TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Scurtă cronologie a rezistenţei athonite

Posted by traditiaortodoxa pe Iunie 27, 2007

Drapelul monahilor în rezistenţă de la Mănăstirea Esfigmenu şi al părinţilor ziloţi

1924: Patriarhia Constantinopolului adoptă “calendarul nou” [1]. Comunitatea Muntelui Athos [Sfânta Chinotită a Athosului] întrerupe comuniunea cu Patriarhia încetând pomenirea patriarhului [2], cu excepţia Mănăstirii Vatoped, care adoptă calendarul nou, pe care îl utilizează până în anul 1971 [3].

1927: Patriarhia Constantinopolului şi Muntele Athos ajung la un compromis: Comunitatea athonită acceptă să pomenească din nou pe patriarh în aşteptarea unui promis sinod ecumenic care să trateze chestiunea calendarului.

1965: Al doilea pas important pe calea ecumenismului după cel al adoptării calendarului nou: Patriarhia Constantinopolului “ridică” anatema aruncată asupra Bisericii papiste la 1054. Una după alta, mănăstirile întrerup comuniunea cu patriarhul Athenagoras [4], încetând pomenirea sa.

1971: O reuniune extraordinară a reprezentanţilor celor 20 de mănăstiri (mari) ale Muntelui Athos decide să lase fiecare mănăstire liberă să pomenească sau nu patriarhul ecumenic potrivit propriei conştiinţe. La puţin timp după aceea, stareţii mănăstirilor Sfântul Pavel şi Xenofont, Andrei şi Evdochim, favorabili acestei hotărâri, sunt înlocuiţi la intervenţia Fanarului [5], şi expulzaţi din Muntele Athos.

1972: Monahii de la Esphigmenu ridică steaguri negre pentru a protesta împotriva rugăciunilor comune între patriarhul Atenagoras şi papă.

1974: Comunitatea Muntelui Athos la instigarea Patriarhiei de Constantinopol îl condamnă pe stareţul de la Esfigmenu şi pe trei dintre monahii de la aceeaşi mănăstire la expulzarea din Muntele Athos. În faţa refuzului acestora de a se supune, armata greacă (!) impune o blocadă maritimă şi terestră vreme de patru luni; monahii desfăşoară deasupra mănăstirii lor binecunoscutul steag cu inscripţia „Ortodoxie sau moarte”.

1992: În luna mai patriarhul de Constantinopol îi expulzează în forţă cu poliţia înarmată (!) pe monahii Schitului athonit rusesc Sfântul Ilie, pe care îl confiscă. Monahii vieţuitori ai schitului nu îi pomeneau încă din anii ’50 pe patriarhii constantinopolitani, din pricina ecumenismului lor, iar Schitul Sfântul Ilie era de drept proprietatea Bisericii Ruse din Afara Graniţelor.

1993-1994: În luna decembrie a anului 1993 Comunitatea Muntelui Athos scrie o scrisoare patriarhului în care condamnă Acordul de la Balamand unde Patriarhia de Constantinopol şi unele dintre Bisericile locale (inclusiv B. O. Română) recunosc papismul a fi “Biserică soră”. Patriarhul Bartolomeu nu doar că nu îngăduie nici o discuţie asupra ereziei ecumenismului, ci reacţionează în forţă depunând câţiva stareţi şi dând pedepse severe celorlalţi. Supuşi la presiuni foarte mari aceştia dau înapoi, şi într-o scrisoare de apel din mai 1994 imploră iertarea… Astfel, protestul împotriva Balamandului a fost redus la tăcere.

2002: În luna noiembrie, Comunitatea Muntelui Athos convoacă pe monahii de la Esfigmenu în faţa unui tribunal pentru a răspunde la 88 “capete de acuzare”. Monahii nu se prezintă însă răspund în scris. Comunitatea Muntelui Athos declară obştea Mănăstirii Esfigmenu ca ilegală şi impune ca termen 8 ianuarie 2003 pentru părăsirea mănăstirii.

2003: Poliţia greacă asediază mănăstirea începând din luna ianuarie. În februarie, un tânăr monah moare la volanul unui tractor al mănăstirii care rămăsese afară şi pe care încerca să-l recupereze la adăpostul întunericului nopţii. În martie, la presiunea mişcărilor de protest în sprijinul Mănăstirii Esfigmenu, Consiliul de Stat al Greciei dispune ridicarea blocadei asupra mănăstirii.

2005: Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu înfiinţează o obşte monahală impostoare, căreia îi sunt atribuite toate bunurile Mănăstirii Esfigmenu (conturile din bancă, vaporul…) În octombrie, blocada revine şi mai în forţă; mănăstirea nu se mai poate aproviziona cu alimente şi medicamente, nici nu mai poate primi vizite ale medicilor. Acestea pricinuiesc moartea a patru monahi.

2006: În octombrie un tribunal (civil!) grec îi condamnă pe monahii de la Esfigmenu la doi ani de închisoare pentru “ocupaţie ilegală” şi “tulburarea liniştii publice”… Monahii fac apel în justiţie contestând sentinţa.

La 20 decembrie, membrii obştii impostoare a patriarhului Bartolomeu îi atacă violent în timpul nopţii cu bare de metal şi topoare pe monahii din birourile Mănăstirii Esfigmenu din Careia (capitala peninsulei Athos) pe când aceştia dormeau. În urma bătăii patru monahi esfigmeniţi au multiple răni, unul dintre ei chiar fractură craniană.

La 25 decembrie, sub o puternică presiune mediatică, guvernul grec anulează operaţiunea expulzării monahilor Esfigmeniţi; cu toate acestea însă, blocada dură impusă mănăstirii nu este ridicată.

La 30 decembrie cele 20 de mănăstiri mari [6] (inclusiv noua obşte înfiinţată de patriarh), ca urmare a recentei vizite a papei la Constantinopol, publică la presiunea credincioşilor un comunicat în care condamnă ecumenismul [7] şi afirmă că se întorc la hotărârile dublei întâlniri din 1980 a Sfintei Chinotite a Athosului, [la care a luat parte şi Mănăstirea Esfigmenu] [8]. Unele dintre mănăstiri au chemat la a urma Mănăstirea Esfigmenu în întreruperea comuniunii cu Patriarhia prin încetarea pomenirii patriarhului, iar Avva Efrem – ucenicul şi urmaşul lui Gheron Iosif – fostul stareţ al Mănăstirii Filotheu, a cerut de asemenea potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, ca mănăstirile athonite să oprească pomenirea patriarhului eretic.

La 31 decembrie, Patriarhia Moscovei găseşte încă un prilej de a-şi “atinge” rivala sa de la Constantinopol, cu care se războieşte pentru întietate ca “principală biserica ortodoxă”: prin mitropolitul Chiril de Smolensk – de altfel tot atât de ecumenist ca şi patriarhul Bartolomeu! – “invită Patriarhia Ecumenică să nu folosească forţa pentru rezolvarea problemei monahilor de la Esfigmenu”…
______
NOTE:

[1] Un studiu cu privire la chestiunea calendarului poate fi citit la sv-luka.org/misionar/n3_churchandtime.htm Un alt studiu teologic şi mai amplu la http://web.archive.org/web/20070712190430rn_1/ournet.md/~calendarortodox/. Alte articole la orthodoxinfo.com/ecumenism/ea_calendar.aspx

[2] Întreruperea comuniunii din motive de credinţă este stabilită de Canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861: „… cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfinţii Părinţi se despart de împărtăşirea cea către întâiul stătător al lor care predică eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia din pricina îngrădirii de sine de împărtăşirea cu numitul episcop înainte de cercetarea Sinodicească, nu numai că nu sunt supuşi certării canonice, ci şi de cinstea cea cuvenită dreptslăvitorilor se vor învrednici, căci n-au osândit episcopi, ci mincinoşi-episcopi şi mincinoşi-învăţători; şi n-au rupt unitatea Bisericii prin schismă, ci s-au silit [astfel] a izbăvi Biserica de schisme şi dezbinări.” (vezi Pidalion).

[3] Mănăstirea Vatoped primeşte un vapor din partea Anglicanilor ca răsplată pentru adoptarea noului calendar (vezi Boldurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit editată la Muntele Athos în anul 1924 de către schimonahii athoniţi români Arsenie Cotea şi Teofilact).

[4] Indiferent de patriarhii care s-au perindat de atunci şi până în prezent la conducerea Patriarhiei de Constantinopol, se poate constata continuitatea politicii ecumeniste. Începutul modernismului la Constantinopol coincide cu primii ani ai secolului XX, când “patriarhii de Constantinopol se duc în Anglia la studii teologice” unde de fapt sunt iniţiaţi în lojile masonice (vezi colecţia Protests of the Orthodox World against the Visit of the Patriarch of Constantinople to the Pope of Rome in December 1987, ed. Riurik, pg. 5; revista Православиїе или смертъ, nr. 1, Moscova 1997, pg. 66-67). Astfel, Meletie Metaxakis (patriarh între 1921-1923; alungat în iulie 1923 din scaunul patriarhal de furia mulţimii) cel care a început procesul de distrugere a Tradiţiei Ortodoxe prin introducerea necanonică a calendarului nou, era cunoscut ca nr. 44 în loja masonică greacă “Armonia”, după cum arată publicaţia masonică “Pythagore-Equerre” (vol. 4, part. 7-8, 1935). Fraţii săi succesori la conducerea Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului sunt de asemenea masoni de rang înalt: Vasilios III (patriarh între 1925-1929): membru al lojii englezeşti “Velewood”, Athenagoras (1948-1972) (cel cu “ridicarea” anatemelor): mason de grad 30 în loja “Athenian East” (Orthodoxos Typos, 16.VII.1982), lojă din care făcea parte şi Dimitrios (patriarh între 1972-1991). Actualul patriarh Bartolomeu, numit în 1991, este ales preşedinte al lojii masonice “H.A.N.”. (vezi ecumenizm.tripod.com).

[5] Un sinonim pentru Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, după cartierul din Istambul în care îşi are reşedinţa.

[6] Situaţia astăzi în Muntele Athos arată astfel: toate mânăstirile greceşti sunt cumpărate cu banii Uniunii Europene afară de Esfigmenu. Cele mai fanatic obediente patriarhului de Constantinopol sunt Vatoped şi Dohiariu. În afara celor 20 de mănăstiri mari, în Muntele Athos se găsesc foarte multe chilii şi schituri mici, iar majoritatea celor ce vieţuiesc în ele au orientare zilotistă, refuzând comuniunea cu patriarhul Constantinopolului. Tot despre situaţia din Athos şi la ecumenizm.tripod.com/ECUMENIZM/id33.html iar despre mişcarea ziloţilor din Muntele Athos un foarte interesant material la https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2007/09/06/scrisoare-privind-atitudinea-parintelui-iosif-isihastul-de-la-sfantul-munte-cu-privire-la-problema-calendarului/.

[7] În scrisoarea trimisă de reprezentanţii celor 20 de mănăstiri patriarhului Bartolomeu, după ce în introducere îşi exprimă supunerea faţă de acesta, ei spun: “…simţim că avem o răspundere apăsătoare faţă de credincioşii… care ne socotesc un paznic neclintit al Sfintei Predanii… Din aceasta pricină, cu durere, declarăm că nu suntem de acord cu rugăciunea în comun făcută de preafericirea voastră şi cu participarea voastră la adunări liturgice şi cu caracter religios care dau impresia ca Biserica Ortodoxă îi acceptă pe romano-catolici şi pe Papa ca fiind episcopul canonic al Romei. […] Recent încheiata vizită a Papei în Fanar şi vizita Înalt Preasfinţiei sale Arhiepiscopul [Hristodul al Atenei] la Vatican ne-au îndurerat profund inimile. Se prea poate să se fi dobândit vreun folos lumesc din toate acestea, însa în decursul acestor vizite s-au petrecut lucruri care sunt în conflict cu practicile ecleziologice ortodoxe. Primirea Papei de către Prea Fericirea voastră ca şi când ar fi fost episcopul canonic al Romei, şederea sa pe scaunul arhieresc în timpul Dumnezeieştii Liturghii Ortodoxe, purtând omoforul; rostirea de către el a rugăciunii ‘Tatăl nostru’, sărutarea liturgică cu Patriarhul – toate depăşesc o simplă rugăciune în comun şi sunt oprite de Sfintele Canoane. Iar toate acestea au avut loc în condiţiile în care tradiţia papală nu s-a schimbat în nici un fel, păstrându-si politica şi învăţăturile eretice…” (scrisoarea completă la: esphigmenou.com).

[8] Hotărârea din 1980 semnată de toate mănăstirile mari din Sfântul Munte Athos inclusiv Esfigmenu afirmă: “… credem că Sfânta noastră Biserica Ortodoxă este cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos, având plinătatea Harului şi a Adevărului.” Şi “Biserica Papei este lipsită de succesiune apostolică şi fără har”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: