Chipuri Vlădiceşti (V)

Sfântul Mitropolit Filaret, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, 1966.

Despre Sfântul Mitropolit Filaret.

Cuviosul Mihail de la Valaam, apărător al Calendarului Patristic

ULTIMUL STAREŢ DE LA VALAAM. IEROSCHIMONAHUL MIHAIL (1877-1962)

Fragmentul de faţă reprezintă partea a doua a cărţii Thebaida Nordului, tradusă din limba rusă de Cuviosul Părinte Serafim Rose.

În anii ’20 un nor întunecat s-a abătut asupra Valaamului, care nu s-a risipit pînă astăzi: mănăstirii i s-a impus să primească noul calendar. Cei care nu au acceptat au fost prigoniţi, unii fiind alungaţi la schituri îndepărtate. O sabie fusese înfiptă atunci în inima mănăstirii, pricinuind o asemenea dezbinare şi amărăciune, că nu puţini erau cei care, neputînd îndura aceasta, au părăsit Valaamul pentru a merge la mănăstiri din Serbia sau de aiurea. Însă cei mai mulţi au rămas între zidurile ei, ca mărturisitori ai adevărului. Însăşi prezenţa lor nu putea decît să mustre conştiinţa noilor calendarişti, care i-au silit să îndure tot felul de greutăţi, defăimări şi batjocoriri. Părintele Timon a fost învinuit de neascultare, stînd în fruntea monahilor păstrători ai vechiului calendar, pe care i-a încurajat să păzească cu hotărîre neîntinarea Ortodoxiei.

Rugăciunea Sfântului Patriarh Mucenic Tihon pentru fraţii noştri prigoniţi

Doamne Atotmilostive, Dumnezeul puterilor!

Din adâncul sufletului cu smerenie strig către Tine: cu puterea Crucii Tale potoleşte înverşunarea celor ce urăsc şi hulesc Numele Tău Cel Sfânt, pângăresc şi nimicesc sfinţenia lăcaşurilor Tale, prigonindu-i cu sălbăticie pe fiii credincioşi ai Sfintei Tale Biserici.

Tuturor celor ce pătimesc pentru mărturisirea adevăratei credinţe trimite-le în Numele Tău pe Sfinţii Tăi Îngeri, ca să-i întărească pe cei credincioşi Ţie întru purtarea jugului Tău celui bun, sub acoperământul şi mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor Tăi.

Milostive Doamne! Cu inima zdrobită şi cu lacrimi ne rugăm Ţie, caută la plânsul, tânguirea şi rugile tuturor dreptcredincioşilor creştini pătimind de năpăstuirea vrăjmaşilor Tăi.

Şi mai presus de toate întăreşte, Doamne, cu tăria Duhului Tău pe păstorii Tăi, ca să slujească cu dârzenie, în singurătate, chiar până la moarte turma Ta.

Iar pe toţi cei ce pentru Tine au primit sfârşit mucenicesc, învredniceşte-i să împărăţească cu sfinţii Tăi în slava Ta cea veşnică.

Testament duhovnicesc al Sfântului Mitropolit Filaret Noul Mărturisitor, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora

Ţine cu tărie ceea ce ai!
(Apocalipsa 3,11)

Aceste cuvinte, luate din sfânta carte a Apocalipsei, arată în vremea noastră, în aceste zile atât de tulburi, rele şi pline de ispite, au o însemnătate cu totul aparte. Ele ne amintesc cât de scumpă este bogăţia duhovnicească pe care o avem noi, fiii Bisericii Ortodoxe.

Da, suntem bogaţi. Şi această bogăţie duhovnicească este averea Sfintei Biserici şi a tuturor fiilor Săi credincioşi. Este învăţătura de credinţă, a minunatei şi mântuitoarei noastre credinţe ortodoxe, nenumăratele pilde din vieţile oamenilor trăitori potrivit credinţei, potrivit canoanelor şi învăţăturilor înalte ale Bisericii şi care au atins această curăţie şi înălţime duhovnicească pe care o numim sfinţenie; frumuseţea şi măreţia slujbelor noastre ortodoxe şi participarea noastră vie la ele prin credinţă şi rugăciune. Plinătatea unei vieţi duhovniceşti scăldată în har, deschisă oricui şi o încununare care le întrece pe toate, unirea tuturor fiilor Bisericii în această dragoste despre care Mântuitorul spune: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.

Sfântul Mitropolit Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora

Despre personalitatea duhovnicească a Sfântului Mitropolit Filaret, întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, vom lăsa să vorbească chiar cuvintele sale; nu ne vom opri nici asupra biografiei, pe care o puteţi citi în engleză aici (în format pdf); ne vom rezuma doar la a puncta foarte pe scurt esenţialul privitor la poziţia sa ecleziologică.

Pururea-pomenitul Mitropolit Filaret a fost propus la cârma Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) de însuşi Sfântul Ioann Maximovici, remarcându-se prin poziţia sa tradiţionalistă. A scris între altele şi acele Epistolii Întristate – cunoscute în lumea Orthodoxă, dar din păcate foarte puţin cunoscute la noi – prin care încerca să atragă atenţia asupra apostaziei ce pătrunsese deja în Bisericile Ortodoxe oficiale, manifestată prin erezia ecumenistă. Tot în vremea sa a fost întregit cinul anatematismelor ce se citesc în Duminica Orthodoxiei (Sinodiconul)[1] prin pronunţarea anatemei asupra ereziei ecumenismului[2], ca urmare firească a faptului că Epistoliile sale Întristate s-au lovit de tăcere din partea acestor organisme ecumeniste oficiale. De asemenea s-a opus planului de unificare a Bisericii Diasporei cu Patriarhia Moscovei, pe care o considera anatemizată (fişierul audio (în limba rusă), plan pe care agenţii moscoviţi infiltraţi în ROCOR îl propovăduiau la acea vreme disimulat, apoi din ce în ce mai făţiş.

Sfântul Mucenic Iosif, mitropolitul Petrogradului primul întâistătător al Bisericii Ruse din Catacombe – reprezentare iconografică

Sfântul Mucenic Iosif, mitropolitul Petrogradului, este întemeietorul şi primul întâistătător al Bisericii Ruse din Catacombe. În această icoană este înfăţişat răpunându-l sub picioarele sale pe falsul patriarh Serghie Stragoroski (reprezentat cu cizme şi pantaloni bolşevici cu vipuşcă, cu steaua cu cinci colturi în loc de cruce pe veşmânt), semnatarul infamei declaraţii din 1927. Aceasta declaraţie a creat erezia serghianismului şi a dat naştere acelei noi jurisdicţii a cărei canonicitate este îndoielnică – Patriarhia Moscovei – de fapt, o organizaţie ce a uzurpat Biserica Rusă şi a contribuit, alaturi de bolşevici, la mucenicirea a mii de credincioşi, printre care chiar Patriarhul Tihon şi ierarhii ce nu s-au supus fiarei roşii, printre aceştia aflându-se şi Sfântul mitropolit Iosif. (a se vedea http://web.archive.org/web/20071030065105/http://russiascatacombsaints.com/) (Mai multe despre Sfântul mitropolit Iosif al Petrogradului)

Acest tip de reprezentare iconografică poate fi regăsit şi în icoanele sau frescele Sinoadelor Ecu-

Vlădica Averchie – Străjerul Bisericii lui Hristos

(sau împotriva „creştinismului roz”)

(la 20 de ani de la sfârşitul pământesc al arhiepiscopului Averchie de Jordanville)

Vlădica Averchie vedea bine că lumea contemporană lui, conştient sau inconştient, se îndreaptă spre întâlnirea cu antihristul, încercând să atragă după sine şi Ortodoxia sobornicească. Dar cel mai înfricoşător este că lumea, într-o măsură oarecare, reuşeşte acest lucru. Tocmai de aceea, vlădica Averchie s-a alăturat sfinţilor ierarhi Ignatie Brianceaninov şi Teofan Zăvorâtul în ceea ce priveşte percepţia duhovnicească a evenimentelor contemporane.

Moştenirea duhovnicească a Diasporei Ruse este extrem de bogată şi de variată. Treptat, acest sfânt tezaur începe să se descopere şi creştinilor pravoslavnici din Rusia – tocmai celor pentru care a şi fost adunat, păstrat şi înmulţit. Dar cel mai uimitor lucru este că acel unic şi drept cuvânt al dumnezeiescului adevăr ajunge până la noi atât prin gura unor ierarhi şi gânditori bisericeşti trecuţi la Domnul cu mult timp în urmă cât şi de pe paginile îngălbenite ale cărţilor şi broşurilor tipărite de către Biserica Rusă din Diaspora, şi care au zăcut în depozite până la căderea jugului bolşevic. Anume acest cuvânt unic al dumnezeiescului adevăr răspunde la întrebările şi nedumeririle iscate în societatea vremurilor noastre.

Toate acestea reprezintă o mărturie a veridicităţii cuvântului, spus nu sub influenţa împrejurărilor politice ale vremurilor sau a unei dispoziţii de moment, ci sub inspiraţia Duhului Sfânt – Duhul Adevărului.

REZISTENŢA VALAAMULUI – Întru cinstirea monahilor tradiţionalişti izgoniţi de la Valaam în 1926

Valaamul cel întipărit în inimile noastre, nimeni nu-l va răpi vreodată…

„Sfânta chinovie a Valaamului” – ce inimă creştină nu va tresări la aceste cuvinte? Aidoma unui bastion de necucerit al Ortodoxiei se înalţă Lavra Valaam. De stâncile Valaamului s-au zdrobit şi obiceiurile păgâneşti ale localnicilor, şi trufaşa filozofare a suedezilor luterani. Ateiştii bolşevici cât nu s-au sforţat, şi tot n-au izbutit să captureze insula de îndată, dar ce s-a întâmplat mai târziu?

Cu puţin timp înainte de fericitul său sfârşit, duhovnicul mânăstirii Sfânta Treime de la Jordanville, părintele Filimon, călugărit la Valaam, scria în amintirile sale:

„Cât de întristător este că, până acum, nu s-a scris nimic despre tragedia străvechii şi slăvitei chinovii valamite. Dar tragedia a început cu mult înainte de căderea Valaamului, despre asta însa mai târziu…”.

Părintele Filimon n-a reuşit să-si încheie amintirile. Domnul l-a chemat pe cuvios la Sine.

Vom încerca astăzi să reconstituim lanţul evenimentelor, calificate de părintele Filimon drept „tragedia de la Valaam”. Astăzi când se surpă întăriturile de veacuri ale dreptei credinţe, când şi unele personalităţi de prestigiu, recunoscute de toată lumea, se leapădă de slujirea Adevărului, se simte necesitatea pătrunderii evenimentelor vieţii bisericeşti a celui de-al 20-lea veac. Astfel, cum oare vom deosebi lumina de întuneric, cum ne vom dumiri – cine într-adevăr a slujit lui Hristos, şi cine s-a mascat doar prin cuvinte, mimând această slujire, înşelându-se pe sine şi pe alţii?

Ce se ascunde în spatele planificatei unificări a Bisericii Ruse din Afara Graniţelor cu Patriarhia Moscovei?…

Despre Biserica Rusă din Afara Graniţelor este greu a vorbi în câteva cuvinte. Plină de istorie şi sfinţenie, ea se găseşte astăzi la un moment de răscruce…

Supranumită şi Biserica ruşilor albi, aceasta îşi începe istoria în anii cruntei prigoane bolşevice care şi-a pus amprenta, cum se ştie, şi asupra vieţii bisericeşti din Rusia. Astfel existenţa sa, asemeni Bisericii Ortodoxe Ruse din Catacombe, îşi are obârşia în Ukazul № 362 emis de patriarhul Bisericii Ruse Tihon la 20/7 noiembrie 1920, în care se stabileau regulile pentru o nouă administraţie sinodală a Bisericii în caz de prigoană.

În urma infamei „Declaraţii” din 1927 a mitropolitului colaboraţionist Serghie când haosul pune stăpânire pe ierarhia Bisericii Ruse, iar aceasta este confiscată practic de bolşevici, Ukazul patriarhului mucenic Tihon intră în vigoare de facto şi astfel ia naştere Biserica din Afara Graniţelor. Ierarhia „albă”, odată cu exodul masiv peste graniţe al ruşilor care se opuneau comunismului, se refugiază în Serbia, unde are loc şi primul sinod al ei, în anul 1921 la Sremski Karlovţi, ca mai apoi să îşi mute reşedinţa în America, după cumpărarea unui teren în Jordanville, New York. Patriarhia de Constantinopol recunoaşte însă după 1943 doar noua creaţie stalinist-serghianistă numită Patriarhia Moscovei, cu care se şi găseşte în comuniune…