Icoana Sfintei Muceniţe Luchia zugrăvită de Părintele Ambrozie Fontrier

Sfânta Muceniţă Luchia Fecioara din Syracusa (13 decembrie), icoană zugrăvită de Cuviosul Părinte Ambrozie Fontrier, cel numit pe drept cuvânt „Noul Apostol al Franţei”

~ † ~

Viaţa Cuviosului Părinte Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei

Omilie a Părintelui Ambrozie Fontrier la Duminica Sfântului Grigorie Palama

Astăzi este praznicul teologiei, al theologiei prin excelenţă, şi aş încerca să schiţez un tablou care să înfăţişeze opoziţia dintre adevărata theologie, adevăratul theolog şi falsa teologie şi gânditorii care o propagă. Ce este un gânditor? Chiar când îşi spune creştin, el este în afara adevărului, iar toate ereziile, ca şi toţi ereticii, de la gânditori vin. Am avut un mare, un foarte, foarte mare sfânt, Cosma Etolul, de care v-am vorbit în repetate rânduri. El spunea: „Toate necazurile Bisericii vor veni de la intelectuali”; şi din aceştia avem destui care sunt în prima linie, care ocupă locurile din faţă şi care ne împart, nu cuvântul adevărului, ci pe cel al rătăcirii. Sunt cei ce iau Evanghelia, iau Părinţii, dar care îi interpretează conform principiului „după părerea mea”. Încercaţi să-i ascultaţi: „Eu spun! Eu gândesc! Eu fac!” Foarte bine… dar sunt sisteme pe care le inventează, sisteme la care cugetă în birourile şi în bibliotecile lor, însă ei nu au nici un pic de părtăşie cu viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt. Aşa sunt gânditorii noştri şi, vai!, avem mulţi, ca să nu spunem că numai gânditori de felul ăsta avem astăzi!… Şi multe sisteme au intrat în Biserică şi nu mai vedem unde este adevărata theologie. Slavă Domnului că avem praznice bisericeşti care ne-o amintesc.

Prin urmare, Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscop de Salonic în plin secol XIV, a trebuit să ţină piept, el singur, unei tentative a gândirii raţionaliste lumeşti de a se infiltra în Trupul Bisericii. Filosofia însăşi ataca atunci – acea filosofie despre care Sfântul Athanasie cel Mare spunea: „Ce-i filosofia, dacă nu chiar istoria rătăcirilor omeneşti!” Chiar şi cei mai mari filosofi – şi azi în universităţi aveţi mari gânditori – s-au înşelat. Cei ce încă şi azi predomină sunt Platon, neoplatonismul, aristotelismul etc. Ei deschid ochii mari şi vor să explice totul în funcţie de aceşti filosofi, de care Sfinţii Părinţi, care le cunoşteau bine teoriile, şi-au râs cu mult haz, fără nici o ezitare. Iată-i pe toţi acolo, Evanghelia explicându-se prin prisma lor. Aveţi un Platon care are extaze, caută … neo-platonismul în continuare … şi de-a lungul a zeci de ani, ei caută în ei înşişi Chipul. Spuneţi-mi! Ce chip poate găsi în el însuşi un filosof, dacă nu propriul său chip, propria sa gândire? Cum ar spune Sfântul Grigorie Palama, el contemplă chipuri false. Iar tu, Grigorie Palama, ce-ai văzut tu în inima ta? Ai studiat Aristotel, ai studiat Platon, ai cunoscut toată cultura timpului tău, o aveai la vârful degetelor [o învârteai pe degete] şi totuşi, după ce ai cunoscut totul, ai studiat totul, ai aprofundat totul, te-ai retras cu familia ta, fiecare-n parte, prin peşteri, prin mănăstiri, prin peşterile şi stâncile ascuţite şi abrupte ale Athosului. Şi cu ce te ocupai în peştera ta? Era simplu: „Doamne! Luminează-mi întunericul! Doamne! Luminează-mi întunericul!” Asta-i tot ce spunea, el care stăpânea ştiinţa şi toată cunoaşterea filosofică a timpului său, şi vă asigur că era de mare volum pentru acea vreme!… Iar el, care le cunoscuse bine pe toate acestea, le respinge şi nu-şi păstrează decât o singură rugăciune: „Doamne! Luminează-mi întunericul!”

Omilie a Părintelui Ambrozie Fontrier la praznicul Duminicii Biruinţei Ortodoxiei

„Dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” Cuvântul este aspru, foarte aspru. „Voi sunteţi sarea pământului” – spune Domnul – şi, din ziua când au fost spuse aceste cuvinte până astăzi, toată lupta creştinilor stă în chemarea la trezvie ca să nu ne stricăm, de frică să nu fim găsiţi afară din împărăţia cerurilor, buni numai ca să fim călcaţi în picioare de diavoli.

„Voi sunteţi sarea pământului”. Dar Biserica este prezentă de la început, de la venirea lui Hristos. De fapt Biserica era Însuşi Hristos pe pământ. Trupul Său era Biserica la care noi oamenii, toţi, urma să fim grefaţi de-a lungul vremii. Încă de pe atunci această Biserică era ţinta urii acestei lumi şi a prigoanelor. Cel dintâi a fost Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – „Cel Ce a dat dreapta mărturie”. În faţa lui Pilat a făcut El această dreaptă mărturisire.

De-a lungul vremii tot Trupul Bisericii a fost prigonit, a îndurat toate prigoanele până la sânge, până la moarte, deportări, exilări, ca să nu se strice şi să nu se asemene acestei lumi. Şi de ce? Pentru că nu vom intra în Împărăţia Cerurilor., de credinţa noastră nu este exactă, nu e precisă. De aceea Slujbele ne cheamă de trei ori pe zi să ne verificăm Credinţa prin Crez. Înainte de culcare spun: „Cred întru-Unul Dumnezeu” şi continuarea. Sculându-mă noaptea pentru rugăciune, spun: „Cred întru-Unul Dumnezeu”. Merg la biserică şi în timpul Liturghiei: „Cred întru-Unul Dumnezeu”. De trei ori pe zi cercetez credinţa mea de e exactă şi precisă, căci altfel nu voi vedea Faţa Domnului. De-a lungul veacurilor şi-n fiecare veac, asupra Trupului lui Hristos s-au abătut prigoane sângeroase şi aşa va fi până la sfârşit.

Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta traducerea în limba Română a vieţii celui ce pe drept cuvânt a fost numit „noul apostol al Franţei”, Părintele Ambrozie Fontrier, scrisă de ucenicul său, Părintele Patric Ranson (intitulată iniţial Părintele Ambrozie Fontrier, un chip apostolesc).

Descărcaţi cartea dând clic pe imagine (.pdf)

Cuprins:

Părintele Ambrozie Fontrier şi Rezistenţa Ortodoxă în Franţa

nou apostol al Franţei

Duminica Biruinţei Ortodoxiei din acest an ne-a prilejuit bucuria de a face cunoscută cititorilor personalitatea remarcabilă a părintelui Ambrozie Fontrier, strălucit misionar ortodox în Franţa anilor ’60-’90 ai secolului al XX-lea. Părintele Ambrozie poate fi numit pe drept cuvânt nou apostol, mărturisitor al dreptei credinţe şi unul dintre stâlpii rezistenţei antiecumeniste din Franţa, o ţară a cărei ortodoxie este confiscată mediatic sistematic de către mediile moderniste ecumeniste de tip Saint-Serge (cu al lor SOP) aparţinând Patriarhiei de Constantinopol şi al altor Biserici ortodoxe oficiale grupate în AEOF. Pe părintele Ambrozie Fontrier îl găsim pomenit în cartea părintelui Serafim Rose „Ortodoxia şi religia viitorului”, alături de alte nume deosebite ale Ortodoxiei tradiţionaliste: părintele Mihail Pomazanski, părintele Basil Sakkas, I.P.S. Averchie de Jordanville. Ca şi ei, părintele Ambrozie Fontrier reprezintă linia ortodoxă tradiţionalistă, aflându-se mai întâi sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, iar apoi sub Sinodul Bisericii Ortodoxe Tradiţionaliste (vechi calendariste) din Grecia.

Originar din Smirna Asiei Mici, supravieţuieşte în copilărie măcelului turcilor asupra grecilor din 1922, refugiindu-se împreună cu familia sa în Franţa. La maturitate întemeiază Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama, cu scopul de a lupta împotriva pan-ereziei ecumenismului, având o puternică înrâurire misionară ortodoxă nu doar în Franţa, ci şi în Elveţia francofonă şi Italia de Nord. Aduce la Ortodoxie mulţi occidentali, întemeiază numeroase parohii, inclusiv în trei mari oraşe franceze: Paris, Lyon şi Montpellier.

Cunoscând la perfecţie toate felurile limbii greceşti (antică, bizantină, post-bizantină, modernă), traduce în franceză literatură patristică, alcătuieşte vieţi ale sfinţilor [1], iar cu o deosebită măiestrie traduce slujbele bisericeşti, cărţile de cult şi cântările ortodoxe, astfel încât până şi ecumeniştii „ortodocşi” din Franţa, potrivnici tradiţionalismului, folosesc în slujbe traducerile sale; zugrăveşte icoane, publică recenzii, susţine cateheze şi lecturi, conferinţe. Editează o revistă de teologie ortodoxă de înaltă ţinută, La Lumiere du Thabor, având linie tradiţionalistă şi conţinând informaţii necenzurate din lumea ortodoxă. Revista devine tot mai de temut pentru mediile moderniste ecumeniste „ortodoxe” de tip Saint-Serge, care nu ezită să împiedice prin orice mijloace difuzarea ei, atât în librăriile pe care acestea le controlează, cât şi în alte librării (papistaşe sau nu), unde cer să nu mai fie difuzată revista [2].

Părintele Ambrozie Fontrier şi Rezistenţa Ortodoxă în Franţa

nou apostol al Franţei

Duminica Biruinţei Ortodoxiei din acest an ne-a prilejuit bucuria de a face cunoscută cititorilor personalitatea remarcabilă a părintelui Ambrozie Fontrier, strălucit misionar ortodox în Franţa anilor ’60-’90 ai secolului al XX-lea. Părintele Ambrozie poate fi numit pe drept cuvânt nou apostol, mărturisitor al dreptei credinţe şi unul dintre stâlpii rezistenţei antiecumeniste din Franţa, o ţară a cărei ortodoxie este confiscată mediatic sistematic de către mediile moderniste ecumeniste de tip Saint-Serge (cu al lor SOP) aparţinând Patriarhiei de Constantinopol şi al altor Biserici ortodoxe oficiale grupate în AEOF. Pe părintele Ambrozie Fontrier îl găsim pomenit în cartea părintelui Serafim Rose „Ortodoxia şi religia viitorului”, alături de alte nume deosebite ale Ortodoxiei tradiţionaliste: părintele Mihail Pomazanski, părintele Basil Sakkas, I.P.S. Averchie de Jordanville şi arhimandritul Chiprian (actualul mitropolit al Sinodului în Rezistenţă (vechi calendarist) din Grecia). Ca şi ei, părintele Ambrozie Fontrier reprezintă linia ortodoxă tradiţionalistă, aflându-se mai întâi sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, iar apoi sub Sinodul Bisericii Ortodoxe Tradiţionaliste (vechi calendariste) din Grecia.

Originar din Smirna Asiei Mici, supravieţuieşte în copilărie măcelului turcilor asupra grecilor din 1922, refugiindu-se împreună cu familia sa în Franţa. La maturitate întemeiază Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama, cu scopul de a lupta împotriva pan-ereziei ecumenismului, având o puternică înrâurire misionară ortodoxă nu doar în Franţa, ci şi în Elveţia francofonă şi Italia de Nord. Aduce la Ortodoxie mulţi occidentali, întemeiază numeroase parohii, inclusiv în trei mari oraşe franceze: Paris, Lyon şi Montpellier.

Cunoscând la perfecţie toate felurile limbii greceşti (antică, bizantină, post-bizantină, modernă), traduce în franceză literatură patristică, alcătuieşte vieţi ale sfinţilor [1], iar cu o deosebită măiestrie traduce slujbele bisericeşti, cărţile de cult şi cântările ortodoxe, astfel încât până şi ecumeniştii „ortodocşi” din Franţa, potrivnici tradiţionalismului, folosesc în slujbe traducerile sale; zugrăveşte icoane, publică recenzii, susţine cateheze şi lecturi, conferinţe. Editează o revistă de teologie ortodoxă de înaltă ţinută, La Lumiere du Thabor, având linie tradiţionalistă şi conţinând informaţii necenzurate din lumea ortodoxă. Revista devine tot mai de temut pentru mediile moderniste ecumeniste „ortodoxe” de tip Saint-Serge, care nu ezită să împiedice prin orice mijloace difuzarea ei, atât în librăriile pe care acestea le controlează, cât şi în alte librării (papistaşe sau nu), unde cer să nu mai fie difuzată revista [2].