Scrisoare către un fost student la o așa-zisă facultate de teologie din România

~ † ~

Am primit pe adresa redacției următorul e-mail:

Doamne ajută,

Vă mulțumesc din toată inima pentru acest adevărat tezaur ortodox pe care îl faceți cunoscut lumii prin blogul dumneavoastră și fie-i pomenirea veșnică dreptcredinciosului mărturisitor și mucenic părinte Patric, acest adevărat Sfânt Părinte contemporan datorită căruia am înțeles cu adevărat ce este Sfânta Ortodoxie.

Întemeiat pe ce-ați publicat, am scris o scrisoare către un fost student la o facultate de (ne-)teologie din România, care a fost implicat într-un accident auto în care mașina a fost distrusă aproape în totalitate, dar el a scăpat în mod uimitor fără nici o zgârietură.

V-o redau mai jos, cu rugămintea ca dacă vi se pare de folos, să o publicați, dar fără numele expeditorului și destinatarului, fiindcă n-au nici o importanță.

Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă ajute în lucrarea dumneavoastră de mântuire.

N.

Mai întâi vă mulțumim pentru cuvintele frumoase. Nădăjduim ca scrierile și pilda vieții Părintelui Patric, ca și ale Vlădicăi Averchie, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu le-am publicat și le vom mai publica pe sait,  să ne fie dreptar, nouă și tuturor celor ce nu sunt nepăsători față de mântuirea lor. Am ales să publicăm această scrisoare deoarece credem că face întrucâtva o sinteză a ceea ce am dorit prin ceea ce am publicat de-a lungul vremii și credem că poate fi de folos și altor cititori, care o pot prelua sau o pot folosi ca sursă de inspirație.

Redacția

~ † ~

Dragă . . .,

Am văzut si eu fotografiile de la accident de pe site. Este impresionant cum Dumnezeu te-a ocrotit!

Mă gândesc că această șansă de a trăi pe care ți-a dat-o este pentru a te responsabiliza în sensul mântuirii, așa cum fiecare dintre noi trebuie să fim responsabili înaintea lui Dumnezeu, adică să conștientizăm că trebuie să ne luăm în serios credința. Dar nu este vorba de o responsabilizare omenească, ci de o responsabilizare să-i spunem duhovnicească. Dar vezi, mulți vorbesc despre duhovnicie și încearcă să ia ochii cu asta, dar ascund o altă necesitate la fel de importantă pentru mântuire fără de care nu se poate.

Epistolia arhimandritului Filotheu Zervakos către arhimandritul Chiprian

(şi o rugăminte publicată de Danion Vasile pe blogul său)

Rugămintea pe care am citit-o deunăzi pe blogul binecunoscutului teolog şi scriitor Danion Vasile, ne-a dus cu gândul la textul unei scurte, dar pline de sens epistolii, pe care am citit-o cu ceva vreme în urmă, şi pe care o găsim a fi foarte potrivită ceasului de faţă; astfel încât o traducem şi publicăm, cu regretul că n-am făcut-o deja până acum.

Îndemnăm la rându-ne, pe toţi cititorii saitului nostru, să ajute la cumpărarea cărţilor de poveşti ale lui Danion Vasile – şi credeţi-ne că nu o facem doar dintr-un soi de ‘solidaritate de breaslă’, ci fiindcă este vorba de un lucru de calitate, deci chiar socotim că aceste cărţi de poveşti scrise de Danion Vasile merită a fi citite şi promovate!

~ † ~

Epistolia arhimandritului Filotheu Zervakos
către arhimandritul Chiprian

Paros, 14 Februarie 1969 [potrivit Calendarului Patristic]

Preacuviosului arhimandrit Chiprian,
fiului meu duhovnicesc întru Domnul,
salutări şi bune urări,

Am primit copia răspunsului sfinţiei tale către mitropolitul Atticăi şi Megarei. Răspunsul este bun şi potrivit; de acum fii curajos şi gata pentru încercările şi scârbele ce vor veni. În lume, spune Mântuitorul, necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, căci mâhnirea voastră se va preface în bucurie. Să suferim toate şi să primim cu bucurie confiscarea bunurilor noastre, jignirile, ocările, batjocurile, prigoanele și orice prin care L-am putea dobândi doar pe Hristos… Sus să avem inimile! Să ne înălţăm sufletele şi inimile la Cel ce locuieşte în Cer, rugându-ne pentru ajutor şi izbăvirea lumii de nenorocirile ce vin asupra ei.

Dacă voi fi în viaţă, voi veni în a doua săptămână a Postului şi vom pune şi celelalte treburi în rânduială.

Cu dragoste părintească şi din toată inima,
† Arhimandritul Filotheu

Epistolie a arhimandritului Filotheu Zervakos, părintele duhovnicesc al arhimandritului Chiprian [Kutsumbas], cu binecuvântarea căruia acesta din urmă, dimpreună cu întreaga sa obşte, a părăsit biserica oficială nou-calendaristă a Greciei, alăturându-se în 1969 Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) sau Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei. Această scrisoare a fost prilejuită de răspunsul pe care arhimandritul Chiprian l-a trimis episcopului nou-calendarist al locului, în care argumenta şi totodată anunţa părăsirea bisericii oficiale.

Video: Episcopul Ambrozie al Methoniei despre Părintele Filotheu Zervakos

NOTĂ:

1987: Epistolia Misiunii Orthodoxe Franceze

La sfârşitul anului 1987, credincioşii Orthodocşi tradiţionalişti din Franţa aveau încă nădejdea că Biserica Rusă din Afara Graniţelor îşi va îndrepta până la urmă activităţile necanonice ce crescuseră la o cotă alarmantă în acea jurisdicţie. Ierarhul lor, Antonie de Geneva, a fost unul dintre episcopii ruşi ce erau lacşi în relaţiile cu jurisdicţiile ecumeniste, şi aceasta încă din timpul vieţii Sfântului Mitropolit Filaret. În 1986, odată cu trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Filaret, arhiepiscopul Antonie a emis un ukaz oficial în care a declarat că preoţii săi sunt liberi să slujească cu clerul nou-calendarist al jurisdicţiilor ecumeniste. Iar odată cu pastorala mitropolitului Vitalie de Naşterea Domnului din anul 1986, cele mai negre temeri ale Misiunii Orthodoxe Franceze s-au adeverit. Aceste temeri i-au fost adresate direct mitropolitului Vitalie în următoarea epistolă:

Paris

19 Martie / 1Aprilie 1987

Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vitalie

Întâistătătorul Soborului Arhieresc

al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor

Războiul este mai bun decât o pace care desparte de Dumnezeu

Sfântul Symeon Noul Theolog

Înaltpreasfinţite binecuvintează,

În timpul întâlnirii noastre din luna iunie a anului 1986 de la Mănăstirea Lesna, unde ne-aţi primit părinteşte şi aţi ascultat problemele noastre, ne-aţi cerut să avem răbdare până în vremea în care „vă veţi pune încălţările de mitropolit”, potrivit propriei voastre spuse. Am fost aşadar răbdători, rămânând tăcuţi, dar în loc de a vedea problemele noastre rezolvate, am descoperit cu mare uimire în pastorala voastră la Naşterea Domnului că tezele ecleziologice ale vlădicăi Antonie de Geneva sunt acum acceptate oficial de către Biserica Rusă din Afara Graniţelor. Nu mai întâlnim rigoarea mărturisirii voastre de credinţă şi aceasta ne întristează foarte mult.

Privitor la anatema aţi spus: „Am pronunţat anatema împotriva ecumenismului doar pentru fiii Bisericii noastre, dar prin acest act invităm, ca să spunem aşa, foarte smerit, dar ferm, blând dar hotărât, Bisericile locale să reflecteze.”

Suntem îngroziţi de această interpretare a anatemei, pe care n-am întâlnit-o nicăieri în Tradiţia Sfinţilor Părinţi, nici în cea a canoniştilor noştri. O anatema nu este o invitaţie la reflecţie, ci un blestem asupra unei false învăţături şi asupra celor ce o propovăduiesc – fiindcă nu există erezie fără eretici. Toate anatemele date de Părinţi şi de Soboare îi lovesc pe eretici şi ereziile acestora. Acum însă, potrivit teoriei vlădicăi Antonie de Geneva, pe care aţi îmbrăţişat-o în chip vădit, noi ne putem ruga cu cei ce se află în aceste erezii. Căci Bisericile oficiale, pe care acum le recunoaşteţi ca a alcătui Orthodoxia, sunt toate mădulare ale Consiliului Mondial al Bisericilor, ale cărui statute mărturisesc că nici o biserică anume nu poate susţine că deţine singură tot adevărul. Prin intrarea în Consiliul Mondial al Bisericilor ca membru organic [mădular], fiecare dintre jurisdicţiile ortodoxe oficiale s-a lepădat de Biserica Orthodoxă cea Una.

O anatemă fără eretic, se anulează aşadar pe sine şi ruşinează pe cei ce au dat-o.

În Pidalion, Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: cu omul cel ce [prin anatema] se va despărţi de Dumnezeu şi de Biserică şi va fi afierosit diavolului, nimeni să cuteze a se aduna şi a se împărtăşi împreună, ci încă toţi credincioşii se despart de dânsul.

MESAJUL PĂRINTELUI NICHITA PAŞCAN, 15/30 oct. 2010

În urma unui e-mail primit pe adresa redacţiei noastre din partea părintelui Nichita Paşcan şi a celor dimpreună cu dânsul, am găsit firesc să răspundem rugăminţii de a trimite o legătură către un fişier video ce conţine un mesaj al sfinţiei sale.

Redacţia noastră preţuieşte sinceritatea părintelui Nichita, se bucură şi mulţumeşte pentru încrederea pe care sfinţia sa ne-o arată (după cum se poate vedea din înregistrarea video).

Aşteptăm cu viu interes mesajele şi comunicatele din partea părintelui şi a celor dimpreună cu dânsul, pe care le vom publica cu drag în pagina noastră.

Oameni precum părintele Nichita adeveresc faptul că lupta pentru Adevărata Ortodoxie nu este zadarnică. Cu harul lui Dumnezeu, oricâte valuri potrivnice ar fi stârnite asupra mărturisitorilor ei, ele vor fi zdrobite de piatra cea nesocotită de vrăjmaşi, HRISTOS.

Acestei sfinte lupte îi aducem şi noi, după puteri, smerita noastră cinstire.

Fie ca pilda părintelui să fie urmată şi de alţii, cu aceiaşi sinceritate, în Duhul Adevărului, spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor lor şi ale aproapelui lor!

~ † ~

– MESAJUL PĂRINTELUI NICHITA PAŞCAN, 15/30 oct. 2010 –

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Fiindcă am primit multe apeluri telefonice, legate de problema cipurilor, de problema calendarului şi de multe alte probleme, dorim să aducem câteva lămuriri în acest sens:

Cu timpul intenţionăm să renunţăm la internet, dar pentru nevoia ceasului de faţă vom mai trimite unele completări ale mărturisirii pe saitul traditiaortodoxa.wordpress.com. Atenţionăm că numai ceea ce postăm pe acest sait este sigur de la noi, iar ceea ce apare pe alte saituri este posibil să fie trunchiat, sau şi mai grav, falsificat, aşa cum s-a şi întâmplat. Deja am aflat despre un text fals, la care s-au ataşat semnăturile noastre. Atragem atenţia că singurul text semnat de noi, până acum, este Mărturisirea de credinţă, care are 16 pagini, plus anexele: argumentaţie clară împotriva ereziei ecumenismului.

Am dori ca cei care citesc mărturisirea să nu lase deoparte anexele, care sunt mai importante decât însăşi mărturisirea, pentru că sunt scrieri şi exemple ale Sfinţilor Părinţi mărturisitori. Amin.

1. MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A PARINTELUI NICHITA PAŞCAN [fost duhovnic al Mănăstirii Brâncoveni din Judeţul Olt] ÎMPREUNĂ CU 29 DE VIEŢUITOARE DIN OBŞTEA MĂNĂSTIRII, privind ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Română (B.O.R.) şi cu celelalte jurisdicţii ale Ortodoxiei Oficiale.

2. ANEXE: ARGUMENTAŢIE ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

~ † ~

Citiţi şi:

EVENIMENT DE PROPORŢII FĂRĂ PRECEDENT ZGUDUIE ESTABLISHMENTUL B.O.R.

Cum se manipulează informaţia în mediile pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste şi despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti

EVENIMENT DE PROPORŢII FĂRĂ PRECEDENT ZGUDUIE ESTABLISHMENTUL B.O.R.

Slavă lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit!

EVENIMENT  DE PROPORŢII FĂRĂ PRECEDENT ZGUDUIE ESTABLISHMENTUL B.O.R.!

Pentru prima dată în istoria Patriarhiei Române un preot duhovnic împreună cu o mare parte din obştea mănăstirii sale trece într-un sinod tradiţionalist, adică în Biserica cea adevărată.

Este vorba despre părintele Nichita Paşcan, duhovnicul mănăstirii Brâncoveni, jud. Olt, aflat acum în Grecia împreună cu o mare parte din maicile obştii mănăstirii. Aceştia au întocmit o Mărturisire de credinţă pe care la rândul nostru vă invităm să o daţi citirii şi să o răspândiţi.

Iată că materialele propovăduite de saitul nostru traditiaortodoxa.wordpress.com ca şi de hristofor.wordpress.com şi-au vădit roadele atunci când lumea se aştepta mai puţin, în ciuda unui boicot sistematic din partea saiturilor pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste din spaţiul românesc.

Este însă, după cum putem citi în scrisoare şi anexele ei, în primul rând roada teologiei în duh patristic a pururea-pomeniţilor Părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson, ca şi a Vlădicăi Averchie, cărora Duhul Sfânt le-a dăruit o învăţătură, mărturisire de credinţă şi trăire deplin ortodoxe, în ciuda cenzurii impuse în mediile „ortodoxiei” oficiale

Clic pe legături:

1. MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A PARINTELUI NICHITA PAŞCAN [duhovnicul Mănăstirii Brâncoveni din Judeţul Olt] ÎMPREUNĂ CU 29 DE VIEŢUITOARE DIN OBŞTEA MĂNĂSTIRII, privind ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Română (B.O.R.) şi cu celelalte jurisdicţii ale Ortodoxiei Oficiale.

2. ANEXE: ARGUMENTAŢIE ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

P.S.: Precizăm pentru cititorii care ar putea cădea pradă diversioniştilor unui sait cripto-ecumenist că data afişată sub titlurile articolelor noastre este potrivit Calendarului Patristic Ortodox. Postarea de faţă, realizată astăzi, poartă data de 21 septembrie 2010 deoarece aceasta este data zilei de astăzi (respectiv 4 octombrie calendar papist).

Scrisoarea din temniţa bolşevică a Sfântului Patriarh Mucenic Tihon adresată tuturor Creştinilor

Sfântul Patriarh Mucenic Tihon

Prin mila Domnului nostru Iisus Hristos, Patriarhul Tihon, ucenicul şi pătimitoriul Lui, merg la moarte mucenicească pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică, cu mare bucurie duhovnicească, nădăjduind la mila lui Dumnezeu, că Domnul nostru Iisus Hristos mă va număra în Ceata Mucenicilor, învrednicindu-mă de Cununa cerească şi nu numai pre mine, ci şi pre toţi cei ce mă vor urma şi nu vor intra în cârdăşie cu Serghie şi cu puterea sovietică, şi nu vor primi pecetea lui antihrist, ci vor merge la munci şi la moarte pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică. Fiindcă toţi cei ce vor răbda până la sfârşit, se vor învrednici de Cununile cele muceniceşti şi vor moşteni Împărăţia Ceriurilor. Toţi cei ce vor rămâne până la sfârşitul vieţii lor credincioşi Domnului Hristos şi Pravoslaviei.

Fiii mei! Vă Blagoslovesc pre voi în Numele Domnului nostru Iisus Hristos! Blagoslovenia lui Dumnezeu şi a mea să fie cu voi în veci. Amin. Iară pre Serghie şi pre toţi episcopii şi preoţii cei ce au vândut pre Hristos şi credinţa Pravoslavnică, pre lupii cei în piei de oaie, îi Blestem! Îi Blestem pre pierzătorii Sufletelor creştineşti, cari nu au vrut să meargă împreună cu mine la mucenicie, ci s-au lepădat de Dumnezeu şi de credinţa Pravoslavnică şi-au iscălit să colaboreze cu puterea sovietică, ca să piardă Suflete creştineşti şi Pravoslavia. Iată pentru cari lucru au primit ei “slobozenia”. Iară eu pre toţi aceştia îi predau Anathemei! Fiii mei, voi mai mult pre mine nu mă veţi mai vedea şi glasul meu nu-l veţi mai auzi, fiindcă eu nu mă învoiesc să iscălesc ca să lucrez cu spurcata putere sovietică şi de aceea pre mine nu mă vor mai slobozi din temniţă, ci mă vor munci, ca să mă omoare. Iară pre episcopii şi preoţii cei ce-au iscălit, pre aceia i-au liberat şi Serghie, cari au luat cu de-a sila Prestolul Patriarhiei, s-au făcut prieten al satanei. El a iscălit să lucreze cu satana! Să dea la munci şi la moarte pre toată ierarhia bisericească şi pre tot clerul bisericesc cari nu se învoieşte să lucreze dimpreună cu ei şi cu puterea sovietică. Serghie, acest lup în piele de oaie, a predat de acum la moarte mai mult de o sută de Episcopi şi mii de duhovnici, luptători pentru Pravoslavie şi ei de-acum nu mai sânt, căci au fost împuşcaţi. Dar iată că şi eu, îmi aştept pedeapsa cu moartea, cari din clipă în clipă trebuie să vie.

Nu primim să schimbăm Bisericescul nostru Calendar

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

Cele de mai jos, scrise de Cuviosul ieroschimonah Arsenie Cotea, au reprezentat şi ar putea încă reprezenta un manifest al celor ce se opun inovaţiei nou-calendariste:

Calea cea îngustă

Predoslovie la scrierile Vlădicăi Averchie

De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte; în zadar vă sculaţi de dimineaţa, sculaţi-vă după ce aţi şezut, voi cei ce mâncaţi pâinea durerii, atunci când El va da iubiţilor Săi somn.

Psalmul 126

Recitind acest psalm în mijlocul frământărilor lumii contemporane în care trăim, credinţa noastră se întăreşte şi psalmodia noastră se preface într-o cântare de încredere în singura milostivire a Domnului, Carele a zis că nu va dăinui decât ceea ce a fost întemeiat pe El şi numai pe El!

În vremea noastră este de neapărată trebuinţă să nu pierdem din vedere singurul bun al existenţei noastre – pe Iisus Hristos, Dumnezeul desăvârşit, Omul desăvârşit, măsura absolută a tuturor lucrurilor. Da, măsura absolută, cu care noi ar trebui să cântărim toate cele din viaţa noastră, mai cu seamă în aceste „zile rele” în care trăim şi care ne-au fost prevestite de Sfântul Apostol Pavel…

Noi nu lucrăm pentru noi; nu zidim nimic pentru noi. Iată de ce lupta Adevăraţilor Creştini Ortodocşi nu este alta decât cea a Bisericii celei Una, al cărei Cap este Hristos.

Astăzi curenţi tulburi şi otrăviţi împresoară Ortodoxia. Impostura şi apostazia unor anumiţi ierarhi par mai curând rezultatul decât începutul unei crize. Mare este numărul celor ieşiţi din cristelniţa Ortodoxiei care vând tezaurul adevăratei Credinţe în schimbul unui surâs monden al heterodocşilor eretici. Câtă iresponsabilitate, dacă ne gândim la hula ecumenismului – pan-erezia ce este cu adevărat trădarea Sfintei noastre Biserici, şi, prin urmare, a lui Hristos Ce este Capul Bisericii. Şi nu exagerăm cu nimic.

Scrisoare deschisă către toţi credincioşii Bisericii lui Hristos ce păzesc cu credincioşie nestrămutată Calendarul Ortodox şi predaniile Uneia, Sfintei, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici (1929)

Preasfinţitul Inochentie (Figurovski) Arhiepiscop Ortodox al Pekinului

Din toate părţile ne sosesc ştiri îngrijorătoare cu privire la persecuţiile aprige la care sunt supuşi cei ce păzesc cu fermitate predaniile Sfintei Biserici Ortodoxe, în faţa uneltirilor fraţilor mincinoşi care au îndrăznit să-şi bată joc şi să calce în picioare legile dumnezeieşti cu ajutorul autorităţilor civile.

Dându-se drept înţelepţi şi civilizatori, aceşti lupi în piei de oaie, orbiţi de fumăraia astei lumi, lepădând orice frică de Dumnezeu, au întreprins „corectarea” legilor Bisericii lui Hristos, considerându-se deasupra Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, prin gura cărora grăia Însuşi Hristos.

Domnul însă, a întors înţelepciunea lor în nebunie. Aceştia nici nu-şi dau seama ce vorbesc şi nu mai pricep ce vor să „îndrepte”. Ei s-au apucat de reforma calendarului fără să ştie ce fac.

Calendarul nostru ortodox, afirmă ei, s-a îndepărtat mult de precizia astronomică; în felul acesta, demult ar fi trebuit să se treacă la calendarul gregorian, recunoscut ca exact de către savanţi şi adoptat de întreaga lume apostată.

Mint ei oare cu intenţia vădită de a-i induce în eroare pe cei neîntăriţi în credinţă, sau repetă în toată ignoranţa minciunile altora? Cine poate spune? Vădit este însă, pentru cei ce înţeleg problema, că nici una din afirmaţiile lor nu conţin nici cea mai mică urmă de adevăr.

BICIUL ÎMPLETIT împotriva noilor reformişti care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă de Schimonah Arsenie Cotea

Aducere aminte despre datoria ortodocşilor clerici celor ce voiesc a rămâne întru cele predanisite de Sfinţii Părinţi, precum şi tuturor celor ce au fost şi trebuie să stea neadormiţi străjuitori şi păzitori ai tezaurului Ortodoxiei, preacuvioasa monahicească tagmă, împreună şi de obşte cu dreptslăvitorii creştini, deşteptându-se întru Domnul, să se bucure!

„Şi făcând bici de ştreanguri, pe toţi i-au scos afară din Biserică” (Ioan 2, 15)
„Şi sculându-se de la rugăciune şi venind către ucenici, i-a aflat pre dânşii dormind de întristare, şi au zis către ei: “De ce dormiţi?”” (Marcu, 14)

Introducere

[1] În adevăr că împrejurările actuale ce vin câteodată asupra omului într-atât îl buimăcesc cu lovitura lor neaşteptată, încât îi produc un somn adânc, ca ucenicilor în grădina Ghetsimani, unde covârşiţi de strâmtorare că nu pot face nimic pentru Domnul şi Învăţătorul lor, de întristare au adormit. Amintirea acestui fapt evanghelic, privindu-l din punct de vedere psihologic, ne dă acum prilejul de a cerceta cu de-amănuntul evenimentele de astăzi, spre a putea trage învăţătura necesară dintr-însele întru împlinirea datoriei noastre de creştini.

STAREŢUL SAVA, MONAH LA ESFIGMENU

Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor nouăsprezece mânăstiri conducătoare ale Muntelui Athos, crezând, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei, pentru o perioadă.

De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cucernicul părinte Sava?

Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a slujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suferi să se afle într-o biserică ecumenistă atât de învederată. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a îngrădit de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mânăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mânăstiri, sau în chiliile ori dependinţele ce le urmau.

Toţi pomenitorii Patriarhului au început să se agite; din mânăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, ce au devenit împovărătoare, nu au slujit la nimic.

În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotăraţi să îl convingă pe Stareţ de greşeala sa.

Iată textul scrisorii Stareţului:

ADRESAREA ARHIMANDRITULUI ADRIANOS mărturisitor ortodox, fost părinte-duhovnic şi stareţ al mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai

Gheronda Adrianos la Esfigmenu

Cinstiţi părinţi, iubiţi fii întru Domnul!

Fie ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să ne acopere şi să ne călăuzească pe calea mântuirii!

1. Necesitatea mărturisirii dreptei credinţe

Cu adevărat bine este şi plăcut pentru monahi a duce o viaţă de rugăciune în linişte şi reculegere. Mai mult decât atât, aceasta fiind chiar chemarea lor. Atunci când vremurile sunt atât de vitrege cum sunt astăzi, când Corabia duhovnicească a Sfintei Biserici Ortodoxe suferă de plăgile ucigătoare ale vremurilor din urmă, a le accepta, a se învoi cu ele este o trădare a Credinţei. În aceste împrejurări lipsa unei mărturisiri temeinice prin fapte şi în cuvinte apare cu totul de neiertat.

Sfântul Theodor Studitul susţine clar şi răspicat: „Atunci când Credinţa e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îşi câştigă existenţa?… Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta”. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga.” (Epistola II, 81).