TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Archive for the ‘Monofizitism’ Category

IMPORTANT!: Documente oficiale ce vădesc mărturisirea de credinţă eretică a BOR

Posted by traditiaortodoxa pe iunie 5, 2009

biserica-celor-ce-viclenescA ajuns, retrimis şi redacţiei noastre, un e-mail ce are ataşat un fişier ce conţine scanate documente oficiale de maximă importanţă, ce vădesc – încă odată dacă mai era nevoie – erezia BOR. Deoarece la sfârşitul textului e-mailului ce însoţeşte această mărturisire de credinţă eretică există îndemnul de a-l face cunoscut, am considerat că este şi de datoria noastră să ne informăm cititorii despre aceste documente eretice, ţinute ascunse credincioşilor de rând ai BOR, despre care însă se ştia în mediile conservatoare ale BOR, dar care nu ştim să le fi făcut publice până acum. Între semnatarii acestei mărturisiri de credinţă eretice se află şi fostul patriarh Teoctist şi actualul mitropolit BOR al Moldovei Teofan, pe atunci vicar patriarhal. În felul acesta cade (încă odată) şi mitul întreţinut (voit) de unii în BOR, potrivit căruia aripa securistă a BOR – Teoctist(-Teofan), era mai ortodoxă decât aripa masonică a BOR – Dan Ilie Ciobotea &Co. Îndemnăm şi noi la rându-ne, la preluarea şi pe alte saituri a acestui document de maximă importanţă, fiindcă a păstra tăcerea = a fi părtaş ereziei şi a trăda pe Dumnezeu, constatând totodată că iată, suntem totuşi primii care îl facem cunoscut pe internet.

Descărcaţi de aici (fişier pdf)

Iată întocmai şi textul e-mailului ce îl însoţeşte:

„Doamne, ajută!

Vă rog să parcurgeţi cu atenţie ataşamentul care este anexat mesajului de faţă. Sunt nişte documente ţinute de către ierarhii noştri cu foarte mare discreţie departe de ochii credincioşilor.
Oare împărtăşirea deciziilor conducătorilor Bisericii reclamă o cunoaştere ezoterică? Citește restul acestei intrări »

Posted in Actualitate, Apostazia oficială, Monofizitism | 1 Comment »

Monofiziţii şi pseudoreligia universală

Posted by traditiaortodoxa pe iunie 30, 2007

Din neştiinţă, multora li se va părea de neînţeles din ce cauză erezia monofizită joacă un rol atât de mare în crearea religiei mondiale, a cărei parte componentă, străvechea erezie a lui Eutihie, Dioscor şi Sever devine sub ochii noştri. Alţii îndeobşte nu văd nimic periculos în erezia monofizită, din nepăsare faţă de adevărul bisericesc şi din duh potrivnic faţă de istoria Bisericii. Aceştia se lasă orbiţi de miturile despre „frăţia popoarelor” şi „apropierea Bisericilor”, împrumutând, de exemplu, teza despre frăţia ruso-armeană sub toate formele din cărţuliile populiste de pe vremea sovietelor, referitoare la istoria Caucazului, în care Biserica nu era deloc menţionată.

Relaţia monofizitismului actual faţă de Sfânta Ortodoxie s-a manifestat de-adevăratelea de Sfintele Paşti din anul 2002, la Ierusalim, când Patriarhul Armean al Ierusalimului, ajutat de coreligionarii săi, a încercat să smulgă mănunchiul de lumânări aprinse de la sfânta Lumină din mâinile Patriarhului Ortodox al Ierusalimului, Irineu. Ziarul grecesc „Orthodoxos Typos” a numit acest eveniment „un episod întristător şi necuviincios”. Patriarhul Ortodox al Ierusalimului i-a acuzat pe armeni că au încercat să răpească dreptul asupra Locurilor Sfinte. Totodată ortodocşii au declarat că sunt hotărâţi „să-şi dea şi sângele ca să-şi apere privilegiile lor”.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Apostazia oficială, Ecumenism, Erezii contemporane, Monofizitism | Leave a Comment »