‘Taina Puterii Creștine’ – nu doar o istorie a Bisericii de Vladimir Moss

Avem bucuria de a vă recomanda o lucrare pe care o considerăm de referință pentru cunoașterea și înțelegerea istoriei noastre, scrisă de reputatul istoric britanic, convertit la Orthodoxie, Vladimir Moss: ‘The Mystery of Christian Power – The Christian Roman Empire and its Pre-Christian Origins to the Fall of Constantinople (1453)’ [1]. Este un studiu despre care credem că se completează, în acest sens [2], cu opera Părintelui Wladimir Guettee, ‘Histoire de l’Eglise‘, scrisă în limba franceză în 7 volume și editată la Paris în anul 1869 – o lucrare capitală pentru înțelegerea corectă (adică Orthodoxă) a istoriei Bisericii lui Hristos, dar care nu a mai fost reeditată în vremea noastră din pricini lesne de înțeles: contextul ereziilor papismului, ecumenismului și (neo-)serghianismului. Cinci însă dintre cele șapte volume ale lucrării Părintelui Vladimir Guettee se găsesc în format electronic (deși găsirea lor pe internet este destul de anevoioasă): este vorba de volumele 1, 2, 3, 4 și 6, care, prin bunăvoința cititorului nostru Dorin J., se pot descărca de la adresa: https://mega.nz/folder/eaZQwKJa#vxjtaPmpkMqx_TQExie-ZQ

Desigur că nici scrierile istoricului Vladimir Moss – care tratează mai cu seamă istoria contemporană a Bisericii Orthodoxe, dar nu numai – nu se regăsesc ca material de studiu în vreuna dintre facultățile oficiale așa-zise de teologie, care sunt în fapt unități ale cărui scop este acela de a produce un fel de filosofi obedienți unui sistem cu aparență clericală, iar nu acela de a învăța cunoașterea și înțelegerea Orthodoxiei – sau în orice caz, o face mult prea puțin, mai degrabă tangențial [3] în comparație cu studiile theologice Orthodoxe ”alternative” precum cele pe care ne străduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le publicăm pe saitul nostru: lucrările Părintelui Patric Ranson, scrierile din perioada de înflorire a Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR) și cele din spațiul Grecesc – toate din perspectiva Adevăratei Orthodoxii, adică cea patristică sau ‘tradiționalistă‘; singura.

Pentru a putea descărca, clic pe imagine

[1]. Cerem iertare cititorilor noștri pentru faptul că nu avem timpul necesar de a traduce acest studiu în limba Română – fapt care ne întristează, însă importanța acestuia ne determină să îl facem cunoscut chiar și în forma în care se găsește pe internet: în limba în care a fost scris, Engleza.

[2]. Dacă studiul istoricului Vladimir Moss – convertit la Orthodoxie precum predecesorul său după al cărui nume a fost botezat – este scris cu acrivia istoricului, lucrarea Părintelui Wladimir Guettee are pe lângă aceasta și o anumită mireasmă: scriind istoria o interpretează și duhovnicește, fapt de pe urma căruia cititorul îi înțelege sensul și dobândește folos duhovnicesc. Însă diferența stilistică dintre cei doi autori nu face nicidecum mai prejos folosul cititorului de pe urma studiului istoricului Vladimir Moss, mai cu seamă că faptele istorice sunt raportate și la vremurile actuale; de aceea credem că cele două lucrări se completează.

[3]. Avem de a face de fapt cu un amestec într-o pseudo-teologie modernistă care își are rădăcinile în filosofiile ereziei umanismului, iar nu cu învățătura cea veșnică a Sfinților Părinți ai Bisericii, statornicită la cele 9 [nu 7 (!)] Soboare-A-Toată-Lumea.

Theologia Icoanei

~ † ~

Un documentar deosebit care arată procesul de creaţie al icoanei si însemnătatea ei theologică.
Un parcurs de la lumina văzută, la lumina necreată.

Cum arătau liderii-marionetă care au subordonat neo-ROCOR-ul Moscovei

Din nefericire, neo-ROCOR-ul a căzut sub propria anatemă atunci când subordonându-se apostatei Patriarhii a Moscovei, s-a integrat în structura acesteia şi a intrat în comuniune deplină cu celelalte Biserici oficiale, ecumeniste; căci, în 1983, în vremea Sfântului întâistătător Mitropolitul Filaret, întreg soborul arhieresc al ROCOR a dat anatemei erezia ecumenismului, pe următorii ei şi pe cei ce, în cunoştinţă de cauză fiind, continuă să păstreze comuniunea cu aceştia.[1] Lavru, pseudo-întâistătătorul de mai târziu, a închis la loc sicriul Sfântului Mitropolit Filaret, atunci când la dezgropare sfântul s-a descoperit a fi proslăvit de Dumnezeu cu moaşte nestricate. Acelaşi nefericit Lavru, a murit chiar în ziua Duminicii Biruinţei Orthodoxiei (3/16 martie 2008)…

Pentru a avea o imagine mai clară asupra realităţii din ex-ROCOR, putem citi în cartea fostului ofiţer KGB Constantin Preobrajenski, KGB/FSB’s New Trojan Horse: Americans of Russian Descent,[2] descrierea metodelor de infiltrare a agenţilor pro-unionişti moscoviţi (adică KGB/FSB) până la nivel de parohie; de pildă vechile consilii parohiale ale bisericilor au fost înlocuite cu emigranţi recenţi veniţi din Rusia neo-sovietică. Aflăm de asemenea şi că exista un departament special al KGB care se ocupa cu Biserica din Diaspora.

Dar cum arătau liderii-marionetă care au subordonat neo-ROCOR-ul Moscovei?

Sfântul Ioann Gură de Aur – Opt omilii împotriva iudeilor (engl.)

Sfântul Ioann Gură de Aur

~ † ~

Vă oferim acum o legătură către o lucrare a Sfântului Ioann Gură de Aur despre care remarcăm că nu a fost tradusă, deşi în România s-a tradus mult din opera Sfântului Ioann Hrisostom:

http://en.wikisource.org/wiki/Eight_Homilies_Against_the_Jews

~ † ~

La temă:

Sfântul Cosma Etolul – Sa nu ne asemănăm jidovilor, ca să luăm osânda lui Dumnezeu

Sfântul Nicolae Velimirovici – Ce este Europa

Ciornosotnicii, Sfântul Ioann de Kronştadt şi evreii

Acatistul necenzurat al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Prohodul [necenzurat al] Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Synodal Encyclical To the Sacred Clergy and Faithful of the Church of the GOC of Serbia

Prot. No. γ-1489

In Athens
August 9/22, 2011

Encyclical

To the Sacred Clergy and Faithful of the Church of the GOC of Serbia

“We must through much tribulation enter into the kingdom of God.” (Acts 14:22)

Beloved Children of the True Church of Christ,

Great tribulation came unto us from the recent self-severance of three clergymen and a group of faithful from the Serbian Church of the GOC, which is in the process of being reestablished, in order to arbitrarily declare their independence and to obtain a bishop of their desire ignoring you their brethren and us their spiritual parents. Great is our anguish because nothing is more sorrowful and distressing than the loss of beloved persons. Firstly, then, let us beseech God that, on the one hand, He grant to our estranged brethren understanding to see the consequences of their actions and sincere repentance; and that, on the other hand, He prevent our grief and sorrow from turning into anger and hate. Would that it never!

We do not know the judgments of God, but as with all evil things, it is certain that God allowed this for our testing, as the Apostle Paul says to the Corinthians, “I hear that there are divisions among you, and in part I believe it. For there must also be factions among you, that those who are approved may be recognized among you” (1 Corinthians 11:18-19). Let us confront this trial with the proper attitude, while remaining steadfast and unwavering in the canonical order. Let us love our brethren who have departed and pray for their return.

What they desired is good. Yet the way that they chose to achieve this was wrong. In Orthodoxy the end does not justify the means. This was the motto of the Jesuits. In Orthodoxy the words of Saint John Chysostom apply: “The good thing is not good if it is not done rightly.” The intention to restore the self-governance of the Serbian Church is good, while the manner of its achievement is evil, when it is accomplished through an unilateral decision of an elite group of clergy and laity that represent none but themselves. In past eras, unilateral and arbitrary decisions led to schisms and anathemas and other ills in the body of the Church of Christ. Let us call to mind two examples from among the many: the arbitrary pronouncement of the Archbishop of Serbia as Patriarch in 1346 and the arbitrary pronouncement of the Autocephalous Church of Greece in 1833. In the first case, the result was that the Church of Serbia was placed under anathema for 20 years; in the second case, the Church of Greece was pronounced schismatic for 17 years. Both of these cases were, however, the result of pressures from political leaders who took advantage of the Church in order to obtain their objectives. Today, we Genuine Orthodox Christians are disengaged from local political powers. Political leaders [today] do not drag along ecclesiastical leaders who create similar situations—which would be a mitigating factor. [Today, such ecclesiastical leaders] are moved by their passions alone.

The Calendar Question de Părintele Vasilie Sakkas

Una dintre cărţile teologice de folos şi totodată de referinţă ale creştinilor tradiţionalişti – ortodocşii păstrători ai vechiului calendar aflaţi în rezistenţă, este şi The Calendar Question de Părintele Vasilie Sakkas, apărută la Jordanville în anul 1973. Dacă va apărea vreodată în traducere românească, nu ştim; noi v-o oferim însă în engleză, în format pdf: THE CALENDAR QUESTION by Fr. Basil Sakkas. (clic pe legătură pentru descărcare)

Iată cele mai importante părţi ale cuprinsului (în traducere):

Biserica Ortodoxă Vechi-Calendaristă din România în revista Orthodox Word condusă de Părintele Serafim Rose, 1982

Iată o pagină din prestigioasa revistă teologică ‘Orthodox Word’, vol. 18, No. 1 (102), realizată de pururea-pomenitul ieromonah Serafim Rose (clic pe fotografie pentru a o mări).

Fotografia de mai sus cuprinde pagina de început a articolului ce poartă titlul The True Orthodox Christians of Romania scris de Mitropolitul Chiprian de Oropos şi Fili (clic pe titlu pentru a citi acest articol).

Din fericire, una dintre fotografiile puse atunci în revistă s-a păstrat; ea a fost făcuă cu prilejul vizitei Î.P.S. Calist al Corintului la Sfântul Glicherie, aflat pe patul de suferinţă. Iat-o deci mai jos:

Persecution in Romania

During this period, the True Orthodox Christians of Romania were also undergoing persecution. Metropolitan Vlasie writes: “The Romanian King Charles II left his wife Maria, who came from Constantinople and was married again to a Jewess. Charles II did not want to abandon his throne, but was forced to abdicate since he had married a non-Christian. His son Michael was only 8 years old, so a regent was needed. Patriarch Miron became the regent. The political circumstances of that time were complicated by the fact that the government had been dissolved, and in order to maintain the constitution the regent had to become Prime Minister. Thus in 1936 the patriarch became both regent and Prime Minister – the complete master of the country. He had the power to annihilate our Church, and he used it in full measure: he destroyed all our churches and arrested all the clergy, the monastics and the leaders of the Old Calendarist groups.