Catacombnicii Ruşi din Sinoadele Orthodoxe Tradiţionaliste ale Greciei (video)

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta două fişiere video inedite, preluate de pe saituri pentru fişiere video din Rusia:

O comunitate de credincioşi ruşi de catacombă, ucenici ai vlădicăi Gurie de Kazan, făcând pomenirea acestui episcop de catacombă cu viaţă sfântă adormit în Sinodul tradiţionalist (‘vechi-calendarist’) grec (‘florinit’) condus de pururea-pomenitul Arhiepiscop Auxentie (+1994).

La pomenire au participat între alţii ÎPS Efrem de Boston (HOCNA) şi PS Moise de Roslindale (actualmente în Sinodul condus de ÎPS Calinic a Ahaiei).

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

~ † ~

O înregistrare deosebită, cu ucenicul cu viaţă sfântă al Sfântului Theofan al Poltavei, Schimonahul Epifanie Cernov, adormit în Sinodul tradiţionalist (‘vechi-calendarist’) grec (‘mateit’) condus de pururea-pomenitul Arhiepiscop Andreas (+2005).

Este o adevărată înregistrare document!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

A se vedea şi:

Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011

Despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti

Cuvânt de Florii al Părintelui Patric Ranson

Este de fapt o mărturisire de credinţă a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson, făcută sub forma unui articol pe care a reuşit să-l publice în ziarul Le Quotidien de Paris din 18-19 aprilie 1981 (calendar civil).

~ † ~

Bucuria Sfintelor Paşti se apropie pentru ortodocşi, iar astăzi sunt Floriile, Intrarea în Ierusalim a lui Hristos, Împăratul întregii făpturi, călare pe un mânz de asină. Este sărbătoarea copiilor, căci numai ei L-au recunoscut în ziua aceea, este praznicul Bisericii care pregăteşte Săptămâna Mare în care este recapitulată întreaga istorie a omenirii până la Învierea lui Hristos. Peste o săptămână va fi aşadar sărbătoarea libertăţii noastre restaurate de Hristos, Care dăruieşte omului mântuirea; mântuirea, iar nu o viziune asupra lumii, un punct de vedere intelectual sau cultural despre lume.

Iar dacă dragostea cuprinde întreaga lume în ziua Sfintelor Paşti, dacă dragostea desăvârşită, întreagă, a devenit o realitate prin taina Întrupării, dacă dragostea a devenit posibilă de vreme ce este întemeiată pe mărturisirea ‘cea mai dreaptă’ a lui Hristos, cei ce nu cunosc Credinţa Orthodoxă nu înţeleg respingerea foarte categorică a papismului, diferenţa de calendar, credincioşia faţă de Sinoade şi de Părinţi.

Hristos cu sabie, dedesubt imagini de la prăbuşirea Concord din 2000

Totuşi Orthodoxia poate fi definită ca Evanghelia completă, transmiterea exactă a întregii învăţături de credinţă lăsată de Hristos apostolilor, mărturisită de mucenici, de Părinţii Bisericii, de sfinţi şi întărită de Sinoadele Ecumenice. „Ultimul” dintre aceste Sinoade, la care a fost definită întreaga credinţă Creştină, cel de la Constantinopol din 879, care îi reunea pe papa Ioan al VIII-lea şi pe Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, a mărturisit că numai Hristos este infailibil, că nici un om, episcop sau papă, nu poate deţine vreun primat în Biserică. Or nici Al Şaptelea Sinod Ecumenic, care apăra icoanele, nici acest Sinod de la Constantinopol nu au fost primite în Apus, unde o credinţă întemeiată pe o cultură, pe o filozofie – cea a lui Aristotel, interpretată de Toma de Aquino, şi cea a lui Platon – iar nu pe Evanghelie şi pe Părinţi, a înlocuit credinţa Apostolilor.

Cu timpul, a triumfat nu numai infailibilitatea papală, ci şi cea a omului european, a civilizaţiei sale, a tehnicii sale, în care papalitatea actuală – care binecuvântează navete spaţiale şi pune pe coperta evangheliilor în format mic fotografii cu avionul Concord – se recunoaşte perfect.

Orthodoxia respinge cele două infailibilităţi – cea papală şi cea a omului european – şi puterea aparentă ce rezultă din ele. Precum adevăraţii orthodocşi greci şi ziloţii din Muntele Athos, tot astfel şi Sinodul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor[1] a păzit Calendarul Părinţilor săi, ca pe patria sa autentică, neprimind timpul acestei „Pieţe Comune a religiei”, adică vremea unei lumi ce nu mai este creştină, ci „post-creştină”, căci nu-L pune pe primul loc pe Hristos, ci pe şefii de stat şi pe Ioan Paul al II-lea – unul dintre ei – şi pe marii sportivi sau actori.

Trăim într-o Europă ce a primit ispita pe care a respins-o Hristos în pustie, aceea a stăpânirii tuturor popoarelor, dispreţuindu-i pe cei ce au trăit Evanghelia în veacul nostru în chip desăvârşit: Sfântul Nectarie al Eghinei, Părinţelul Nicolae Planas sau Arhiepiscopul Ioann Maximovici care propovăduia în plin Paris.

Omul nu se poate îndumnezei prin firea sa sau prin forţele proprii; ci prin harul lui Dumnezeu el poate deveni din nou asemenea pescarilor din Galileea, care au trăit Fericirile. Numai păzind învăţătura de credinţă neştirbită, orthodocşii vor putea cânta cu bucurie săptămâna viitoare troparul Sfintelor Paşti:

Hristos a înviat din morţi

Cu moartea pre moarte călcând

Şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le

† Părintele Patric Ranson

NOTĂ:

[1]. Din păcate mărturisirea de credinţă a ROCOR avea să cadă după trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Filaret şi a celor din generaţia sa. Această schimbare a determinat ‘Misiunea Franceză’ – adică Frăţia Sfântului Grigorie Palama din Paris, condusă de pururea-pomeniţii Părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson – să treacă sub omoforul Î.P.S. Auxentie, întâistătătorul sinodului Bisericii Adevărat Orthodoxe (tradiţionaliste sau ‘vechi-calendariste’) a Greciei, în anul 1987. A se citi în acest sens Epistolia Misiunii Orthodoxe Franceze. (n. red.)

A se citi şi:

Chipuri duhovniceşti ale Rezistenţei: Părintele Patric Ranson

 

Omilie a Părintelui Ambrozie Fontrier la Duminica Sfântului Grigorie Palama

Astăzi este praznicul teologiei, al theologiei prin excelenţă, şi aş încerca să schiţez un tablou care să înfăţişeze opoziţia dintre adevărata theologie, adevăratul theolog şi falsa teologie şi gânditorii care o propagă. Ce este un gânditor? Chiar când îşi spune creştin, el este în afara adevărului, iar toate ereziile, ca şi toţi ereticii, de la gânditori vin. Am avut un mare, un foarte, foarte mare sfânt, Cosma Etolul, de care v-am vorbit în repetate rânduri. El spunea: „Toate necazurile Bisericii vor veni de la intelectuali”; şi din aceştia avem destui care sunt în prima linie, care ocupă locurile din faţă şi care ne împart, nu cuvântul adevărului, ci pe cel al rătăcirii. Sunt cei ce iau Evanghelia, iau Părinţii, dar care îi interpretează conform principiului „după părerea mea”. Încercaţi să-i ascultaţi: „Eu spun! Eu gândesc! Eu fac!” Foarte bine… dar sunt sisteme pe care le inventează, sisteme la care cugetă în birourile şi în bibliotecile lor, însă ei nu au nici un pic de părtăşie cu viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt. Aşa sunt gânditorii noştri şi, vai!, avem mulţi, ca să nu spunem că numai gânditori de felul ăsta avem astăzi!… Şi multe sisteme au intrat în Biserică şi nu mai vedem unde este adevărata theologie. Slavă Domnului că avem praznice bisericeşti care ne-o amintesc.

Prin urmare, Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscop de Salonic în plin secol XIV, a trebuit să ţină piept, el singur, unei tentative a gândirii raţionaliste lumeşti de a se infiltra în Trupul Bisericii. Filosofia însăşi ataca atunci – acea filosofie despre care Sfântul Athanasie cel Mare spunea: „Ce-i filosofia, dacă nu chiar istoria rătăcirilor omeneşti!” Chiar şi cei mai mari filosofi – şi azi în universităţi aveţi mari gânditori – s-au înşelat. Cei ce încă şi azi predomină sunt Platon, neoplatonismul, aristotelismul etc. Ei deschid ochii mari şi vor să explice totul în funcţie de aceşti filosofi, de care Sfinţii Părinţi, care le cunoşteau bine teoriile, şi-au râs cu mult haz, fără nici o ezitare. Iată-i pe toţi acolo, Evanghelia explicându-se prin prisma lor. Aveţi un Platon care are extaze, caută … neo-platonismul în continuare … şi de-a lungul a zeci de ani, ei caută în ei înşişi Chipul. Spuneţi-mi! Ce chip poate găsi în el însuşi un filosof, dacă nu propriul său chip, propria sa gândire? Cum ar spune Sfântul Grigorie Palama, el contemplă chipuri false. Iar tu, Grigorie Palama, ce-ai văzut tu în inima ta? Ai studiat Aristotel, ai studiat Platon, ai cunoscut toată cultura timpului tău, o aveai la vârful degetelor [o învârteai pe degete] şi totuşi, după ce ai cunoscut totul, ai studiat totul, ai aprofundat totul, te-ai retras cu familia ta, fiecare-n parte, prin peşteri, prin mănăstiri, prin peşterile şi stâncile ascuţite şi abrupte ale Athosului. Şi cu ce te ocupai în peştera ta? Era simplu: „Doamne! Luminează-mi întunericul! Doamne! Luminează-mi întunericul!” Asta-i tot ce spunea, el care stăpânea ştiinţa şi toată cunoaşterea filosofică a timpului său, şi vă asigur că era de mare volum pentru acea vreme!… Iar el, care le cunoscuse bine pe toate acestea, le respinge şi nu-şi păstrează decât o singură rugăciune: „Doamne! Luminează-mi întunericul!”

Vlădica Averchie de Jordanville – Predică la Duminica Biruinţei Orthodoxiei, 1971

Vlădica Averchie icoană a maicilor de la Novi Stjenik

Aceasta este credinţa Apostolilor, aceasta, credinţa Părinţilor, aceasta, credinţa Ortodocşilor, aceasta credinţa care a întărit lumea.

Synodiconul Ortodoxiei

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, veţi auzi aceste alese şi însemnate cuvinte din Slujba Orthodoxiei pe care Sfânta Biserică a rânduit-o a fi săvârşită astăzi. Cea dintâi săptămână a Sfântului şi Marelui Post a încheiat o săptămână de rugăciune stăruitoare şi nevoitoare pocăinţă. Acum Sfânta Biserică, dorind a ne întări şi a ne mângâia, a rânduit pentru noi în această primă săptămână a Postului Mare, în prima sa Duminică, un praznic duhovnicesc, unul dintre praznicele cele mai dragi şi apropiate inimilor noastre – cel al Biruinţei Orthodoxiei.

Această prăznuire s-a făcut pentru întâia dată în 842 în Constantinopol, înaintea fericitei împărătese Theodora, de către Patriarhul Methodie. Aceasta s-a făcut întru cinstirea surpării ultimei erezii ce a zguduit Biserica în acea vreme: erezia iconoclasmului. Însă acest praznic al Sfintei Biserici însemnează biruinţa Sfintei credinţe Orthodoxe asupra tuturor ereziilor hulitoare, asupra tuturor mincinoaselor învăţături şi dezbinări.

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a întemeiat Biserica Sa pe pământ pentru ca toţi cei ce o alcătuiesc să se poată mântui, să poată ocoli cursele vrăjmaşului diavol şi să poată intra în Împărăţia Cerească gătită lor.

Diavolul şi-a folosit toată puterea pentru a încerca să surpe şi să nimicească Biserica lui Hristos şi prin aceasta să împiedice mântuirea omului. La început a ridicat cumplite prigoane împotriva Bisericii din partea jidovilor şi a păgânilor. Vreme de trei veacuri sângele mucenicilor Creştini a curs fără încetare. Dar diavolul n-a reuşit în încercarea lui. Sângele mucenicilor, potrivit cuvântului apologetului Creştin Tertulian, a devenit sămânţa Creştinilor. Creştinismul şi-a biruit prigonitorii. „Mieii blânzi ai turmei lui Hristos au preschimbat furia de lup a prigonitorilor lor în blândeţe de miel”.

Dar diavolul n-a putut suferi înfrângerea din mâinile mucenicilor. Când Biserica lui Hristos a biruit în lume, el a ridicat o nouă prigoană asupra ei, cu mult mai primejdioasă: dinlăuntrul Bisericii, aşa cum Sfântul Apostol Pavel a zis mai-nainte în convorbirea sa cu efesenii, că se vor ridica bărbaţi, „grăind învăţături răstălmăcite (îndărătnicii)”. Sfântul Pavel i-a numit pe aceştia „lupi îngrozitori” (Fapte 20:29,30). Aceştia sunt ereticii, care au încercat să strice adevărata învăţătură a lui Hristos despre credinţă şi evlavie, ca să facă această sfântă învăţătură fără folos pentru oameni.

Sfântul Ignatie Brianceaninov – Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu

sau despre însemnătatea anatemei în Sfânta Biserică Ortodoxă

La începutul cuvântului nostru din Duminica Biruinţei Ortodoxiei, pare firească întrebarea: ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi în Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit omului. Duhul este slava creştinilor. Unde nu este Duh, acolo nu există Ortodoxie.

Nu există Ortodoxie nici în învăţăturile şi filozofările omeneşti, stăpânite de intelectul mincinos şi înşelător, rod al căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată omului de la Dumnezeu spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire. Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de toate trebuie să se ţină de credinţa sobornicească; iar cine n-o va păzi întreagă şi fără de prihană, acela va pieri în veci (Simbolul de credinţă al Sfântului Atanasie cel Mare).

Pentru a păstra în siguranţă acest zălog al nostru, astăzi Sfânta Biserică enumără public, în auzul tuturor, acele învăţături scornite şi răspândite de satana – expresie a vrăjmăşiei împotriva lui Dumnezeu – care defăimează lucrarea mântuirii noastre şi ne-o răpesc. Biserica demască aceste învăţături ca pe nişte lupi înfricoşători, ca pe nişte şerpi veninoşi, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi. Prin urmare, păzindu-ne de toate acestea şi scoţându-i din prăpastia pierzaniei pe cei înşelaţi de acestea, Biserica predă anatemei acele învăţături şi pe cei ce le urmează cu îndărătnicie.

Omilie a Părintelui Ambrozie Fontrier la praznicul Duminicii Biruinţei Ortodoxiei

„Dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” Cuvântul este aspru, foarte aspru. „Voi sunteţi sarea pământului” – spune Domnul – şi, din ziua când au fost spuse aceste cuvinte până astăzi, toată lupta creştinilor stă în chemarea la trezvie ca să nu ne stricăm, de frică să nu fim găsiţi afară din împărăţia cerurilor, buni numai ca să fim călcaţi în picioare de diavoli.

„Voi sunteţi sarea pământului”. Dar Biserica este prezentă de la început, de la venirea lui Hristos. De fapt Biserica era Însuşi Hristos pe pământ. Trupul Său era Biserica la care noi oamenii, toţi, urma să fim grefaţi de-a lungul vremii. Încă de pe atunci această Biserică era ţinta urii acestei lumi şi a prigoanelor. Cel dintâi a fost Hristos – cum spune Sfântul Apostol Pavel – „Cel Ce a dat dreapta mărturie”. În faţa lui Pilat a făcut El această dreaptă mărturisire.

De-a lungul vremii tot Trupul Bisericii a fost prigonit, a îndurat toate prigoanele până la sânge, până la moarte, deportări, exilări, ca să nu se strice şi să nu se asemene acestei lumi. Şi de ce? Pentru că nu vom intra în Împărăţia Cerurilor., de credinţa noastră nu este exactă, nu e precisă. De aceea Slujbele ne cheamă de trei ori pe zi să ne verificăm Credinţa prin Crez. Înainte de culcare spun: „Cred întru-Unul Dumnezeu” şi continuarea. Sculându-mă noaptea pentru rugăciune, spun: „Cred întru-Unul Dumnezeu”. Merg la biserică şi în timpul Liturghiei: „Cred întru-Unul Dumnezeu”. De trei ori pe zi cercetez credinţa mea de e exactă şi precisă, căci altfel nu voi vedea Faţa Domnului. De-a lungul veacurilor şi-n fiecare veac, asupra Trupului lui Hristos s-au abătut prigoane sângeroase şi aşa va fi până la sfârşit.

Părintele Nichita Paşcan – Completări la mărturisirea de credinţă, Pentru a spori „neliniştea cea bună”

Pentru Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale, biserica papistă este considerată doar despărţită administrativ de ele, nicidecum eretică, fără taine (a se vedea de ex. predica mitrop. Bartolomeu Anania la moartea papei). La Constantinopol, ca urmare a ”ridicării” anatemelor din 1965 ereticul papa este primit în aceiaşi cinste de arhiereu de către ”patriarh” şi se fac conslujiri; ”patriarhul” BOR Teoctist a mărturisit public erezia filioque; acordul de la Balamand cu ale lui ”Bisericilor-surori” a avut Patriarhia Română în prima linie; iar Carta Oecumenica a devenit noul ”Credeu” al BOR  (după cum se poate citi pe site-ul oficial  http://www.patriarhia.ro/_upload/relatii_externe/charta_oecumenica.doc).

Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.

Dat fiind faptul că Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale recunosc tainele ereticilor papistaşi (şi ale celorlalţi eretici: monofiziţi, anglicani, etc.), semnând acorduri şi documente oficiale în aceste sens, se află cel puţin în comuniune de rugăciune cu aceştia; astfel, slujbele de pomenire făcute la moartea ereticului papă sunt pentru BOR ceva firesc. Ştim însă că la Sinodiconul Ortodoxiei ereticilor li se zice Anatema, iar numai celor drept credincioşi li se zice Veşnica Pomenire. Iată deci care este „ortodoxia” Patriarhie Române.

Aşadar această interzicere a rugăciunii cu ereticii nu a fost decât ”praf aruncat în ochii credincioşilor”, fiindcă în realitate Patriarhia Română continuă să săvârşească slujbe împreună cu ereticii.

Am primit pe adresa de e-mail a redacţiei noastre, cu rugămintea de a publica, din partea părintelui Nichita Paşcan şi a celor dimpreună cu dânsul:

~ † ~
Completări la mărturisirea de credinţă
Pentru a spori „neliniştea cea bună”

1. Celor ce spun că erezia nu este încă vădită în Patriarhia Română

2. Sfântul Maxim Mărturisitorul şi definirea Adevăratei Biserici Soborniceşti

3. În zilele noastre, dacă îi urmezi pe sfinţi eşti „sectar”?…

4. Poziţia noastră faţă de documentele biometrice

5. Câteva observaţii legate de problema calendarului

6. Fragmente din scrisoarea unei surori (de la mănăstirea noastră din Grecia) către naşa ei (folositoare şi altor creştini)

 

01. MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A PARINTELUI NICHITA PAŞCAN [fost duhovnic al Mănăstirii Brâncoveni din Judeţul Olt] ÎMPREUNĂ CU 29 DE VIEŢUITOARE DIN OBŞTEA MĂNĂSTIRII, privind ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Română (B.O.R.) şi cu celelalte jurisdicţii ale Ortodoxiei Oficiale.

02. ANEXE: ARGUMENTAŢIE ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

~ † ~

Citiţi şi:

Mesajul Părintelui Nichita Paşcan, 15/30 oct. 2010

Eveniment de proporţii fără precedent zguduie establishmentul B.O.R.

Cum se manipulează informaţia în mediile pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste şi despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti

Despre pacea lui Dumnezeu

P.S. Mitropolit Macarie de Toronto (HOCNA)

Cuvânt de deschidere al Preasfinţitului mitropolit Macarie de Toronto (Sinodul Bisericii Ortodoxe Nord-Americane (HOCNA) la conferinţa cu titlul ‘Ca fii ai Luminii să umblaţi‘ (Efeseni 5:8)

Hristos a Înviat!
Adevărat a Înviat!

Hristos Anesti!
Alithos Anesti!

Hristos Voskrese!
Voistino Voskrese!

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioşi părinţi, cucernici diaconi, cucernice preotese şi iubiţi credincioşi, bucuraţi-vă întru Domnul!

Tema conferinţei noastre ce se deschide în această seară prin cuvântul de faţă este Ca fii ai Luminii să umblaţi (Efeseni 5:8). Lansăm această temă ţinând seama de o condiţie fundamentală ce ne dă posibilitatea să umblăm ca fii ai Luminii: pacea lui Dumnezeu. Tocmai de aceea am ales ca temă a cuvântului nostru introductiv „Pacea lui Dumnezeu”.

Cele trei Liturghii pe care le auzim cel mai adesea în timpul anului – adică Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a Sfântului Grigorie Dialogul – încep astfel: Cu pace Domnului să ne rugăm, iar mai târziu auzim: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre Domnului să ne rugăm. În două din aceste Liturghii – cea a Sfântului Ioan Gură de Aur şi cea a Sfântului Vasile cel Mare – preotul slujitor se întoarce către credincioşi şi îi binecuvântează cu cuvintele: Pace tuturor. Face acest lucru de cel puţin patru ori în timpul Sfintei Liturghii. Când Mântuitorul s-a arătat ucenicilor Săi după Înviere, i-a întâmpinat cu: Pace vouă (Ioan 20:19), când îngerii zburau în înălţime deasupra Betleemului, psalmodiau vestea cea bună a Întrupării lui Dumnezeu cântând: Pe pământ pace, întru oameni bunăvoire. Mai sunt şi alte referinţe în Sfânta Scriptură – acestea fiind doar câteva citate – despre pacea lui Dumnezeu, pacea de sus.

Dar ce este de fapt pacea lui Dumnezeu? În esenţă este un leac pentru frică, este ceea ce alungă duhurile de tulburare: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze (Ioan 14:27). Este ceea ce uşurează sufletul şi odihneşte fiinţa lăuntrică. Aşadar pacea lui Dumnezeu se adresează fiinţei noastre lăuntrice şi o călăuzeşte. Pacea lui Dumnezeu este o adeverire a credinţei noastre în Dumnezeu. Prin urmare esenţa păcii lui Dumnezeu stă în încrederea în puterea Lui de a cârmui întreaga zidire cu dreptate şi înţelepciune; chiar dacă această dreptate şi înţelepciune nu sunt mereu înţelese şi acceptate de către om, sunt dreptatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, potrivit tainei Sale nepătrunse. Pacea lui Dumnezeu este neistovită şi deplină, te sprijină şi te întăreşte.

După ce am analizat într-o oarecare măsură ce este pacea lui Dumnezeu, pentru a putea înţelege însuşirile ei, să ne îndreptăm acum atenţia asupra modului în care o pot dobândi creştinii ortodocşi. De ce anume avem nevoie pentru a dobândi această pace, această linişte lăuntrică a duhului, care este atât de importantă în praxisul creştin ortodox?

Ieromonahul Ioan Vasilevski – Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist

Ieromonahul Ioan (Vasilevski) este un luptător zelos pentru Adevărata Ortodoxie în Bulgaria. Este binecunoscut şi în Serbia, fiindcă a slujit o liturghie Adevărat Ortodoxă pentru prima dată după revoluţia comunistă şi robirea Bisericii Ortodoxe de către comuniştii lui Tito şi nemţii ecumenişti.

Întregul conţinut al discursului său este foarte actual, probabil mult mai actual decât vremea în care a fost rostit. Tema despre care Părintele Ioan vorbeşte s-ar putea intitula Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist. El explică foarte pe înţeles un fenomen contemporan apocaliptic, desfăşurarea globalizării întregii omeniri, pe cele mai importante trei nivele: politic, economic şi religios, care stau la baza puterii vrăjmaşului lui Dumnezeu, antihristul.

†

Este important să ştim cine suntem, de cine aparţinem. Nu există creştinism în afara Bisericii Ortodoxe! De pildă, în multe convorbiri cu cei ce ţin noul calendar, ei încep să vorbească despre calendar şi despre lucruri ce sunt şi ele importante, dar ce este cel mai important? Cel mai important este de cine aparţinem!

Astăzi, când vedem state atât de puternice precum America, precum Europa deja Unită într-un singur stat, mare, trebuie să ştim că există un Unic Mare Stat, ce nu este trecător, ci veşnic. Acest stat este o Împărăţie absolută, a unui Împărat absolut, Domnul nostru Iisus Hristos. Această Împărăţie este absolută, nu este trecătoare, ci veşnică. Există, este reală. Are guvernul ei, legile ei, are ambasadă [reprezentanţă] în fiecare stat. Aceasta nu este poveste, nu este filosofie, nu e legendă populară, este realitatea! Un stat absolut, o Împărăţie a Împăratului absolut, Domnul nostru Iisus Hristos. El a trimis reprezentanţii săi, preoţii în diferitele state.

Dialog cu un preot Adevărat Ortodox: Părintele Steven Allen

Sfântul Ioan Maximovici în 1963, la sediul Exarhatului american al Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia cu arhiepiscopul Petros de Astoria

Reporter: Părinte Steven, aţi fost multă vreme în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR), apoi aţi plecat în anul 2000 în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei; ce anume v-a determinat să luaţi această hotărâre?

Părintele Steven Allen: Am fost îngrijorat de faptul că în ultima vreme în ROCOR în unele locuri unii ierarhi şi clerici slujeau împreună cu Biserici Ortodoxe membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi cred cu hotărâre că apartenenţa la CMB este de facto apostazie. Pe măsură ce studiam scrierile Sfinţilor Părinţi şi istoria Bisericii şi mă rugam, înţelegeam că nu poţi fi în comuniune cu ereticii.

Iar în ROCOR preoţii spuneau: „Noi nu suntem eretici! Dar dacă avem comuniune cu Patriarhia Sârbă care face ecumenism, nu-i nici o problemă, pentru că noi nu facem.” Însă, desigur, ecleziologic asta este ceva ridicol, fiindcă dacă ei se roagă cu papa şi cu cardinalii sau chiar cu muftii şi rabinii, iar tu te rogi cu ei, atunci boala, infecţia apostaziei intră în sufletul tău, pentru că unitatea Bisericii este întemeiată pe mărturisirea de credinţă şi unitatea în Sfintele Taine. Deci când te rogi împreună cu cineva, aceasta înseamnă că îi împărtăşeşti mărturisirea de credinţă. Şi le-am spus: „Vedeţi că Patriarhia Sârbă este în CMB, aşa că ei sunt apostaţi! Dacă voi slujiţi împreună cu ei, liturghisiţi cu ei, sunteţi părtaşi la apostazia lor; iar dacă eu vă pomenesc pe voi, eu mă fac părtaş la apostazia voastră.” Aşadar singura cale de a-ţi păzi sufletul este de a rupe comuniunea cu această apostazie.

Aşa că după câţiva ani am văzut că direcţia ROCOR-ului nu urmăreşte retragerea din Ortodoxia Mondială [1], ci intrarea din ce în ce mai mult în ea: mai multe legături, mai multe împreună-slujiri, mai multe identificări cu Ortodoxia Mondială. Iar Ortodoxia Mondială este în apostazie: ei sunt în ecumenism, în mişcarea mondialistă care creează o singură religie, un singur guvern mondial, o singură ideologie pentru toată lumea. Ei susţin că nu, dar faptele lor sunt foarte clare. Deci ei asta fac!

Aşa că mi-am dat seama că ROCOR-ul se adâncea şi mai mult în această apostazie, iar mie nu mi-a rămas decât să mă rup de ei. Iar Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei încă mărturiseşte drept credinţa: nu are comuniune cu ecumeniştii, nu propovăduieşte nici o erezie, aşa că am simţit că pot fi în siguranţă duhovniceşte, dacă voi trece în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei. Iată de ce m-am alăturat acestei Biserici.

Testamentul Duhovnicesc al Arhiepiscopului Antonie al Los Angelesului

sau Predania Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR)

Vlădica Antonie al Los Angelesului, părinte duhovnicesc şi stâlp al vechii linii a ROCOR-ului

24 noiembrie/7 decembrie 1995
Sfânta Muceniţă Ecaterina

Domnul ne-a dat să trăim într-o vreme din-cale-afară de grea, cum n-a fost nicicând alta în istoria Bisericii Ruse. De aceea într-un testament omul vorbeşte de lucrurile cele mai importante. Când un organism viu este pe moarte, toate gândurile sunt aţintite asupra sforţării de a supravieţui. La fel şi noi. În vremurile noastre de apostazie făţişă de la Dumnezeu şi Adevăr, trebuie să căutăm două lucruri: cum să păstrăm credinţa faţă de Adevăratul Dumnezeu şi cum să ne mântuim sufletele.

1. Potrivit multor sfinte canoane, toţi aşa-zişii episcopi, arhiepiscopi şi mitropoliţi ai Patriarhiei Moscovei, fiind agenţi KGB, sunt apostaţi de la Hristos. Canonul Apostolic 62 îi lipseşte de rangurile ierarhice, iar dacă aceştia se pocăiesc, ei vor fi primiţi ca mireni şi nu mai pot fi hirotoniţi. Hotărâri asemănătoare se găsesc în numeroase rânduieli canonice (24 la număr). Din toate acestea vedem că Dumnezeieştile Canoane nu îngăduiesc Dumnezeieştile Daruri la apostaţi – agenţi KGB.

Tot aşa mărturiseşte şi Sfântul Patriarh Mucenic Tihon în epistolia sa prin care anatemizează puterea sovietică; fericitul mitropolit Antonie (Hrapoviţki) face la fel când osândeşte Declaraţia mitropolitului Serghie (Stragoroski), întocmai ca mitropolitul Anastasie (Gribanovski) în testamentul său.

Din Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei

În vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stăpânire, care va cere închinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societăţii, deşi fără a aduce direct vreo atingere credinţei, va fi părtaş al acestei stăpâniri. Atunci se va face despărţirea celor buni de cei răi, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmaşilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevăraţii credincioşi din împărăţia antihristului – societatea vremurilor din urmă – vor vieţui în singurătate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societăţii, nu vor avea nici un fel de obligaţii civice. Cei ce vor recunoaşte legile societăţii şi se vor supune, chiar cu neplăcere, se vor face părtaşi antihristului prin aceasta şi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.

În timpul stăpânirii antihristului va fi minte satanicească, ce va acţiona politiceşte, fără să se atingă de credinţă în chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplină libertate, deşi, în cele din urmă, stăpânirea antihristului va combate toate sectele şi religiile.

Despre Puterea Rugăciunii lui Iisus

O mărturie a monahiei Tatiana (1912)

Pe la orele dimineţii, după liturghie mă întinsesem în pat să mă odihnesc puţin, şi în timpul acesta am avut o vedenie neobişnuită. Mă vedeam de parcă eram la Sankt Petersburg, pe insula Vasilievski. Se făcea că merg la Sfânta Liturghie de la catedrala Sfântului Nicolae. Purtam schima monahală şi mă aflam într-o trăsură mică.

Deodată m-am pomenit într-o piaţă întunecată. M-am speriat şi am început să tremur. Alergând într-o parte şi-ntr-alta căutând o ieşire din această situaţie îngrozitoare şi deodată am văzut sute de oameni înaintând şiruri-şiruri. Toţi aceştia erau mireni, având feţele posomorâte, pătrunse de o tristeţe nemărginită. La faţă semănau cu mine.

„Voi cine sunteţi?” – i-am întrebat.

Mare folos are sufletul de pe urma citirii scrierilor Sfinţilor Părinţi

Vedenia avvei Sofronie, aşa cum este redată în cele ce urmează, a fost extrasă chiar din Viaţa Sfântului Paisie Velicikovschi (tradusă de Părintele Serafim Rose, [Forestville, CA: Saint Paisius Abbey Press, 1994, pp. 259-262]).

Sfântul Paisie, care s-a născut în 1722 în Poltava, Rusia şi a trecut la Domnul în 1794 la Mănăstirea Neamţ în Moldova (România) a avut o mare râvnă pentru scrierile Sfinţilor Părinţi, ostenindu-se fără cruţare la descoperirea, copierea şi traducerea lor.

În zilele noastre, slavă Domnului, ne stau la îndemână nenumărate cărţi duhovniceşti, a căror citire aduce străpungerea inimii şi trezeşte sufletul din toropeala lipsei de grijă şi a iubirii de sine.

Povestirea ce urmează ne ajută să înţelegem că lipsa de dorinţă pentru studiul duhovnicesc al dumnezeieştilor scrieri se datorează lucrării diavoleşti, care ne duce la „îndreptăţirea păcatelor”, astfel încât să nu ne adăpăm din izvorul scrierilor Părinţilor.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Ce este Europa

Sfântul Nicolae Velimirovici

Europa zilelor noastre este cel mai mare Turn babilónic. Cel dintâi turn din Babilón, zidit de oameni din cărămidă, era doar un semn şi-o închipuire a adevăratului şi marelui turn babilónic înfăţişat astăzi de Europa. Europa iudaizată a repetat amăgirea ucigătoare a vechilor Evrei de acum două mii de ani…

Ce e, aşadar, Europa? Al doilea Ierihon. Întâiul născut al Europei este Papa, iar fiul cel mic al Europei e atheul. S’a spus despre vechea cetate a Ierihonului, când a fost blestemată: întru cel întâiu al lui născut va pune temelia ei, şi întru cel mai mic al lui va pune porţile ei. [Is. Navì 6:26] Ce este Europa? Erezie. Este erezie. Mai întâi arhi-erezia papală, apoi erezia lutherană, apoi cea calvină, apoi cea a ‘sâmbătarilor’, şi tot aşa, aproape fără sfârşit. Şirul tuturor acestor erezii se încheie cu atheismul, adică cu Europenii cei fără de Dumnezeu, lucru nemaiîntâlnit în istoria omenirii, niciodată, niciunde, nici ca număr, nici ca dezlănţuire.

Că omenirea Europeană a făcut legământ cu moartea şi învoială cu iadul este cel mai vădit lucru dintre toate cele petrecute în istoria lumii în ultimele două sute de ani. Europa întreagă duhneşte a moarte. Universităţile Europene propovăduiesc moartea. Cărturarii Europeni descriu moartea. Oamenii de ştiinţă Europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii Europeni lucrează pentru moarte. Dascălii Europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiştii Europeni răspândesc moartea în întreaga lume. Revoluţionarii Europeni poartă stindardul morţii. Europa modernă este sinonimă cu moartea. Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte; vreţi cu Europa, tovarăşa morţii, sau cu Hristos, împăratul vieţii veşnice?