze. Căci nu poţi striga ”Anatema” atunci când sunt pomenite ereziile şi numele diverşilor eretici şi în acelaşi timp cânta ”Întru mulţi ani” unor pseudoierarhi care propovăduiesc la arătare erezii, precum cea a ecumenismului! Aceasta este însă măsura credinţei lor: nu dau doi bani pe vechile rânduieli, pe care le execută formal.

  3. marin said

    Pacat ca nu se citeste si in BOSVR !

  4. Mihail said

    Astazi s-a citit sinodiconul in mai multe biserici din BOSVR. Sinodiconul a fost actualizat cu anatemele impotriva serghianismului, ecumenismului si chiar impotriva celor ce sustin teoria „madularelor bolnave”.

  5. Este o veste îmbucurătoare. În care biserici s-a citit? Aveţi cumva şi varianta scrisă a acestui Synodicon? Pe de altă parte Sinodul de la Slătioara este din câte ştim în continuare în comuniune cu cei pe care îi anatemizează; pare a fi aceiaşi greşeală pe care o face şi un ierarh conservator oficial nou-calendarist din Grecia: practic se autoanatemizează. Nu poţi anatematisi o erezie dar în acelaşi timp păstra comuniunea cu ereticii pe care îi anatemizezi, căci aceasta înseamnă practic că anatema se întoarce asupra ta!

  6. marin said

    Slatioara nu mai e in comuniune cu kiprianitii .

  7. Sigur? Din câte ştim nu există nici un comunicat oficial al Sinodului în privinţa acestei chestiuni.
    Nici saitul oficial http://mitropoliaslatioara.ro/ nu mai funcţionează.

  8. Mihail said

    Din cateva informatii stranse am aflat ca s-a citit la Bucuresti, Sibiu, Falticeni, Zanesti. Probabil s-a citit si in alte parti. Nu a fost nimic organizat, dar s-a primit binecuvantare de la Mitropolit sa fie citite acolo unde se doreste.

    In ce priveste comuniunea cu kiprianitii, deorita ruperii relatiilor noastre cu ei inca de anul trecut, acestia au renuntat la formularea “madulare bolnave” si sunt aproape uniti cu kiusitii. S-a adoptat un document comun, imbucurator as zice, unde se condamna ecumenismul, serghianismul si schimbarea calendarului. Acest document va fi dezbatut impreuna cu BOSVR, Biserica Bulgara de Stil Vechi si Rocor (ce a mai ramas din el). Cine doreste documentul aflat in forma pre-finala il pot furniza personal pe mail
    Informatii despre subiect se pot afla pe siteurile hotca.org si sinodinresistance.org

    Doamne ajuta!

  9. (am contras comentariile dvs. într-unul singur)

    Interesantă aceată unitate, să vedem totuşi unde va duce până la sfârşit.

    Mulţumim pentru buna intenţie, credem însă că documentul comun pe care îl deţineţi este foarte probabil traducerea în limba română a documentului pe care îl avem şi noi în traducere engleză.

    Şi totuşi, nu ştim cum au retras formularea “mădulare bolnave” de vreme ce tezele eceleziologice se află încă pe saitul oficial al lor! Ba este chiar primul document la subsecţiunea ‘Orthodox Resistance’ (secţiunea ‘Teologie’ cu subsecţiunea ‘Ecleziologie’), http://synodinresistance.org/Theology_en/Resistance.html mai precis: http://synodinresistance.org/Theology_en/E3a3a001EkklesiologikaiTheseis.pdf

    Sintagma ”mădulare bolnave” aparţine Sfântului Ioann Gură de Aur şi se referă strict la păcătoşii care caută vindecarea în Biserică, văzută ca spital, nicidecum la eretici, care prin erezia lor ies în afara ei (la fel şi cei ce continuă să păstreze comuniunea cu aceşti eretici). Răstălmăcirea aparţine lui Chiprian şi reprezintă o erezie cu care acesta şi cei ce îl urmează încearcă să dogmatisească/justifice pretinsa existenţă a harului la ereticii ecumenişti.

    Fără îndoială că schisma chiprianită a apărut ca reacţie împotriva anatemei ROCOR asupra ecumenismului. Anatema a fost pronunţată în 1983, iar Chiprian şi-a lansat tezele în 1984.

    În ceea ce priveşte ce a mai rămas din ROCOR, vă referiţi probabil doar la grupul condus de ierarhul Agatanghel de Odessa, care după unirea ROCOR-Lavru cu Moscova a rămas unit cu sinodul chiprianit.

    După părerea noastră cel mai serios sinod post-ROCOR pare a fi ROAC. Intitulat iniţial FROC (‘Free Russian Orthodox Church’), cuprinzând şi ierarhi catacombnici, este un Sinod prigonit şi astăzi în Rusia putinistă. S-a desprins din structura ROCOR condusă de mitropolitul Vitalie după trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Filaret, după ce acesta a început să reinterpreteze anatema împotriva ecumenismului şi s-a unit cu chiprianiţii (vezi https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2013/06/10/1987-epistolia-misiunii-orthodoxe-franceze/). Canonistul ROCOR, cuviosul Grigorie Grabbe, care a fost unul dintre apropiaţii Sfântului Filaret (de altfel taxat ca „extremist” de către chiprianiţi), a trecut la Domnul în ROAC.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: