Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Theodorit Aghioritul – ’Convorbiri din pustie despre ecumenism’ (Gr)

Preacuviosul Părinte Ieromonah Theodorit Aghioritul, autor a numeroase lucrări theologice şi de vieţi ale sfinţilor ziloţi şi ’vechi-calendarişti’. Scrisul său poate fi caracterizat ca echilibrat/obiectiv şi profund.

un răspuns pertinent la cartea
lui Epifanie Teodoropulos, ’Cele două extreme’

Preacuviosul Părinte Theodorit Aghioritul este unul dintre theologii şi aghiografii însemnaţi ai Mişcării Orthodoxe Tradiţionaliste (’vechi-calendariste’) din Grecia, trecut la Domnul în anul 2007 [1].

El este autorul cărţii ce poartă titlul Convorbiri din pustie despre ecumenism (Gr. Διάλογοι Της Ερήμου Περί Οικουμενισμού), Athena 1971, reeditată şi adăugită în 2002 – unul dintre cele mai pertinente răspunsuri la cartea antitradiţionalistă a preotului oficial nou-calendarist Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme: Ecumenismul şi Zilotismul (Gr. «Τά Δύο ‘Άκρα: Οικουμενισμός καί Ζηλωτισμός») [2].

Publicarea acestei cărţi de răspuns în Grecia, ce s-a dovedit a fi de necombătut, a atras după sine prigoana asupra Cuviosului Părinte zilot, ce a culminat cu expulzarea sa din Muntele Athos, ordonată şi pusă în practică de comemoraţioniştii neo-athoniţi politic-corecţi.

Redacţia noastră oferă în format pdf spre studiu celor interesaţi – mai cu seamă cugetelor treze şi sincere din B.O.R., această carte de răspuns a Părintelui Theodorit, în limba Greacă katharevúsa, pentru a înţelege şi conştientiza, necenzurat şi ne-manipulat, potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi a Istoriei Bisericii, fenomenul zilotismului şi al aşa-numitului ’vechi-calendarism’ – respectiv necesitatea ruperii comuniunii cu pseudo-ierarhii eretici (Canon 15 Sinod I-II) şi importanţa prăznuirii dreptslăvitoare potrivit Calendarului liturgic Patristic.

Clic pentru descărcare
Διάλογοι Της Ερήμου Περί Οικουμενισμού

NOTE:

[1]. Dintre lucrările sale s-a tradus şi editat în limba Română doar ’Avacum Zelotul cu picioarele goale’.

[2]. Tradusă şi difuzată şi în România, sub titlul tendenţios şi batjocoritor ’Cele două extreme: Ecumenismul şi Stilismul’.

A se citi şi:

Avva Avvacum Zilotul Desculţ – Mărturisitorul credinţei în Hristos

Scurtă cronologie a rezistenţei athonite

Epistolia Preacuviosului Părinte Sava de la Esfigmenu

Isihaşti ziloţi aghioriţi cenzuraţi

’Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’ de Părintele Patric Ranson

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

The Calendar Question de Părintele Vasilie Sakkas

Părintele Serafim Rose cenzurat!

Ancorat în Athos – Ieroschimonahul Theodosie de la Karulia

Ziloţi aghioriţi zugrăviţi în cartea prof. Constantine Cavarnos ‘Ancoraţi în Dumnezeu‘

Imaginea monahului aruncând un cocktail molotov pare trucată în Photoshop!

După cum putem citi în Comunicatul de presă al Prietenilor Mănăstirii Esfigmenu, apărut pe saitul oficial al Sfintei Mănăstiri Esfigmenu esphigmenou.com, se dă mărturie că Părinţii Esfigmeniţi aflaţi în Conacul asediat nu au folosit sticle incendiare (cocktailuri molotov).

O imagine trucată în Photoshop!

