TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

1992: Interviu cu Părintele Patric Ranson ‘Marea iubire constă în a spune Adevărul’

Posted by traditiaortodoxa pe August 22, 2014

~ † ~

În 1992, cu puţin înainte de trecerea la Domnul a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson, etnologul şi teologul român Costion Nicolescu lua un interviu părintelui la Paris. Interviul a fost publicat în suplimentul cultural al ziarului Cotidianul, Alfa şi Omega, ce apărea la acea vreme şi era editat de acelaşi autor.

Deşi un interviu de prezentare, acest material are aceiaşi acurateţe şi forţă ca orice izvodea inima şi mintea neostenitului Părinte Patric, aflate, fără putinţă de tăgadă, sub înrâurirea Sfântului Duh, temelia statorniciei sale în Adevăr.

Rămas până astăzi unul din materialele de referinţă cu privire la Orthodoxia Tradiţionalistă/Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (sau ‘vechi-calendaristă’) – despre care se auzea atunci pentru prima dată în spaţiul nostru românesc, se cuvenea, fără îndoială, a fi restituit tuturor celor interesaţi – umilă lucrare pe care redacţia noastră o săvârşeşte acum cu multă bucurie, cu ajutorul şi spre slava lui Dumnezeu.

Iată aşadar acest interviu, precedat de cuvintele autorului (în parte retraduse din limba franceză).

Părintele Patric Ranson

Părintele Patric

Un om uriaş de statură, cu o inimă de o rară bunătate şi generozitate, entuziast, elocvent, plin de însufleţire. Purta un fes preoţesc de felul celor ruseşti sau sârbeşti, coborât până pe sprâncene, dându-i un aer oarecum teribil, subliniindu-i scânteierea ochilor şi lăsând impresia că te afli în faţa unei forţe dezlănţuite, de nestăvilit. Fără fes, părea cu mult mai tânăr şi mai puţin dezlănţuit. Avea pregătire filosofică.

El este teologul Frăţiei, fiind bine pus la punct cu dogmele şi canoanele Bisericii, cu istoria ei, cu opera Sfinţilor Părinţi, dar şi cu cea a marilor teologi contemporani. Are darul rar de a descoperi şi a combate devierile dogmatice şi canonice, chiar atunci când ele se ascund sub exprimări sau gesturi aparent nevinovate.

Alfa şi Omega, №2, 24 decembrie 1992

Părintele Patric este unul dintre cugetele strălucite, vii, un străjer al teologiei ortodoxe contemporane. Întreaga sa viaţă şi-a dedicat-o, fără rezerve, Adevărului de Credinţă Ortodox. A-l da la o parte zicând că era un ‘stilist’, ar fi nu doar o greşeală, ci şi o impietate. Nu era preocupat de ‘stilul vechi’, ci de chestiunea adevărului dogmatic într-o lume ortodoxă care prea începe să relativizeze totul.

El a înţeles foarte bine şi a explicat tuturor celor ce voiau să-l asculte, că o dragoste adevărată nu poate exista fără mărturisirea deplină a Adevărului de Credinţă.

Alfa şi Omega, №4, 16 aprilie 1993

Păstrez şi astăzi, după aproape 10 ani, mireasma arzătoare a prieteniei sale vulcanice, revărsate cu inegalabilă generozitate asupra mea.

Riscul de a fi ortodox, Ed. Σοφία, Bucureşti 2002

 

– Marea iubire constă în a spune Adevărul –

Interviu cu Părintele Patric Ranson
realizat de Costion Nicolescu

 

Când şi cum a fost creată Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama ?

– Frăţia Ortodoxă a fost creată în anul 1983 şi revista sa teologică, Lumina Taborului, a apărut în anul următor. Eram câţiva ortodocşi francezi în diferite oraşe ale Franţei, unii cadre didactice universitare, alţii studenţi şi alţii având diferite profesiuni Toţi voiam să facem cunoscute teologia şi comorile vieţii ortodoxe în lumea Europei Occidentale, din ce în ce mai secătuită spiritual. Mai întâi am creat Centrul de Studii Teologice Sfântul Grigorie Palama, am ţinut conferinţe la Şcoala Normală Superioară din strada Ulm, ceea ce ne-a permis să constatăm confuzia contemporanilor noştri: de fapt, cei mai mulţi dintre catolicii şi protestanţii veniţi să asculte conferinţele noastre despre Ortodoxie nu ştiau nimic despre propria lor tradiţie. Trebuia deci să le explicăm mai întâi propria lor teologie, înainte de a le arăta prin ce anume ea se îndepărta de teologia revelată a Prorocilor, a Apostolilor, a Sfinţilor Părinţi, care este teologia Bisericii Ortodoxe.

Am vrea să spunem fraţilor noştri români în ce măsură s-au pierdut criteriile unei judecăţi sănătoase în Europa Occidentală. Cea mai mare parte a ideologiilor, doctrinelor politice şi filosofilor sunt uzate pentru că, la un moment dat, ele nu mai sunt capabile să ofere criterii care să le facă acceptabile. Profund convinşi că din vremurile apostolice numai Biserica Ortodoxă a lui Hristos este criteriul absolut, revelat, dumnezeiesc şi omenesc, atât pentru spiritualitate, cât şi pentru dogme, că singur Hristos oferă o soluţie tuturor problemelor omului, noi am vrut să spunem aceasta semenilor noştri şi am întemeiat Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama.

Cine sunt membrii acestei Frăţii ?

– Sunt primiţi toţi cei ce vor să lucreze pentru înmulţirea celor ce mărturisesc Ortodoxia. Noi suntem o asociaţie legală, spusă regulilor tuturor asociaţiilor culturale declarate din Franţa, dar pentru că totul trebuie să se facă prin împreună-lucrare între voinţa oamenilor cea a Domnului, am cerut de la bun început binecuvântarea părintelui nostru duhovnicesc, Arhimandritul Ambrozie, precum şi pe cea a episcopului nostru.

Părintele nostru duhovnicesc, părintele Ambrozie Fontrier, a fost sufletul Frăţiei noastre. Iar acum, după ce a adormit întru Domnul, ne sprijină încă prin rugăciunile sale. Părintele Ambrozie, născut la Smirna, în Asia Mică, a venit de foarte tânăr în Franţa cu familia sa, alungaţi fiind de turci, care-i masacrau pe creştini. Crescând, el a devenit conştient că vocaţia ortodocşilor exilaţi în Occident trebuia să fie aceea de a răspândi adevărata credinţă, înăbuşită de zece secole de diferite erezii. El a desăvârşit o operă neasemuită: slujitor al lui Dumnezeu, preot misionar, iconograf, traducător al Sfintelor Slujbe şi al Sfinţilor Părinţi, era un adevărat isihast, un teolog, un om al rugăciunii. El a întemeiat mai multe parohii în Franţa şi lui îi datorăm totul. Ceilalţi membri au venit în anii care au urmat, atraşi de lumina Ortodoxiei şi de dorinţa de a-L sluji pe Dumnezeu.

Care sunt ţelurile şi mijloacele de acţiune ale Frăţiei ?

– Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama s-a dedicat mai întâi editării de texte ortodoxe autentice. Desigur, existau deja colecţii ortodoxe la unii editori în Franţa, dar textele care apăreau erau marcate de filosofie. Mai ales de gândirea rusă din emigraţie, destul de modernistă în conţinutul ei ideologic şi adesea diferită de cea a Sfinţilor Părinţi. Părinţii n-au fost ”gânditori” ca Soloviov, Berdiaev, Bulgakov, Evdokimov etc… Ei au urcat Sinaiul duhovnicesc, au văzut slava lui Dumnezeu, aceşti oameni au scris tot ce este mai minunat şi au spus cu umilinţă: „Mai mare lucru este să te cureţi de păcate pentru Dumnezeu, decât sa vorbeşti despre Dumnezeu”. Mai întâi am publicat texte patristice şi vieţi ale sfinţilor în revista Lumina Taborului, precum şi într-o revistă a presei ortodoxe, pentru a-i informa pe ceilalţi ortodocşi din ţara noastră despre evenimentele ce privesc Biserica şi care, adesea, nu sunt menţionate în Occident. Presa ortodoxă din ţara noastră este ecumenistă, ascunzând ceea ce o deranjează: scandaluri şi confuzii provocate de ecumenism, schimbări de canoane şi regulamente apostolice şi patristice elementare… De fapt, în Biserica Ortodoxă, episcopii, preoţii nu formează un club. Nu a existat niciodată vreo castă clericală în tradiţia ortodoxă; credincioşii au dreptul de a şti şi datoria de a acţiona. Apoi, noi am publicat un mare număr de broşuri şi cărţi ortodoxe, pe care le-am împărţit în trei colecţii diferite: colecţia Vieţile Sfinţilor; colecţia Istoria şi Dogma Bisericii şi colecţia Învăţătură Duhovnicească. Acţiunea Frăţiei nu se limitează însă la editarea de cărţi. Noi organizăm conferinţe, unii membri zugrăvesc icoane etc…

Pentru ce aţi ales numele şi ocrotirea Sfântului Grigorie Palama ?

– În primul număr al Luminii Taborului am explicat pentru ce l-am ales pe Sfântul Grigorie Palama: „Preoţi sau mireni, profesori sau studenţi… am hotărât să întemeiem această revistă, Lumina Taborului, pentru a face cunoscută, în limba franceză, într-un chip precis şi autentic, teologia transmisă de către Proroci, Apostoli, Părinţi, Sinoade Ecumenice, teologia care este binele comun al oricărui creştin ce mărturiseşte în chip ortodox Crezul”. Din păcate, manevrele şi incertitudinile „dialogului ecumenic” mutilează sau limitează această teologie, după exigenţele momentului. Pentru aceasta, opera Sfântului Grigorie Palama, adeverită de Sinoadele din 1341, 1347 şi 1351 la Sfânta Sofia din Constantinopol, se impunea ca expresie perfectă a teologiei Sfinţilor Părinţi. De asemenea, Părinţii, care au rânduit totul cu înţelepciune pentru lămurirea şi învăţătura noastră în Hristos, au rânduit să prăznuim în a doua duminică din Postul Mare, la o săptămână după Duminica Ortodoxiei, pomenirea sfântului arhiepiscop al Tesalonicului, „luminător al Ortodoxiei, învăţător şi stâlp al Bisericii, frumuseţe monahicească, nebiruit atlet al teologiei, vestitor al slavei”. Opera Sfântului Grigorie este o recapitulare a operei Părinţilor.

Noul Teolog depăşeşte, de fapt, limitele impuse de circumstanţă ale ecumenismului, aşa precum lumina slavei necreate arătată pe Muntele Tabor transcende graţia creată şi artificială a scolasticii augustiniste şi tomiste, fondată pe aplicarea categoriilor platonice şi aristotelice la Sfânta Treime. „Orice îngrădire a theologiei este o îngrădire a Bisericii, singura care ne asigură în Hristos mântuirea şi biruinţa asupra morţii”. În rezumat, voi adăuga că alegerea Sfântului Grigorie Palama se impunea pentru două motive:

  1. Teolog al luminii necreate, Sfântul Grigorie Palama ne aminteşte că ţelul creştinismului nu este cultural sau intelectual, ci se află în câştigarea harului Sfântului Duh şi în transfigurarea, adică vederea slavei lui Dumnezeu, pe care, într-un chip fără de asemănare, o arată sfinţilor săi. Creştinismul nu este umanism, ci, să zicem, divino-umanism.
  1. Sfântul Grigorie Palama, pe care teologii scolastici din Occident l-au urât, a pus în încurcătură teologia speculativă, această scolastică ce a făcut ca Occidentul să se intereseze din ce în ce mai puţin de credinţă.

Întrucât noi ne manifestăm în Occident, am dorit să ne punem sub ocrotirea înaltei sale teologii, priimind binecuvântarea sa.

Frăţia voastră nu vrea, desigur, nicidecum să fie în afara Bisericii; sunteţi legaţi de Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia şi de întâistătătorul său, Arhiepiscopul Auxentie al Atenei. Aveţi un episcop în Franţa. Cine sunt „adevăraţii creştini ortodocşi” cunoscuţi şi sub numele de paleo-calendarişti sau apărători ai vechiului calendar ?

– „Vechi-calendariştii”, cum spuneţi dumneavoastră, au refuzat odată cu schimbarea calendarului, hotărârile Enciclicei din 1920, trimisă de Patriarhia din Constantinopol. Propunându-şi crearea unei societăţi a Bisericilor, după modelul Societăţii Naţiunilor – astăzi am spune O.N.U. – această enciclică pregătea un aggiomamento al Bisericii Ortodoxe, favorizând nu doar contactele, ci şi rugăciunile comune cu heterodocşii, în special cu anglicanii. Adoptarea calendarului gregorian era una dintre modalităţile de a favoriza apropierea. Era vorba, de fapt, de a impune, puţin câte puţin, ideea protestantă şi sincretistă a teoriei ramurilor în Biserica Ortodoxă: Biserica lui Hristos nu există nicăieri, Ortodoxia nu este decât o ramură a acesteia, printre multe altele. Această teorie a ramurilor este o erezie, deoarece ea neagă unicitatea Bisericii lui Hristos. Catolicismul, protestantismul, anglicanismul nu sunt ramuri ale Bisericii, ci grupuri sau secte care predică doctrine condamnate de Biserică. Nu e destul să afirmi că eşti ”Biserică”, ci trebuie să mărturiseşti Credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Iată pentru ce Synodikon-ul Ortodoxiei cuprinde formula: „Cum au văzut Prorocii, cum au propovăduit Apostolii, cum au dogmatisit Părinţii, cum a primit Biserica, tot astfel credem noi şi învăţăm pre alţii”.

Pe de altă parte, e drept şi de dorit să dialogăm cu adevărat, adică să mărturisim şi să proclamăm Credinţa Ortodoxă, lămurind pe cei ce aparţin altor confesiuni. Nu este posibil să relativizăm credinţa. Credinţa noastră nu se discută, ea se mărturiseşte. Ea nu este proprietatea noastră, ea ne-a fost revelată şi este absolută. Nici chiar episcopii nu au puterea de a modifica Credinţa, nici cu o iotă, ci trebuie să o apere şi să o păstreze. Este încă mai puţin posibil, dacă vrei să fii ortodox, să te rogi împreună cu heterodocşii şi să-i recunoşti ca preoţi şi episcopi ai Bisericii lui Hristos, deoarece ei s-au separat de aceasta prin falsele lor doctrine. Canoanele Apostolilor şi ale Sinoadelor interzic cu severitate rugăciunile în comun cu ereticii, şi asta pentru binele ereticilor înşişi. De fapt, marea iubire constă în a spune Adevărul. Cel ce se roagă împreună cu un eretic, în loc să-i spună adevărul, îl întăreşte în convingerea sa greşită. Iată pentru ce Canonul 10 Apostolic statorniceşte: „Dacă cineva se roagă cu cel afurisit, chiar şi într-o casă particulară, să fie afurisit”. Şi Canonul 46: „Poruncim ca un episcop sau un preot care ar accepta botezul eretic sau cuminecarea eretică să fie caterisit. Căci ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar ? Sau ce parte Credinciosului cu necredinciosul ?” De asemenea, când un episcop predică o falsă învăţătură, eşti obligat să-l părăseşti, înaintea oricărei hotărâri sinodale. De fapt, Canonul 15 al Sinodului Prim-Secund distinge cazul episcopului păcătos, pe care preotul nu are dreptul să-l părăsească până când nu a fost judecat de un superior sau de un sinod, şi cazul unui episcop eretic, pe care toţi trebuie să-l părăsească imediat. Căci un episcop ce nu propovăduieşte Predania (I Tim. 6, 20), ce nu învaţă pe oameni Adevărul, încetează de a fi episcop pentru a deveni un pseudoepiscop. El nu mai este păstor, ci lup.

În 1924, noul calendar a fost adoptat de Biserica din Grecia, fără consultare pan-ortodoxă, ca o aplicare la enciclica din 1920 şi contrar tradiţiei şi hotărârilor sinoadelor ţinute în secolul al XVI-lea sub Ieremia al II-lea al Constantinopolului. Iată pentru ce o mulţime de creştini au refuzat să modifice ritmul liturgic tradiţional al Bisericii şi au continuat să slujească după calendarul patristic. Statul i-a persecutat cu o mare violenţă, ca de altfel şi Biserica oficială, care a luat lăcaşurile lor de cult şi a cerut arestarea preoţilor paleo-calendarişti. Atunci a avut loc o mare minune la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, pe care aceşti creştini voiau să o prăznuiască la data tradiţională, ceea ce le-a fost interzis. Ei au trebuit atunci să se adune într-o bisericuţă situată pe un munte. Poliţia a primit ordin să îi împiedice fără cruţare de a-şi ţine slujba şi de a se ruga. Atunci s-a întâmplat că stelele s-au adunat pe cer în forma semnului Sfintei Cruci. Soldaţii veniţi să-i aresteze pe credincioşi s-au oprit înmărmuriţi şi unii dintre ei, văzând minunea au devenit monahi…

Cu toate acestea, după câtva timp au urmat alte prigoane împotriva celor ce păstrau vechiul calendar, care se organizaseră în mănăstiri, cu ierarhie proprie, în multe părţi ale Greciei.

Evoluţia bisericilor ortodoxe spre reformism şi modernism, politica ecumenistă ce a condus la proclamarea teoriei ramurilor în faţa întregii lumi au dat dreptate până la urmă acelor ”vechi calendarişti” ai începutului. Şi astăzi ei sunt cei mai consecvenţi în a refuza ecumenismul, rugăciunile în comun cu heterodocşii şi apartenenţa la Babelul Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Ei au acţionat respectând dogmele, canoanele, vieţile sfinţilor, care mărturisesc toate aceeaşi realitate: Sfânta şi cea Una Biserică a Unului Dumnezeu-Om, Hristos. Pentru că ei şi-au păstrat cu străşnicie Credinţa Ortodoxă, ne-am alipit de ei. Dacă ne-am afla în mişcarea ecumenistă, am fi total inconsecvenţi. Pe de o parte, am spune celor din preajma noastră: „Deveniţi ortodocşi, la noi e Adevărul şi Biserica !” şi, pe de altă parte, am săruta mâna episcopilor care fac rugăciuni şi slujbe împreună cu catolicii şi protestanţii, recunoscându-i ca mădulare ale Bisericii. Au existat în istoria îndepărtată a Bisericii semi-arieni, poate există astăzi şi semi-ecumenişti, dar n-au existat niciodată semi-ortodocşi.

Problema calendarului este atât de importantă prin ea însăşi ?

– Dacă ea nu este importantă, de ce s-a schimbat calendarul ? De ce s-a sfărâmat unitatea liturgică a Ortodoxiei ? Nimic nu autoriza bisericile locale să accepte şi să creeze prin aceasta o mare confuzie. La Paris, spre exemplu, la catedrala rusă, se află o biserică la parter care respectă vechiul calendar, şi o altă biserică jos, în criptă, care-l are pe cel nou. Când unii se pregătesc să cânte de Bobotează, ceilalţi cântă colinde de Crăciun. E absurd… Există şi criterii istorice şi ecleziastice de a refuza calendarul gregorian, deoarece el a fost osândit cu anatema de mai multe sinoade pan-ortodoxe, ţinute sub patriarhul Ieremia al II-lea, în secolul al XVI-lea. Apoi, calendarul gregorian, aşa cum îl aplică total biserica din Finlanda, contrazice hotărârile asupra datei Paştilor, luate de Sinodul de la Niceea. În fine, nu este posibil – repet – să separăm astăzi problema calendarului de cea a ecumenismului. Calendarul a fost schimbat numai pentru a uşura apropierea de neortodocşi, nicidecum pentru motive astronomice, ştiinţifice – căci până la urmă toate calendarele sunt false –, nici pentru motive de comoditate. Nimic nu ne interzice să avem un calendar civil pentru necesităţile vieţii cotidiene. Aşa cum Constantinopolul a fost cucerit în secolul al XV-lea printr-o poartă mică, lăsată deschisă în zidul cetăţii, putem spune astăzi că tocmai calendarul a fost mica poartă ce a permis forţelor oculte să pună mâna pe Patriarhia Constantinopolului. Se ştie astăzi cu certitudine că Meletie Metaxakis, care a hotărât schimbarea calendarului, şi patriarhul Atenagora, care a impus-o, aparţineau acestor forţe oculte.

De ce acest nume de „adevăraţi creştini ortodocşi” ? Nu vi se pare prea vanitos ?

– Nu mai mult decât acela de „ortodox”, care înseamnă a mărturisi şi a lăuda pre Domnul întru adevăr şi dreptate. În confuzia generală a anilor ’30, creştinii ortodocşi din Grecia au adăugat termenul gnisios, care înseamnă adevărat sau autentic, pentru a se distinge de alţii ce se numeau ”ortodocşi”, dar care îşi pierduseră dreapta credinţă. Este un mod de a ne recunoaşte. Toată lumea ştie că termenul de creştin nu mai este suficient pentru a arăta felul în care crezi. Există ”creştini” în America, unitarienii, care neagă Sfânta Treime. Or, astăzi avem ortodocşi care cred ceea ce cred protestanţii şi catolicii. Dar zelul pentru credinţă trebuie să însoţească dragostea nemărginită. Dragostea şi adevărul sunt inseparabile în creştinism, pentru că Hristos e Adevăr şi Iubire. Marea erezie modernă, cea a ecumenismului, bineînţeles, dar şi ceea ce se numeşte cu termenul general de „umanism”, vor să separe şi să opună dragostea adevărului. Asta ar însemna să-L împărţim pe Hristos. Sfântul Fotie spune cu dreptate că cea mai mare dovadă de dragoste este de a spune adevărul

Cum vedeţi unitatea Ortodoxiei în lume şi în Franţa ?

– Este adevărat că noi traversăm o criză la fel de gravă cum a fost arianismul sau iconoclasmul, poate chiar mai gravă. Dar soluţia este pretutindeni aceeaşi, ea se află în mărturisirea Credinţei Ortodoxe. Dacă noi ne sprijinim pe piatra care este Hristos, apoi pe Crez şi dacă ne străduim, pe cât ne stă în putere, să trăim întru Hristos ceea ce Sfinţii Părinţi ne-au transmis, atunci toate greutăţile se vor rezolva cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă politica, diplomaţia, oportunismul, interesul, erezia şi teoria ramurilor prevalează, va fi o ruptură definitivă între cei care rămân fideli credinţei Sfinţilor Părinţi şi cei care vor prefera chipul acestei lumi, ieşind astfel din Biserică.

noiembrie 1992

A se citi şi:

1994: ‘Noul catehism catolic contra credinţei Sfinţilor Părinţi’ la Ed. Deisis

1987: Epistolia Misiunii Orthodoxe Franceze

Declaraţia şi mărturisirea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi, februarie 1993

Wladimir Guettée – Despre autoritate în Biserica Ortodoxă

Imagini video inedite cu Părintele Patric Ranson

Părintele Patric Ranson, o viaţă în Adevăr

Părintele Patric Ranson – Însemnătatea înţelegerii Orthodoxe a purcederii Sfântului Duh. Despre Filioque

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: