Mărturisitorul Ioann Lazakis a trecut la Domnul

Vineri 19 octombrie 2019/7527 (potrivit Calendarului Patristic Orthodox) a trecut la Domnul cel ce a condus Frăția Sfântului Maxim Mărturisitorul din Atena, mireanul Ioann Lazakis, mărturisitorul.

Înainte de toate credem că acest adevărat mărturisitor al lui Hristos poate fi caracterizat prin ceva ce lipsește foarte mult astăzi: bunul simț. Dar nu este vorba de un bun simț înșelător, cel umanist, ci de un bun simț care este neîndoielnic roada smereniei și a jertfelniciei pe care le-a lucrat acest slujitor al lui Dumnezeu, unite deopotrivă cu vitejia pentru apărarea Credinței și pentru mântuirea oamenilor – o vitejie fără bravadă, căci bravada vine din mândrie – și cu statornicia în luptă în fața tuturor potrivniciilor ridicate împotriva sa de către sistemul antihristic a cărui unealtă este statul iudeo-masonic – în Grecia, ca pretutindeni altundeva în aceste vremuri din urmă.

Liturgic, așa cum este și firesc, Orthodox, a urmat Calendarul Patristic (așa-numit ‘vechi’) și nu a avut comuniune cu structurile sinodale neo-serghianiste – și bineînțeles nici cu cele ecumeniste.

Este o realitate tristă faptul că, în general, cei mai educați din punct de vedere theologic aleg să rămână de partea structurii/structurilor eretice, cel mai probabil pentru a-și păstra bruma de avantaje lumești pe care o au de pe urma acestei structuri eretice – întru care vor fi judecați spre pierzarea lor, în ciuda părutelor virtuți pe care le cultivă personal și le propovăduiesc și cu care își adorm conștiința, sau a faptului că unele dintre aceste organizații ce sunt în esență eretice păstrează pe dinafară formele Orthodoxiei (iconografie și cântare psaltică impecabile), oferind astfel confort psihologic. Desigur că Dumnezeu îi poate ajuta să iasă din înșelarea în care se află, ei și cei care îi urmează, dar numai dacă vor fi sinceri până la capăt.

O realitate la fel de tristă este însă și faptul că dintre cei puțini care înțeleg că îngrădirea de organizațiile eretice de tip eclezial (ieșirea pe deplin din comuniunea liturgică cu aceste structuri eretice) nu este altceva decât învățătura patristică, Orthodoxă, adică mântuitoare, nu toți ajung să înțeleagă pe deplin Orthodoxia pentru care luptă, și astfel, dintr-o râvnă fără-de-cunoștință și din scăderi omenești, nu se feresc de anumite deviații.

Așa cum scria pururea-pomenitul Părintele nostru Patric Ranson, cauzele acestei decadențe sunt lipsa de cunoaștere a theologiei Sfinților Părinți și a istoriei Bisericii, ca și lipsa tradiției vii și proliferarea în lumea academică a unei pseudo-teologii de tip scolastic și filosofic, de sorginte apuseană, care a înlocuit singura și adevărata theologie Orthodoxă, cea a Părinților.

În simplitatea și profunzimea lui și luminat fiind de Dumnezeu, credem că mireanul Ioann Lazakis a înțeles toate aceste lucruri și că fără îndoială acest adevărat luptător și mărturisitor a bineplăcut lui Dumnezeu, Carele îl va odihni cu drepții în viața de veci.

Fie ca el, care ne-a arătat calea cea dreaptă și fără înconjur în această vremelnică viață care o pregătește pe cea veșnică, prin trăirea sa duhovnicească – cel mai adesea în lipsuri materiale datorită refuzului AMKA, a actelor cu cip, etc. – și lucrarea de mărturisire a lui Hristos în fața tuturor potrivniciilor ”de stat”, să ne fie tuturor pildă, pentru a putea și noi câștiga viața cea veșnică. Amin.

Veșnica lui pomenire și Καλο παραδεισο!

~ † ~

A se citi și:

Este astăzi Tradiţia Ortodoxă „alternativa” „de nişă” la „mainstream”-ul oficial?

Părintele Patric Ranson: Erau Părinţii „patristici”?

Publicația ROCOR ′Orthodox America′, 1987: Întru veșnică-pomenirea Mitropolitului Calist al Corinthului

Constatăm încă odată, (pentru a câta oară !), că materiale de foarte mare valoare, importante pentru înțelegerea Orthodoxiei și lămuritoare cu privire la istoria Bisericii Orthodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR) și a Bisericii Orthodoxe din secolul XX în general, dispar din mediul on-line peste noapte, urmând directivelor noii politici a celor uniți (din 2007) cu serghianista și ecumenista patriarhie a Moscovei.

Astfel au dispărut unele saituri – fie cu totul, fie părți din ele – care reproduceau materiale editate în trecut de publicațiile Bisericii Diasporei Ruse, cum este și cel din care am tradus articolul pe care îl publicăm în cele ce urmează, Orthodox America. Vom mai reveni și cu alte exemple în acest sens.

