TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

1987: Epistolia Misiunii Orthodoxe Franceze

Posted by traditiaortodoxa pe Iunie 10, 2013

Drapelul monahilor în rezistenţă de la Mănăstirea Esfigmenu şi al părinţilor ziloţiLa sfârşitul anului 1987, credincioşii Orthodocşi tradiţionalişti din Franţa aveau încă nădejdea că Biserica Rusă din Afara Graniţelor îşi va îndrepta până la urmă activităţile necanonice ce crescuseră la o cotă alarmantă în acea jurisdicţie. Ierarhul lor, Antonie de Geneva, a fost unul dintre episcopii ruşi ce erau lacşi în relaţiile cu jurisdicţiile ecumeniste, şi aceasta încă din timpul vieţii Sfântului Mitropolit Filaret. În 1986, odată cu trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Filaret, arhiepiscopul Antonie a emis un ukaz oficial în care a declarat că preoţii săi sunt liberi să slujească cu clerul nou-calendarist al jurisdicţiilor ecumeniste. Iar odată cu pastorala mitropolitului Vitalie de Naşterea Domnului din anul 1986, cele mai negre temeri ale Misiunii Orthodoxe Franceze s-au adeverit. Aceste temeri i-au fost adresate direct mitropolitului Vitalie în următoarea epistolă:

Paris

19 Martie / 1Aprilie 1987

Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vitalie

Întâistătătorul Soborului Arhieresc

al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor

Războiul este mai bun decât o pace care desparte de Dumnezeu

Sfântul Symeon Noul Theolog

Înaltpreasfinţite binecuvintează,

În timpul întâlnirii noastre din luna iunie a anului 1986 de la Mănăstirea Lesna, unde ne-aţi primit părinteşte şi aţi ascultat problemele noastre, ne-aţi cerut să avem răbdare până în vremea în care „vă veţi pune încălţările de mitropolit”, potrivit propriei voastre spuse. Am fost aşadar răbdători, rămânând tăcuţi, dar în loc de a vedea problemele noastre rezolvate, am descoperit cu mare uimire în pastorala voastră la Naşterea Domnului că tezele ecleziologice ale vlădicăi Antonie de Geneva sunt acum acceptate oficial de către Biserica Rusă din Afara Graniţelor. Nu mai întâlnim rigoarea mărturisirii voastre de credinţă şi aceasta ne întristează foarte mult.

Privitor la anatema aţi spus: „Am pronunţat anatema împotriva ecumenismului doar pentru fiii Bisericii noastre, dar prin acest act invităm, ca să spunem aşa, foarte smerit, dar ferm, blând dar hotărât, Bisericile locale să reflecteze.”

Suntem îngroziţi de această interpretare a anatemei, pe care n-am întâlnit-o nicăieri în Tradiţia Sfinţilor Părinţi, nici în cea a canoniştilor noştri. O anatema nu este o invitaţie la reflecţie, ci un blestem asupra unei false învăţături şi asupra celor ce o propovăduiesc – fiindcă nu există erezie fără eretici. Toate anatemele date de Părinţi şi de Soboare îi lovesc pe eretici şi ereziile acestora. Acum însă, potrivit teoriei vlădicăi Antonie de Geneva, pe care aţi îmbrăţişat-o în chip vădit, noi ne putem ruga cu cei ce se află în aceste erezii. Căci Bisericile oficiale, pe care acum le recunoaşteţi ca a alcătui Orthodoxia, sunt toate mădulare ale Consiliului Mondial al Bisericilor, ale cărui statute mărturisesc că nici o biserică anume nu poate susţine că deţine singură tot adevărul. Prin intrarea în Consiliul Mondial al Bisericilor ca membru organic [mădular], fiecare dintre jurisdicţiile ortodoxe oficiale s-a lepădat de Biserica Orthodoxă cea Una.

O anatemă fără eretic, se anulează aşadar pe sine şi ruşinează pe cei ce au dat-o.

În Pidalion, Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: cu omul cel ce [prin anatema] se va despărţi de Dumnezeu şi de Biserică şi va fi afierosit diavolului, nimeni să cuteze a se aduna şi a se împărtăşi împreună, ci încă toţi credincioşii se despart de dânsul.

Dumneavoastră înşivă, vara trecută, ne-aţi spus că ierarhii au ştiut foarte bine ce au făcut dând anatema şi că orice limitare a sensului acestei anateme a fost înlăturată. Aceasta este de asemenea ceea ce aţi afirmat şi în tâlcuirea anatemei pe care aţi publicat-o în 1984 când aţi spus că „Soarta duhovnicească a tuturor Bisericilor locale în Biserica Ortodoxă cea Una depinde de înţelegerea/acceptarea acestei anateme.”

Noua voastră interpretare a acestei înfricoşătoare anateme, în care vedem o erezie iar nu eretici, ne aminteşte de un desen satiric publicat cu câţiva ani în urmă într-un ziar grecesc, în care un episcop arunca anateme şi afurisanii ce ieşeau din gura lui în chip de mici păsări negre, însă neavând asupra cui să se ducă, se întorceau şi se aşezau asupra capului său.

Spunând că anatema nu este îndreptată către nimeni – şi prin aceasta că nu există eretici – aţi justificat pe de o parte împreună-slujirile cu celelalte Biserici oficiale pentru care vlădica Antonie al Genevei îşi dă binecuvântarea, şi care de altfel sunt săvârşite de el însuşi şi de preoţii din Europa Apuseană, iar pe de altă parte: nu vă temeţi că urmările acestei anateme se vor abate asupra noastră?

Aţi spus de asemenea că „dacă cineva din clerul nostru, din iconomie, a participat la o asemenea împreună-slujire…”. Însă după cum învaţă Sfântul Marcu al Efesului, în chestiunile de dogmă nu există iconomie, iar aici iconomia nu poate fi aplicată, deoarece clerul căruia vlădica Antonie îi permite să slujească „din iconomie” împreună cu clerul ecumenist, nu schimbă în nici un fel convingerile şi atitudinea [clerului ecumenist] acestuia. Ca urmare, mulţi dintre preoţi şi credincioşi sunt foarte tulburaţi, mai cu seamă cei ce cunosc scrierile pururea-pomenitului Mitropolit Filaret şi ale fostului arhiepiscop Vitalie al Canadei.

Mai pe scurt, prin împreună-slujirea cu clerul Bisericilor pe care chiar dumneavoastră le numiţi „oficiale”, vlădica Antonie cere în fapt recunoaşterea Bisericii noastre din partea acestora – Biserici ce toate ne consideră schismă şi socotesc Patriarhia Moscovei a fi Biserica Rusă canonică şi pe al său patriarh Pimen legitim. Prin aceasta, slăbim mărturisirea noastră de credinţă şi oferim justificare celor ce ne acuză că am fi doar o „schismă politică”.

Adusu-ne-am aminte de zilele cele de demult, precum spune Psalmistul, când citeam cu entuziasm scrierile Arhiepiscopului Canadei.

În epistolia voastră despre Calendar, scriaţi că Soborul a osândit, dimpreună cu erezia ecumenismului, prima manifestare a acesteia, schimbarea calendarului, ca „neavând nimic în comun cu dogmele Bisericii Universale.”

În raportul vostru din 1969, îi chemaţi pe membrii Bisericii noastre „să se elibereze de un anumit ecumenism scolastic ce a pătruns în gândirea noastră” şi aţi prevăzut că „Antihrist va prezida peste Naţiunile Unite şi Consiliul Mondial al Bisericilor, iar în duh va atrage la C.M.B.”

Într-un articol scris cu doi sau trei ani în urmă, scriaţi: „Biserica spune Sărutare nu-ţi voi da ca Iuda. Prin aceasta ne conştientizează că urmând unei mentalităţi neortodoxe, unei învăţături creştine decăzute, omul Îl trădează imediat pe Hristos, aşa cum a făcut Iuda, alăturându-se de îndată taberei vrăjmaşilor lui Dumnezeu.”

În sfârşit, în frumosul vostru articol „Apocalipsa vremii noastre”, citit înaintea Soborului Arhieresc, spuneaţi că vremurile diplomaţiei duhovniceşti au apus. „Noi trăim deja la începutul acelei epoci a marii alegeri … Când întrebarea despre credinţă va fi pusă, fiecare suflet omenesc va tremura, se va clătina din temelii şi va fi silit să facă alegerea de neevitat. Atunci nu va mai fi nici un loc de aşa-zisă neutralitate duhovnicească, nu va mai fi posibil să stai de-o parte, nu va mai fi posibil să fii vag duhovniceşte, să te ascunzi „ca să scapi”: totul va fi vânat, totul va fi scos din umbră, din locurile întunecoase, şi acesta va fi sfârşitul „diplomaţiei duhovniceşti”, a neutralităţii provizorii. Alegerea este simplă şi clară: Hristos sau belial.”

Aţi adăugat de asemenea: „Vom fi martorii unor schimbări uimitoare în oameni”. Astăzi, nu mai recunoaştem în mitropolitul Vitalie, pe arhiepiscopul Vitalie pe care l-am cunoscut, din pricina felului cum v-aţi „schimbat chipul duhovnicesc” – potrivit propriilor voastre cuvinte.

În dorinţa de a rămâne credincioşi înţelegerii patristice a anatemei şi iconomiei, asemeni propriei voastre interpretări de la început şi celei a pururea-pomenitului Mitropolit Filaret, noi înşine şi credincioşii noştri vă întrebăm:

Osândiţi circulara vlădicăi Antonie ce autorizează, cu binecuvântarea sa, împreună-slujirile cu nou-calendariştii şi ecumeniştii?

Nădăjduim, pentru folosul păcii sufletului şi conştiinţei noastre, la o clarificare din partea voastră. Continuăm să ne rugăm cu râvnă pentru Înaltpreasfinţia voastră şi să vă iubim aşa cum am făcut-o şi până acum. Vă sărutăm dreapta şi cerem arhiereasca voastră binecuvântare.

Arhimandrit Ambrozie [Fontrier]

Ieromonah Iosif [Calvezul]

Preot Patric [Ranson]

Neprimind nici un răspuns, Misiunea Orthodoxă Franceză a luat legătura cu diferitele Sinoade ale Creştinilor Orthodocşi Tradiţionalişti („vechi-calendarişti”) din Grecia, cercetându-le mai îndeaproape mărturisirea de credinţă, ecleziologia şi succesiunea apostolică. În luna decembrie a anului 1987, la un an după ce parohiile şi clerul grec din America de Nord au părăsit Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor din aceleaşi motive de credinţă, Misiunea Franceză a fost de asemenea primită în comuniune cu Sfântul Sinod al cărui întâistătător era Arhiepiscopul Auxentie.

A se citi şi:

Anatema (ROCOR) împotriva ereziei ecumenismului pronunţată în Duminica Biruinţei Ortodoxiei

Anatema împotriva ecumenismului – Părintele Patric Ranson

Referitor la Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: