Sufletul omului, al fiecărui om, este ceva adânc şi necercetat. Dar mulţi dintre noi nu realizează acest lucru. Să credeţi că sufletul este necunoscut şi nemuritor. Trupul este ceva vremelnic. Şi patimile şi nevoile sale împiedică sufletul de a se cunoaşte pe sine. Aburii grei ce se ridică din carne înnourează şi întunecă soarele ce răsare înlăuntrul nostru prin luminarea lui Dumnezeu. Când sufletele sunt pângărite şi întunecate, sunt neputincioase să se vadă pe sine ori pe altele.
Fotie Kontoglu, din articolul Limba cea nouă, apărut în ziarul atenian Eleutheria, la 19 iulie 1964, cu exact un an înaintea trecerii sale la Domnul, şi retipărit în publicaţia Erga, Vol. 6, pag. 167-170.
Fotie Kontoglu (1895-1965) este unul dintre cei mai renumiţi iconari ai secolului al XX-lea din Grecia. El a avut un rol covârşitor în revigorarea iconografiei Ortodoxe (bizantine) în contemporaneitate şi în propovăduirea şi păzirea fiecărui element al Tradiţiei Ortodoxe: iconografia bizantină, cântarea psaltică, calendarul liturgic [vechi], etc.; toate acestea nedespărţite una de cealaltă şi neapărat necesare, alcătuind ca întreg Ortodoxia – pentru care a luptat fără preget, toată viaţa sa.
TRADIŢIA ORTODOXĂ 