Dacă politrucii neo-serghianiști ai pseudo-ROCOR-ului de astăzi fac să dispară prin cenzură materialele din trecut, trecând astfel sub tăcere problemele foarte importante pentru Orthodoxia contemporană și de căpătâi pentru mântuirea oricărui credincios: inovația schimbării Calendarului Patristic, ereziile serghianismului, neo-serghianismului și ecumenismului, împotriva cărora vechiul ROCOR s-a exprimat deja practic, prin anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunțată încă din anul 1983 și prin comuniunea pe care Biserica Orthodoxă Rusă din Afara Granițelor a avut-o ani de-a rândul cu Biserica Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia (așa-numită ′vechi-calendaristă′) – cenzură prin care se încearcă ascunderea liniei tradiționaliste pe care a avut-o la un moment dat Sinodul ROCOR, aceasta nu înseamnă că toate acestea dispar pur și simplu, eventual pentru totdeauna, ca și cum n-ar fi existat sau n-ar exista.

Dorința noastră, a celor ce alcătuim redacția traditiaortodoxa.wordpress.com – un sait realizat tocmai din necesitatea existenței unei stavile, fie ea cât de neînsemnată, în fața cenzurii oficiale bisericești – este ca în ciuda tuturor potrivniciilor, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu, să facem și pe mai departe cunoscut cititorilor noștri, ceea ce trădătorii-de-Hristos deghizați în clerici dimpreună cu toți păruții-ortodocși, vor în chip diabolic să ascundă, spre pierzarea veșnică a lor și a celor nevinovați. De aceea, chiar și la intervale mai lungi, pricinuite de lipsa de timp specifică vieții cotidiene, vom continua să publicăm spre folosul celor ce caută sincer mântuirea, aceste scrieri valoroase ce nu pot fi date uitării, în ciuda siluirilor cenzurii oficiale bisericești.

Avem convingerea că, în ciuda tuturor sforțărilor politic-corecte prin care se dorește ținerea în minciună a credincioșilor, după spusa Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Adevărul nu poate fi ținut sub obroc și va elibera pe oricine îl caută cu sinceritate, dar și cu multă stăruință, luând seama la faptul că în aceste vremi foarte tulburi de sfârșit de lume, este aproape imposibil de găsit pentru cei obișnuiți cu tot soiul de comodități în gândire și făptuire.

America Orthodoxă

Întru veșnică-pomenirea Mitropolitului Calist al Corinthului
Adormit întru Domnul la 12 /25 septembrie 1986

După o scurtă suferință, Întîistătătorul (în retragere) Sfântului Sinod al Bisericii Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia, a adormit întru Domnul. Trecerea sa la cele veșnice este o mare pierdere pentru Biserica Orthodoxă în întregul ei, dar mai cu seamă pentru fiii lui duhovnicești, pentru care este de neînlocuit.

Întîistătătorul Bisericii Adevăraților Creștini Orthodocși din Grecia, pururea-pomenitul Mitropolit Calist al Corinthului

Mitropolitul Calist s-a născut în anul 1906, în Agios Flores, Calamata, Grecia. La botez a primit numele de Constantin. Era cel mai vârstnic dintre cei patru frați și primul care a îmbrățișat viața monahicească. Ceilalți frați l-au urmat la puțină vreme.

A fost tuns ca monah de către bătrânul Moisi făcătorul-de-minuni, ucenic al Părintelui Pahomie de Chios, al cărui fiu duhovnicesc era Sfântul Nectarie al Eghinei făcătorul-de-minuni din secolul XX. Urmând pildei bătrânului său, Mitropolitul Calist a devenit un mare luptător și ascet, precum Părinții din vechime, ale căror vieți sunt foarte de folos a le citi, povățuitori duhovnicești pe care toată lumea încearcă să-i găsească dar nu știe unde să-i caute. El a fost un mărturisitor și apărător al Credinței, prigonit deseori și întemnițat de către Biserica de Stat nou-calendaristă pentru stăruința sa neclintită întru Orthodoxia tradițională. L-a iubit pe Hristos și Biserica lui Hristos mai presus de orice și și-a dedicat viața slujirii turmei Sale.

Mitropolitul Calist a fost un pnevmatikos, un adevărat părinte duhovnicesc dăruit cu darurile Sfântului Duh – prorocia, înainte-vederea, facerea de minuni – pe care le-a folosit din belșug spre folosul duhovnicesc al credincioșilor pe care Dumnezeu i-a încredințat în grija sa. Oamenii veneau la el din toată Grecia și de peste hotare pentru mărturisire și ajutor în problemele lor duhovnicești, cărora le găsea totdeauna răspuns. A fost un adevărat păstor ce și-a pus deseori sufletul pentru turma sa. Spunea adesea că s-ar duce bucuros oriunde în lume pentru a salva un suflet.

În Statele Unite a venit de mai multe ori. Atunci când se găsea la Boston, slujea la biserica Greacă a Sfântului Acoperământ al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu [Agia Skepi], din Roslindale, Massachusetts. Slujea adesea cu ierarhi și clerici ai Sinodului Rus [1] în biserici atât Rusești cât și Grecești aparținând jurisdicției sale, atât în Statele Unite cât și în Canada. Se simțea parte a Soborului Arhieresc Rus, de la care a primit în anul 1971 „hirotesia”, pe care a prețuit-o întotdeauna. [2]

Mitropolitul a fost unul dintre ctitorii Sfintelor Mănăstiri din Attica și Corinth, Grecia, închinate Buneivestiri și Sfinților Arhangheli, în cea din urmă viețuind până la retragerea sa din Sinodul Greciei. [3] În 1948 a fost înălțat la rangul de ierarh primind titlul de Mitropolit al Tronului Apostolesc al Corinthului, ajungând astfel un urmaș al Sfântului Pavel, care a întemeiat Biserica acolo. După retragerea sa, a viețuit la Mănăstirea Sfintei Macrina, din Sofiko, Corinth, unde a și fost înmormântat. Un alai de clerici și credincioși i-au însoțit trupul de la spital la mănăstire pentru slujbele de înmormântare. El ne va lipsi cu adevărat nouă tuturor celor ce am avut bucuria de a-l fi cunoscut. Adevărata Biserică Vechi-Calendaristă este condusă acum de Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea având un Sinod alcătuit din șaptesprezece episcopi.

Bătrânul Moisi (Tripitinianul)
Adormit întru Domnul la 14 iunie 1946

(Precum s-au povestit de către ucenicul său, Mitropolitul Calist al Corinthului)

Dorința sfântului bătrân Moisi era ca el să adoarmă în mănăstirea de monahi ce se găsea într-un loc retras, departe de zgomotul lumii. Moartea a venit la el în toiul ocupației Germane a Greciei din timpul celui de al II-lea război mondial. Cu patru sau cinci zile înainte de adormirea sa, mi-a spus mie și tuturor părinților că a venit vremea ca el să plece din această lume: „Sufletul meu va părăsi lumea vineri spre sâmbătă în zori. Când voi pleca, să nu le spui maicilor imediat, ci să lași să treacă câteva ore.”

Sâmbătă în zori ne-a cerut să se împărtășească cu Sfintele Daruri, Trupul și Sângele Mântuitorului nostru. Apoi și-a încrucișat mâinile pe piept și și-a dat sufletul. Copleșit de durere și tulburare, de suferință și neliniște am spus unuia dintre frați: „Grăbește-te și anunță-i pe ceilalți ca să poată spună o metanie [rugăciuni pe metanier] pentru Gheronda, căci a adormit.” Fratele a alergat și le-a anunțat pe surori. Însă nici n-a început bine doliul că Bătrânul a revenit la viață. Stăteam în picioare lângă el gata să-i pregătesc trupul pentru înmormântare, când l-am auzit spunând: „O, om pierdut! Bătrânul?!” „Starețul?” zicea. „Cum poți să mă numești Stareț? Nu ți-am zis doar să nu spui nimic câteva ceasuri, și-acum uite ce-ai făcut. M-ai adus înapoi. Cu ce ți-am greșit eu ca să aștept acum încă o săptămână și să sufăr toate aceste încercări și dureri? Lasă-mă să plec, de ce m-ai chemat înapoi?”

O altă săptămână a trecut și a fost iarăși Sâmbătă dimineața. Starețul a primit încă odată Sfintele Taine și a adormit. De această dată am lăsat puțin mai mult timp să treacă, dar iarăși, în suferința mea am uitat de porunca Bătrânului. Ori poate am fost și puțin amăgit. Gândind că ceea ce s-a petrecut s-ar putea întâmpla din nou, i-am spus fratelui să anunțe repede pe toată lumea despre trecerea la Domnul a Starețului. Am început iarăși să-l pregătesc, când am auzit glasul lui. Aproape că am leșinat. Toți monahii erau adunați și au exclamat neîncrezători: „Gheronda! Gheronda!” Un suspin și mai mare s-a auzit din partea Bătrânului când a revenit la viață. „De ce nu mă lăsați să plec? Lăsați-mă repede să plec, măcar Sâmbăta viitoare, fiindcă este voia lui Dumnezeu ca eu să plec atunci. Atunci veți fi martorii plecării sufletului meu, fiindcă Dumnezeu ne va îngădui tuturor o lecție de folos pentru suflet.”

Epistolia arhimandritului Filotheu Zervakos către arhimandritul Chiprian

(şi o rugăminte publicată de Danion Vasile pe blogul său)

Rugămintea pe care am citit-o deunăzi pe blogul binecunoscutului teolog şi scriitor Danion Vasile, ne-a dus cu gândul la textul unei scurte, dar pline de sens epistolii, pe care am citit-o cu ceva vreme în urmă, şi pe care o găsim a fi foarte potrivită ceasului de faţă; astfel încât o traducem şi publicăm, cu regretul că n-am făcut-o deja până acum.

Îndemnăm la rându-ne, pe toţi cititorii saitului nostru, să ajute la cumpărarea cărţilor de poveşti ale lui Danion Vasile – şi credeţi-ne că nu o facem doar dintr-un soi de ‘solidaritate de breaslă’, ci fiindcă este vorba de un lucru de calitate, deci chiar socotim că aceste cărţi de poveşti scrise de Danion Vasile merită a fi citite şi promovate!

~ † ~

Epistolia arhimandritului Filotheu Zervakos
către arhimandritul Chiprian

Paros, 14 Februarie 1969 [potrivit Calendarului Patristic]

Preacuviosului arhimandrit Chiprian,
fiului meu duhovnicesc întru Domnul,
salutări şi bune urări,

Am primit copia răspunsului sfinţiei tale către mitropolitul Atticăi şi Megarei. Răspunsul este bun şi potrivit; de acum fii curajos şi gata pentru încercările şi scârbele ce vor veni. În lume, spune Mântuitorul, necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, căci mâhnirea voastră se va preface în bucurie. Să suferim toate şi să primim cu bucurie confiscarea bunurilor noastre, jignirile, ocările, batjocurile, prigoanele și orice prin care L-am putea dobândi doar pe Hristos… Sus să avem inimile! Să ne înălţăm sufletele şi inimile la Cel ce locuieşte în Cer, rugându-ne pentru ajutor şi izbăvirea lumii de nenorocirile ce vin asupra ei.

Dacă voi fi în viaţă, voi veni în a doua săptămână a Postului şi vom pune şi celelalte treburi în rânduială.

Cu dragoste părintească şi din toată inima,
† Arhimandritul Filotheu

Epistolie a arhimandritului Filotheu Zervakos, părintele duhovnicesc al arhimandritului Chiprian [Kutsumbas], cu binecuvântarea căruia acesta din urmă, dimpreună cu întreaga sa obşte, a părăsit biserica oficială nou-calendaristă a Greciei, alăturându-se în 1969 Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) sau Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei. Această scrisoare a fost prilejuită de răspunsul pe care arhimandritul Chiprian l-a trimis episcopului nou-calendarist al locului, în care argumenta şi totodată anunţa părăsirea bisericii oficiale.

Video: Episcopul Ambrozie al Methoniei despre Părintele Filotheu Zervakos

NOTĂ:

Stareţa Myrtidiotissa [cunoscută ca Sofia], asceta nevoitoare din Clisura (film documentar), şi despre încercarea oficialilor de confiscare a sfinţilor

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta un documentar a cărei traducere în limba Română a subtitrat-o, despre viaţa unei sfinte preacuvioase contemporane: Stareţa Myrtidiotissa, ascetica nevoitoare din Clisura. Documentarul a fost realizat în anul 2008 de obştea Mănăstirii Sfinţilor Chiprian şi Iustina din Fili, Attica, Grecia.

Precizări tehnice:

În cazul în care subtitrarea în limba Română nu porneşte automat, apăsaţi căsuţa dreptunghiulară ‘Subtitles/CC’ din dreapta jos a fişierului video.

Descărcaţi de pe saitul nostru, de aici fişierul cu subtitrarea în limba Română, fiindcă dacă doriţi să descărcaţi filmul de pe youtube, nu se va descărca şi subtitrarea. După ce descărcaţi fişierul, redenumiţi-l înlocuind extensia .doc cu .srt

Acest documentar despre Maica Mytidiotissa – cunoscută ca Sofia din pricina aparatului de propagandă al mass-mediei oficiale bisericeşti – este aproape neştiut, deşi ar merita cu prisosinţă să fie cunoscut, fiindcă dincolo o posibilă încercare – implicită – a episcopului Chiprian de a-şi justifica propria grupare, filmul vine cu o mărturie personală valoroasă despre viaţa de sfinţenie a stareţei. De altfel, este un fapt obiectiv că episcopul Chiprian a cunoscut-o îndeaproape şi că el este cel ce a tuns-o în Schima monahicească; un fapt la fel de obiectiv ca şi acela că Maica Myrtidiotissa era o tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’), trecută la Domnul în 1974, în deplină comuniune cu Sinodul Bisericii Adevăraţilor Creştini Orthodocşi ai Greciei al cărui Întîistătător era Arhiepiscopul Auxentie, adică cu Sinodul din care făcea parte la acea vreme şi episcopul Chiprian, iar nu cu grupul condus de el desprins mai târziu [1], aşa cum greşit s-ar putea deduce.

Obştea (‘vechi-calendaristă’) a Mănăstirii Sfinţilor Chiprian şi Iustina de la Fili a conceput acest documentar într-un limbaj accesibil, de popularizare; este de altfel un film ‘soft’, ce are în vedere doar latura duhovnicească, nefăcându-se nici măcar o singură referire acuzatoare la adresa noului calendar – deşi potrivit multor mărturii, însăşi Sfânta Stareţă vorbea lumii că trebuie să ţină vechiul calendar. Dar iată că chiar şi aşa, pentru cenzura oficială bisericească este îndeajuns!

Trebuieşte adăugat faptul că nou-calendariştii/oficialii, neputându-se opune sfinţeniei Maicii Myrtidiotissa – sfânta bucurându-se de popularitate atât în rândul credincioşilor Orthodocşi tradiţionalişti (adică ‘vechi-calendarişti’), cât şi al celor nou-calendarişti aparţinători sinodal de biserica oficială, ascund adevărul că sfânta fusese „o stilistă” – cum ar spune ei, încercând fără de ruşine să-i confişte imaginea; pentru aceasta o numesc nu cu numele ei de monahie, Myrtidiotissa, ci cu cel de mireană, Sofia [Hortokopides]. Astfel, Patriarhia ecumenistă de la Constantiopol a avut tupeul de a o canoniza în 2011, sub numele de Sofia, ziua de prăznuire fiind data trecerii ei la Domnul, 6 mai după calendarul nou, 23 aprilie potrivit Calendarului Orthodox Patristic, adică ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe i-a fost Maicii Myrtidiotissa un ocrotitor îndeaproape, arătându-i-se în mai multe rânduri, iar ziua trecerii ei la Domnul a fost tocmai ziua Sfântului Gheorghe! Dar desigur că impostura neruşinată a oficialilor nu le îngăduie asemenea precizări…

Dar cazul Maicii Myrtidiotissa nu este singular în ceea ce-i priveşte pe oficiali,

Părintele Vasilie Sakkas despre harul la nou-calendarişti, dar şi despre manipulările oficialilor şi Istoria adevărată a Bisericii

Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR dimpreună cu ierarhi ai celor două Sinoade Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) din Grecia, Calist al Corinthului (‘florinit’) şi Epifanie de Cipru (‘mateit’)

De-a lungul vremii, disputa cu privire la existenţa harului în bisericile oficiale (adică mai întâi cele ce au introdus noul calendar iar mai apoi şi cele ce nu au schimbat calendarul dar au căzut în erezia ecumenismului, toate păstrând comuniunea liturgică între ele şi cu patriarhia Constantinopolului [1]), a constituit motiv de dezbinare în cadrul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (adică ‘vechi-calendariste’) din Grecia. Nu de puţine ori au existat retractări şi reveniri cu privire le existenţa sau neexistenţa harului, din partea pururea-pomenitului ierarh Hrisostom al Florinei şi a urmaşilor săi; episcopul Matei de Bresthena a fost cel ce a întrerupt comuniunea liturgică cu acesta încă din perioada de început, din pricina faptului că Hrisostom de Florina susţinea teoria „schismei potenţiale” (en dynamei) a nou-calendariştilor, până când aceştia vor fi judecaţi şi osâniţi de un Sinod Pan-Orthodox, iar Mathei susţinea că nou-calendariştii pierduseră deja harul (schisma en energeia, ori principiul „switch-off„), aceasta potrivit condamnărilor anterioare (Sigilionul sau Pecetluirea din 1583 [2], osândirea noului calendar papist din 1593, etc.). Surprinzător ar putea fi faptul că argumente demne de luat în seamă au existat şi de o parte şi de cealaltă, cel puţin până la o vreme, care credem că s-a plinit odată cu anatema împotriva ereziei ecumenismului pronunţată de o Biserică locală, Biserica Orthodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR) în anul 1983 [3], adică la ceva vreme după trecerea lor la Domnul [4]. Cei doi ierarhi au purtat de altfel de-a lungul vremii o corespondenţă în care fiecare îşi argumenta poziţia.

Ar mai trebui spus că ambele opinii, contrare, au coexistat latent, mai puţin oficial şi mai cu seamă neoficial, nu doar în cadrul Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) privite în ansamblu, dar chiar şi în cadrul aceleiaşi jurisdicţii, fapt ce a generat nu de puţine ori certuri.

Această dilemă a izvodit aşadar dezbinare, iar dezbinarea a provocat o slăbire a impactului pe care l-ar fi putut avea Mişcarea Tradiţionalistă. Însă dincolo de această controversă, Mărturisirea de Credinţă a Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste este în esenţă aceiaşi, căci Sfinţii Părinţi n-au scris nicăieri că dacă cei ce propovăduiesc erezia, adică ereticii, ar continua să aibe har, Orthodocşii ar fi obligaţi să păstreze comuniunea cu ei, ci dimpotrivă, ei trebuie să se îngrădească prin ruperea comuniunii cu aceştia (potrivit Canonului 15 de la Sinodul I-II) şi să formeze astfel Rezistenţa Orthodoxă bineplăcută lui Dumnezeu (potrivit sintagmei Sfântului Theodor Studitul). În acest sens, mărturia Sfântului Maxim Mărturisitorul este pilduitoare; întrebat cu viclenie de către eretici dacă crede că doar el se va mântui iar ceilalţi se vor pierde, Sfântul Maxim le-a răspuns pomenind atitudinea celor trei tineri din Babilon şi a lui Daniel în groapa cu lei, care luau aminte la sine-şi iar nu la ceilalţi:

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Theodorit Aghioritul – ’Convorbiri din pustie despre ecumenism’ (Gr)

Preacuviosul Părinte Ieromonah Theodorit Aghioritul, autor a numeroase lucrări theologice şi de vieţi ale sfinţilor ziloţi şi ’vechi-calendarişti’. Scrisul său poate fi caracterizat ca echilibrat/obiectiv şi profund.

un răspuns pertinent la cartea
lui Epifanie Teodoropulos, ’Cele două extreme’

Preacuviosul Părinte Theodorit Aghioritul este unul dintre theologii şi aghiografii însemnaţi ai Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (’vechi-calendariste’) din Grecia, trecut la Domnul în anul 2007 [1].

El este autorul cărţii ce poartă titlul Convorbiri din pustie despre ecumenism (Gr. Διάλογοι Της Ερήμου Περί Οικουμενισμού), Athena 1971, reeditată şi adăugită în 2002 – unul dintre cele mai pertinente răspunsuri la cartea antitradiţionalistă a preotului oficial nou-calendarist Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme: Ecumenismul şi Zilotismul (Gr. «Τά Δύο ‘Άκρα: Οικουμενισμός καί Ζηλωτισμός») [2].

Publicarea acestei cărţi de răspuns în Grecia, ce s-a dovedit a fi de necombătut, a atras după sine prigoana asupra Cuviosului Părinte zilot, ce a culminat cu expulzarea sa din Muntele Athos, ordonată şi pusă în practică de comemoraţioniştii neo-athoniţi politic-corecţi.

Redacţia noastră oferă în format pdf spre studiu celor interesaţi – mai cu seamă cugetelor treze şi sincere din B.O.R., această carte de răspuns a Părintelui Theodorit, în limba Greacă katharevúsa, pentru a înţelege şi conştientiza, necenzurat şi ne-manipulat, potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi a Istoriei Bisericii, fenomenul zilotismului şi al aşa-numitului ’vechi-calendarism’ – respectiv necesitatea ruperii comuniunii cu pseudo-ierarhii eretici (Canon 15 Sinod I-II) şi importanţa prăznuirii dreptslăvitoare potrivit Calendarului liturgic Patristic.

Clic pentru descărcare
Διάλογοι Της Ερήμου Περί Οικουμενισμού

NOTE:

[1]. Dintre lucrările sale s-a tradus şi editat în limba Română doar ’Avacum Zelotul cu picioarele goale’.

[2]. Tradusă şi difuzată şi în România, sub titlul tendenţios şi batjocoritor ’Cele două extreme: Ecumenismul şi Stilismul’.

A se citi şi:

Avva Avvacum Zilotul Desculţ – Mărturisitorul credinţei în Hristos

Scurtă cronologie a rezistenţei athonite

Epistolia Preacuviosului Părinte Sava de la Esfigmenu

Isihaşti ziloţi aghioriţi cenzuraţi

’Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’ de Părintele Patric Ranson

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

The Calendar Question de Părintele Vasilie Sakkas

Părintele Serafim Rose cenzurat!

Ancorat în Athos – Ieroschimonahul Theodosie de la Karulia

Ziloţi aghioriţi zugrăviţi în cartea prof. Constantine Cavarnos ‘Ancoraţi în Dumnezeu‘

Protest antiecumenist al Orthodocşilor tradiţionalişti din Tesalonic

Un grup de credincioşi Orthodocşi tradiţionalişti (‘vechi-calendarişti’) din Grecia, purtând steaguri, pancarte şi megafoane, au protestat la Tesalonic cu prilejul adunării ecumeniste a ortodocşilor oficiali, papiştilor, monofiziţilor şi protestanţilor, numită „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor”.

Pe una dintre pancarte scria: „Sinoadele Ecumenice au spus tuturor ereticilor Anatema!”.

Doi monahi tradiţionalişti (‘vechi-calendarişti’) au intrat în biserica în care se desfăşura adunarea eretică, încercând să mărturisească prin citirea unui text în care se arăta Adevărul de Credinţă: ecumenismul este erezie, iar ortodocşii oficiali ecumenişti şi cei aflaţi în deplină cunoştinţă de cauză în comuniune cu ei sunt apostaţi şi vor avea părtăşie la Judecată cu toţi ceilalţi eretici.

Cei doi Orthodocşi mărturisitori au fost împiedicaţi să citească, bruscaţi fiind de cei prezenţi în adunarea eretică şi scoşi afară de poliţie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Imaginea monahului aruncând un cocktail molotov pare trucată în Photoshop!

După cum putem citi în Comunicatul de presă al Prietenilor Mănăstirii Esfigmenu, apărut pe saitul oficial al Sfintei Mănăstiri Esfigmenu esphigmenou.com, se dă mărturie că Părinţii Esfigmeniţi aflaţi în Conacul asediat nu au folosit sticle incendiare (cocktailuri molotov).

O imagine trucată în Photoshop!

În acelaşi timp, în relatările mass-mediei internaţionale a apărut o fotografie distribuită de autorităţile greceşti înfăţişând un monah arucând o stilcă incendiară. Această imagine ar trebui să folosească pentru incriminarea monahilor esfigmeniţi şi pentru a justifica atacul autorităţilor asupra Conacului Sfintei Mănăstiri Esfigmenu.

Nişte întrebări îndreptăţite se cuvin însă: cum puteau monahii esfigmeniţi supuşi unei îndelungi blocade să procure gaz pentru producerea unui asemenea cocktail molotov? De ce nu există nici o probă video, ca în cazul buldozerului care a distrus poarta Conacului?

Întrebările însă nu se opresc aici: la o analiză mai atentă se pare că avem indicii destul de serioase că această imagine este pur şi simplu creată în Photoshop!!!

Vă prezentăm în acest sens, în traducerea noastră, o analiză tehnică apărută pe blogul theoldcalendarist.blogspot.gr, la care mai adăugăm şi noi o mică observaţie: destul de nepotrivită atitudinea monahului din imagine pentru cineva care aruncă o sticlă incendiară… Acesta are un aer care nu aduce deloc a atitudine încrâncenată, iar poziţia mâinii nu pare a fi deloc încordată precum a uneia care aruncă o astfel de sticlă!

5/18 IULIE 2013: PRIGOANĂ LA MĂNĂSTIREA ESFIGMENU!

PENTRU ULTIMILE ŞTIRI CU PRIVIRE LA EVOLUŢIA SITUAŢIEI DE LA MĂNĂSTIREA ESFIGMENU URMĂRIŢI:

ESPHIGMENOU.COM şi TWITTER.COM/ESPHIGMENOU

ŞTIRE DE ULTIMĂ ORĂ: Un monah în vârstă de 85 de ani de la o mănăstire din apropiere (Filotheu) a fost arestat şi reţinut pentru că aducea alimente monahilor esfigmeniţi. Blocada continuă.

IMAGINEA MONAHULUI ARUNCÂND UN COCKTAIL MOLOTOV ESTE TRUCATĂ ÎN PHOTOSHOP!

Această prezentare necesită JavaScript.

~ † ~

ACTUALIZARE 16 / 29 iulie 2013: Poliţia atacă Conacul [centrul administrativ al] Sfintei Mănăstiri Esfigmenu!

P.S. Acachie Pappas (II) & P.C. Stareţ Methodie de la Esfigmenu

Cum stilişti??!! Ce va să zică stilişti??!! Sfântul Munte are aşa încă de la începutul începuturilor: să n-aibă episcop, să pomenească pe cine vrea!! Nu-i dator să se-amestece în conducerea Sfântului Munte vreun patriarh!

Părintele Dionisie Igant

A se vedea şi:

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

Scrisoarea Părintelui Savva Esfigmenitul

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Pilda Sfântului Maxim Mărturisitorul

Sfântul Vasilie cel Mare şi Rezistenţa Ortodoxă

Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011

Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011

Sinoadele Orthodoxe Tradiţionaliste, păstrătoare ale Calendarului Patristic, reprezentate deopotrivă de întâistătători, ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi, au participat activ la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011.

Ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi tradiţionalişti (‘vechi-calendarişti’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011.

În primele rânduri ÎPS Calinic al Ahaiei, întâistătătorul Sinodului Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei, dimpreună cu preacuvioşia sa Methodie, stareţul Sfintei Mănăstiri Esfigmenu (mănăstire aflată sub omoforul acestui sinod).  –>

MESAJUL PĂRINTELUI NICHITA PAŞCAN, 15/30 oct. 2010

În urma unui e-mail primit pe adresa redacţiei noastre din partea părintelui Nichita Paşcan şi a celor dimpreună cu dânsul, am găsit firesc să răspundem rugăminţii de a trimite o legătură către un fişier video ce conţine un mesaj al sfinţiei sale.

Redacţia noastră preţuieşte sinceritatea părintelui Nichita, se bucură şi mulţumeşte pentru încrederea pe care sfinţia sa ne-o arată (după cum se poate vedea din înregistrarea video).

Aşteptăm cu viu interes mesajele şi comunicatele din partea părintelui şi a celor dimpreună cu dânsul, pe care le vom publica cu drag în pagina noastră.

Oameni precum părintele Nichita adeveresc faptul că lupta pentru Adevărata Ortodoxie nu este zadarnică. Cu harul lui Dumnezeu, oricâte valuri potrivnice ar fi stârnite asupra mărturisitorilor ei, ele vor fi zdrobite de piatra cea nesocotită de vrăjmaşi, HRISTOS.

Acestei sfinte lupte îi aducem şi noi, după puteri, smerita noastră cinstire.

Fie ca pilda părintelui să fie urmată şi de alţii, cu aceiaşi sinceritate, în Duhul Adevărului, spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor lor şi ale aproapelui lor!

~ † ~

– MESAJUL PĂRINTELUI NICHITA PAŞCAN, 15/30 oct. 2010 –

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Fiindcă am primit multe apeluri telefonice, legate de problema cipurilor, de problema calendarului şi de multe alte probleme, dorim să aducem câteva lămuriri în acest sens:

Cu timpul intenţionăm să renunţăm la internet, dar pentru nevoia ceasului de faţă vom mai trimite unele completări ale mărturisirii pe saitul traditiaortodoxa.wordpress.com. Atenţionăm că numai ceea ce postăm pe acest sait este sigur de la noi, iar ceea ce apare pe alte saituri este posibil să fie trunchiat, sau şi mai grav, falsificat, aşa cum s-a şi întâmplat. Deja am aflat despre un text fals, la care s-au ataşat semnăturile noastre. Atragem atenţia că singurul text semnat de noi, până acum, este Mărturisirea de credinţă, care are 16 pagini, plus anexele: argumentaţie clară împotriva ereziei ecumenismului.

Am dori ca cei care citesc mărturisirea să nu lase deoparte anexele, care sunt mai importante decât însăşi mărturisirea, pentru că sunt scrieri şi exemple ale Sfinţilor Părinţi mărturisitori. Amin.

1. MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A PARINTELUI NICHITA PAŞCAN [fost duhovnic al Mănăstirii Brâncoveni din Judeţul Olt] ÎMPREUNĂ CU 29 DE VIEŢUITOARE DIN OBŞTEA MĂNĂSTIRII, privind ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Română (B.O.R.) şi cu celelalte jurisdicţii ale Ortodoxiei Oficiale.

2. ANEXE: ARGUMENTAŢIE ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

~ † ~

Citiţi şi:

EVENIMENT DE PROPORŢII FĂRĂ PRECEDENT ZGUDUIE ESTABLISHMENTUL B.O.R.

Cum se manipulează informaţia în mediile pseudo-conservatoare cripto-ecumeniste şi despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti

Declaraţia şi mărturisirea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi

Sfântul Mitropolit Filaret dimpreună cu Înalt Preasfinţitul Auxentie

Noi, ierarhii, preoţii şi poporul Adevăratei Biserici Orthodoxe, sub omoforul Înalt Preasfinţitului Auxentie, Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, văzând că ecumenismul învaţă că Biserica lui Hristos este împărţită în aşa-zise ramuri cu doctrine şi practici diferite sau chiar opuse; că acesta atribuie putere de mântuire aşa-ziselor taine ale neortodocşilor – care au pierdut sau nu au avut niciodată forma canonică a botezului, şi dintre care mulţi „hirotonesc” femei ca preot şi episcop, iar alţii nu recunosc deloc preoţia; că prin acesta îşi manifestă credinţele în împreună slujiri şi rugăciune comună ortodocşii, heterodocşii şi chiar necreştinii şi păgânii; şi că acestea făcând, ecumenismul urmăreşte înrobirea libertăţii noastre duhovniceşti şi a Adevărului lui Hristos faţă de minciună şi faţă de puterile acestei lumi şi grijile acesteia, ceea ce este duhul lui Antihrist; drept urmare declarăm că ecumenismul este culmea tuturor ereziilor, cu totul potrivnic Credinţei Apostolilor şi Părinţilor, spurcăciune înaintea Sfintei Treimi şi pregătirea pentru Antihrist şi că oricine dintre credincioşi, care păstrează comuniunea cu ecumeniştii sau îşi însuşeşte învăţăturile lor, este supus tuturor anatemelor date asupra ereticilor.

Mai mult, având în vedere marea trădare a Bisericii făptuită de mitropolitul Serghie, locum tenens-ul tronului patriarhal al Rusiei, la 16/29 iulie 1927, când a înrobit Biserica statului ateu comunist – sau când a creat o schismă de la Biserică, spre a se robi pe sine şi pe următorii lui stăpânitorului acestei lumi; având în vedere cele 7 decenii de prigoană criminală a Patriarhiei Moscovei asupra ortodocşilor ce au rămas neclintiţi în mărturisirea de credinţă exprimată în enciclica din 14/27 septembrie 1927, trimisă chiar din lagărul de concentrare Solovki, de către ierarhii mărturisitori şi mucenici, prin care îi osândesc pe mitropolitul Serghie şi pe toţi următorii acestei căi trădătoare; şi având în vedere că urmaşii lui, actualii ierarhi ai Patriarhiei Moscovei nu au condamnat serghianismul, care dă cezarului ceea ce este al lui Dumnezeu, nici nu au încetat să trădeze Credinţa Apostolească prin participarea lor la Consiliul Mondial al Bisericilor şi la erezia ecumenismului, nici nu au îndepărtat din organizaţia lor duhul protestantizant al „Bisericii Vii”, osândită de către Sfântul Patriarh Tihon, cu încălcarea botezului canonic prin întreită afundare şi cu multe alte inovaţii ce fac Patriarhia de nerecunoscut ca ortodoxă în învăţăturile şi practicile ei; mărturisim că oricine dintre credincioşii aflaţi în comuniune cu oricine dintre serghianişti şi urmaşii lor calcă Adevărul şi Credinţa lui Hristos şi se supune duhului lui Antihrist şi se află sub anatema Bisericii.

Februarie 1993

A se citi şi: Anatema împotriva ereziei ecumenismului (1983) pronunţată de ROCOR în Duminica Biruinţei Ortodoxiei

Scrisoarea din temniţa bolşevică a Sfântului Patriarh Mucenic Tihon adresată tuturor Creştinilor

Vlădica Averchie: „Să fim ‘Adevăraţi Ortodocşi’ !”

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor şi Biserica Ortodoxă Vechi-Calendaristă Greacă

– Mărturisirea de Credinţă Orthodoxă a Sinodul Bisericii Ortodoxe Nord-Americane (HOCNA) –

La moaştele pururea-pomenitului arhiepiscop Hrisostom al Florinei

Părintele Acachie, duhovnicul Mănăstirii Noul Stienik la moaştele Înaltpreasfinţitului Hrisostom al Florinei, pururea-pomenitul întâistătător al Bisericii Orthodoxe Tradiţionaliste (‘vechi-calendariste’) a Greciei

“Dragostea” oficialilor pentru tradiţionalişti: prigoana – ieri şi azi

2009: Monahii şi mirenii ce doreau să participe la hramul Mănăstirii Esfigmenu - numiţi în presă fanatici, extremişti, violenţi - bruscaţi şi împiedicaţi de trupele de poliţie

1951: Vinerea Mare: Sf. Epitaf al tradiţionaliştilor este răsturnat de forţele de poliţie la Pireu

1935: Poliţia la îndemnul lui Hrisostom Papadopulos, primatul Bis. oficiale a Greciei atacă credincioşii vechi-calendarişti