În acelaşi timp, în relatările mass-mediei internaţionale a apărut o fotografie distribuită de autorităţile greceşti înfăţişând un monah arucând o stilcă incendiară. Această imagine ar trebui să folosească pentru incriminarea monahilor esfigmeniţi şi pentru a justifica atacul autorităţilor asupra Conacului Sfintei Mănăstiri Esfigmenu.

Nişte întrebări îndreptăţite se cuvin însă: cum puteau monahii esfigmeniţi supuşi unei îndelungi blocade să procure gaz pentru producerea unui asemenea cocktail molotov? De ce nu există nici o probă video, ca în cazul buldozerului care a distrus poarta Conacului?

Întrebările însă nu se opresc aici: la o analiză mai atentă se pare că avem indicii destul de serioase că această imagine este pur şi simplu creată în Photoshop!!!

Vă prezentăm în acest sens, în traducerea noastră, o analiză tehnică apărută pe blogul theoldcalendarist.blogspot.gr, la care mai adăugăm şi noi o mică observaţie: destul de nepotrivită atitudinea monahului din imagine pentru cineva care aruncă o sticlă incendiară… Acesta are un aer care nu aduce deloc a atitudine încrâncenată, iar poziţia mâinii nu pare a fi deloc încordată precum a uneia care aruncă o astfel de sticlă!

5/18 IULIE 2013: PRIGOANĂ LA MĂNĂSTIREA ESFIGMENU!

PENTRU ULTIMILE ŞTIRI CU PRIVIRE LA EVOLUŢIA SITUAŢIEI DE LA MĂNĂSTIREA ESFIGMENU URMĂRIŢI:

ESPHIGMENOU.COM şi TWITTER.COM/ESPHIGMENOU

ŞTIRE DE ULTIMĂ ORĂ: Un monah în vârstă de 85 de ani de la o mănăstire din apropiere (Filotheu) a fost arestat şi reţinut pentru că aducea alimente monahilor esfigmeniţi. Blocada continuă.

IMAGINEA MONAHULUI ARUNCÂND UN COCKTAIL MOLOTOV ESTE TRUCATĂ ÎN PHOTOSHOP!

Această prezentare necesită JavaScript.

~ † ~

ACTUALIZARE 16 / 29 iulie 2013: Poliţia atacă Conacul [centrul administrativ al] Sfintei Mănăstiri Esfigmenu!

P.S. Acachie Pappas (II) & P.C. Stareţ Methodie de la Esfigmenu

Cum stilişti??!! Ce va să zică stilişti??!! Sfântul Munte are aşa încă de la începutul începuturilor: să n-aibă episcop, să pomenească pe cine vrea!! Nu-i dator să se-amestece în conducerea Sfântului Munte vreun patriarh!

Părintele Dionisie Igant

A se vedea şi:

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

Scrisoarea Părintelui Savva Esfigmenitul

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Pilda Sfântului Maxim Mărturisitorul

Sfântul Vasilie cel Mare şi Rezistenţa Ortodoxă

Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011

Părinţii esfigmeniţi condamnaţi pentru vina de a fi ortodocşi

Calendarul a fost schimbat numai pentru a uşura apropierea de neortodocşi, nicidecum pentru motive astronomice, nici pentru motive de comoditate. Aşa cum Constantinopolul a fost cucerit în secolul XV printr-o poartă mică, lăsată deschisă în zidul cetăţii, putem spune astăzi că tocmai calendarul a fost mica poartă ce a permis forţelor oculte să pună mâna pe patriarhia Constantinopolului. Se ştie astăzi cu certitudine că Meletie Metaxakis care a hotărât schimbarea şi patriarhul Atenagora care a impus-o, aparţineau acestor forţe oculte.

Nu este posibil să relativizăm credinţa. Credinţa noastră nu se discută, ea se mărturiseşte. Ea nu este proprietatea noastră, ea ne-a fost revelată şi este absolută.

† Părintele Patric Ranson

Drapelul monahilor în rezistenţă de la Mănăstirea Esfigmenu şi al părinţilor ziloţi

La 6 aprilie 2011 calendar papist, cei trei membrii ai Curţii de Apel din Salonic i-au condamnat din nou pe cei 14 monahi esfigmeniţi dimpreună cu părintele lor stareţ Methodie; de această dată la şase luni de închisoare pentru … „ocupaţie ilegală a mănăstirii”.

În paralel Curtea a validat şi decizia Chinotitei neo-atonite de a expulza monahii esfigmeniţi din mănăstirea lor şi a subliniat obligaţia statului Grec de a pune imediat în aplicare aceste decizii.

În timpul audierii, monahii au refuzat cu fermitate să se supună acestor decizii abuzive: „Murim mai bine-n Sfânta noastră Mănăstire decât s-o părăsim!” au strigat ei atunci.

Prigoana la care sunt supuşi de atâta vreme părinţii esfigmeniţi, de pe urma căreia au fost muceniciţi deja cinci dintre ei, este răspunsul stăpânirii lumii acesteia şi a legii ei strâmbe la refuzul acestor părinţi de a fi părtaşi ereziei ecumenismului, refuz exprimat canonic [1] prin întreruperea comuniunii liturgice [euharistice] cu patriarhia eretică a Constantinopolului şi cu celelalte jurisdicţii oficiale şi prin intrarea sub omoforul unui Sinod Adevărat-Orthodox (adică tradiţionalist sau ‘vechi-calendarist’) [2]; aşadar răspunsul pentru „vina” de a voi şi a fi pur şi simplu ortodocşi.

Legitimitatea patristică şi canonică a atitudinii monahilor esfigmeniţi şi a ziloţilor aghioriţi în general, este argumentată cu precizie şi pe larg în cartea pururea-pomenitului Părinte Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’, carte tradusă şi oferită de redacţia noastră, pe care o recomandăm tuturor celor ce doresc să înţeleagă ce se petrece în vremurile noastre în Muntele Athos.

Despre lipsa fricii de Dumnezeu a Chinotitei neo-atonite nu ne mirăm, cu toată afişarea unei ortodoxii de faţadă, căci vădită este! Îndeajuns să ne uităm la infama condamnare a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), la expulzarea părinţilor din Schitul Sfântului Ilie şi la prigoana pe care o întreţine împreună cu autorităţile de ani de zile asupra monahilor esfigmeniţi, în urma căreia au murit monahi.

Vor aplica acum tiranic autorităţile poliţieneşti din Grecia aceste abuzive decizii, având în vedere uriaşul renume şi autoritatea de care se bucură părinţii de la Mănăstirea Esfigmenu în rândul poporului, dar şi – paradoxal sau nu – în rândul unora dintre conservatorii nou-calendarişti din Grecia?

Doi dintre părinţii muceniciţi în prigoana asupra Sfintei Mănăstiri Esfigmenu

Lupta părinţilor esfigmeniţi precum şi a celorlalţi părinţi ziloţi aghioriţi este pe viaţă şi pe moarte: fie mântuirea veşnică prin păzirea Orthodoxiei întregi, fie moartea veşnică prin trădarea Orthodoxiei; iar păzirea Orthodoxiei în chip deplin este condiţia pentru dobândirea mântuirii veşnice, indiferent de moartea pământească ce li s-ar pregăti.

Mişcarea Orthodoxă Tradiţionalistă (‘vechi-calendaristă’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011

Sinoadele Orthodoxe Tradiţionaliste, păstrătoare ale Calendarului Patristic, reprezentate deopotrivă de întâistătători, ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi, au participat activ la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011.

Ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi tradiţionalişti (‘vechi-calendarişti’) la manifestaţia împotriva Cardului Cetăţeanului de la Athena din 14/27 martie 2011.

În primele rânduri ÎPS Calinic al Ahaiei, întâistătătorul Sinodului Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei, dimpreună cu preacuvioşia sa Methodie, stareţul Sfintei Mănăstiri Esfigmenu (mănăstire aflată sub omoforul acestui sinod).  –>

Din nou despre prigonirea Mănăstirii Esfigmenu: Comunicat de presă

Coperta publicaţiei mănăstirii, 'Fiii Tunetului' pe care o edita Părintele Grigorie de la Esfigmenu

Şi în perioada acestui Sfânt şi Mare Post, părinţii monahi de la Mănăstirea Esfigmenu îşi concentrează atenţia pe rugăciune (pentru sine şi pentru lume) şi liniştire. Însă călugării impostori [ai pseudopatriarhului Bartolomeu – n.n.] şi guvernul grec sunt ocupaţi în continuare cu neîncetata lor campanie de prigonire, cu ameninţări şi arestări.

Ieri (10/23 martie 2011), un mirean ce tăia lemne pe o proprietate a Mănăstirii Esfigmenu a fost acostat de poliţia greacă [staţionată în preajma mănăstirii – n.n.] şi ameninţat cu arestarea, după ce călugării impostori l-au reclamat acesteia. Tot de curând, la iniţiativa mănăstirii impostoare, secretarul stareţului Methodie, părintele Grigorie a fost arestat şi expulzat din Muntele Athos pe când se afla în Kareia în drum spre mănăstire. Părintele Grigorie a fost acuzat pe nedrept cum că s-ar afla în Muntele Athos „ilegal”.(!)

În loc de a se îndeletnici cu rugăciunea pentru pace şi unitate [adică unitate în Adevăr – n.n.] în Muntele Athos şi în lume, călugării impostori s-au preocupat încă odată cu întreţinerea unei atmosfere de frică şi lipsă de îngăduinţă. Este suficient doar să ne uităm nu cu multă vreme în urmă, la atacul acestor impostori cu barosul asupra monahilor paşnici de la Esfigmenu, pentru a înţelege intenţiile lor reale.

Având în vedere problemele economice şi civile cu care se confruntă, de ce guvernul grec continuă să cheltuiască resurse pentru a prigoni pe aceşti sărmani monahi care n-au făcut nici un rău nimănui? Potrivit unui studiu internaţional referitor la corupţie Grecia se află printre cele mai corupte ţări din lume, între Rwanda şi imediat deasupra Malawi.

Cerem rugăciunile şi sprijinul dumneavoastră. Vă rugăm să scrieţi autorităţilor Muntelui Athos şi guvernului grec pentru a protesta împotriva acestor acte necreştine.

Athena, 11/24 martie 2011,
Mănăstirea Esfigmenu şi susţinătorii

Amintim că Mănăstirea Esfigmenu a întrerupt încă din anii ’70 comuniunea cu patriarhia eretică a Constantinopolului şi celelalte biserici oficiale, aflându-se sub omoforul Bisericii Orthodoxe Tradiţionaliste (vechi-calendariste) a Greciei, Sinod avându-l ca actual întâistătător pe ÎPS Arhiepiscop Calinic al Ahaiei.

Pentru a înţelege ce se întâmplă la Muntele Athos citiţi cartea Părintelui Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol‘.

A se citi şi:

„Dragostea” oficialilor pentru tradiţionalişti: prigoana – ieri şi azi

Este Patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei?

Neo-athoniţii condamnă Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor

Despre diferenţa dintre conservatori, pseudo-conservatori cripto-ecumenişti şi tradiţionalişti

Avva Avvacum Zilotul Desculţ – Mărturisitorul credinţei în Hristos

Avva Avvacum Zilotul Desculţ

Aceste suflete, cu adevărat prietene ale lui Dumnezeu, precum cel al părintelui Avvacum, necunoscute pentru lume, în întregime ascunse în Hristos, se numeau theodidacţi pentru că singur Dumnezeu îi învaţă, şi nici o ştiinţă pământească deşartă nu-i tulbură.

Această dumnezeiască ştiinţă, cunoaşterea duhovnicească a Sfintelor Scripturi, a dobândit-o părintele Avvacum în singurătatea lui de pustnic, „singur cu Hristosul lui”. Trăind în afara grijilor lumeşti nefolsitoare, el era asemenea păsărilor cerului, nici semănând nici secerând, şi haina lui era mai albă decât cea a crinilor ţarinii, era cea a lui Hristos, pe care îmbrăcând-o, a devenit o evanghelie vie.

Pentru părintele Avvacum, monahismul, filozofia după Hristos, a fost cu adevărat „universitatea universităţilor”, încât chiar marii profesori de teologie din Atena şi din Salonic veneau să-l vadă, să-i soarbă cuvintele, să-i primească învăţăturile. Aceşti profesori, precum I. Karmiris, „auziseră vorbindu-se despre Dumnezeu”, dar părintele Avvacum, ca şi proorocul Iov, dădea slavă pentru că putea zice Domnului: „Ochiul meu Te-a văzut.”

Numai o fiinţă îndumnezeită, care a experiat slava dumnezeiască, poate să înţeleagă Scriptura şi să explice, aşa cum a făcut părintele Avvacum, pasajele învăluite în taină, precum jertfa lui Abel şi cea a lui Cain, despre care a fost întrebat cum şi-o explică. Se ştie că la Facere, Dumnezeu a primit jertfa păstorului Abel şi a refuzat-o pe cea a plugarului Cain. Asupra acestui lucru a fost întrebat de către profesorii de teologie: de ce Abel şi nu Cain? Un teolog raţionalist ar deduce de aici ideea „predestinării”. Dumnezeu l-a ales dinainte pe Abel şi l-a respins pe Cain, osândindu-l pe acesta ca fiind vinovat. Ori aceasta este o nedreptate: omul este mântuit sau pierdut fără să poată face nimic. Aceasta nu contrazice însă Scriptura?

Ancorat în Athos – Ieroschimonahul Theodosie de la Karulia

Ieroschimonahul zilot Theodosie de la Karulia şi Arhiepiscopul Serafim de Chicago al ROCOR

Amintiri despre Ieroschimonahul Theodosie de la Karulia

de Arhiepiscopul Serafim de Chicago

Ceea ce urmează nu este o biografie în adevăratul sens al cuvântului, ci o amintire personală care împărtăşeşte buna mireasmă duhovnicească ce a pătruns viaţa acestui părinte plin de har.

În toamna anului 1926, în timpul celui de al doilea pelerinaj al meu la Athos, am petrecut patru zile de neuitat cu acest mare părinte, ieroschimonahul Theodosie, în acea foarte aspră pustie a Karuliei. Viaţa acestui părinte este cu totul aleasă, însă fiindcă îmi este imposibil să-i redau întreaga biografie, voi împărtăşi ceea ce s-a păstrat în memoria mea din istorisirile spuse despre el în Athos, în acea minunată vreme a anilor ’20.

Părintele Theodosie era dintr-o familie credincioasă. Absolvise unul dintre seminariile din regiunea Volgăi, iar apoi Academia Teologică din Kazan. Ca student bursier al guvernului, fusese nevoit să fie profesor la seminar câţiva ani. Când anume a devenit monah, nu-mi amintesc. Ştiu doar că după ce a slujit câţiva ani ca ieromonah a fost răsplătit cu o cruce pectorală de aur. A fost de asemenea pentru o vreme inspector la seminar. Când a sosit vremea terminării serviciului obligatoriu, i s-a oferit rectoratul seminarului şi rangul de arhimandrit. În scurtă vreme putea deveni ierarh, însă părintele Theodosie a refuzat cu hotărâre. Era atras de pustie şi de preocuparea pentru lucrarea lăuntrică duhovnicească. Prin anii 1880, de îndată ce datoria lui de a sluji s-a sfârşit, a demisionat şi a plecat la Athos.

În Athos a întâmpinat o atmosferă potrivnică, s-a găsit într-o poziţie dificilă. Nici o comunitate mănăstirească rusească nu dorea să primească în rândurile ei un ieromonah învăţat, cu atât mai mult unul cu cruce pectorală de aur! În acele vremuri în Athos nu se primeau nici măcar simpli monahi din afară, iar dacă o făceau, îl puneau în treaptă mai jos decât cel mai tânăr frate din comunitate. Iar acum aveau de a face nu doar cu un călugăr educat, dar şi cu unul cu cruce de aur! Potrivit acestui rang, ar fi trebuit pus peste încercaţii ieromonahi ce se nevoiau aspru în Athos de 25 sau 30 de ani.

Într-un cuvânt, nu era loc pentru cel nou-venit, nici în mănăstiri, nici în schituri. Părintele Theodosie s-a dus atunci la chilioţii şi sihaştrii ce vieţuiau câte doi sau trei în chilii mici, risipite prin Sfântul Munte. În Athos erau atunci mai mult de o sută de astfel de chilii. Însă chilioţii şovăiau de asemenea să primească un călugăr atât de educat şi experimentat.

Carte Orthodoxă Tradiţionalistă: Părintele Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’

Câţiva dintre părinţii ziloţi aghioriţi vestiţi: Ieronim Aghioritul, Ioachim Aghioritul, Avvacum Zilotul Desculţ, Nicodim de la Karulia (care ţine în mână craniul duhovnicului său, eruditul isihast zilot Theodosie de la Karulia), Ieroschimonahul Arsenie Cottea, Savva de la Esfigmenu. Din păcate nu s-au păstrat fotografii ale altor părinţi ziloţi aghioriţi renumiţi, precum Calinic Isihastul – considerat a fi probabil ultimul părinte neptic, sau Isaac de la Dyonisiu.

~ † ~

Redacţia noastră are bucuria de a vă prezenta traducerea cărţii Părintelui Patric Ranson ‘Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol’, editată la Paris de Frăţia Orthodoxă a Sfântului Grigorie Palama, în anul 1992.

Scrisă la începutul anilor ’90, în contextul perioadei în care presa internaţională vorbea de violarea drepturilor omului în Europa de Est, dar în acelaşi timp trecea sub tăcere acelaşi fel de încălcări petrecute în ţările Occidentului şi cele din sfera de influenţă a acestuia, cartea îşi păstrează actualitatea mai ales prin informaţiile la care ortodoxul român sincer căutător nu a avut acces din pricina cenzurii oficiale bisericeşti, dezvăluindu-ne procesul de decădere a Muntelui Athos, început de aproape un secol. Astăzi, Athosul oficial, având o ortodoxie de faţadă şi transformat într-un soi de muzeu al monahismului, ne demonstrează că Proorociile Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir despre decăderea Sfântului Munte (pe care redacţia noastră vi le va oferi de asemenea) au ajuns foarte actuale.

Pornind de la prigonirea monahilor din Schitul Sfântului Prooroc Ilie, petrecută în 1992, când monahii au fost alungaţi din Athos de forţele de poliţie la cererea Patriarhiei de Constantinopol, autorul acestei cărţi, Părintele Patric Ranson, ucenic al Părinelui Arhimandrit Ambrozie Fontrier – numit pe drept cuvânt Nou Apostol al Franţei, dezbate chestiunea prigonirii tradiţionaliştilor în trei capitole. Mai întâi analizează faptele punându-le în legătură cu alte exemple de prigoană din Muntele Athos. Apoi rezumă o carte a monahului Maxim din Marea Lavră, comemoraţionist, dar care a denunţat public încălcările ce se petrec în Athos asupra ziloţilor – fapt în urma căruia a ajuns să fie el însuşi exilat… În cele din urmă, Părintele Patric analizează problema din punct de vedere ecleziologic şi patristic, al Tradiţiei Ortodoxe.

Prin prigoana pe care Ortodoxia oficială a dezlănţuit-o încă de acum aproape un secol asupra mărturisitorilor Adevăratei Orthodoxii, aceasta se face călcătoare atât a legilor de drept elementar cât şi – cu mult mai important decât primele – a Sfintei Predanii a Bisericii Orthodoxe. După cum vom vedea, tocmai pe această Predanie se întemeiază poziţia şi atitudinea ziloţilor aghioriţi de îngrădire faţă de ierarhii apostaţi şi de rezistenţă şi de luptă duhovnicească împotriva apostaziei Patriarhiei de Constantinopol şi împotriva politicii eretice a Bisericilor oficiale aflate în comuniune cu aceasta, adică a ceea ce îndeobşte poartă numele de „Ortodoxie oficială”.

Ar mai fi poate de adăugat că pururea-pomenitul Părinte Patric Ranson a trecut la Domnul în 1992, împreună cu fiica sa cea mică, Fotinia, şi cu citeţul Mihail, în urma unui accident al automobilului cu care se aflau în pelerinaj în Grecia – circumstanţele acestui accident rămânând până astăzi învăluite în mister…

Mulţumim celor ce au mijlocit ca această lucrare de importanţă deosebită să poată fi tradusă şi în Româneşte. Dumnezeu să-i întărească pe calea cea foarte anevoioasă a mărturisirii Adevăratei Orthodoxii, atât de greu încercată pretutindenea, iar Părinţilor Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson veşnică pomenire!

Redacţia

Descărcaţi cartea dând clic pe imaginea coperţii

Neo-athoniţii condamnă Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor

Alungarea în forţă cu poliţia înarmată a monahilor din Schitul Sfântului Prooroc Ilie din Sfântul Munte Athos – schit ce ţinea de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR) – petrecută în anul 1992 şi prigoana neîncetată asupra Mănăstirii Esfigmenu – mănăstire care a încetat încă din anii ’70 pomenirea patriarhilor de Constantinopol din pricina ereziilor acestora – fac parte dintr-un proiect de uniformizare mentală a Athosului, de reducere la tăcere prin toate mijloacele a tuturor părerilor potrivnice apostaziei Patriarhiei de Constantintinopol.

În acelaşi sens, în anul 1991, Chinotita neo-athonită a conceput o infamă declaraţie îndreptată împotriva ROCOR-ului – o Biserică fără nici o comuniune cu Patriarhiile Constantinopolului şi Moscovei, în care s-au sfinţit şi au strălucit Vlădicii Ioan Maximovici, Averchie (Tauşev) de Jordanville, Serafim Rose, etc. – în care chinotita susţine că Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor este nici mai mult nici mai puţin decât „schismatică”, „fără har şi în afara Bisericii” (!!)… Infama declaraţie, ce reprezintă mărturisirea de credinţă a neo-athoniţilor, a fost iniţiată în contextul scandalului provocat de către aceştia, după ce un igumen vestit din Muntele Athos, părintele Efrem de la Filotheu, plecat în America, s-a refugiat sub omoforul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, ca urmare a faptului că descoperise atitudinea antidogmatică şi antiduhovnicească a arhiepiscopului grec oficial din America.

În revista ortodoxă tradiţionalistă Lumina Thaborului, Părintele Ambrozie Fontrier, teolog, duhovnic şi misionar ortodox în Franţa secolului XX, a publicat la acea vreme un articol în care prezenta declaraţia neo-athoniţilor, însoţită de o scrisoare de protest a unui creştin din Salonic. Pe acestea le publicăm mai jos, întocmai, mărturisind şi noi dimpreună cu părintele Ambrozie ceea ce mărturiseşte Sinodiconul Ortodoxiei: Tuturor faptelor sau înoirilor ce au fost sau vor fi săvârşite împotriva Tradiţiei Bisericii şi a învăţăturii şi a pildei Părinţilor noştri sfinţi şi cinstiţi: Anatema!
Părintelui Ambrozie veşnică pomenire!

