TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Archive for the ‘Părintele Patric Ranson’ Category

1992: Interviu cu Părintele Patric Ranson ‘Marea iubire constă în a spune Adevărul’

Posted by traditiaortodoxa pe August 22, 2014

~ † ~

În 1992, cu puţin înainte de trecerea la Domnul a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson, etnologul şi teologul român Costion Nicolescu lua un interviu părintelui la Paris. Interviul a fost publicat în suplimentul cultural al ziarului Cotidianul, Alfa şi Omega, ce apărea la acea vreme şi era editat de acelaşi autor.

Deşi un interviu de prezentare, acest material are aceiaşi acurateţe şi forţă ca orice izvodea inima şi mintea neostenitului Părinte Patric, aflate, fără putinţă de tăgadă, sub înrâurirea Sfântului Duh, temelia statorniciei sale în Adevăr.

Rămas până astăzi unul din materialele de referinţă cu privire la Orthodoxia Tradiţionalistă/Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (sau ‘vechi-calendaristă’) – despre care se auzea atunci pentru prima dată în spaţiul nostru românesc, se cuvenea, fără îndoială, a fi restituit tuturor celor interesaţi – umilă lucrare pe care redacţia noastră o săvârşeşte acum cu multă bucurie, cu ajutorul şi spre slava lui Dumnezeu.

Iată aşadar acest interviu, precedat de cuvintele autorului (în parte retraduse din limba franceză).

Părintele Patric Ranson

Părintele Patric

Un om uriaş de statură, cu o inimă de o rară bunătate şi generozitate, entuziast, elocvent, plin de însufleţire. Purta un fes preoţesc de felul celor ruseşti sau sârbeşti, coborât până pe sprâncene, dându-i un aer oarecum teribil, subliniindu-i scânteierea ochilor şi lăsând impresia că te afli în faţa unei forţe dezlănţuite, de nestăvilit. Fără fes, părea cu mult mai tânăr şi mai puţin dezlănţuit. Avea pregătire filosofică.

El este teologul Frăţiei, fiind bine pus la punct cu dogmele şi canoanele Bisericii, cu istoria ei, cu opera Sfinţilor Părinţi, dar şi cu cea a marilor teologi contemporani. Are darul rar de a descoperi şi a combate devierile dogmatice şi canonice, chiar atunci când ele se ascund sub exprimări sau gesturi aparent nevinovate.

Alfa şi Omega, №2, 24 decembrie 1992

Părintele Patric este unul dintre cugetele strălucite, vii, un străjer al teologiei ortodoxe contemporane. Întreaga sa viaţă şi-a dedicat-o, fără rezerve, Adevărului de Credinţă Ortodox. A-l da la o parte zicând că era un ‘stilist’, ar fi nu doar o greşeală, ci şi o impietate. Nu era preocupat de ‘stilul vechi’, ci de chestiunea adevărului dogmatic într-o lume ortodoxă care prea începe să relativizeze totul.

El a înţeles foarte bine şi a explicat tuturor celor ce voiau să-l asculte, că o dragoste adevărată nu poate exista fără mărturisirea deplină a Adevărului de Credinţă.

Alfa şi Omega, №4, 16 aprilie 1993

Păstrez şi astăzi, după aproape 10 ani, mireasma arzătoare a prieteniei sale vulcanice, revărsate cu inegalabilă generozitate asupra mea.

Riscul de a fi ortodox, Ed. Σοφία, Bucureşti 2002

 

– Marea iubire constă în a spune Adevărul –

Interviu cu Părintele Patric Ranson
realizat de Costion Nicolescu

 

Când şi cum a fost creată Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama ?

– Frăţia Ortodoxă a fost creată în anul 1983 şi revista sa teologică, Lumina Taborului, a apărut în anul următor. Eram câţiva ortodocşi francezi în diferite oraşe ale Franţei, unii cadre didactice universitare, alţii studenţi şi alţii având diferite profesiuni Toţi voiam să facem cunoscute teologia şi comorile vieţii ortodoxe în lumea Europei Occidentale, din ce în ce mai secătuită spiritual. Mai întâi am creat Centrul de Studii Teologice Sfântul Grigorie Palama, am ţinut conferinţe la Şcoala Normală Superioară din strada Ulm, ceea ce ne-a permis să constatăm confuzia contemporanilor noştri: de fapt, cei mai mulţi dintre catolicii şi protestanţii veniţi să asculte conferinţele noastre despre Ortodoxie nu ştiau nimic despre propria lor tradiţie. Trebuia deci să le explicăm mai întâi propria lor teologie, înainte de a le arăta prin ce anume ea se îndepărta de teologia revelată a Prorocilor, a Apostolilor, a Sfinţilor Părinţi, care este teologia Bisericii Ortodoxe.

Am vrea să spunem fraţilor noştri români în ce măsură s-au pierdut criteriile unei judecăţi sănătoase în Europa Occidentală. Cea mai mare parte a ideologiilor, doctrinelor politice şi filosofilor sunt uzate pentru că, la un moment dat, ele nu mai sunt capabile să ofere criterii care să le facă acceptabile. Profund convinşi că din vremurile apostolice numai Biserica Ortodoxă a lui Hristos este criteriul absolut, revelat, dumnezeiesc şi omenesc, atât pentru spiritualitate, cât şi pentru dogme, că singur Hristos oferă o soluţie tuturor problemelor omului, noi am vrut să spunem aceasta semenilor noştri şi am întemeiat Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama.

Cine sunt membrii acestei Frăţii ?

Citește restul acestei intrări »

Posted in Apostazia oficială, Împotriva teologiei moderniste, Calendarul Ortodox al Părinţilor, Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Ecumenism, Franţa, Modernism, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Recuperări, Rezistenţa Ortodoxă, Schimbarea Calendarului, Umanism | Leave a Comment »

Eşarfa tămăduitoare a Părintelui Patric Ranson

Posted by traditiaortodoxa pe Decembrie 24, 2013

Astăzi 12 /25 decembrie, când Sfânta Biserică Orthodoxă prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, Tămăduitorul, credincioşii Orthodocşi tradiţionalişti săvârşesc şi pomenirea trecerii la Domnul în chip mucenicesc a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson şi a celor aflaţi atunci dimpreună cu dânsul: fiica sa cea mică Fotinia şi citeţul Mihail (Aubry).

Raportul expertizei oficiale a autorităţilor consemnează doar că automobilul în care se aflau cei trei a avut o defecţiune ciudată la frână…

O credincioasă tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) din Grecia, Maria Haritou, dă mărturie despre darul cu care Părintele Patric a fost învrednicit de Dumnezeu pentru râvna şi jertfa sa: ea a păstrat cu evlavie o bucată de pânză pe care Părintele o purta în jurul gâtului; cei aflaţi în suferinţă din pricina diferitelor boli ce se roagă cu evlavie şi se ating cu această pânză a Părintelui mucenic, se tămăduiesc! Maria Haritou înseşi s-a tămăduit, tot într-acest chip.

Iată şi câteva imagini video inedite înfăţişându-l pe Părintele Patric Ranson în 1990, cu doi ani înainte de trecerea sa la Domnul, închinându-se în cimitirul vechi din Sankt Petersburg, locul în care se găsesc mormintele multor ierarhi, preoţi, monahi şi mireni ai Bisericii de Catacombe, muceniciţi de comunişti, ca şi ale unor nebune pentru Hristos precum Sfânta Xenia de Sankt Petersburg.

Să avem parte de rugăciunile lui, Amin.

Alte amănunte despre aceste imagini la: Imagini video inedite cu Părintele Patric Ranson

A se citi şi:

Părintele Patric Ranson, o viaţă în Adevăr

Părintele Patric, aşa cum l-am cunoscut…

A se vedea şi: Chipuri duhovniceşti ale Rezistenţei Orthodoxe: Părintele Patric Ranson

Posted in Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Părintele Patric Ranson, Sinaxar, Video | 1 Comment »

Însemnătatea înţelegerii Orthodoxe a purcederii Sfântului Duh. Despre Filioque

Posted by traditiaortodoxa pe Mai 25, 2013

de Părintele PATRIC RANSON

Redacţia noastră are din nou bucuria de a vă oferi în traducere încă o lucrare a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson; este vorba despre un studiu de referinţă asupra ereziei filioque, care tratează şi relaţia strânsă a acesteia cu erezia ecumenismului, cea din urmă fiind o consecinţă firească a ereziei filioquiste.

Studiul a fost prezentat într-o conferinţă susţinută de Părintele Patric la Paris, în anul 1989 şi a apărut în publicaţia theologică şi misionară a Frăţiei Orthodoxe a Sfântului Grigorie Palama de la Paris, La Lumière du Thabor, № 24, din 1989.

Iată subtitlurile acestui studiu, pe care îl puteţi citi/descărca în format pdf, dând clic pe imaginea de mai jos.

I. Credinţa în Hristos şi apostazia de azi

II. Taina Sfintei Treimi, potrivit Sfinţilor Părinţi

III. Despre falsele trinităţi

IV. Augustin, inovatorul lui filioque

V. Metoda lui Augustin, filosofică, nu theologică

VI. Primul sens al lui filioque: confuzia dintre purcedere şi trimitere

VII. Texte falsificate

VIII. Opera lui Zernikaw

IX. Al II-lea sens al lui filioque: Sfântul Duh ca legătură de dragoste

X. Al III-lea sens al lui filioque: Persoanele sunt relaţii

XI. Dumnezeul abstract

XII. Ecumenismul şi filioque

XIII. Sfântul Marcu al Efesului şi ecumenismul

XIV. Canoanele Bisericii şi Dogmele Credinţei

XV. Turma mică

~ † ~

Alte scrieri ale Părintelui Patric Ranson traduse şi publicate pe saitul nostru:

Erau Părinţii “patristici”?

Anatema împotriva ecumenismului

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol

‘Doctrina neo-ortodocşilor despre dragoste’

Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei

A se vedea şi:

Chipuri duhovniceşti ale Rezistenţei: Părintele Patric Ranson

Posted in Apostazia oficială, Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Părintele Patric Ranson | 1 Comment »

Părintele Patric Ranson, o viaţă în Adevăr

Posted by traditiaortodoxa pe Ianuarie 25, 2012

Redacţia noastră vă oferă în cele ce urmează în traducere un portret bibliografic al Părintelui Patric Ranson, la 20 ani de la trecerea sa la Domnul şi a celor aflaţi atunci dimpreună cu dânsul: Fotinia, fiica în vârstă de 10 ani, şi citeţul Mihail Aubry, muceniciţi de vrăjmaşii Adevăratei Orthodoxii printr-un accident petrecut în condiţii suspecte (la expertiză s-a constatat că frâna automobilului în care se aflau avusese o defecţiune ciudată).

Fie ca Dumnezeu, Cel în Treime închinat şi slăvit, să ne ajute să continuăm lucrarea de a face cunoscută personalitatea remarcabilă şi opera Părintelui Patric – unul dintre theologii de seamă din spaţiul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi calendariste’) – în Duhul Adevărului, nu pentru nevrednicia noastră, ci întru slava lui Dumnezeu şi folosul celor ce voiesc a se mântui.

Lui Dumnezeu Slavă!

Redacţia

~ † ~

– PĂRINTELE PATRIC RANSON, O VIAŢĂ ÎN ADEVĂR –

 Slujirea se află în sufletul preotului

Sfânta Cuvioasă Fotinia

Părintele Patric Ranson

Părintele Patric Ranson

În vremurile noastre, atât de sărace sufleteşte, există totuşi oameni a căror autoritate duhovnicească, intelectuală şi morală se impune cu o putere de netăgăduit, încât îi răscolesc adânc pe cei ce nu sunt cu totul nevrednici de străfulgerarea lor.

Astfel a fost şi Părintele Patric Ranson, protopop al Bisericii Sfintei Treimi-Sfântului Nectarie din Paris, trecut la Domnul la vârsta de numai 35 de ani, lăsând în urma sa o însemnată operă. A trăit o singură viaţă, cea a lui Hristos, pe Care Îl purta întru el, precum cântă Biserica: Te avânţi afară din mormântul cel pecetluit, o, Hristoase Dumnezeule, Viaţa noastră

Părintele Patric s-a născut la 2 iulie 1957, la Saint Cloud, aproape de Paris, într-o familie franceză. După absolvirea studiilor de limbi clasice, care i-au prilejuit formarea unei vaste culturi generale, a fost primit în 1981 ca profesor asociat la Facultatea de Filozofie. Dar înclinaţiile sale lăuntrice îl orientau, încă de multă vreme, către o căutare a Absolutului şi a Adevărului pe care ştia că doar filosofia omenească nu i-o putea împlini.

O întâlnire avea să-i pecetluiască menirea, aceea a unui adevărat „bătrân”, Părintele nostru Ambrozie Fontrier, ieromonah orthodox născut în Smirna Capadochiei, dar ce-şi închinase viaţa mărturisirii Credinţei Orthodoxe în Franţa. Părintele Ambrozie, care de asemenea s-a mutat la Domnul la începutul lui 1992, este una dintre personalităţile duhovniceşti cele mai luminoase ale vremii noastre. Iconograf remarcabil şi theolog de mare înălţime, a fost mai întâi de toate monah şi ascet, care, deşi trăia la Paris, avea experienţa lăuntrică a rugăciunii şi a tainelor pe care Dumnezeu le descoperă inimii curăţite (vezi Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei).

Părintele Patric învăţă de la el theologia vie a Părinţilor Bisericii, dragostea pentru Evanghelie, mărturisită şi trăită în Biserica Orthodoxă Sobornicească, potrivit canoanelor şi dogmelor Apostolilor şi Sinoadelor.

Botezat de Părintele Ambrozie la Pogorârea Sfântului Duh la 18 iunie 1978, Părintele Patric a înfăptuit prin toată viaţa sa, acea poruncă a Părinţilor:

Dumnezeu cere trei lucruri de la cel ce a primit Sfântul Botez: De la suflet, cere dreapta credinţă, de la buze cere adevărul, iar de la trup înfrânare.

Precum fitilul unei candele se îmbibă de uleiul lămpii, aşa a sorbit el învăţătura Părintelui Ambrozie şi a făcut-o apoi să strălucească în numeroase lucrări. A fost fiul ascultător al Părintelui Ambrozie.

Începând de atunci, adică de când a primit Sfântul Botez, Părintele Patric a avut în inimă, pe de o parte, să facă cunoscută Credinţa Orthodoxă tuturor celor în care percepea vreo chemare sau vreo aşteptare, pe de altă parte, să răspândească cât mai mult posibil învăţătura Bătrânului său, care era o reflectare fidelă a creştinismului apostolic şi patristic în vremea noastră. Având prilejul să publice un mic articol în ziarul Le Quotidien de Paris, nr. 18-19 aprilie 1981, zi de Paşti după calendarul papist, Părintele Patric Ranson scria: [articolul poate fi citit aici]

După câteva luni de diaconat, a fost hirotonit preot pe 19 iulie 1983 în Biserica Sfintei Treimi-Sfântului Nectarie de la Paris. Din acel moment şi-a închinat toată viaţa mărturisirii „filosofiei orthodoxe a Adevărului”, potrivit expresiei marelui theolog sârb Iustin Popovici, ale cărui lucrări urma să le traducă şi publice mai târziu.

Lucrarea sa de păstorire a fost mare. A adus multe suflete la Hristos atât prin propovăduire – făcută cu timp şi fără timp, precum îndeamnă Apostolul – cât şi prin mărinimia sa fără margini. Spunea adesea:

Credinţa Orthodoxă nu este o doctrină abstractă, ci viaţa în Hristos, Adevărul nu este o idee, este o Persoană, cea a Dumnezeu-Omului, a Domnului Întrupat. Cunoaşterea Lui nu este intelectuală, ci depinde de măsura de curăţie a inimii. În cele din urmă, Biserica este Ierusalimul ale cărui părţi sunt strâns legate laolaltă: este cu neputinţă să separi dogma de cult, Liturghia de „teologia morală” etc.

El refuza astfel terminologia şi diviziunile pe care ecumeniştii le aplică Bisericii, după modelul ereziilor apusene.

Părintele Patric a lucrat ca un bun lucrător în via Domnului, slujind parohiile pe care le întemeiase Părintele Ambrozie şi contribuind el însuşi la întemeierea de noi parohii. Slujea astfel parohiile din Paris, Lyon, Toulouse, Dinan, pe măsura necesităţilor. A fost numit ca exarh pentru Europa de către Sfântul Sinod aflat sub omoforul Î.P.S. Auxentie al Atenei [Sinod Orthodox Tradiţionalist (‘vechi calendarist’ ‘florinit’) din Grecia], cu o misiune precisă: aceea de a găsi un episcop, pentru a ridica ‘Misiunea Franceză’ la rangul de Episcopie a Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei.

Totodată, conştient fiind de confuzia groaznică a numeroşi creştini orthodocşi din zilele noastre, care nu-şi regăsesc hrana duhovnicească a sufletului în diferitele jurisdicţii, şi de lipsa de cunoaştere a theologiei şi a istoriei Bisericii, Părintele Patric vedea cauza acestei decadenţe în primul rând în îndepărtarea creştinismului apusean de Tradiţia vie a Părinţilor îndumnezeiţi, drept dovadă stând teologia scolastică, precum şi afirmarea infailibilităţii papale [1].

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Franţa, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

Părintele Patric, aşa cum l-am cunoscut…

Posted by traditiaortodoxa pe Ianuarie 23, 2012

Sfinţii Părinţi învaţă că Dumnezeu cere trei lucruri de la cel ce a primit Sfântul Botez:

De la suflet, cere dreapta credinţă, de la buze cere adevărul, iar de la trup înfrânare.

† Părintele Patric Ranson

– Mărturii despre Părintele Patric Ranson –

Părintele Patric Ranson a trăit în întregime pentru Credinţa Orthodoxă. Fusese atât de dăruit încât ar fi putut deveni, potrivit expresiei convenţionale, cel mai mare scriitor al generaţiei sale. În loc de acea faimă sau de oricare alta, el a ales lumina lui Dumnezeu. Nu mai vorbea despre literatură şi prea puţin de politică; nu mai vorbea decât despre Hristos, nu pentru că-I rostea Numele, ci Îl mărturisea prin tot cuvântul său.

Cartea sa despre Richard Simon este poate cea mai însemnată pildă a lucrării sale intelectuale. Pentru cine este interesat de dezvoltarea unei gândiri creştine apusene în căutarea Adevărului, reprezintă un ansamblu de erudiţie şi de intuiţii geniale. Dar pe creştin trebuie să-l căutăm în ţesătura vieţii lui: Înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii sculaţi din morţi (Romani 6:13).

Gândirea sa extrem de iute, analitică şi sintetică totodată, geniul său, era în chip neîncetat luminat de dragostea pentru Biserică. Cu preţul sănătăţii sale, el s-a dăruit slujirii ei; el care era căsătorit, tată de familie, el însuşi provenit dintr-o familie ce avea nevoie de el.

Cu totul dăruit Bisericii, „lucra cu mâinile sale” ca să-şi întreţină familia şi să vină în ajutor şi altora, împlinindu-şi totodată şi „meseria” de profesor, apoi de cercetător, amintindu-şi în fiece moment că înainte de toate era preotul lui Iisus Hristos. Astfel, noul pescar din Galileea, pe oriunde trecea, arunca năvodul evanghelic ori de câte ori i se ivea prilejul. Dumnezeu îi dăruise această limpezime de a discerne sufletele pe care le putea aduce la Hristos, căci meseria îl obliga să întâlnească multe feluri de oameni şi prin urmare, trebuia să fie prevăzător.

Indiferent de credinţa sau necredinţa lor, el îi deosebea pe cei ce iubeau adevărul, simplitatea, şi acelora Îl descoperea pe Cel Căruia Îi slujea. Cât despre ceilalţi, glumea pe seama lor, neluându-i în serios, căci nu putea să-i urască. Părintele Patric îşi trăia zi de zi, chiar şi când glumea, condiţia şi starea lui duhovnicească de credincios. Neobosit, el dezbătea cu toţi cei ce doreau să dezbată, răspundea tuturor celor ce-l chestionau. Dădea seama de tot ceea ce ştia, nu se ruşina de Evanghelie.

A mărturisit Credinţa Orthodoxă în fiecare clipă a existenţei sale strălucitoare. Iar strălucirea sa cu totul deosebită a stârnit, cum era şi de aşteptat, reacţii contradictorii… Cei ce-l atacau în credinţă îl răneau întotdeauna; „Biserica este coloana lui vertebrală” spunea părintele său duhovnic, Arhimandritul Ambrozie Fontrier. Şi poate că era firesc, căci cei ce l-au cunoscut mărturisesc că nu l-au văzut nicicând făcând nici cel mai mic compromis.

Pe cât era de ferm în apărarea Orthodoxiei, pe atât era de binevoitor şi atent în relaţiile personale. Generozitatea lui era deosebită şi deosebită era şi alăturarea unui asemenea caracter cu o gândire atât de profundă. Avea o putere şi o energie care cu anii deveniseră mai blânde, căci se ostenea mult, nu se cruţa niciodată. Zi şi noapte el se făcea „tuturor toate”. Viaţa îi era scăldată în lumina lui Hristos.

Fie să avem parte de rugăciunile lui!

Laurence de Roux, Elie Vidal

~ † ~

Părintele Patric, aşa cum l-am cunoscut…

Presvitera Elena

Părintele Patric şi Părintele Ambrozie ne-au învăţat că în ce priveşte credinţa, nu există compromis, nici relativism.

Adevărul există, nu este ceva abstract, o construcţie filosofică inaccesibilă, nici „une vue de l’esprit”, o reprezentare abstractă a minţii omeneşti, ci este persoana lui Hristos în care ne îmbrăcăm prin Sfântul Botez dăruit de Biserică. Prin întreita afundare ne îngropăm cu Hristos în mormânt şi prin ridicarea din apă înviem împreună cu El.

Părinte Patric, dimpreună cu Părintele Ambrozie jertfea pentru toţi ce-i ce-L căutau pe Domnul ceasuri întregi ca să le propovăduiască Adevărul, iar asta mereu, cu cea mai mare umilinţă şi smerenie.

Mai bine să ne curăţim pentru Dumnezeu decât să vorbim despre Dumnezeu, spunea Părintele Patric, amintind de Părinţii Bisericii, pe care-i cita mereu.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Franţa, Părintele Patric Ranson, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

Carte împotriva teologiei moderniste: Părintele Patric Ranson ‘Doctrina neo-ortodocşilor despre dragoste’

Posted by traditiaortodoxa pe Iunie 21, 2011

Redacţia noastră are din nou bucuria de a vă oferi una dintre cărţile de referinţă pentru înţelegerea diferenţei dintre teologia Ortodoxă tradiţionalistă şi pseudo-teologia modernistă, cea din urmă fiind o filosofie umanistă cu elemente teologice.

Nu întâmplător, şcolile teologice ale Bisericilor oficiale sunt infestate de această pseudo-teologie modernistă ce serveşte de minune implementării – ca să folosim un termen „din peisaj” – ereziei ecumenismului în minţile tinerilor dornici să se apropie de Ortodoxie. Astfel, acestora li se serveşte un surogat, o contrafacere în adevăratul sens al cuvântului.

Una dintre faţetele pseudo-teologiei moderniste este şi curentul neo-ortodox. Acesta este mai puternic decât orice altă erezie, pentru că are o aparenţă de Ortodoxie. Deşi unii dintre adepţii acestuia nu susţin făţiş ecumenismul, se vădeşte că neo-ortodoxia este un produs subtil al ereziei ecumenismului care acţionează viclean prin atacul dinlăuntru al dogmei şi al valorilor ortodoxe.

Se porneşte de la subminarea dogmei despre chipul lui Dumnezeu din om, învăţătură cu implicaţii adânci în antropologia ortodoxă, centrată pe întruparea lui Hristos, jertfa Sa pe cruce, moartea şi Învierea Sa, prin care firea omenească a fost restaurată. Prin moartea şi învierea lui Hristos, omul a redobândit posibilitatea de a-şi căpăta şi asemănarea cu Dumnezeu, a chipului schimonosit de păcate. Redobândirea asemănării, adică îndumnezeirea, este încununarea împreună-lucrării dintre harul Duhului Sfânt şi nevoinţa omului într-o viaţă de post, rugăciune şi înfrânare.

„Neo-ortodocşii” înţelegând prin chipul lui Dumnezeu din om androginitatea acestuia şi susţinând că restaurarea chipului se face prin împreunarea trupească dintre bărbat şi femeie (!), atacă şi batjocoresc însuşi sensul întrupării lui Hristos! Această „teologie a erosului”, o adevărată hulă împotriva Duhului Sfânt, potrivnică duhului Scripturii şi al Sfinţilor Părinţi, deşi modernistă, îşi are rădăcinile în tradiţii vechi, inspirându-se direct din păgânismul greco-roman, gnosticism şi cabala, după cum vom putea înţelege citind cartea.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Apostazia oficială, Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Erezii contemporane, Părintele Patric Ranson, Recuperări | 1 Comment »

Cuvânt de Florii al Părintelui Patric Ranson

Posted by traditiaortodoxa pe Aprilie 4, 2011

Este de fapt o mărturisire de credinţă a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson, făcută sub forma unui articol pe care a reuşit să-l publice în ziarul Le Quotidien du Paris din 18-19 aprilie 1981 (calendar civil).

~ † ~

Bucuria Sfintelor Paşti se apropie pentru ortodocşi, iar astăzi sunt Floriile, Intrarea în Ierusalim a lui Hristos, Împăratul întregii făpturi, călare pe un mânz de asină. Este sărbătoarea copiilor, căci numai ei L-au recunoscut în ziua aceea, este praznicul Bisericii care pregăteşte Săptămâna Mare în care este recapitulată întreaga istorie a omenirii până la Învierea lui Hristos. Peste o săptămână va fi aşadar sărbătoarea libertăţii noastre restaurate de Hristos, Care dăruieşte omului mântuirea; mântuirea, iar nu o viziune asupra lumii, un punct de vedere intelectual sau cultural despre lume.

Iar dacă dragostea cuprinde întreaga lume în ziua Sfintelor Paşti, dacă dragostea desăvârşită, întreagă, a devenit o realitate prin taina Întrupării, dacă dragostea a devenit posibilă de vreme ce este întemeiată pe mărturisirea ‘cea mai dreaptă’ a lui Hristos, cei ce nu cunosc Credinţa Orthodoxă nu înţeleg respingerea foarte categorică a papismului, diferenţa de calendar, credincioşia faţă de Sinoade şi de Părinţi.

Hristos cu sabie, dedesubt imagini de la prăbuşirea Concord din 2000

Totuşi Orthodoxia poate fi definită ca Evanghelia completă, transmiterea exactă a întregii învăţături de credinţă lăsată de Hristos apostolilor, mărturisită de mucenici, de Părinţii Bisericii, de sfinţi şi întărită de Sinoadele Ecumenice. „Ultimul” dintre aceste Sinoade, la care a fost definită întreaga credinţă Creştină, cel de la Constantinopol din 879, care îi reunea pe papa Ioan al VIII-lea şi pe Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, a mărturisit că numai Hristos este infailibil, că nici un om, episcop sau papă, nu poate deţine vreun primat în Biserică. Or nici Al Şaptelea Sinod Ecumenic, care apăra icoanele, nici acest Sinod de la Constantinopol nu au fost primite în Apus, unde o credinţă întemeiată pe o cultură, pe o filozofie – cea a lui Aristotel, interpretată de Toma de Aquino, şi cea a lui Platon – iar nu pe Evanghelie şi pe Părinţi, a înlocuit credinţa Apostolilor.

Cu timpul, a triumfat nu numai infailibilitatea papală, ci şi cea a omului european, a civilizaţiei sale, a tehnicii sale, în care papalitatea actuală – care binecuvântează navete spaţiale şi pune pe coperta evangheliilor în format mic fotografii cu avionul Concord – se recunoaşte perfect.

Orthodoxia respinge cele două infailibilităţi – cea papală şi cea a omului european – şi puterea aparentă ce rezultă din ele. Precum adevăraţii orthodocşi greci şi ziloţii din Muntele Athos, tot astfel şi Sinodul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor[1] a păzit Calendarul Părinţilor săi, ca pe patria sa autentică, neprimind timpul acestei „Pieţe Comune a religiei”, adică vremea unei lumi ce nu mai este creştină, ci „post-creştină”, căci nu-L pune pe primul loc pe Hristos, ci pe şefii de stat şi pe Ioan Paul al II-lea – unul dintre ei – şi pe marii sportivi sau actori.

Trăim într-o Europă ce a primit ispita pe care a respins-o Hristos în pustie, aceea a stăpânirii tuturor popoarelor, dispreţuindu-i pe cei ce au trăit Evanghelia în veacul nostru în chip desăvârşit: Sfântul Nectarie al Eghinei, Părinţelul Nicolae Planas sau Arhiepiscopul Ioann Maximovici care propovăduia în plin Paris.

Omul nu se poate îndumnezei prin firea sa sau prin forţele proprii; ci prin harul lui Dumnezeu el poate deveni din nou asemenea pescarilor din Galileea, care au trăit Fericirile. Numai păzind învăţătura de credinţă neştirbită, orthodocşii vor putea cânta cu bucurie săptămâna viitoare troparul Sfintelor Paşti:

Hristos a înviat din morţi

Cu moartea pre moarte călcând

Şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le

Părintele Patric Ranson

NOTĂ:

[1]. Din păcate mărturisirea de credinţă a ROCOR avea să cadă după trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Filaret şi a celor din generaţia sa. Această schimbare a determinat ‘Misiunea Franceză’ – adică Frăţia Sfântului Grigorie Palama din Paris, condusă de pururea-pomeniţii Părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson – să treacă sub omoforul Î.P.S. Auxentie, întâistătătorul sinodului Bisericii Adevărat Orthodoxe (tradiţionaliste sau ‘vechi-calendariste’) a Greciei, în anul 1987.

Posted in Cuvinte Duhovniceşti pentru aceste vremuri din urmă, Franţa, Părintele Patric Ranson, Recuperări, Rezistenţa Ortodoxă, Sinaxar | Leave a Comment »

Erau Părinţii „patristici”?

Posted by traditiaortodoxa pe Iulie 28, 2010

Icoana Sfinţilor Părinţi de la Soborul I A-Toată-Lumea

de Părintele Patric Ranson

Termenul de „patristic” este folosit pentru a desemna ceea ce face trimitere la Părinţii Bisericii, la vremea lor, la autoritatea sau chiar la duhul lor. Nimic mai de dorit ca această referinţă, pe marginea căreia un Părinte ca Iustin Popovici remarca în prefaţa lucrării sale, Filosofia Orthodoxă a Adevărului: «Sfântul Ioan Damaschinul a stabilit odată pentru totdeauna principiul călăuzitor pentru dogmatistul ortodox, atunci când a amintit de propria lui menire, în introducerea la sistemul său dogmatic, Expunerea pe scurt a credinţei ortodoxe: „Nu vreau să spun nimic de la mine însumi, vreau doar să arăt pe scurt ceea ce au spus înţelepţii lui Dumnezeu”» (Philosophie Orthodoxe de la Vérité (Filosofia Orthodoxă a Adevărului), Ed. l’Age d’Homme, Lausanne, 1992, p. 49).

Din păcate, referirile la Părinţii Bisericii nu implică întotdeauna aceeaşi smerenie faţă de vistieria credinţei, pe care Părinţii au redat-o în chipul cel mai potrivit, după prooroci şi Apostoli, sub călăuzirea Sfântului Duh. Acest termen de „patristic”, adesea greşit întrebuinţat, sfârşeşte prin a desemna o limitare – în timp şi spaţiu – şi o exterioritate care reduc învăţătura şi propovăduirea Apostolilor şi a Părinţilor la un corp de doctrine sau de texte pe care specialistul le analizează şi le disecă fără sfârşit, pornind de la alte metode decât cele ale Părinţilor.

Astfel s-au introdus o mulţime de confuzii şi am ajuns să numim „patristici” pe autorii care i-au citit pe Părinţi, care-i citează într-un mod abstract sau istoric, dar care nu trăiesc şi nu practică ceea ce Părinţii ne îndemnau stăruitor. Tocmai de aceea, când studia în Les Voies de la Théologie Russe (Căile Teologiei Ruse) îndepărtarea de izvoarele patristice, treptată şi tragică, a Rusiei secolelor XVI, XVII, XVIII, Părintele Gheorghe Florovski se referea întâi de toate la lupta duhovnicească, la podvig [1] împotriva celor trei vrăjmaşi neîmpăcaţi ai omului, dar care au fost biruiţi de Dumnezeu-Omul, şi care sunt: diavolul, păcatul şi moartea:

„Înrâurirea nesecată a tradiţiei patristice asupra teologiei reiese şi mai bine încă din aceea că teologia era pentru Sfinţii Părinţi un lucru vital, o căutare duhovnicească (podvig), o mărturisire de credinţă, răspunsul ziditor la întrebări vii. Cărţile Bătrânilor erau întotdeauna insuflate de acest duh ziditor.”

Societatea, cultura, Biserica Părinţilor nu învaţă că morala, cultura, practicarea poruncilor ar fi ţelul, finalitatea vieţii creştine; ci că ţelul este vederea lui Dumnezeu, a slavei necreate a lui Dumnezeu Care a lucrat în prooroci, în Apostoli – cei ce au primit acest dar în toată plinătatea ce-i stă omului în putere să o primească – şi în sfinţi care, din generaţie în generaţie, prin curăţire şi luminare dumnezeiască s-au învrednicit de a se urca pe Sinaiul duhovnicesc şi de a se uni astfel cu Dumnezeu.

Sinodiconul Orthodoxiei este astfel carta adevăratei patristici care spune: „Cum au grăit Proorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au predanisit Dascălii, cum a crezut lumea, cum a luminat Harul, cum a descoperit Adevărul, cum a pierit minciuna şi s-a arătat Înţelepciunea, cum a binevoit Hristos biruinţa. Astfel credem, astfel glăsuim, astfel propovăduim” Este vorba deci de o aceeaşi experienţă. Părinţii au dogmatisit ceea ce ei au văzut şi au atins duhovniceşte: pe Mântuitorul, pe Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu. Proorocii L-au văzut asarkos, neîntrupat, înainte de Întruparea Sa; Apostolii şi sfinţii L-au văzut în Trup, când El şi-a însuşit Trupul din pântecele Fecioarei.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Părintele Patric Ranson, Synodiconul Orthodoxiei | 1 Comment »

Anatema împotriva ecumenismului – Părintele Patric Ranson

Posted by traditiaortodoxa pe Iulie 1, 2010

fragment din editorialul Credinţa Orthodoxă ce a întărit lumea, introducere la un studiu despre Sinodiconul Ortodoxiei

Redacţia noastră, traditiaortodoxa.wordpress.com, mulţumeşte încă odată Preasfinţitului Filaret al Franţei (Biserica Orthodoxă Tradiţionalistă (vechi-calendaristă) a Greciei de sub omoforul Î.P.S. Macarie al Petrei) pentru dragostea cu care ne-a oferit dreptul şi binecuvântarea sa pentru a traduce şi publica în limba Română lucrările pururea-pomeniţilor părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson şi ale Frăţiei Sfântului Grigorie Palama din Paris

Preasfinţitul Filaret al Franţei, în 1990 arhimandrit, este unul dintre autorii cărţii Noul catehism catolic împotriva credinţei Sfinţilor Părinţi, dimpreună cu Părintele Patric Ranson şi episcopul Fotie, carte ce a fost publicată şi în România.

~ † ~

Părintele Patric Ranson (1957-1992), Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR

Fără a fi un catalog exhaustiv al tuturor controverselor, Sinodiconul Ortodoxiei cuprinde marile definiţii doctrinale care conturează poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de imaginaţiile omeneşti şi erezii. Credinţa în Hristos nu este un catalog de învăţături pe care am putea să le opunem alteia. De fapt, nu în raţionament putem înţelege Tainele, ca cea a Euharistiei, ci în rugăciunea Bisericii.

Împotriva acestei realităţi care „nu este din lumea aceasta”, acestui organism dumnezeiesc-omenesc, Biserica, Trupul lui Hristos, s-au înălţat doctrine care atacau un punct sau un altul. De aceea distingem diferite perioade în istoria Bisericii: perioada hristologică (secolele I-VIII), perioada pnevmatologică (din secolul XV până în zilele noastre). Totuşi astăzi un fenomen nou apare sub numele ecumenismului. Este vorba de o mişcare ce ţinteşte unirea confesiunilor aşa-zis creştine (ecumenismul restrâns), chiar unirea tuturor religiilor (ecumenismul extins).

Ecumenismul afectează Biserica însăşi, în întregime, în realitatea sa dumnezeiesc-omenească. El o lasă să subziste ca instituţie omenească, administrativă, filantropică, socială, ecologică; dar nu o doreşte ca Trup al lui Hristos, unic laborator al mântuirii oamenilor. Părintele Ambrozie Fontrier (1917-1992) scria: „Ecumenismul nu este propriu-zis o erezie, nici o pan-erezie, ci ceva mai rău: este negarea existenţei concrete şi istorice a Bisericii… Ereziile erau vrăjmaşi declaraţi ai Bisericii, de aceea Biserica a putut să le combată şi să le biruiască. Ecumenismul, care lucrează în chip viclean, nu atacă direct dogma, nici nu vrea să o denatureze sau să o altereze, el o ignoră şi trece dincolo de ea. Pentru Ecumenism nici o Biserică nu deţine Adevărul ea singură, ci toate au frânturi de Adevăr, de aceea a izbutit să facă ereziile să treacă drept Biserică sau confesiuni creştine, ca ramurile unui singur trunchi, după faimoasa sa teorie.” [1]

Naşterea ecumenismului modern este legată de eforturile prezelitiste protestante, dar în lumea ortodoxă, el a fost definit de Patriarhatul de Constantinopol care, în Enciclica sa din 1920, numea pentru prima dată „împreună-moştenitoare” în Hristos diferitele „biserici” heterodoxe şi preconiza, în afară de schimbarea calendarului şi de alte mijloace de apropiere concretă, conservarea riturilor şi obiceiurilor proprii fiecăruia în parte. Ecumenismul se sprijină astfel pe două principii:

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Despre Anatema, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR, Synodiconul Orthodoxiei | 1 Comment »

Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei

Posted by traditiaortodoxa pe Aprilie 18, 2010

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta traducerea în limba Română a vieţii celui ce pe drept cuvânt a fost numit „noul apostol al Franţei”, Părintele Ambrozie Fontrier, scrisă de ucenicul său, Părintele Patric Ranson (intitulată iniţial Părintele Ambrozie Fontrier, un chip apostolesc).

Descărcaţi cartea dând clic pe imagine (.pdf)

Cuprins:

Citește restul acestei intrări »

Posted in Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Ecleziologie, Filetism, Franţa, Predania Orthodoxiei, Părintele Ambrozie Fontrier, Părintele Patric Ranson, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’

Posted by traditiaortodoxa pe Martie 23, 2010

Câţiva dintre părinţii ziloţi aghioriţi vestiţi: Ieronim Aghioritul, Ioachim Aghioritul, Avvacum Zilotul Desculţ, Nicodim de la Karulia (care ţine în mână craniul duhovnicului său, eruditul isihast zilot Theodosie de la Karulia), Ieroschimonahul Arsenie Cottea, Savva de la Esfigmenu. Din păcate nu s-au păstrat fotografii ale altor părinţi ziloţi aghioriţi renumiţi, precum Calinic Isihastul – considerat a fi probabil ultimul părinte neptic, sau Isaac de la Dyonisiu.

~ † ~

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta traducerea cărţii Părintelui Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’, editată la Paris de Frăţia Orthodoxă a Sfântului Grigorie Palama, în anul 1992.

Scrisă la începutul anilor ’90, în contextul perioadei în care presa internaţională vorbea de violarea drepturilor omului în Europa de Est, dar în acelaşi timp trecea sub tăcere acelaşi fel de încălcări petrecute în ţările Occidentului şi cele din sfera de influenţă a acestuia, cartea îşi păstrează actualitatea mai ales prin informaţiile la care ortodoxul român sincer căutător nu a avut acces din pricina cenzurii oficiale bisericeşti, dezvăluindu-ne procesul de decădere a Muntelui Athos, început de aproape un secol. Astăzi, Athosul oficial, având o ortodoxie de faţadă şi transformat într-un soi de muzeu al monahismului, ne demonstrează că Proorociile Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir despre decăderea Sfântului Munte (pe care redacţia noastră vi le va oferi de asemenea) au ajuns foarte actuale.

Pornind de la prigonirea monahilor din Schitul Sfântului Prooroc Ilie, petrecută în 1992, când monahii au fost alungaţi din Athos de forţele de poliţie la cererea Patriarhiei de Constantinopol, autorul acestei cărţi, Părintele Patric Ranson, ucenic al Părinelui Arhimandrit Ambrozie Fontrier – numit pe drept cuvânt Nou Apostol al Franţei, dezbate chestiunea prigonirii tradiţionaliştilor în trei capitole. Mai întâi analizează faptele punându-le în legătură cu alte exemple de prigoană din Muntele Athos. Apoi rezumă o carte a monahului Maxim din Marea Lavră, comemoraţionist, dar care a denunţat public încălcările ce se petrec în Athos asupra ziloţilor – fapt în urma căruia a ajuns să fie el însuşi exilat… În cele din urmă, Părintele Patric analizează problema din punct de vedere ecleziologic şi patristic, al Tradiţiei Ortodoxe.

Prin prigoana pe care Ortodoxia oficială a dezlănţuit-o încă de acum aproape un secol asupra mărturisitorilor Adevăratei Orthodoxii, aceasta se face călcătoare atât a legilor de drept elementar cât şi – cu mult mai important decât primele – a Sfintei Predanii a Bisericii Orthodoxe. După cum vom vedea, tocmai pe această Predanie se întemeiază poziţia şi atitudinea ziloţilor aghioriţi de îngrădire faţă de ierarhii apostaţi şi de rezistenţă şi de luptă duhovnicească împotriva apostaziei Patriarhiei de Constantinopol şi împotriva politicii eretice a Bisericilor oficiale aflate în comuniune cu aceasta, adică a ceea ce îndeobşte poartă numele de „Ortodoxie oficială”.

Ar mai fi poate de adăugat că pururea-pomenitul Părinte Patric Ranson a trecut la Domnul în 1992, împreună cu fiica sa cea mică, Fotinia, şi cu citeţul Mihail, în urma unui accident al automobilului cu care se aflau în pelerinaj în Grecia – circumstanţele acestui accident rămânând până astăzi învăluite în mister…

Mulţumim celor ce au mijlocit ca această lucrare de importanţă deosebită să poată fi tradusă şi în Româneşte. Dumnezeu să-i întărească pe calea cea foarte anevoioasă a mărturisirii Adevăratei Orthodoxii, atât de greu încercată pretutindenea, iar Părinţilor Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson veşnică pomenire!

Redacţia

Părintele Patric Ranson 'Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol'Descărcaţi cartea dând clic pe imaginea coperţii

Posted in Apostazia oficială, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Necenzurate, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Recuperări, Rezistenţa Ortodoxă, Sfântul Munte Athos | 6 Comments »

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Posted by traditiaortodoxa pe Ianuarie 25, 2010

de Părintele Patric Ranson

Atenagor pseudo-patriarhul ecumenist al Constantinopolului mânat de dracul masoneriei, aflat în afara corabiei Sfintei Bisericii al lui Hristos dimpreună cu fraţii lui întru erezie, Eutihie şi papa, luptându-o pe aceasta.

Atenagor pseudo-patriarhul ecumenist al Constantinopolului mânat de dracul masoneriei, aflat în afara corabiei Bisericii lui Hristos dimpreună cu fraţii lui întru erezie, Eutihie şi papa, luptându-o pe aceasta.

Pentru a răspunde la această întrebare, unul dintre prietenii noştri ne-a sfătuit să începem prin a deschide Vieţile Sfinţilor. Dacă Patriarhia de Constantinopol este criteriul Ortodoxiei, ar trebui să existe numeroase mărturii în acest sens în enciclopedia vie a Tradiţiei şi a Credinţei Ortodoxe, adică Sinaxarele.

Am găsit, dimpotrivă, în aceste Sinaxare, mărturia potrivit căreia criteriul adevărului revelat este credinţa ortodoxă, corectitudinea ei, şi nu apartenenţa la o biserică sau alta, fie ea rusă, greacă, sârbă sau franceză, fie ea din Constantinopol sau din Moscova.

Să luăm exemple din teritoriul canonic al Patriarhiei de Constantinopol, din Noua Romă, sau chiar din Muntele Athos, care este considerat de către şefii actuali ai Fanarului ca aparţinând teritoriului acestei Patriarhii.

Nestorie a fost şi el patriarh al Constantinopolului şi  – când începea să-şi predice erezia – credincioşii şi preoţii se despărţeau de el şi refuzau să-i pomenească numele la Liturghie. Avem mărturia în viaţa Sfântului Ipatie din Rufinianus, care este pomenit pe 17 iunie: „Când Nestorie venea din Antiohia pentru a primi titlul de patriarh al vestitului Oraş Imperial al Constantinopolului, aflându-se în suita lui Dionisie, care devenise Guvernatorul provinciei Orientum [1], Sfântul Ipatie are o vedenie în clipa în care Nestorie se apropie de cetate. El vede, în sfânta biserică din capitală, pe mireni punându-l pe Nestorie pe tron [2]; un glas se auzi îndată: „În trei ani şi jumătate, această neghină va fi smulsă”. Atunci Sfântul Ipatie începu să spună câtorva oameni, mai ales fraţilor din mănăstirea sa: „Acest om care tocmai soseşte îmi aduce multă nelinişte, fiii mei, căci am văzut că se va abate de la credinţă; dar nu va păstori decât trei ani şi jumătate”. Din întâmplare, Nestorie a aflat ce spunea Ipatie despre el şi de aceea, când a trecut prin apropierea mănăstirii sfântului, el a refuzat să intre ca să-l întâlnească, chiar dacă a fost până acolo peste tot şi chiar dacă a trecut, în vizita sa prin capitală, pe la toate mănăstirile şi la toţi egumenii şi ierarhii Bisericii. Cum a intrat în oraş şi a luat în stăpânire tronul patriarhal, a trimis la Sfântul Ipatie pe nişte clerici cu mesajul: „Mergeţi şi ziceţi acestui visător găunos: Voi domni douăzeci de ani în cetate şi ce vor fi atunci visele tale?” Sfântul Ipatie le răspunse: „Spuneţi patriarhului că dacă vedenia pe care am avut-o se împlineşte, aceasta este o descoperire dumnezeiască; dacă nu, este un vis, o închipuire pe care am avut-o ca orice om.” Încurcat de acest răspuns adus de trimişii lui, după câtva timp Nestorie trimite alţi emisari să-l prindă în cursa propriilor cuvinte. Dar după ce l-au încercat punându-i întrebări plicticoase şi nefolositoare, nu numai că nu-l puteau surprinde în cuvintele sale, dar plecau şi plini de admiraţie pentru el, pentru că înţelegeau cu câtă înţelepciune era sfântul dăruit. Pentru aceasta Nestorie l-a lăsat în pace şi nu a mai trimis la el pe nimeni. Cei trei ani s-au scurs şi comoara cea rea din inima lui Nestorie începu puţin câte puţin să se arate. În predicile lui se porni să spună lucruri groaznice despre Dumnezeu, care au şi căzut asupra capului lui şi pe care nu se cuvine ca noi să le repetăm. Acest om făţarnic nu cunoştea Sfânta Scriptură, care zice: „Cine va povesti despre naşterea Sa?” şi „Nu iscodi cele mai presus de mintea ta!”. Când Sfântul Ipatie înţelese că Nestorie avea învăţături eretice, îi şterse numaidecât numele din diptice în biserica Sfinţilor Apostoli, aşa încât să nu se mai pomenească numele lui la Sfânta Jertfă.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Apostazia oficială, Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Ecleziologie, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: