Publicația ROCOR ′Orthodox America′, 1987: Întru veșnică-pomenirea Mitropolitului Calist al Corinthului

Constatăm încă odată, (pentru a câta oară !), că materiale de foarte mare valoare, importante pentru înțelegerea Orthodoxiei și lămuritoare cu privire la istoria Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR) și a Bisericii Orthodoxe din secolul XX în general, dispar din mediul on-line peste noapte, urmând directivelor noii politici a celor uniți (din 2007) cu serghianista și ecumenista patriarhie a Moscovei.

Astfel au dispărut unele saituri – fie cu totul, fie părți din ele – care reproduceau materiale editate în trecut de publicațiile Bisericii Diasporei Ruse, cum este și cel din care am tradus articolul pe care îl publicăm în cele ce urmează, Orthodox America. Vom mai reveni și cu alte exemple în acest sens.

Dacă politrucii neo-serghianiști ai pseudo-ROCOR-ului de astăzi fac să dispară prin cenzură materialele din trecut, trecând astfel sub tăcere problemele foarte importante pentru Orthodoxia contemporană și de căpătâi pentru mântuirea oricărui credincios: inovația schimbării Calendarului Patristic, ereziile serghianismului, neo-serghianismului și ecumenismului, împotriva cărora vechiul ROCOR s-a exprimat deja practic, prin anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunțată încă din anul 1983 și prin comuniunea pe care Biserica Orthodoxă Rusă din Afara Granițelor a avut-o ani de-a rândul cu Biserica Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia (așa-numită ′vechi-calendaristă′) – cenzură prin care se încearcă ascunderea liniei tradiționaliste pe care a avut-o la un moment dat Sinodul ROCOR, aceasta nu înseamnă că toate acestea dispar pur și simplu, eventual pentru totdeauna, ca și cum n-ar fi existat sau n-ar exista.

Dorința noastră, a celor ce alcătuim redacția traditiaortodoxa.wordpress.com – un sait realizat tocmai din necesitatea existenței unei stavile, fie ea cât de neînsemnată, în fața cenzurii oficiale bisericești – este ca în ciuda tuturor potrivniciilor, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu, să facem și pe mai departe cunoscut cititorilor noștri, ceea ce trădătorii-de-Hristos deghizați în clerici dimpreună cu toți păruții-ortodocși, vor în chip diabolic să ascundă, spre pierzarea veșnică a lor și a celor nevinovați. De aceea, chiar și la intervale mai lungi, pricinuite de lipsa de timp specifică vieții cotidiene, vom continua să publicăm spre folosul celor ce caută sincer mântuirea, aceste scrieri valoroase ce nu pot fi date uitării, în ciuda siluirilor cenzurii oficiale bisericești.

Avem convingerea că, în ciuda tuturor sforțărilor politic-corecte prin care se dorește ținerea în minciună a credincioșilor, după spusa Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Adevărul nu poate fi ținut sub obroc și va elibera pe oricine îl caută cu sinceritate, dar și cu multă stăruință, luând seama la faptul că în aceste vremi foarte tulburi de sfârșit de lume, este aproape imposibil de găsit pentru cei obișnuiți cu tot soiul de comodități în gândire și făptuire.

America Orthodoxă

Întru veșnică-pomenirea Mitropolitului Calist al Corinthului
Adormit întru Domnul la 12 /25 septembrie 1986

După o scurtă suferință, Întîistătătorul (în retragere) Sfântului Sinod al Bisericii Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia, a adormit întru Domnul. Trecerea sa la cele veșnice este o mare pierdere pentru Biserica Orthodoxă în întregul ei, dar mai cu seamă pentru fiii lui duhovnicești, pentru care este de neînlocuit.

Întîistătătorul Bisericii Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia, pururea-pomenitul Mitropolit Calist al Corinthului

Mitropolitul Calist s-a născut în anul 1906, în Agios Flores, Calamata, Grecia. La botez a primit numele de Constantin. Era cel mai vârstnic dintre cei patru frați și primul care a îmbrățișat viața monahicească. Ceilalți frați l-au urmat la puțină vreme.

A fost tuns ca monah de către bătrânul Moisi făcătorul-de-minuni, ucenic al Părintelui Pahomie de Chios, al cărui fiu duhovnicesc era Sfântul Nectarie al Eghinei făcătorul-de-minuni din secolul XX. Urmând pildei bătrânului său, Mitropolitul Calist a devenit un mare luptător și ascet, precum Părinții din vechime, ale căror vieți sunt foarte de folos a le citi, povățuitori duhovnicești pe care toată lumea încearcă să-i găsească dar nu știe unde să-i caute. El a fost un mărturisitor și apărător al Credinței, prigonit deseori și întemnițat de către Biserica de Stat nou-calendaristă pentru stăruința sa neclintită întru Orthodoxia tradițională. L-a iubit pe Hristos și Biserica lui Hristos mai presus de orice și și-a dedicat viața slujirii turmei Sale.

Mitropolitul Calist a fost un pnevmatikos, un adevărat părinte duhovnicesc dăruit cu darurile Sfântului Duh – prorocia, înainte-vederea, facerea de minuni – pe care le-a folosit din belșug spre folosul duhovnicesc al credincioșilor pe care Dumnezeu i-a încredințat în grija sa. Oamenii veneau la el din toată Grecia și de peste hotare pentru mărturisire și ajutor în problemele lor duhovnicești, cărora le găsea totdeauna răspuns. A fost un adevărat păstor ce și-a pus deseori sufletul pentru turma sa. Spunea adesea că s-ar duce bucuros oriunde în lume pentru a salva un suflet.

În Statele Unite a venit de mai multe ori. Atunci când se găsea la Boston, slujea la biserica Greacă a Sfântului Acoperământ al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu [Agia Skepi], din Roslindale, Massachusetts. Slujea adesea cu ierarhi și clerici ai Sinodului Rus [1] în biserici atât Rusești cât și Grecești aparținând jurisdicției sale, atât în Statele Unite cât și în Canada. Se simțea parte a Soborului Arhieresc Rus, de la care a primit în anul 1971 „hirotesia”, pe care a prețuit-o întotdeauna. [2]

Mitropolitul a fost unul dintre ctitorii Sfintelor Mănăstiri din Attica și Corinth, Grecia, închinate Buneivestiri și Sfinților Arhangheli, în cea din urmă viețuind până la retragerea sa din Sinodul Greciei. [3] În 1948 a fost înălțat la rangul de ierarh primind titlul de Mitropolit al Tronului Apostolesc al Corinthului, ajungând astfel un urmaș al Sfântului Pavel, care a întemeiat Biserica acolo. După retragerea sa, a viețuit la Mănăstirea Sfintei Macrina, din Sofiko, Corinth, unde a și fost înmormântat. Un alai de clerici și credincioși i-au însoțit trupul de la spital la mănăstire pentru slujbele de înmormântare. El ne va lipsi cu adevărat nouă tuturor celor ce am avut bucuria de a-l fi cunoscut. Adevărata Biserică Vechi-Calendaristă este condusă acum de Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea având un Sinod alcătuit din șaptesprezece episcopi.

Bătrânul Moisi (Tripitinianul)
Adormit întru Domnul la 14 iunie 1946

(Precum s-au povestit de către ucenicul său, Mitropolitul Calist al Corinthului)

Dorința sfântului bătrân Moisi era ca el să adoarmă în mănăstirea de monahi ce se găsea într-un loc retras, departe de zgomotul lumii. Moartea a venit la el în toiul ocupației Germane a Greciei din timpul celui de al II-lea război mondial. Cu patru sau cinci zile înainte de adormirea sa, mi-a spus mie și tuturor părinților că a venit vremea ca el să plece din această lume: „Sufletul meu va părăsi lumea vineri spre sâmbătă în zori. Când voi pleca, să nu le spui maicilor imediat, ci să lași să treacă câteva ore.”

Sâmbătă în zori ne-a cerut să se împărtășească cu Sfintele Daruri, Trupul și Sângele Mântuitorului nostru. Apoi și-a încrucișat mâinile pe piept și și-a dat sufletul. Copleșit de durere și tulburare, de suferință și neliniște am spus unuia dintre frați: „Grăbește-te și anunță-i pe ceilalți ca să poată spună o metanie [rugăciuni pe metanier] pentru Gheronda, căci a adormit.” Fratele a alergat și le-a anunțat pe surori. Însă nici n-a început bine doliul că Bătrânul a revenit la viață. Stăteam în picioare lângă el gata să-i pregătesc trupul pentru înmormântare, când l-am auzit spunând: „O, om pierdut! Bătrânul?!” „Starețul?” zicea. „Cum poți să mă numești Stareț? Nu ți-am zis doar să nu spui nimic câteva ceasuri, și-acum uite ce-ai făcut. M-ai adus înapoi. Cu ce ți-am greșit eu ca să aștept acum încă o săptămână și să sufăr toate aceste încercări și dureri? Lasă-mă să plec, de ce m-ai chemat înapoi?”

O altă săptămână a trecut și a fost iarăși Sâmbătă dimineața. Starețul a primit încă odată Sfintele Taine și a adormit. De această dată am lăsat puțin mai mult timp să treacă, dar iarăși, în suferința mea am uitat de porunca Bătrânului. Ori poate am fost și puțin amăgit. Gândind că ceea ce s-a petrecut s-ar putea întâmpla din nou, i-am spus fratelui să anunțe repede pe toată lumea despre trecerea la Domnul a Starețului. Am început iarăși să-l pregătesc, când am auzit glasul lui. Aproape că am leșinat. Toți monahii erau adunați și au exclamat neîncrezători: „Gheronda! Gheronda!” Un suspin și mai mare s-a auzit din partea Bătrânului când a revenit la viață. „De ce nu mă lăsați să plec? Lăsați-mă repede să plec, măcar Sâmbăta viitoare, fiindcă este voia lui Dumnezeu ca eu să plec atunci. Atunci veți fi martorii plecării sufletului meu, fiindcă Dumnezeu ne va îngădui tuturor o lecție de folos pentru suflet.”

ROCOR, ROA, Hitler, o istorie despre care doar propaganda neo-sovietică mai vorbeşte

sau despre falsele alternative

Voluntar al Armatei de Eliberare a Rusiei (ROA)

Propaganda ideologică postbelică internaţională nu are interesul să vorbească despre o realitate a celui de Al II-lea Război Mondial: divizia de voluntari a Ruşilor din armata Germană; o face însă uneori doar propaganda neo-sovietică, evident în termeni incriminatorii şi dând evenimentelor o interpretare falsă, de manipulare. Despre aceasta mai ştiu desigur şi cercetătorii sau istoricii care au studiat domeniul, ca şi pasionaţii de istorie militară, cu toţii fiind însă numai o categorie restrânsă de persoane, având la rându-le diferite orientări.

Acestă divizie de voluntari, ce avea însemne proprii, purta numele de Armata de Eliberare a Rusiei (Russkaya Osvoboditelnaya Armiya) (ROA) şi era alcătuită mai cu seamă din Ruşi albi aflaţi în exil sau mai precis din urmaşii acestora, care credeau sincer că prin lupta lor alături de armata Germană a lui Hitler vor reuşi să înfrângă definitiv comunismul din patria lor. Şi fiindcă se aflau în exil, mulţi erau credincioşi ai Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) şi aveau binecuvântarea ierarhilor şi preoţilor acesteia. Hitler însuşi s-a arătat foarte binevoitor cu Ruşii din exil şi cu Biserica din Afara Graniţelor (ROCOR), construindu-le o catedrală în centrul Berlinului, iar odată cu cucerirea provizorie de către armata Germană a unor regiuni din Rusia, aceasta a redeschis bisericile orthodoxe demolate sau transformate de comunişti în grajduri sau cinematografe de propagandă. Cu prilejul construirii catedralei din Berlin, în 1938, mitropolitul ROCOR Anastasie Gribanovski i-a mulţumit lui Hitler printr-o scrisoare oficială, în care îi scria printre altele că Biserica liberă a Rusiei se roagă pentru armata lui biruitoare. Bineînţeles că acest fapt nu a scăpat propagandei comuniste, care a folosit din plin de-a lungul anilor textul acestei scrisori pentru a discredita ROCOR-ul ca fiind hitlerist. Toate acestea nu înseamnă însă că ar trebui să concluzionăm că Hitler ar fi devenit Orthodox, ci doar că a folosit strategic nişte oportunităţi!

Trebuieşte spus că cucerirea (provizorie) a unor regiuni din Rusia de către armata Germană a fost primită cu entuziasm de populaţia din Rusia, căci aducea după sine redeschiderea bisericilor şi eliberarea de bolşevici, iar ostaşii din divizia ROA erau întâmpinaţi cu bucurie şi cinstiţi de popor ca nişte adevăraţi fii ai Patriei, izbăvitorii ei de comunism. În acelaşi timp, dacă armata bolşevicilor captura vreun voluntar al Armatei de Eliberare (ROA), îl tortura şi ucidea; numai pentru Germani şi pentru cei de alte naţionalităţi care luptau alături de aceştia mai putea exista o oarecare îngăduinţă, în sensul că aceştia mai puteau fi luaţi şi prizonieri.

Trebuieşte spus iarăşi că atunci când acele teritorii Ruseşti au fost reocupate de bolşevici, mulţi dintre preoţii bisericilor ce fuseseră redeschise s-au retras odată cu armata Germană, în exil, căci altfel ar fi fost torturaţi şi ucişi.

Părintele Vasilie Sakkas despre harul la nou-calendarişti, dar şi despre manipulările oficialilor şi Istoria adevărată a Bisericii

Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR dimpreună cu ierarhi ai celor două Sinoade Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) din Grecia, Calist al Corinthului (‘florinit’) şi Epifanie de Cipru (‘mateit’)

De-a lungul vremii, disputa cu privire la existenţa harului în bisericile oficiale (adică mai întâi cele ce au introdus noul calendar iar mai apoi şi cele ce nu au schimbat calendarul dar au căzut în erezia ecumenismului, toate păstrând comuniunea liturgică între ele şi cu patriarhia Constantinopolului [1]), a constituit motiv de dezbinare în cadrul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (adică ‘vechi-calendariste’) din Grecia. Nu de puţine ori au existat retractări şi reveniri cu privire le existenţa sau neexistenţa harului, din partea pururea-pomenitului ierarh Hrisostom al Florinei şi a urmaşilor săi; episcopul Matei de Bresthena a fost cel ce a întrerupt comuniunea liturgică cu acesta încă din perioada de început, din pricina faptului că Hrisostom de Florina susţinea teoria „schismei potenţiale” (en dynamei) a nou-calendariştilor, până când aceştia vor fi judecaţi şi osâniţi de un Sinod Pan-Orthodox, iar Mathei susţinea că nou-calendariştii pierduseră deja harul (schisma en energeia, ori principiul „switch-off„), aceasta potrivit condamnărilor anterioare (Sigilionul sau Pecetluirea din 1583 [2], osândirea noului calendar papist din 1593, etc.). Surprinzător ar putea fi faptul că argumente demne de luat în seamă au existat şi de o parte şi de cealaltă, cel puţin până la o vreme, care credem că s-a plinit odată cu anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunţată de o Biserică locală, Biserica Orthodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR) în anul 1983 [3], adică la ceva vreme după trecerea lor la Domnul [4]. Cei doi ierarhi au purtat de altfel de-a lungul vremii o corespondenţă în care fiecare îşi argumenta poziţia.

Ar mai trebui spus că ambele opinii, contrare, au coexistat latent, mai puţin oficial şi mai cu seamă neoficial, nu doar în cadrul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) privite în ansamblu, dar chiar şi în cadrul aceleiaşi jurisdicţii, fapt ce a generat nu de puţine ori certuri.

Această dilemă a izvodit aşadar dezbinare, iar dezbinarea a provocat o slăbire a impactului pe care l-ar fi putut avea Mişcarea Tradiţionalistă. Însă dincolo de această controversă, Mărturisirea de Credinţă a Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste este în esenţă aceiaşi, căci Sfinţii Părinţi n-au scris nicăieri că dacă cei ce propovăduiesc erezia, adică ereticii, ar continua să aibe har, Orthodocşii ar fi obligaţi să păstreze comuniunea cu ei, ci dimpotrivă, ei trebuie să se îngrădească prin ruperea comuniunii cu aceştia (potrivit Canonului 15 de la Sinodul I-II) şi să formeze astfel Rezistenţa Orthodoxă bineplăcută lui Dumnezeu (potrivit sintagmei Sfântului Theodor Studitul). În acest sens, mărturia Sfântului Maxim Mărturisitorul este pilduitoare; întrebat cu viclenie de către eretici dacă crede că doar el se va mântui iar ceilalţi se vor pierde, Sfântul Maxim le-a răspuns pomenind atitudinea celor trei tineri din Babilon şi a lui Daniel în groapa cu lei, care luau aminte la sine-şi iar nu la ceilalţi:

Sfinţii Catacombelor Rusiei, samizdat 2015, împotriva cenzurii oficiale bisericeşti

Ceea ce a început în Rusia se va termina în America
Sfântul Ignatie de Harbin

Redacţia noastră are plăcuta surpriză de a constata apariţia unei traduceri în limba Română a unei lucrări de referinţă pentru cunoaşterea fenomenului Rezistenţei Orthodoxe în general şi al celui catacombnic în special, Sfinţii Catacombelor Rusiei de Ivan M. Andreev, editată în 1982 de Preacuvioşii Părinţi Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski.

Judecând după următorul text de pe copertă „Acest volum se distribuie gratuit. Comercializarea sa este interzisă” şi după existenţa unui ISBN, deducem că este vorba nu doar de o ediţie electronică oferită gratuit pe internet, ci şi de o editare de carte fizică, cel puţin un tiraj; iar simpla menţiune „Bucureşti, 2015” în dreptul numelui editurii, ne aminteşte mai degrabă de renumitele ediţii samizdat din perioada sovietică, lucrări anonime dactilografiate ce circulau clandestin, interzise de cenzura regimului, adevărate acte de eroism ale editorilor, care prin gestul lor îşi puneau în pericol nu doar libertatea ci şi viaţa.

Din păcate, cunoaşterea şi cinstirea Sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori din Rusia a rămas astăzi la fel de dificilă ca în perioada comunistă, căci cenzura mediilor oficiale bisericeşti este la fel de feroce ca în trecut. De pildă, la un festival internaţional „al filmului creştin” din Rusia anului 2014, un documentar ce prezenta personalitatea Sfântului Mucenic Iosif al Petrogradului, întâistătătorul a ceea ce s-a numit Biserica de Catacombe din Rusia, a fost interzis. (Amănunte în traducere aproximativă aici. Articolul original în lb. Rusă aici). Cât despre România, ce să mai vorbim…

Scrierea lui Ivan M. Andreev, caracterizată prin erudiţie, sobrietate şi profunzime, este numai o parte a acestei lucrări compilate de Părinţii Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski; lucrarea, impresionantă nu atât prin volum (nu mai puţin de 560 de pagini), ci mai cu seamă prin conţinutul său, nu cuprinde doar aghiografii ale muceniciei sfinţilor catacombnici – asemenea în duh cu cele ale sfinţilor din vechime (!), ci şi mărturii despre şi documente ale Bisericii de Catacombe din Rusia, foarte importante pentru toţi cei ce vor să studieze istoria acestei manifestări vii a Creştinismului Orthodox în plin secol XX, o istorie cu totul necunoscută în spaţiul nostru Românesc şi nu numai.

1987: Epistolia Misiunii Orthodoxe Franceze

La sfârşitul anului 1987, credincioşii Orthodocşi tradiţionalişti din Franţa aveau încă nădejdea că Biserica Rusă din Afara Graniţelor îşi va îndrepta până la urmă activităţile necanonice ce crescuseră la o cotă alarmantă în acea jurisdicţie. Ierarhul lor, Antonie de Geneva, a fost unul dintre episcopii ruşi ce erau lacşi în relaţiile cu jurisdicţiile ecumeniste, şi aceasta încă din timpul vieţii Sfântului Mitropolit Filaret. În 1986, odată cu trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Filaret, arhiepiscopul Antonie a emis un ukaz oficial în care a declarat că preoţii săi sunt liberi să slujească cu clerul nou-calendarist al jurisdicţiilor ecumeniste. Iar odată cu pastorala mitropolitului Vitalie de Naşterea Domnului din anul 1986, cele mai negre temeri ale Misiunii Orthodoxe Franceze s-au adeverit. Aceste temeri i-au fost adresate direct mitropolitului Vitalie în următoarea epistolă:

Paris

19 Martie / 1Aprilie 1987

Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vitalie

Întâistătătorul Soborului Arhieresc

al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor

Războiul este mai bun decât o pace care desparte de Dumnezeu

Sfântul Symeon Noul Theolog

Înaltpreasfinţite binecuvintează,

În timpul întâlnirii noastre din luna iunie a anului 1986 de la Mănăstirea Lesna, unde ne-aţi primit părinteşte şi aţi ascultat problemele noastre, ne-aţi cerut să avem răbdare până în vremea în care „vă veţi pune încălţările de mitropolit”, potrivit propriei voastre spuse. Am fost aşadar răbdători, rămânând tăcuţi, dar în loc de a vedea problemele noastre rezolvate, am descoperit cu mare uimire în pastorala voastră la Naşterea Domnului că tezele ecleziologice ale vlădicăi Antonie de Geneva sunt acum acceptate oficial de către Biserica Rusă din Afara Graniţelor. Nu mai întâlnim rigoarea mărturisirii voastre de credinţă şi aceasta ne întristează foarte mult.

Privitor la anatema aţi spus: „Am pronunţat anatema împotriva ecumenismului doar pentru fiii Bisericii noastre, dar prin acest act invităm, ca să spunem aşa, foarte smerit, dar ferm, blând dar hotărât, Bisericile locale să reflecteze.”

Suntem îngroziţi de această interpretare a anatemei, pe care n-am întâlnit-o nicăieri în Tradiţia Sfinţilor Părinţi, nici în cea a canoniştilor noştri. O anatema nu este o invitaţie la reflecţie, ci un blestem asupra unei false învăţături şi asupra celor ce o propovăduiesc – fiindcă nu există erezie fără eretici. Toate anatemele date de Părinţi şi de Soboare îi lovesc pe eretici şi ereziile acestora. Acum însă, potrivit teoriei vlădicăi Antonie de Geneva, pe care aţi îmbrăţişat-o în chip vădit, noi ne putem ruga cu cei ce se află în aceste erezii. Căci Bisericile oficiale, pe care acum le recunoaşteţi ca a alcătui Orthodoxia, sunt toate mădulare ale Consiliului Mondial al Bisericilor, ale cărui statute mărturisesc că nici o biserică anume nu poate susţine că deţine singură tot adevărul. Prin intrarea în Consiliul Mondial al Bisericilor ca membru organic [mădular], fiecare dintre jurisdicţiile ortodoxe oficiale s-a lepădat de Biserica Orthodoxă cea Una.

O anatemă fără eretic, se anulează aşadar pe sine şi ruşinează pe cei ce au dat-o.

În Pidalion, Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: cu omul cel ce [prin anatema] se va despărţi de Dumnezeu şi de Biserică şi va fi afierosit diavolului, nimeni să cuteze a se aduna şi a se împărtăşi împreună, ci încă toţi credincioşii se despart de dânsul.

Imagini video inedite cu Părintele Patric Ranson

Redacţia noastră are bucuria de a vă oferi câteva imagini video inedite cu Părintele Patric Ranson, închinându-se în cimitirul vechi din Sankt Petersburg, locul în care se găsesc mormintele multor ierarhi, preoţi, monahi şi mireni ai Bisericii de Catacombe, muceniciţi de comunişti, ca şi ale unor nebune pentru Hristos precum Sfânta Xenia de Sankt Petersburg, Irina şi Anna Ivanovna.

Filmarea datează din anul 1990 şi a fost realizată pentru un documentar despre lagărele de exterminare comuniste din Rusia ocupată de bolşevici şi despre prigoana asupra Orthodoxiei, de către cineastul Théodore Segarra, convertit la Orthodoxie şi botezat de Părintele Patric, trecut între timp şi el la Domnul.

A se citi şi: Eşarfa tămăduitoare a Părintelui Patric Ranson

A se vedea şi categoria Chipuri duhovniceşti ale Rezistenţei Orthodoxe: Părintele Patric Ranson

Cum arătau liderii-marionetă care au subordonat neo-ROCOR-ul Moscovei

Din nefericire, neo-ROCOR-ul a căzut sub propria anatemă atunci când subordonându-se apostatei Patriarhii a Moscovei, s-a integrat în structura acesteia şi a intrat în comuniune deplină cu celelalte Biserici oficiale, ecumeniste; căci, în 1983, în vremea Sfântului întâistătător Mitropolitul Filaret, întreg soborul arhieresc al ROCOR a dat anatemei erezia ecumenismului, pe următorii ei şi pe cei ce, în cunoştinţă de cauză fiind, continuă să păstreze comuniunea cu aceştia.[1] Lavru, pseudo-întâistătătorul de mai târziu, a închis la loc sicriul Sfântului Mitropolit Filaret, atunci când la dezgropare sfântul s-a descoperit a fi proslăvit de Dumnezeu cu moaşte nestricate. Acelaşi nefericit Lavru, a murit chiar în ziua Duminicii Biruinţei Orthodoxiei (3/16 martie 2008)…

Pentru a avea o imagine mai clară asupra realităţii din ex-ROCOR, putem citi în cartea fostului ofiţer KGB Constantin Preobrajenski, KGB/FSB’s New Trojan Horse: Americans of Russian Descent,[2] descrierea metodelor de infiltrare a agenţilor pro-unionişti moscoviţi (adică KGB/FSB) până la nivel de parohie; de pildă vechile consilii parohiale ale bisericilor au fost înlocuite cu emigranţi recenţi veniţi din Rusia neo-sovietică. Aflăm de asemenea şi că exista un departament special al KGB care se ocupa cu Biserica din Diaspora.

Dar cum arătau liderii-marionetă care au subordonat neo-ROCOR-ul Moscovei?

Catacombnicii Ruşi din Sinoadele Orthodoxe Tradiţionaliste ale Greciei (video)

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta două fişiere video inedite, preluate de pe saituri pentru fişiere video din Rusia:

O comunitate de credincioşi ruşi de catacombă, ucenici ai vlădicăi Gurie de Kazan, făcând pomenirea acestui episcop de catacombă cu viaţă sfântă adormit în Sinodul tradiţionalist (‘vechi-calendarist’) grec (‘florinit’) condus de pururea-pomenitul Arhiepiscop Auxentie (+1994).

La pomenire au participat între alţii ÎPS Efrem de Boston (HOCNA) şi PS Moise de Roslindale (actualmente în Sinodul condus de ÎPS Calinic a Ahaiei).

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

~ † ~

O înregistrare deosebită, cu ucenicul cu viaţă sfântă al Sfântului Theofan al Poltavei, Schimonahul Epifanie Cernov, adormit în Sinodul tradiţionalist (‘vechi-calendarist’) grec (‘mateit’) condus de pururea-pomenitul Arhiepiscop Andreas (+2005).

Este o adevărată înregistrare document!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

A se vedea şi:

Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011

Despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti

Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR – portret

Sfântul Mitropolit Filaret, întâistătătorul Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), un stâlp al Orthodoxiei contemporane, cel în vremea căruia panerezia ecumenismului şi cei ce cu bună ştiinţă stau în comuniune cu ecumeniştii au fost predaţi anatemei (click pe foto pentru mărire)

Mărturie personală despre mitropolitul Antonie Bloom

Olga Moss

Feriţi-vă de lupii în piei de oaie

Veşti primite de curând din Rusia şi Serbia vorbesc despre faptul că mitropolitul Patriarhiei Moscovei Antonie de Suroj (Bloom) este considerat sfânt şi ar putea fi canonizat, iar Calendarul Sf. Herman a inclus data morţii sale în ediţia din 2006, acreditându-l astfel ca sfânt. Toate acestea m-au determinat să-i cer soţiei mele, doamnei Olga Moss, să scrie o mărturie personală, întrucât a fost foarte apropiată câţiva ani de acest mitropolit,  în anii ’70. Unii ar putea obiecta că nu ar trebui să vorbim morţii de rău. Răspunsul nostru este: dacă, prin necunoaşterea adevărului despre cineva care a murit, cei în viaţă vor fi duşi în greşeală de suflet distrugătoare, prin închinarea la un pseudo-sfânt, a cărei învăţătură era eretică şi a cărei viaţă era necurată, atunci este mai bine ca adevărul să fie spus – mai bine poate chiar şi pentru el, oriunde s-ar afla acum.

Nădăjduim să fim iertaţi de cititori că pentru a pune în context aceste fapte, soţia mea a inclus câteva detalii biografice despre viaţa sa.

Vladimir Moss

M-am născut în Batavia, Indonezia. Tatăl meu era olandez şi lucra la o bancă olandeză. Mama, născută Maria Arsenievna Morozova, era rusoaică albă din Moscova. Cam la fiecare şase luni trebuia să ne mutam în alt oraş. Toate şcolile la care am mers erau protestante. Când războiul a izbucnit, mama şi cu mine am fost închise de japonezi trei luni şi jumătate, 100 de zile mai exact, iar apoi într-un lagăr de concentrare aproape doi ani.

După război am venit în Anglia cu primul meu soţ, un ofiţer englez ce lucra în Gurkhas, Java. Am intrat în anglicanism şi am botezat pe cei patru copii ai mei acolo. Uitându-mă la bisericile frumoase cu vitralii cu apostoli şi sfinţi şi ascultând crezul recitat, credeam că anglicanismul este credinţa apostolească. Însă cam pe la vârsta de 40 de ani, am simţit că ceva lipsea în biserici. Mă săturasem să ascult [atâtea] cuvântări despre sărăcia lumii a treia şi despre politică, dar niciodată despre subiecte duhovniceşti, precum îngerii, moartea, iadul etc sau despre o tălmăcire mai adâncă a Scripturii. Atunci am întâlnit pe cineva care ţinea de Patriarhia Moscovei, în Ennismore Gardens, la Londra. În acea duminică am mers acolo, iar când am intrat şi am auzit cântându-se „Iisus Hristos” am înţeles câtă foame aveam de a mă închina Mielului. Inima mea tânjea după hrana duhovnicească şi închinare.

Dintotdeauna, copil fiind, am crezut în Dumnezeiasca Taină a Trupului şi Sângelui lui Hristos. Mama, ca ortodoxă, obişnuia să mă ducă la liturghiile ortodoxe, în vreme ce tata, protestant, mă ducea în „biserica apostolică”. Când aveam vreo 9 ani, când tata era în permisie, iar noi stăteam cu rudele mamei la Paris, l-am întâlnit pe Vlădica Ioann Maximovici.

Referitor la Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR)

+ Referitor la Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR) +

~ † ~

Referitor la Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR)

Deoarece cititorii noştri ne-au semnalat apariţia unor articole potrivnice tradiţionalismului pe unul dintre saiturile cripto-ecumeniste care practica sistematic manipularea şi diversiunea, punem la dispoziţia celor interesaţi un articol referitor la iconomia practicată de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor cu privire la nou-calendarism.

De asemenea, cine are o minimă idee despre istoria ROCOR ştie ca Antonie de Geneva reprezenta partida ecumenistă  dar şi că Biserica Rusă din Afara Graniţelor a întrerupt comuniunea cu Bisericile oficiale, intrând în comuniune deplină cu vechi-calendariştii greci, pentru care a şi hirotonit, după trecerea la Domnul a pururea-pomenitului Hrisostom de Florina. Că lucrurile stau astfel, se poate constata şi din faptul că chinotita neo-atonită considera Biserica Rusă din Afara Graniţelor „schismatică, în afara Bisericii şi fără har”, tocmai fiindcă ROCOR nu avea comuniune cu Constantinopolul, Moscova şi Bisericile oficiale.

Ar mai fi de adăugat că sinodul ROCOR a anatemizat în anul 1983 erezia ecumenismului şi pe toţi cei ce stau cu bună ştiinţă în comuniune cu ierarhii eretici ecumenişti.

Referitor la o altă persoană invocată, preotul Dimitri Dudko, decedat în 2004, se ştie că acesta s-a lepădat de mărturisirea lui iniţială, repudiind public în iunie 1980 atitudinea pe care o avusese. Ba mai mult, în 1991 a ajuns să susţină public că a sosit vremea reabilitării lui Stalin şi că se roagă nu doar pentru odihna sufletului acestuia dar simte şi un imbold puternic să strige: „sfinte Iosife [Stalin] roagă-te Domnului pentru noi!”. A fost de asemenea un apropiat al lui G. Ziuganov, liderul unui partid comunist post 1989, publicând articole de aceiaşi orientare în ziarul acestuia. Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR atenţiona asupra faptului că bietul părinte Dudko nu avea nici o şansă, fiindcă făcea parte dintr-un organism serghianist anatemizat, fapt pentru care a şi suferit această mare cădere. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom publica unele dintre scrisorile Sfântului Mitropolit Filaret, care tratează direct problema unora ca Antonie de Geneva şi Dimitri Dudko, ca şi a nou-calendarismului şi a ereziei ecumenismului.

Evident că partea trădătoare a ROCOR care s-a unit cu Patriarhia apostată a Moscovei are tot interesul să promoveze pe saitul oficial materialele ecumenistului Antonie de Geneva sau ale altor infiltraţi ai KGB din rândul clerului ei şi să nu dezgroape sfintele moaşte ale Mitropolitului Filaret, care au fost îngropate imediat după descoperirea lor de către Lavru, cel ce a închinat Biserica Rusă din Afara Graniţelor Patriarhiei apostate a Moscovei.

+ Despre iconomia practicată de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR) cu privire la nou-calendarism: https://traditiaortodoxa.files.wordpress.com/2010/04/the-position-of-the-russian-church-abroad-about-economia-of-rocor.pdf

+ Despre poziţia ecleziologică tradiţionalistă (nu conservatoare!) a Părintelui Serafim Rose se poate citi aici: https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2007/10/28/parintele-serafim-rose-calea-imparateasca-adevarata-ortodoxie-intr-un-veac-al-apostaziei/

+ Fotografii cu Vladicii Averchie si Ioan Maximovici dimpreună cu vechi-calendariştii greci: https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2009/10/10/biserica-ortodoxa-rusa-din-afara-granitelor-si-biserica-ortodoxa-vechi-calendarista-greaca/

+ Condamnarea ROCOR de către neo-atoniţi: https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2009/11/30/neo-athonitii-condamna-biserica-ortodoxa-rusa-din-afara-granitelor/

+ Anatema ROCOR împotriva ecumenismului (şi a celor care stau cu bună ştiinţă în comuniune cu ecumeniştii): https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2010/02/08/anatema-impotriva-ereziei-ecumenismului-pronuntata-in-duminica-biruintei-ortodoxiei/

+ Iată și adevărata poziție a ROCOR, Predania Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor: https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2009/08/17/testamentul-duhovnicesc-al-arhiepiscopului-antonie-al-los-angelesului/

+ Despre Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR: https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2007/07/03/sfantul-mitropolit-filaret-al-bisericii-ortodoxe-ruse-din-diaspora/

+ Sfântul Mitropolit Filaret vorbind despre Anatema împotriva bolşevismului/serghianismului: http://metphilaret.homestead.com/files/philaret2compressed.wav

Lui Dumnezeu slavă!

~ † ~

A se citi şi:

Cum se manipulează informaţia în mediile pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor şi Biserica Ortodoxă Vechi-Calendaristă Greacă

Vlădica Averchie (Tauşev) de Jordanville cu un an înainte de trecerea sa la Domnul, în 1975, dimpreună cu Arhiepiscopul Petros de Astoria, întâistătătorul tradiţionaliştilor (vechi-calendariştilor) greci din America, în catedrala din Astoria hotca.org

Sfântul Ioan Maximovici în 1963, la sediul Exarhatului american al Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia, dimpreună cu ierarhii tradiţionalişti (între care Arhiepiscopul Petros de Astoria) hotca.org

Testamentul Duhovnicesc al Arhiepiscopului Antonie al Los Angelesului

sau Predania Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR)

Vlădica Antonie al Los Angelesului, părinte duhovnicesc şi stâlp al vechii linii a ROCOR-ului

24 noiembrie/7 decembrie 1995
Sfânta Muceniţă Ecaterina

Domnul ne-a dat să trăim într-o vreme din-cale-afară de grea, cum n-a fost nicicând alta în istoria Bisericii Ruse. De aceea într-un testament omul vorbeşte de lucrurile cele mai importante. Când un organism viu este pe moarte, toate gândurile sunt aţintite asupra sforţării de a supravieţui. La fel şi noi. În vremurile noastre de apostazie făţişă de la Dumnezeu şi Adevăr, trebuie să căutăm două lucruri: cum să păstrăm credinţa faţă de Adevăratul Dumnezeu şi cum să ne mântuim sufletele.

1. Potrivit multor sfinte canoane, toţi aşa-zişii episcopi, arhiepiscopi şi mitropoliţi ai Patriarhiei Moscovei, fiind agenţi KGB, sunt apostaţi de la Hristos. Canonul Apostolic 62 îi lipseşte de rangurile ierarhice, iar dacă aceştia se pocăiesc, ei vor fi primiţi ca mireni şi nu mai pot fi hirotoniţi. Hotărâri asemănătoare se găsesc în numeroase rânduieli canonice (24 la număr). Din toate acestea vedem că Dumnezeieştile Canoane nu îngăduiesc Dumnezeieştile Daruri la apostaţi – agenţi KGB.

Tot aşa mărturiseşte şi Sfântul Patriarh Mucenic Tihon în epistolia sa prin care anatemizează puterea sovietică; fericitul mitropolit Antonie (Hrapoviţki) face la fel când osândeşte Declaraţia mitropolitului Serghie (Stragoroski), întocmai ca mitropolitul Anastasie (Gribanovski) în testamentul său.

Scrisoarea din temniţa bolşevică a Sfântului Patriarh Mucenic Tihon adresată tuturor Creştinilor

Sfântul Patriarh Mucenic Tihon

Prin mila Domnului nostru Iisus Hristos, Patriarhul Tihon, ucenicul şi pătimitoriul Lui, merg la moarte mucenicească pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică, cu mare bucurie duhovnicească, nădăjduind la mila lui Dumnezeu, că Domnul nostru Iisus Hristos mă va număra în Ceata Mucenicilor, învrednicindu-mă de Cununa cerească şi nu numai pre mine, ci şi pre toţi cei ce mă vor urma şi nu vor intra în cârdăşie cu Serghie şi cu puterea sovietică, şi nu vor primi pecetea lui antihrist, ci vor merge la munci şi la moarte pentru Hristos şi credinţa Pravoslavnică. Fiindcă toţi cei ce vor răbda până la sfârşit, se vor învrednici de Cununile cele muceniceşti şi vor moşteni Împărăţia Ceriurilor. Toţi cei ce vor rămâne până la sfârşitul vieţii lor credincioşi Domnului Hristos şi Pravoslaviei.

Fiii mei! Vă Blagoslovesc pre voi în Numele Domnului nostru Iisus Hristos! Blagoslovenia lui Dumnezeu şi a mea să fie cu voi în veci. Amin. Iară pre Serghie şi pre toţi episcopii şi preoţii cei ce au vândut pre Hristos şi credinţa Pravoslavnică, pre lupii cei în piei de oaie, îi Blestem! Îi Blestem pre pierzătorii Sufletelor creştineşti, cari nu au vrut să meargă împreună cu mine la mucenicie, ci s-au lepădat de Dumnezeu şi de credinţa Pravoslavnică şi-au iscălit să colaboreze cu puterea sovietică, ca să piardă Suflete creştineşti şi Pravoslavia. Iată pentru cari lucru au primit ei “slobozenia”. Iară eu pre toţi aceştia îi predau Anathemei! Fiii mei, voi mai mult pre mine nu mă veţi mai vedea şi glasul meu nu-l veţi mai auzi, fiindcă eu nu mă învoiesc să iscălesc ca să lucrez cu spurcata putere sovietică şi de aceea pre mine nu mă vor mai slobozi din temniţă, ci mă vor munci, ca să mă omoare. Iară pre episcopii şi preoţii cei ce-au iscălit, pre aceia i-au liberat şi Serghie, cari au luat cu de-a sila Prestolul Patriarhiei, s-au făcut prieten al satanei. El a iscălit să lucreze cu satana! Să dea la munci şi la moarte pre toată ierarhia bisericească şi pre tot clerul bisericesc cari nu se învoieşte să lucreze dimpreună cu ei şi cu puterea sovietică. Serghie, acest lup în piele de oaie, a predat de acum la moarte mai mult de o sută de Episcopi şi mii de duhovnici, luptători pentru Pravoslavie şi ei de-acum nu mai sânt, căci au fost împuşcaţi. Dar iată că şi eu, îmi aştept pedeapsa cu moartea, cari din clipă în clipă trebuie să vie.