Despre relaţiile dintre BOSV şi regimul comunist

Am primit pe adresa de e-mail a redacţiei o replică la o postare a unui sait cripto-ecumenist cunoscut în spaţiul virtual Românesc. Spre deosebire de respectivul sait, ce şi-a făcut un renume prin maniera în care îşi manipulează cititorii spre a-i face nişte corecţi-politic ai sistemului oficial bisericesc, materialul primit credem că reuşeşte să fie cel mai aproape de realitate, lucru pentru care am socotit că merită publicat.

Având titlul „Despre relaţiile dintre BOSV şi regimul comunist”, acesta cuprinde aproape în totalitatea sa extrase din cartea Cultele din România între prigonire şi colaborare, autor Carmen Chivu-Duţă, ed. Polirom, Iaşi, 2007, adăugând în încheiere spre completare şi lămurire, date biografice de pe wikipedia despre personalitatea ierarhului Evloghie Oţa, ierarh ale cărui sfinte moaşte au fost descoperite atunci când Securitatea a distrus cu totul mănăstirea din Bucureşti, ducându-le într-un loc ce nu se cunoaşte nici astăzi (posibil să fi fost distruse).

În concluzie, – se scrie în material – coroborând toate aceste date cu altele de notorietate, în mod limpede pot fi identificate raţiunile ce au determinat măsurile calculate, dar ferme luate de către organele statului faţă de liderii adevăraţilor ortodocşi din România în scopul dizolvării, deturnării şi/sau acaparării rezistenţei acestora în faţa apostaziei.

Iată în cele ce urmează, mai multe extrase interesante, materialul putând fi descărcat în întregime urmând legătura de aici.

Ne-am rezervat de asemenea dreptul de a nu menţiona numele saitului despre care este vorba, fiindcă nu merită nici o reclamă, din pricina politicii anti-tradiţionaliste pe care o urmăreşte; dar, este cu siguranţă lesne de recunoscut.

În privinţa inepţiilor şi greşelilor de ortografie din texte, ele aparţin desigur securiştilor respectivi.

Abstract coperta spate a cărţii citate:

„Instaurarea sistemului totalitar a însemnat şi marginalizarea cultelor, tolerate de conducerea atee. Măsurile legislative, represiunea împotriva clerului, supravegherea permanentă exercitată prin intermediul aşa-numiţilor „inspectori de culte” şi descurajarea sentimentului religios au urmărit îndepărtarea individului de rădăcinile sale spirituale. Însă controlul cultelor nu ar fi fost posibil fără un aport venit chiar din interiorul acestora. Lucrarea dezvăluie aspecte surprinzătoare legate de relaţia dintre oficianţii diferitelor confesiuni şi autorităţile statale, dovedind, prin numeroasele documente prezentate, că aspectul colaborării cu Securitatea nu poate fi ignorat.”

Din Cuvânt Înainte al cărţii:

[…] Aspectul colaborării nu poate fi negat: el a existat în toate cultele. Cel mai simplu argument este că nu poţi controla cu adevărat un mediu dacă nu infiltrezi în interiorul lui informatori care să furnizeze informaţii cât mai amănunţite. […] Este suficient să citeşti un dosar de urmărire informativă al unui preot pentru a vedea câţi informatori din acelaşi mediu erau dirijaţi pe lângă titular şi ofereau informaţii despre acesta.

Carmen Chivu-Duţă

Stiliştii

Securitatea îşi alegea cu atenţie informatorii. Principalul motiv era că prin aceştia putea controla un întreg mediu. În cazul stiliştilor, de exemplu, informatorul „Horia”, făcând parte din delegaţia cultului stilist, plasat la un nivel de unde avea acces la informaţii şi persoane de rang înalt, putea da note informative despre cele mai importante probleme ale cultului.

Securităţii nu i s-a părut suficient faptul că putea influenţa cererile delegaţiei şi negocierile. Pentru a deţine controlul absolut, „Horia” trebuia permanent promovat în funcţia de şef al cultului.

Binecunoscutul teolog şi scriitor Danion Vasile a părăsit biserica oficială

Ni s-a semnalat că potrivit unui anunţ publicat pe blogul personal al binecunoscutului teolog şi scriitor Danion Vasile, acesta a trecut sub jurisdicţia Mitropoliei Slătioara.

Este de apreciat faptul că există oameni sinceri în biserica oficială care au înţeles principiul îngrădirii şi al rezistenţei împotriva ereziei – celei a ecumenismului în cazul de faţă – portivit Canonului 15 de la Sinodul I-II de la Constantinopol din 861. În privinţa alegerii corpului jurisdicţional, credem că aceasta a fost făcută potrivit propriei sale conştiinţe ecleziale de la momentul actual.

În mod cert, ar fi foarte interesantă o dezbatere argumentată teologic şi istoric, venită din perspectiva unui fost mădular al B.O.R. care cunoaşte realităţile şi problemele din interior, aşa cum este Danion Vasile, (dar şi a altor reprezentanţi ai Orthodoxiei Tradiţionaliste (aşa-numiţii vechi-calendarişti) cu reprezentanţi ai teologilor de orientare conservatoare din B.O.R. ce se consideră antiecumenişti şi sinceri. O dezbatere sinceră şi cât se poate de obiectivă, liberă, deci departe de orice influenţă sau presiune exercitată de manipulările politicii oficiale bisericeşti şi ale cenzurii acesteia. Însă pentru un asemenea demers ar trebui în primul rând să existe curaj şi sinceritate reală din partea conservatorilor.

Nu ştim totuşi câtă vreme ar mai putea trece pentru ca în acest mediu bisericesc viciat din România (şi nu numai din România) să se poată petrece aşa ceva, fiindcă dacă este să ne luăm după realitatea atât de ilogic vitriolată din prezent, aceasta pare cu neputinţă; e de-a dreptul o utopie!

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, apărător al Calendarului Patristic

Astăzi 11 aprilie 2011/7519 (24 aprilie calendar papist), prima zi a Praznicului Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paşti), Sfânta Biserică prăznuieşte şi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

Sfântul Ierarh Calinic este unul dintre cei mai aprigi luptători pentru păstrarea adevăratei Credinţe şi biruinţa ei.

Cenzura oficială bisericească ascunde următorul fapt:

De-a lungul anilor 1863-1864, domnitorul francmason Alexandru Ioan Cuza a încercat înlocuirea Calendarului Patristic Bisericesc cu cel grigorian papist. În acest sens a convocat în 1864 un sinod la care a fost de faţă şi Sfântul Ierarh Calinic, de imaginea căruia Cuza vroia să se folosească, deoarece se bucura de încredere în rândul poporului. Sfântul s-a opus cu dârzenie inovaţiei nou-calendariste şi a părăsit pe dată sala în care se întrunise sinodul strigând:

„ Eu cu cei fără de lege nu mă voi socoti ! ”.

Datorită poziţiei Sfântului Calinic, nu s-a reuşit atunci introducerea aceastei „recomandări” impuse de francmasonerie, a cărei marionetă era şi Cuza.

A se vedea şi:

Dumnezeu pedepseşte episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea faţă de Sfântul Spiridon

Părintele Nichita Paşcan – Completări la mărturisirea de credinţă, Pentru a spori „neliniştea cea bună”

Pentru Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale, biserica papistă este considerată doar despărţită administrativ de ele, nicidecum eretică, fără taine (a se vedea de ex. predica mitrop. Bartolomeu Anania la moartea papei). La Constantinopol, ca urmare a ”ridicării” anatemelor din 1965 ereticul papa este primit în aceiaşi cinste de arhiereu de către ”patriarh” şi se fac conslujiri; ”patriarhul” BOR Teoctist a mărturisit public erezia filioque; acordul de la Balamand cu ale lui ”Bisericilor-surori” a avut Patriarhia Română în prima linie; iar Carta Oecumenica a devenit noul ”Credeu” al BOR  (după cum se poate citi pe site-ul oficial  http://www.patriarhia.ro/_upload/relatii_externe/charta_oecumenica.doc).

Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.

Dat fiind faptul că Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale recunosc tainele ereticilor papistaşi (şi ale celorlalţi eretici: monofiziţi, anglicani, etc.), semnând acorduri şi documente oficiale în aceste sens, se află cel puţin în comuniune de rugăciune cu aceştia; astfel, slujbele de pomenire făcute la moartea ereticului papă sunt pentru BOR ceva firesc. Ştim însă că la Sinodiconul Ortodoxiei ereticilor li se zice Anatema, iar numai celor drept credincioşi li se zice Veşnica Pomenire. Iată deci care este „ortodoxia” Patriarhie Române.

Aşadar această interzicere a rugăciunii cu ereticii nu a fost decât ”praf aruncat în ochii credincioşilor”, fiindcă în realitate Patriarhia Română continuă să săvârşească slujbe împreună cu ereticii.

Am primit pe adresa de e-mail a redacţiei noastre, cu rugămintea de a publica, din partea părintelui Nichita Paşcan şi a celor dimpreună cu dânsul:

~ † ~
Completări la mărturisirea de credinţă
Pentru a spori „neliniştea cea bună”

1. Celor ce spun că erezia nu este încă vădită în Patriarhia Română

2. Sfântul Maxim Mărturisitorul şi definirea Adevăratei Biserici Soborniceşti

3. În zilele noastre, dacă îi urmezi pe sfinţi eşti „sectar”?…

4. Poziţia noastră faţă de documentele biometrice

5. Câteva observaţii legate de problema calendarului

6. Fragmente din scrisoarea unei surori (de la mănăstirea noastră din Grecia) către naşa ei (folositoare şi altor creştini)

 

01. MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A PARINTELUI NICHITA PAŞCAN [fost duhovnic al Mănăstirii Brâncoveni din Judeţul Olt] ÎMPREUNĂ CU 29 DE VIEŢUITOARE DIN OBŞTEA MĂNĂSTIRII, privind ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Română (B.O.R.) şi cu celelalte jurisdicţii ale Ortodoxiei Oficiale.

02. ANEXE: ARGUMENTAŢIE ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

~ † ~

Citiţi şi:

Mesajul Părintelui Nichita Paşcan, 15/30 oct. 2010

Eveniment de proporţii fără precedent zguduie establishmentul B.O.R.

Cum se manipulează informaţia în mediile pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste şi despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti

MESAJUL PĂRINTELUI NICHITA PAŞCAN, 15/30 oct. 2010

În urma unui e-mail primit pe adresa redacţiei noastre din partea părintelui Nichita Paşcan şi a celor dimpreună cu dânsul, am găsit firesc să răspundem rugăminţii de a trimite o legătură către un fişier video ce conţine un mesaj al sfinţiei sale.

Redacţia noastră preţuieşte sinceritatea părintelui Nichita, se bucură şi mulţumeşte pentru încrederea pe care sfinţia sa ne-o arată (după cum se poate vedea din înregistrarea video).

Aşteptăm cu viu interes mesajele şi comunicatele din partea părintelui şi a celor dimpreună cu dânsul, pe care le vom publica cu drag în pagina noastră.

Oameni precum părintele Nichita adeveresc faptul că lupta pentru Adevărata Ortodoxie nu este zadarnică. Cu harul lui Dumnezeu, oricâte valuri potrivnice ar fi stârnite asupra mărturisitorilor ei, ele vor fi zdrobite de piatra cea nesocotită de vrăjmaşi, HRISTOS.

Acestei sfinte lupte îi aducem şi noi, după puteri, smerita noastră cinstire.

Fie ca pilda părintelui să fie urmată şi de alţii, cu aceiaşi sinceritate, în Duhul Adevărului, spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor lor şi ale aproapelui lor!

~ † ~

– MESAJUL PĂRINTELUI NICHITA PAŞCAN, 15/30 oct. 2010 –

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Fiindcă am primit multe apeluri telefonice, legate de problema cipurilor, de problema calendarului şi de multe alte probleme, dorim să aducem câteva lămuriri în acest sens:

Cu timpul intenţionăm să renunţăm la internet, dar pentru nevoia ceasului de faţă vom mai trimite unele completări ale mărturisirii pe saitul traditiaortodoxa.wordpress.com. Atenţionăm că numai ceea ce postăm pe acest sait este sigur de la noi, iar ceea ce apare pe alte saituri este posibil să fie trunchiat, sau şi mai grav, falsificat, aşa cum s-a şi întâmplat. Deja am aflat despre un text fals, la care s-au ataşat semnăturile noastre. Atragem atenţia că singurul text semnat de noi, până acum, este Mărturisirea de credinţă, care are 16 pagini, plus anexele: argumentaţie clară împotriva ereziei ecumenismului.

Am dori ca cei care citesc mărturisirea să nu lase deoparte anexele, care sunt mai importante decât însăşi mărturisirea, pentru că sunt scrieri şi exemple ale Sfinţilor Părinţi mărturisitori. Amin.

1. MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A PARINTELUI NICHITA PAŞCAN [fost duhovnic al Mănăstirii Brâncoveni din Judeţul Olt] ÎMPREUNĂ CU 29 DE VIEŢUITOARE DIN OBŞTEA MĂNĂSTIRII, privind ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Română (B.O.R.) şi cu celelalte jurisdicţii ale Ortodoxiei Oficiale.

2. ANEXE: ARGUMENTAŢIE ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

~ † ~

Citiţi şi:

EVENIMENT DE PROPORŢII FĂRĂ PRECEDENT ZGUDUIE ESTABLISHMENTUL B.O.R.

Cum se manipulează informaţia în mediile pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste şi despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti

EVENIMENT DE PROPORŢII FĂRĂ PRECEDENT ZGUDUIE ESTABLISHMENTUL B.O.R.

Slavă lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit!

EVENIMENT  DE PROPORŢII FĂRĂ PRECEDENT ZGUDUIE ESTABLISHMENTUL B.O.R.!

Pentru prima dată în istoria Patriarhiei Române un preot duhovnic împreună cu o mare parte din obştea mănăstirii sale trece într-un sinod tradiţionalist, adică în Biserica cea adevărată.

Este vorba despre părintele Nichita Paşcan, duhovnicul mănăstirii Brâncoveni, jud. Olt, aflat acum în Grecia împreună cu o mare parte din maicile obştii mănăstirii. Aceştia au întocmit o Mărturisire de credinţă pe care la rândul nostru vă invităm să o daţi citirii şi să o răspândiţi.

Iată că materialele propovăduite de saitul nostru traditiaortodoxa.wordpress.com ca şi de hristofor.wordpress.com şi-au vădit roadele atunci când lumea se aştepta mai puţin, în ciuda unui boicot sistematic din partea saiturilor pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste din spaţiul românesc.

Este însă, după cum putem citi în scrisoare şi anexele ei, în primul rând roada teologiei în duh patristic a pururea-pomeniţilor Părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson, ca şi a Vlădicăi Averchie, cărora Duhul Sfânt le-a dăruit o învăţătură, mărturisire de credinţă şi trăire deplin ortodoxe, în ciuda cenzurii impuse în mediile „ortodoxiei” oficiale

Clic pe legături:

1. MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A PARINTELUI NICHITA PAŞCAN [duhovnicul Mănăstirii Brâncoveni din Judeţul Olt] ÎMPREUNĂ CU 29 DE VIEŢUITOARE DIN OBŞTEA MĂNĂSTIRII, privind ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Română (B.O.R.) şi cu celelalte jurisdicţii ale Ortodoxiei Oficiale.

2. ANEXE: ARGUMENTAŢIE ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

P.S.: Precizăm pentru cititorii care ar putea cădea pradă diversioniştilor unui sait cripto-ecumenist că data afişată sub titlurile articolelor noastre este potrivit Calendarului Patristic Ortodox. Postarea de faţă, realizată astăzi, poartă data de 21 septembrie 2010 deoarece aceasta este data zilei de astăzi (respectiv 4 octombrie calendar papist).

Părintele Arhimandrit Nifon (Marinache) de la Slătioara şi legionarii

Părintele arhimandrit Nifon (Marinache) (1915-2008)

Credeţi-mă că văd în mine o mare neputinţă. Mă simt neputincios cu mintea. Nu mai am putere… Cândva, mi s-a părut că mintea mea lucra. La închisoare la Jilava, pe vremea când nu fusese încă omorât Corneliu Codreanu (şase luni am stat acolo) m-a apucat Duminica Tuturor Sfinţilor, după Pogorârea Sfântului Duh. Erau închişi acolo foarte mulţi legionari absolvenţi de teologie. Alţii fuseseră în momentul arestării studenţi în anii I, II, III la teologie…

S-a găsit unul şi, referitor la viaţa Sfinţilor Părinţi, a ţinut o cuvântare aşa de frumoasă încât am fost toţi impresionaţi. După ce a terminat, am început să feresc aşa… uşor din calea mea pe cei ce erau acolo şi am ajuns la persoana care a ţinut cuvântarea. Şi i-am spus: „Tare sunt mulţumit că s-a găsit cineva şi pe-aici ca să vorbească despre Sfinţii Părinţi şi despre Dumnezeu. Ai vorbit cum a vorbit Sfântul Ioan Gură de Aur şi… pe mine m-ai zidit până la cer…” „Dragă frate, mi-a răspuns acela, sunt mulţumit eu că s-a mai găsit câte cineva să asculte…” „Dar… mai lipseşte ceva, am adăugat eu”… Şi m-am dat pe faţă că sunt pe vechi… Când a auzit că sunt pe vechi, a rămas uimit o clipă, s-a uitat lung la mine, apoi a răspuns: „Ce să-ţi spun, noi suntem pe nou dar… n-am schimbat regula bisericii.” „Da, poate n-aţi schimbat dar… s-au schimbat de la sine multe în biserică, de la schimbarea calendarului…”

A început apoi un scandal între legionari. O parte ţinea cu mine şi altă parte era împotriva mea. S-au făcut două cete. S-a găsit în cele din urmă un bătrân legionar, avocat dintre cei pregătiţi. El a spus: „Camarazi, de ce vă certaţi între voi? Lăsaţi-l pe mâna mea!”

“Dragostea” oficialilor pentru tradiţionalişti: prigoana – ieri şi azi

2009: Monahii şi mirenii ce doreau să participe la hramul Mănăstirii Esfigmenu - numiţi în presă fanatici, extremişti, violenţi - bruscaţi şi împiedicaţi de trupele de poliţie

1951: Vinerea Mare: Sf. Epitaf al tradiţionaliştilor este răsturnat de forţele de poliţie la Pireu

1935: Poliţia la îndemnul lui Hrisostom Papadopulos, primatul Bis. oficiale a Greciei atacă credincioşii vechi-calendarişti

Nu primim să schimbăm Bisericescul nostru Calendar

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

Cele de mai jos, scrise de Cuviosul ieroschimonah Arsenie Cotea, au reprezentat şi ar putea încă reprezenta un manifest al celor ce se opun inovaţiei nou-calendariste:

Fotografie de familie

“Familia din acest portret, pe nume Huţanu, este din Brusturi, jud. Neamt; a participat activ la constructia Slatioarei, l-a adapostit pe Sfântul Glicherie şi a ctitorit biserici în vremurile de grea prigoană: cu alte cuvinte, ţărani ortodocşi români adevăraţi!„

Părintele Pustnic Chesarie de la Slătioara

Părintele Nazarie, monah în obştea Mănăstirii Slătioara

Părintele Nazarie, monah în obştea Mânăstirii Slătioara. Schimbarea la Faţă a Domnului, anul 1960.

Viaţa Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul

Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul – icoana Canonizării, zugrăvită de părinţii din Mânăstirea Sfinţilor Ciprian şi Iustina din Grecia (Filli, Attica), aflată sub omoforul Sfântului Sinod în Rezistenţă (Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a Greciei).

†††

„Din început am cunoscut dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”

Pe pitoreşti meleaguri bucovinene, prin preajma voievodalei cetăţi a Sucevei, anume în satul Mihoveni, trăia pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, familia Tanase, soţul numindu-se Nicolae, iar femeia sa, Rahila. Erau săraci, fără o îndestulătoare brazdă de pămînt şi aşezarea lor gospodărească suferea de multe lipsuri.

În ziua de 9 februarie a anului mîntuirii 1891, familia aceasta a fost însă binecuvîntată de Dumnezeu prin naşterea unui fecior, cel dintîi şi singurul vlăstar, pe care ei l-au botezat întru Hristos cu numele de Gheorghe, ocrotitorul plugarilor şi al tuturor cultivatorilor de pămînt.

Isihaştii aghioriţi ziloţi cenzuraţi

Continuam prezentarea pasajelor cenzurate fie direct, fie prin omitere, cu cazul câtorva părinţi ziloţi aghioriţi.

În acest sens, nici cartea Flori din Grădina Maicii Domnului, scrisă de părintele Paisie Aghioritul, carte ce se doreşte un Pateric al Sfântului Munte, nu face excepţie: în ea sunt pomeniţi câţiva dintre marii isihaşti ziloţi, descrişi la adevărata înălţime a vieţii lor, fără însă a se face nici cea mai mică referire la poziţia lor ecleziologică şi apartenenţa lor sinodală! Este oare uimitor să constatăm cum un părinte renumit şi a cărei sinceritate de regulă nu este pusă la îndoială, recurge la asemenea tactici?…

Părintele Paisie Aghioritul este un părinte intens mediatizat de către politica oficială bisericească, iar personalitatea sa este scoasă în faţă prin apariţii de cărţi aproape pe bandă rulantă, pentru a se încerca astfel trecerea sub tăcere a părinţilor isihaşti autentici de orientare zilotistă, a căror ecleziologie nu convine. (În fotografia alăturată, părintele Paisie apare chiar lângă unul dintre marii eretici ecumenişti contemporani, Bartolomeu, care cu ajutorul masoneriei din care face parte, ca şi predecesorii săi de la 1900 încoace, uzurpă scaunul Patriarhiei Constantinopolului [1]).

Efectul este resimţit, deoarece mai toată lumea a auzit astăzi de Paisie Aghioritul, dar nu şi de părinţii isihaşti aghioriţi ziloţi, precum Calinic Isihastul, Ieronim Aghioritul, Isaac de la Dionisiu, Sava de la Esfigmenu, Arsenie Cotea, Teofilact, etc., şi deci cu atât mai puţin despre poziţia lor ecleziologică. Ca şi în cazul Sfinţilor Nicodim Aghioritul sau Athanasie de Paros, iniţiatori ai mişcării de rezistenţă din vremea lor [2], politica oficială bisericească ascunde faptul că aceştia au întrerupt orice comuniune cu ierarhii inovatori, îngrădindu-se pe sine şi intrând în Sinoade de Rezistenţă.

Ieromonahul Glicherie la Ierusalim, 1930

Între timp, părintele Glicherie şi David au fost plecaţi la Ierusalim, pentru a discuta cu Patriarhul Damianos situaţia creştinilor ortodocşi din România care doresc să continue păstrarea calendarului iulian. Patriarhul le-a dat toată binecuvântarea să continue lupta, să construiască şi să sfinţească biserici noi, dându-le în acest scop Sfântul şi Marele Mir. Se păstrează şi azi în casa preotului Nicolae Onofrei din Rădăşeni, o fotografie a părintelui Glicherie, slujind cu Patriarhul Damianos.

extras din cartea 65 de ani de persecuţie a Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi, octombrie 1924 – decembrie 1989

Ieromonahul Glicherie este în fotografie al doilea de la dreapta spre stânga