TRADIŢIA ORTODOXĂ

† Glasul Orthodoxiei Sfinţilor Părinţi †

Archive for the ‘Franţa’ Category

1992: Interviu cu Părintele Patric Ranson ‘Marea iubire constă în a spune Adevărul’

Posted by traditiaortodoxa pe August 22, 2014

~ † ~

În 1992, cu puţin înainte de trecerea la Domnul a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson, etnologul şi teologul român Costion Nicolescu lua un interviu părintelui la Paris. Interviul a fost publicat în suplimentul cultural al ziarului Cotidianul, Alfa şi Omega, ce apărea la acea vreme şi era editat de acelaşi autor.

Deşi un interviu de prezentare, acest material are aceiaşi acurateţe şi forţă ca orice izvodea inima şi mintea neostenitului Părinte Patric, aflate, fără putinţă de tăgadă, sub înrâurirea Sfântului Duh, temelia statorniciei sale în Adevăr.

Rămas până astăzi unul din materialele de referinţă cu privire la Orthodoxia Tradiţionalistă/Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (sau ‘vechi-calendaristă’) – despre care se auzea atunci pentru prima dată în spaţiul nostru românesc, se cuvenea, fără îndoială, a fi restituit tuturor celor interesaţi – umilă lucrare pe care redacţia noastră o săvârşeşte acum cu multă bucurie, cu ajutorul şi spre slava lui Dumnezeu.

Iată aşadar acest interviu, precedat de cuvintele autorului (în parte retraduse din limba franceză).

Părintele Patric Ranson

Părintele Patric

Un om uriaş de statură, cu o inimă de o rară bunătate şi generozitate, entuziast, elocvent, plin de însufleţire. Purta un fes preoţesc de felul celor ruseşti sau sârbeşti, coborât până pe sprâncene, dându-i un aer oarecum teribil, subliniindu-i scânteierea ochilor şi lăsând impresia că te afli în faţa unei forţe dezlănţuite, de nestăvilit. Fără fes, părea cu mult mai tânăr şi mai puţin dezlănţuit. Avea pregătire filosofică.

El este teologul Frăţiei, fiind bine pus la punct cu dogmele şi canoanele Bisericii, cu istoria ei, cu opera Sfinţilor Părinţi, dar şi cu cea a marilor teologi contemporani. Are darul rar de a descoperi şi a combate devierile dogmatice şi canonice, chiar atunci când ele se ascund sub exprimări sau gesturi aparent nevinovate.

Alfa şi Omega, №2, 24 decembrie 1992

Părintele Patric este unul dintre cugetele strălucite, vii, un străjer al teologiei ortodoxe contemporane. Întreaga sa viaţă şi-a dedicat-o, fără rezerve, Adevărului de Credinţă Ortodox. A-l da la o parte zicând că era un ‘stilist’, ar fi nu doar o greşeală, ci şi o impietate. Nu era preocupat de ‘stilul vechi’, ci de chestiunea adevărului dogmatic într-o lume ortodoxă care prea începe să relativizeze totul.

El a înţeles foarte bine şi a explicat tuturor celor ce voiau să-l asculte, că o dragoste adevărată nu poate exista fără mărturisirea deplină a Adevărului de Credinţă.

Alfa şi Omega, №4, 16 aprilie 1993

Păstrez şi astăzi, după aproape 10 ani, mireasma arzătoare a prieteniei sale vulcanice, revărsate cu inegalabilă generozitate asupra mea.

Riscul de a fi ortodox, Ed. Σοφία, Bucureşti 2002

 

– Marea iubire constă în a spune Adevărul –

Interviu cu Părintele Patric Ranson
realizat de Costion Nicolescu

 

Când şi cum a fost creată Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama ?

– Frăţia Ortodoxă a fost creată în anul 1983 şi revista sa teologică, Lumina Taborului, a apărut în anul următor. Eram câţiva ortodocşi francezi în diferite oraşe ale Franţei, unii cadre didactice universitare, alţii studenţi şi alţii având diferite profesiuni Toţi voiam să facem cunoscute teologia şi comorile vieţii ortodoxe în lumea Europei Occidentale, din ce în ce mai secătuită spiritual. Mai întâi am creat Centrul de Studii Teologice Sfântul Grigorie Palama, am ţinut conferinţe la Şcoala Normală Superioară din strada Ulm, ceea ce ne-a permis să constatăm confuzia contemporanilor noştri: de fapt, cei mai mulţi dintre catolicii şi protestanţii veniţi să asculte conferinţele noastre despre Ortodoxie nu ştiau nimic despre propria lor tradiţie. Trebuia deci să le explicăm mai întâi propria lor teologie, înainte de a le arăta prin ce anume ea se îndepărta de teologia revelată a Prorocilor, a Apostolilor, a Sfinţilor Părinţi, care este teologia Bisericii Ortodoxe.

Am vrea să spunem fraţilor noştri români în ce măsură s-au pierdut criteriile unei judecăţi sănătoase în Europa Occidentală. Cea mai mare parte a ideologiilor, doctrinelor politice şi filosofilor sunt uzate pentru că, la un moment dat, ele nu mai sunt capabile să ofere criterii care să le facă acceptabile. Profund convinşi că din vremurile apostolice numai Biserica Ortodoxă a lui Hristos este criteriul absolut, revelat, dumnezeiesc şi omenesc, atât pentru spiritualitate, cât şi pentru dogme, că singur Hristos oferă o soluţie tuturor problemelor omului, noi am vrut să spunem aceasta semenilor noştri şi am întemeiat Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama.

Cine sunt membrii acestei Frăţii ?

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Posted in Apostazia oficială, Împotriva teologiei moderniste, Calendarul Ortodox al Părinţilor, Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Ecumenism, Franţa, Modernism, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Recuperări, Rezistenţa Ortodoxă, Schimbarea Calendarului, Umanism | Leave a Comment »

1987: Epistolia Misiunii Orthodoxe Franceze

Posted by traditiaortodoxa pe Iunie 10, 2013

Drapelul monahilor în rezistenţă de la Mănăstirea Esfigmenu şi al părinţilor ziloţiLa sfârşitul anului 1987, credincioşii Orthodocşi tradiţionalişti din Franţa aveau încă nădejdea că Biserica Rusă din Afara Graniţelor îşi va îndrepta până la urmă activităţile necanonice ce crescuseră la o cotă alarmantă în acea jurisdicţie. Ierarhul lor, Antonie de Geneva, a fost unul dintre episcopii ruşi ce erau lacşi în relaţiile cu jurisdicţiile ecumeniste, şi aceasta încă din timpul vieţii Sfântului Mitropolit Filaret. În 1986, odată cu trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Filaret, arhiepiscopul Antonie a emis un ukaz oficial în care a declarat că preoţii săi sunt liberi să slujească cu clerul nou-calendarist al jurisdicţiilor ecumeniste. Iar odată cu pastorala mitropolitului Vitalie de Naşterea Domnului din anul 1986, cele mai negre temeri ale Misiunii Orthodoxe Franceze s-au adeverit. Aceste temeri i-au fost adresate direct mitropolitului Vitalie în următoarea epistolă:

Paris

19 Martie / 1Aprilie 1987

Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vitalie

Întâistătătorul Soborului Arhieresc

al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor

Războiul este mai bun decât o pace care desparte de Dumnezeu

Sfântul Symeon Noul Theolog

Înaltpreasfinţite binecuvintează,

În timpul întâlnirii noastre din luna iunie a anului 1986 de la Mănăstirea Lesna, unde ne-aţi primit părinteşte şi aţi ascultat problemele noastre, ne-aţi cerut să avem răbdare până în vremea în care „vă veţi pune încălţările de mitropolit”, potrivit propriei voastre spuse. Am fost aşadar răbdători, rămânând tăcuţi, dar în loc de a vedea problemele noastre rezolvate, am descoperit cu mare uimire în pastorala voastră la Naşterea Domnului că tezele ecleziologice ale vlădicăi Antonie de Geneva sunt acum acceptate oficial de către Biserica Rusă din Afara Graniţelor. Nu mai întâlnim rigoarea mărturisirii voastre de credinţă şi aceasta ne întristează foarte mult.

Privitor la anatema aţi spus: „Am pronunţat anatema împotriva ecumenismului doar pentru fiii Bisericii noastre, dar prin acest act invităm, ca să spunem aşa, foarte smerit, dar ferm, blând dar hotărât, Bisericile locale să reflecteze.”

Suntem îngroziţi de această interpretare a anatemei, pe care n-am întâlnit-o nicăieri în Tradiţia Sfinţilor Părinţi, nici în cea a canoniştilor noştri. O anatema nu este o invitaţie la reflecţie, ci un blestem asupra unei false învăţături şi asupra celor ce o propovăduiesc – fiindcă nu există erezie fără eretici. Toate anatemele date de Părinţi şi de Soboare îi lovesc pe eretici şi ereziile acestora. Acum însă, potrivit teoriei vlădicăi Antonie de Geneva, pe care aţi îmbrăţişat-o în chip vădit, noi ne putem ruga cu cei ce se află în aceste erezii. Căci Bisericile oficiale, pe care acum le recunoaşteţi ca a alcătui Orthodoxia, sunt toate mădulare ale Consiliului Mondial al Bisericilor, ale cărui statute mărturisesc că nici o biserică anume nu poate susţine că deţine singură tot adevărul. Prin intrarea în Consiliul Mondial al Bisericilor ca membru organic [mădular], fiecare dintre jurisdicţiile ortodoxe oficiale s-a lepădat de Biserica Orthodoxă cea Una.

O anatemă fără eretic, se anulează aşadar pe sine şi ruşinează pe cei ce au dat-o.

În Pidalion, Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: cu omul cel ce [prin anatema] se va despărţi de Dumnezeu şi de Biserică şi va fi afierosit diavolului, nimeni să cuteze a se aduna şi a se împărtăşi împreună, ci încă toţi credincioşii se despart de dânsul.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Ecleziologie, Epistoliile Rezistenţei, Franţa, Recuperări, Rezistenţa Ortodoxă, Rusia şi Diaspora Rusă | Leave a Comment »

Imagini video inedite cu Părintele Patric Ranson

Posted by traditiaortodoxa pe Mai 11, 2013

Redacţia noastră are bucuria de a vă oferi câteva imagini video inedite cu Părintele Patric Ranson, închinându-se în cimitirul vechi din Sankt Petersburg, locul în care se găsesc mormintele multor ierarhi, preoţi, monahi şi mireni ai Bisericii de Catacombe, muceniciţi de comunişti, ca şi ale unor nebune pentru Hristos precum Sfânta Xenia de Sankt Petersburg, Irina şi Anna Ivanovna.

Filmarea datează din anul 1990 şi a fost realizată pentru un documentar despre lagărele de exterminare comuniste din Rusia ocupată de bolşevici şi despre prigoana asupra Orthodoxiei, de către cineastul Théodore Segarra, convertit la Orthodoxie şi botezat de Părintele Patric, trecut între timp şi el la Domnul.

A se citi şi: Eşarfa tămăduitoare a Părintelui Patric Ranson

A se vedea şi categoria Chipuri duhovniceşti ale Rezistenţei Orthodoxe: Părintele Patric Ranson

Posted in Franţa, Rezistenţa Ortodoxă, Rusia şi Diaspora Rusă, Video | 2 Comments »

Părintele Patric Ranson, o viaţă în Adevăr

Posted by traditiaortodoxa pe Ianuarie 25, 2012

Redacţia noastră vă oferă în cele ce urmează în traducere un portret bibliografic al Părintelui Patric Ranson, la 20 ani de la trecerea sa la Domnul şi a celor aflaţi atunci dimpreună cu dânsul: Fotinia, fiica în vârstă de 10 ani, şi citeţul Mihail Aubry, muceniciţi de vrăjmaşii Adevăratei Orthodoxii printr-un accident petrecut în condiţii suspecte (la expertiză s-a constatat că frâna automobilului în care se aflau avusese o defecţiune ciudată).

Fie ca Dumnezeu, Cel în Treime închinat şi slăvit, să ne ajute să continuăm lucrarea de a face cunoscută personalitatea remarcabilă şi opera Părintelui Patric – unul dintre theologii de seamă din spaţiul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi calendariste’) – în Duhul Adevărului, nu pentru nevrednicia noastră, ci întru slava lui Dumnezeu şi folosul celor ce voiesc a se mântui.

Lui Dumnezeu Slavă!

Redacţia

~ † ~

– PĂRINTELE PATRIC RANSON, O VIAŢĂ ÎN ADEVĂR –

 Slujirea se află în sufletul preotului

Sfânta Cuvioasă Fotinia

Părintele Patric Ranson

Părintele Patric Ranson

În vremurile noastre, atât de sărace sufleteşte, există totuşi oameni a căror autoritate duhovnicească, intelectuală şi morală se impune cu o putere de netăgăduit, încât îi răscolesc adânc pe cei ce nu sunt cu totul nevrednici de străfulgerarea lor.

Astfel a fost şi Părintele Patric Ranson, protopop al Bisericii Sfintei Treimi-Sfântului Nectarie din Paris, trecut la Domnul la vârsta de numai 35 de ani, lăsând în urma sa o însemnată operă. A trăit o singură viaţă, cea a lui Hristos, pe Care Îl purta întru el, precum cântă Biserica: Te avânţi afară din mormântul cel pecetluit, o, Hristoase Dumnezeule, Viaţa noastră

Părintele Patric s-a născut la 2 iulie 1957, la Saint Cloud, aproape de Paris, într-o familie franceză. După absolvirea studiilor de limbi clasice, care i-au prilejuit formarea unei vaste culturi generale, a fost primit în 1981 ca profesor asociat la Facultatea de Filozofie. Dar înclinaţiile sale lăuntrice îl orientau, încă de multă vreme, către o căutare a Absolutului şi a Adevărului pe care ştia că doar filosofia omenească nu i-o putea împlini.

O întâlnire avea să-i pecetluiască menirea, aceea a unui adevărat „bătrân”, Părintele nostru Ambrozie Fontrier, ieromonah orthodox născut în Smirna Capadochiei, dar ce-şi închinase viaţa mărturisirii Credinţei Orthodoxe în Franţa. Părintele Ambrozie, care de asemenea s-a mutat la Domnul la începutul lui 1992, este una dintre personalităţile duhovniceşti cele mai luminoase ale vremii noastre. Iconograf remarcabil şi theolog de mare înălţime, a fost mai întâi de toate monah şi ascet, care, deşi trăia la Paris, avea experienţa lăuntrică a rugăciunii şi a tainelor pe care Dumnezeu le descoperă inimii curăţite (vezi Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei).

Părintele Patric învăţă de la el theologia vie a Părinţilor Bisericii, dragostea pentru Evanghelie, mărturisită şi trăită în Biserica Orthodoxă Sobornicească, potrivit canoanelor şi dogmelor Apostolilor şi Sinoadelor.

Botezat de Părintele Ambrozie la Pogorârea Sfântului Duh la 18 iunie 1978, Părintele Patric a înfăptuit prin toată viaţa sa, acea poruncă a Părinţilor:

Dumnezeu cere trei lucruri de la cel ce a primit Sfântul Botez: De la suflet, cere dreapta credinţă, de la buze cere adevărul, iar de la trup înfrânare.

Precum fitilul unei candele se îmbibă de uleiul lămpii, aşa a sorbit el învăţătura Părintelui Ambrozie şi a făcut-o apoi să strălucească în numeroase lucrări. A fost fiul ascultător al Părintelui Ambrozie.

Începând de atunci, adică de când a primit Sfântul Botez, Părintele Patric a avut în inimă, pe de o parte, să facă cunoscută Credinţa Orthodoxă tuturor celor în care percepea vreo chemare sau vreo aşteptare, pe de altă parte, să răspândească cât mai mult posibil învăţătura Bătrânului său, care era o reflectare fidelă a creştinismului apostolic şi patristic în vremea noastră. Având prilejul să publice un mic articol în ziarul Le Quotidien de Paris, nr. 18-19 aprilie 1981, zi de Paşti după calendarul papist, Părintele Patric Ranson scria: [articolul poate fi citit aici]

După câteva luni de diaconat, a fost hirotonit preot pe 19 iulie 1983 în Biserica Sfintei Treimi-Sfântului Nectarie de la Paris. Din acel moment şi-a închinat toată viaţa mărturisirii „filosofiei orthodoxe a Adevărului”, potrivit expresiei marelui theolog sârb Iustin Popovici, ale cărui lucrări urma să le traducă şi publice mai târziu.

Lucrarea sa de păstorire a fost mare. A adus multe suflete la Hristos atât prin propovăduire – făcută cu timp şi fără timp, precum îndeamnă Apostolul – cât şi prin mărinimia sa fără margini. Spunea adesea:

Credinţa Orthodoxă nu este o doctrină abstractă, ci viaţa în Hristos, Adevărul nu este o idee, este o Persoană, cea a Dumnezeu-Omului, a Domnului Întrupat. Cunoaşterea Lui nu este intelectuală, ci depinde de măsura de curăţie a inimii. În cele din urmă, Biserica este Ierusalimul ale cărui părţi sunt strâns legate laolaltă: este cu neputinţă să separi dogma de cult, Liturghia de „teologia morală” etc.

El refuza astfel terminologia şi diviziunile pe care ecumeniştii le aplică Bisericii, după modelul ereziilor apusene.

Părintele Patric a lucrat ca un bun lucrător în via Domnului, slujind parohiile pe care le întemeiase Părintele Ambrozie şi contribuind el însuşi la întemeierea de noi parohii. Slujea astfel parohiile din Paris, Lyon, Toulouse, Dinan, pe măsura necesităţilor. A fost numit ca exarh pentru Europa de către Sfântul Sinod aflat sub omoforul Î.P.S. Auxentie al Atenei [Sinod Orthodox Tradiţionalist (‘vechi calendarist’ ‘florinit’) din Grecia], cu o misiune precisă: aceea de a găsi un episcop, pentru a ridica ‘Misiunea Franceză’ la rangul de Episcopie a Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei.

Totodată, conştient fiind de confuzia groaznică a numeroşi creştini orthodocşi din zilele noastre, care nu-şi regăsesc hrana duhovnicească a sufletului în diferitele jurisdicţii, şi de lipsa de cunoaştere a theologiei şi a istoriei Bisericii, Părintele Patric vedea cauza acestei decadenţe în primul rând în îndepărtarea creştinismului apusean de Tradiţia vie a Părinţilor îndumnezeiţi, drept dovadă stând teologia scolastică, precum şi afirmarea infailibilităţii papale [1].

Citește restul acestei intrări »

Posted in Împotriva teologiei moderniste, Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Franţa, Predania Orthodoxiei, Părintele Patric Ranson, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

Părintele Patric, aşa cum l-am cunoscut…

Posted by traditiaortodoxa pe Ianuarie 23, 2012

Sfinţii Părinţi învaţă că Dumnezeu cere trei lucruri de la cel ce a primit Sfântul Botez:

De la suflet, cere dreapta credinţă, de la buze cere adevărul, iar de la trup înfrânare.

† Părintele Patric Ranson

– Mărturii despre Părintele Patric Ranson –

Părintele Patric Ranson a trăit în întregime pentru Credinţa Orthodoxă. Fusese atât de dăruit încât ar fi putut deveni, potrivit expresiei convenţionale, cel mai mare scriitor al generaţiei sale. În loc de acea faimă sau de oricare alta, el a ales lumina lui Dumnezeu. Nu mai vorbea despre literatură şi prea puţin de politică; nu mai vorbea decât despre Hristos, nu pentru că-I rostea Numele, ci Îl mărturisea prin tot cuvântul său.

Cartea sa despre Richard Simon este poate cea mai însemnată pildă a lucrării sale intelectuale. Pentru cine este interesat de dezvoltarea unei gândiri creştine apusene în căutarea Adevărului, reprezintă un ansamblu de erudiţie şi de intuiţii geniale. Dar pe creştin trebuie să-l căutăm în ţesătura vieţii lui: Înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii sculaţi din morţi (Romani 6:13).

Gândirea sa extrem de iute, analitică şi sintetică totodată, geniul său, era în chip neîncetat luminat de dragostea pentru Biserică. Cu preţul sănătăţii sale, el s-a dăruit slujirii ei; el care era căsătorit, tată de familie, el însuşi provenit dintr-o familie ce avea nevoie de el.

Cu totul dăruit Bisericii, „lucra cu mâinile sale” ca să-şi întreţină familia şi să vină în ajutor şi altora, împlinindu-şi totodată şi „meseria” de profesor, apoi de cercetător, amintindu-şi în fiece moment că înainte de toate era preotul lui Iisus Hristos. Astfel, noul pescar din Galileea, pe oriunde trecea, arunca năvodul evanghelic ori de câte ori i se ivea prilejul. Dumnezeu îi dăruise această limpezime de a discerne sufletele pe care le putea aduce la Hristos, căci meseria îl obliga să întâlnească multe feluri de oameni şi prin urmare, trebuia să fie prevăzător.

Indiferent de credinţa sau necredinţa lor, el îi deosebea pe cei ce iubeau adevărul, simplitatea, şi acelora Îl descoperea pe Cel Căruia Îi slujea. Cât despre ceilalţi, glumea pe seama lor, neluându-i în serios, căci nu putea să-i urască. Părintele Patric îşi trăia zi de zi, chiar şi când glumea, condiţia şi starea lui duhovnicească de credincios. Neobosit, el dezbătea cu toţi cei ce doreau să dezbată, răspundea tuturor celor ce-l chestionau. Dădea seama de tot ceea ce ştia, nu se ruşina de Evanghelie.

A mărturisit Credinţa Orthodoxă în fiecare clipă a existenţei sale strălucitoare. Iar strălucirea sa cu totul deosebită a stârnit, cum era şi de aşteptat, reacţii contradictorii… Cei ce-l atacau în credinţă îl răneau întotdeauna; „Biserica este coloana lui vertebrală” spunea părintele său duhovnic, Arhimandritul Ambrozie Fontrier. Şi poate că era firesc, căci cei ce l-au cunoscut mărturisesc că nu l-au văzut nicicând făcând nici cel mai mic compromis.

Pe cât era de ferm în apărarea Orthodoxiei, pe atât era de binevoitor şi atent în relaţiile personale. Generozitatea lui era deosebită şi deosebită era şi alăturarea unui asemenea caracter cu o gândire atât de profundă. Avea o putere şi o energie care cu anii deveniseră mai blânde, căci se ostenea mult, nu se cruţa niciodată. Zi şi noapte el se făcea „tuturor toate”. Viaţa îi era scăldată în lumina lui Hristos.

Fie să avem parte de rugăciunile lui!

Laurence de Roux, Elie Vidal

~ † ~

Părintele Patric, aşa cum l-am cunoscut…

Presvitera Elena

Părintele Patric şi Părintele Ambrozie ne-au învăţat că în ce priveşte credinţa, nu există compromis, nici relativism.

Adevărul există, nu este ceva abstract, o construcţie filosofică inaccesibilă, nici „une vue de l’esprit”, o reprezentare abstractă a minţii omeneşti, ci este persoana lui Hristos în care ne îmbrăcăm prin Sfântul Botez dăruit de Biserică. Prin întreita afundare ne îngropăm cu Hristos în mormânt şi prin ridicarea din apă înviem împreună cu El.

Părinte Patric, dimpreună cu Părintele Ambrozie jertfea pentru toţi ce-i ce-L căutau pe Domnul ceasuri întregi ca să le propovăduiască Adevărul, iar asta mereu, cu cea mai mare umilinţă şi smerenie.

Mai bine să ne curăţim pentru Dumnezeu decât să vorbim despre Dumnezeu, spunea Părintele Patric, amintind de Părinţii Bisericii, pe care-i cita mereu.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Franţa, Părintele Patric Ranson, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

Cuvânt de Florii al Părintelui Patric Ranson

Posted by traditiaortodoxa pe Aprilie 4, 2011

Este de fapt o mărturisire de credinţă a pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson, făcută sub forma unui articol pe care a reuşit să-l publice în ziarul Le Quotidien du Paris din 18-19 aprilie 1981 (calendar civil).

~ † ~

Bucuria Sfintelor Paşti se apropie pentru ortodocşi, iar astăzi sunt Floriile, Intrarea în Ierusalim a lui Hristos, Împăratul întregii făpturi, călare pe un mânz de asină. Este sărbătoarea copiilor, căci numai ei L-au recunoscut în ziua aceea, este praznicul Bisericii care pregăteşte Săptămâna Mare în care este recapitulată întreaga istorie a omenirii până la Învierea lui Hristos. Peste o săptămână va fi aşadar sărbătoarea libertăţii noastre restaurate de Hristos, Care dăruieşte omului mântuirea; mântuirea, iar nu o viziune asupra lumii, un punct de vedere intelectual sau cultural despre lume.

Iar dacă dragostea cuprinde întreaga lume în ziua Sfintelor Paşti, dacă dragostea desăvârşită, întreagă, a devenit o realitate prin taina Întrupării, dacă dragostea a devenit posibilă de vreme ce este întemeiată pe mărturisirea ‘cea mai dreaptă’ a lui Hristos, cei ce nu cunosc Credinţa Orthodoxă nu înţeleg respingerea foarte categorică a papismului, diferenţa de calendar, credincioşia faţă de Sinoade şi de Părinţi.

Hristos cu sabie, dedesubt imagini de la prăbuşirea Concord din 2000

Totuşi Orthodoxia poate fi definită ca Evanghelia completă, transmiterea exactă a întregii învăţături de credinţă lăsată de Hristos apostolilor, mărturisită de mucenici, de Părinţii Bisericii, de sfinţi şi întărită de Sinoadele Ecumenice. „Ultimul” dintre aceste Sinoade, la care a fost definită întreaga credinţă Creştină, cel de la Constantinopol din 879, care îi reunea pe papa Ioan al VIII-lea şi pe Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, a mărturisit că numai Hristos este infailibil, că nici un om, episcop sau papă, nu poate deţine vreun primat în Biserică. Or nici Al Şaptelea Sinod Ecumenic, care apăra icoanele, nici acest Sinod de la Constantinopol nu au fost primite în Apus, unde o credinţă întemeiată pe o cultură, pe o filozofie – cea a lui Aristotel, interpretată de Toma de Aquino, şi cea a lui Platon – iar nu pe Evanghelie şi pe Părinţi, a înlocuit credinţa Apostolilor.

Cu timpul, a triumfat nu numai infailibilitatea papală, ci şi cea a omului european, a civilizaţiei sale, a tehnicii sale, în care papalitatea actuală – care binecuvântează navete spaţiale şi pune pe coperta evangheliilor în format mic fotografii cu avionul Concord – se recunoaşte perfect.

Orthodoxia respinge cele două infailibilităţi – cea papală şi cea a omului european – şi puterea aparentă ce rezultă din ele. Precum adevăraţii orthodocşi greci şi ziloţii din Muntele Athos, tot astfel şi Sinodul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor[1] a păzit Calendarul Părinţilor săi, ca pe patria sa autentică, neprimind timpul acestei „Pieţe Comune a religiei”, adică vremea unei lumi ce nu mai este creştină, ci „post-creştină”, căci nu-L pune pe primul loc pe Hristos, ci pe şefii de stat şi pe Ioan Paul al II-lea – unul dintre ei – şi pe marii sportivi sau actori.

Trăim într-o Europă ce a primit ispita pe care a respins-o Hristos în pustie, aceea a stăpânirii tuturor popoarelor, dispreţuindu-i pe cei ce au trăit Evanghelia în veacul nostru în chip desăvârşit: Sfântul Nectarie al Eghinei, Părinţelul Nicolae Planas sau Arhiepiscopul Ioann Maximovici care propovăduia în plin Paris.

Omul nu se poate îndumnezei prin firea sa sau prin forţele proprii; ci prin harul lui Dumnezeu el poate deveni din nou asemenea pescarilor din Galileea, care au trăit Fericirile. Numai păzind învăţătura de credinţă neştirbită, orthodocşii vor putea cânta cu bucurie săptămâna viitoare troparul Sfintelor Paşti:

Hristos a înviat din morţi

Cu moartea pre moarte călcând

Şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le

Părintele Patric Ranson

NOTĂ:

[1]. Din păcate mărturisirea de credinţă a ROCOR avea să cadă după trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Filaret şi a celor din generaţia sa. Această schimbare a determinat ‘Misiunea Franceză’ – adică Frăţia Sfântului Grigorie Palama din Paris, condusă de pururea-pomeniţii Părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson – să treacă sub omoforul Î.P.S. Auxentie, întâistătătorul sinodului Bisericii Adevărat Orthodoxe (tradiţionaliste sau ‘vechi-calendariste’) a Greciei, în anul 1987.

Posted in Cuvinte Duhovniceşti pentru aceste vremuri din urmă, Franţa, Părintele Patric Ranson, Recuperări, Rezistenţa Ortodoxă, Sinaxar | Leave a Comment »

Viaţa Cuviosului Ambrozie Fontrier, Noul Apostol al Franţei

Posted by traditiaortodoxa pe Aprilie 18, 2010

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta traducerea în limba Română a vieţii celui ce pe drept cuvânt a fost numit „noul apostol al Franţei”, Părintele Ambrozie Fontrier, scrisă de ucenicul său, Părintele Patric Ranson (intitulată iniţial Părintele Ambrozie Fontrier, un chip apostolesc).

Descărcaţi cartea dând clic pe imagine (.pdf)

Cuprins:

Citește restul acestei intrări »

Posted in Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Cărţi şi materiale Ortodoxe tradiţionaliste, Ecleziologie, Filetism, Franţa, Predania Orthodoxiei, Părintele Ambrozie Fontrier, Părintele Patric Ranson, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

Părintele Ambrozie Fontrier şi Rezistenţa Ortodoxă în Franţa

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 8, 2010

Părintele Ambrozie Fontrier noul apostol al Franţei

nou apostol al Franţei

Duminica Biruinţei Ortodoxiei din acest an ne-a prilejuit bucuria de a face cunoscută cititorilor personalitatea remarcabilă a părintelui Ambrozie Fontrier, strălucit misionar ortodox în Franţa anilor ’60-’90 ai secolului al XX-lea. Părintele Ambrozie poate fi numit pe drept cuvânt nou apostol, mărturisitor al dreptei credinţe şi unul dintre stâlpii rezistenţei antiecumeniste din Franţa, o ţară a cărei ortodoxie este confiscată mediatic sistematic de către mediile moderniste ecumeniste de tip Saint-Serge (cu al lor SOP) aparţinând Patriarhiei de Constantinopol şi al altor Biserici ortodoxe oficiale grupate în AEOF. Pe părintele Ambrozie Fontrier îl găsim pomenit în cartea părintelui Serafim Rose „Ortodoxia şi religia viitorului”, alături de alte nume deosebite ale Ortodoxiei tradiţionaliste: părintele Mihail Pomazanski, părintele Basil Sakkas, I.P.S. Averchie de Jordanville. Ca şi ei, părintele Ambrozie Fontrier reprezintă linia ortodoxă tradiţionalistă, aflându-se mai întâi sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, iar apoi sub Sinodul Bisericii Ortodoxe Tradiţionaliste (vechi calendariste) din Grecia.

Originar din Smirna Asiei Mici, supravieţuieşte în copilărie măcelului turcilor asupra grecilor din 1922, refugiindu-se împreună cu familia sa în Franţa. La maturitate întemeiază Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama, cu scopul de a lupta împotriva pan-ereziei ecumenismului, având o puternică înrâurire misionară ortodoxă nu doar în Franţa, ci şi în Elveţia francofonă şi Italia de Nord. Aduce la Ortodoxie mulţi occidentali, întemeiază numeroase parohii, inclusiv în trei mari oraşe franceze: Paris, Lyon şi Montpellier.

Cunoscând la perfecţie toate felurile limbii greceşti (antică, bizantină, post-bizantină, modernă), traduce în franceză literatură patristică, alcătuieşte vieţi ale sfinţilor [1], iar cu o deosebită măiestrie traduce slujbele bisericeşti, cărţile de cult şi cântările ortodoxe, astfel încât până şi ecumeniştii „ortodocşi” din Franţa, potrivnici tradiţionalismului, folosesc în slujbe traducerile sale; zugrăveşte icoane, publică recenzii, susţine cateheze şi lecturi, conferinţe. Editează o revistă de teologie ortodoxă de înaltă ţinută, La Lumiere du Thabor, având linie tradiţionalistă şi conţinând informaţii necenzurate din lumea ortodoxă. Revista devine tot mai de temut pentru mediile moderniste ecumeniste „ortodoxe” de tip Saint-Serge, care nu ezită să împiedice prin orice mijloace difuzarea ei, atât în librăriile pe care acestea le controlează, cât şi în alte librării (papistaşe sau nu), unde cer să nu mai fie difuzată revista [2].

Citește restul acestei intrări »

Posted in Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Franţa, Părintele Ambrozie Fontrier, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

Părintele Ambrozie Fontrier şi Rezistenţa Ortodoxă în Franţa

Posted by traditiaortodoxa pe Februarie 23, 2009

Părintele Ambrozie Fontrier noul apostol al Franţei

nou apostol al Franţei

Duminica Biruinţei Ortodoxiei din acest an ne-a prilejuit bucuria de a face cunoscută cititorilor personalitatea remarcabilă a părintelui Ambrozie Fontrier, strălucit misionar ortodox în Franţa anilor ’60-’90 ai secolului al XX-lea. Părintele Ambrozie poate fi numit pe drept cuvânt nou apostol, mărturisitor al dreptei credinţe şi unul dintre stâlpii rezistenţei antiecumeniste din Franţa, o ţară a cărei ortodoxie este confiscată mediatic sistematic de către mediile moderniste ecumeniste de tip Saint-Serge (cu al lor SOP) aparţinând Patriarhiei de Constantinopol şi al altor Biserici ortodoxe oficiale grupate în AEOF. Pe părintele Ambrozie Fontrier îl găsim pomenit în cartea părintelui Serafim Rose „Ortodoxia şi religia viitorului”, alături de alte nume deosebite ale Ortodoxiei tradiţionaliste: părintele Mihail Pomazanski, părintele Basil Sakkas, I.P.S. Averchie de Jordanville şi arhimandritul Chiprian (actualul mitropolit al Sinodului în Rezistenţă (vechi calendarist) din Grecia). Ca şi ei, părintele Ambrozie Fontrier reprezintă linia ortodoxă tradiţionalistă, aflându-se mai întâi sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, iar apoi sub Sinodul Bisericii Ortodoxe Tradiţionaliste (vechi calendariste) din Grecia.

Originar din Smirna Asiei Mici, supravieţuieşte în copilărie măcelului turcilor asupra grecilor din 1922, refugiindu-se împreună cu familia sa în Franţa. La maturitate întemeiază Frăţia Ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama, cu scopul de a lupta împotriva pan-ereziei ecumenismului, având o puternică înrâurire misionară ortodoxă nu doar în Franţa, ci şi în Elveţia francofonă şi Italia de Nord. Aduce la Ortodoxie mulţi occidentali, întemeiază numeroase parohii, inclusiv în trei mari oraşe franceze: Paris, Lyon şi Montpellier.

Cunoscând la perfecţie toate felurile limbii greceşti (antică, bizantină, post-bizantină, modernă), traduce în franceză literatură patristică, alcătuieşte vieţi ale sfinţilor [1], iar cu o deosebită măiestrie traduce slujbele bisericeşti, cărţile de cult şi cântările ortodoxe, astfel încât până şi ecumeniştii „ortodocşi” din Franţa, potrivnici tradiţionalismului, folosesc în slujbe traducerile sale; zugrăveşte icoane, publică recenzii, susţine cateheze şi lecturi, conferinţe. Editează o revistă de teologie ortodoxă de înaltă ţinută, La Lumiere du Thabor, având linie tradiţionalistă şi conţinând informaţii necenzurate din lumea ortodoxă. Revista devine tot mai de temut pentru mediile moderniste ecumeniste „ortodoxe” de tip Saint-Serge, care nu ezită să împiedice prin orice mijloace difuzarea ei, atât în librăriile pe care acestea le controlează, cât şi în alte librării (papistaşe sau nu), unde cer să nu mai fie difuzată revista [2].

Citește restul acestei intrări »

Posted in Chipuri Duhovniceşti ale Rezistenţei, Franţa, Părintele Ambrozie Fontrier, Rezistenţa Ortodoxă | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: