O altă minune a Sfântului Ierarh Spiridon care adeverește Calendarul Părinților

Au nu știți că sfinții vor judeca lumea?
I Cor. 6,2

La Dumnezeu pedepsește episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea față de Sfântul Spiridon, se poate citi despre minunea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei la praznicul său din 12 /25 decembrie 1934, minune ce adeverește Calendarul Patristic. Cu patru ani mai înainte, în 1930, Sfântul Ierarh Spiridon săvârșea o altă minune, tot la 12 /25 decembrie, adică în aceiași zi în care Orthodoxia, potrivit Calendarului statornicit de Sfinții săi Părinți, prăznuiește acest sfânt; o minune dintre nenumăratele sale minuni, care adeverește încă odată, numele de Făcător-de-Minuni pe care i l-a atribuit Biserica.

Redacția noastră vă oferă în traducere, în cele ce urmează, o mărturie a acestei minuni.

Minunea Sfântului Ierarh Spiridon
din catedrala din Caristos, Grecia, 1930

Minunea Sfântului Ierarh Spiridon Făcătorul-de-Minuni la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, 325

Sfântul Ierarh Spiridon este prăznuit în chip deosebit de către Adevărații Creștini Orthodocși, din pricina faptului că în această zi nou-calendariștii serbează Crăciunul urmând calendarului papist. În Grecia se pot vedea adesea litografii ale vechilor calendare în care este înfățișat praznicul Sfântului Spiridon, alături de icoana Sfântului Spiridon care este purtată în acea zi pe străzile satelor și ale orașelor, pentru a arăta neștiutorilor că nu Nașterea Domului este prăznuită atunci în Calendarul Orthodox. Există și o mărturie a unei minuni săvârșite de Sfântul Ierarh Spiridon, care a încredințat pe mulți nou-calendariști, întorcându-i la Adevăratul Creștinism Orthodox.

Printre nenumărații martori ai minunii s-a aflat și Zinovia Sideri, care a trăit 102 ani și a mărturisit despre minunea Sfântului Spiridon în anul 1976, mărturie publicată atunci în ziarul atenian Skrip. Iată mărturia bătrânei Zinovia:

„Era Crăciunul după noul calendar. La acea vreme nu urmam vechiul calendar. Am mers la biserica Sfântului Nicolae pentru slujbă. Biserica era plină de lume. Am stat în partea stângă, aproape de o coloană. Pe acea coloană se găsea icoana Sfântului Spiridon, dăruită bisericii de către un credincios, Antonie Lumidis din Pireu. Icoana era împodobită cu flori, ce rămăseseră de la sărbătoarea de pe calendarul nou. Când preotul care slujea, pe nume Sila, a început după vohodul mic să tămâieze și să cânte troparul Nașterii, „Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru…”, icoana Sfântului Spiridon a început brusc să lovească coloana, atât de tare încât toate florile cu care fusese împodobită au căzut. La vederea acestui semn, lumea a fost cuprinsă de spaimă, preotul și cântărețul s-au oprit, încetând cântarea. Atunci cineva din popor a strigat: „Astăzi este praznicul Sfântului Spiridon potrivit vechiului calendar, cântați-i troparul!” În acel moment au început cu toții să cânte cu credință „Soborului celui Dintâi te-ai arătat apărător și de-Minuni-Făcător, de-Dumnezeu-Purtătorule Spiridoane, Părintele nostru…” (Troparul Sfântului). Abia atunci, în vremea cântării troparului, icoana Sfântului a început ușor-ușor să încetinească, până ce a încetat cu totul a mai lovi coloana.

A doua zi, ziarul „Karestini” a publicat o mărturie despre acest eveniment neobișnuit. Toți locuitorii din Caristos și din împrejurimi vorbeau despre acest semn minunat și recunoșteau faptul că vechiul calendar bisericesc este cel adevărat.

Mai târziu, pe 29 decembrie, într-un articol pe aceiași temă, ziarul „Karestini” anunța:

„… a doua zi, icoana nu mai era la locul ei. Mulți cred că a fost înlăturată intenționat, pentru a nu mai exista discuții despre problema calendarului, fiindcă oamenii începuseră să creadă, majoritatea trecând la vechiul calendar. Astfel că locuitorii din Caristos sunt foarte indignați și cred că cineva se joacă diabolic cu sentimentele lor religioase și sfintele icoane, fiindcă nici până astăzi icoana nu a fost repusă la locul ei, în ciuda insistenței tuturor locuitorilor.”

Apărut în publicația Ta Patria, Volumul VIII, 1988, pg. 132-133
Traducere via Revnitel, № 12-14, oct. 1999 – iun. 2000

A se citi și:

Dumnezeu pedepsește episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea față de Sfântul Spiridon

MOARTEA celui care a vrut SĂ MUTE DATA Praznicului Naşterii Domnului după calendarul papei

Arătarea Cinstitei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos în 1925 lângă Athena

Publicația ROCOR ′Orthodox America′, 1987: Întru veșnică-pomenirea Mitropolitului Calist al Corinthului

Constatăm încă odată, (pentru a câta oară !), că materiale de foarte mare valoare, importante pentru înțelegerea Orthodoxiei și lămuritoare cu privire la istoria Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR) și a Bisericii Orthodoxe din secolul XX în general, dispar din mediul on-line peste noapte, urmând directivelor noii politici a celor uniți (din 2007) cu serghianista și ecumenista patriarhie a Moscovei.

Astfel au dispărut unele saituri – fie cu totul, fie părți din ele – care reproduceau materiale editate în trecut de publicațiile Bisericii Diasporei Ruse, cum este și cel din care am tradus articolul pe care îl publicăm în cele ce urmează, Orthodox America. Vom mai reveni și cu alte exemple în acest sens.

Dacă politrucii neo-serghianiști ai pseudo-ROCOR-ului de astăzi fac să dispară prin cenzură materialele din trecut, trecând astfel sub tăcere problemele foarte importante pentru Orthodoxia contemporană și de căpătâi pentru mântuirea oricărui credincios: inovația schimbării Calendarului Patristic, ereziile serghianismului, neo-serghianismului și ecumenismului, împotriva cărora vechiul ROCOR s-a exprimat deja practic, prin anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunțată încă din anul 1983 și prin comuniunea pe care Biserica Orthodoxă Rusă din Afara Granițelor a avut-o ani de-a rândul cu Biserica Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia (așa-numită ′vechi-calendaristă′) – cenzură prin care se încearcă ascunderea liniei tradiționaliste pe care a avut-o la un moment dat Sinodul ROCOR, aceasta nu înseamnă că toate acestea dispar pur și simplu, eventual pentru totdeauna, ca și cum n-ar fi existat sau n-ar exista.

Dorința noastră, a celor ce alcătuim redacția traditiaortodoxa.wordpress.com – un sait realizat tocmai din necesitatea existenței unei stavile, fie ea cât de neînsemnată, în fața cenzurii oficiale bisericești – este ca în ciuda tuturor potrivniciilor, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu, să facem și pe mai departe cunoscut cititorilor noștri, ceea ce trădătorii-de-Hristos deghizați în clerici dimpreună cu toți păruții-ortodocși, vor în chip diabolic să ascundă, spre pierzarea veșnică a lor și a celor nevinovați. De aceea, chiar și la intervale mai lungi, pricinuite de lipsa de timp specifică vieții cotidiene, vom continua să publicăm spre folosul celor ce caută sincer mântuirea, aceste scrieri valoroase ce nu pot fi date uitării, în ciuda siluirilor cenzurii oficiale bisericești.

Avem convingerea că, în ciuda tuturor sforțărilor politic-corecte prin care se dorește ținerea în minciună a credincioșilor, după spusa Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Adevărul nu poate fi ținut sub obroc și va elibera pe oricine îl caută cu sinceritate, dar și cu multă stăruință, luând seama la faptul că în aceste vremi foarte tulburi de sfârșit de lume, este aproape imposibil de găsit pentru cei obișnuiți cu tot soiul de comodități în gândire și făptuire.

America Orthodoxă

Întru veșnică-pomenirea Mitropolitului Calist al Corinthului
Adormit întru Domnul la 12 /25 septembrie 1986

După o scurtă suferință, Întîistătătorul (în retragere) Sfântului Sinod al Bisericii Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia, a adormit întru Domnul. Trecerea sa la cele veșnice este o mare pierdere pentru Biserica Orthodoxă în întregul ei, dar mai cu seamă pentru fiii lui duhovnicești, pentru care este de neînlocuit.

Întîistătătorul Bisericii Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia, pururea-pomenitul Mitropolit Calist al Corinthului

Mitropolitul Calist s-a născut în anul 1906, în Agios Flores, Calamata, Grecia. La botez a primit numele de Constantin. Era cel mai vârstnic dintre cei patru frați și primul care a îmbrățișat viața monahicească. Ceilalți frați l-au urmat la puțină vreme.

A fost tuns ca monah de către bătrânul Moisi făcătorul-de-minuni, ucenic al Părintelui Pahomie de Chios, al cărui fiu duhovnicesc era Sfântul Nectarie al Eghinei făcătorul-de-minuni din secolul XX. Urmând pildei bătrânului său, Mitropolitul Calist a devenit un mare luptător și ascet, precum Părinții din vechime, ale căror vieți sunt foarte de folos a le citi, povățuitori duhovnicești pe care toată lumea încearcă să-i găsească dar nu știe unde să-i caute. El a fost un mărturisitor și apărător al Credinței, prigonit deseori și întemnițat de către Biserica de Stat nou-calendaristă pentru stăruința sa neclintită întru Orthodoxia tradițională. L-a iubit pe Hristos și Biserica lui Hristos mai presus de orice și și-a dedicat viața slujirii turmei Sale.

Mitropolitul Calist a fost un pnevmatikos, un adevărat părinte duhovnicesc dăruit cu darurile Sfântului Duh – prorocia, înainte-vederea, facerea de minuni – pe care le-a folosit din belșug spre folosul duhovnicesc al credincioșilor pe care Dumnezeu i-a încredințat în grija sa. Oamenii veneau la el din toată Grecia și de peste hotare pentru mărturisire și ajutor în problemele lor duhovnicești, cărora le găsea totdeauna răspuns. A fost un adevărat păstor ce și-a pus deseori sufletul pentru turma sa. Spunea adesea că s-ar duce bucuros oriunde în lume pentru a salva un suflet.

În Statele Unite a venit de mai multe ori. Atunci când se găsea la Boston, slujea la biserica Greacă a Sfântului Acoperământ al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu [Agia Skepi], din Roslindale, Massachusetts. Slujea adesea cu ierarhi și clerici ai Sinodului Rus [1] în biserici atât Rusești cât și Grecești aparținând jurisdicției sale, atât în Statele Unite cât și în Canada. Se simțea parte a Soborului Arhieresc Rus, de la care a primit în anul 1971 „hirotesia”, pe care a prețuit-o întotdeauna. [2]

Mitropolitul a fost unul dintre ctitorii Sfintelor Mănăstiri din Attica și Corinth, Grecia, închinate Buneivestiri și Sfinților Arhangheli, în cea din urmă viețuind până la retragerea sa din Sinodul Greciei. [3] În 1948 a fost înălțat la rangul de ierarh primind titlul de Mitropolit al Tronului Apostolesc al Corinthului, ajungând astfel un urmaș al Sfântului Pavel, care a întemeiat Biserica acolo. După retragerea sa, a viețuit la Mănăstirea Sfintei Macrina, din Sofiko, Corinth, unde a și fost înmormântat. Un alai de clerici și credincioși i-au însoțit trupul de la spital la mănăstire pentru slujbele de înmormântare. El ne va lipsi cu adevărat nouă tuturor celor ce am avut bucuria de a-l fi cunoscut. Adevărata Biserică Vechi-Calendaristă este condusă acum de Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea având un Sinod alcătuit din șaptesprezece episcopi.

Bătrânul Moisi (Tripitinianul)
Adormit întru Domnul la 14 iunie 1946

(Precum s-au povestit de către ucenicul său, Mitropolitul Calist al Corinthului)

Dorința sfântului bătrân Moisi era ca el să adoarmă în mănăstirea de monahi ce se găsea într-un loc retras, departe de zgomotul lumii. Moartea a venit la el în toiul ocupației Germane a Greciei din timpul celui de al II-lea război mondial. Cu patru sau cinci zile înainte de adormirea sa, mi-a spus mie și tuturor părinților că a venit vremea ca el să plece din această lume: „Sufletul meu va părăsi lumea vineri spre sâmbătă în zori. Când voi pleca, să nu le spui maicilor imediat, ci să lași să treacă câteva ore.”

Sâmbătă în zori ne-a cerut să se împărtășească cu Sfintele Daruri, Trupul și Sângele Mântuitorului nostru. Apoi și-a încrucișat mâinile pe piept și și-a dat sufletul. Copleșit de durere și tulburare, de suferință și neliniște am spus unuia dintre frați: „Grăbește-te și anunță-i pe ceilalți ca să poată spună o metanie [rugăciuni pe metanier] pentru Gheronda, căci a adormit.” Fratele a alergat și le-a anunțat pe surori. Însă nici n-a început bine doliul că Bătrânul a revenit la viață. Stăteam în picioare lângă el gata să-i pregătesc trupul pentru înmormântare, când l-am auzit spunând: „O, om pierdut! Bătrânul?!” „Starețul?” zicea. „Cum poți să mă numești Stareț? Nu ți-am zis doar să nu spui nimic câteva ceasuri, și-acum uite ce-ai făcut. M-ai adus înapoi. Cu ce ți-am greșit eu ca să aștept acum încă o săptămână și să sufăr toate aceste încercări și dureri? Lasă-mă să plec, de ce m-ai chemat înapoi?”

O altă săptămână a trecut și a fost iarăși Sâmbătă dimineața. Starețul a primit încă odată Sfintele Taine și a adormit. De această dată am lăsat puțin mai mult timp să treacă, dar iarăși, în suferința mea am uitat de porunca Bătrânului. Ori poate am fost și puțin amăgit. Gândind că ceea ce s-a petrecut s-ar putea întâmpla din nou, i-am spus fratelui să anunțe repede pe toată lumea despre trecerea la Domnul a Starețului. Am început iarăși să-l pregătesc, când am auzit glasul lui. Aproape că am leșinat. Toți monahii erau adunați și au exclamat neîncrezători: „Gheronda! Gheronda!” Un suspin și mai mare s-a auzit din partea Bătrânului când a revenit la viață. „De ce nu mă lăsați să plec? Lăsați-mă repede să plec, măcar Sâmbăta viitoare, fiindcă este voia lui Dumnezeu ca eu să plec atunci. Atunci veți fi martorii plecării sufletului meu, fiindcă Dumnezeu ne va îngădui tuturor o lecție de folos pentru suflet.”

Colecţia revistei ‘Orthodox Word’ (1965-1982) în format pdf

Am primit pe adresa redacţiei noastre următorul e-mail, pe care îl publicăm cu bucurie:

https://app.box.com/s/cnkab1qo48r1h1rh5503wmv0aqiw6uqq

file 1.7 GB

Let me know if you have trouble downloading these are Samizdat, very hard to find online.
Platina has the copyright and does not want the magazines to be available.
It is not a matter of money – it is deceitful church politics.

„An evil faith and a false church is arising.”
(Bishop Theophan the Recluse †)

Avem aşadar cu toţii posibilitatea de a descărca [1] aceste materiale ‘de primă mână’: colecţia scanată a revistei Orthodox Word dintre anii 1965-1982, adică numerele revistei editate de Părintele Serafim Rose în răstimpul vieţii sale pământeşti.

Din studiul acestor materiale [2], adică direct de la sursă, putem înţelege poziţia ecleziologică a Părintelui Serafim Rose, poziţie pe care cenzura oficială bisericească s-a căznit să ne-o ascundă, încercând cu neruşinare să confişte imaginea lui (deşi Părintele Serafim făcea parte din ROCOR, o Biserică pe care oficialii o considerau schismatică!). Însă, în ciuda puterii financiare şi a mijloacelor colosale pe care le posedă establishmentul bisiericilor oficiale, adevărul iese la lumină şi nu poate fi niciodată înfrânt.

Putem remarca de pildă faptul că la puţină vreme înaintea trecerii sale la Domnul, Părintele Serafim Rose publica în paginile revistei pe care o edita dimpreună cu părintele Gherman Podmoşenski, o seamă de materiale dedicate Ortodoxiei Româneşti, ce cuprindeau o prezentare a ortodocşilor vechi-calendarişti de la Slătioara şi două traduceri în limba Engleză din scrierile părintelui Gheorghe Calciu [3], prefaţate de părintele Serafim; este vorba despre № 102, ianuarie-februarie 1982 (părintele Serafim Rose a trecut la Domnul în luna septembrie a anului 1982).

Sfinţii Catacombelor Rusiei, samizdat 2015, împotriva cenzurii oficiale bisericeşti

Ceea ce a început în Rusia se va termina în America
Sfântul Ignatie de Harbin

Redacţia noastră are plăcuta surpriză de a constata apariţia unei traduceri în limba Română a unei lucrări de referinţă pentru cunoaşterea fenomenului Rezistenţei Orthodoxe în general şi al celui catacombnic în special, Sfinţii Catacombelor Rusiei de Ivan M. Andreev, editată în 1982 de Preacuvioşii Părinţi Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski.

Judecând după următorul text de pe copertă „Acest volum se distribuie gratuit. Comercializarea sa este interzisă” şi după existenţa unui ISBN, deducem că este vorba nu doar de o ediţie electronică oferită gratuit pe internet, ci şi de o editare de carte fizică, cel puţin un tiraj; iar simpla menţiune „Bucureşti, 2015” în dreptul numelui editurii, ne aminteşte mai degrabă de renumitele ediţii samizdat din perioada sovietică, lucrări anonime dactilografiate ce circulau clandestin, interzise de cenzura regimului, adevărate acte de eroism ale editorilor, care prin gestul lor îşi puneau în pericol nu doar libertatea ci şi viaţa.

Din păcate, cunoaşterea şi cinstirea Sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori din Rusia a rămas astăzi la fel de dificilă ca în perioada comunistă, căci cenzura mediilor oficiale bisericeşti este la fel de feroce ca în trecut. De pildă, la un festival internaţional „al filmului creştin” din Rusia anului 2014, un documentar ce prezenta personalitatea Sfântului Mucenic Iosif al Petrogradului, întâistătătorul a ceea ce s-a numit Biserica de Catacombe din Rusia, a fost interzis. (Amănunte în traducere aproximativă aici. Articolul original în lb. Rusă aici). Cât despre România, ce să mai vorbim…

Scrierea lui Ivan M. Andreev, caracterizată prin erudiţie, sobrietate şi profunzime, este numai o parte a acestei lucrări compilate de Părinţii Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski; lucrarea, impresionantă nu atât prin volum (nu mai puţin de 560 de pagini), ci mai cu seamă prin conţinutul său, nu cuprinde doar aghiografii ale muceniciei sfinţilor catacombnici – asemenea în duh cu cele ale sfinţilor din vechime (!), ci şi mărturii despre şi documente ale Bisericii de Catacombe din Rusia, foarte importante pentru toţi cei ce vor să studieze istoria acestei manifestări vii a Creştinismului Orthodox în plin secol XX, o istorie cu totul necunoscută în spaţiul nostru Românesc şi nu numai.

Este astăzi Tradiţia Ortodoxă „alternativa” „de nişă” la „mainstream”-ul oficial?

Pentru a putea răspunde la această întrebare cam bizară, ce foloseşte terminologia unui cititor al nostru, trebuie să privim la starea de fapt a acestui veac al apostaziei: pe lângă manifestările ecumeniste deşănţate ale pseudo-ierarhilor oficiali, realitatea vremii de azi ne prezintă un tablou trist; majoritatea celor ce „merg duminica la biserică” sunt prea adesea ocupaţi doar cu pietismul lor sentimentalist şi adogmatic, expresie a ereziei umanismului şi al ecumenismului deopotrivă, ce relativizează Adevărul de Credinţă, ori cu formalismul ritualic, ce ţine mai degrabă de înţelegerea superstiţioasă (sau mentalitatea magică), exprimat uneori şi prin felurite practici de sorginte păgânească („băbisme”), ca şi printr-un „cult al morţilor” înţeles la fel de strâmb; (aceiaşi oameni fiind de altfel materialiştii de zi cu zi ocupaţi cu treburile lor lumeşti, pentru care mai cer ajutorul unui dumnezeu plăsmuit după chipul lor); alţii, îşi umflă pieptul de mândrie bolnăvicioasă duhovniceşte, îmbrăcându-se în retorica ereziei filetismului, iar alţii, tot atât de păruţi conservatori, proclamă cu entuziasm noi sfinţi, plăsmuiţi după chipul şi asemănarea Patriarhiei apostate de la Constantinopol – de fapt persoane ale căror învăţături încalcă flagrant Orthodoxia, propovăduind o învăţătură guruist-idolatră; cităm: „mai bine să superi pe Dumnezeu decât pe maica stareţă, căci dacă o vei supăra, cine va mai mijloci pentru tine la Dumnezeu?” sau „orice ar spune sau ar face patriarhul, tu pomeneşte-l”.

Este uimitor cum aceşti păruţi apologeţi chiar nu realizează absurdul în care se găsesc… Cum oare nu înţeleg că o asemenea pseudo-învăţătură/atitudine nu doar că anulează întreaga Istorie a Bisericii, dar că în acest fel nu s-ar mai fi păstrat niciodată Orthodoxia, iar erezia ar fi căpătat, ca în vremea apostată de astăzi, numele de învăţătură ortodoxă. Cum ar fi să ne închipuim de pildă, ca Orthodocşii ce s-au împotrivit ereziei iconoclasmului să fi înghiţit orice din partea minciuno-ierarhilor eretici păstrând comuniunea cu aceştia? Oare chiar nu îşi dau seama că cineva are interesul diavolesc să-i prostească pe toţi: clerici, monahi – odinioară conştiinţa trează şi forţa prin care a rezistat Orthodoxia în faţa tuturor vrăjmaşilor ei – şi mireni, făcând din ei nişte spălaţi pe creier? [4]

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Theodorit Aghioritul – ’Convorbiri din pustie despre ecumenism’ (Gr)

Preacuviosul Părinte Ieromonah Theodorit Aghioritul, autor a numeroase lucrări theologice şi de vieţi ale sfinţilor ziloţi şi ’vechi-calendarişti’. Scrisul său poate fi caracterizat ca echilibrat/obiectiv şi profund.

un răspuns pertinent la cartea
lui Epifanie Teodoropulos, ’Cele două extreme’

Preacuviosul Părinte Theodorit Aghioritul este unul dintre theologii şi aghiografii însemnaţi ai Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (’vechi-calendariste’) din Grecia, trecut la Domnul în anul 2007 [1].

El este autorul cărţii ce poartă titlul Convorbiri din pustie despre ecumenism (Gr. Διάλογοι Της Ερήμου Περί Οικουμενισμού), Athena 1971, reeditată şi adăugită în 2002 – unul dintre cele mai pertinente răspunsuri la cartea antitradiţionalistă a preotului oficial nou-calendarist Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme: Ecumenismul şi Zilotismul (Gr. «Τά Δύο ‘Άκρα: Οικουμενισμός καί Ζηλωτισμός») [2].

Publicarea acestei cărţi de răspuns în Grecia, ce s-a dovedit a fi de necombătut, a atras după sine prigoana asupra Cuviosului Părinte zilot, ce a culminat cu expulzarea sa din Muntele Athos, ordonată şi pusă în practică de comemoraţioniştii neo-athoniţi politic-corecţi.

Redacţia noastră oferă în format pdf spre studiu celor interesaţi – mai cu seamă cugetelor treze şi sincere din B.O.R., această carte de răspuns a Părintelui Theodorit, în limba Greacă katharevúsa, pentru a înţelege şi conştientiza, necenzurat şi ne-manipulat, potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi a Istoriei Bisericii, fenomenul zilotismului şi al aşa-numitului ’vechi-calendarism’ – respectiv necesitatea ruperii comuniunii cu pseudo-ierarhii eretici (Canon 15 Sinod I-II) şi importanţa prăznuirii dreptslăvitoare potrivit Calendarului liturgic Patristic.

Clic pentru descărcare
Διάλογοι Της Ερήμου Περί Οικουμενισμού

NOTE:

[1]. Dintre lucrările sale s-a tradus şi editat în limba Română doar ’Avacum Zelotul cu picioarele goale’.

[2]. Tradusă şi difuzată şi în România, sub titlul tendenţios şi batjocoritor ’Cele două extreme: Ecumenismul şi Stilismul’.

A se citi şi:

Avva Avvacum Zilotul Desculţ – Mărturisitorul credinţei în Hristos

Scurtă cronologie a rezistenţei athonite

Epistolia Preacuviosului Părinte Sava de la Esfigmenu

Isihaşti ziloţi aghioriţi cenzuraţi

’Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’ de Părintele Patric Ranson

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

The Calendar Question de Părintele Vasilie Sakkas

Părintele Serafim Rose cenzurat!

Ancorat în Athos – Ieroschimonahul Theodosie de la Karulia

Ziloţi aghioriţi zugrăviţi în cartea prof. Constantine Cavarnos ‘Ancoraţi în Dumnezeu‘

Actualitate: O unire ce ridică multe întrebări

7/20 martie 2014: Întâistătătorul noii structuri sinodale, Calinic, dimpreună cu Chiprian al II-lea, mitropolitul fostului grup sinodal cunoscut sub numele de ”chiprianit”, stând de-a dreapta şi de-a stânga tronului arhieresc din arhondaricul Mănăstirii de la Fili, pe care tronează fotografia fostului întemeietor Chiprian.

Acelaşi ierarh Calinic, slujind panihida la mormântul fostului întemeietor al ’chiprianismului’.

Învăţătura ecleziologică de căpătâi a lui Chiprian de Fili este aceea a existenţei Tainelor la nou-calendarişti şi în Bisericile oficiale ecumeniste, până la condamnarea de către un Sinod Ecumenic.

’Chiprianismul’ susţine că hotărârile unui Sinod local – precum anatema ROCOR din 1983 împotriva ereziei ecumenismului – pot fi validate doar de un viitor ’Mare Sinod al Adevăratei Biserici Ortodoxe’ asemănător Sinoadelor Ecumenice. (A se vedea nu doar ’Tezele Ecleziologice’ ale lui Chiprian de Fili, ci şi Acordul comun ce a stat la temelia unirii dintre cele două grupuri sinodale, Cap. VII. pct. 3).

În încercarea de a dogmatisi/justifica pretinsa existenţă a harului sfinţitor în Taine la ereticii ecumenişti, ’chiprianismul’ răstălmăceşte eretic sintagma Sfântului Ioann Gură de Aur „mădularele bolnave ale Bisericii” care se referă strict la păcătoşii ce caută vindecarea în Biserică, văzută ca spital, şi nicidecum la eretici, care prin erezia lor ies în afara ei, dimpreună cu cei ce continuă să păstreze comuniunea cu aceştia.

Mulţi istorici, analişti şi comentatori din sfera Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste cred că schisma ’chiprianită’ a apărut ca reacţie împotriva anatemei ROCOR asupra ecumenismului; anatema fiind pronunţată în 1983, iar Chiprian lansându-şi tezele ecleziologice în 1984.

În Duminica a III-a a Postului Mare din acest an (2014) a avut loc în Grecia unirea dintre GOC-Calinic (cunoscut ca sinodul ”kiousit”, după numele fostului întâistătător Hrisostom Kiousis) şi ’Sinodul în Rezistenţă’ (cunoscut ca sinodul ”chiprianit”, după numele fondatorului) şi intrarea în comuniune deplină cu grupurile sinodale aflate până atunci în comuniune cu ’Sinodul în Rezistenţă’: sinoadele ’de stil vechi’ din Bulgaria (practic un exarhat ”chiprianit”), din România (Slătioara) şi ROCOR-Agatanghel (aripa desprinsă din ROCOR-Lavru după unirea cu Moscova, care a rămas în continuare în comuniune cu sinodul ”chiprianit”). Această unire a fost exprimată prin împreună-slujirea ce s-a săvârşit cu acest prilej.

Unirea s-a întemeiat pe un proiect comun adoptat de cele două grupuri sinodale, un acord între GOC-Calinic şi ’Sinodul în Rezistenţă’, ce se dovedeşte a fi mărturisirea de credinţă comună. Documentul, intitulat ”Adevărata Biserică Ortodoxă în faţa ereziei ecumenismului”, se referă şi la una dintre chestiunile ecleziologice care a stârnit de-a lungul vremii multe discuţii în lumea jurisdicţiilor Orthodoxe tradiţionaliste: existenţa Tainelor în jurisdicţiile oficiale.

Această chestiune face mai cu seamă acum obiectul polemicilor: mulţi văd în ea biruinţa ”chiprianiţilor” asupra ”kiousiţilor”, şi nu neîntemeiat, căci mărturisirea de credinţă oficială a GOC-Calinicos, era potrivit hotărârilor sinodale contemporane din 1935, 1950 şi 1974 absenţa harului de la nou-calendarişti. Noua formulare, în care se renunţă la categoric şi se introduce echivocul sau ambiguitatea – probabil pentru o mai lesnicioasă reinterpretare în funcţie de interes, nesocoteşte după părerea noastră atât Sigilionul de la 1583 cât şi anatema împotriva ereziei ecumenismului din 1983 a Bisericii Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), care anatemizează ereticii ecumenişti şi pe cei ce păstrează cu bună ştiinţă comuniunea cu aceştia (ierarhi, clerici, monahi, mireni). Desigur, aceasta este o formulare de compromis, ce vădeşte cedarea ”kiousiţilor” în favoarea ”chiprianiţilor”, fiindcă una dintre ”dogmele” de căpătâi ale ”chiprianiţilor” este şi aceea că numai un Sinod Ecumenic poate valida ceea ce a hotărât un Sinod local (a se vedea mai cu seamă punctul 6 din capitolul VI şi capitolul VII ale documentului, dar şi Scrisoarea deschisă de protest care tratează pe larg această chestiune). Noi însă, vedem mai degrabă în această reformulare o cale deschisă sau o punte către conservatorii din Bisericile oficiale – cum ar fi probabil teologii Theodor Zissis, Dimitrie Tselengidis sau Gheorghe Metallinos sau chiar către ierarhi cum ar fi Serafim de Pireu – şi către alte persoane care nu mai suferă comuniunea cu pseudo-ierarhii eretici ecumenişti (care pregătesc deja pentru 2016 un pseudo-sinod ”mare şi extraordinar” de sorginte antihristică), dar cărora în acelaşi timp le vine greu să creadă că Bisericile oficiale din care vin nu mai au har; credem că se urmăreşte astfel pentru viitor şi o posibilă unire cu conservatorii – mai exact spus, o trecere a acestora în tabăra tradiţionaliştilor – în vederea convocării unui Mare Sinod, ca alternativă la pseudo-sinodul antihristic al oficialilor din 2016. Şi, în definitiv, ce-i împiedică pe toţi să se aşeze la aceiaşi masă pentru a discuta probleme canonice şi dogmatice, dacă sunt sinceri?

Părintele Serafim Rose cenzurat!

Cuviosul Părinte Serafim Rose la masa de lucru

~ † ~

Pe blogul Ioannei Higinbotham putem găsi câteva materiale interesante în care ni se înfăţişează cenzura la care este supusă opera Părintelui Serafim Rose de către ”noua Platina”…

De aici aflăm că ”noua Platina” [Saint Herman Press] nu reeditează cartea Sfinţii Catacombelor Rusiei [1] – o carte de căpătâi pentru înţelegerea Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste şi reprezentativă pentru ecleziologia Părintelui Serafim Rose (în care acesta exprimă o poziţie puternic anti-serghianistă), promiţând pentru viitor o versiune revizuită şi refuzând să acorde dreptul de retipărire/traducere altor persoane sau edituri interesate.

Iată câteva dintre concluziile autoarei acestui blog:

Cred că avem dreptul moral de a avea cartea originală, exact aşa cum a fost scrisă de Părintele Serafim, iar nu ”nouă & îmbunătăţită”, adică mutilată prin coafare şi rescriere.

Noua Platina se găseşte în contradicţie cu sine însăşi, căci dacă voieşte să fie parte a ortodoxiei oficiale, trebuie să-l lase în pace pe Părintele Serafim, de a cărui popularitate se foloseşte pentru a-şi valida propriile acţiuni şi a se autojustifica, căci Părintele Serafim n-a aparţinut niciodată ortodoxiei oficiale şi nu aparţine nici după trecerea sa la Domnul; dimpotrivă, vederile sale ecleziologice sunt extrem de jenante pentru ierarhii şi apologeţii acesteia.

Să vedem însă acum, spre comparaţie, pentru a înţelege cum ajustează sau rescrie ”noua Platina” opera Părintelui Serafim Rose, un fragment din subcapitolul E. Fiilor, ceasul cel de apoi este (I Ioann 2,18), al cărţii Ortodoxia şi religia viitorului, editată în original în anul 1983, apoi în 2004 şi, în sfârşit, să le comparăm cu traducerea Românească editată în 1995. (Sublinierile cuvintelor cheie, ne aparţin).

Scrierea originală a Părintelui Serafim Rose, editată în anul 1983 (prima ediţie)

Textul original în limba Engleză:

Many of them follow the bishops of the few Orthodox jurisdictions that have taken strong stands against the apostasy of our times: the Catacomb Church of Russia, the Russian Church Outside of Russia, the True Orthodox Christians (Old Calendarists) of Greece. But there are some left in other jurisdictions also, grieving over the ever more evident apostasy of their hierarchs and striving somehow to keep their own Orthodoxy intact; and there are still others outside of the Orthodox Church who by God’s grace, their hearts being open to His call, will undoubtedly yet be joined to genuine Holy Orthodoxy. These „seven thousand” are the foundation of the future and only Orthodoxy of the latter times.

Textul în traducerea redacţiei noastre:

Sfântul Ioann Gură de Aur – Opt omilii împotriva iudeilor (engl.)

Sfântul Ioann Gură de Aur

~ † ~

Vă oferim acum o legătură către o lucrare a Sfântului Ioann Gură de Aur despre care remarcăm că nu a fost tradusă, deşi în România s-a tradus mult din opera Sfântului Ioann Hrisostom:

http://en.wikisource.org/wiki/Eight_Homilies_Against_the_Jews

~ † ~

La temă:

Sfântul Cosma Etolul – Sa nu ne asemănăm jidovilor, ca să luăm osânda lui Dumnezeu

Sfântul Nicolae Velimirovici – Ce este Europa

Ciornosotnicii, Sfântul Ioann de Kronştadt şi evreii

Acatistul necenzurat al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Prohodul [necenzurat al] Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Ciornosotnicii, Sfântul Ioann de Kronştadt şi evreii

Vă prezentăm în cele ce urmează, în traducere, o scurtă prezentare a unui fenomen interesant, în care mulţi pot vedea o mare asemănare cu ceea ce a fost Mişcarea Legionară din perioada interbelică în România: mişcarea intitulată Ciornaia Sotnia din Rusia.

La cele de mai jos mai trebuieşte adăugat că mulţi l-au văzut pe Sfântul Ioann de Kronştadt drept conducătorul duhovnicesc al Ciornosotnicilor. Astfel că, într-o înşiruire firească, vă prezentăm apoi, tot în traducere, un extras din cartea lui I. K. Surski, Părintele Ioann de Kronştadt, editată la Belgrad în 1938, ce ne dezvăluie felul mucenicesc prin care a trecut la Domnul Sfântul Ioann din Kronştadt; titlul acestui fragment, este grăitor: ‘Părintele Ioann de Kronştadt şi evreii’.

~ † ~

Atât pentru istoricii occidentali, cât şi pentru cei sovietici, denumirea de ciornosotnici este echivalentă cu cea de „antisemiţi ruşi”. În ediţiile sovietice, ciornosotnicii erau caracterizaţi ca „membri ai unor organizaţii monarhiste responsabile de pogromurile împotriva evreilor din Rusia, la începutul sec. XX, a căror activitate era îndreptată spre lupta cu mişcarea revoluţionară”.

Printre aceste organizaţii se numărau „Partidul monarhist rus”, „Uniunea poporului rus”, purtând numele de Legiune a Arhanghelului Mihail (!! –n. n.), „Uniunea cetăţenilor ruşi”, „Drujina sfântă” şi altele, care se formaseră stihinic după revoluţia din 1905.

Ciornaia Sotnia = Sotnia Neagră (sotnia = escadron); denumirea respectivă se întâlneşte în letopiseţele Ruseşti, începând cu secolul al XII-lea. Istoricul Kliucevski observă în acest context că societatea Rusă era împărţită în două categorii de cetăţeni: slujivîie (funcţionari aflaţi în slujba statului) şi ciornîie, numiţi şi zemskie, între care se numărau atât ceilalţi orăşeni cât şi ţăranii liberi. În vremurile tulburi, când autorităţile oficiale se dovedeau a fi neputincioase, aceste sotnii organizate din proprie iniţiativă au jucat un rol preponderent în păstrarea statalităţii monarhiste.

1994: ‘Noul catehism catolic contra credinţei Sfinţilor Părinţi’ la Ed. Deisis

Nu există nimic mai plin de dragoste decât Adevărul

Sfântul Fotie cel Mare

În România anilor ’90, s-a trăit la un moment dat o perioadă de efervescenţă, caracterizată printr-o căutare sinceră a valorilor autentice, un fel de încercare de reîntoarcere la obârşii, poate nu de puţine ori intuitivă, aceasta manifestându-se şi în spaţiul bisericesc oficial la unele persoane sau grupuri. În cadrul acestui ‘val’ s-a editat probabil şi cartea P.S. Photios, Arhim. Philarète şi Pr. Patric, ‘Noul catehism catolic contra credinţei Sfinţilor Părinţi, un răspuns ortodox‘. Numai că vremea a trecut, iar politica oficială bisericească şi-a arătat din nou antihristica-i faţă, astfel că lucrarea despre care vorbim a dispărut pur şi simplu din lista publicaţiilor apărute la Deisis, editură aflată într-un oraş care este probabil epicentrul ereziei ecumenismului în România. Catalogul editorial general al editurii, în care această carte nu există, poate fi vizualizat on-line aici: edituradeisis.ro/opencart/index.php?route=product/category&path=36

Vă redăm aşadar în cele ce urmează, introducerea cărţii apărute în 1994 la Editura Deisis, introducere care în pofida câtorva derapaje de sorginte ecumenistă – voite ori nu – sancţionate de noi prin tăieturi, (precum sintagma „Biserica Romano-Catolică” sau ideea posibilei existenţe a unui „ecumenism veritabil”), sau a unor nepotriviri din punct de vedere stilistic,  prin folosiriea pe alocuri a unor neologisme mai puţin cuvenite (ex. ‘patos’ în loc de ‘râvnă’ ori ‘meditaţie’ în loc de ‘cugetare’), reprezintă o recunoaştere sinceră a valorii şi autenticităţii „stilismului”, venită de la unele persoane din spaţiul teologic oficial – mai curajoase cu siguranţă la acea vreme, total opusă manipulărilor grosolane politico-ideologice din spaţiul bisericesc oficial şi cel pseudo-conservator de astăzi.

Redacţia

Cuvânt de prezentare

P.S. Acachie Pappas (II) & P.C. Stareţ Methodie de la Esfigmenu

Cum stilişti??!! Ce va să zică stilişti??!! Sfântul Munte are aşa încă de la începutul începuturilor: să n-aibă episcop, să pomenească pe cine vrea!! Nu-i dator să se-amestece în conducerea Sfântului Munte vreun patriarh!

Părintele Dionisie Igant

A se vedea şi:

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

Scrisoarea Părintelui Savva Esfigmenitul

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Pilda Sfântului Maxim Mărturisitorul

Sfântul Vasilie cel Mare şi Rezistenţa Ortodoxă

Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

Calendarul a fost schimbat numai pentru a uşura apropierea de neortodocşi, nicidecum pentru motive astronomice, nici pentru motive de comoditate. Aşa cum Constantinopolul a fost cucerit în secolul XV printr-o poartă mică, lăsată deschisă în zidul cetăţii, putem spune astăzi că tocmai calendarul a fost mica poartă ce a permis forţelor oculte să pună mâna pe patriarhia Constantinopolului. Se ştie astăzi cu certitudine că Meletie Metaxakis care a hotărât schimbarea şi patriarhul Atenagora care a impus-o, aparţineau acestor forţe oculte.

Nu este posibil să relativizăm credinţa. Credinţa noastră nu se discută, ea se mărturiseşte. Ea nu este proprietatea noastră, ea ne-a fost revelată şi este absolută.

† Părintele Patric Ranson

Drapelul monahilor în rezistenţă de la Mănăstirea Esfigmenu şi al părinţilor ziloţi

La 6 aprilie 2011 calendar papist, cei trei membrii ai Curţii de Apel din Salonic i-au condamnat din nou pe cei 14 monahi esfigmeniţi dimpreună cu părintele lor stareţ Methodie; de această dată la şase luni de închisoare pentru … „ocupaţie ilegală a mănăstirii”.

În paralel Curtea a validat şi decizia Chinotitei neo-atonite de a expulza monahii esfigmeniţi din mănăstirea lor şi a subliniat obligaţia statului Grec de a pune imediat în aplicare aceste decizii.

În timpul audierii, monahii au refuzat cu fermitate să se supună acestor decizii abuzive: „Murim mai bine-n Sfânta noastră Mănăstire decât s-o părăsim!” au strigat ei atunci.

Prigoana la care sunt supuşi de atâta vreme părinţii esfigmeniţi, de pe urma căreia au fost muceniciţi deja cinci dintre ei, este răspunsul stăpânirii lumii acesteia şi a legii ei strâmbe la refuzul acestor părinţi de a fi părtaşi ereziei ecumenismului, refuz exprimat canonic [1] prin întreruperea comuniunii liturgice [euharistice] cu patriarhia eretică a Constantinopolului şi cu celelalte jurisdicţii oficiale şi prin intrarea sub omoforul unui Sinod Adevărat-Orthodox (adică tradiţionalist sau ‘vechi-calendarist’) [2]; aşadar răspunsul pentru „vina” de a voi şi a fi pur şi simplu ortodocşi.

Legitimitatea patristică şi canonică a atitudinii monahilor esfigmeniţi şi a ziloţilor aghioriţi în general, este argumentată cu precizie şi pe larg în cartea pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’, carte tradusă şi oferită de redacţia noastră, pe care o recomandăm tuturor celor ce doresc să înţeleagă ce se petrece în vremurile noastre în Muntele Athos.

Despre lipsa fricii de Dumnezeu a Chinotitei neo-atonite nu ne mirăm, cu toată afişarea unei ortodoxii de faţadă, căci vădită este! Îndeajuns să ne uităm la infama condamnare a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), la expulzarea părinţilor din Schitul Sfântului Ilie şi la prigoana pe care o întreţine împreună cu autorităţile de ani de zile asupra monahilor esfigmeniţi, în urma căreia au murit monahi.

Vor aplica acum tiranic autorităţile poliţieneşti din Grecia aceste abuzive decizii, având în vedere uriaşul renume şi autoritatea de care se bucură părinţii de la Mănăstirea Esfigmenu în rândul poporului, dar şi – paradoxal sau nu – în rândul unora dintre conservatorii nou-calendarişti din Grecia?

Doi dintre părinţii muceniciţi în prigoana asupra Sfintei Mănăstiri Esfigmenu

Lupta părinţilor esfigmeniţi precum şi a celorlalţi părinţi ziloţi aghioriţi este pe viaţă şi pe moarte: fie mântuirea veşnică prin păzirea Orthodoxiei întregi, fie moartea veşnică prin trădarea Orthodoxiei; iar păzirea Orthodoxiei în chip deplin este condiţia pentru dobândirea mântuirii veşnice, indiferent de moartea pământească ce li s-ar pregăti.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, apărător al Calendarului Patristic

Astăzi 11 aprilie 2011/7519 (24 aprilie calendar papist), prima zi a Praznicului Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paşti), Sfânta Biserică prăznuieşte şi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

Sfântul Ierarh Calinic este unul dintre cei mai aprigi luptători pentru păstrarea adevăratei Credinţe şi biruinţa ei.

Cenzura oficială bisericească ascunde următorul fapt:

De-a lungul anilor 1863-1864, domnitorul francmason Alexandru Ioan Cuza a încercat înlocuirea Calendarului Patristic Bisericesc cu cel grigorian papist. În acest sens a convocat în 1864 un sinod la care a fost de faţă şi Sfântul Ierarh Calinic, de imaginea căruia Cuza vroia să se folosească, deoarece se bucura de încredere în rândul poporului. Sfântul s-a opus cu dârzenie inovaţiei nou-calendariste şi a părăsit pe dată sala în care se întrunise sinodul strigând:

„ Eu cu cei fără de lege nu mă voi socoti ! ”.

Datorită poziţiei Sfântului Calinic, nu s-a reuşit atunci introducerea aceastei „recomandări” impuse de francmasonerie, a cărei marionetă era şi Cuza.

A se vedea şi:

Dumnezeu pedepseşte episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea faţă de Sfântul Spiridon

Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos NECENZURAT

Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos NECENZURAT poate fi descărcat de la această postare.