Gheronda Ieronim din Eghina
Cuviosul Părinte Ieronim de Eghina, chip luminos al Rezistenţei Orthodoxe, (adormit întru Domnul în anul 1966), avea acea credinţă ce face inima să sângereze, acea dragoste de Dumnezeu ce arde măruntaiele, inundând fiinţa până la rădăcină. Îl recunoşteai fără să-l cunoşti printr-un lucru ce vorbea de la sine: harul Sfântului Duh, ale cărui valuri cuprind şi fac să rodească întreaga zidire. Credincioşii îl iubeau şi alergau la biserică pentru a-i asculta cuvântul, având acea lăuntrică încredinţare că el este păstorul cel bun ce sufletul îşi pune pentru oile sale, chiar dacă gheronda se socotea pe sine nevrednic.
De cât ajutor i-a fost acest har Părintelui, încă din vremea tinereţii sale, pe când se afla ca ipodiacon la Ţarigrad. Fără el, în acea mare cetate a Constantinopolului, pe care turcul, de patru secole, o călca în picioare sub cizma sa, părintele n-ar fi avut niciodată putinţa de a supravieţui. Cele două întâmplări ce urmează, pe care însuşi le povestea ucenicilor săi, s-au petrecut în vremea tinereţii sale, pe când purta încă numele de Vasilie.
Odată, a venit să-l caute poliţia califului local. „Părinte, marele cadiu te vrea”. Vasilie, tulburat, ştia că aceasta nu putea anunţa nimic bun. Fără îndoială aga mai uneltea ceva împotriva romeilor, pentru a-i umili. De aceea, ei erau adesea chemaţi şi chestionaţi în legătură cu totul şi cu nimic. Şi rămânea la discreţia otomanului ca dacă nu-i plăcea răspunsul ori dacă avea chef, să-i trimită la moarte.
TRADIŢIA ORTODOXĂ 