Sfinţii Catacombelor Rusiei, samizdat 2015, împotriva cenzurii oficiale bisericeşti

Ceea ce a început în Rusia se va termina în America
Sfântul Ignatie de Harbin

Redacţia noastră are plăcuta surpriză de a constata apariţia unei traduceri în limba Română a unei lucrări de referinţă pentru cunoaşterea fenomenului Rezistenţei Orthodoxe în general şi al celui catacombnic în special, Sfinţii Catacombelor Rusiei de Ivan M. Andreev, editată în 1982 de Preacuvioşii Părinţi Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski.

Judecând după următorul text de pe copertă „Acest volum se distribuie gratuit. Comercializarea sa este interzisă” şi după existenţa unui ISBN, deducem că este vorba nu doar de o ediţie electronică oferită gratuit pe internet, ci şi de o editare de carte fizică, cel puţin un tiraj; iar simpla menţiune „Bucureşti, 2015” în dreptul numelui editurii, ne aminteşte mai degrabă de renumitele ediţii samizdat din perioada sovietică, lucrări anonime dactilografiate ce circulau clandestin, interzise de cenzura regimului, adevărate acte de eroism ale editorilor, care prin gestul lor îşi puneau în pericol nu doar libertatea ci şi viaţa.

Din păcate, cunoaşterea şi cinstirea Sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori din Rusia a rămas astăzi la fel de dificilă ca în perioada comunistă, căci cenzura mediilor oficiale bisericeşti este la fel de feroce ca în trecut. De pildă, la un festival internaţional „al filmului creştin” din Rusia anului 2014, un documentar ce prezenta personalitatea Sfântului Mucenic Iosif al Petrogradului, întâistătătorul a ceea ce s-a numit Biserica de Catacombe din Rusia, a fost interzis. (Amănunte în traducere aproximativă aici. Articolul original în lb. Rusă aici). Cât despre România, ce să mai vorbim…

Scrierea lui Ivan M. Andreev, caracterizată prin erudiţie, sobrietate şi profunzime, este numai o parte a acestei lucrări compilate de Părinţii Serafim Rose şi Gherman Podmoşenski; lucrarea, impresionantă nu atât prin volum (nu mai puţin de 560 de pagini), ci mai cu seamă prin conţinutul său, nu cuprinde doar aghiografii ale muceniciei sfinţilor catacombnici – asemenea în duh cu cele ale sfinţilor din vechime (!), ci şi mărturii despre şi documente ale Bisericii de Catacombe din Rusia, foarte importante pentru toţi cei ce vor să studieze istoria acestei manifestări vii a Creştinismului Orthodox în plin secol XX, o istorie cu totul necunoscută în spaţiul nostru Românesc şi nu numai.

Mărturie personală despre mitropolitul Antonie Bloom

Olga Moss

Feriţi-vă de lupii în piei de oaie

Veşti primite de curând din Rusia şi Serbia vorbesc despre faptul că mitropolitul Patriarhiei Moscovei Antonie de Suroj (Bloom) este considerat sfânt şi ar putea fi canonizat, iar Calendarul Sf. Herman a inclus data morţii sale în ediţia din 2006, acreditându-l astfel ca sfânt. Toate acestea m-au determinat să-i cer soţiei mele, doamnei Olga Moss, să scrie o mărturie personală, întrucât a fost foarte apropiată câţiva ani de acest mitropolit,  în anii ’70. Unii ar putea obiecta că nu ar trebui să vorbim morţii de rău. Răspunsul nostru este: dacă, prin necunoaşterea adevărului despre cineva care a murit, cei în viaţă vor fi duşi în greşeală de suflet distrugătoare, prin închinarea la un pseudo-sfânt, a cărei învăţătură era eretică şi a cărei viaţă era necurată, atunci este mai bine ca adevărul să fie spus – mai bine poate chiar şi pentru el, oriunde s-ar afla acum.

Nădăjduim să fim iertaţi de cititori că pentru a pune în context aceste fapte, soţia mea a inclus câteva detalii biografice despre viaţa sa.

Vladimir Moss

M-am născut în Batavia, Indonezia. Tatăl meu era olandez şi lucra la o bancă olandeză. Mama, născută Maria Arsenievna Morozova, era rusoaică albă din Moscova. Cam la fiecare şase luni trebuia să ne mutam în alt oraş. Toate şcolile la care am mers erau protestante. Când războiul a izbucnit, mama şi cu mine am fost închise de japonezi trei luni şi jumătate, 100 de zile mai exact, iar apoi într-un lagăr de concentrare aproape doi ani.

După război am venit în Anglia cu primul meu soţ, un ofiţer englez ce lucra în Gurkhas, Java. Am intrat în anglicanism şi am botezat pe cei patru copii ai mei acolo. Uitându-mă la bisericile frumoase cu vitralii cu apostoli şi sfinţi şi ascultând crezul recitat, credeam că anglicanismul este credinţa apostolească. Însă cam pe la vârsta de 40 de ani, am simţit că ceva lipsea în biserici. Mă săturasem să ascult [atâtea] cuvântări despre sărăcia lumii a treia şi despre politică, dar niciodată despre subiecte duhovniceşti, precum îngerii, moartea, iadul etc sau despre o tălmăcire mai adâncă a Scripturii. Atunci am întâlnit pe cineva care ţinea de Patriarhia Moscovei, în Ennismore Gardens, la Londra. În acea duminică am mers acolo, iar când am intrat şi am auzit cântându-se „Iisus Hristos” am înţeles câtă foame aveam de a mă închina Mielului. Inima mea tânjea după hrana duhovnicească şi închinare.

Dintotdeauna, copil fiind, am crezut în Dumnezeiasca Taină a Trupului şi Sângelui lui Hristos. Mama, ca ortodoxă, obişnuia să mă ducă la liturghiile ortodoxe, în vreme ce tata, protestant, mă ducea în „biserica apostolică”. Când aveam vreo 9 ani, când tata era în permisie, iar noi stăteam cu rudele mamei la Paris, l-am întâlnit pe Vlădica Ioann Maximovici.

Sfântul Mucenic Iosif, mitropolitul Petrogradului primul întâistătător al Bisericii Ruse din Catacombe – reprezentare iconografică

Sfântul Mucenic Iosif, mitropolitul Petrogradului, este întemeietorul şi primul întâistătător al Bisericii Ruse din Catacombe. În această icoană este înfăţişat răpunându-l sub picioarele sale pe falsul patriarh Serghie Stragoroski (reprezentat cu cizme şi pantaloni bolşevici cu vipuşcă, cu steaua cu cinci colturi în loc de cruce pe veşmânt), semnatarul infamei declaraţii din 1927. Aceasta declaraţie a creat erezia serghianismului şi a dat naştere acelei noi jurisdicţii a cărei canonicitate este îndoielnică – Patriarhia Moscovei – de fapt, o organizaţie ce a uzurpat Biserica Rusă şi a contribuit, alaturi de bolşevici, la mucenicirea a mii de credincioşi, printre care chiar Patriarhul Tihon şi ierarhii ce nu s-au supus fiarei roşii, printre aceştia aflându-se şi Sfântul mitropolit Iosif. (a se vedea http://web.archive.org/web/20071030065105/http://russiascatacombsaints.com/) (Mai multe despre Sfântul mitropolit Iosif al Petrogradului)

Acest tip de reprezentare iconografică poate fi regăsit şi în icoanele sau frescele Sinoadelor Ecu-

SERGHIANISMUL

Despre erezia serghianismului – o trădare a lui Hristos în adevăratul sens al cuvântului – nu se vorbeşte la cursurile din facultăţile de teologie ale patriarhiei Române. Inutil deci a mai adăuga că orice asemănare cu situaţia trecută dar şi actuală din B.O.R. nu este deloc întâmplătoare (a se citi de prin biblioteci spre edificare „Apostolatul Social” al lui Iustinian Marina (foto); iar dacă ieri obedienţa faţă de comunişti era la ea acasă, astăzi, urmând aceluiaşi curs, e cea faţă de noii mai-mari ai lumii). Iată deci în cele ce urmează un fragment din cartea „Ecumenismul în vremea apostaziei” a Episcopului Artemie şi ieromonahului Sava Ianici, din capitolul intitulat Serghianismul şi Biserica Rusă.

Entretien avec Monseigneur Vlassie Métropolite de Roumanie

Comme nous l’avons annoncé dans la lecture de la presse du précédent numéro de La Lumière du Thabor, nous donnons ici le texte de l’interview de Monseigneur Vlassie (ou Blaise), premier hiérarque de l’Eglise Roumaine Ancienne Calendariste que le Synode de l’Eglise Russe Hors Frontières a reçu dans sa communion le 25 novembre/8 décembre 1992. L’interview qui suit a été réalisée au monastère de la Sainte Trinité à Jordanville et publiée dans Russie Orthodoxe n°2 du 15/288 janvier 1993.

Question : Vladyka, pouvez-vous parler un peu de vous-même ?

Réponse : Je suis né le 18 octobre 1941. Enfant, j’ai vécu la Seconde guerre mondiale. Je me souviens des périodes difficiles, lorsqu’à cause de la guerre nous avons été obligés de quitter notre village natal. En 1949, après la chute de la monarchie, je suis entré à l’école primaire que j’ai terminée en 1957, Dans le pays le communisme était florissant. J’avais seize ans lorsque je suis arrivé au monastère de Slătioara.

Question : Avez-vous grandi dans le milieu des vieux-calendaristes ?