Ziloţi aghioriţi zugrăviţi în cartea prof. Constantine Cavarnos Ancoraţi în Dumnezeu

Pustnicii de la Karulia
(fragmente)

Curând, un alt pustnic, care venise pe plajă cu acelaşi scop, s-a apropiat şi m-a salutat. Era cu mult mai tânăr decât celalalt, având, probabil, peste patruzeci şi cinci de ani. Am început să vorbim, iar călugărul m-a chemat la el în colibă, ca să bem o ceşcuţă de cafea şi să ne continuam discuţia la adăpost de soarele torid. I-am acceptat invitaţia şi l-am urmat urcând o cărare foarte pieptişă, până la coliba lui, care se află în prelungirea unei peşteri mai mari decât coliba propriu-zisă.

– Mă vei întreba de ce am venit aici, spuse pustnicul pe care îl chema Ioan. De dragul veşniciei. Viata noastră de aici, de pe pământ, fie că suntem oameni de rând, savanţi sau profesori, prinţi sau regi, se va sfârşi. Când murim, aceste titluri şl poziţii nu mai înseamnă nimic, absolut nimic. Singurul lucru care contează atunci este calitatea sufletului nostru, dacă este bun sau rău, dacă ni l-am mântuit sau l-am pierdut. Raiul şi iadul sunt veşnice, pe când viaţa noastră pământească este neglijabil de scurtă.

M-am născut la Atena, unde aveam o slujbă bună, într-un magazin universal, a continuat Ioan, şi, după un timp, aş fi putut ajunge proprietarul unui astfel de magazin, însă am renunţat. Am plecat din Atena acum optsprezece ani, am lăsat mamă, tată, prieteni, am renunţat la vechiul meu mod de viaţă şi am venit la Athos.

Ioan s-a oprit vreme de câteva clipe şi apoi a adăugat, zâmbind:

Bătrânul Ieronim Aghioritul din Creta, Părinte duhovnicesc

Gheronda Ieronim Aghioritul din Creta

Nevoitor şi mărturisitor contemporan

Bătrânul Ieronim s-a născut în Creta, în satul Vlatos (districtul Kisamos, judeţul Chania), în anul 1867, din părinţi pravoslavnici şi a fost adăpat la izvoarele credinţei şi evlaviei.

Din fragedă tinereţe, o întraripare de dor după cele dumnezeieşti, a aprins curata şi de-Dumnezeu-iubitoarea sa inimă şi l-a să se lepede de lume şi să plece la Sfântul Munte, unde a dus o viaţă chinovitică la Sfânta Mănăstire a Sfântului Pavel şi s-a nevoit pe sine cu mare râvnă în lupta cea duhovnicească a felului de viaţă îngeresc.

Nu după multă vreme, ca răsplată pentru buna sa ascultare şi dăruire deplină întru împlinirea poruncilor dumnezeieşti, a fost înfrumuseţat cu virtuţi şi daruri duhovniceşti. La vârsta potrivită, a fost hirotonit diacon şi preot; a crescut lupta sa de înfrânare, post şi rugăciune, priveghere şi asceză, la fel şi smerenia şi dragostea de Dumnezeu şi pentru toată făptura. Mânca foarte puţin şi liturghisea zilnic.

Văzând râvna sa dumnezeiască şi creşterea duhovnicească, Stareţul mănăstirii i-a dat binecuvântarea să vieţuiască pustniceşte în sihăstria mănăstirii Sfânta Treime şi să coboare la mănăstire doar atunci când simţea nevoia să săvârşească Liturghia.

Acolo, pentru evlavia sa în lucrarea trezviei, a fost învrednicit cu dobândirea de alese daruri duhovniceşti, deosebirea duhurilor şi înaintevederea. Tot atunci i s-a arătat însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Esphigmenou / Esfigmenu / Εσφιγμένου

The Hagiorites Zealots of Esphigmenou / Les Zelotes Hagiorites d’Esphigmenou / Ziloţii aghioriţi de la Esfigmenu.

legătură: http://youtube.com/user/videovicu

Nu primim să schimbăm Bisericescul nostru Calendar

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

Cele de mai jos, scrise de Cuviosul ieroschimonah Arsenie Cotea, au reprezentat şi ar putea încă reprezenta un manifest al celor ce se opun inovaţiei nou-calendariste: