Scrisoare către un fost student la o așa-zisă facultate de teologie din România

~ † ~

Am primit pe adresa redacției următorul e-mail:

Doamne ajută,

Vă mulțumesc din toată inima pentru acest adevărat tezaur ortodox pe care îl faceți cunoscut lumii prin blogul dumneavoastră și fie-i pomenirea veșnică dreptcredinciosului mărturisitor și mucenic părinte Patric, acest adevărat Sfânt Părinte contemporan datorită căruia am înțeles cu adevărat ce este Sfânta Ortodoxie.

Întemeiat pe ce-ați publicat, am scris o scrisoare către un fost student la o facultate de (ne-)teologie din România, care a fost implicat într-un accident auto în care mașina a fost distrusă aproape în totalitate, dar el a scăpat în mod uimitor fără nici o zgârietură.

V-o redau mai jos, cu rugămintea ca dacă vi se pare de folos, să o publicați, dar fără numele expeditorului și destinatarului, fiindcă n-au nici o importanță.

Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă ajute în lucrarea dumneavoastră de mântuire.

N.

Mai întâi vă mulțumim pentru cuvintele frumoase. Nădăjduim ca scrierile și pilda vieții Părintelui Patric, ca și ale Vlădicăi Averchie, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu le-am publicat și le vom mai publica pe sait,  să ne fie dreptar, nouă și tuturor celor ce nu sunt nepăsători față de mântuirea lor. Am ales să publicăm această scrisoare deoarece credem că face întrucâtva o sinteză a ceea ce am dorit prin ceea ce am publicat de-a lungul vremii și credem că poate fi de folos și altor cititori, care o pot prelua sau o pot folosi ca sursă de inspirație.

Redacția

~ † ~

Dragă . . .,

Am văzut si eu fotografiile de la accident de pe site. Este impresionant cum Dumnezeu te-a ocrotit!

Mă gândesc că această șansă de a trăi pe care ți-a dat-o este pentru a te responsabiliza în sensul mântuirii, așa cum fiecare dintre noi trebuie să fim responsabili înaintea lui Dumnezeu, adică să conștientizăm că trebuie să ne luăm în serios credința. Dar nu este vorba de o responsabilizare omenească, ci de o responsabilizare să-i spunem duhovnicească. Dar vezi, mulți vorbesc despre duhovnicie și încearcă să ia ochii cu asta, dar ascund o altă necesitate la fel de importantă pentru mântuire fără de care nu se poate.

O altă minune a Sfântului Ierarh Spiridon care adeverește Calendarul Părinților

Au nu știți că sfinții vor judeca lumea?
I Cor. 6,2

La Dumnezeu pedepsește episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea față de Sfântul Spiridon, se poate citi despre minunea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei la praznicul său din 12 /25 decembrie 1934, minune ce adeverește Calendarul Patristic. Cu patru ani mai înainte, în 1930, Sfântul Ierarh Spiridon săvârșea o altă minune, tot la 12 /25 decembrie, adică în aceiași zi în care Orthodoxia, potrivit Calendarului statornicit de Sfinții săi Părinți, prăznuiește acest sfânt; o minune dintre nenumăratele sale minuni, care adeverește încă odată, numele de Făcător-de-Minuni pe care i l-a atribuit Biserica.

Redacția noastră vă oferă în traducere, în cele ce urmează, o mărturie a acestei minuni.

Minunea Sfântului Ierarh Spiridon
din catedrala din Caristos, Grecia, 1930

Minunea Sfântului Ierarh Spiridon Făcătorul-de-Minuni la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, 325

Sfântul Ierarh Spiridon este prăznuit în chip deosebit de către Adevărații Creștini Orthodocși, din pricina faptului că în această zi nou-calendariștii serbează Crăciunul urmând calendarului papist. În Grecia se pot vedea adesea litografii ale vechilor calendare în care este înfățișat praznicul Sfântului Spiridon, alături de icoana Sfântului Spiridon care este purtată în acea zi pe străzile satelor și ale orașelor, pentru a arăta neștiutorilor că nu Nașterea Domului este prăznuită atunci în Calendarul Orthodox. Există și o mărturie a unei minuni săvârșite de Sfântul Ierarh Spiridon, care a încredințat pe mulți nou-calendariști, întorcându-i la Adevăratul Creștinism Orthodox.

Printre nenumărații martori ai minunii s-a aflat și Zinovia Sideri, care a trăit 102 ani și a mărturisit despre minunea Sfântului Spiridon în anul 1976, mărturie publicată atunci în ziarul atenian Skrip. Iată mărturia bătrânei Zinovia:

„Era Crăciunul după noul calendar. La acea vreme nu urmam vechiul calendar. Am mers la biserica Sfântului Nicolae pentru slujbă. Biserica era plină de lume. Am stat în partea stângă, aproape de o coloană. Pe acea coloană se găsea icoana Sfântului Spiridon, dăruită bisericii de către un credincios, Antonie Lumidis din Pireu. Icoana era împodobită cu flori, ce rămăseseră de la sărbătoarea de pe calendarul nou. Când preotul care slujea, pe nume Sila, a început după vohodul mic să tămâieze și să cânte troparul Nașterii, „Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru…”, icoana Sfântului Spiridon a început brusc să lovească coloana, atât de tare încât toate florile cu care fusese împodobită au căzut. La vederea acestui semn, lumea a fost cuprinsă de spaimă, preotul și cântărețul s-au oprit, încetând cântarea. Atunci cineva din popor a strigat: „Astăzi este praznicul Sfântului Spiridon potrivit vechiului calendar, cântați-i troparul!” În acel moment au început cu toții să cânte cu credință „Soborului celui Dintâi te-ai arătat apărător și de-Minuni-Făcător, de-Dumnezeu-Purtătorule Spiridoane, Părintele nostru…” (Troparul Sfântului). Abia atunci, în vremea cântării troparului, icoana Sfântului a început ușor-ușor să încetinească, până ce a încetat cu totul a mai lovi coloana.

A doua zi, ziarul „Karestini” a publicat o mărturie despre acest eveniment neobișnuit. Toți locuitorii din Caristos și din împrejurimi vorbeau despre acest semn minunat și recunoșteau faptul că vechiul calendar bisericesc este cel adevărat.

Mai târziu, pe 29 decembrie, într-un articol pe aceiași temă, ziarul „Karestini” anunța:

„… a doua zi, icoana nu mai era la locul ei. Mulți cred că a fost înlăturată intenționat, pentru a nu mai exista discuții despre problema calendarului, fiindcă oamenii începuseră să creadă, majoritatea trecând la vechiul calendar. Astfel că locuitorii din Caristos sunt foarte indignați și cred că cineva se joacă diabolic cu sentimentele lor religioase și sfintele icoane, fiindcă nici până astăzi icoana nu a fost repusă la locul ei, în ciuda insistenței tuturor locuitorilor.”

Apărut în publicația Ta Patria, Volumul VIII, 1988, pg. 132-133
Traducere via Revnitel, № 12-14, oct. 1999 – iun. 2000

A se citi și:

Dumnezeu pedepsește episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea față de Sfântul Spiridon

MOARTEA celui care a vrut SĂ MUTE DATA Praznicului Naşterii Domnului după calendarul papei

Arătarea Cinstitei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos în 1925 lângă Athena

Publicația ROCOR ′Orthodox America′, 1987: Întru veșnică-pomenirea Mitropolitului Calist al Corinthului

Constatăm încă odată, (pentru a câta oară !), că materiale de foarte mare valoare, importante pentru înțelegerea Orthodoxiei și lămuritoare cu privire la istoria Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR) și a Bisericii Orthodoxe din secolul XX în general, dispar din mediul on-line peste noapte, urmând directivelor noii politici a celor uniți (din 2007) cu serghianista și ecumenista patriarhie a Moscovei.

Astfel au dispărut unele saituri – fie cu totul, fie părți din ele – care reproduceau materiale editate în trecut de publicațiile Bisericii Diasporei Ruse, cum este și cel din care am tradus articolul pe care îl publicăm în cele ce urmează, Orthodox America. Vom mai reveni și cu alte exemple în acest sens.

Dacă politrucii neo-serghianiști ai pseudo-ROCOR-ului de astăzi fac să dispară prin cenzură materialele din trecut, trecând astfel sub tăcere problemele foarte importante pentru Orthodoxia contemporană și de căpătâi pentru mântuirea oricărui credincios: inovația schimbării Calendarului Patristic, ereziile serghianismului, neo-serghianismului și ecumenismului, împotriva cărora vechiul ROCOR s-a exprimat deja practic, prin anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunțată încă din anul 1983 și prin comuniunea pe care Biserica Orthodoxă Rusă din Afara Granițelor a avut-o ani de-a rândul cu Biserica Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia (așa-numită ′vechi-calendaristă′) – cenzură prin care se încearcă ascunderea liniei tradiționaliste pe care a avut-o la un moment dat Sinodul ROCOR, aceasta nu înseamnă că toate acestea dispar pur și simplu, eventual pentru totdeauna, ca și cum n-ar fi existat sau n-ar exista.

Dorința noastră, a celor ce alcătuim redacția traditiaortodoxa.wordpress.com – un sait realizat tocmai din necesitatea existenței unei stavile, fie ea cât de neînsemnată, în fața cenzurii oficiale bisericești – este ca în ciuda tuturor potrivniciilor, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu, să facem și pe mai departe cunoscut cititorilor noștri, ceea ce trădătorii-de-Hristos deghizați în clerici dimpreună cu toți păruții-ortodocși, vor în chip diabolic să ascundă, spre pierzarea veșnică a lor și a celor nevinovați. De aceea, chiar și la intervale mai lungi, pricinuite de lipsa de timp specifică vieții cotidiene, vom continua să publicăm spre folosul celor ce caută sincer mântuirea, aceste scrieri valoroase ce nu pot fi date uitării, în ciuda siluirilor cenzurii oficiale bisericești.

Avem convingerea că, în ciuda tuturor sforțărilor politic-corecte prin care se dorește ținerea în minciună a credincioșilor, după spusa Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Adevărul nu poate fi ținut sub obroc și va elibera pe oricine îl caută cu sinceritate, dar și cu multă stăruință, luând seama la faptul că în aceste vremi foarte tulburi de sfârșit de lume, este aproape imposibil de găsit pentru cei obișnuiți cu tot soiul de comodități în gândire și făptuire.

America Orthodoxă

Întru veșnică-pomenirea Mitropolitului Calist al Corinthului
Adormit întru Domnul la 12 /25 septembrie 1986

După o scurtă suferință, Întîistătătorul (în retragere) Sfântului Sinod al Bisericii Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia, a adormit întru Domnul. Trecerea sa la cele veșnice este o mare pierdere pentru Biserica Orthodoxă în întregul ei, dar mai cu seamă pentru fiii lui duhovnicești, pentru care este de neînlocuit.

Întîistătătorul Bisericii Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia, pururea-pomenitul Mitropolit Calist al Corinthului

Mitropolitul Calist s-a născut în anul 1906, în Agios Flores, Calamata, Grecia. La botez a primit numele de Constantin. Era cel mai vârstnic dintre cei patru frați și primul care a îmbrățișat viața monahicească. Ceilalți frați l-au urmat la puțină vreme.

A fost tuns ca monah de către bătrânul Moisi făcătorul-de-minuni, ucenic al Părintelui Pahomie de Chios, al cărui fiu duhovnicesc era Sfântul Nectarie al Eghinei făcătorul-de-minuni din secolul XX. Urmând pildei bătrânului său, Mitropolitul Calist a devenit un mare luptător și ascet, precum Părinții din vechime, ale căror vieți sunt foarte de folos a le citi, povățuitori duhovnicești pe care toată lumea încearcă să-i găsească dar nu știe unde să-i caute. El a fost un mărturisitor și apărător al Credinței, prigonit deseori și întemnițat de către Biserica de Stat nou-calendaristă pentru stăruința sa neclintită întru Orthodoxia tradițională. L-a iubit pe Hristos și Biserica lui Hristos mai presus de orice și și-a dedicat viața slujirii turmei Sale.

Mitropolitul Calist a fost un pnevmatikos, un adevărat părinte duhovnicesc dăruit cu darurile Sfântului Duh – prorocia, înainte-vederea, facerea de minuni – pe care le-a folosit din belșug spre folosul duhovnicesc al credincioșilor pe care Dumnezeu i-a încredințat în grija sa. Oamenii veneau la el din toată Grecia și de peste hotare pentru mărturisire și ajutor în problemele lor duhovnicești, cărora le găsea totdeauna răspuns. A fost un adevărat păstor ce și-a pus deseori sufletul pentru turma sa. Spunea adesea că s-ar duce bucuros oriunde în lume pentru a salva un suflet.

În Statele Unite a venit de mai multe ori. Atunci când se găsea la Boston, slujea la biserica Greacă a Sfântului Acoperământ al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu [Agia Skepi], din Roslindale, Massachusetts. Slujea adesea cu ierarhi și clerici ai Sinodului Rus [1] în biserici atât Rusești cât și Grecești aparținând jurisdicției sale, atât în Statele Unite cât și în Canada. Se simțea parte a Soborului Arhieresc Rus, de la care a primit în anul 1971 „hirotesia”, pe care a prețuit-o întotdeauna. [2]

Mitropolitul a fost unul dintre ctitorii Sfintelor Mănăstiri din Attica și Corinth, Grecia, închinate Buneivestiri și Sfinților Arhangheli, în cea din urmă viețuind până la retragerea sa din Sinodul Greciei. [3] În 1948 a fost înălțat la rangul de ierarh primind titlul de Mitropolit al Tronului Apostolesc al Corinthului, ajungând astfel un urmaș al Sfântului Pavel, care a întemeiat Biserica acolo. După retragerea sa, a viețuit la Mănăstirea Sfintei Macrina, din Sofiko, Corinth, unde a și fost înmormântat. Un alai de clerici și credincioși i-au însoțit trupul de la spital la mănăstire pentru slujbele de înmormântare. El ne va lipsi cu adevărat nouă tuturor celor ce am avut bucuria de a-l fi cunoscut. Adevărata Biserică Vechi-Calendaristă este condusă acum de Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea având un Sinod alcătuit din șaptesprezece episcopi.

Bătrânul Moisi (Tripitinianul)
Adormit întru Domnul la 14 iunie 1946

(Precum s-au povestit de către ucenicul său, Mitropolitul Calist al Corinthului)

Dorința sfântului bătrân Moisi era ca el să adoarmă în mănăstirea de monahi ce se găsea într-un loc retras, departe de zgomotul lumii. Moartea a venit la el în toiul ocupației Germane a Greciei din timpul celui de al II-lea război mondial. Cu patru sau cinci zile înainte de adormirea sa, mi-a spus mie și tuturor părinților că a venit vremea ca el să plece din această lume: „Sufletul meu va părăsi lumea vineri spre sâmbătă în zori. Când voi pleca, să nu le spui maicilor imediat, ci să lași să treacă câteva ore.”

Sâmbătă în zori ne-a cerut să se împărtășească cu Sfintele Daruri, Trupul și Sângele Mântuitorului nostru. Apoi și-a încrucișat mâinile pe piept și și-a dat sufletul. Copleșit de durere și tulburare, de suferință și neliniște am spus unuia dintre frați: „Grăbește-te și anunță-i pe ceilalți ca să poată spună o metanie [rugăciuni pe metanier] pentru Gheronda, căci a adormit.” Fratele a alergat și le-a anunțat pe surori. Însă nici n-a început bine doliul că Bătrânul a revenit la viață. Stăteam în picioare lângă el gata să-i pregătesc trupul pentru înmormântare, când l-am auzit spunând: „O, om pierdut! Bătrânul?!” „Starețul?” zicea. „Cum poți să mă numești Stareț? Nu ți-am zis doar să nu spui nimic câteva ceasuri, și-acum uite ce-ai făcut. M-ai adus înapoi. Cu ce ți-am greșit eu ca să aștept acum încă o săptămână și să sufăr toate aceste încercări și dureri? Lasă-mă să plec, de ce m-ai chemat înapoi?”

O altă săptămână a trecut și a fost iarăși Sâmbătă dimineața. Starețul a primit încă odată Sfintele Taine și a adormit. De această dată am lăsat puțin mai mult timp să treacă, dar iarăși, în suferința mea am uitat de porunca Bătrânului. Ori poate am fost și puțin amăgit. Gândind că ceea ce s-a petrecut s-ar putea întâmpla din nou, i-am spus fratelui să anunțe repede pe toată lumea despre trecerea la Domnul a Starețului. Am început iarăși să-l pregătesc, când am auzit glasul lui. Aproape că am leșinat. Toți monahii erau adunați și au exclamat neîncrezători: „Gheronda! Gheronda!” Un suspin și mai mare s-a auzit din partea Bătrânului când a revenit la viață. „De ce nu mă lăsați să plec? Lăsați-mă repede să plec, măcar Sâmbăta viitoare, fiindcă este voia lui Dumnezeu ca eu să plec atunci. Atunci veți fi martorii plecării sufletului meu, fiindcă Dumnezeu ne va îngădui tuturor o lecție de folos pentru suflet.”

Întreruperea comuniunii cu ereticii și interpretarea Canonului 15 (I-II Constantinopol)

Am primit de curând din spaţiul basarabean pe adresa de e-mail a redacţiei noastre un studiu privind Întreruperea comuniunii cu ereticii și interpretarea Canonului 15 (I-II Constantinopol) semnată Frăţia Ortodoxă Sf. Ignatie Briancianinov, pe care citind-o, am considerat că se cuvine să o publicăm, deoarece reprezintă un document întemeiat pe învățătura patristică, nereinterpretată potrivit unor interese sau a unei confuzii mai mult sau mai puțin întreținute, așa cum am văzut că se practică acum, în contextul îngrădirii unor clerici și mireni din biserica oficială ce a avut loc după pseudo-sinodul eretic de la Creta din iunie 2017.

– O viziune integră asupra Canonului 15: contextul istoric și limitele canonului.
– Care este de fapt scopul întreruperii comuniunii?
– Întreruperea pomenirii ereticilor este opțională sau obligatorie?
– Pe cine trebuie să pomenească ortodocșii în loc de episcopul căzut în eres?
– Care este relația creștinilor îngrădiți cu episcopii din alte eparhii?
– Comuniunea trebuie întreruptă doar cu ereticii sau și cu cei care rămân în comuniune cu aceștia?
– Continuă a fi valide tainele ereticilor dacă aceștia încă nu au fost condamnați nominal?

Bineînțeles că toate aceste probleme au o importanță fundamentală, de aceea noi am încercat să găsim răspunsurile bineplăcute lui Dumnezeu, pe care să le putem însuși având conștiința curată că nu mergem împotriva voii Sale.

Scriu semnatarii acestui document ecleziologic pe pagina lor de internet lumea-ortodoxa.ro

Un document pe care îl socotim aşadar de folos pentru cei cu adevărat interesaţi de studiul – şi praxisul – învăţăturii de Credinţă Orthodoxe. (Pentru a-l putea descărca sau citi, clic pe imaginea de mai jos)

Întreruperea comuniunii cu ereticii și interpretarea Canonului 15 (I-II Constantinopol)

A se citi şi:

Mărturisire de Credinţă Ortodoxă în faţa eresului ecumenist

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Theodorit Aghioritul – ’Convorbiri din pustie despre ecumenism’ (Gr)

Danion Vasile anunţă reîntoarcerea în jurisdicţia oficială din România; însă aceasta nu schimbă cu nimic starea de fapt a BOR!

ACTUALIZARE la articolul Binecunoscutul teolog şi scriitor Danion Vasile a părăsit biserica oficială

Într-o postare de pe blogul său, Danion Vasile anunţă reîntoarcerea în jurisdicţia oficială din România.

Acest fapt nu schimbă cu nimic situaţia sau starea de fapt a acestei jurisdicţii oficiale, deci nu o face cu nimic mai justificată, căci în BOR, erezia ecumenistă, calendarul papist şi (neo-)serghianismul sunt la ele acasă. Şi iarăşi, atitudinea contradictorie a lui Danion Vasile nu schimbă cu nimic învăţătura Sfinţilor Părinţi cu privire la îngrădirea de şi rezistenţa faţă de minciuno-ierarhii eretici (potrivit sintagmei Canonului 15 de la Sinodul I-II) [1]; cel mult ea poate sluji (fie şi indirect) la o mincinoasă justificare a acţiunilor nelegiuite ale acestora.

Cât despre explicaţia pe care o dă pe blog, aceasta nu clarifică temeiurile dogmatice, patristice sau canonice care l-au determinat, nu doar să fie rezervat a posteriori faţă de jurisdicţia Slătioarei – cum putem deduce, ci pur şi simplu să revină în BOR. În chip firesc, orice asemenea decizie (să-i zicem generic trecerea dintr-o parte în alta) nu se face pripit ori sub imboldul impulsului de moment, ci după o atentă cercetare; iar a fi rezervat faţă de jurisdicţia Slătioarei – foarte probabil din considerente obiective şi/sau subiective cu care s-a confruntat, nu poate justifica cu nimic comuniunea cu BOR, care nu devine mai lipsită de erezie sau mai pocăită din pricina posibilelor scăderi ale grupului jurisdicţional al Slătioarei, după cum nici învăţătura Patristică cu privire la îngrădirea de eretici nu se schimbă.

Dar n-ar fi de mirare ca, într-un viitor oarecare, să aflăm din nou că teologul Danion Vasile părăseşte BOR din pricina ereziei, şi aceasta pentru simplul fapt că ne-a obişnuit deja cu atitudinea sa imprevizibilă…

NOTĂ:

[1]. Putem aminti în acest context şi de anatema pronunţată de întreg soborul arhieresc al Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) împotriva ereziei ecumenismului îndreptată şi împotriva celor ce păstrează în deplină cunoştinţă de cauză comuniunea cu ereticii ecumenişti!

A se citi şi:

Epistolia arhimandritului Filotheu Zervakos către arhimandritul Chiprian

Scrisoarea Părintelui Savva Esfigmenitul

Epistolia arhimandritului Filotheu Zervakos către arhimandritul Chiprian

(şi o rugăminte publicată de Danion Vasile pe blogul său)

Rugămintea pe care am citit-o deunăzi pe blogul binecunoscutului teolog şi scriitor Danion Vasile, ne-a dus cu gândul la textul unei scurte, dar pline de sens epistolii, pe care am citit-o cu ceva vreme în urmă, şi pe care o găsim a fi foarte potrivită ceasului de faţă; astfel încât o traducem şi publicăm, cu regretul că n-am făcut-o deja până acum.

Îndemnăm la rându-ne, pe toţi cititorii saitului nostru, să ajute la cumpărarea cărţilor de poveşti ale lui Danion Vasile – şi credeţi-ne că nu o facem doar dintr-un soi de ‘solidaritate de breaslă’, ci fiindcă este vorba de un lucru de calitate, deci chiar socotim că aceste cărţi de poveşti scrise de Danion Vasile merită a fi citite şi promovate!

~ † ~

Epistolia arhimandritului Filotheu Zervakos
către arhimandritul Chiprian

Paros, 14 Februarie 1969 [potrivit Calendarului Patristic]

Preacuviosului arhimandrit Chiprian,
fiului meu duhovnicesc întru Domnul,
salutări şi bune urări,

Am primit copia răspunsului sfinţiei tale către mitropolitul Atticăi şi Megarei. Răspunsul este bun şi potrivit; de acum fii curajos şi gata pentru încercările şi scârbele ce vor veni. În lume, spune Mântuitorul, necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, căci mâhnirea voastră se va preface în bucurie. Să suferim toate şi să primim cu bucurie confiscarea bunurilor noastre, jignirile, ocările, batjocurile, prigoanele și orice prin care L-am putea dobândi doar pe Hristos… Sus să avem inimile! Să ne înălţăm sufletele şi inimile la Cel ce locuieşte în Cer, rugându-ne pentru ajutor şi izbăvirea lumii de nenorocirile ce vin asupra ei.

Dacă voi fi în viaţă, voi veni în a doua săptămână a Postului şi vom pune şi celelalte treburi în rânduială.

Cu dragoste părintească şi din toată inima,
† Arhimandritul Filotheu

Epistolie a arhimandritului Filotheu Zervakos, părintele duhovnicesc al arhimandritului Chiprian [Kutsumbas], cu binecuvântarea căruia acesta din urmă, dimpreună cu întreaga sa obşte, a părăsit biserica oficială nou-calendaristă a Greciei, alăturându-se în 1969 Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) sau Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei. Această scrisoare a fost prilejuită de răspunsul pe care arhimandritul Chiprian l-a trimis episcopului nou-calendarist al locului, în care argumenta şi totodată anunţa părăsirea bisericii oficiale.

Video: Episcopul Ambrozie al Methoniei despre Părintele Filotheu Zervakos

NOTĂ:

Stareţa Myrtidiotissa [cunoscută ca Sofia], asceta nevoitoare din Clisura (film documentar), şi despre încercarea oficialilor de confiscare a sfinţilor

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta un documentar a cărei traducere în limba Română a subtitrat-o, despre viaţa unei sfinte preacuvioase contemporane: Stareţa Myrtidiotissa, ascetica nevoitoare din Clisura. Documentarul a fost realizat în anul 2008 de obştea Mănăstirii Sfinţilor Chiprian şi Iustina din Fili, Attica, Grecia.

Precizări tehnice:

În cazul în care subtitrarea în limba Română nu porneşte automat, apăsaţi căsuţa dreptunghiulară ‘Subtitles/CC’ din dreapta jos a fişierului video.

Descărcaţi de pe saitul nostru, de aici fişierul cu subtitrarea în limba Română, fiindcă dacă doriţi să descărcaţi filmul de pe youtube, nu se va descărca şi subtitrarea. După ce descărcaţi fişierul, redenumiţi-l înlocuind extensia .doc cu .srt

Acest documentar despre Maica Mytidiotissa – cunoscută ca Sofia din pricina aparatului de propagandă al mass-mediei oficiale bisericeşti – este aproape neştiut, deşi ar merita cu prisosinţă să fie cunoscut, fiindcă dincolo o posibilă încercare – implicită – a episcopului Chiprian de a-şi justifica propria grupare, filmul vine cu o mărturie personală valoroasă despre viaţa de sfinţenie a stareţei. De altfel, este un fapt obiectiv că episcopul Chiprian a cunoscut-o îndeaproape şi că el este cel ce a tuns-o în Schima monahicească; un fapt la fel de obiectiv ca şi acela că Maica Myrtidiotissa era o tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’), trecută la Domnul în 1974, în deplină comuniune cu Sinodul Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei al cărui Întîistătător era Arhiepiscopul Auxentie, adică cu Sinodul din care făcea parte la acea vreme şi episcopul Chiprian, iar nu cu grupul condus de el desprins mai târziu [1], aşa cum greşit s-ar putea deduce.

Obştea (‘vechi-calendaristă’) a Mănăstirii Sfinţilor Chiprian şi Iustina de la Fili a conceput acest documentar într-un limbaj accesibil, de popularizare; este de altfel un film ‘soft’, ce are în vedere doar latura duhovnicească, nefăcându-se nici măcar o singură referire acuzatoare la adresa noului calendar – deşi potrivit multor mărturii, însăşi Sfânta Stareţă vorbea lumii că trebuie să ţină vechiul calendar. Dar iată că chiar şi aşa, pentru cenzura oficială bisericească este îndeajuns!

Trebuieşte adăugat faptul că nou-calendariştii/oficialii, neputându-se opune sfinţeniei Maicii Myrtidiotissa – sfânta bucurându-se de popularitate atât în rândul credincioşilor Orthodocşi tradiţionalişti (adică ‘vechi-calendarişti’), cât şi al celor nou-calendarişti aparţinători sinodal de biserica oficială, ascund adevărul că sfânta fusese „o stilistă” – cum ar spune ei, încercând fără de ruşine să-i confişte imaginea; pentru aceasta o numesc nu cu numele ei de monahie, Myrtidiotissa, ci cu cel de mireană, Sofia [Hortokopides]. Astfel, Patriarhia ecumenistă de la Constantiopol a avut tupeul de a o canoniza în 2011, sub numele de Sofia, ziua de prăznuire fiind data trecerii ei la Domnul, 6 mai după calendarul nou, 23 aprilie potrivit Calendarului Orthodox Patristic, adică ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe i-a fost Maicii Myrtidiotissa un ocrotitor îndeaproape, arătându-i-se în mai multe rânduri, iar ziua trecerii ei la Domnul a fost tocmai ziua Sfântului Gheorghe! Dar desigur că impostura neruşinată a oficialilor nu le îngăduie asemenea precizări…

Dar cazul Maicii Myrtidiotissa nu este singular în ceea ce-i priveşte pe oficiali,

Despre relaţiile dintre BOSV şi regimul comunist

Am primit pe adresa de e-mail a redacţiei o replică la o postare a unui sait cripto-ecumenist cunoscut în spaţiul virtual Românesc. Spre deosebire de respectivul sait, ce şi-a făcut un renume prin maniera în care îşi manipulează cititorii spre a-i face nişte corecţi-politic ai sistemului oficial bisericesc, materialul primit credem că reuşeşte să fie cel mai aproape de realitate, lucru pentru care am socotit că merită publicat.

Având titlul „Despre relaţiile dintre BOSV şi regimul comunist”, acesta cuprinde aproape în totalitatea sa extrase din cartea Cultele din România între prigonire şi colaborare, autor Carmen Chivu-Duţă, ed. Polirom, Iaşi, 2007, adăugând în încheiere spre completare şi lămurire, date biografice de pe wikipedia despre personalitatea ierarhului Evloghie Oţa, ierarh ale cărui sfinte moaşte au fost descoperite atunci când Securitatea a distrus cu totul mănăstirea din Bucureşti, ducându-le într-un loc ce nu se cunoaşte nici astăzi (posibil să fi fost distruse).

În concluzie, – se scrie în material – coroborând toate aceste date cu altele de notorietate, în mod limpede pot fi identificate raţiunile ce au determinat măsurile calculate, dar ferme luate de către organele statului faţă de liderii adevăraţilor ortodocşi din România în scopul dizolvării, deturnării şi/sau acaparării rezistenţei acestora în faţa apostaziei.

Iată în cele ce urmează, mai multe extrase interesante, materialul putând fi descărcat în întregime urmând legătura de aici.

Ne-am rezervat de asemenea dreptul de a nu menţiona numele saitului despre care este vorba, fiindcă nu merită nici o reclamă, din pricina politicii anti-tradiţionaliste pe care o urmăreşte; dar, este cu siguranţă lesne de recunoscut.

În privinţa inepţiilor şi greşelilor de ortografie din texte, ele aparţin desigur securiştilor respectivi.

Abstract coperta spate a cărţii citate:

„Instaurarea sistemului totalitar a însemnat şi marginalizarea cultelor, tolerate de conducerea atee. Măsurile legislative, represiunea împotriva clerului, supravegherea permanentă exercitată prin intermediul aşa-numiţilor „inspectori de culte” şi descurajarea sentimentului religios au urmărit îndepărtarea individului de rădăcinile sale spirituale. Însă controlul cultelor nu ar fi fost posibil fără un aport venit chiar din interiorul acestora. Lucrarea dezvăluie aspecte surprinzătoare legate de relaţia dintre oficianţii diferitelor confesiuni şi autorităţile statale, dovedind, prin numeroasele documente prezentate, că aspectul colaborării cu Securitatea nu poate fi ignorat.”

Din Cuvânt Înainte al cărţii:

[…] Aspectul colaborării nu poate fi negat: el a existat în toate cultele. Cel mai simplu argument este că nu poţi controla cu adevărat un mediu dacă nu infiltrezi în interiorul lui informatori care să furnizeze informaţii cât mai amănunţite. […] Este suficient să citeşti un dosar de urmărire informativă al unui preot pentru a vedea câţi informatori din acelaşi mediu erau dirijaţi pe lângă titular şi ofereau informaţii despre acesta.

Carmen Chivu-Duţă

Stiliştii

Securitatea îşi alegea cu atenţie informatorii. Principalul motiv era că prin aceştia putea controla un întreg mediu. În cazul stiliştilor, de exemplu, informatorul „Horia”, făcând parte din delegaţia cultului stilist, plasat la un nivel de unde avea acces la informaţii şi persoane de rang înalt, putea da note informative despre cele mai importante probleme ale cultului.

Securităţii nu i s-a părut suficient faptul că putea influenţa cererile delegaţiei şi negocierile. Pentru a deţine controlul absolut, „Horia” trebuia permanent promovat în funcţia de şef al cultului.

Sfinţii Catacombelor Rusiei, samizdat 2015, împotriva cenzurii oficiale bisericeşti

Ceea ce a început în Rusia se va termina în America
Sfântul Ignatie de Harbin

Redacţia noastră are plăcuta surpriză de a constata apariţia unei traduceri în limba Română a unei lucrări de referinţă pentru cunoaşterea fenomenului Rezistenţei Orthodoxe în general şi al celui catacombnic în special, Sfinţii Catacombelor Rusiei de Ivan M. Andreev, editată în 1982 de Preacuvioşii Părinţi Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski.

Judecând după următorul text de pe copertă „Acest volum se distribuie gratuit. Comercializarea sa este interzisă” şi după existenţa unui ISBN, deducem că este vorba nu doar de o ediţie electronică oferită gratuit pe internet, ci şi de o editare de carte fizică, cel puţin un tiraj; iar simpla menţiune „Bucureşti, 2015” în dreptul numelui editurii, ne aminteşte mai degrabă de renumitele ediţii samizdat din perioada sovietică, lucrări anonime dactilografiate ce circulau clandestin, interzise de cenzura regimului, adevărate acte de eroism ale editorilor, care prin gestul lor îşi puneau în pericol nu doar libertatea ci şi viaţa.

Din păcate, cunoaşterea şi cinstirea Sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori din Rusia a rămas astăzi la fel de dificilă ca în perioada comunistă, căci cenzura mediilor oficiale bisericeşti este la fel de feroce ca în trecut. De pildă, la un festival internaţional „al filmului creştin” din Rusia anului 2014, un documentar ce prezenta personalitatea Sfântului Mucenic Iosif al Petrogradului, întâistătătorul a ceea ce s-a numit Biserica de Catacombe din Rusia, a fost interzis. (Amănunte în traducere aproximativă aici. Articolul original în lb. Rusă aici). Cât despre România, ce să mai vorbim…

Scrierea lui Ivan M. Andreev, caracterizată prin erudiţie, sobrietate şi profunzime, este numai o parte a acestei lucrări compilate de Părinţii Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski; lucrarea, impresionantă nu atât prin volum (nu mai puţin de 560 de pagini), ci mai cu seamă prin conţinutul său, nu cuprinde doar aghiografii ale muceniciei sfinţilor catacombnici – asemenea în duh cu cele ale sfinţilor din vechime (!), ci şi mărturii despre şi documente ale Bisericii de Catacombe din Rusia, foarte importante pentru toţi cei ce vor să studieze istoria acestei manifestări vii a Creştinismului Orthodox în plin secol XX, o istorie cu totul necunoscută în spaţiul nostru Românesc şi nu numai.

1992: Interviu cu Părintele Patric Ranson ‘Marea iubire constă în a spune Adevărul’

~ † ~

În 1992, cu puţin înainte de trecerea la Domnul a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson, etnologul şi teologul român Costion Nicolescu lua un interviu părintelui la Paris. Interviul a fost publicat în suplimentul cultural al ziarului Cotidianul, Alfa şi Omega, ce apărea la acea vreme şi era editat de acelaşi autor.

Deşi un interviu de prezentare, acest material are aceiaşi acurateţe şi forţă ca orice izvodea inima şi mintea neostenitului Părinte Patric, aflate, fără putinţă de tăgadă, sub înrâurirea Sfântului Duh, temelia statorniciei sale în Adevăr.

Rămas până astăzi unul din materialele de referinţă cu privire la Orthodoxia Tradiţionalistă/Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (sau ‘vechi-calendaristă’) – despre care se auzea atunci pentru prima dată în spaţiul nostru românesc, se cuvenea, fără îndoială, a fi restituit tuturor celor interesaţi – umilă lucrare pe care redacţia noastră o săvârşeşte acum cu multă bucurie, cu ajutorul şi spre slava lui Dumnezeu.

Iată aşadar acest interviu, precedat de cuvintele autorului (în parte retraduse din limba franceză).

Părintele Patric

Un om uriaş de statură, cu o inimă de o rară bunătate şi generozitate, entuziast, elocvent, plin de însufleţire. Purta un fes preoţesc de felul celor ruseşti sau sârbeşti, coborât până pe sprâncene, dându-i un aer oarecum teribil, subliniindu-i scânteierea ochilor şi lăsând impresia că te afli în faţa unei forţe dezlănţuite, de nestăvilit. Fără fes, părea cu mult mai tânăr şi mai puţin dezlănţuit. Avea pregătire filosofică.

El este teologul Frăţiei, fiind bine pus la punct cu dogmele şi canoanele Bisericii, cu istoria ei, cu opera Sfinţilor Părinţi, dar şi cu cea a marilor teologi contemporani. Are darul rar de a descoperi şi a combate devierile dogmatice şi canonice, chiar atunci când ele se ascund sub exprimări sau gesturi aparent nevinovate.

Alfa şi Omega, №2, 24 decembrie 1992

Părintele Patric este unul dintre cugetele strălucite, vii, un străjer al teologiei ortodoxe contemporane. Întreaga sa viaţă şi-a dedicat-o, fără rezerve, Adevărului de Credinţă Ortodox. A-l da la o parte zicând că era un ‘stilist’, ar fi nu doar o greşeală, ci şi o impietate. Nu era preocupat de ‘stilul vechi’, ci de chestiunea adevărului dogmatic într-o lume ortodoxă care prea începe să relativizeze totul.

El a înţeles foarte bine şi a explicat tuturor celor ce voiau să-l asculte, că o dragoste adevărată nu poate exista fără mărturisirea deplină a Adevărului de Credinţă.

Alfa şi Omega, №4, 16 aprilie 1993

Păstrez şi astăzi, după aproape 10 ani, mireasma arzătoare a prieteniei sale vulcanice, revărsate cu inegalabilă generozitate asupra mea.

Riscul de a fi ortodox, Ed. Σοφία, Bucureşti 2002

 

– Marea iubire constă în a spune Adevărul –

Interviu cu Părintele Patric Ranson
realizat de Costion Nicolescu

 

– Când şi cum a fost creată Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama ?

– Frăţia Ortodoxă a fost creată în anul 1983 şi revista sa teologică, Lumina Taborului, a apărut în anul următor. Eram câţiva ortodocşi francezi în diferite oraşe ale Franţei, unii cadre didactice universitare, alţii studenţi şi alţii având diferite profesiuni Toţi voiam să facem cunoscute teologia şi comorile vieţii ortodoxe în lumea Europei Occidentale, din ce în ce mai secătuită spiritual. Mai întâi am creat Centrul de Studii Teologice Sfântul Grigorie Palama, am ţinut conferinţe la Şcoala Normală Superioară din strada Ulm, ceea ce ne-a permis să constatăm confuzia contemporanilor noştri: de fapt, cei mai mulţi dintre catolicii şi protestanţii veniţi să asculte conferinţele noastre despre Ortodoxie nu ştiau nimic despre propria lor tradiţie. Trebuia deci să le explicăm mai întâi propria lor teologie, înainte de a le arăta prin ce anume ea se îndepărta de teologia revelată a Prorocilor, a Apostolilor, a Sfinţilor Părinţi, care este teologia Bisericii Ortodoxe.

Am vrea să spunem fraţilor noştri români în ce măsură s-au pierdut criteriile unei judecăţi sănătoase în Europa Occidentală. Cea mai mare parte a ideologiilor, doctrinelor politice şi filosofilor sunt uzate pentru că, la un moment dat, ele nu mai sunt capabile să ofere criterii care să le facă acceptabile. Profund convinşi că din vremurile apostolice numai Biserica Ortodoxă a lui Hristos este criteriul absolut, revelat, dumnezeiesc şi omenesc, atât pentru spiritualitate, cât şi pentru dogme, că singur Hristos oferă o soluţie tuturor problemelor omului, noi am vrut să spunem aceasta semenilor noştri şi am întemeiat Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama.

– Cine sunt membrii acestei Frăţii ?

Ecumenism la Vatoped

Un sait pseudo-ortodoxo–monofizit ecumenist [1] relatează sub titlul ”Unitate pan-ortodoxă” despre o vizită fără precedent în Muntele Athos a unei delegaţii la nivel înalt a ereticilor monofiziţi. Alcătuită din patru pseudo-ierarhi copţi mandataţi de liderul lor papa Tawadr al II-lea, delegaţia ereticilor a fost primită la 25 mai 2014 de … stareţul mănăstirii Vatoped, arhim. Efrem, care împreună cu ceilalţi stareţi ai marilor mănăstiri de pe Athos aflate în comuniune cu patriarhia eretică de la Constantinopol, au transmis urările lor de bine liderului copţilor. S-a discutat şi despre … tradiţiile monahale monofizite şi cele ortodoxe. Delegaţia eretică s-a întâlnit apoi cu primatul bisericii oficiale a Greciei, prilej cu care s-au făcut de asemenea urări de bine reciproce între liderii celor două organisme.

Deşi poate că nu ar părea nimic deosebit pentru cei obişnuiţi deja cu ecumenismele bisericilor oficiale, este de remarcat totuşi faptul că unii dintre cei ce îşi crează o imagine de păstrători ai tradiţiei – prin promovarea iconografiei de calitate, a muzicii psaltice de tradiţie aghiorită şi a scrierilor patristice – au participat activ la acest act: este vorba despre reprezentanţii mănăstirii Vatoped.

Fotografii pe saitul pseudo-ortodoxo–monofizit ecumenist care a difuzat ştirea: http://theorthodoxchurch.info/blog/news/2014/05/high-level-coptic-orthodox-delegation-pays-historic-visit-to-the-monastic-republic-of-mount-athos/

NOTA:

[1]. Nu doar pseudo-ortodocşii ecumenişti se numesc fără de ruşine pe sine ”ortodocşi”, ci inşişi monofiziţii se numesc fără de ruşine pe sine ”ortodocşi”. Cât despre organizaţia acestor eretici, ea este una dintre manifestările concrete ale acordului de la Chambessy.

A se citi şi:

Monofiziţii şi pseudoreligia universală

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol

Mărturisire de Credinţă Ortodoxă în faţa eresului ecumenist

Am primit de curând din spaţiul basarabean pe adresa de e-mail a redacţiei noastre o Mărturisire de Credinţă Ortodoxă în faţa eresului ecumenist semnată Frăţia Ortodoxă Sf. Ignatie Briancianinov, pe care citind-o am considerat că se cuvine să o publicăm, deoarece reprezintă un document ecleziologic tradiţionalist pertinent, alcătuit într-o manieră concisă şi având o argumentaţie de bun simţ.

Următoarele subpuncte ale capitolului IV. Rămânerea în comuniune cu ecumeniştii – argumente şi contraargumente ne-au atras mai cu seamă atenţia – la care considerăm că se oferă răspunsuri de bun simţ:

– „Trebuie să rămânem în „Bisericile canonice”
– „Îngrădirea de ecumenişti este schismă”
– „Ereticii trebuie dintâi osândiţi de un sinod ortodox”
– „Îngrădirea de eretici este recomandată de canoane, dar nu este
obligatorie”
– „Ecumenismul e o părere privată a episcopului şi nu ne afectează”
– „Încă nu a avut loc un sinod tâlhăresc”
– „Comuniunea cu ecumeniştii trebuie păstrată din iconomie”
– „Mulţi părinţi cu viaţă sfântă nu au rupt comuniunea cu ierarhii
ecumenişti”

Un document pe care îl socotim aşadar de folos pentru cei cu adevărat interesaţi de studiul – şi praxisul – învăţăturii de Credinţă Orthodoxe. (Pentru a-l putea descărca sau citi, clic pe imaginea de mai jos)

Mărturisire de Credinţă Ortodoxă în faţa eresului ecumenist

 A se citi şi:

Întreruperea comuniunii cu ereticii și interpretarea canonului 15 (I-II Constantinopol)

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Theodorit Aghioritul – ’Convorbiri din pustie despre ecumenism’ (Gr)

Însemnătatea înţelegerii Orthodoxe a purcederii Sfântului Duh. Despre Filioque

de Părintele PATRIC RANSON

Redacţia noastră are din nou bucuria de a vă oferi în traducere încă o lucrare a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson; este vorba despre un studiu de referinţă asupra ereziei filioque, care tratează şi relaţia strânsă a acesteia cu erezia ecumenismului, cea din urmă fiind o consecinţă firească a ereziei filioquiste.

Studiul a fost prezentat într-o conferinţă susţinută de Părintele Patric la Paris, în anul 1989 şi a apărut în publicaţia theologică şi misionară a Frăţiei Orthodoxe a Sfântului Grigorie Palama de la Paris, La Lumière du Thabor, № 24, din 1989.

Iată subtitlurile acestui studiu, pe care îl puteţi citi/descărca în format pdf, dând clic pe imaginea de mai jos.

I. Credinţa în Hristos şi apostazia de azi

II. Taina Sfintei Treimi, potrivit Sfinţilor Părinţi

III. Despre falsele trinităţi

IV. Augustin, inovatorul lui filioque

V. Metoda lui Augustin, filosofică, nu theologică

VI. Primul sens al lui filioque: confuzia dintre purcedere şi trimitere

VII. Texte falsificate

VIII. Opera lui Zernikaw

IX. Al II-lea sens al lui filioque: Sfântul Duh ca legătură de dragoste

X. Al III-lea sens al lui filioque: Persoanele sunt relaţii

XI. Dumnezeul abstract

XII. Ecumenismul şi filioque

XIII. Sfântul Marcu al Efesului şi ecumenismul

XIV. Canoanele Bisericii şi Dogmele Credinţei

XV. Turma mică

~ † ~

Alte scrieri ale Părintelui Patric Ranson traduse şi publicate pe saitul nostru:

Erau Părinţii “patristici”?

Anatema împotriva ecumenismului

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol

‘Doctrina neo-ortodocşilor despre dragoste’

Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei

A se vedea şi:

Chipuri duhovniceşti ale Rezistenţei: Părintele Patric Ranson

Cum arătau liderii-marionetă care au subordonat neo-ROCOR-ul Moscovei

Din nefericire, neo-ROCOR-ul a căzut sub propria anatemă atunci când subordonându-se apostatei Patriarhii a Moscovei, s-a integrat în structura acesteia şi a intrat în comuniune deplină cu celelalte Biserici oficiale, ecumeniste; căci, în 1983, în vremea Sfântului întâistătător Mitropolitul Filaret, întreg soborul arhieresc al ROCOR a dat anatemei erezia ecumenismului, pe următorii ei şi pe cei ce, în cunoştinţă de cauză fiind, continuă să păstreze comuniunea cu aceştia.[1] Lavru, pseudo-întâistătătorul de mai târziu, a închis la loc sicriul Sfântului Mitropolit Filaret, atunci când la dezgropare sfântul s-a descoperit a fi proslăvit de Dumnezeu cu moaşte nestricate. Acelaşi nefericit Lavru, a murit chiar în ziua Duminicii Biruinţei Orthodoxiei (3/16 martie 2008)…

Pentru a avea o imagine mai clară asupra realităţii din ex-ROCOR, putem citi în cartea fostului ofiţer KGB Constantin Preobrajenski, KGB/FSB’s New Trojan Horse: Americans of Russian Descent,[2] descrierea metodelor de infiltrare a agenţilor pro-unionişti moscoviţi (adică KGB/FSB) până la nivel de parohie; de pildă vechile consilii parohiale ale bisericilor au fost înlocuite cu emigranţi recenţi veniţi din Rusia neo-sovietică. Aflăm de asemenea şi că exista un departament special al KGB care se ocupa cu Biserica din Diaspora.

Dar cum arătau liderii-marionetă care au subordonat neo-ROCOR-ul Moscovei?

Gura ereticului…

sau 3:12 minute ‘când nimic nu ai a spune’

De râs, de plâns?…