TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Archive for the ‘Synodiconul Orthodoxiei’ Category

Anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunţată în Duminica Biruinţei Ortodoxiei

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă luptată de vrăjmaşii păgâni şi eretici

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă luptată de vrăjmaşii păgâni şi eretici

Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!

Dată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, august 1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi adăugată la sfârşitul anatemelor din Synodicon, şi pomenită întotdeauna în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Biruinţei Ortodoxiei.

A se citi şi:

Anatema împotriva ecumenismului – Părintele Patric Ranson

Anunțuri

Posted in Despre Anatema, Ecleziologie, Ecumenism, Predania Orthodoxiei, Rezistenţa Ortodoxă, Synodiconul Orthodoxiei | 9 Comments »

Vlădica Averchie de Jordanville – Predică la Duminica Biruinţei Orthodoxiei, 1971

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

Vlădica Averchie icoană a maicilor de la Novi Stjenik, True Orthodox Church of Serbia

Vlădica Averchie icoană a maicilor de la Novi Stjenik

Aceasta este credinţa Apostolilor, aceasta, credinţa Părinţilor, aceasta, credinţa Ortodocşilor, aceasta credinţa care a întărit lumea.

Synodiconul Ortodoxiei

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, veţi auzi aceste alese şi însemnate cuvinte din Slujba Orthodoxiei pe care Sfânta Biserică a rânduit-o a fi săvârşită astăzi. Cea dintâi săptămână a Sfântului şi Marelui Post a încheiat o săptămână de rugăciune stăruitoare şi nevoitoare pocăinţă. Acum Sfânta Biserică, dorind a ne întări şi a ne mângâia, a rânduit pentru noi în această primă săptămână a Postului Mare, în prima sa Duminică, un praznic duhovnicesc, unul dintre praznicele cele mai dragi şi apropiate inimilor noastre – cel al Biruinţei Orthodoxiei.

Această prăznuire s-a făcut pentru întâia dată în 842 în Constantinopol, înaintea fericitei împărătese Theodora, de către Patriarhul Methodie. Aceasta s-a făcut întru cinstirea surpării ultimei erezii ce a zguduit Biserica în acea vreme: erezia iconoclasmului. Însă acest praznic al Sfintei Biserici însemnează biruinţa Sfintei credinţe Orthodoxe asupra tuturor ereziilor hulitoare, asupra tuturor mincinoaselor învăţături şi dezbinări.

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a întemeiat Biserica Sa pe pământ pentru ca toţi cei ce o alcătuiesc să se poată mântui, să poată ocoli cursele vrăjmaşului diavol şi să poată intra în Împărăţia Cerească gătită lor.

Diavolul şi-a folosit toată puterea pentru a încerca să surpe şi să nimicească Biserica lui Hristos şi prin aceasta să împiedice mântuirea omului. La început a ridicat cumplite prigoane împotriva Bisericii din partea jidovilor şi a păgânilor. Vreme de trei veacuri sângele mucenicilor Creştini a curs fără încetare. Dar diavolul n-a reuşit în încercarea lui. Sângele mucenicilor, potrivit cuvântului apologetului Creştin Tertulian, a devenit sămânţa Creştinilor. Creştinismul şi-a biruit prigonitorii. „Mieii blânzi ai turmei lui Hristos au preschimbat furia de lup a prigonitorilor lor în blândeţe de miel”.

Dar diavolul n-a putut suferi înfrângerea din mâinile mucenicilor. Când Biserica lui Hristos a biruit în lume, el a ridicat o nouă prigoană asupra ei, cu mult mai primejdioasă: dinlăuntrul Bisericii, aşa cum Sfântul Apostol Pavel a zis mai-nainte în convorbirea sa cu efesenii, că se vor ridica bărbaţi, „grăind învăţături răstălmăcite (îndărătnicii)”. Sfântul Pavel i-a numit pe aceştia „lupi îngrozitori” (Fapte 20:29,30). Aceştia sunt ereticii, care au încercat să strice adevărata învăţătură a lui Hristos despre credinţă şi evlavie, ca să facă această sfântă învăţătură fără folos pentru oameni.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Cuvinte Duhovniceşti pentru aceste vremuri din urmă, Predania Orthodoxiei, Rezistenţa Ortodoxă, Synodiconul Orthodoxiei, Vlădica Averchie de Jordanville | Leave a Comment »

Sfântul Ignatie Brianceaninov – Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

sau despre însemnătatea anatemei în Sfânta Biserică Ortodoxă

Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov

La începutul cuvântului nostru din Duminica Biruinţei Ortodoxiei, pare firească întrebarea: ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi în Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit omului. Duhul este slava creştinilor. Unde nu este Duh, acolo nu există Ortodoxie.

Nu există Ortodoxie nici în învăţăturile şi filozofările omeneşti, stăpânite de intelectul mincinos şi înşelător, rod al căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată omului de la Dumnezeu spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire. Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de toate trebuie să se ţină de credinţa sobornicească; iar cine n-o va păzi întreagă şi fără de prihană, acela va pieri în veci (Simbolul de credinţă al Sfântului Atanasie cel Mare).

Pentru a păstra în siguranţă acest zălog al nostru, astăzi Sfânta Biserică enumără public, în auzul tuturor, acele învăţături scornite şi răspândite de satana – expresie a vrăjmăşiei împotriva lui Dumnezeu – care defăimează lucrarea mântuirii noastre şi ne-o răpesc. Biserica demască aceste învăţături ca pe nişte lupi înfricoşători, ca pe nişte şerpi veninoşi, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi. Prin urmare, păzindu-ne de toate acestea şi scoţându-i din prăpastia pierzaniei pe cei înşelaţi de acestea, Biserica predă anatemei acele învăţături şi pe cei ce le urmează cu îndărătnicie.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Cuvinte Duhovniceşti pentru aceste vremuri din urmă, Despre Anatema, Praxis, Predania Orthodoxiei, Synodiconul Orthodoxiei | Comentarii închise la Sfântul Ignatie Brianceaninov – Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu

Credinţa Orthodoxă ce a întărit lumea

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 28, 2011

Sfinţii PărinţiAceasta este biruinţa ce a biruit lumea: credinţa noastră
I Ioan 5:4

Crezul păzit întocmai va vădi greşeala nimicită dinainte de Duhul Carele vede dinainte toate.
Iov Iazitul

Sinodiconul Orthodoxiei a fost alcătuit în secolul IX, ca urmare a biruinţei Bisericii asupra ereziei iconoclaste. Se citeşte în bisericile ortodoxe în prima Duminică a Postului Mare. Acesta cuprinde definirea veşnică a Credinţei Orthodoxe:

Aşa au grăit Proorocii, aşa au învăţat Apostolii, aşa a primit Biserica, aşa au predanisit Dascălii, aşa a crezut lumea, aşa a luminat Harul, aşa a descoperit Adevărul, aşa a pierit minciuna, aşa a arătat Înţelepciunea, aşa a poruncit Hristos. Aceasta credem, aceasta glăsuim, aceasta propovăduim: pre Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru şi pre sfinţii Săi îi cinstim în cuvinte, în scrieri, în cugete, în jertfe, în Biserici, în Icoane, de-o parte închinându-ne lui Hristos ca Dumnezeu şi Stăpân, şi de alta cinstindu-i pe Sfinţi ca adevăraţi slujitori ai Stăpânului a toate, şi dăruindu-le cinstirea ce li se cuvine. Aceasta este Credinţa Apostolilor! Aceasta este Credinţa Părinţilor! Aceasta este Credinţa Ortodocşilor! Aceasta este Credinţa care a întărit Lumea!

Proorocii L-au mai-nainte văzut pe Hristos, Apostolii L-au propovăduit, ca unii ce au grăit, au mâncat şi au băut împreună cu Dânsul. Părinţii L-au dogmatisit. Există un singur tezaur al credinţei: Hristos, păstrat prin virtutea pe care Părinţii o numesc evlavia sau ευσέβεια şi care cuprinde deopotrivă orthodoxia şi orthopraxia.

Orthodoxia este Credinţa Dreaptă şi slăvirea corectă a lui Dumnezeu, păstrarea adevărurilor veşnice pe care Domnul Însuşi a venit să le reveleze oamenilor şi a cultului autentic pe care El ni l-a predanisit.

Orthopraxia este viaţa trăită potrivit poruncilor noi ale Evangheliei. [1] Dumnezeu nu are nevoie de cultul pe care noi I-l închinăm, ci în milostivirea Sa El S-a descoperit oamenilor mai întâi ca şi Cuvânt fără de trup, apoi El Însuşi întrupat a arătat oamenilor cum trebuie să Îi aducă slavă spre mântuirea lor. Orthodoxia şi Orthopraxia au aşadar acelaşi centru de greutate, un centru comun, Hristosul pe Care orice creştin se străduieşte Să-L urmeze.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Predania Orthodoxiei, Synodiconul Orthodoxiei | Leave a Comment »

Erau Părinţii „patristici”?

Posted by traditiaortodoxa pe Iulie 28, 2010

Icoana Sfinţilor Părinţi de la Soborul I A-Toată-Lumea

de Părintele Patric Ranson

Termenul de „patristic” este folosit pentru a desemna ceea ce face trimitere la Părinţii Bisericii, la vremea lor, la autoritatea sau chiar la duhul lor. Nimic mai de dorit ca această referinţă, pe marginea căreia un Părinte ca Iustin Popovici remarca în prefaţa lucrării sale, Filosofia Orthodoxă a Adevărului: «Sfântul Ioan Damaschinul a stabilit odată pentru totdeauna principiul călăuzitor pentru dogmatistul ortodox, atunci când a amintit de propria lui menire, în introducerea la sistemul său dogmatic, Expunerea pe scurt a credinţei ortodoxe: „Nu vreau să spun nimic de la mine însumi, vreau doar să arăt pe scurt ceea ce au spus înţelepţii lui Dumnezeu”» (Philosophie Orthodoxe de la Vérité (Filosofia Orthodoxă a Adevărului), Ed. l’Age d’Homme, Lausanne, 1992, p. 49).

Din păcate, referirile la Părinţii Bisericii nu implică întotdeauna aceeaşi smerenie faţă de vistieria credinţei, pe care Părinţii au redat-o în chipul cel mai potrivit, după prooroci şi Apostoli, sub călăuzirea Sfântului Duh. Acest termen de „patristic”, adesea greşit întrebuinţat, sfârşeşte prin a desemna o limitare – în timp şi spaţiu – şi o exterioritate care reduc învăţătura şi propovăduirea Apostolilor şi a Părinţilor la un corp de doctrine sau de texte pe care specialistul le analizează şi le disecă fără sfârşit, pornind de la alte metode decât cele ale Părinţilor.

Astfel s-au introdus o mulţime de confuzii şi am ajuns să numim „patristici” pe autorii care i-au citit pe Părinţi, care-i citează într-un mod abstract sau istoric, dar care nu trăiesc şi nu practică ceea ce Părinţii ne îndemnau stăruitor. Tocmai de aceea, când studia în Les Voies de la Théologie Russe (Căile Teologiei Ruse) îndepărtarea de izvoarele patristice, treptată şi tragică, a Rusiei secolelor XVI, XVII, XVIII, Părintele Gheorghe Florovski se referea întâi de toate la lupta duhovnicească, la podvig [1] împotriva celor trei vrăjmaşi neîmpăcaţi ai omului, dar care au fost biruiţi de Dumnezeu-Omul, şi care sunt: diavolul, păcatul şi moartea:

„Înrâurirea nesecată a tradiţiei patristice asupra teologiei reiese şi mai bine încă din aceea că teologia era pentru Sfinţii Părinţi un lucru vital, o căutare duhovnicească (podvig), o mărturisire de credinţă, răspunsul ziditor la întrebări vii. Cărţile Bătrânilor erau întotdeauna insuflate de acest duh ziditor.”

Societatea, cultura, Biserica Părinţilor nu învaţă că morala, cultura, practicarea poruncilor ar fi ţelul, finalitatea vieţii creştine; ci că ţelul este vederea lui Dumnezeu, a slavei necreate a lui Dumnezeu Care a lucrat în prooroci, în Apostoli – cei ce au primit acest dar în toată plinătatea ce-i stă omului în putere să o primească – şi în sfinţi care, din generaţie în generaţie, prin curăţire şi luminare dumnezeiască s-au învrednicit de a se urca pe Sinaiul duhovnicesc şi de a se uni astfel cu Dumnezeu.

Sinodiconul Orthodoxiei este astfel carta adevăratei patristici care spune: „Cum au grăit Proorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au predanisit Dascălii, cum a crezut lumea, cum a luminat Harul, cum a descoperit Adevărul, cum a pierit minciuna şi s-a arătat Înţelepciunea, cum a binevoit Hristos biruinţa. Astfel credem, astfel glăsuim, astfel propovăduim” Este vorba deci de o aceeaşi experienţă. Părinţii au dogmatisit ceea ce ei au văzut şi au atins duhovniceşte: pe Mântuitorul, pe Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu. Proorocii L-au văzut asarkos, neîntrupat, înainte de Întruparea Sa; Apostolii şi sfinţii L-au văzut în Trup, când El şi-a însuşit Trupul din pântecele Fecioarei.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Părintele Patric Ranson, Synodiconul Orthodoxiei | 1 Comment »

Anatema împotriva ecumenismului – Părintele Patric Ranson

Posted by traditiaortodoxa pe Iulie 1, 2010

fragment din editorialul Credinţa Orthodoxă ce a întărit lumea, introducere la un studiu despre Sinodiconul Ortodoxiei

Redacţia noastră, traditiaortodoxa.wordpress.com, mulţumeşte încă odată Preasfinţitului Filaret al Franţei (Biserica Orthodoxă Tradiţionalistă (vechi-calendaristă) a Greciei de sub omoforul Î.P.S. Macarie al Petrei) pentru dragostea cu care ne-a oferit dreptul şi binecuvântarea sa pentru a traduce şi publica în limba Română lucrările pururea-pomeniţilor părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson şi ale Frăţiei Sfântului Grigorie Palama din Paris

Preasfinţitul Filaret al Franţei, în 1990 arhimandrit, este unul dintre autorii cărţii Noul catehism catolic împotriva credinţei Sfinţilor Părinţi, dimpreună cu Părintele Patric Ranson şi episcopul Fotie, carte ce a fost publicată şi în România.

~ † ~

Părintele Patric Ranson (1957-1992), Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR

Fără a fi un catalog exhaustiv al tuturor controverselor, Sinodiconul Ortodoxiei cuprinde marile definiţii doctrinale care conturează poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de imaginaţiile omeneşti şi erezii. Credinţa în Hristos nu este un catalog de învăţături pe care am putea să le opunem alteia. De fapt, nu în raţionament putem înţelege Tainele, ca cea a Euharistiei, ci în rugăciunea Bisericii.

Împotriva acestei realităţi care „nu este din lumea aceasta”, acestui organism dumnezeiesc-omenesc, Biserica, Trupul lui Hristos, s-au înălţat doctrine care atacau un punct sau un altul. De aceea distingem diferite perioade în istoria Bisericii: perioada hristologică (secolele I-VIII), perioada pnevmatologică (din secolul XV până în zilele noastre). Totuşi astăzi un fenomen nou apare sub numele ecumenismului. Este vorba de o mişcare ce ţinteşte unirea confesiunilor aşa-zis creştine (ecumenismul restrâns), chiar unirea tuturor religiilor (ecumenismul extins).

Ecumenismul afectează Biserica însăşi, în întregime, în realitatea sa dumnezeiesc-omenească. El o lasă să subziste ca instituţie omenească, administrativă, filantropică, socială, ecologică; dar nu o doreşte ca Trup al lui Hristos, unic laborator al mântuirii oamenilor. Părintele Ambrozie Fontrier (1917-1992) scria: „Ecumenismul nu este propriu-zis o erezie, nici o pan-erezie, ci ceva mai rău: este negarea existenţei concrete şi istorice a Bisericii… Ereziile erau vrăjmaşi declaraţi ai Bisericii, de aceea Biserica a putut să le combată şi să le biruiască. Ecumenismul, care lucrează în chip viclean, nu atacă direct dogma, nici nu vrea să o denatureze sau să o altereze, el o ignoră şi trece dincolo de ea. Pentru Ecumenism nici o Biserică nu deţine Adevărul ea singură, ci toate au frânturi de Adevăr, de aceea a izbutit să facă ereziile să treacă drept Biserică sau confesiuni creştine, ca ramurile unui singur trunchi, după faimoasa sa teorie.” [1]

Naşterea ecumenismului modern este legată de eforturile prezelitiste protestante, dar în lumea ortodoxă, el a fost definit de Patriarhatul de Constantinopol care, în Enciclica sa din 1920, numea pentru prima dată „împreună-moştenitoare” în Hristos diferitele „biserici” heterodoxe şi preconiza, în afară de schimbarea calendarului şi de alte mijloace de apropiere concretă, conservarea riturilor şi obiceiurilor proprii fiecăruia în parte. Ecumenismul se sprijină astfel pe două principii:

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Despre Anatema, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR, Synodiconul Orthodoxiei | 1 Comment »

Anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunţată în Duminica Biruinţei Ortodoxiei

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 8, 2010

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă luptată de vrăjmaşii păgâni şi eretici

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă luptată de vrăjmaşii păgâni şi eretici

Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!

Dată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, august 1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi adăugată la sfârşitul anatemelor din Synodicon, şi pomenită întotdeauna în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Biruinţei Ortodoxiei.

Posted in Despre Anatema, Ecleziologie, Ecumenism, Predania Orthodoxiei, Rezistenţa Ortodoxă, Synodiconul Orthodoxiei | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: