TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Schismă sau separare? sau ceva despre dezbinările din sânul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’)

Posted by traditiaortodoxa pe Septembrie 18, 2011

Corabia Bisericii, Mănăstirea Hurezi, pridvorul bisericii bolniţă

Erezia este groaznică nu doar fiindcă îi desparte pe eretici de Biserică, ci fiindcă aţâţă la dezbinări şi în sânul nostru, al celor ce păzim Credinţa cea Adevărată. ”

Sfântul Theofan Mărturisitorul

Aceste cuvinte ale Sfântului Theofan Mărturisitorul, rostite în vremea lungii perioade a ereziei iconoclaste, sunt credem lămuritoare pentru căutătorii sinceri ai Adevărului din vremea noastră.

Sfântul Vasilie cel Mare, iarăşi, zugrăvea cu acurateţe trista imagine a Bisericii din vremea sa, vreme în care existau ca şi astăzi mai multe sinoade mărturisind aceiaşi Dreaptă-Credinţă, dar despărţite între ele.

Aşadar disputele şi diviziunile de tipul ‘mateiţi-floriniţi’ sau cele inter-‘florinite’, respectiv inter-‘mateite’, nu sunt ceva nou în istoria Bisericii, iar neînţelegerile dintre Sinoadele Tradiţionaliste nu justifică în nici un fel rămânerea în comuniune cu pseudo-ierarhii eretici, dacă voim ca pentru mântuirea noastră să urmăm calea Părinţilor.

Istoria Bisericii ne oferă mai multe exemple din care putem înţelege că o separare jurisdicţională dintre cei ce păstrează aceeaşi Dreaptă-Credinţă nu este întotdeauna o schismă. Chiar dacă omeneşte ar putea fi vorba despre o schismă între Sinoade – grupurile de ierarhi nefiind în comuniune (nu se pomenesc între ele) – în realitate Dumnezeu nu le socoteşte schismă, căci harul Sfântului Duh lucrează deopotrivă în ele.

Acest adevăr se dovedeşte a fi de neînţeles, atât pentru detractorii Orthodoxiei Tradiţionaliste, cât şi pentru unii dintre cei ce se găsesc în interiorul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’). Primii, năimiţi ai structurilor oficiale căzute în ereziile ecumenismului şi serghianismului, folosesc retorica unei teorii a pretinsei unităţi de monolit a jurisdicţiilor oficiale (unitate poate, dar nu în Adevăr!), iar ceilalţi, animaţi nu de puţine ori de bune intenţii, ajung să vădească din păcate o lipsă de înţelegere a sobornicităţii, propovăduind exclusivismul jurisdicţional, printr-o retorică a unei pretinse infailibilităţi jurisdicţionale, uitând probabil că nici măcar sfinţii nu sunt infailibili, ci numai Consensul Patristic, învăţătura de credinţă Orthodoxă autentică.

Într-o împrejurare, un mirean venit să ia sfat duhovnicesc de la Cuviosul Părinte cu viaţă sfântă Ieronim al Eghinei, l-a întrebat: „Gheronda, cu cine ţineţi?” Bătrânul i-a răspuns: „Cu toţi.” „Bine, dar aceştia sunt certaţi!”, zise credinciosul; „Nu-i nimic, eu ţin cu toţi” i-a răspuns Avva Ieronim.

Credem că atitudinea Cuviosului Părinte Ieronim este vrednică de urmat, căci cu adevărat ambele grupuri tradiţionaliste ale Greciei şi-au dat sfinţii lor: Ieronim al Eghinei, Maica Myrtidiotissa, Irina de la Oinussa ai ‘floriniţilor’ (toţi sfinţindu-şi vieţile în comuniune cu pururea-pomenitul Arhiepiscop Auxentie); Spiridon al Trimitundei, Moise al Corinthului, Ignatie Betsis, Tarso cea Nebună pentru Hristos ai ‘mateiţilor’ (toţi sfinţindu-şi vieţile în comuniune cu pururea-pomenitul Andreas) – şi i-am numit aici doar pe câţiva dintre ei; (nu-i vom uita nici pe ziloţii aghioriţi isihaşti, despre care vom scrie cu alt prilej). Mărturie ne stau vieţile lor curate de mărturisire Orthodoxă şi de nevoinţă, darurile duhovniceşti de care s-au învrednicit de la Sfântul Duh şi sfintele lor moaşte, rămase nestricate după trecerea lor la Domnul.

Fie ca lupta şi nevoinţele lor să ne fie pildă!

Vă propunem în cele ce urmează, spre exemplificare, un text aparţinând unui teolog şi specialist în istoria Bisericii – nu ştim cărei jurisdicţii aparţinea, probabil Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), dacă nu chiar organismului oficial de la Moscova…

Schismă sau separare?
Ivan Vorobiev

Simbolul credinţei ortodoxe spune că Biserica este Una. Potrivit Sfinţilor Părinţi, când unitatea credinţei este ruptă, se petrece schisma. Dar istoria Bisericii ne oferă un număr de cazuri când comuniunea a fost întreruptă între două grupuri ce împărtăşeau aceeaşi credinţă, şi ambele grupuri au avut sfinţi, iar mai apoi s-au reunit [1]. Iată o listă a unor asemenea întâmplări:

– Separarea dintre împărăţia lui Israel şi cea a lui Iuda, în Vechiul Testament. Deşi Iuda a fost în chip vădit „cel mai drept” dintre cei doi, au existat prooroci adevăraţi şi în nord – de exemplu, Ilie şi Elisei.

– Separarea dintre Apostolii Pavel şi Varnava, în Faptele Apostolilor. Deşi aceasta a fost o neînţelegere profundă care a dus la o separare fizică între apostoli, aici totuşi majoritatea sunt de acord că nu a fost o schismă, în sensul că în acest caz nu există date certe despre încetarea pomenirii dintre cei doi şi cei dimpreună cu ei.

– Separarea din cadrul Bisericii Romei, între papa Calist şi succesorii săi, şi Ipolit, la începutul secolului al III-lea.

– Separarea dintre Biserica Romei, sub papa Ştefan, şi Biserica Africană, sub Sfântul Chiprian al Cartaginei, în secolul al III-lea.

– Separarea din Biserica Antiohiei, între Sfântul Meletie şi episcopul Paulin, în secolul al IV-lea.
Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Atanasie cel Mare s-au găsit in tabere opuse, în acest conflict.

– Separarea dintre Sfântul Chiril al Alexandriei şi Sfântul Ioan Gură de Aur, la începutul secolului al V-lea, deşi acest caz nu este clar din punct de vedere istoric.

– Separarea dintre Sfântul Wilfrid, mitropolitul de York, şi restul Bisericii [Orthodoxe a] Angliei, în secolele VII-VIII. Sfântul Wilfrid a obiectat că dioceza sa a fost împărţită fără a i se cere acordul, şi a făcut apel către Roma, care l-a susţinut în trei rânduri. Totuşi, Sfântul Wilfrid nu şi-a reprimit niciodată întreaga sa dioceză.

– Separarea dintre Sfântul Theodor Studitul şi Sfântul Nichifor, în secolul al IX-lea.

– Separarea dintre Sfântul Fotie cel Mare şi Sfântul Ignatie, în secolul al IX-lea.

– Separarea dintre Sfinţii Patriarhi Nicolae Misticul al Constantinopolului şi Eftimie, la începutul secolului al X-lea, din cauza Afacerii tetragamiei. În această perioadă au existat două ierarhii opuse, cu lupte pentru clădirile bisericilor etc. Aceasta separare a fost soluţionată în 920, la Sinodul de Unire.

– Separarea dintre arseniţi şi Patriarhia Ecumenică, în secolele XIII-XIV. Separarea a fost soluţionată când arseniţii au fost primiţi în comuniune de către patriarhie, fără nici un rit de primire.

– Separarea dintre 5 mitropoliţi şi restul Patriarhiei Constantinopolului, după ce „schisma” arsenită a fost vindecată, în 1310. A existat cel puţin un sfânt între ‘dizidenţi’: Theolipt al Filadelfiei, întâiul părinte duhovnicesc al Sfântului Grigorie Palama.

– Separarea dintre Patriarhia Ecumenică şi Biserica Sârbă, în secolul al XIV-lea.

– Separarea dintre Biserica Rusă şi Patriarhia Ecumenică, în secolele XV-XVI, din cauză că Patriarhia a refuzat să recunoască autocefalia de facto a Bisericii Ruse până la 1589 [2]. Neoficial, comuniunea a fost restabilită spre sfârşitul secolului al XV-lea.

– Separarea dintre Sfântul Arsenie de Paros şi Patriarhia Ecumenică, în secolul al XIX-lea. Deşi Sfântul Arsenie a fost anatematizat de patriarhat, trupul sau a fost găsit nestricat după moartea sa, fiind mai târziu canonizat.

– Separarea dintre întreaga Biserică a statului grec şi Patriarhia Ecumenică, în secolul al XIX-lea. Aceasta schismă a fost soluţionată în 1852.

Desigur, cazuri de acest fel sunt numeroase în istoria Bisericii, noi însă ne-am mărginit a le enumera doar pe acestea, mai cunoscute.

Concluzionând, din aceste cazuri putem vedea ca o separare administrativă (întreruperea comuniunii liturgice (încetarea pomenirii) dar păstrând aceeaşi Credinţă) nu este întotdeauna o schismă. Metodele de rezolvare ale acestor separări trebuie de asemenea studiate. Uneori, doi episcopi în comuniune au fost îngăduiţi pe acelaşi teritoriu, până la moartea unuia dintre ei. Alteori s-au folosit alte mijloace. În orice caz, aceste exemple aduc un material istoric bogat pentru un studiu de detaliu al cazurilor istorice similare.

NOTE:

[1]. Ar trebui spus ceva şocant poate, anume că unii dintre sfinţii celor două (sau mai multe) grupări au ajuns chiar să se anatemizeze reciproc… Un astfel de exemplu este aici şi Sfântul Ignatie Xantopol, trăitor şi autor al unor sfaturi şi învăţături de trăire duhovnicească din Filocalie (!) Desigur că Dumnezeu a trecut peste slăbiciunile lor omeneşti, iar sfinţenia de netăgăduit le-a fost dovedită şi cinstită. Unii au apucat să se împace reunindu-se, alţii s-au reunit prin urmaşii lor, care i-au cinstit împreună cu şi în Sfânta Biserică pe toţi.

[2]. Biserica Orthodoxă Rusă şi-a obţinut independenţa prin şantaj: Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului a călătorit în 1589 în Ucraina şi Rusia pentru a strânge bani pentru Patriarhia sa ruinată. Ţarul Boris Gudunov l-a primit cu toate onorurile, însă totodată făcându-i cunoscut că dacă doreşte să mai vadă Constantinopolul, va trebui să acorde autocefalie Bisericii Moscovei, păstorită la acea vreme de Mitropolitul Iov (d. 1605). Pentru a sublinia această „sugestie”, Ţarul Boris l-a pus pe Patriarh sub un soi de arest la domiciliu…

A se citi şi:

Despre Mişcarea Colivaşilor: Sfântul Athanasie de Paros – Istorisire adevărată despre tulburările din Sfântul Munte Athos (I)

Despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti: Cum se manipulează informaţia în mediile pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste

Neo-athoniţii condamnă Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor

De asemenea, vă reamintim:

Din documentele Orthodoxiei Tradiţionaliste:

Scrisoarea Părintelui Savva Esfigmenitul

Anatema împotriva ecumenismului – Părintele Patric Ranson

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Pilda Sfântului Maxim Mărturisitorul

Sfântul Vasilie cel Mare şi Rezistenţa Ortodoxă

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’

Este oare astăzi suficientă denumirea de “ortodox”? de Arhiepiscopul Averchie de Jordanville

Ieroschimonah Arsenie Cotea: Nu primim să schimbăm Bisericescul nostru Calendar

BICIUL ÎMPLETIT împotriva noilor reformişti care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă de Schimonah Arsenie

Scrisoarea din temniţa bolşevică a Sfântului Patriarh Mucenic Tihon adresată tuturor Creştinilor

ADRESAREA ARHIMANDRITULUI ADRIANOS mărturisitor ortodox, fost părinte-duhovnic şi stareţ al mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai

Dialog cu un preot Adevărat Ortodox: Părintele Steven Allen

Ieromonahul Ioan Vasilevski – Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist

„Dragostea” oficialilor pentru tradiţionalişti: prigoana – ieri şi azi

Referitor la Biserica Orthodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR)

The Calendar Question de Părintele Vasilie Sakkas

Din ‘Chipuri duhovniceşti ale Rezistenţei‘:

Avva Avvacum Zilotul Desculţ – Mărturisitorul credinţei în Hristos

Părintele Ambrozie Fontrier şi Rezistenţa Ortodoxă în Franţa

Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei

Ancorat în Athos – Ieroschimonahul Theodosie de la Karulia

Ziloţi aghioriţi zugrăviţi în cartea prof. Constantine Cavarnos Ancoraţi în Dumnezeu

Bătrânul Ieronim Aghioritul din Creta, Părinte duhovnicesc

Cuviosul Părinte Ieronim de Eghina şi întoarcerea cadiului musulman

Cuviosul Mihail de la Valaam, apărător al Calendarului Patristic

REZISTENŢA VALAAMULUI – Întru cinstirea monahilor tradiţionalişti izgoniţi de la Valaam în 1926

Din ‘Minuni ce adeveresc Calendarul Patristic‘:

Arătarea Cinstitei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos în 1925 lângă Athena

Dumnezeu pedepseşte episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea faţă de Sfântul Spiridon

Prăznuirea Sfântului Prooroc Ilie (aluatul pâinii femeii necredincioase s-a preschimbat în piatră)

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, apărător al Calendarului Patristic

Din ‘False modele

Modernismul umanist al ieromonahului Nicodim Sachelarie

Mărturie personală despre mitropolitul Antonie Bloom

Carte împotriva teologiei moderniste: Părintele Patric Ranson ‘Doctrina neo-ortodocşilor despre dragoste’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: