Cazania Duminicii Mironosiţelor

Despre mărinimia sufletească

Fraţi creştini,

Aţi auzit toate cele cu privire la îngroparea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Aţi auzit cum Iosif s-a făcut slujitor îngropării, iar mironosiţele, întâiele vestitoare ale învierii Lui. Este de mare folos să cercetăm partea cea bună pentru care oamenii aceştia s-au învrednicit de atât de mare har. Vedem cum pentru o astfel de ispravă curajul era atât de trebuincios, căci fără el astfel de lucruri nu puteau să se săvârşească. Dacă ar fi fost fricoşi, frica i-ar fi împiedecat. Curajul însă este puterea multor fapte bune. Când spunem acest lucru, nu ne gândim la curajul dat de puterea trupească, ci Ia cel dat de puterea sufletească, care se mai numeşte şi mărinimie sufletească. Puterea trupească o naşte firea, iar pe cea sufletească o naşte voinţa omului. De aceea nu se poale face nimeni viteaz, când trupul lui este slab, dar mare la suflet se face ori cine voieşte. Această mărinimie sufletească o avea Iosif cel cu bună vază şi sfintele femei mironosiţe. Neamul jidovilor ura de moarte pe Iisus Hristos. Cărturarii, fariseii, învăţătorii legii, preoţii, arhiereii, adunarea toată L-au dat pe Iisus morţii ca pe un răzvrătit şi hulitor de cele sfinte. Toţi au strigat cu glas tare către Pilat: ,,Ia-l, ia-l, răstigneşte-l!”: Jidovii, din zavistia cea fără de măsură şi din răutatea lor cea mare, căutau să omoare şi pe ucenicii lui Hristos. De aceea, toţi ucenicii au fugit de frică, s-au răspândit şi L-au lăsat singur pe Învăţătorul lor. Numai doi, Ioan şi Petru, au mers cu Dânsul. Pe Ioan îl acoperea prietenia arhierească; iar Petru, deşi întâi L-a urmat cu osârdie, pe urmă însă s-a înfricoşat atât de mult, încât cu jurământ s-a lepădat de Hristos, de trei ori, Iosif, ca să-şi ajungă scopul său, trebuia să intre în curtea domnească, unde totdeauna se afla mulţime de jidovi. Cerând de la Pilat trupul Domnului Iisus, se. descoperea pe el că este ucenic devotat al lui Hristos şi că îl iubeşte pe Dascălul său mai mult decât toţi ceilalţi ucenici ai Săi. Acest lucru era de ajuns ca să ridice asupra lui prigoana, şi vrăjmăşia jidovilor. Luarea de pe cruce, cu atâta evlavie, a trupului Domnului, giulgiul cel de in curat, mormântul cel săpat în stâncă, piatra cea mare de pe uşa mormântului, toate erau răni în inima înrăiţilor jidovi, de la care Iosif nu se putea aştepta la altceva mai bun, decât la prigoane şi la primejduirea vieţii sale. Dar el se îmbărbătează, îndrăzneşte şi vine la Pilat, descoperindu-se singur că este ucenic al lui Hristos; cere şi ia trupul Lui. Mărinimia sufletească l-a făcut slujitor al îngropării Stăpânului tuturor. El a miluit pre Cel ce. a miluit neamul omenesc; a învelit cu giulgiu pre Cel ce îmbracă cerul cu nori; a dăruit mormânt Celui ce a sculat din morminte pre cei morţi; a îngropat pre Cel ce a îngropat păcatul lumii. Iosife, de trei ori fericite, cinstite sunt mâinile tale, care au atins trupul Domnului. Fericiţi sunt ochii tăi, care au văzut mort şi gol pre Cel Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu; sfântă este gura ta, care a sărutat picioarele Dătătorului de viaţă. O, prea slăvită mărinimie sufletească! O, dar minunat, de care s-a învrednicit Iosif, cel plin de curaj bărbătesc!

Cazania Duminicii înaintea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos

Despre Sfântul Botez

Fraţi creştini,

Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne arată lămurit deosebirea dintre botezul lui Ioan şi Botezul lui Iisus Hristos. Socotim deci că este de mare folos să vorbim despre Botezul acesta şi să arătăm pentru ce a voit Dumnezeu să ne botezăm nu numai cu Duh, ci şi cu apă; ce înseamnă cele ce se fac la săvârşirea Sfântului Botez, ce haruri luăm când ne botezăm şi câte sunt botezurile lui Iisus Hristos.

Fraţi creştini, fiindcă suntem alcătuiţi din suflet nematerialnic şi din trup materialnic, Prea Bunul Dumnezeu a binevoit, ca toate harurile cele duhovniceşti, care se dau prin Sfintele Taine, să aibă şi semne materialnice care să cadă sub simţurile noastre, pentru ca nu numai prin credinţă, ci şi prin simţuri sufletul nostru să ia cunoştinţă când şi prin cine vine într-însul harul Sfântului Duh. Dacă ar fi lipsit acestea, noi n-am fi ştiut nici prin cine şi nici când se dă nouă harul, şi am fi fost în îndoială şi nepregătiţi, deci nevrednici de primirea dumnezeieştilor haruri.

Cazania Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului Sec la brânză)

Despre adevăratul chip al Postului

Fraţi creştini,

Dintre cele trei fapte bune, despre care a vorbit Sfânta Evanghelie de astăzi, socotim că faptă bună a postului este prilejul cel mai potrivit pentru vorbirea noastră de astăzi, înainte de marele Post al Păresimilor. Diavolul, fraţi creştini, care dintru început a invidiat şi a vrăjmăşit neamul omenesc, nu încetează nicidecum lupta lui, ca să lipsească pe om de mântuirea ce i s-a dat prin Patima şi moartea lui Iisus Hristos. El însuşi grăind inimilor oamenilor, pe unii îi sfătuieşte spunând că postul nu este poruncă a lui Dumnezeu, ci fiecare este liber să mănânce şi să bea cât va voi, ce-i va place şi când va vrea; iar pe alţii îi sfătuieşte că postul vatămă sănătatea şi aduce multe feluri de boli. Diavolul înşeală şi pe unii şi pe alţii, cum a înşelat la început pe Eva şi pe Adam.

Că postul este o poruncă dumnezeiască, n-avem decât să ne gândim la porunca pe care a dat-o Dumnezeu celor dintâi oameni: „Şi a poruncit, spune dumnezeiasca Scriptură, Domnul Dumnezeu lui Adam, zicând: Din toţi pomii grădinii vei mânca, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, fiindcă în ziua când vei mânca, vei muri” (Facerea II, 16-17). Cuvântul acesta „să nu mâncaţi” nu este, oare, o poruncă a postului? Dumnezeu a dat această poruncă a postului primilor oameni cu pedeapsă înfricoşată, zicând: „În ziua când veţi mânca, cu moarte veţi muri”. Porunca postului a întărit-o Iisus Hristos prin dumnezeiasca Sa pildă, postind patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Mustrând pe făţarnici, care posteau fără nici un folos, i-a învăţat, precum am auzit în Evanghelia de astăzi, chipul prin care se face postul bineprimit la Dumnezeu. Aşişderea şi Sfinţii Apostoli nu au legiuit postul, care era legiuit de la începutul lumii, ci amintesc că ei de multe ori posteau şi că mai înainte de orice lucru bun, ţineau post şi făceau rugăciuni, sau făceau rugăciuni cu posturi. Pentru că se cuvine ca şi noi să postim şi să ne îndeletnicim cu posturi şi cu rugăciuni, au rânduit prin sfintele canoane vremile în care se cuvine să postim. Una din aceste vremi începe mâine şi tine patruzeci de zile.

Cazania Duminicii a XXX-a după Pogorîrea Sfântului Duh

Despre lepădarea de sine

Fraţi creştini,

Dregătorului,despre care ne-a povestit Evanghelia de astăzi, că a zis că din tinereţile sale a păzit poruncile lui Dumnezeu, Domnul i-a răspuns: „Încă un lucru îţi lipseşte”. Prin acest răspuns, Domnul a arătat că cel care păzeşte numai cele zece porunci, acela este prieten iubit al lui Dumnezeu şi moştean al împărăţiei Sale însă nu este desăvârşit, pentru că îi mai lipseşte încă un lucru, de care el nu se poate dezlipi aşa uşor, ca să fie desăvârşit. Iisus îi spune dregătorului; „Vinde toate câte ai şi împarte la săraci şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino şi urmează-Mi Mie” (Ev. Luca XVIII, 22).

Dregătorul cel bogat căuta desăvârşirea faptelor sale bune. Deşi păzise toate poruncile lui Dumnezeu din tinereţile sale, el însă a venit la Iisus cu multă umilinţă şi smerenie, şi plecându-şi genunchii înaintea Lui, Îl întreba zicând: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viata cea de veci?” Dorea să ajungă la desăvârşire, urmând lui Iisus Hristos, dar nu voia să se despartă de bogăţia sa. Auzind răspunsul lui Iisus Hristos: „Vinde toate câte ai şi împarte la săraci”, a plecat de lângă ucenici, „întristat, că era foarte bogat”.

Cazania Duminicii a XXVIX-a după Pogorîrea Sfântului Duh

Despre mulţumirea care se cuvine lui Dumnezeu

Fraţi creştini,

Într-adevăr, Dumnezeu fiind atotstăpânitor nu are nici o trebuinţă de mulţumirile şi darurile omului: „Căci de bunătăţile mele nu ai trebuinţă”, aşa cânta înaintea lui Dumnezeu proorocul şi împăratul David. Oamenii îşi arată recunoştinţa lor sau prin cuvânt, mulţumind, sau aducând daruri binefăcătorilor lor. Dumnezeu nu are nici o trebuinţă de mulţumirea şi proslăvirea noastră, pentru că este de la Sine slăvit. Firea Lui cea dumnezeiască, de la sine însăşi are slavă şi laudă nemărginită şi neîncetată. Pentru că Dumnezeu este Duh, El nu se împărtăşeşte din darurile şi jertfele cele materiale care I s-ar aduce. Însă mulţumirile, atât cele prin cuvânt, cât şi cele prin fapte bune, ce se aduc Lui, dacă sunt pornite din adâncul sufletului plin de dreaptă recunoştinţă, Dumnezeu le priveşte cu dragoste, primind şi cuvintele şi darurile omului recunoscător, pentru împăcarea conştiinţei şi mulţumirea sufletului lui.

Cazania Duminicii a XXVIII-a după Pogorîrea Sfântului Duh

Despre îndreptăţirea păcatelor

Fraţi creştini,

Evanghelia de astăzi cuprinde învăţături pentru mântuirea fiecărui om. Nu se află în lume nici un om care să nu aducă îndreptăţiri păcatelor sale. Unul are o pricină, altul alta, şi aşa, fiecare, găsind diferite pricini, doarme liniştit în adîncul păcatului şi se leneveşte de grija mântuirii sale sufleteşti.

Toţi creştinii suntem chemaţi de Dumnezeu ca să gustăm din Cina cea cerească, adică să ne facem părtaşi ai Împărăţiei Domnului nostru Iisus Hristos. În fiecare zi ne cheamă Dumnezeu la pocăinţă, uneori prin cuvintele apostolilor, sfătuindu-ne „să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani XIII, 12), iar alteori prin glasul Evangheliei Sale, strigînd: „Veniţi la Mine toti cei osteniţi şi împovăraţi”, făgăduind celor care vor veni la Dânsul odihna cea veşnică, zicând: „Şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei XI, 28).

Dar noi ce răspundem când auzim această chemare a lui Dumnezeu?

CAZANIA DUMINICII A XXVII-a DUPĂ POGORÎREA SFÂNTULUI DUH

DESPRE FĂŢĂRNICIE

Spânzurarea lui Iuda

Fraţi creştini,

Aţi auzit cum a numit Domnul pe mai marele sinagogii, care una grăia şi altceva cugeta. „Făţarnice” i-a zis Domnul, apoi a mustrat şi a dat pe faţă făţărnicia lui. Păcatul făţărniciei, pe care unii îl numesc iscusinţă firească, iar alţii meşteşug folositor, este un păcat mare, care, la rândul lui, dă naştere la alte multe şi mari păcate. Făţărnicia are ca rădăcină vicleşugul, iar ca roade: minciuna, înşălăciunea, şiretenia, necinstea şi vătămarea aproapelui.

Dumnezeu, din iubirea Sa faţă de oameni, voieşte ca purtările oamenilor să fie cinstite, mintea lor curată şi sufletul lor sfânt. De aceea porunceşte, zicând: „Cuvântul vostru să fie da, ceea ce este da, şi nu, ceea ce este nu” (Ev. Matei, V, 37). Cum cugetă mintea ta aşa să grăiască şi gura ta, iar ce este mai mult decât da şi nu, adică cuvintele cele cu dublu înţeles şi răspunsul cel meşteşugit şi încurcat, sunt de la diavolul. Acestea cad sub aspră judecată, cum ne spune şi Sfântul Apostol Iacov, zicând: „Ci să vă fie vouă ce este da, da; şi ce este nu, nu; ca să nu cădeţi sub judecată” (Iacov V, 12). Când una gândeşti, şi alta grăieşti, când una cugeţi şi alta făgăduieşti, când una zici şi alta faci, atunci cazi în păcatul făţărniciei, adică te faci mincinos, înşelător, vătămător şi viclean.

Cazania necontrafăcută publicată săptămânal pe saitul nostru

Iubiţi cititori,

Redacţia noastră are marea bucurie de a vă prezenta săptămânal cazania duminicii ce urmează. Aceasta este foarte de folos tuturor celor ce au nevoie de un cuvânt limpede şi adevărat de învăţătură şi viaţă ortodoxă.

Este vorba despre o variantă după Cazania lui Varlaam, cu totul alta decât cea care se găseşte în librăriile BOR (tipărită la editura oficială a BOR), care nu este altceva decât o făcătură a patriarhului serghianist Iustinian Marina. Acesta, următor ereticelor şi mincinoaselor învăţături serghianiste, cuprinse în opera lui de căpătâi „Apostolatul Social”, nu s-a sfiit nici să distrugă duhul acestei sfinte cărţi, Cazania.

De aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu, de acum înainte, cei ce n-au avut această Cazanie, pot printa şi da pentru a se citi în biserici la strană la liturghie cazania duminicii respective.

Fie ca publicarea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a Cazaniei necontarfăcute pe saitul nostru, să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul duhovnicesc al cititorilor. Amin.

A se citi despre Serghianism