Zilotismul Sfântului Ioan Iacob Românul şi cenzura oficială bisericească

Sfântul Ioan Iacob Românul, zilot al vechiului calendar

(sau din Învăţătura de credinţă cenzurată a Sfântului Ioan Iacob Românul)

Un alt sfânt foarte cenzurat în mediile oficiale bisericeşti (BOR şi după cum vom vedea, nu numai) este Sfântul Ioan Iacob Românul, sihastrul din pustia Hozevei. Deşi s-au editat nu mai puţin de 5 ediţii ale cărţii „Din Ierihon către Sion”, numai una dintre ele este completă, respectând întocmai manuscrisele sfântului. Iată doar câteva exemple de pasaje cenzurate din cartea sfântului, umând ca în ultima parte a acestui articolul să ne referim la cenzura operată asupra unor pasaje din Viaţa sa:

+ Din această pildă putem cunoaşte câtă cumpătare aveau Sfinţii Părinţi când era vorba de taina Credinţei. Lepădarea ucenicului s-a făcut prin neştiinţă, din cauza prostimii lui. Iar dacă se întâmpla cumva ca cineva să tăgăduiască cu bună ştiinţă sfânta şi dreapta Credinţă, atunci toţi se tânguiau pentru el, ca şi pentru cel mort, şi nimeni dintre credincioşi nu aveau voie să facă legături cu cel lepădat.

Mai tare se fereau de el, decât de cel bolnav de ciumă. În asemenea cazuri Biserica punea legătură de afurisenie pentru cel căzut din credinţă şi numai după o lungă pocăinţă era primit din nou între credincioşi, însă nu avea voie să se împărtăşească până în ceasul morţii, iar dacă era cumva cleric, atunci pierdea dreptul la slujbă pentru toată viaţa. Aşa era în vremea veche.

Dar astăzi, ce ne este dat să vedem în lumea creştinilor noştri? Cutare frate sau cutare cleric predică învăţătura comunistă, laudă dogmele cele fără Dumnezeu (ale ateilor), ba fac şi tovărăşie cu dânşii şi nimeni ne se fereşte de el şi nici nu i se dă pedeapsa cuvenită. Unii se mai feresc puţin de cei înşelaţi, alţii însă se sfiesc, temându-se de răzbunare, iar alţii mai habotnici îi laudă pe unii ca aceştia că au îndrăzneală şi sunt râvnitori pentru dreptate. (Dumnezeu Sfântul să ne păzească de asemenea înşelăciune!)

Dacă socotim bine, vedem că înşelăciunea comunistă, cu întunericul masoneriei şi cu toată ceata ateilor din Apus nu este altceva decât o lepădare de Credinţă. Ca să fie protejaţi de guvernul ateilor, păstorii cei duhovniceşti ascund astăzi toiagul mustrării şi pleacă steagul credinţei în faţa stăpânirii lumeşti. Ba unii îi laudă pe stăpânitorii comunişti şi le fac paradă (Te deumuri). Se tem păstorii să nu jignească pe fiarele cele cuvântătoare.

[…]

Toţi aceştia intră în rândul noilor mucenici, cari udă mereu pomul Sfintei Credinţe şi îmblânzesc mânia lui Dumnezeu, care cu dreptate este pornită asupra lumii necredincioase de astăzi.

Mai sunt apoi o mulţime de râvnitori ai credinţei, cari trăiesc ascunşi prin pădurile cele nestrăbătute din Siberia şi Caucaz.

Ei duc o viaţă aspră ca şi Sfinţii Părinţi din vechime, iar Milostivul Dumnezeu îi acoperă ca să nu fie descoperiţi de Stăpânire. Apoi clericii şi mirenii cari nu ascultă de Biserica lui Alexei, se adună în locuri ascunse sub pământ (în catacombe) şi fac slujbe. Aceştia fac parte din Biserica liberă a „Catacombelor” şi au astăzi 10 arhierei şi mulţime de preoţi, cari se poartă mireneşte la arătare. Prin rugăciunile lor ne miluieşte Dumnezeu şi pe noi nevrednicii, care nu avem nici o silă şi totuşi ne poticnim spre cele deşarte şi nu purtăm grijă de mântuire.

+ Lumea creştină de azi care nu prea ţine seama de canoanele Pidalionului a trebuit să recunoască prin lege că scriitorul Pidalionului este Sfânt.

Patriarhia Ecumenică din Ţarigrad, care a defăimat odinioară Sfintele Canoane din Pidalion, astăzi prin acte oficiale hotărăşte că: cel care a alcătuit Pidalionul – prin hotărâre sinodală – este trecut în rândul Sfinţilor!

Iată un semn de încurajare pentru bieţii creştini râvnitori, carii pătimesc pentru apărarea Sfintelor Canoane şi cari sunt luaţi în batjocură de lumea modernă când pomenesc de Pidalion!

Şi dacă nu ascultăm de Sfintele Canoane, atunci înseamnă că nu cinstim nici pe Cuviosul Nicodim şi nici pe Sfinţii Părinţi din vechime. Iar hotărârea care au făcut-o pentru canonizare (adică recunoaşterea) Cuviosului Nicodim este ca o grămadă de cărbuni aprinşi în capul celor cari au hotărât aceasta. Pe marele apărător al Sfintelor Canoane şi a vechiului Călindar l-au aşezat între Sfinţi, iar cartea Sfintelor Canoane şi Călindarul vechi îl ţin sub picioare!

Tu care eşti neîntrecut la sfătuire şi prea dulce vorbire, vorbeşte şi acum tainic, la inima Păstorilor duhovniceşti de după «Perdeaua Roşie» ca să nu mai facă tovărăşie cu Stăpânirea întunericului, ca să nu mai înjuge Biserica la carul sovietic, să nu mai facă slujnică pe Mireasa lui Hristos, care este Biserica.

(Cuvânt de laudă pentru Sf. Nicodim Aghioritul).

+ Iată pentru ce se clatină pământul şi se aprinde văzduhul cu înfricoşare. Iată pentru ce s-a speriat şi a fugit de pe pământ iar calul cel Roşu din Apocalips (adică focul războiului) nechează mereu şi-i gata să rupă legăturile.

Am mâniat pe Dumnezeu şi Sfinţii acum cer răzbunare că s-au defăimat învăţăturile lor şi s-a călcat în picioare aşezământul lor! În vremurile acestea de înţepenire duhovnicească şi de nepăsare generală, Sfânta noastră Biserică de Răsărit (aşa prigonită şi sărăcită cum este) ea totuşi nu încetează de a revărsa darul ei asupra celor bine credincioşi iar cei împodobiţi cu fapte bune Sfânta noastră Biserică le dăruieşte cununa Sfinţeniei şi îi numără între «Fiii ei cei întâi născuţi».

+ A Sf. Ierarh Marcu al Efesului (Evghenicos), Apărătorul Ortodoxiei

Cu arma credinţei ai biruit
Pre soborul Romei cel răzvrătit
Iar acum, la ceruri stând,
Sârguieşte ajutând
Pre norodul Ortodox,
Înaltpreasfinţite Marcu!
Carele pus-ai hotar
Spre cei cu viclean calendar.

* * *

Dar iată că Sfântul Ioan Iacob nu este cenzurat numai pe meleagurile noastre, ci pretutindeni unde învăţătura lui de credinţă curată Ortodoxă, deranjează politica oficială bisericească. Aşadar, în anul 2001, Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos editează Viaţa Sfântului în limba engleză, tradusă după originalul din limba greacă. Dar să vedem în cele ce urmează, care sunt pasajele cenzurate total în cartea neo-atoniţilor de la Grigoriu, comemoratori ai patriarhului de Constantinopol:

În mânăstire s-a împrietenit cu cei mai bătrâni şi mai învăţaţi părinţi, cu care discuta despre mântuirea sufletului şi problema schimbarii calendarului, care era încă mult discutată atunci şi constituia o problemă cheie. S-a împrietenit cu un frate din Bucovina şi pe acest frate stareţul a hotărât să-l facă călugăr împreună cu alţi fraţi dar el n-a voit, spunând că mai întâi să facă Botezul adevărat prin afundare după cum s-a rânduit prin Sfinţii Apostoli, iar nu prin stropire cum se făcea atunci în Bucovina. După ce l-a botezat, a fost făcut şi călugăr şi cu acesta fratele Ilie s-a hotărât ca să meargă la Muntele Athos, unde se păstrează Calendarul adevărat ortodox. (pagina 15 în ediţia greacă).

În toamna lui 1936 porneşte spre Locurile Sfinte unde se păstrează Calendarul Ortodox neschimbat moştenit de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii de Răsărit. (pagina 16 în ediţia greacă).

După câtva timp a murit Patriarhul Nicodim al României şi după obicei toate patriarhiile îi fac parastase la 40 de zile. Când a făcut parastas şi Patriarhul din Ierusalim, arhimandritul Victorin îl cheamă să ia parte şi pe părintele Ioan, dar nu s-a dus, pentru că Patriarhul Nicodim cât a trăit a persecutat Biserica cu calendarul adevărat Ortodox. Din cauza aceasta, arhimandritul Victorin s-a supărat foarte tare şi n-a vrut să treacă pe la Iordan, apoi din cauza războiului a plecat un an în Liban, iar la reîntoarcerea sa, aşa fel a făcut încât a trimis la Iordan pe părintele ce fusese mai înainte. (pagina 20 în ediţia greacă).

Părintele Ioan ţinea foarte mult la respectarea canoanelor Bisericii Ortodoxe de Răsărit, din care pricină a avut mult de suferit.

Din momentul când a fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt şi până la sfârşitul vieii, Părintele Ioan n-a slujit împreună cu alt preot. De asemenea, când slujea Sfânta Liturghie, nu punea la Proscomedie pe clericii de care auzise a fi masoni. (pagina 23 în ediţia greacă).

Ceea ce spunea Sfântul Ioan Iacob referindu-se la canonizarea Sfântului Nicodim Aghioritul de către cei ce nu-i respectă învăţătura, li se potriveşte exact acestor neo-atoniţi comemoratori de la Grigoriu şi celor din Patriarhia Română, numai că de această dată chiar în cazul lui: în timp ce îi recunosc sfinţenia, îi cenzurează fără ruşine şi fără fircă de Dumnezeu învăţătura, pe care nu i-o recunosc; învăţătura curată datorită căreia s-a sfinţit!:

Iară hotărârea ce au făcut-o pentru canonizare (adică recunoaşterea), [Sfântului Ioan Iacob Românul] este ca o grămadă de cărbuni aprinşi în capul celor cari au hotărât aceasta. Pe marele apărător al Sfintelor Canoane şi a vechiului Călindar l-au aşezat între Sfinţi, iar cartea Sfintelor Canoane şi Călindarul vechi îl ţin sub picioare!…

Afiş înrămat, aflat până nu demult în paraclisul mănăstirii Cuviosului Gheorghe de la Hozeva, care adăposteşte moaştele Sfântului Ioan Iacob Românul, şi care mărturiseşte adevărul privind cauzele pentru care tânărul monah Ioan a fost nevoit să părăsească Lavra Neamţului, unde se afla închinoviat. Din păcate, astăzi acest afiş nu mai există. Un grup de pelerini români, aflaţi la Sfintele Locuri în perioada mai-iunie 2007, a aflat de la un vieţuitor al mănăstirii hozevite că în perioada Postului Mare a acestui an, în timpul unor lucrări de spălare a picturii în frescă din interiorul paraclisului, acesta s-a deteriorat din cauza apei (!) şi a fost înlăturat… Acţiunea a coincis, din păcate (şi nu întâmplător!), cu acoperirea sfintelor moaşte ale Cuviosului Ioan şi cu mutarea sa într-un odios sicriu de… termopan… Din nefericire, vor mai fi multe de spus despre aceasta, cu siguranţă, în cele ce vor urma.

A se vedea şi mărturia ucenicului Sfântului Ioan Iacob Românul, monahul Ioanichie, despre Măcelul de la Cucova şi câteva canoane despre prăznuirea Învierii şi a sărbătorilor, aflate în cartea sfântului, Din Ierihon către Sion, ediţia Jerusalem, 1999.