TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Însemnătatea înţelegerii Orthodoxe a purcederii Sfântului Duh. Despre Filioque

Posted by traditiaortodoxa pe Mai 25, 2013

de Părintele PATRIC RANSON

Redacţia noastră are din nou bucuria de a vă oferi în traducere încă o lucrare a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson; este vorba despre un studiu de referinţă asupra ereziei filioque, care tratează şi relaţia strânsă a acesteia cu erezia ecumenismului, cea din urmă fiind o consecinţă firească a ereziei filioquiste.

Studiul a fost prezentat într-o conferinţă susţinută de Părintele Patric la Paris, în anul 1989 şi a apărut în publicaţia theologică şi misionară a Frăţiei Orthodoxe a Sfântului Grigorie Palama de la Paris, La Lumière du Thabor, № 24, din 1989.

Iată subtitlurile acestui studiu, pe care îl puteţi citi/descărca în format pdf, dând clic pe imaginea de mai jos.

I. Credinţa în Hristos şi apostazia de azi

II. Taina Sfintei Treimi, potrivit Sfinţilor Părinţi

III. Despre falsele trinităţi

IV. Augustin, inovatorul lui filioque

V. Metoda lui Augustin, filosofică, nu theologică

VI. Primul sens al lui filioque: confuzia dintre purcedere şi trimitere

VII. Texte falsificate

VIII. Opera lui Zernikaw

IX. Al II-lea sens al lui filioque: Sfântul Duh ca legătură de dragoste

X. Al III-lea sens al lui filioque: Persoanele sunt relaţii

XI. Dumnezeul abstract

XII. Ecumenismul şi filioque

XIII. Sfântul Marcu al Efesului şi ecumenismul

XIV. Canoanele Bisericii şi Dogmele Credinţei

XV. Turma mică

~ † ~

Alte scrieri ale Părintelui Patric Ranson traduse şi publicate pe saitul nostru:

Erau Părinţii “patristici”?

Anatema împotriva ecumenismului

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol

‘Doctrina neo-ortodocşilor despre dragoste’

Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei

A se vedea şi:

Chipuri duhovniceşti ale Rezistenţei: Părintele Patric Ranson

Anunțuri

Un răspuns to “Însemnătatea înţelegerii Orthodoxe a purcederii Sfântului Duh. Despre Filioque”

  1. stefan said

    Încă un briliant marca Părintele Patric -cum s-ar zice. Felicitări pentru traducere şi mulţumim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: