Modernismul umanist al ieromonahului Nicodim Sachelarie

De la Pidalionul (Cârma Bisericii) alcătuit de Sfântul Nicodim Aghioritul şi până la colecţia de canoane a arhid. prof. dr. Ioan N. Floca sau mai noul regulament al BOR ce tinde să înlocuiască sfintele canoane, îl avem ca intermediar pe ieromonahul Nicodim Sachelarie cu a sa Pravilă bisericească, editată pentru prima oară în 1940. Aceste nevoi de agiornare a Pidalionului nu reprezintă altceva decât trepte în timp ale căderii din Ortodoxia curată, din bineplăcuta Predanie a Bisericii Sfinţilor Părinţi, ale afundării în modernismul cel hulitor.

Spre exemplificare, iată ce scrie Nicodim Sachelarie despre „calendarişti” în Pravila bisericească (pag. 58-59; ediţia a III-a, editată de parohia Valea Plopului, jud. Prahova, 1999):

XXX. CALENDARIŞTII

244. -„Calendariştii sau stiliştii n-au greşeli dogmatice, morale sau de cult, deci sînt ortodocşi. Greşeala lor constă în despărţirea schismatică de biserică, pe ridicolul motiv că s-a îndreptat calendarul şi se fac slujbe cu 13 zile mai înainte. Dacă vine la spovedanie un credincios, care din neputinţă este calendarist, el trebuie lămurit şi primit la spovedanie. Dacă vine un cleric, mai ales dintre cei certaţi şi osîndiţi de conducerea bisericească pentru imoralitate, iar el, din ambiţie s-a dus la stilişti, după ce va fi lămurit în cele greşite de el, dacă se va pocăi sincer, să fie primit la spovedanie. Însă ar fi mai bine să fie trimis la arhiereu şi să aducă dovadă de la episcopie de reprimirea lui în biserică” (V. Dogmele).

Este de remarcat faptul că spre deosebire de părinţii Cleopa Ilie sau Nicodim Măndiţă, ierom. Nicodim Sachelarie, autor în anul 1936 al unei cărţii împotriva vechiului calendar având titlul Calendarul şi Pascalia veche şi nouă, nu îi face pe „calendarişti”, eretici sau lipsiţi de har şi nici nu pomeneşte acel şablon arhicunoscut cu rebotezarea [1]. Cauza ar fi probabil că în epoca scrierii acestei cărţi, oficialii nu şi-au putut „implementa” – pentru a folosi un cuvânt la modă – pe deplin comandamentele, însă odată cu trecerea timpului, ce a adus după sine şi eludarea conştiinţei credincioşilor, lucrurile au devenit mai lesne. Desigur că s-au găsit şi persoane pentru a fi îndoctrinate şi manipulate, precum pe de o parte părintele Cleopa, om simplu, folosit ca interfaţă între conducerea bisericească inovatoare şi poporul de jos, iar pe de alta cineva ca Nicodim Sachelarie, un… împătimit de cultură…

Iar dacă „ridicol” – după cum se exprimă părintele Sachelarie – sau penibil este motivul întreruperii comuniunii liturgice cu inovatorii şi al rezistenţei împotriva inovaţiilor introduse la ordinul lojilor masonice împotriva Predaniei, a sfintelor aşezăminte ale Sfinţilor Părinţi, atunci cum oare poate fi numit cel ce susţine asta?!… Cât despre cultură, numai de aşa ceva nu poate fi vorba aici (se înţelege, nu ne referim la „cultura” umanistă occidentală), ci mai degrabă de ignoranţă şi semidoctism în privinţa cunoaşterii învăţăturii de credinţă Ortodoxe…

Mergând şi mai departe, printr-un comentariu propriu ce precede canonul respectiv, părintele Nicodim Sachelarie să ni se dezvăluie ca adept al ştiinţei moderne umaniste de sorginte atee şi lipsit de înţelegerea tainică a Ortodoxiei, mai precis a sensului bolii, ca fiind consecinţă a păcatului, dar şi a sensului în sine al acestui canon:

CCXIII. SÎNGELE

1858. – „Necunoscîndu-se bolile hemoragice odinioară, se iau măsuri pe dibuite: – Preotul de va vrea să slujească liturghie, iar mai înainte i-a curs sînge din nas, să facă 40 de metanii şi apoi să slujească; iar de-i va curge după liturghie să facă metanii 190, iar sîngele să-l îngroape sau să-l arunce în mare sau în rîu; iar mai înainte de-i va curge din dinţi să nu slujească liturghie„. – ILT,97. Fără alte comentarii…

Postfaţa ediţiei Pravilei lui Nicodim Sachelarie editată la Valea Plopului, aparţine unui preot profesor de la seminarul din Buzău, pe nume Neculai V. Abaza, şi este alcătuită pe baza jurnalului pe care – aflăm – şi-l ţinea părintele Sachelarie. Într-un limbaj destul de sec, specific lucrărilor de seminar şi teologie modernistă, postfaţa doreşte să ni-l prezinte pe Nicodim Sachelarie ca fiind un om deosebit, cult şi cu viaţă duhovnicească înaltă. Nimic mai fals, căci din citatele de jurnal reiese tocmai contrariul, asta însă desigur, doar pentru cineva cât de cât familiarizat cu Ortodoxia, iar nu şcolit la şcoala umanismului iluminist dialectic, fie el şi… „teologic”. Limbajul acestui jurnal este unul cu totul impropriu pentru o persoană duhovnicească, asemeni conţinutului, în care accentul cade doar pe propria persoană, tratată într-un mod pozitiv, neavând astfel nimic în comun cu înţelegerea şi trăirea Ortodoxă.

O altă mostră cu privire la orientarea umanistă a ieromonahului Nicodim Sachelarie, o găsim şi în următorul fragment citat în postfaţă: „Iată ce consemnează la 12 decembrie 1970: „După ce am închis şantierul (la Biserică), îmi caut de cele necesare. De exemplu, azi, sîmbătă: la ora 5,15 a sunat ceasul deşteptarea; la 5,35 am ascultat buletinul meteorologic la Radio Chişinău. Am făcut focul şi am pus orez la fiert. La 6,00 am ascultat un buletin de ştiri, apoi am citit în Analitica Secunda de Aristotel, pînă la ora 7,00, cînd iarăşi am ascultat un buletin de ştiri, după care am continuat să citesc din Aristotel pînă la ora 9,00. De la ora 9,00 la ora 10,00 am scos cofragul de la gardul de nord al bisericii, apoi am aşezat sticla pentru ferestrele bisericii. De la 12-13,00 masa; de la 13-15,00 am scos cofragul de pe ambele părţi ale gardului de nord. De la 15,00 la 17,00 am scos cofragul de la tocul uşii mari externe şi am tăiat geamul de deasupra ei. La 17,15 mi-am copt cartofi şi mi-am fiert morcov, pătrunjel, etc., pentru supă. Între timp am citit din Aristotel, iar la 10,40 rugăciunea şi culcarea.” „Azi, după ce am terminat de studiat a doua oară Fizica lui Aristotel, am început să studiez a doua oară Metafizica lui, necesare comentariilor evanghelice. Dacă aş şti că nu mi-ar fi de folos pentru acestea, nu le-aş mai citi, căci a acumula cunoştinţe fără a le valorifica se aseamănă cu acela care prăşeşte fasolea în luna septembrie.” (1 iunie 1970).” Ce-ar mai putea fi adăugat… oare a câta parte din acest program corespunde cu programul duhovnicesc zilnic al unui monah, însă mai mult decât atât: care este mentalitatea, duhul ce îl animă?…

Dintre fragmentele de jurnal citate în postfaţă, ne-a atras atenţia în mod deosebit următoarea afirmaţie: „Încă din copilărie m-am rugat Domului Iisus ca să-mi dea din tinereţe mintea de la bătrâneţe, ca să pot face începuturi bune, şi pe baza lor să-mi urzesc viaţa, după legile voinţei Tatălui Ceresc. Iisus m-a ascultat, încât până acum nici un pas n-am făcut întru rătăcirea păcatului”… [!!!] Această afirmaţie şocantă este izbitor de asemănătoare cu cele ale rătăciţilor „sfinţi” papistaşi precum Francisc de Assisi, afirmaţii al căror duh nu este deloc duhul smereniei, al pocăinţei, ci sunt rodul înşelării duhovniceşti şi al părerii de sine, lucru despre care, laolaltă glăsuind cu toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, ne încredinţează şi Sfântul Ignatie Brianceaninov în scrierea sa Despre înşelare.

Iată deci care sunt roadele mult trâmbiţatei modernizări a Bisericii: omul înşelat de diavol, dezdumnezeit, dar care se crede pe sine un dumnezeu, devenindu-şi sie-şi dumnezeul căruia i se închină…

Poate că într-un context normal, o analiză precum cea de faţă nu şi-ar avea rostul, căci numai Dumnezeu este judecătorul Cel drept, care va judeca pe fiecare la Judecata din Urmă după atotînţelepciunea şi atotputernicia Sa; din păcate însă, atâta vreme cât astfel de exemple – deloc singulare – precum cel al ieromonahului Nicodim Sachelarie, ne sunt prezentate în mediile bisericeşti oficiale ca pilde vrednice de urmat, analiza critică devine necesară, pentru înlăturarea acestor confuzii voite – în cazul celor care le-au promovat iniţial, sau rătăciri inconştiente – în cazul celor care le-au preluat fără a putea face o analiză corectă Ortodoxă, punându-şi astfel grav în pericol şi lor dar şi altora mântuirea.*

Redacţia

______
NOTA:

* Botezul nu se practică celor ce au fost botezaţi corect în Biserica oficială, adică prin întreită afundare, ci doar în cazul acelor persoane care sub influenţă papistăşească au fost „botezaţi” necanonic, adică prin stropire sau turnare: „Căci după cum cel ce nu are Botez nu se poate mântui, tot asemenea şi cel ce are Botezul necomplet (fals) nu este fiu adevărat al Bisericii.”. „Din vremea aceea a rămas şi o scrisoare a Cuviosului Nicodim [Aghioritul] adresată către Patriarhul Grigorie pentru un monah român din Transilvania, care nu avea botezul adevărat. Iată cuprinsul acestei scrisori:

Prea Sfinţite Stăpâne şi dumnezeescule Patriarh a toată lumea. Aducătorul acestei scrisori, care este de origină din Ungaria (adică Transilvania) şi are Botezul (sau mai bine zis desbotezul) fiind molipsit de întinăciunea latinilor, vine prin mijlocirea mea, către Înalt Prea Sfinţia voastră, cerând călduros să fie Botezat cu botezul Bisericii noastre de Răsărit. Deci atât el, cât şi eu – ne rugăm de a voastră inimă următoare lui Hristos şi apostolească, ca să trimiteţi întărit prin ordin scris oficial pe numitul Monah nemonah (adică fără darul călugăriei) către Duhovnicul Român Părintele Grigore din Mănăstirea Pantocrator. Căci acela fiind de acelaşi neam şi de aceeaşi limbă cu dânsul poate ca să-l înveţe şi să-l înoiască cu botezul nostru, precum el însuşi şi eu ne rugăm mai mult lui Dumnezeu ca după alte cereri de mântuire să aibă şi călătorie uşoară, să fie călăuzit la Tronul Prea Fericirii voastre şi să aleagă calea cea bună spre folosul a tot norodul Creştinesc. Pentru aceasta, cerându-vă Rugăciuni, rămân socotindu-mă cel mai mic dintre slugile voastre. (ss) Nicodim”. extrase din cartea Sfântului Ioan Iacob Românul, Din Ierihon către Sion.