Pogorârea Sfintei Lumini din biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim din Sâmbăta Mare poate fi vizionată în direct prin mijlocirea postului de televiziune Grecesc 4E parţinând bisericii oficiale şi care îşi are sediul la Tesalonic.
Transmisiunea directă va avea loc astăzi începând cu ora 12.00 – ora aşa-numită ”de vară”, adoptată atât de autorităţile de la Athena cât şi de cele la Bucureşti – în realitate ora 11.00 AM.
Transmisiunea în direct s-a încheiat. Sfânta Lumină de la 2:30:01 acces exact în video:
Despre cum ar trebui să înţelegem pogorârea Sfintei Lumini în vremea noastră a se citi articolul `Lumina Sfîntă şi ecumeniştii` de la adresa:
La intrarea pe pământul Sfântului Munte Athos, pseudo-patriarhul Bartolomeu a fost întâmpinat potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi de către părinţi nepomenitori ziloți şi Adevăraţi Creştini Orthodocşi, după cum se cuvine ereticilor şi ereziarhilor: prin întreita anathema.
Aşadar,
Pseudo-patriarhilor eretici Bartolomeu, Daniel şi Kiril, celor de un cuget cu aceştia şi tuturor ereticilor: Anathema!
Fiindcă:
”Cine nu spune ereticilor anathema, anathema să fie!” (Soborul VII A-Toată-Lumea)
Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta un documentar a cărei traducere în limba Română a subtitrat-o, despre viaţa unei sfinte preacuvioase contemporane: Stareţa Myrtidiotissa, ascetica nevoitoare din Clisura. Documentarul a fost realizat în anul 2008 de obştea Mănăstirii Sfinţilor Chiprian şi Iustina din Fili, Attica, Grecia.
Precizări tehnice:
În cazul în care subtitrarea în limba Română nu porneşte automat, apăsaţi căsuţa dreptunghiulară ‘Subtitles/CC’ din dreapta jos a fişierului video.
Descărcaţi de pe saitul nostru, de aici fişierul cu subtitrarea în limba Română, fiindcă dacă doriţi să descărcaţi filmul de pe youtube, nu se va descărca şi subtitrarea. După ce descărcaţi fişierul, redenumiţi-l înlocuind extensia .doc cu .srt
Acest documentar despre Maica Mytidiotissa – cunoscută ca Sofia din pricina aparatului de propagandă al mass-mediei oficiale bisericeşti – este aproape neştiut, deşi ar merita cu prisosinţă să fie cunoscut, fiindcă dincolo o posibilă încercare – implicită – a episcopului Chiprian de a-şi justifica propria grupare, filmul vine cu o mărturie personală valoroasă despre viaţa de sfinţenie a stareţei. De altfel, este un fapt obiectiv că episcopul Chiprian a cunoscut-o îndeaproape şi că el este cel ce a tuns-o în Schima monahicească; un fapt la fel de obiectiv ca şi acela că Maica Myrtidiotissa era o tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’), trecută la Domnul în 1974, în deplină comuniune cu Sinodul Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei al cărui Întîistătător era Arhiepiscopul Auxentie, adică cu Sinodul din care făcea parte la acea vreme şi episcopul Chiprian, iar nu cu grupul condus de el desprins mai târziu [1], aşa cum greşit s-ar putea deduce.
Obştea (‘vechi-calendaristă’) a Mănăstirii Sfinţilor Chiprian şi Iustina de la Fili a conceput acest documentar într-un limbaj accesibil, de popularizare; este de altfel un film ‘soft’, ce are în vedere doar latura duhovnicească, nefăcându-se nici măcar o singură referire acuzatoare la adresa noului calendar – deşi potrivit multor mărturii, însăşi Sfânta Stareţă vorbea lumii că trebuie să ţină vechiul calendar. Dar iată că chiar şi aşa, pentru cenzura oficială bisericească este îndeajuns!
Trebuieşte adăugat faptul că nou-calendariştii/oficialii, neputându-se opune sfinţeniei Maicii Myrtidiotissa – sfânta bucurându-se de popularitate atât în rândul credincioşilor Orthodocşi tradiţionalişti (adică ‘vechi-calendarişti’), cât şi al celor nou-calendarişti aparţinători sinodal de biserica oficială, ascund adevărul că sfânta fusese „o stilistă” – cum ar spune ei, încercând fără de ruşine să-i confişte imaginea; pentru aceasta o numesc nu cu numele ei de monahie, Myrtidiotissa, ci cu cel de mireană, Sofia [Hortokopides]. Astfel, Patriarhia ecumenistă de la Constantiopol a avut tupeul de a o canoniza în 2011, sub numele de Sofia, ziua de prăznuire fiind data trecerii ei la Domnul, 6 mai după calendarul nou, 23 aprilie potrivit Calendarului Orthodox Patristic, adică ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe i-a fost Maicii Myrtidiotissa un ocrotitor îndeaproape, arătându-i-se în mai multe rânduri, iar ziua trecerii ei la Domnul a fost tocmai ziua Sfântului Gheorghe! Dar desigur că impostura neruşinată a oficialilor nu le îngăduie asemenea precizări…
Dar cazul Maicii Myrtidiotissa nu este singular în ceea ce-i priveşte pe oficiali,
Propaganda ideologică postbelică internaţională nu are interesul să vorbească despre o realitate a celui de Al II-lea Război Mondial: divizia de voluntari a Ruşilor din armata Germană; o face însă uneori doar propaganda neo-sovietică, evident în termeni incriminatorii şi dând evenimentelor o interpretare falsă, de manipulare. Despre aceasta mai ştiu desigur şi cercetătorii sau istoricii care au studiat domeniul, ca şi pasionaţii de istorie militară, cu toţii fiind însă numai o categorie restrânsă de persoane, având la rându-le diferite orientări.
Acestă divizie de voluntari, ce avea însemne proprii, purta numele de Armata de Eliberare a Rusiei (Russkaya Osvoboditelnaya Armiya) (ROA) şi era alcătuită mai cu seamă din Ruşi albi aflaţi în exil sau mai precis din urmaşii acestora, care credeau sincer că prin lupta lor alături de armata Germană a lui Hitler vor reuşi să înfrângă definitiv comunismul din patria lor. Şi fiindcă se aflau în exil, mulţi erau credincioşi ai Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) şi aveau binecuvântarea ierarhilor şi preoţilor acesteia. Hitler însuşi s-a arătat foarte binevoitor cu Ruşii din exil şi cu Biserica din Afara Graniţelor (ROCOR), construindu-le o catedrală în centrul Berlinului, iar odată cu cucerirea provizorie de către armata Germană a unor regiuni din Rusia, aceasta a redeschis bisericile orthodoxe demolate sau transformate de comunişti în grajduri sau cinematografe de propagandă. Cu prilejul construirii catedralei din Berlin, în 1938, mitropolitul ROCOR Anastasie Gribanovski i-a mulţumit lui Hitler printr-o scrisoare oficială, în care îi scria printre altele că Biserica liberă a Rusiei se roagă pentru armata lui biruitoare. Bineînţeles că acest fapt nu a scăpat propagandei comuniste, care a folosit din plin de-a lungul anilor textul acestei scrisori pentru a discredita ROCOR-ul ca fiind hitlerist. Toate acestea nu înseamnă însă că ar trebui să concluzionăm că Hitler ar fi devenit Orthodox, ci doar că a folosit strategic nişte oportunităţi!
Trebuieşte spus că cucerirea (provizorie) a unor regiuni din Rusia de către armata Germană a fost primită cu entuziasm de populaţia din Rusia, căci aducea după sine redeschiderea bisericilor şi eliberarea de bolşevici, iar ostaşii din divizia ROA erau întâmpinaţi cu bucurie şi cinstiţi de popor ca nişte adevăraţi fii ai Patriei, izbăvitorii ei de comunism. În acelaşi timp, dacă armata bolşevicilor captura vreun voluntar al Armatei de Eliberare (ROA), îl tortura şi ucidea; numai pentru Germani şi pentru cei de alte naţionalităţi care luptau alături de aceştia mai putea exista o oarecare îngăduinţă, în sensul că aceştia mai puteau fi luaţi şi prizonieri.
Trebuieşte spus iarăşi că atunci când acele teritorii Ruseşti au fost reocupate de bolşevici, mulţi dintre preoţii bisericilor ce fuseseră redeschise s-au retras odată cu armata Germană, în exil, căci altfel ar fi fost torturaţi şi ucişi.
Raportul expertizei oficiale a autorităţilor consemnează doar că automobilul în care se aflau cei trei a avut o defecţiune ciudată la frână…
O credincioasă tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) din Grecia, Maria Haritou, dă mărturie despre darul cu care Părintele Patric a fost învrednicit de Dumnezeu pentru râvna şi jertfa sa: ea a păstrat cu evlavie o bucată de pânză pe care Părintele o purta în jurul gâtului; cei aflaţi în suferinţă din pricina diferitelor boli ce se roagă cu evlavie şi se ating cu această pânză a Părintelui mucenic, se tămăduiesc! Maria Haritou înseşi s-a tămăduit, tot într-acest chip.
Iată şi câteva imagini video inedite înfăţişându-l pe Părintele Patric Ranson în 1990, cu doi ani înainte de trecerea sa la Domnul, închinându-se în cimitirul vechi din Sankt Petersburg, locul în care se găsesc mormintele multor ierarhi, preoţi, monahi şi mireni ai Bisericii de Catacombe, muceniciţi de comunişti, ca şi ale unor nebune pentru Hristos precum Sfânta Xenia de Sankt Petersburg.
Redacţia noastră are bucuria de a vă oferi câteva imagini video inedite cu Părintele Patric Ranson, închinându-se în cimitirul vechi din Sankt Petersburg, locul în care se găsesc mormintele multor ierarhi, preoţi, monahi şi mireni ai Bisericii de Catacombe, muceniciţi de comunişti, ca şi ale unor nebune pentru Hristos precum Sfânta Xenia de Sankt Petersburg, Irina şi Anna Ivanovna.
Filmarea datează din anul 1990 şi a fost realizată pentru un documentar despre lagărele de exterminare comuniste din Rusia ocupată de bolşevici şi despre prigoana asupra Orthodoxiei, de către cineastul Théodore Segarra, convertit la Orthodoxie şi botezat de Părintele Patric, trecut între timp şi el la Domnul.
Din nefericire, neo-ROCOR-ul a căzut sub propria anatemă atunci când subordonându-se apostatei Patriarhii a Moscovei, s-a integrat în structura acesteia şi a intrat în comuniune deplină cu celelalte Biserici oficiale, ecumeniste; căci, în 1983, în vremea Sfântului întâistătător Mitropolitul Filaret, întreg soborul arhieresc al ROCOR a dat anatemei erezia ecumenismului, pe următorii ei şi pe cei ce, în cunoştinţă de cauză fiind, continuă să păstreze comuniunea cu aceştia.[1] Lavru, pseudo-întâistătătorul de mai târziu, a închis la loc sicriul Sfântului Mitropolit Filaret, atunci când la dezgropare sfântul s-a descoperit a fi proslăvit de Dumnezeu cu moaşte nestricate. Acelaşi nefericit Lavru, a murit chiar în ziua Duminicii Biruinţei Orthodoxiei (3/16 martie 2008)…
Pentru a avea o imagine mai clară asupra realităţii din ex-ROCOR, putem citi în cartea fostului ofiţer KGB Constantin Preobrajenski, KGB/FSB’s New Trojan Horse: Americans of Russian Descent,[2] descrierea metodelor de infiltrare a agenţilor pro-unionişti moscoviţi (adică KGB/FSB) până la nivel de parohie; de pildă vechile consilii parohiale ale bisericilor au fost înlocuite cu emigranţi recenţi veniţi din Rusia neo-sovietică. Aflăm de asemenea şi că exista un departament special al KGB care se ocupa cu Biserica din Diaspora.
Dar cum arătau liderii-marionetă care au subordonat neo-ROCOR-ul Moscovei?
Cum stilişti??!! Ce va să zică stilişti??!! Sfântul Munte are aşa încă de la începutul începuturilor: să n-aibă episcop, să pomenească pe cine vrea!! Nu-i dator să se-amestece în conducerea Sfântului Munte vreun patriarh!
Calendarul a fost schimbat numai pentru a uşura apropierea de neortodocşi, nicidecum pentru motive astronomice, nici pentru motive de comoditate. Aşa cum Constantinopolul a fost cucerit în secolul XV printr-o poartă mică, lăsată deschisă în zidul cetăţii, putem spune astăzi că tocmai calendarul a fost mica poartă ce a permis forţelor oculte să pună mâna pe patriarhia Constantinopolului. Se ştie astăzi cu certitudine că Meletie Metaxakis care a hotărât schimbarea şi patriarhul Atenagora care a impus-o, aparţineau acestor forţe oculte.
Nu este posibil să relativizăm credinţa. Credinţa noastră nu se discută, ea se mărturiseşte. Ea nu este proprietatea noastră, ea ne-a fost revelată şi este absolută.
† Părintele Patric Ranson
Drapelul monahilor în rezistenţă de la Mănăstirea Esfigmenu şi al părinţilor ziloţi
La 6 aprilie 2011 calendar papist, cei trei membrii ai Curţii de Apel din Salonic i-au condamnat din nou pe cei 14 monahi esfigmeniţi dimpreună cu părintele lor stareţ Methodie; de această dată la şase luni de închisoare pentru … „ocupaţie ilegală a mănăstirii”.
În paralel Curtea a validat şi decizia Chinotitei neo-atonite de a expulza monahii esfigmeniţi din mănăstirea lor şi a subliniat obligaţia statului Grec de a pune imediat în aplicare aceste decizii.
În timpul audierii, monahii au refuzat cu fermitate să se supună acestor decizii abuzive: „Murim mai bine-n Sfânta noastră Mănăstire decât s-o părăsim!” au strigat ei atunci.
Prigoana la care sunt supuşi de atâta vreme părinţii esfigmeniţi, de pe urma căreia au fost muceniciţi deja cinci dintre ei, este răspunsul stăpânirii lumii acesteia şi a legii ei strâmbe la refuzul acestor părinţi de a fi părtaşi ereziei ecumenismului, refuz exprimat canonic [1] prin întreruperea comuniunii liturgice [euharistice] cu patriarhia eretică a Constantinopolului şi cu celelalte jurisdicţii oficiale şi prin intrarea sub omoforul unui Sinod Adevărat-Orthodox (adică tradiţionalist sau ‘vechi-calendarist’) [2]; aşadar răspunsul pentru „vina” de a voi şi a fi pur şi simplu ortodocşi.
Legitimitatea patristică şi canonică a atitudinii monahilor esfigmeniţi şi a ziloţilor aghioriţi în general, este argumentată cu precizie şi pe larg în cartea pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’, carte tradusă şi oferită de redacţia noastră, pe care o recomandăm tuturor celor ce doresc să înţeleagă ce se petrece în vremurile noastre în Muntele Athos.
Despre lipsa fricii de Dumnezeu a Chinotitei neo-atonite nu ne mirăm, cu toată afişarea unei ortodoxii de faţadă, căci vădită este! Îndeajuns să ne uităm la infama condamnare a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), la expulzarea părinţilor din Schitul Sfântului Ilie şi la prigoana pe care o întreţine împreună cu autorităţile de ani de zile asupra monahilor esfigmeniţi, în urma căreia au murit monahi.
Vor aplica acum tiranic autorităţile poliţieneşti din Grecia aceste abuzive decizii, având în vedere uriaşul renume şi autoritatea de care se bucură părinţii de la Mănăstirea Esfigmenu în rândul poporului, dar şi – paradoxal sau nu – în rândul unora dintre conservatorii nou-calendarişti din Grecia?
Doi dintre părinţii muceniciţi în prigoana asupra Sfintei Mănăstiri Esfigmenu
Lupta părinţilor esfigmeniţi precum şi a celorlalţi părinţi ziloţi aghioriţi este pe viaţă şi pe moarte: fie mântuirea veşnică prin păzirea Orthodoxiei întregi, fie moartea veşnică prin trădarea Orthodoxiei; iar păzirea Orthodoxiei în chip deplin este condiţia pentru dobândirea mântuirii veşnice, indiferent de moartea pământească ce li s-ar pregăti.
Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta două fişiere video inedite, preluate de pe saituri pentru fişiere video din Rusia:
O comunitate de credincioşi ruşi de catacombă, ucenici ai vlădicăi Gurie de Kazan, făcând pomenirea acestui episcop de catacombă cu viaţă sfântă adormit în Sinodul tradiţionalist (‘vechi-calendarist’) grec (‘florinit’) condus de pururea-pomenitul Arhiepiscop Auxentie (+1994).
La pomenire au participat între alţii ÎPS Efrem de Boston (HOCNA) şi PS Moise de Roslindale (actualmente în Sinodul condus de ÎPS Calinic a Ahaiei).
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
~ † ~
O înregistrare deosebită, cu ucenicul cu viaţă sfântă al Sfântului Theofan al Poltavei, Schimonahul Epifanie Cernov, adormit în Sinodul tradiţionalist (‘vechi-calendarist’) grec (‘mateit’) condus de pururea-pomenitul Arhiepiscop Andreas (+2005).
Sinoadele Orthodoxe Tradiţionaliste, păstrătoare ale Calendarului Patristic, reprezentate deopotrivă de întâistătători, ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi, au participat activ la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011.
Ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi tradiţionalişti (‘vechi-calendarişti’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011.
În primele rânduri ÎPS Calinic al Ahaiei, întâistătătorul Sinodului Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei, dimpreună cu preacuvioşia sa Methodie, stareţul Sfintei Mănăstiri Esfigmenu (mănăstire aflată sub omoforul acestui sinod). –>
Belgrad, 08.12.2010 (calendar papist): pseudopatriarhul sârb Irineu a sărbătorit hanukkah alături de jidovi
Pseudopatriarhul sârb Irineu aprinzând cu satisfacţie o lumânare în menoră la sărbătoarea jidovească hanukkah
Primul care a aprins o lumânare în menoră a fost preşedintele Serbiei, Boris Tadici, urmat de aşa-zisul patriarh Irineu, aşa-zisul episcop Irinei, muftiul comunităţii islamice şi nunţiul apostolic papist din Serbia. N-a lipsit desigur nici ministrul religiilor din Serbia.
Potrivit comentariului agenţiei sârbeşti de presă Taniug, „această sărbătoare evreiască a fost dintotdeauna simbolul renaşterii templului din Ierusalim” şi „deschide calea pentru un viitor mai bun”.
~ † ~
Tuturor ereticilor ANATEMA! Iar cei ce stau cu bună ştiinţă în comuniune cu aceşti eretici, fie ei preoţi sau mireni, cad sub aceiaşi anatemă (Anatema ROCOR împotriva ecumenismului).
În urma unui e-mail primit pe adresa redacţiei noastre din partea părintelui Nichita Paşcan şi a celor dimpreună cu dânsul, am găsit firesc să răspundem rugăminţii de a trimite o legătură către un fişier video ce conţine un mesaj al sfinţiei sale.
Redacţia noastră preţuieşte sinceritatea părintelui Nichita, se bucură şi mulţumeşte pentru încrederea pe care sfinţia sa ne-o arată (după cum se poate vedea din înregistrarea video).
Aşteptăm cu viu interes mesajele şi comunicatele din partea părintelui şi a celor dimpreună cu dânsul, pe care le vom publica cu drag în pagina noastră.
Oameni precum părintele Nichita adeveresc faptul că lupta pentru Adevărata Ortodoxie nu este zadarnică. Cu harul lui Dumnezeu, oricâte valuri potrivnice ar fi stârnite asupra mărturisitorilor ei, ele vor fi zdrobite de piatra cea nesocotită de vrăjmaşi, HRISTOS.
Acestei sfinte lupte îi aducem şi noi, după puteri, smerita noastră cinstire.
Fie ca pilda părintelui să fie urmată şi de alţii, cu aceiaşi sinceritate, în Duhul Adevărului, spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor lor şi ale aproapelui lor!
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Fiindcă am primit multe apeluri telefonice, legate de problema cipurilor, de problema calendarului şi de multe alte probleme, dorim să aducem câteva lămuriri în acest sens:
Cu timpul intenţionăm să renunţăm la internet, dar pentru nevoia ceasului de faţă vom mai trimite unele completări ale mărturisirii pe saitul traditiaortodoxa.wordpress.com. Atenţionăm că numai ceea ce postăm pe acest sait este sigur de la noi, iar ceea ce apare pe alte saituri este posibil să fie trunchiat, sau şi mai grav, falsificat, aşa cum s-a şi întâmplat. Deja am aflat despre un text fals, la care s-au ataşat semnăturile noastre. Atragem atenţia că singurul text semnat de noi, până acum, este Mărturisirea de credinţă, care are 16 pagini, plus anexele: argumentaţie clară împotriva ereziei ecumenismului.
Am dori ca cei care citesc mărturisirea să nu lase deoparte anexele, care sunt mai importante decât însăşi mărturisirea, pentru că sunt scrieri şi exemple ale Sfinţilor Părinţi mărturisitori. Amin.
Din nefericire, neo-ROCOR-ul a căzut sub propria anatemă atunci când subordonându-se apostatei Patriarhii a Moscovei, s-a integrat în structura acesteia şi a intrat în comuniune deplină cu celelalte Biserici oficiale, ecumeniste; căci, în 1983, în vremea 
TRADIŢIA ORTODOXĂ 