TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Archive for the ‘Predania Orthodoxiei’ Category

Părintele Vasilie Sakkas despre harul la nou-calendarişti, dar şi despre manipulările oficialilor şi Istoria adevărată a Bisericii

Posted by traditiaortodoxa pe Aprilie 22, 2015

filaret-callist-epifanie

Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR dimpreună cu ierarhi ai celor două Sinoade Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) din Grecia, Calist al Corinthului (‘florinit’) şi Epifanie de Cipru (‘mateit’)

De-a lungul vremii, disputa cu privire la existenţa harului în bisericile oficiale (adică mai întâi cele ce au introdus noul calendar iar mai apoi şi cele ce nu au schimbat calendarul dar au căzut în erezia ecumenismului, toate păstrând comuniunea liturgică între ele şi cu patriarhia Constantinopolului [1]), a constituit motiv de dezbinare în cadrul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (adică ‘vechi-calendariste’) din Grecia. Nu de puţine ori au existat retractări şi reveniri cu privire le existenţa sau neexistenţa harului, din partea pururea-pomenitului ierarh Hrisostom al Florinei şi a urmaşilor săi; episcopul Matei de Bresthena a fost cel ce a întrerupt comuniunea liturgică cu acesta încă din perioada de început, din pricina faptului că Hrisostom de Florina susţinea teoria „schismei potenţiale” (en dynamei) a nou-calendariştilor, până când aceştia vor fi judecaţi şi osâniţi de un Sinod Pan-Orthodox, iar Mathei susţinea că nou-calendariştii pierduseră deja harul (schisma en energeia, ori principiul „switch-off„), aceasta potrivit condamnărilor anterioare (Sigilionul sau Pecetluirea din 1583 [2], osândirea noului calendar papist din 1593, etc.). Surprinzător ar putea fi faptul că argumente demne de luat în seamă au existat şi de o parte şi de cealaltă, cel puţin până la o vreme, care credem că s-a plinit odată cu anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunţată de o Biserică locală, Biserica Orthodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR) în anul 1983 [3], adică la ceva vreme după trecerea lor la Domnul [4]. Cei doi ierarhi au purtat de altfel de-a lungul vremii o corespondenţă în care fiecare îşi argumenta poziţia.

Ar mai trebui spus că ambele opinii, contrare, au coexistat latent, mai puţin oficial şi mai cu seamă neoficial, nu doar în cadrul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) privite în ansamblu, dar chiar şi în cadrul aceleiaşi jurisdicţii, fapt ce a generat nu de puţine ori certuri.

Această dilemă a izvodit aşadar dezbinare, iar dezbinarea a provocat o slăbire a impactului pe care l-ar fi putut avea Mişcarea Tradiţionalistă. Însă dincolo de această controversă, Mărturisirea de Credinţă a Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste este în esenţă aceiaşi, căci Sfinţii Părinţi n-au scris nicăieri că dacă cei ce propovăduiesc erezia, adică ereticii, ar continua să aibe har, Orthodocşii ar fi obligaţi să păstreze comuniunea cu ei, ci dimpotrivă, ei trebuie să se îngrădească prin ruperea comuniunii cu aceştia (potrivit Canonului 15 de la Sinodul I-II) şi să formeze astfel Rezistenţa Orthodoxă bineplăcută lui Dumnezeu (potrivit sintagmei Sfântului Theodor Studitul). În acest sens, mărturia Sfântului Maxim Mărturisitorul este pilduitoare; întrebat cu viclenie de către eretici dacă crede că doar el se va mântui iar ceilalţi se vor pierde, Sfântul Maxim le-a răspuns pomenind atitudinea celor trei tineri din Babilon şi a lui Daniel în groapa cu lei, care luau aminte la sine-şi iar nu la ceilalţi:

Citește restul acestei intrări »

Posted in Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Ecleziologie, Grecia, Istorie, Predania Orthodoxiei, Rezistenţa Ortodoxă, Rusia şi Diaspora Rusă | Leave a Comment »

Sfinţii Catacombelor Rusiei, samizdat 2015, împotriva cenzurii oficiale bisericeşti

Posted by traditiaortodoxa pe Aprilie 2, 2015

Ceea ce a început în Rusia se va termina în America
Sfântul Ignatie de Harbin

Redacţia noastră are plăcuta surpriză de a constata apariţia unei traduceri în limba Română a unei lucrări de referinţă pentru cunoaşterea fenomenului Rezistenţei Orthodoxe în general şi al celui catacombnic în special, Sfinţii Catacombelor Rusiei de Ivan M. Andreev, editată în 1982 de Preacuvioşii Părinţi Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski.

Judecând după următorul text de pe copertă „Acest volum se distribuie gratuit. Comercializarea sa este interzisă” şi după existenţa unui ISBN, deducem că este vorba nu doar de o ediţie electronică oferită gratuit pe internet, ci şi de o editare de carte fizică, cel puţin un tiraj; iar simpla menţiune „Bucureşti, 2015” în dreptul numelui editurii, ne aminteşte mai degrabă de renumitele ediţii samizdat din perioada sovietică, lucrări anonime dactilografiate ce circulau clandestin, interzise de cenzura regimului, adevărate acte de eroism ale editorilor, care prin gestul lor îşi puneau în pericol nu doar libertatea ci şi viaţa.

Din păcate, cunoaşterea şi cinstirea Sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori din Rusia a rămas astăzi la fel de dificilă ca în perioada comunistă, căci cenzura mediilor oficiale bisericeşti este la fel de feroce ca în trecut. De pildă, la un festival internaţional „al filmului creştin” din Rusia anului 2014, un documentar ce prezenta personalitatea Sfântului Mucenic Iosif al Petrogradului, întâistătătorul a ceea ce s-a numit Biserica de Catacombe din Rusia, a fost interzis. (Amănunte în traducere aproximativă aici. Articolul original în lb. Rusă aici). Cât despre România, ce să mai vorbim…

Scrierea lui Ivan M. Andreev, caracterizată prin erudiţie, sobrietate şi profunzime, este numai o parte a acestei lucrări compilate de Părinţii Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski; lucrarea, impresionantă nu atât prin volum (nu mai puţin de 560 de pagini), ci mai cu seamă prin conţinutul său, nu cuprinde doar hagiografii ale muceniciei sfinţilor catacombnici – asemenea în duh cu cele ale sfinţilor din vechime (!), ci şi mărturii despre şi documente ale Bisericii de Catacombe din Rusia, foarte importante pentru toţi cei ce vor să studieze istoria acestei manifestări vii a Creştinismului Orthodox în plin secol XX, o istorie cu totul necunoscută în spaţiul nostru Românesc şi nu numai.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Apariţii Editoriale, Apostazia oficială, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Ecleziologie, Istorie, Mitropolitul Petrogradului, Necenzurate, Predania Orthodoxiei, Părintele Serafim Rose, Recuperări, Rezistenţa Ortodoxă, Rusia şi Diaspora Rusă, Serghianism, Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR, Sfântul Mucenic Iosif | 1 Comment »

1992: Interviu cu Părintele Patric Ranson ‘Marea iubire constă în a spune Adevărul’

Posted by traditiaortodoxa pe August 22, 2014

~ † ~

În 1992, cu puţin înainte de trecerea la Domnul a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson, etnologul şi teologul român Costion Nicolescu lua un interviu părintelui la Paris. Interviul a fost publicat în suplimentul cultural al ziarului Cotidianul, Alfa şi Omega, ce apărea la acea vreme şi era editat de acelaşi autor.

Deşi un interviu de prezentare, acest material are aceiaşi acurateţe şi forţă ca orice izvodea inima şi mintea neostenitului Părinte Patric, aflate, fără putinţă de tăgadă, sub înrâurirea Sfântului Duh, temelia statorniciei sale în Adevăr.

Rămas până astăzi unul din materialele de referinţă cu privire la Orthodoxia Tradiţionalistă/Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (sau ‘vechi-calendaristă’) – despre care se auzea atunci pentru prima dată în spaţiul nostru românesc, se cuvenea, fără îndoială, a fi restituit tuturor celor interesaţi – umilă lucrare pe care redacţia noastră o săvârşeşte acum cu multă bucurie, cu ajutorul şi spre slava lui Dumnezeu.

Iată aşadar acest interviu, precedat de cuvintele autorului (în parte retraduse din limba franceză).

Părintele Patric Ranson

Părintele Patric

Un om uriaş de statură, cu o inimă de o rară bunătate şi generozitate, entuziast, elocvent, plin de însufleţire. Purta un fes preoţesc de felul celor ruseşti sau sârbeşti, coborât până pe sprâncene, dându-i un aer oarecum teribil, subliniindu-i scânteierea ochilor şi lăsând impresia că te afli în faţa unei forţe dezlănţuite, de nestăvilit. Fără fes, părea cu mult mai tânăr şi mai puţin dezlănţuit. Avea pregătire filosofică.

El este teologul Frăţiei, fiind bine pus la punct cu dogmele şi canoanele Bisericii, cu istoria ei, cu opera Sfinţilor Părinţi, dar şi cu cea a marilor teologi contemporani. Are darul rar de a descoperi şi a combate devierile dogmatice şi canonice, chiar atunci când ele se ascund sub exprimări sau gesturi aparent nevinovate.

Alfa şi Omega, №2, 24 decembrie 1992

Părintele Patric este unul dintre cugetele strălucite, vii, un străjer al teologiei ortodoxe contemporane. Întreaga sa viaţă şi-a dedicat-o, fără rezerve, Adevărului de Credinţă Ortodox. A-l da la o parte zicând că era un ‘stilist’, ar fi nu doar o greşeală, ci şi o impietate. Nu era preocupat de ‘stilul vechi’, ci de chestiunea adevărului dogmatic într-o lume ortodoxă care prea începe să relativizeze totul.

El a înţeles foarte bine şi a explicat tuturor celor ce voiau să-l asculte, că o dragoste adevărată nu poate exista fără mărturisirea deplină a Adevărului de Credinţă.

Alfa şi Omega, №4, 16 aprilie 1993

Păstrez şi astăzi, după aproape 10 ani, mireasma arzătoare a prieteniei sale vulcanice, revărsate cu inegalabilă generozitate asupra mea.

Riscul de a fi ortodox, Ed. Σοφία, Bucureşti 2002

 

– Marea iubire constă în a spune Adevărul –

Interviu cu Părintele Patric Ranson
realizat de Costion Nicolescu

 

Când şi cum a fost creată Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama ?

– Frăţia Ortodoxă a fost creată în anul 1983 şi revista sa teologică, Lumina Taborului, a apărut în anul următor. Eram câţiva ortodocşi francezi în diferite oraşe ale Franţei, unii cadre didactice universitare, alţii studenţi şi alţii având diferite profesiuni Toţi voiam să facem cunoscute teologia şi comorile vieţii ortodoxe în lumea Europei Occidentale, din ce în ce mai secătuită spiritual. Mai întâi am creat Centrul de Studii Teologice Sfântul Grigorie Palama, am ţinut conferinţe la Şcoala Normală Superioară din strada Ulm, ceea ce ne-a permis să constatăm confuzia contemporanilor noştri: de fapt, cei mai mulţi dintre catolicii şi protestanţii veniţi să asculte conferinţele noastre despre Ortodoxie nu ştiau nimic despre propria lor tradiţie. Trebuia deci să le explicăm mai întâi propria lor teologie, înainte de a le arăta prin ce anume ea se îndepărta de teologia revelată a Prorocilor, a Apostolilor, a Sfinţilor Părinţi, care este teologia Bisericii Ortodoxe.

Am vrea să spunem fraţilor noştri români în ce măsură s-au pierdut criteriile unei judecăţi sănătoase în Europa Occidentală. Cea mai mare parte a ideologiilor, doctrinelor politice şi filosofilor sunt uzate pentru că, la un moment dat, ele nu mai sunt capabile să ofere criterii care să le facă acceptabile. Profund convinşi că din vremurile apostolice numai Biserica Ortodoxă a lui Hristos este criteriul absolut, revelat, dumnezeiesc şi omenesc, atât pentru spiritualitate, cât şi pentru dogme, că singur Hristos oferă o soluţie tuturor problemelor omului, noi am vrut să spunem aceasta semenilor noştri şi am întemeiat Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama.

Cine sunt membrii acestei Frăţii ?

Citește restul acestei intrări »

Posted in Apostazia oficială, Împotriva teologiei moderniste, Calendarul Ortodox al Părinţilor, Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Ecumenism, Franţa, Modernism, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Recuperări, Rezistenţa Ortodoxă, Schimbarea Calendarului, Umanism | Leave a Comment »

Sfântul Ioann Gură de Aur – Opt omilii împotriva iudeilor (engl.)

Posted by traditiaortodoxa pe Mai 9, 2013

Sfântul Ioann Gură de Aur

~ † ~

Vă oferim acum o legătură către o lucrare a Sfântului Ioann Gură de Aur despre care remarcăm că nu a fost tradusă, deşi în România s-a tradus mult din opera Sfântului Ioann Hrisostom:

http://en.wikisource.org/wiki/Eight_Homilies_Against_the_Jews

~ † ~

La temă:

Sfântul Cosma Etolul – Sa nu ne asemănăm jidovilor, ca să luăm osânda lui Dumnezeu

Sfântul Nicolae Velimirovici – Ce este Europa

Ciornosotnicii, Sfântul Ioann de Kronştadt şi evreii

Acatistul necenzurat al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Prohodul [necenzurat al] Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Posted in Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, English, Necenzurate, Predania Orthodoxiei, Recuperări | Leave a Comment »

Părintele Patric Ranson, o viaţă în Adevăr

Posted by traditiaortodoxa pe Ianuarie 25, 2012

Redacţia noastră vă oferă în cele ce urmează în traducere un portret bibliografic al Părintelui Patric Ranson, la 20 ani de la trecerea sa la Domnul şi a celor aflaţi atunci dimpreună cu dânsul: Fotinia, fiica în vârstă de 10 ani, şi citeţul Mihail Aubry, muceniciţi de vrăjmaşii Adevăratei Orthodoxii printr-un accident petrecut în condiţii suspecte (la expertiză s-a constatat că frâna automobilului în care se aflau avusese o defecţiune ciudată).

Fie ca Dumnezeu, Cel în Treime închinat şi slăvit, să ne ajute să continuăm lucrarea de a face cunoscută personalitatea remarcabilă şi opera Părintelui Patric – unul dintre theologii de seamă din spaţiul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi calendariste’) – în Duhul Adevărului, nu pentru nevrednicia noastră, ci întru slava lui Dumnezeu şi folosul celor ce voiesc a se mântui.

Lui Dumnezeu Slavă!

Redacţia

~ † ~

– PĂRINTELE PATRIC RANSON, O VIAŢĂ ÎN ADEVĂR –

 Slujirea se află în sufletul preotului

Sfânta Cuvioasă Fotinia

Părintele Patric Ranson

Părintele Patric Ranson

În vremurile noastre, atât de sărace sufleteşte, există totuşi oameni a căror autoritate duhovnicească, intelectuală şi morală se impune cu o putere de netăgăduit, încât îi răscolesc adânc pe cei ce nu sunt cu totul nevrednici de străfulgerarea lor.

Astfel a fost şi Părintele Patric Ranson, protopop al Bisericii Sfintei Treimi-Sfântului Nectarie din Paris, trecut la Domnul la vârsta de numai 35 de ani, lăsând în urma sa o însemnată operă. A trăit o singură viaţă, cea a lui Hristos, pe Care Îl purta întru el, precum cântă Biserica: Te avânţi afară din mormântul cel pecetluit, o, Hristoase Dumnezeule, Viaţa noastră

Părintele Patric s-a născut la 2 iulie 1957, la Saint Cloud, aproape de Paris, într-o familie franceză. După absolvirea studiilor de limbi clasice, care i-au prilejuit formarea unei vaste culturi generale, a fost primit în 1981 ca profesor asociat la Facultatea de Filozofie. Dar înclinaţiile sale lăuntrice îl orientau, încă de multă vreme, către o căutare a Absolutului şi a Adevărului pe care ştia că doar filosofia omenească nu i-o putea împlini.

O întâlnire avea să-i pecetluiască menirea, aceea a unui adevărat „bătrân”, Părintele nostru Ambrozie Fontrier, ieromonah orthodox născut în Smirna Capadochiei, dar ce-şi închinase viaţa mărturisirii Credinţei Orthodoxe în Franţa. Părintele Ambrozie, care de asemenea s-a mutat la Domnul la începutul lui 1992, este una dintre personalităţile duhovniceşti cele mai luminoase ale vremii noastre. Iconograf remarcabil şi theolog de mare înălţime, a fost mai întâi de toate monah şi ascet, care, deşi trăia la Paris, avea experienţa lăuntrică a rugăciunii şi a tainelor pe care Dumnezeu le descoperă inimii curăţite (vezi Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei).

Părintele Patric învăţă de la el theologia vie a Părinţilor Bisericii, dragostea pentru Evanghelie, mărturisită şi trăită în Biserica Orthodoxă Sobornicească, potrivit canoanelor şi dogmelor Apostolilor şi Sinoadelor.

Botezat de Părintele Ambrozie la Pogorârea Sfântului Duh la 18 iunie 1978, Părintele Patric a înfăptuit prin toată viaţa sa, acea poruncă a Părinţilor:

Dumnezeu cere trei lucruri de la cel ce a primit Sfântul Botez: De la suflet, cere dreapta credinţă, de la buze cere adevărul, iar de la trup înfrânare.

Precum fitilul unei candele se îmbibă de uleiul lămpii, aşa a sorbit el învăţătura Părintelui Ambrozie şi a făcut-o apoi să strălucească în numeroase lucrări. A fost fiul ascultător al Părintelui Ambrozie.

Începând de atunci, adică de când a primit Sfântul Botez, Părintele Patric a avut în inimă, pe de o parte, să facă cunoscută Credinţa Orthodoxă tuturor celor în care percepea vreo chemare sau vreo aşteptare, pe de altă parte, să răspândească cât mai mult posibil învăţătura Bătrânului său, care era o reflectare fidelă a creştinismului apostolic şi patristic în vremea noastră. Având prilejul să publice un mic articol în ziarul Le Quotidien de Paris, nr. 18-19 aprilie 1981, zi de Paşti după calendarul papist, Părintele Patric Ranson scria: [articolul poate fi citit aici]

După câteva luni de diaconat, a fost hirotonit preot pe 19 iulie 1983 în Biserica Sfintei Treimi-Sfântului Nectarie de la Paris. Din acel moment şi-a închinat toată viaţa mărturisirii „filosofiei orthodoxe a Adevărului”, potrivit expresiei marelui theolog sârb Iustin Popovici, ale cărui lucrări urma să le traducă şi publice mai târziu.

Lucrarea sa de păstorire a fost mare. A adus multe suflete la Hristos atât prin propovăduire – făcută cu timp şi fără timp, precum îndeamnă Apostolul – cât şi prin mărinimia sa fără margini. Spunea adesea:

Credinţa Orthodoxă nu este o doctrină abstractă, ci viaţa în Hristos, Adevărul nu este o idee, este o Persoană, cea a Dumnezeu-Omului, a Domnului Întrupat. Cunoaşterea Lui nu este intelectuală, ci depinde de măsura de curăţie a inimii. În cele din urmă, Biserica este Ierusalimul ale cărui părţi sunt strâns legate laolaltă: este cu neputinţă să separi dogma de cult, Liturghia de „teologia morală” etc.

El refuza astfel terminologia şi diviziunile pe care ecumeniştii le aplică Bisericii, după modelul ereziilor apusene.

Părintele Patric a lucrat ca un bun lucrător în via Domnului, slujind parohiile pe care le întemeiase Părintele Ambrozie şi contribuind el însuşi la întemeierea de noi parohii. Slujea astfel parohiile din Paris, Lyon, Toulouse, Dinan, pe măsura necesităţilor. A fost numit ca exarh pentru Europa de către Sfântul Sinod aflat sub omoforul Î.P.S. Auxentie al Atenei [Sinod Orthodox Tradiţionalist (‘vechi calendarist’ ‘florinit’) din Grecia], cu o misiune precisă: aceea de a găsi un episcop, pentru a ridica ‘Misiunea Franceză’ la rangul de Episcopie a Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei.

Totodată, conştient fiind de confuzia groaznică a numeroşi creştini orthodocşi din zilele noastre, care nu-şi regăsesc hrana duhovnicească a sufletului în diferitele jurisdicţii, şi de lipsa de cunoaştere a theologiei şi a istoriei Bisericii, Părintele Patric vedea cauza acestei decadenţe în primul rând în îndepărtarea creştinismului apusean de Tradiţia vie a Părinţilor îndumnezeiţi, drept dovadă stând teologia scolastică, precum şi afirmarea infailibilităţii papale [1].

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Franţa, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

Posted by traditiaortodoxa pe Octombrie 9, 2011

Calendarul a fost schimbat numai pentru a uşura apropierea de neortodocşi, nicidecum pentru motive astronomice, nici pentru motive de comoditate. Aşa cum Constantinopolul a fost cucerit în secolul XV printr-o poartă mică, lăsată deschisă în zidul cetăţii, putem spune astăzi că tocmai calendarul a fost mica poartă ce a permis forţelor oculte să pună mâna pe patriarhia Constantinopolului. Se ştie astăzi cu certitudine că Meletie Metaxakis care a hotărât schimbarea şi patriarhul Atenagora care a impus-o, aparţineau acestor forţe oculte.

Nu este posibil să relativizăm credinţa. Credinţa noastră nu se discută, ea se mărturiseşte. Ea nu este proprietatea noastră, ea ne-a fost revelată şi este absolută.

Părintele Patric Ranson

Drapelul monahilor în rezistenţă de la Mănăstirea Esfigmenu şi al părinţilor ziloţi

La 6 aprilie 2011 calendar papist, cei trei membrii ai Curţii de Apel din Salonic i-au condamnat din nou pe cei 14 monahi esfigmeniţi dimpreună cu părintele lor stareţ Methodie; de această dată la şase luni de închisoare pentru … „ocupaţie ilegală a mănăstirii”.

În paralel Curtea a validat şi decizia Chinotitei neo-atonite de a expulza monahii esfigmeniţi din mănăstirea lor şi a subliniat obligaţia statului Grec de a pune imediat în aplicare aceste decizii.

În timpul audierii, monahii au refuzat cu fermitate să se supună acestor decizii abuzive: „Murim mai bine-n Sfânta noastră Mănăstire decât s-o părăsim!” au strigat ei atunci.

Prigoana la care sunt supuşi de atâta vreme părinţii esfigmeniţi, de pe urma căreia au fost muceniciţi deja cinci dintre ei, este răspunsul stăpânirii lumii acesteia şi a legii ei strâmbe la refuzul acestor părinţi de a fi părtaşi ereziei ecumenismului, refuz exprimat canonic [1] prin întreruperea comuniunii liturgice [euharistice] cu patriarhia eretică a Constantinopolului şi cu celelalte jurisdicţii oficiale şi prin intrarea sub omoforul unui Sinod Adevărat-Orthodox (adică tradiţionalist sau ‘vechi-calendarist’) [2]; aşadar răspunsul pentru „vina” de a voi şi a fi pur şi simplu ortodocşi.

Legitimitatea patristică şi canonică a atitudinii monahilor esfigmeniţi şi a ziloţilor aghioriţi în general, este argumentată cu precizie şi pe larg în cartea pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’, carte tradusă şi oferită de redacţia noastră, pe care o recomandăm tuturor celor ce doresc să înţeleagă ce se petrece în vremurile noastre în Muntele Athos.

Despre lipsa fricii de Dumnezeu a Chinotitei neo-atonite nu ne mirăm, cu toată afişarea unei ortodoxii de faţadă, căci vădită este! Îndeajuns să ne uităm la infama condamnare a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), la expulzarea părinţilor din Schitul Sfântului Ilie şi la prigoana pe care o întreţine împreună cu autorităţile de ani de zile asupra monahilor esfigmeniţi, în urma căreia au murit monahi.

Vor aplica acum tiranic autorităţile poliţieneşti din Grecia aceste abuzive decizii, având în vedere uriaşul renume şi autoritatea de care se bucură părinţii de la Mănăstirea Esfigmenu în rândul poporului, dar şi – paradoxal sau nu – în rândul unora dintre conservatorii nou-calendarişti din Grecia?

Doi dintre părinţii muceniciţi în prigoana asupra Sfintei Mănăstiri Esfigmenu

Lupta părinţilor esfigmeniţi precum şi a celorlalţi părinţi ziloţi aghioriţi este pe viaţă şi pe moarte: fie mântuirea veşnică prin păzirea Orthodoxiei întregi, fie moartea veşnică prin trădarea Orthodoxiei; iar păzirea Orthodoxiei în chip deplin este condiţia pentru dobândirea mântuirii veşnice, indiferent de moartea pământească ce li s-ar pregăti.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Actualitate, Apostazia oficială, Ecleziologie, Ecumenism, Necenzurate, Praxis, Predania Orthodoxiei, Rezistenţa Ortodoxă, Sfânta Mănăstire Esfigmenu, Sfântul Munte Athos, Video, Ştiri | Leave a Comment »

Anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunţată în Duminica Biruinţei Ortodoxiei

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă luptată de vrăjmaşii păgâni şi eretici

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă luptată de vrăjmaşii păgâni şi eretici

Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!

Dată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, august 1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi adăugată la sfârşitul anatemelor din Synodicon, şi pomenită întotdeauna în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Biruinţei Ortodoxiei.

A se citi şi:

Anatema împotriva ecumenismului – Părintele Patric Ranson

Posted in Despre Anatema, Ecleziologie, Ecumenism, Predania Orthodoxiei, Rezistenţa Ortodoxă, Synodiconul Orthodoxiei | 9 Comments »

Vlădica Averchie de Jordanville – Predică la Duminica Biruinţei Orthodoxiei, 1971

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

Vlădica Averchie icoană a maicilor de la Novi Stjenik, True Orthodox Church of Serbia

Vlădica Averchie icoană a maicilor de la Novi Stjenik

Aceasta este credinţa Apostolilor, aceasta, credinţa Părinţilor, aceasta, credinţa Ortodocşilor, aceasta credinţa care a întărit lumea.

Synodiconul Ortodoxiei

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, veţi auzi aceste alese şi însemnate cuvinte din Slujba Orthodoxiei pe care Sfânta Biserică a rânduit-o a fi săvârşită astăzi. Cea dintâi săptămână a Sfântului şi Marelui Post a încheiat o săptămână de rugăciune stăruitoare şi nevoitoare pocăinţă. Acum Sfânta Biserică, dorind a ne întări şi a ne mângâia, a rânduit pentru noi în această primă săptămână a Postului Mare, în prima sa Duminică, un praznic duhovnicesc, unul dintre praznicele cele mai dragi şi apropiate inimilor noastre – cel al Biruinţei Orthodoxiei.

Această prăznuire s-a făcut pentru întâia dată în 842 în Constantinopol, înaintea fericitei împărătese Theodora, de către Patriarhul Methodie. Aceasta s-a făcut întru cinstirea surpării ultimei erezii ce a zguduit Biserica în acea vreme: erezia iconoclasmului. Însă acest praznic al Sfintei Biserici însemnează biruinţa Sfintei credinţe Orthodoxe asupra tuturor ereziilor hulitoare, asupra tuturor mincinoaselor învăţături şi dezbinări.

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a întemeiat Biserica Sa pe pământ pentru ca toţi cei ce o alcătuiesc să se poată mântui, să poată ocoli cursele vrăjmaşului diavol şi să poată intra în Împărăţia Cerească gătită lor.

Diavolul şi-a folosit toată puterea pentru a încerca să surpe şi să nimicească Biserica lui Hristos şi prin aceasta să împiedice mântuirea omului. La început a ridicat cumplite prigoane împotriva Bisericii din partea jidovilor şi a păgânilor. Vreme de trei veacuri sângele mucenicilor Creştini a curs fără încetare. Dar diavolul n-a reuşit în încercarea lui. Sângele mucenicilor, potrivit cuvântului apologetului Creştin Tertulian, a devenit sămânţa Creştinilor. Creştinismul şi-a biruit prigonitorii. „Mieii blânzi ai turmei lui Hristos au preschimbat furia de lup a prigonitorilor lor în blândeţe de miel”.

Dar diavolul n-a putut suferi înfrângerea din mâinile mucenicilor. Când Biserica lui Hristos a biruit în lume, el a ridicat o nouă prigoană asupra ei, cu mult mai primejdioasă: dinlăuntrul Bisericii, aşa cum Sfântul Apostol Pavel a zis mai-nainte în convorbirea sa cu efesenii, că se vor ridica bărbaţi, „grăind învăţături răstălmăcite (îndărătnicii)”. Sfântul Pavel i-a numit pe aceştia „lupi îngrozitori” (Fapte 20:29,30). Aceştia sunt ereticii, care au încercat să strice adevărata învăţătură a lui Hristos despre credinţă şi evlavie, ca să facă această sfântă învăţătură fără folos pentru oameni.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Cuvinte Duhovniceşti pentru aceste vremuri din urmă, Predania Orthodoxiei, Rezistenţa Ortodoxă, Synodiconul Orthodoxiei, Vlădica Averchie de Jordanville | Leave a Comment »

Sfântul Ignatie Brianceaninov – Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

sau despre însemnătatea anatemei în Sfânta Biserică Ortodoxă

Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov

La începutul cuvântului nostru din Duminica Biruinţei Ortodoxiei, pare firească întrebarea: ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi în Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit omului. Duhul este slava creştinilor. Unde nu este Duh, acolo nu există Ortodoxie.

Nu există Ortodoxie nici în învăţăturile şi filozofările omeneşti, stăpânite de intelectul mincinos şi înşelător, rod al căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată omului de la Dumnezeu spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire. Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de toate trebuie să se ţină de credinţa sobornicească; iar cine n-o va păzi întreagă şi fără de prihană, acela va pieri în veci (Simbolul de credinţă al Sfântului Atanasie cel Mare).

Pentru a păstra în siguranţă acest zălog al nostru, astăzi Sfânta Biserică enumără public, în auzul tuturor, acele învăţături scornite şi răspândite de satana – expresie a vrăjmăşiei împotriva lui Dumnezeu – care defăimează lucrarea mântuirii noastre şi ne-o răpesc. Biserica demască aceste învăţături ca pe nişte lupi înfricoşători, ca pe nişte şerpi veninoşi, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi. Prin urmare, păzindu-ne de toate acestea şi scoţându-i din prăpastia pierzaniei pe cei înşelaţi de acestea, Biserica predă anatemei acele învăţături şi pe cei ce le urmează cu îndărătnicie.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Cuvinte Duhovniceşti pentru aceste vremuri din urmă, Despre Anatema, Praxis, Predania Orthodoxiei, Synodiconul Orthodoxiei | Comentarii închise la Sfântul Ignatie Brianceaninov – Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu

Credinţa Orthodoxă ce a întărit lumea

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

Sfinţii PărinţiAceasta este biruinţa ce a biruit lumea: credinţa noastră
I Ioan 5:4

Crezul păzit întocmai va vădi greşeala nimicită dinainte de Duhul Carele vede dinainte toate.
Iov Iazitul

Sinodiconul Orthodoxiei a fost alcătuit în secolul IX, ca urmare a biruinţei Bisericii asupra ereziei iconoclaste. Se citeşte în bisericile ortodoxe în prima Duminică a Postului Mare. Acesta cuprinde definirea veşnică a Credinţei Orthodoxe:

Aşa au grăit Proorocii, aşa au învăţat Apostolii, aşa a primit Biserica, aşa au predanisit Dascălii, aşa a crezut lumea, aşa a luminat Harul, aşa a descoperit Adevărul, aşa a pierit minciuna, aşa a arătat Înţelepciunea, aşa a poruncit Hristos. Aceasta credem, aceasta glăsuim, aceasta propovăduim: pre Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru şi pre sfinţii Săi îi cinstim în cuvinte, în scrieri, în cugete, în jertfe, în Biserici, în Icoane, de-o parte închinându-ne lui Hristos ca Dumnezeu şi Stăpân, şi de alta cinstindu-i pe Sfinţi ca adevăraţi slujitori ai Stăpânului a toate, şi dăruindu-le cinstirea ce li se cuvine. Aceasta este Credinţa Apostolilor! Aceasta este Credinţa Părinţilor! Aceasta este Credinţa Ortodocşilor! Aceasta este Credinţa care a întărit Lumea!

Proorocii L-au mai-nainte văzut pe Hristos, Apostolii L-au propovăduit, ca unii ce au grăit, au mâncat şi au băut împreună cu Dânsul. Părinţii L-au dogmatisit. Există un singur tezaur al credinţei: Hristos, păstrat prin virtutea pe care Părinţii o numesc evlavia sau ευσέβεια şi care cuprinde deopotrivă orthodoxia şi orthopraxia.

Orthodoxia este Credinţa Dreaptă şi slăvirea corectă a lui Dumnezeu, păstrarea adevărurilor veşnice pe care Domnul Însuşi a venit să le reveleze oamenilor şi a cultului autentic pe care El ni l-a predanisit.

Orthopraxia este viaţa trăită potrivit poruncilor noi ale Evangheliei. [1] Dumnezeu nu are nevoie de cultul pe care noi I-l închinăm, ci în milostivirea Sa El S-a descoperit oamenilor mai întâi ca şi Cuvânt fără de trup, apoi El Însuşi întrupat a arătat oamenilor cum trebuie să Îi aducă slavă spre mântuirea lor. Orthodoxia şi Orthopraxia au aşadar acelaşi centru de greutate, un centru comun, Hristosul pe Care orice creştin se străduieşte Să-L urmeze.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Predania Orthodoxiei, Synodiconul Orthodoxiei | Leave a Comment »

Pilda Sfântului Maxim Mărturisitorul

Posted by traditiaortodoxa pe Ianuarie 21, 2011

Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. […] Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Maxim Mărturisitorul

Astăzi, 21 ianuarie Calendar Ortodox, (3 februarie calendar papist), Biserica Dreptslăvitoare a Răsăritului face slăvita prăznuire a Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul.

Atunci când toţi patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi, Sfântul Maxim, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei. Pentru el problema nu era aceea a canonicităţii acestor biserici, ci înainte de toate aceea a Ortodoxiei lor. Fără credinţa cea dreaptă, la ce ar folosi presupusa lor „canonicitate”?

Când trimişii patriarhului au venit la el în temniţă au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite:

De ce Biserică ţii? De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite. Deci, de eşti fiu al Bisericii soborniceşti, intră neîntârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi!

Grăit-a Sfântul:

Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe acea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire. Totuşi eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi.

Apoi, văzând că această mărturisire se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze.

Mai apoi, când patriarhul Romei care era încă ortodox, în ciuda spuselor trimişilor Patriarhatului, a condamnat monotelismul patriarhilor răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de credinţa ortodoxă, patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea apostolică, deci şi ‘puterea de a lega şi a dezlega‘.

A mai spus sfântul:

Au fost depuşi şi lipsiţi de treapta preoţiei în sinodul local ce s-a întrunit de curând la Roma. Ce Taine mai pot ei săvârşi? Sau ce duh va coborî asupra celor ce sunt hirotoniţi de ei?

Vrăşmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:

Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?

Iară sfântul, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:

În Babilon, când tot poporul se închina statuii de aur, cei Trei Sfinţi Tineri nu osândeau pe nimeni la pieire. Ei nu se îngrijeau de ce făceau ceilalţi, ci erau cu băgare de seamă la ce făceau ei înşişi, din teamă să nu se înstrăineze de adevărata milă. Ca şi ei, aruncat în groapa cu lei, Daniel nu osândea pe nimeni dintre cei ce nu se rugau lui Dumnezeu, pentru a împlini legea lui Darius, ci el păzea în inimă lucrarea sa şi a voit mai degrabă să moară decât să păcătuiască împotriva conştiinţei sale, călcând Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.

Zis-au lui:

Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din preacuratele Taine.

Răspuns-a cuviosul:

Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou la credinţă.

Cum se vede, poziţia Sfântului Maxim este clară, de unde şi numele de Mărturisitorul: criteriul Ortodoxiei este credinţa apostolică, scripturistică şi patristică, şi nu patriarhii, Bisericile locale prin ele însele. Dacă ele încetează să mai mărturisească credinţa transmisă până atunci, trebuie să ne rupem de ele pentru că au încetat să mai aibă autoritatea dată de Hristos Apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii. [1]

După pilda Sfântului Maxim, o putem înfăţişa şi pe cea a Sfântului Theodor Studitul care, în timpul prigoanelor iconoclaste, nu a primit comuniunea cu patriarhii potrivnici icoanelor, nici chiar cu patriarhul ortodox – când acesta din urmă, de teamă, a încălcat canoanele slujind a patra căsătorie a împăratului.

Vedem că această atitudine ortodoxă a fost întărită de canoanele Sinodului I-II, citate mai sus.

fragment din Părintele Patric Ranson, Prigonirea monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol

NOTĂ:

[1]. Deci o Biserică locală, oricare ar fi ea, nu este criteriul credinţei, ci dimpotrivă, credinţa universală este criteriul eclezialităţii unei Biserici locale. A se vedea, pe această temă, comentariul lui Wladimir Guettée despre vestita frază a Sfântului Irineu de Lyon (Împotriva ereziilor, III, 3), pe care au vrut să-l facă să spună că Roma era prin firea ei centrul adevăratei învăţături, centru cu care toţi trebuia în mod obligatoriu să se potrivească. Sfântul Irineu demonstrează, dimpotrivă, Orthodoxia Bisericii din Roma din acea vreme, prin potrivirea sa cu credinţa mărturisită pretutindeni: W. Guettée, De la Papauté, L’Age d’Homme, Lausanne, 1990, pg. 64-68.

A se vedea şi:

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Sfântul Vasilie cel Mare şi Rezistenţa Ortodoxă

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Patric Ranson Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol

Epistolia Stareţului Savva de la Esfigmenu

Ieromonahul Ioan Vasilevski – Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist

Posted in Ecleziologie, Predania Orthodoxiei, Sinaxar | Leave a Comment »

Declaraţia şi mărturisirea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi

Posted by traditiaortodoxa pe August 5, 2010

Sfântul Mitropolit Filaret dimpreună cu Înalt Preasfinţitul Auxentie

Noi, ierarhii, preoţii şi poporul Adevăratei Biserici Orthodoxe, sub omoforul Înalt Preasfinţitului Auxentie, Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, văzând că ecumenismul învaţă că Biserica lui Hristos este împărţită în aşa-zise ramuri cu doctrine şi practici diferite sau chiar opuse; că acesta atribuie putere de mântuire aşa-ziselor taine ale neortodocşilor – care au pierdut sau nu au avut niciodată forma canonică a botezului, şi dintre care mulţi „hirotonesc” femei ca preot şi episcop, iar alţii nu recunosc deloc preoţia; că prin acesta îşi manifestă credinţele în împreună slujiri şi rugăciune comună ortodocşii, heterodocşii şi chiar necreştinii şi păgânii; şi că acestea făcând, ecumenismul urmăreşte înrobirea libertăţii noastre duhovniceşti şi a Adevărului lui Hristos faţă de minciună şi faţă de puterile acestei lumi şi grijile acesteia, ceea ce este duhul lui Antihrist; drept urmare declarăm că ecumenismul este culmea tuturor ereziilor, cu totul potrivnic Credinţei Apostolilor şi Părinţilor, spurcăciune înaintea Sfintei Treimi şi pregătirea pentru Antihrist şi că oricine dintre credincioşi, care păstrează comuniunea cu ecumeniştii sau îşi însuşeşte învăţăturile lor, este supus tuturor anatemelor date asupra ereticilor.

Mai mult, având în vedere marea trădare a Bisericii făptuită de mitropolitul Serghie, locum tenens-ul tronului patriarhal al Rusiei, la 16/29 iulie 1927, când a înrobit Biserica statului ateu comunist – sau când a creat o schismă de la Biserică, spre a se robi pe sine şi pe următorii lui stăpânitorului acestei lumi; având în vedere cele 7 decenii de prigoană criminală a Patriarhiei Moscovei asupra ortodocşilor ce au rămas neclintiţi în mărturisirea de credinţă exprimată în enciclica din 14/27 septembrie 1927, trimisă chiar din lagărul de concentrare Solovki, de către ierarhii mărturisitori şi mucenici, prin care îi osândesc pe mitropolitul Serghie şi pe toţi următorii acestei căi trădătoare; şi având în vedere că urmaşii lui, actualii ierarhi ai Patriarhiei Moscovei nu au condamnat serghianismul, care dă cezarului ceea ce este al lui Dumnezeu, nici nu au încetat să trădeze Credinţa Apostolească prin participarea lor la Consiliul Mondial al Bisericilor şi la erezia ecumenismului, nici nu au îndepărtat din organizaţia lor duhul protestantizant al „Bisericii Vii”, osândită de către Sfântul Patriarh Tihon, cu încălcarea botezului canonic prin întreită afundare şi cu multe alte inovaţii ce fac Patriarhia de nerecunoscut ca ortodoxă în învăţăturile şi practicile ei; mărturisim că oricine dintre credincioşii aflaţi în comuniune cu oricine dintre serghianişti şi urmaşii lor calcă Adevărul şi Credinţa lui Hristos şi se supune duhului lui Antihrist şi se află sub anatema Bisericii.

Februarie 1993

A se vedea şi: Anatema împotriva ereziei ecumenismului (1983) pronunţată de ROCOR în Duminica Biruinţei Ortodoxiei

Scrisoarea din temniţa bolşevică a Sfântului Patriarh Mucenic Tihon adresată tuturor Creştinilor

Vlădica Averchie: „Să fim ‘Adevăraţi Ortodocşi’ !”

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor şi Biserica Ortodoxă Vechi-Calendaristă Greacă

– Mărturisirea de Credinţă Orthodoxă a Sinodul Bisericii Ortodoxe Nord-Americane (HOCNA) –

Posted in Ecleziologie, Grecia, Predania Orthodoxiei, Rezistenţa Ortodoxă | 2 Comments »

Erau Părinţii „patristici”?

Posted by traditiaortodoxa pe Iulie 28, 2010

Icoana Sfinţilor Părinţi de la Soborul I A-Toată-Lumea

de Părintele Patric Ranson

Termenul de „patristic” este folosit pentru a desemna ceea ce face trimitere la Părinţii Bisericii, la vremea lor, la autoritatea sau chiar la duhul lor. Nimic mai de dorit ca această referinţă, pe marginea căreia un Părinte ca Iustin Popovici remarca în prefaţa lucrării sale, Filosofia Orthodoxă a Adevărului: «Sfântul Ioan Damaschinul a stabilit odată pentru totdeauna principiul călăuzitor pentru dogmatistul ortodox, atunci când a amintit de propria lui menire, în introducerea la sistemul său dogmatic, Expunerea pe scurt a credinţei ortodoxe: „Nu vreau să spun nimic de la mine însumi, vreau doar să arăt pe scurt ceea ce au spus înţelepţii lui Dumnezeu”» (Philosophie Orthodoxe de la Vérité (Filosofia Orthodoxă a Adevărului), Ed. l’Age d’Homme, Lausanne, 1992, p. 49).

Din păcate, referirile la Părinţii Bisericii nu implică întotdeauna aceeaşi smerenie faţă de vistieria credinţei, pe care Părinţii au redat-o în chipul cel mai potrivit, după prooroci şi Apostoli, sub călăuzirea Sfântului Duh. Acest termen de „patristic”, adesea greşit întrebuinţat, sfârşeşte prin a desemna o limitare – în timp şi spaţiu – şi o exterioritate care reduc învăţătura şi propovăduirea Apostolilor şi a Părinţilor la un corp de doctrine sau de texte pe care specialistul le analizează şi le disecă fără sfârşit, pornind de la alte metode decât cele ale Părinţilor.

Astfel s-au introdus o mulţime de confuzii şi am ajuns să numim „patristici” pe autorii care i-au citit pe Părinţi, care-i citează într-un mod abstract sau istoric, dar care nu trăiesc şi nu practică ceea ce Părinţii ne îndemnau stăruitor. Tocmai de aceea, când studia în Les Voies de la Théologie Russe (Căile Teologiei Ruse) îndepărtarea de izvoarele patristice, treptată şi tragică, a Rusiei secolelor XVI, XVII, XVIII, Părintele Gheorghe Florovski se referea întâi de toate la lupta duhovnicească, la podvig [1] împotriva celor trei vrăjmaşi neîmpăcaţi ai omului, dar care au fost biruiţi de Dumnezeu-Omul, şi care sunt: diavolul, păcatul şi moartea:

„Înrâurirea nesecată a tradiţiei patristice asupra teologiei reiese şi mai bine încă din aceea că teologia era pentru Sfinţii Părinţi un lucru vital, o căutare duhovnicească (podvig), o mărturisire de credinţă, răspunsul ziditor la întrebări vii. Cărţile Bătrânilor erau întotdeauna insuflate de acest duh ziditor.”

Societatea, cultura, Biserica Părinţilor nu învaţă că morala, cultura, practicarea poruncilor ar fi ţelul, finalitatea vieţii creştine; ci că ţelul este vederea lui Dumnezeu, a slavei necreate a lui Dumnezeu Care a lucrat în prooroci, în Apostoli – cei ce au primit acest dar în toată plinătatea ce-i stă omului în putere să o primească – şi în sfinţi care, din generaţie în generaţie, prin curăţire şi luminare dumnezeiască s-au învrednicit de a se urca pe Sinaiul duhovnicesc şi de a se uni astfel cu Dumnezeu.

Sinodiconul Orthodoxiei este astfel carta adevăratei patristici care spune: „Cum au grăit Proorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au predanisit Dascălii, cum a crezut lumea, cum a luminat Harul, cum a descoperit Adevărul, cum a pierit minciuna şi s-a arătat Înţelepciunea, cum a binevoit Hristos biruinţa. Astfel credem, astfel glăsuim, astfel propovăduim” Este vorba deci de o aceeaşi experienţă. Părinţii au dogmatisit ceea ce ei au văzut şi au atins duhovniceşte: pe Mântuitorul, pe Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu. Proorocii L-au văzut asarkos, neîntrupat, înainte de Întruparea Sa; Apostolii şi sfinţii L-au văzut în Trup, când El şi-a însuşit Trupul din pântecele Fecioarei.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Părintele Patric Ranson, Synodiconul Orthodoxiei | 1 Comment »

Anatema împotriva ecumenismului – Părintele Patric Ranson

Posted by traditiaortodoxa pe Iulie 1, 2010

fragment din editorialul Credinţa Orthodoxă ce a întărit lumea, introducere la un studiu despre Sinodiconul Ortodoxiei

Redacţia noastră, traditiaortodoxa.wordpress.com, mulţumeşte încă odată Preasfinţitului Filaret al Franţei (Biserica Orthodoxă Tradiţionalistă (vechi-calendaristă) a Greciei de sub omoforul Î.P.S. Macarie al Petrei) pentru dragostea cu care ne-a oferit dreptul şi binecuvântarea sa pentru a traduce şi publica în limba Română lucrările pururea-pomeniţilor părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson şi ale Frăţiei Sfântului Grigorie Palama din Paris

Preasfinţitul Filaret al Franţei, în 1990 arhimandrit, este unul dintre autorii cărţii Noul catehism catolic împotriva credinţei Sfinţilor Părinţi, dimpreună cu Părintele Patric Ranson şi episcopul Fotie, carte ce a fost publicată şi în România.

~ † ~

Părintele Patric Ranson (1957-1992), Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR

Fără a fi un catalog exhaustiv al tuturor controverselor, Sinodiconul Ortodoxiei cuprinde marile definiţii doctrinale care conturează poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de imaginaţiile omeneşti şi erezii. Credinţa în Hristos nu este un catalog de învăţături pe care am putea să le opunem alteia. De fapt, nu în raţionament putem înţelege Tainele, ca cea a Euharistiei, ci în rugăciunea Bisericii.

Împotriva acestei realităţi care „nu este din lumea aceasta”, acestui organism dumnezeiesc-omenesc, Biserica, Trupul lui Hristos, s-au înălţat doctrine care atacau un punct sau un altul. De aceea distingem diferite perioade în istoria Bisericii: perioada hristologică (secolele I-VIII), perioada pnevmatologică (din secolul XV până în zilele noastre). Totuşi astăzi un fenomen nou apare sub numele ecumenismului. Este vorba de o mişcare ce ţinteşte unirea confesiunilor aşa-zis creştine (ecumenismul restrâns), chiar unirea tuturor religiilor (ecumenismul extins).

Ecumenismul afectează Biserica însăşi, în întregime, în realitatea sa dumnezeiesc-omenească. El o lasă să subziste ca instituţie omenească, administrativă, filantropică, socială, ecologică; dar nu o doreşte ca Trup al lui Hristos, unic laborator al mântuirii oamenilor. Părintele Ambrozie Fontrier (1917-1992) scria: „Ecumenismul nu este propriu-zis o erezie, nici o pan-erezie, ci ceva mai rău: este negarea existenţei concrete şi istorice a Bisericii… Ereziile erau vrăjmaşi declaraţi ai Bisericii, de aceea Biserica a putut să le combată şi să le biruiască. Ecumenismul, care lucrează în chip viclean, nu atacă direct dogma, nici nu vrea să o denatureze sau să o altereze, el o ignoră şi trece dincolo de ea. Pentru Ecumenism nici o Biserică nu deţine Adevărul ea singură, ci toate au frânturi de Adevăr, de aceea a izbutit să facă ereziile să treacă drept Biserică sau confesiuni creştine, ca ramurile unui singur trunchi, după faimoasa sa teorie.” [1]

Naşterea ecumenismului modern este legată de eforturile prezelitiste protestante, dar în lumea ortodoxă, el a fost definit de Patriarhatul de Constantinopol care, în Enciclica sa din 1920, numea pentru prima dată „împreună-moştenitoare” în Hristos diferitele „biserici” heterodoxe şi preconiza, în afară de schimbarea calendarului şi de alte mijloace de apropiere concretă, conservarea riturilor şi obiceiurilor proprii fiecăruia în parte. Ecumenismul se sprijină astfel pe două principii:

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Despre Anatema, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR, Synodiconul Orthodoxiei | 1 Comment »

Wladimir Guettée – Despre autoritate în Biserica Ortodoxă

Posted by traditiaortodoxa pe Iunie 28, 2010

~ † ~

Biserica Orthodoxă nu îngăduie exercitarea nici unei puteri temporale în lucrurile Bisericii.

Ea nici nu primeşte vreo putere spirituală, în afară de cea a lui Dumnezeu şi nu crede ca Dumnezeu să fi delegat unuia sau mai multor oameni puterea al cărei depozitar este El singur.

Această afirmaţie poate părea ciudată, cel puţin la prima vedere, atât de mult ne-am obişnuit în diversele biserici eretice să acceptăm o anumită delegaţie a autorităţii dumnezeieşti. Ultramontaniştii [1] acordă această delegare numai papei; galicanii, care erau liberalii papismului, o acordau corpului episcopal unit cu papa. Anglicanii pretind pentru ipoteticii lor episcopi o anumită autoritate dumnezeiască; prezbiterienii o atribuie prezbiteratului; simplii protestanţi ei înşişi arată o nevoie de a investi pe pastorii lor cu o putere, nedefinită, dar care se exercită în realitate.

Biserica Ortodoxă, care are episcopatul său, prezbiteratul şi diaconatul său, aşa cum au fost constituite pe vremea apostolică, manifestă, pentru calitatea lor de episcop, preot şi diacon, o cinstire profundă, dar nu le recunoaşte nici o autoritate individuală sau colectivă.

Doar Hristos este Capul Bisericii; doar El îşi exercită slujirea în ea; doar El vorbeşte cu autoritate; numai El are dreptul de a I se supune toţi.

De pildă, dacă este vorba de o învăţătură de credinţă, iar dacă Biserica are de a face cu o afirmaţie care să o contrazică, Biserica, reprezentată prin episcopi, va judeca ea această problemă cu autoritate? Episcopii ortodocşi, ca reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, vor spune oare precum papa şi episcopii romani: „Noi am judecat astfel, iar voi trebuie să vă supuneţi”? Nu; ci vor spune: Biserica a păzit dintotdeauna această învăţătură pe care a primit-o de la Hristos şi de la Apostoli, urmaşii Săi; are deci în ea însăşi autoritatea lui Dumnezeu; noi trebuie să o păstrăm, iar Dumnezeu Însuşi a încredinţat-o Bisericii Sale ca pe o comoară sfântă pe care ea trebuie să o păstreze cu credincioşie.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Predania Orthodoxiei | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: